Gazeta Transilvaniei, iunie 1914 (Anul 77, nr. 119-141)
1914-06-17 / nr. 131
Pagina 2 Arhiducele Frantz Ferdinand ducesa Sofia de Hohenberg. Date biografice •■tras» di» articolul „Erzherzog Franz Ferdinand" de Theodor von Sosnosky »părut luna trecută ln numărul special al revistei „Österreichische Bundschau“ Închinat ln Întregime ahiducelui-meștenitor din prilejul Implinirei de 50 ani a vieţii sale. Arhiducele Franz Ferdinand a văzut lumea zilei în 18 Decemvrie 1863 In palatul Herberstein din Graz ca fiu al arhiducelui Karl Ludwig şi al arhiducesei Maria Anunciata. Nou-născutul a primit In botez numele Franz Ferdinand, Karl Ludwig Iosef Maria şi a întrupat in persoana sa alianţa celor două mai vechi şi distinse dinastii ale Europei. Tatăl său, născut la 30 iulie 1833, era un frate al împăratului Franz Iosef, al treilea fiu al arhiducelui Franz Karl şi al arhiducesei Sofia, născută princesă de Bavaria, iar mamă sa, născută în 24 Martie 1843, era fiica regelui Ferdinand II, de Sicilia din casa Bourbon. Graţie acestei origine strălucite arhiducele Franz Ferdinand a avut în vinele sale sângele a 112 genaraţii de străbuni, dintre cari 71 generaţii germane, 20 polone, 8 franceze 7 italiane şi 6 diferite între cari şi sângele unei străbune Românce. Când s’a născut arhiducele, părintele său trăia retras la Gratz, unde s’a retras cu doi ani înainte din viaţa publică, după ce ocupase mai mulţi ani de-ar fundul postul de guvernor al Tirolului organizând apărarea acestei ţări. Aici în Gratz s’a căsătorit cu a doua sa soţie Maria Anunciata, din care căsătorie s’a născut la 1863 arhiducele Franz Ferdinand, iar la 1865 al doilea fiu Otto. In acest an arhiducele Karl Ludwig s’a mutat cu familia sa la Viena, unde în anul 1868 îi s’a născut al treilea fiu arhiducele Ferdinand Karl, iar mai târziu fiiica sa — ultimul copil — arhiducesa Margareta Sofia. In anul 1871 arhiducesa Maria Anunciata, mama moștenitorului tronului, moare iar la doi ani tatăl său, arhiducele Karl Ludwig se Însoară din nou luând în căsătorie pe princesă Maria Therezia de Braganza, din care legătură se nasc alte două fete arhiducesele Maria Anunciata şi Elisabeta. Arhiducele Karl Ludwig a trăit tot timpul la Viena o viaţă retrasă, închinată creşterea copiilor săi şi binelui public. In acest milieu arhiducele Franz Ferdinand şi-a trăit primii ani ai copilăriei sale. Ocupaţia lui de predilecţie erau studiile naturale, organizându-şi deja ca copt un mic muzeu. încă nu împlinise 15 ani, a Intrat in armată, fiind nuncit in 23 Aprilie 1878 sublocotenent în regimentul 32 de infanterie. In anul 1883 arhiducele a trecut ca locotenent in armata cavaleriei in regimentul de dragoni Nr. 4 cu garnizoana în Kons şi Salzburg, Austria de sus. La acest regiment a stat timp de 5 ani, poate cei mai frumoţi şi lipsiţi de griji ani ai vieţii sale. In anul 1788 arhiducele Franz Ferdinand a trecut la Praga fiind avansat la gradul de major in regimentul Nr. 102. In anul viitor urmează moartea tragică a moştenitorului de Tron Rudolf, care aduce cu sine o schimbare bruscă in viaţa atât de liniştită până acum a arhiducelui Franz Ferdinand. In 29 ianuarie 1889 încă un prinţ ca toţi ceilalţi prinţi ai casei Habsburg, iar o zi mai târziu candidat presumptiv la unul din cele dintâi tronuri ale Europei . Deşi în prima linie venise în combinaţie ca moştenitor al tronului, cel mai bătrân agnat de sex bărbătesc al împăratului Franz Iosef, tatăl arhiducelui Franz Ferdinand, totuşi luându-se In considerare bătrâneţele acestuia, se presupunea deja atunci că acesta va renunţa la tron in favorul fiului său. Astfel cu tot dreptul a fost considerat, a doua zi după tragedia de la Maierling, de moştenitor presumtiv al Tronului Arhiducele Franz Ferdinand. Deocamdată arhiducele şi-a continuat cariera militară. In April 1890 e avansat la gradul de colonel şi transferat ln Ödenburg în Ungaria în calitate de comandant al regimentului 9 de husari, ca să se imprietinească mai bine şi cu limba maghiară, în vederea chemării ce-l aştepta ca viitor rege al Ungariei. In toamna anului 1892 e numit general de brigadă.. Până la data aceasta persoana arhiducelui Franz Iosef era cunoscută mai mult in cercurile militare. Deabea călătoria în jurul lumei pe care a intreprins-o in Decemvrie a anului 1892, a atras atenţiunea generală asupra sa. Această călătorie era considerată ca o primă manifestaţiune publică dictată de intenţiunile locurilor competente ale imperiului habsburgic, ca viitorul Domnitor al Monarhiei să cunoască din proprie intuiţie lumea. însuşi arhiducele Franz Ferdinand scrie în carnetul său despre impresiile câştigate in această călătorie următoarele: »...Ce mai îndemnat să întreprind această călătorie a fost dorul meu de a-mi câtiga cunoştinţe şi învăţături din studiile directe în interiorul celorlalt continente, din cercetarea altor formaţiuni de stat şi instituţiuni publice, din contactul meu cu popoare şi oameni streini cu cultură şi moravuri streine*M» In primăvara anului 1894 arhiducele Francisc Ferdinand e numit comandant al brigăzii de infanterie Nr. 38 cu sediul in Budwels, se Îmbolnăveşte însă greu, ceea ce il constrânge să renunţe la postul său. In timpul boalei sale ii moare tatăl săl, arhiducele Karl Ludwig (19 Mai 1896,) Insănătoşat după lunga sa boală, arhiducele numit general de divizie, participă in 1897 la Londra ca reprezentant al Monarhului, la festivităţile iubilare în onoarea reginei Victoria. In 29 Martie 1898 e pus prin decret imperial la dispoziţia comandamentului suprem pe lângă Majestatea Sa. In anul 1899 reprezintă pe Monarhul în calitate oficială la Budapesta şi la curtea imperială din Berlin. In anul 1900 arhiducele ia în căsătorie pe contesa Sofia Chotec. Acest eveniment provoacă în Ce priveşte poziţia arhiducelui, o senzaţie, extraordinară şi aceasta cu atât mai vârtos cu cât căsătoria arhiducelui cu o contesă a venit cu totul pe neaşteptate. Că prinţi din case domnitoare şi-au ales soţii din familii nesuverane, aceasta nu era o raritate, erau doar cazuri chiar şi in dinastia atât de exclusivistă a Habsburgilor. Aceşti prinţi n’aveau însă să ocupe un tron, iar în cazul dat era vorba de chiar moştenitorul prezumtiv al tronului, care luase în căsătorie o damă din aristocraţia Înaltă. Contesa Chotek aparţine vechei familii nobilitare boeme Chotek de Chotkova şi Wognin Contesa era fiica contelui Bohuslaw şi a soţiei sale Wilhelmina născută contesă Kinsky de Wohinitz şi Tettau. Deşi familia soţiei arhiducelui aparţinea unei familii din cele mai nobile ale Austriei, totuşi ea nu era de rangul unui arhiduce şi în faptul acesta zăcea marea piedecă pentru căsătoria arhiducelui. Arhiducele însă nu s’a lăsat împedecat în propusul său, iar Monarhul văzând hotărîrea nestrămutată a nepotului său, nu numai că și-a dat învoirea la această căsătorie ci în ziua cununiei a ridicat pe contesa la rangul deprincipesă de Hohenberge. In 29 iunie arhiducele renunţă la urcarea pe tron a urmaşilor săi iar în Iulie 1900 are loc căsătoria sa, după care se stabileşte în palatul său din Konopischt. Din această căsătorie fericită se nasc pe rând trei copii, princesa Sofia şi principii Max şi Ernst. In jurul acestor copii se desfăşură în romanticul palat de la Konopischt cea mai fericită viaţă familiară. In anii ce-au urmat căsătoriei sale arhiducelui îi se dă tot mai mult prilej să reprezinte în streinătate şi în interiorul Monarhiei pe Monarhul. Conduce aproape an de an manevrele mari, înlocueşte pe Monarhul la deschiderea delegaţiunilor şi la alte festivităţi de ordin politic, social şi cultural, vizitează curţile streine, este cu deosebire de oaspele Împăratului Wilhelm, care îl onorează aproape an de an cu vizita sa. De la ultima vizită a împăratului Wilhelm la Konopischt se împlinesc tocmai acum trei săptămâni. In 1909 a vizitat pe regele Carol al României la Sinaia. Pentru deosebitele merite ce le-a câștigat pentru armata austro-ungară Maj. Sa îi numeşte în anul 1913 »inspector general al armatei întregi din care calitate venise la Serajevo, unde împreună cu soţia sa au căzut victimă năpraznicului atentat de eh. şi soţia sa GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 131—1914. cuale şi se vor aplica asupra lor dis- ] poziţiile legii vechi de drumuri referitoare la drumurile secundare (vicinale). Press» ungurească despre uneltirile(?) României. Sub acest titlu se ocupă »Universul» cu scrisoarea din Bucureşti, apărută în »Bud. Hil.» asupra afirmativei acţiuni de subminare, ce ar fi făcând-o România în Ardeal şi în Albania, contra Ungariei şi pe care am relevat-o şi noi in unul nostru ultim. »Universul» dă în extras cuprinsul scrisorii, apoi face următorul comentar: Publicăm cu titlul de document acest articol al corespondentului din Bucureşti al ziarului »Budapesti Hírlap». Este o dovadă strălucită a felului cum o parte din corespondenţii permanenţi ai ziarelor din străinătate ştiu să-şi facă datoria cu deplină conştienţiozitate. Se pare câteodată că aceşti domni organizează adevărate concursuri de articole de fantasie condamnabilă, argumentând şi relatând faptei la Mühlhausen. Şi câştigătorii acestor Întreceri de volbijări ale fanteziei sunt deobiceiu corespondentul ziarului unguresc şi corespondentul ziarului — foarte serios de altfel — „Koelnische Zeitung*. Acesta s’a distins cu vreo patru articole publicate în ultimul timp, tinzând prin relatarea de aproximaţii şubrede să provoace un curent antiromânesc in Germania. Un apel al Albanezilor din Romania. In vederea întrunirii care a avut loceri la Bucureşti comitetul de iniţiativă al coloniei albaneze din Capitală a lansat următorul apel: Fraţi Albanezi, Azi 15 iunie a. c. la orele 3 d. a. va avea loc o întrunire a albanezilor buni patrioți, în localul Trocadero din str. Doamnei. Fraţi Albanezi, Cunoaşteţi cu toţii situaţia periclitată a Principatului nostru. După atâtea sforţări s’a ajuns să se închege acest principat. Cum puteţi să rămâneţi nepăsători la pericolul care ameninţă principatul nostru. Dacă nu renegaţi patria noastră, dacă în vinele voastre curge încă sânge de patriot albanez, veniţi câţi mai mulţi la această întrunire la care să puneţi tot sufletul pentru apărarea naţiei şi patriei noastre. In această întrunire se vor înscrie şi voluntarii cări voesc să meargă în Albania, pentru apărarea ei, în fruntea căreia trei ofiţeri români căpitan Şerbănescu C. din Infanterie, căpitanul Grigorie I. Cristescu din cavalerie şi loco ■ tenentul Panait Burghie din cavalerie, s’au pus la dispoziţia noastră a se lupta alăturea cu noi pentru salvarea scumpei noastre patrii şi a domnitorului nostru. Comitetul de iniţiativă. Camera. Camera a ţinut Sâmbătă, In 27. 1. c. o şedinţă formală. S’a verificat mandatul deputatului sas Rudolf Schuller, din cercul Bistriţa, apoi Rakovsky Iván a depus pe biroul camerei raportul comisiunilor asupra proiectelor reformei administrative. Ministrul Harkányi a prezentat un proiect despre schimbarea legii asupra drumurilor comunale. S’a decis în fine, ca viitoarea şedinţă să se ţină .Marţi în 30. r. c. dar in urma nenorocirii din Scraievo hotărârea aceasta nu mai are valoare. Drumurile comunale. Proiectul despre drumurile comunale, ce l-a prezentat bar. Harkányi în şedinţa de Sâmbătă a camerei are de scop se aducă în armonie manipularea drumurilor comunale cu proiectele de statificare a comitatelor. Drumurile comunale vor fi schimbate în drumuri cer şi le-au trimis cărţi ortodoxe, voind a-i converti la ortodoxie. Degeaba se interzic şi se confiscă cărţile din Rusia după ce aici nu se tipăresc cărţi în limba ruteană. (Din vina preoţimii, care carte e înstrăinată de popor, die Romaneţ. — Red.) Protopopul spune, că panslavismul nu se poate combate atcum, decât îngrijind de progresul economic al Rutenior şi de cultura lor proprie. Aşa este, dar guvernele maghiare au considerat pe poporul rutean de cel mai accesibil dement pentru maghiarism. Iată unde duce politica de maghiarizare, bazată pe nisip şi inaugurată de fantezii absurde. Examenele de scrls-cetit. Ziarul »Világ« e informat, că în cercul Roşiei (Munţii Apuseni) s’au înştiinţat la examenul de scris-cetit 412 de inşi. Români au fost 381, Unguri 31- Din numărul Românilor au fost respinşi 98, din al Ungurilor 3. Chestia Albaniei in camera României. In şedinţa deSâmbâtă a camerei române deputatul D. Miclescu a prezentat următoarea interpelare : In chestia turburărilor din Albania, citesc în „Universul'' nişte telegrame, în cari se spune că prinţul de Wied ar fi cerut regelui ajutorul armat al României spre a-şi apăra Tronul. Am onoarea să interpelez pe dl ministru al afacerilor străine: dacă nu crede că armata română trebue să servească la alte împrejurări decât să apere gusturile de domnie ale prinţilor străini? Dl N. Iorga strigă: Trăiască Regele ! Camera aplaudă şi strigă: Trăiască Regele. Preşedintele camerei roagă pe dl Miclescu să-şi prezente interpelarea in scris. Chestiunea ruteană. Un protopop rutean, Romaneţ, a scos în tipar o broşură despre situaţia Rutenilor, în legătură cu procesul din Sighetul Maramurăşului. In sentenţa tribunalului — zice el — s’au pedepsit cei vinovaţi, dar ranele poporului nu s’au vindecat Panslavii din Rusia au văzut, că poporul rutean nu are cărţi bisericeşti în limba sa şi că în unele biserici nu se face serviciul divin în limba ruteană. Panslavii au observat apoi nemulţumirea Rutenilor I 80 km. şi toate aceste în decurs de 1 12 ore ? ... ! Nu dlor, nu aşa să fac alegerile !... Clubul comitatenz să-şi facă datoriuţa la timp !... Am decretat deja pasivitatea, nu din vina noastră, iar cei ce au luat parte — afară de părintele Nicoară — nu sunt partizanii noştri, ci slujbaşi ai administraţiei: notari, primari, scriitoraşi etc. la cari nu contăm nici când. Clubul comitatenz să-şi facă datorinţa şi să nu creadă, că în Câmpeni sunt 6 advocaţi de român, ci numai 4, fiind-că 2 nu sunt membrii ai casinei române ci ai celei maghiare, pe care o cercetează regulat. Dacă s’a trimis vreun apel acestora, e tot atât ca şi când l’ar fi aruncat în Valea lerii ! Cine poartă vina?... Teodor Orlea contabil. Aplanarea conflictului greco-turc. Din Constantinopol se anunţă, că răspunsul guvernului turc la ultima notă a Turciei declară că a luat cunoştinţă cu satisfacţie de comunicaţiunile Porţii, după care guvernul otoman s’a silit să restabilească ordinea in Tracia şi în Asia Mică, unde a început şi va mai continua să reintegreze pe grecii care se găsesc pe ţărmul Asiei Mici. Nota mai declară că faptul, că Poarta a luat măsurile comunicate, denotă că plângerile formulate de Grecia nu erau exagerate. Guvernul grec declară că primeşte propunerea forţei de a proceda la un schimb al populaţiunilor şi proprietăţilor respective; acest schimb va trebui făcut după un mod dezbătut şi sub ocrotirea imediată a celor două guverne, după constatarea făcută de comisiunile mixte, de dorinţa populaţiunilor de a emigra, precum şi preţuirea proprietăţilor respective în vederea despăgubirilor şi stabilirei sumei care va rămâne de plătit de unul din cele două guverne. Nota face o paralelă între emigrarea mahomedanilor din Macedonia şi aceea a grecilor din Turcia şi mai repetă declaraţiunile precedente, că Grecia a dat probe de o solicitudine liberală faţă de populaţiunile fără deosebire de neam şi de lege. Nota spune de încheiere că Grecia împărtăşeşte speranţa fortei că nici un eveniment nu va putea tulbura în viitor bunele raporturi dintre cele două ţări. La alegerea din țara-de-jos. — Cine poartă vina ? — Câmpeni, Iunieci Conform scrisorii corespondentului, apărută în Nr. 127 al »Gazetei Transilvaniei«, noi »Munteni« suntem de vină, că n’a reuşit lista clubului naţional comitatenz la alegerea de membrii pentru congregaţia comitatului Turda-Arieş făcută In 16 Iunie a. c. In Iara. Dacă corespondentul nu ne soma, să ne dăm seama de ţinuta politică a noastră, a »Muntenilor« — poate — nu reflectam, dar aşa, fără a fi autorizat de cineva, mă declar în următoarele: De când certele regretabile dintre noi s’au aplanat, toţi conducătorii poporului din Munţii Apuseni, s’au SUpus necondiţionat »disciplinei de partid« — cum spune corespondentul — şi în cadrele acestei discipline voim să lucrăm — deocamdată. Clubul comitatenz, în afacerea alegerii dela Iara, nu ne-a invitat la vreo sfătuire, nu ne-a Înştiinţat despre nimicirea primei alegeri şi nu ne-a trimis nici un apel cu listă ori fără lista candidaţilor noştri. Eu nu am primit, şi nu am văzut un asemenea apel, decât ln preziua alegerii. Atunci, în 15 iunie, la 10 ore p. m. mi-a arătat părintele L. Nicoară din Bistra apelul subscris de preşedinte şi secretar, declarându-mi totodată că şi el numai atunci l-a primit. Ce era de făcut ? Comunele, 46 km. depărtare de Câmpeni, fără comunicaţie de tren, cum puteam să le cutreerăm în un timp aşa scurt şi fără a fi zi de sărbătoare aşa că nici pe alegători nu-i aflam acasă? Dar chiar fiind acasă, crede dl corespondent că fiecare alegător şi-ar fi pus pălăria pe cap, bâta în mână şi haid p’aci încolo 46 km. până în Câmpeni şi de acolo până la Iara de jos cam preste Unirea Sârbiei cu Muntegru se va proclama la Bucureşti. Ziarul »Seara« publică »din sursă serioasă«, afirmative diplomatică următoarea ştire senzaţională: In timpul vizitei dela Constanta s'a discutat pe larg chestiunea uniunei Sârbiei cu Muntenegru şi Regele Carol s’a declarat în totul de acord cu condifiunea ca proclamarea unitei celor două ţări sârbe să se facă la Bucureşti în ziua de 28 Iulie când se aniversează împlinirea unui an dela încheierea păcei balcanice. Ţarul a primit cu entuziasm propunerea Regelui României şi s’a stabilit definitiv că,în ziua de 28 Iulie se vor întruni la Bucureşti cei patru regi ai păcei împreună cu şefii guvernelor şi cu miniştrii lor de externe. Această întrunire are de scop să arate solidaritatea celor patru state şi trăinicia tratatului de pace încheiat la Bucureşti. In acea întrunire se va proclama şi unirea Sârbiei cu Muntenegrul, prin renunţarea la tron a Regelui Nichita şi a dinastiei sale şi suirea pe tronul Sârbiei şi Muntenegrului a prinţului Alexandru al Sârbiei. Ştirea aceasta o înregistrăm, de sine înţeles, cu rezerva cuvenită. Ş T I R I. — 16 Iunie 1914, in amintirea lui Eminescu. In jurul mormântului lui Eminescu de la cimitirul Bellu din Bucureşti s-au strâns ori toţi admiratorii marelui dispărut, tineri şi bătrâni cari acum un sfert de veac petrecuseră la acelaşi mormânt pe cel mai mare poet al neamului românesc. Tinerimea universitară Societatea Scriitorilor români, reprezentanţi ai presei, ai Ligei, ai Corpurilor legiuitoare etc. şi In sfârşit toţi a căror inimă a vibrat de durerea şi farmecul pe care a turnat-o in creaţiuniie sale cel mai mare cântăreţ al neamului — şi-au ţinut de datorie ca eri, in ziua împlinirei unui veac dela moartea celui ce va trăi in veci, să mai verse o lacună peste mormântul celui plecat acum douăzeci şi cinci de ani. S-au întrunit la umbra »teiului sfânt«, unde Înaintea ochilor li s-a Înfiripat incă odată, mare şi impunătoare, figura pribeagului prin lumea suferinţelor din cari îşi clădise opera-i în veci neperitoare. S-au făcut rugăciuni, s-au rostit vorbiri, cari au reînviat în deplina-i strălucire »văpaia mistuită luminând« şi s-au vărsat lacrimi ferbinţi peste ţărâna sub care-şi doarme somnul de veci cel mai mare scriitor român, duiosul cântăreţ al dragostei, poetul căruia i-a fost dat să ’ndure »toată durerea, pe care lumea n-o mai simte«. Pentru eternizarea în marmoră a genialului Eminescu, profesorul artistsculptor d-l Filip Marin, sub patronajul unui comitet compus din scriitori, artişti, profesori şi alţi intelectuali, a luat iniţiativa ridicării unui monument — o trilogie statuară care va însufleţi în marmoră cele trei monumente din viaţa poetului: »Tinereţa lui Eminescu*, m gânduri şi iubire* şi ,ultimul moment*. O inscripţie a monumentului gravată în marmoră: ,Poporul român marelui său Eminescu, va arăta că acest monument este omagiul neamului întreg faţă de autorul »Doinei« Drept aceea el se va ridica din obolul bogaţilor şi al săracilor, fie contribuţia cât de mică, îndemnăm deci şi apelăm la inimile tuturor, cari simt şi-şi ştiu stima oamenii de muncă cu entuziasm. (Sumele se trimit la adresa: Profesor Filip Marin, artist-sculptor, București, Str. Romană 155.) Monumentul se va ridica in o piaţă sau grădină publică a capitalei regatului românesc.