Gazeta Transilvaniei, iunie 1914 (Anul 77, nr. 119-141)

1914-06-17 / nr. 131

Pagina 2 Arhiducele Frantz Ferdinand ducesa Sofia de Hohenberg. Date biografice •■tras» di» articolul „Erzherzog Franz Ferdi­nand" de Theodor von Sosnosky »părut luna trecută ln numărul special al revistei „Öster­reichische Bundschau“ Închinat ln Întregime ahiducelui-meștenitor din prilejul Implinirei de 50 ani a vieţii sale. Arhiducele Franz Ferdinand a vă­zut lum­ea zilei în 18 Decemvrie 1863 In palatul Herberstein din Graz ca fiu al arhiducelui Karl Ludwig şi al arhi­ducesei Maria Anunciata. Nou-născutul a primit In botez numele Franz Ferdi­nand, Karl Ludwig Iosef Maria şi a în­trupat in persoana sa alianţa celor două mai vechi şi distinse dinastii ale Europei. Tatăl său, născut la 30 iulie 1833, era un frate al împăratului Franz Iosef, al treilea fiu al arhiducelui Franz Karl şi al arhiducesei Sofia, născută princesă de Bavaria, iar mamă sa, năs­cută în 24 Martie 1843, era fiica rege­lui Ferdinand II, de Sicilia din casa Bourbon. Graţie acestei origine strălucite arhiducele Franz Ferdinand a avut în vinele sale sângele a 112 genaraţii de străbuni, dintre cari 71 generaţii ger­mane, 20 polone, 8 franceze 7 italiane şi 6 diferite între cari şi sângele unei străbune Românce. Când s’a născut arhiducele, părin­tele său trăia retras la Gratz, unde s’a retras cu doi ani înainte din viaţa pu­blică, după ce ocupase mai mulţi ani de-ar fundul postul de guvernor al Tiro­­lului organizând apărarea acestei ţări. Aici în Gratz s’a căsătorit cu a doua sa soţie Maria Anunciata, din care că­sătorie s’a născut la 1863 arhiducele Franz Ferdinand, iar la 1865 al doilea fiu Otto. In acest an arhiducele Karl Ludwig s’a mutat cu familia sa la Viena, unde în anul 1868 îi s’a născut al trei­lea fiu arhiducele Ferdinand Karl, iar mai târziu fiiica sa — ultimul copil — arhiducesa Margareta Sofia. In anul 1871 arhiducesa Maria A­­nunciata, mama moștenitorului tronu­lui, moare iar la doi ani tatăl său, ar­hiducele Karl Ludwig se Însoară din nou luând în căsătorie pe princesă Ma­ria Therezia de Braganza, din care le­gătură se nasc alte două fete arhidu­cesele Maria Anunciata şi Elisabeta. Arhiducele Karl Ludwig a trăit tot timpul la Viena o viaţă retrasă, în­chinată creşterea copiilor săi şi binelui public. In acest milieu arhiducele Franz Ferdinand şi-a trăit primii ani ai copi­lăriei sale. Ocupaţia lui de predilecţie erau studiile naturale, organizându-şi deja ca copt un mic muzeu. încă nu împlinise 15 ani, a Intrat in armată, fiind nunc­it in 23 Aprilie 1878 subloco­tenent în regimentul 32 de infanterie. In anul 1883 arhiducele a trecut ca lo­cotenent in armata cavaleriei in regi­mentul de dragoni Nr. 4 cu garni­zoana în Kons şi Salzburg, Austria de sus. La acest regiment a stat timp de 5 ani, poate cei mai frumoţi şi lipsiţi de griji ani ai vieţii sale. In anul 1788 arhiducele Franz Ferdinand a trecut la Praga fiind a­­vansat la gradul de major in regimen­tul Nr. 102. In anul viitor urmează moartea tragică a moştenitorului de Tron Rudolf, care aduce cu sine o schimbare bruscă in viaţa atât de liniştită până acum a arhiducelui Franz Ferdinand. In 29 ianuarie 1889 încă un prinţ ca toţi ceilalţi prinţi ai casei Habsburg, iar o zi mai târziu candidat presump­­tiv la unul din cele dintâi tronuri ale Europei . Deşi în prima linie venise în com­binaţie ca moştenitor al tronului, cel mai bătrân agnat de sex bărbătesc al împăratului Franz Iosef, tatăl arhidu­celui Franz Ferdinand, totuşi luându-se In considerare bătrâneţele acestuia, se presupunea deja atunci că acesta va renunţa la tron in favorul fiul­ui său. Astfel cu tot dreptul a fost considerat, a doua zi după tragedia de la Maierling, de moştenitor presumtiv al Tronului Arhiducele Franz Ferdinand. Deocamdată arhiducele şi-a con­tinuat cariera militară. In April 1890 e avansat la gradul de colonel şi trans­ferat ln Ödenburg în Ungaria în cali­tate de comandant al regimentului 9 de husari, ca să se imprietinească mai bine şi cu limba maghiară, în vederea chemării ce-l aştepta ca viitor rege al Ungariei. In toamna anului 1892 e numit general de brigadă.. Până la data aceasta persoana arhiducelui Franz Iosef era cunoscută mai mult in cercurile militare. Deabea călătoria în jurul lumei pe care a in­­treprins-o in Decemvrie a anului 1892, a atras atenţiunea generală asupra sa. Această călătorie era considerată ca o primă manifestaţiune publică dictată de intenţiunile locurilor competente ale imperiului habsburgic, ca viitorul Domnitor al Monarhiei să cunoască din proprie intuiţie lumea. însuşi arhiducele Franz Ferdinand scrie în carnetul său despre impresiile câştigate in această călătorie urmă­­toarele: »...Ce mai îndemnat să întreprind această călătorie a fost dorul meu de a-mi c­âtiga cunoştinţe şi învăţături din studiile directe în interiorul celorlalt continente, din cercetarea altor forma­ţiuni de stat şi instituţiuni publice, din contactul meu cu popoare şi oameni streini cu cultură şi moravuri stre­­ine*M» In primăvara anului 1894 arhi­ducele Francisc Ferdinand e numit co­mandant al brigăzii de infanterie Nr. 38 cu sediul in Budwels, se Îmbolnăveşte însă greu, ceea ce il constrânge să re­nunţe la postul său. In timpul boalei sale ii moare tatăl săl­, arhiducele Karl Ludwig (19 Mai 1896,) Insănătoşat după lunga sa boală, arhiducele numit general de divizie, participă in 1897 la Londra ca repre­zentant al Monarhului, la festivităţile iubilare în onoarea reginei Victoria. In 29 Martie 1898 e pus prin decret im­perial la dispoziţia comandamentului suprem pe lângă Majestatea Sa. In anul 1899 reprezintă pe Monarhul în cali­tate oficială la Budapesta şi la curtea imperială din Berlin. In anul 1900 arhiducele ia în că­sătorie pe contesa Sofia Chotec. Acest eveniment provoacă în Ce priveşte po­ziţia arhiducelui, o senzaţie, extraordi­nară şi aceasta cu atât mai vârtos cu cât căsătoria arhiducelui cu o contesă a venit cu totul pe neaşteptate. Că prinţi din case domnitoare şi-au ales soţii din familii nesuverane, aceasta nu era o raritate, erau doar cazuri chiar şi in dinastia atât de exclusivistă a Habsburgilor. Aceşti prinţi n’aveau însă să ocupe un tron, iar în cazul dat era vorba de chiar moştenitorul prezumtiv al tronului, care luase în căsătorie o damă din aristocraţia Înaltă. Contesa Chotek aparţine vechei familii nobilitare boeme Chotek de Chotkova şi Wognin Contesa era fiica contelui Bohuslaw şi a soţiei sale Wilhelmina născută contesă Kinsky de Wohinitz şi Tettau. Deşi familia soţiei arhiducelui aparţinea unei familii din cele mai nobile ale Austriei, totuşi ea nu era de rangul unui arhiduce şi în faptul acesta zăcea marea piedecă pentru căsătoria arhiducelui. Arhiducele însă nu s’a lăsat îm­­pedecat în propusul său, iar Monarhul văzând hotărîrea nestrămutată a nepo­tului său, nu numai că și-a dat învoirea la această căsătorie ci în ziua cununiei a ridicat pe contesa la rangul de­­prin­cipesă de Hohenberge. In 29 iunie arhiducele renunţă la urcarea pe tron a urmaşilor săi iar în Iulie 1900 are loc căsătoria sa, după care se stabileşte în palatul său din Konopischt. Din această căsătorie fericită se nasc pe rând trei copii, princesa Sofia şi principii Max şi Ernst. In jurul aces­tor copii se desfăşură în romanticul palat de la Konopischt cea mai fericită viaţă familiară. In anii ce-au urmat căsătoriei sale arhiducelui îi se dă tot mai mult prilej să reprezinte în streinătate şi în inte­riorul Monarhiei pe Monarhul. Conduce aproape an de an manevrele mari, în­­locueşte pe Monarhul la deschiderea delegaţiunilor şi la alte festivităţi de ordin politic, social şi cultural, vizitează curţile streine, este cu deosebire de­ oaspele Împăratului Wilhelm, care îl onorează aproape an de an cu vizita sa. De la ultima vizită a împăratului Wilhelm la Konopischt se împlinesc tocmai acum trei săptămâni. In 1909 a vizitat pe regele Carol al României la Sinaia. Pentru deosebitele merite ce le-a câștigat pentru armata austro-un­gară Maj. Sa îi numeşte în anul 1913 »inspector general al armatei întregi d­in care calitate venise la Serajevo, unde împreună cu soţia sa au căzut victimă năpraznicului atentat de eh­. şi soţia sa GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 131—1914. cuale şi se vor aplica asupra lor dis- ] poziţiile legii vechi de drumuri referi­toare la drumurile secundare (vici­­nale). Press» ungurească despre uneltirile(?) României. Sub acest titlu se ocupă »Universul» cu scrisoa­rea din Bucureşti, apărută în »Bud. Hi­l.» asupra afirmativei acţiuni de subminare, ce ar fi făcând-o România în Ardeal şi în Albania, contra Unga­riei şi pe care am relevat-o şi noi in unul nostru ultim. »Universul» dă în extras cuprin­sul scrisorii, apoi face următorul co­­mentar: Publicăm cu titlul de document acest articol al corespondentului din Bucureşti al ziarului »Budapesti Hír­lap». Este o dovadă strălucită a felului cum o parte din corespondenţii perma­nenţi ai ziarelor din­ străinătate ştiu să-şi facă datoria cu deplină conştien­­ţiozitate. Se pare câteodată că aceşti domni organizează adevărate concursuri de articole de fantasie condamnabilă, argumentând şi relatând fapte­i la Mühlhausen. Şi câştigătorii acestor Întreceri de volbijări ale fanteziei sunt deobiceiu corespondentul ziarului un­guresc şi corespondentul ziarului — foarte serios de altfel — „Koelnische Zeitung*. Acesta s’a distins cu vre­o patru articole publicate în ultimul timp, tinzând prin relatarea de aproxi­maţii şubrede să provoace un curent antiromânesc in Germania. Un apel al Albanezilor din Romania. In vederea întrunirii care a avut loc­eri la Bucureşti comitetul de iniţiativă al coloniei albane­ze din Capitală a lansat următorul apel: Fraţi Albanezi, Azi 15 iunie a. c. la orele 3 d. a. va avea loc o întrunire a albanezilor buni patrioți, în localul Trocadero din str. Doamnei. Fraţi Albanezi, Cunoaşteţi cu toţii situaţia periclitată a Principatului nos­tru. După atâtea sforţări s’a ajuns să se închege acest principat. Cum puteţi să rămâneţi nepăsători la pericolul care ameninţă principatul nostru. Dacă nu renegaţi patria noastră, dacă în vinele voastre curge încă sânge de patriot albanez, veniţi câţi mai mulţi la această întrunire la care să puneţi tot sufletul pentru apărarea naţiei şi patriei noastre. In această întrunire se vor înscrie şi voluntarii cări voesc să meargă în Albania, pentru apărarea ei, în fruntea căreia trei ofiţeri români căpitan Şer­­bănescu C. din Infanterie, căpitanul Gri­gor­ie I. Cristescu din cavalerie şi loco ■ tenentul Panait Burghie din cavalerie, s’au pus la dispoziţia noastră a se lupta alăturea cu noi pentru salvarea scumpei noastre patrii şi a domnitorului nostru. Comitetul de iniţiativă. Camera. Camera a ţinut Sâm­bătă, In 27. 1. c. o şedinţă formală. S’a verificat mandatul deputatului sas Rudolf Schuller, din cercul Bistriţa, apoi Rakovsky Iván a depus pe biroul ca­merei raportul comisiunilor asupra pro­iectelor reformei administrative. Mi­nistrul Harkányi a prezentat un pro­iect despre schimbarea legii asupra drumurilor comunale. S’a decis în fine, ca viitoarea şe­dinţă să se ţină .Marţi în 30. r. c. dar in urma nenorocirii din Scraievo ho­tărârea aceasta nu mai are valoare. Drumurile comunale. Pro­iectul despre drumurile comunale, ce l-a prezentat bar. Harkányi în şedinţa de Sâmbătă a camerei are de scop se aducă în armonie manipularea drumu­rilor comunale cu proiectele de stati­­ficare a comitatelor. Drumurile comu­nale vor fi schimbate în drumuri cer­ şi­­ le-au trimis cărţi ortodoxe, voind a-i converti la ortodoxie. De­geaba se interzic şi se confiscă cărţile din Rusia după ce aici nu se tipăresc cărţi în limba ruteană. (Din vina preoţimii, care carte e înstrăinată de popor, die Ro­­maneţ. — Red.) Protopopul spune, că panslavismul nu se poate combate a­tcum, decât în­grijind de progresul economic al Ruteni­­or şi de cultura lor proprie. Aşa este, dar guvernele maghiare au considerat pe poporul rutean de cel mai accesibil dement pentru maghia­rism. Iată unde duce politica de ma­ghiarizare, bazată pe nisip şi inaugu­rată de fantezii absurde. Examenele de scrls-cetit. Ziarul »Világ« e informat, că în cer­cul Roşiei (Munţii­ Apuseni) s’au în­ştiinţat la examenul de scris-cetit 412 de inşi. Români au fost 381, Unguri 31- Din numărul Românilor au fost res­pinşi 98, din al Ungurilor 3. Chestia Albaniei in came­ra României. In şedinţa de­­Sâm­bâtă a camerei române deputatul D. Miclescu a prezentat următoarea inter­pelare : In chestia turburărilor din Al­bania, citesc în „Universul'' nişte telegrame, în cari se spune că prin­ţul de Wied ar fi cerut regelui aju­torul armat al României spre a-şi apăra Tronul. Am onoarea să interpelez pe dl ministru al afacerilor străine: da­că nu crede că armata română tre­­bue să servească la alte împrejurări decât să apere gusturile de domnie ale prinţilor străini? Dl N. Iorga strigă: Trăiască Re­gele ! Camera aplaudă şi strigă: Tră­iască Regele­­. Preşedintele camerei roagă pe dl Miclescu să-şi prezente interpelarea in scris. Chestiunea ruteană. Un protopop rutean, Romaneţ, a scos în tipar o broşură despre situaţia Rute­nilor, în legătură cu procesul din Si­­ghetul Maramurăşului. In sentenţa tri­bunalului — zice el — s’au pedepsit cei vinovaţi, dar ranele poporului nu s’au vindecat Panslavii din Rusia au văzut, că poporul rutean nu are cărţi bisericeşti în limba sa şi că în unele biserici nu se face serviciul divin în limba ruteană. Panslavii au observat apoi nemulţumirea Rutenilor I 80 km. şi toate aceste în decurs de 1 12 ore ? ... ! Nu dlor, nu aşa să fac alegerile !... Clubul comitatenz să-şi facă datoriuţa la timp !... Am decretat deja pasivitatea, nu din vina noastră, iar cei ce au luat par­te —­ afară de părintele Nicoară — nu sunt partizanii noştri, ci slujbaşi ai ad­ministraţiei: notari, primari, scriitoraşi etc. la cari nu contăm nici când. Clubul comitatenz să-şi facă dato­­rinţa şi să nu creadă, că în Câmpeni sunt 6 advocaţi de român, ci numai 4, fiind-că 2 nu sunt membrii ai casinei române ci ai celei maghiare, pe care o cercetează regulat. Dacă s’a trimis vre­un apel acestora, e tot atât ca şi când l’ar fi aruncat în Valea lerii ! Cine poartă vina?... Teodor Orlea contabil. Aplanarea conflictului gre­­co-turc. Din Constantinopol se anunţă, că răspunsul guvernului turc la ultima notă a Turciei declară că a luat cu­noştinţă cu satisfacţie de comunica­­ţiunile Porţii, după care guvernul otoman s’a silit să restabilească or­dinea in Tracia şi în Asia Mică, unde a început şi va mai continua să rein­tegreze pe grecii care se găsesc pe ţărmul Asiei Mici. Nota mai declară că faptul, că Poarta a luat mă­surile comunicate, de­notă că plân­gerile formulate de Grecia nu erau exagerate. Guvernul grec declară că pri­meşte propunerea forţei de a proceda la un schimb al populaţiunilor şi pro­prietăţilor respective; acest schimb va trebui făcut după un mod­ dez­bătut şi sub ocrotirea imediată a celor două guverne, după constatarea făcută de comisiunile mixte, de dorinţa popu­­laţiunilor de a emigra, precum şi pre­ţuirea proprietăţilor respective în ve­derea despăgubirilor şi stabilirei sumei care va rămâne de plătit de unul din cele două guverne. Nota face o paralelă între emi­grarea mahomedanilor din Macedonia şi aceea a grecilor din Turcia şi mai repetă declaraţiunile precedente, că Grecia a dat probe de o solicitudine liberală faţă de populaţiunile fără deo­sebire de neam şi de lege. Nota spune de încheiere că Grecia împărtăşeşte speranţa fortei că nici un eveniment nu va putea tulbura în viitor bunele raporturi dintre cele două ţări. La alegerea din țara-de-jos. — Cine poartă vina ? — Câmpeni, Iunie­ci Conform scrisorii corespondentu­lui, apărută în Nr. 127 al »Gazetei Transilvaniei«, noi »Munteni« suntem de vină, că n’a reuşit lista clubului na­­ţional comitatenz la alegerea de mem­brii pentru congregaţia comitatului Turda-Arieş făcută In 16 Iunie a. c. In Iar­a. Dacă corespondentul nu ne soma, să ne dăm seama de ţinuta politică a noastră, a »Muntenilor« — poate — nu reflectam, dar aşa, fără a fi autorizat de cineva, mă declar în următoarele: De când certele regretabile dintre noi s’au aplanat, toţi conducătorii po­porului din Munţii­ Apuseni, s’au SU­­pus necondiţionat »disciplinei de par­tid« — cum spune corespondentul — şi în cadrele acestei discipline voim să lucrăm — deocamdată. Clubul comitatenz, în afacerea a­­legerii dela Iara, nu ne-a invitat la vre­o sfătuire, nu ne-a Înştiinţat des­pre nimicirea primei alegeri şi nu ne-a trimis nici un apel cu listă ori fă­ră lista candidaţilor noştri. Eu nu am primit, şi nu am văzut un asemenea apel, decât ln preziua alegerii. Atunci, în 15 iunie, la 10 ore p. m. mi-a arătat părintele L. Nicoară din Bistra apelul subscris de preşedinte şi secretar, de­­clarându-mi totodată că şi el numai atunci l-a primit. Ce era de făcut ? Co­munele, 46 km. depărtare de Câmpeni, fără comunicaţie de tren, cum puteam să le cutreerăm în un timp aşa scurt şi fără a fi zi de sărbătoare aşa că nici pe alegători nu-i aflam acasă? Dar chiar fiind acasă, crede dl corespondent că fiecare alegător şi-ar fi pus pălăria pe cap, bâta în mână şi haid p’aci în­colo 46 km. până în Câmpeni şi de acolo până la Iara de jos cam preste Unirea Sârbiei cu Munte­­gru se va proclama la Bucureşti. Ziarul »Seara« publică »din sursă serioasă«, afirmative diplomatică ur­mătoarea ştire senzaţională: In timpul vizitei dela Constanta s'a discutat pe larg chestiunea uniunei Sâr­biei cu Muntenegru şi Regele Carol s’a declarat în totul de acord cu condifiunea ca proclamarea unitei celor două ţări sârbe să se facă la Bucureşti în ziua de 28 Iulie când se aniversează împlinirea unui an dela încheierea păcei balcanice. Ţarul a primit cu entuziasm pro­punerea Regelui României şi s’a stabilit definitiv că,în ziua de 28 Iulie se vor întruni la Bucureşti cei patru regi ai păcei împreună cu şefii guvernelor şi cu miniştrii lor de externe. Această întru­nire are de scop să arate solidaritatea celor patru state şi trăinicia tratatului de pace încheiat la Bucureşti. In acea întrunire se va proclama şi unirea Sârbiei cu Muntenegrul, prin renunţarea la tron a Regelui Nichita şi a dinastiei sale şi suirea pe tronul Sârbiei şi Muntenegrului a prinţului Alexandru al Sârbiei. Ştirea aceasta o înregistrăm, de sine înţeles, cu rezerva cuvenită. Ş T I R I. — 16 Iunie 1914, in amintirea lui Eminescu. In jurul mormântului lui Eminescu de la cimitirul Bellu din Bucureşti s-au strâns ori toţi admiratorii marelui dis­părut, tineri şi bătrâni cari acum un sfert de veac petrecuseră la acelaşi mor­mânt pe cel mai mare poet al neamu­lui românesc. Tinerimea universitară Societatea Scriitorilor români, reprezen­tanţi ai presei, ai Ligei, ai Corpurilor legiuitoare etc. şi In sfârşit toţi a căror inimă a vibrat de durerea şi farmecul pe care a turnat-o in creaţiuniie sale cel mai mare cântăreţ al neamului — şi-au ţinut de datorie ca eri, in ziua împlinirei unui veac dela moartea celui ce va trăi in veci, să mai verse o la­­cu­nă peste mormântul celui plecat acum douăzeci şi cinci de ani. S-au întrunit la umbra »teiului sfânt«, unde Înaintea ochilor li s-a Înfiripat incă odată, mare şi impunătoare, figura pribeagului prin lumea suferinţelor din cari îşi clădise opera-i în veci neperitoare. S-au făcut rugăciuni, s-au rostit vorbiri, cari au reînviat în deplina-i stră­lucire »văpaia mistuită luminând« şi s-au vărsat lacrimi ferbinţi peste ţă­râna sub care-şi doarme somnul de veci cel mai mare scriitor român, duiosul cântăreţ al dragostei, poetul căruia i-a fost dat să ’ndure »toată durerea, pe care lumea n-o mai simte«. Pentru eternizarea în marmoră a genialului Eminescu, profesorul artist­­sculptor d-l Filip Marin, sub patrona­jul unui comitet compus din scriitori, artişti, profesori şi alţi intelectuali, a luat iniţiativa ridicării unui monument — o trilogie statuară care va însufleţi în marmoră cele trei monumente din viaţa poetului: »Tinereţa lui Eminescu*, m gân­duri şi iubire* şi ,ultimul moment*. O inscripţie a monumentului gra­vată în marmoră: ,Poporul român ma­relui său Eminescu, va arăta că acest monument este omagiul neamului în­treg faţă de autorul »Doinei« Drept aceea el se va ridica din obolul boga­ţilor şi al săracilor, fie contribuţia cât de mică, îndemnăm deci şi apelăm la inimile tuturor, cari simt şi-şi ştiu stima oamenii de muncă cu­ entuziasm. (Sumele se trimit la adresa: Profesor Filip Ma­rin, artist-sculptor, București, Str. Ro­mană 155.) Monumentul se va ridica in o piaţă sau grădină publică a capitalei regatu­lui românesc.

Next