Gazeta Transilvaniei, decembrie 1914 (Anul 77, nr. 265-286)
1914-12-03 / nr. 266
Nr. 266. Braşov, Miercuri 3 (16) Decemvrie n. 1914. Anul LXXVII. ABONAMENTUL Pe an «a . . .210« Pe o min. de ani 12 B P« trel lunl. . . 6 . Pentru România tl strftinăiata: Pe an an . . 40 lei .*# o joia. de &n 20 ttSLXFOX Ti'. 226. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 15 INSERATELE au primele la administraţia. Preţul după tarii fi învoială. Manniorisale nu te ninspoiase. „8|21 Novembre 1914“. De pe câmpul de luptă din nordul Monarhiei am primit azi de la prietinul nostru P. C. D., ataşat ca preot militar pa lângă regimentul de infanterie românesc 64, următoarea scrisoare cenzurată : Ziua marilor voevozi »Mihail şi Gavril“. Tipăriţi datul acesta cu cele mai groase litere ! Da! Să ştie lumea toată cum îşi ştie face Românul datoria faţă de patria sa ! După un marş greu şi lung de 4 zile, pe un ger cumplit, ajunserăm din nou în linia de foc. Rusia ! Polonia rusească! Un şes nemărginit, năsipos, cu dese păduri de brad. Satele rari. Casele toate din lemn, acoperite cu paie sunt pustii. Locuitorii s’au refugiat care 'ncătrău. întâlnim încă cele din urmă cete de refugiaţi — mai ales poloni — bătrâni cărunţi abia păşind, femei cu copilaşi în braţe, cară , încărcate cu puţinul ce s’a putut scăpa. Se duc spre Germania. E greu să descriu groaza de care erau cuprinşi, vaietele copilaşilor, oftatul bătrânilor, mugitul vitelor înjugate... Se duc... şi iarna vine, înapoia lor, poate că chiar în satul lor se aud bubuiturile tunurilor, se văd casele arzând. Privesc şi ei, îşi privesc avutul arzând, îşi acoper faţa cu ambele mâni şi plâng.. Se duc... şi nu ştiu unde. E frig şi adăpostul lor e scrum... Abia ne mai ţinem. In marş forţat ne apropiem tot mai mult de duşman. Pe deasupra, pe delaturi se aud deja vâjăind gloanţele de puşcă. Nu departe încep a se sparge în sunet dogit şrapnelele vrăşmaşe. Regimentul 64 se aşează în linie de foc şi înaintează. Lupta se începe în 19/XI. Marele , p. m. încep să curgă răniţii. Sunt mulţi răniţi. Fără şanţ de apărare eşti lovit repede. Şi ei nu au. Nu, căci trebuie să atace. Pe noapte abia îşi fac şi ai noştri şanţuri. Dar’ ce folos ? La 30 cm. începe a izvorî apă. Şi e aşa de frig, de îngheaţă hainele pe ei. Nedormiţi şi obosiţi de marş, îngheţaţi de gerul aspru, te miri, că se mai ţin. In 20/XI avem şi mai mulţi răniţi. A fost din nou atac. Un ofiţer rănit ne povesteşte curajul de admirat al flăcăilor noştri. Frontul începe a se mişca. Ruşii se retrag, ai noştri după ei, îşi sapă altă linie de şanţuri. Focul se încinge tot mai aspru. Ai noştri vreau cu orice preţ să le rupă linia. Le şi succede. Prin şueratul des de gloanţe ucigătoare, locotenentul T. P. feciorul părintelui Lazăr din Şinca nouă e cel dintâi în şanţul duşman. Tunurile noastre bat din greu Înapoia şanţului rusesc. Prinşi între două focuri Ruşii încep a depune armele. 21/XI. Zi de mare învingere. Regimentul nostru a prins aproape 700 de Ruşi. Regimentul 31 din Sibiiu, tot aşa de brav. Sunt mulţămiţi toţi de purtarea ficiorilor noştri. Trupele germane din apropiere au rămas încremenite — un ofiţer german a spus-o — de bărbăţia flăcăilor din Ardeal. Cred că zilele acestea vor fi însemnate cu roşu în istoria războaielor monarhiei noastre. întreagă linia rusească este aici în retragere. P. C. D. împlinirea datorinţelor. — Urmare.* — întruparea împlinirii conştienţioase a datoriei o aflăm în viaţa şi activitatea acelui bărbat providenţial, care a pus şcolile acestea sub aripile Sf. Sofii, şi al cărui nume formează şi obiectul ,e serbării lui 30 Noemvrie, în Marele Andrei baron de Şaguna. Vom aduce date biografice în legătură cu împlinirea datorinţelor sale multiple de episcop român. Ca orice bărbat distins, aşa şi Andrei Şaguna născut la 20 Dec. 1808 în Miscolţ având din botez numele Anastasiu— a’a împărtăşit de o educaţie plină de îngrijire din partea mamii sale Anastasia,—ai cărei părinţi erau macedo-români. Cât a luptat şi priveghiat această binecuvântată mamă asupra celor 3 copilaşi ai săi — şi mai ales asupra sentimentului relismos şi naţional al lor, se vede din fapta nesocotită a bărbatului său Nain. Mergându-i rău afacerile, el spera o îmbunătăţire materială în trecerea la confesia rom.-cat, pe care aveau s’o îmbrăţişeze şi tinerele sale odrasle. Dar contra acestui act nesocotit s’a opus cu vitejia şi îndrăzneala unei leoaice, Anastasia, care nu putea , indiferentă, ca copilaşii săi să fie deslipiţi de trupina neamului şi a legii strămoşeşti. Convinsă fiind, că credinţa cea mai sfântă şi mai curată e aceea în care s’au închinat părinţii şi strămoşii noştri, Anastasia a intervenit la Arhiepiscopul cat. Fischer, la palatinul şi sfatul Ţârii, ba chiar şi la Regele, ca să depărteze de la copiii săi pericolul înstreinării. Iar când rugăminţile sale au rămas zadarnice, a ştiut să fie aşa de iscusită şi înţeleaptă, ca prin binefăcătoarea sa îngrijire de mamă să zădărnicească planurile şi uneltirire vânătorilor de suflete. Invocând ea dreptul Arii, răuşi să stea la apropierea fiilor săi, cari pe când cercetau şcoala catolică din Mişcolţ, acasă erau instruiţi de mama lor In învăţăturile bisericii strămoşeşti, mergând cu prea uri în sărbători şi Dumineca, la biserica zidită şi de bunicii lor. Cu cât fură luptele şi împrejurările mai grele pentru Anastasia, cit atâte şi meritul ei mai mare pentru neamul românesc. Iar silinţele ei nu rămaseră zadarnice. Căci toţi 3 copiii ei, împlinind vârsta de 18 ani legală, pentru a hotărâ ei fn de ei în cele confesionale — repăşiră la legea străbună. Copilul cel mic, Anastasiu, era tocmai la începutul studiilor sale universitare, când făcu paşii necesari pentru trecere. In testimoniul său de bacalaureat se spune că Şaguna e de religie : rom.-cat. , de naţie : Ungur, că a învăşat eminent şi a avut purtare exemplară, deci tot atâtea motive ca să fie împiedecat cu orice preţ de la repăşire în reifiia-iatală. Dar mijloacele de constrângiere nu reuşiră, căci Şaguna după ce trece prin cele 6 săptămâni de supraveghere la 29 Dec. 1826, declarăcă voieşte să rămână statonic în religia mamei sale, mai ales fiindcă-i convins, că rămânând în această religie, care-şi trage originea de la Chr., va dobândi fericirea de veci.« Cine nu vede în această declaraţiei a tânărului Anastasiu influenţa binefăcătoarei educaţii primite de la virtuasa sa mamă. Singur numai gândul, că noi am fi fost condamnaţi să pierdem pentru totdeauna pe Şaguna ne cutremură, dar el glorifică — tocmai findcă realitatea a fost altfel — meritul Anastasiei, de a-şi fi făcut o storie de mamă româncă şi ortodoxă înt’un mod aşa de strălucit. Din cartea vie a acestui exemplu al mamei, a învăţat studentul Anastasiu să’şi facă datoria cu conştienţiozitate. Chipul mamii s’a imprimat, într’u toate în sufletul fiului său iubit. Frumoasele trăsături ale caracterului său, serioasele studii juridice şi filozofice i-au atras încrederea colegilor şi stima profesorilor din Pesta, iar cele teologice din Verseţ, i-au câştigat imediat după absolvirea lor, o catedră de teologie *) Vezi anul trecut, în Carlowitz şi demnitatea de secretar mitropolitan. Aceste posturi, ca şi alte distincţii: de protosincel, de arhimandrit venite dela Sârbi, nu robiră pe tânărul monah Andrei, cum îşi zicea dela 1. Nov. 1833, Anastasiu. Nici chiar şansele de a se ridica până la puterea cârjii patriarhale, nu l făcură sâ-şi uite de datoria sa de Român. Căci nu de onoruri şi slujbe streine ţi era Iul, ci gândul lui, sufletul lui era aţintit departe la mizeria neamului său. Aştepta numai momentul potrivit să-l poată vedea şi ajuta. Şi ocazia nu întârzia... Adormind după îndelungate bătrâneţe ep. Vasile Moga la 1845 arhimandritul Andrei fu trimes ca Vicar general al bisericii ardelene. El e trimes ca Vicar, dar după cum şi-a făcut datoria, după cât a lucrat pentru neamul său, pentru biserica acestuia, El vine ca un Mesia. Şi ca un Mesia a ridicat poporul român din întunerec la lumină, l-a deşteptat din letargie la viaţă şi la condus din pustiurile neştiinţei la livadea conştiinţii de sine. Venise tocmai la timp. Atunci, când era mai aşteptat, când se cerea mai mult omul vremurilor de prefacere. Iar programul său era tocmai prefacerea, redeşteptarea şi mântuirea neamului românesc de aici. Dar ca să poată lucra, după cum era menit, se cerea să ocupe acea poziţie, acea demnitate pe care o merită mai mult decât oricare altul — scaunul episcopesc. Şi spre norocul nostru, sinodul electoral din Turda, trecând peste condiţia naşterii în Ardeal a candidaţilor, alege la 2 Dec. 1847, cie majoritatea a 30 de voturi pe Şaguna, care la 5 Februare 1848 a confirmat de Monarh, fără a i se impune umilitoarele condiţii de mai înainte. In Dumineca Tomii, noul ales primind hirotonia de episcop la Cr.Ilovitz, rosti în mod festiv deviza vieţii sale întregi: *Pe Românii ardeleni, din adâncul lor somn sau deştept«. Şi i-a deşteptat în toate privinţele, pe teren bisericesc, cultural-naţional şi politic. Astfel imediat, după sosirea sa la Sibiiu, In toamna anului 1849, s’a apucat de munca grea şi însemnată a restaurării şi organizării bisericii, desfăşurând prin memorii şi proiecte cătră guvernul ardelean, cătră ministerul din Viena şi cătră Rage, apoi prin ordinaţiuni cătră subalterni, prin traturi cătră popor şi prin colecte făcute în scopul de a cumpăra proprietăţi şi de a înfiinţa instituţii culturale — o activitate atât de zeloasă şi multilaterală, pe cât de multe variate şi adânc simţite erau trebuinţele poporului nostru, împiedecat în dezvoltarea sa culturală. Problemele, ce aşteptau o grabnică rezolvare erau multe şi grele, iar mijloacele de luptă culturală extrem de puţine. Din satele pârjolite de revoluţie se îndreptau în continuu plângeri despre pagubele suferite de săteni şi preoţi, despre biserici şi odăjdii arse, despre lipsa de şcoli şi învăţători. In centrul episcopiei era de neapărată trebuinţă a se introduce o administraţie mai regulată, cu bărbaţi destoinici; a se ridica nivelul intelectual şi moral al seminariului, a se întemeia o tipografie, a se crea fonduri şi a se scoate de sub epitropia guvernului cele existente ; a se exopera o dotaţie corespunzătoare pe seama preoţimii şi mai presus de toate a se reintroduce in biserica noastră sinodalitatea pe baze largi constituţionale, înrolând la munca de primenire şi prefacere culturală toate elementele conştiente şi doritoare de progres. (Lupaş). A trebuit să lupte cu multe greutăţi, să delăture multe piedici, până ce stăruinţele neobositului Şaguna Îndepliniră aproape toate punctele programului său. Iar piedeci întâmpina atât sus cât şi jos. La piedecile de sus se numără şi pornirea duşmănoasă a ministrului de culte, contele Lao Thun, care avea o aversiune pronunţată faţă de bisericile ortodoxe. Contra acestui birocrat a adresat Şaguna la 1 Dec. 1855 un memoriu Regelui, care memorând prin intervenţia amicală a guvernorului Schwarzenberg fă bine primit. Cu o temeinică argumentaţie ce desfăşură aci pe larg toate gravaminele naţionale cuprinzând , totodată şi planurile lui Şaguna despre organizaţia bisericii. Intre altele se cere în memorand 1) Regularea bisericei gr. or. din Ardeal faţă de stat şi de celelalte biserici, pe baza egalei îndreptăţiri 2) Să se dea acestei biserici numirea pozitivă, singură corectă de biserica grecoorientală.... Apoi 5) să se admită organizarea Conzistoriului pe baze canonice şi istorice 6) să i se pună la dispoziţie mijloacele necesare pentru organizarea seminariului, conform cerinţei timpului şi mai ales 9) să i se recunoască acestei biserici dreptul la mitropolia sa istorică »reînviind vechea mitropolie la strălucire nouă«. In urma acestui memorand, Regele dojeni pe ministrul Thun, pentru purtarea lui necorectă faţă de biserica rom. ortod. De altfel Şaguna a ştiut să combată părerile contelui Thun şi cu graiul viu, reducându-1 la tăcere în convorbirea din 7/19 Sept. 1857. Din acest memorand se ridică superb, figura de luptător îndrăzneţ a lui Şaguna, care atins In demnitatea sa nu se sileşte, chiar într’o scrisoare câtră Monarh să trimeată săgeţi de ironie la adresa lui Thun. Dar memorandul e totodată şi un monument de iscusinţă diplomatică. Tot aşa de energic a ştiut Şaguna să ducă lupta pentru emanciparea bisericei noastre şi cu ierarhia sârbească încă din primăvara anului 1849. In »promemoria« sa tipărită la Viena (nemţeşte) expune dreptul istoric al Românilor ardeleni de a avea o mitropolie Independentă de cea sârbească. Această broşură completată prin »Adaos la promemoria« tipărită tot nemţeşte la Sibiiu (1850) — nu rămase fără răsunet. Patriarhul sârbesc Rajacici răspunse la 1851 în o broşură anonimă, care nu-i lipsită de atacuri personale la adresa lui Şaguna învinuindu-l că numai din ambiţie personală pornesc tendinţele lui de a înfiinţa mitropolia română — Intenţionând şi o sporire a venitelor sale. De altfel silinţele lui Şaguna nu pot avea nici un drept istoric, căci zice Rajachi »Mitropolia ardeleană a încetat de la sine cu sinea sec. XVIII, când Atanasie trecu la unire, şi e superflu a se mai provoca cineva, la ea, pentru înfiinţarea alteia». Dacă în părţile bănăţene nu se poate împlini totdeauna dorinţa Românilor de-a avea episcop din sângele lor» cauza e că Românii nu prea au aplicare spre călugărie. Iar a se introduce separatismul naţional in biserică e lucru necreştinesc, iar »ambiţiosul episcop ardelean» să-şi aducă aminte de făgăduinţa, făcută în cuvântarea sa de la Carloviţ şi da jurământul, care-i obligă a apără drepturile scaunului său episcopesc, transmiţânduie neştirbita urmaşilor săi. Că aceste învinuiri erau false, că atacurile lui Rajacici erau maliţioase se vede din scrisoarea ministrului Bach care aflând de broşurică patriarhului sârbasc. Întreabă pe Şaguna ce satisfacţie sâ-i dea pentru insultele aduse. Şaguna însă nefiind omul răsbunării, s’a mulţumit să se lămuriască singur în faţa episcopilor, arătând îndreptăţirea năzuinţelor sale. Adusese chestia organizării independente a bisericei române ca mitropolie în aşa numitele »conferinţe episcopeşti». Dar atât la 1851, cât şi la cele din 1851, Încăpăţânarea lui Rajacici ocolia discutarea acestei chestiuni aşa că Şaguna la urmă s’a văzut silit să se exprime că »toţi episcopii sârbi participanţi la conferinţe, cari au avut numai câtva simţ de ruşine s’au întors acasă nemângăiaţi“ de procedura patriarhului. In contra acestei purtări s’a şi plâns Şaguna la diferite ocazii ministerului din Viena. Totuşi diplomaţia Înaltă, multele lupte a lui Şaguna au înfrânt cerbicia lui Rajachci, care constrâns cu argumente bazate pe canoane şi istorie, a recunoscut în fine îndreptăţirea şi dreptatea cauzei pentru care luptă marele episcop român, — dându-şi învoirea. — Sfârşitul lu unul viitor. — Ziar german suprimat. Procuratura din Bornin a suprimat apariţia ziarului „Staatsburger-Zeitung“, fiindcă contrar promisiunei făcute a continuat să scrie în direcţie antisemită, I SITUAŢIA pe câmpul de răsboiu. Eri şi azi dimineaţă am primit dela biroul de presă al prim-ministrului următoarele comunicate oficiale telegrafiei: In sudul Monarhiei. BUDAPESTA 14 Dec. n. Ofensiva noastră pornită înspre est dela Drina, spre sud est dela Valievo, a dat de trupe duşmane covârşitoare la număr. Faptul acesta nu numai că ne-a făcut să ne întrerupem progresarea ci trupele noastre, cari de mai multe săptămâni luptă vitejeşte lupte crâncene şi pline de perderi mari, au trebuit să se retragă mai departe. Faţă de aceasta stă însă Belgradul. Situaţia generală creiată de aceste circumtanţe va avea drept urmare noui operaţii, deciziuni şi dispoziţii cari vor trebui să ducă la respingerea duşmanului. , In nordul Monarhiei. Budapesta 14 Dec. n. In Galiţia de vest continuăm cu alungarea Ruşilor, acţiune, care în lupte mai mici sau mai mari a câştigat înspre nord pretutindeni teren. Acum şi Diskla e din nou în marile noastre. Coloanele noastre, cari se întind până dincolo de Carpaţi au făcut eri şi alaltăeri 9000 de prizonieri ruşi şi au capturat zece mitraileze. Pe frontul nostru dintre Palbroat şi Cracovia precum şi în Polonia sudică situaţia e neschimbată. Ofensiva aliaţilor noştri în direcţia Brunei spre nord de la Lovic progresează. General Höfer, locţiitorul şefului de stat major. Pe frontul anglo-francoruso-german. Berlin 14 Decemvrie n. Din marele cartier general neamţ ne comunică oficial cu data de azi: Atacurile mai slabe ale Francezilor îndreptate In contra poziţiilor noastre dintre Maas şi Voghezi le-am respins uşor. Dealtmintrelea atât pe frontul de la vest, cât şi în Prusia estică operaţiunile noastre continuă să se desfăşura. La comunicatele oficiale ruse şi franceze trabue să adăogăm următoarele comentarii: Cu data de 11 Dac. n. s’a comitdin Petrograd: „Ne-am continuat ofensiva spre sud-est dela Cracovia luându-le nemţilor mai multe tunuri şi mitraileze şi făcând cam 2000 de prizioneri.“ Fapt e, că trupele noastre cari luptă in sud-estul Cracoviei n’au lăsat In mânile Ruşilor nici un tun, nici o mitraliezâ şi nici ur om. Cu data de 12 Dec. n. un comunicat oficial din Paris afirmă, c&spre nord-est dela Vaily a fost nimicită o întreagă baterie nemţească. In Deuxnonden, spre vest de la Vigneulles Ies Hattonchatel am nimicit două baterii de-ale nemţilor capturându-le un tun de calibru mare şi unul construit anume pentru aparatele de sburat. Tot în acel ţinut au aruncat Francezii în aer o întăritură nemţească nimicindu-le nemţilor şi mai multe tranşee. Toate aceste comunicate nu co- răspund adevărului. Contele Tisza în audienţă. Din Viena se anunţă în mod semioficial: Contele Tisza a fost primit ori în audienţă de o oră şi Va de Mal. La Monarhul. După audienţă contele Tisza a avut consfătuiri cu ministrul de externe Berchtold iar seara a plecat la Budapesta.