Gazeta Transilvaniei, iulie 1915 (Anul 78, nr. 141-164)

1915-07-02 / nr. 141

Braşov Joi 2 (15) Iulie 1915 Abul LUXVHL* Nr. 141. « £ D­ACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 16 ABONAMENTUL Pi os an . . .24 Ocr P« o jos), da­ta 13 * Pac­torol m­ai. . . 6 H Pentru Românii şi străinătate; Pa an <ua . . . 40 lat Pa o juia. d» an ?0 IN8ARATBL« a« prinaefliC la adminie­­traţis. Preţul dapi­­erii şi învoiaift. «iiiirosr 226. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Oasuasorisala na so Sa­­aapoiask Manifestaţiuni patriotice româneşti. Pe cât de îmbucurătoare sa­tisfacţie a dat războiul mondial actual acelora, cari stau pe punctul de vedere al simpatiei, încred­erei şi înţelegerii faţă de concetăţenii noş­tri români, pe atât de strălucit a desminţit povestea, că Românii, cari gem sub tirănia maghiară, işi aş­teaptă cu greu mântuitorii. In me-­ moria fiecăruia trăesc încă semnele înălţătoare de suflet ale patrioticului spirit de jertfă românesc, cari s’au manifestat cu o putere atât de spon­tană prin ţinuturile noastre locuite de români şi cari servesc de o do­vadă înduioşătoare a înţelegerii fră­ţeşti dintre maghiari şi români. S’au repetat aceste fenomene şi atunci când a apărut in publi­citate scrisoarea, pe care ministrul preşedinte a adresat-o mitropolitului gr. pr. Meţ­ianu, precum şi atunci când această bucurie­­ a făcut — mulţumită credinţei lor de patrioţi şi dorinţei de a fi în deplină armo­nie şi prietenie cu maghiarii — să se declare pe conducătorii de dife­rite culori politice ai rom­ânimei. Natural, că după aceste s’a fă­cut o anumită pauză în manifesta­­ţiunile patriotice. Doar au avut loc aceste manifestaţiuni la timpul lor; repetarea neîncetată a acestora ar fi avut caracterul unor pure demon­straţiuni. Când s’au arătat Insă la ori­zont nori mai întunecoşi, când de-odată cu ofensiva Ruşilor din Carpaţi Italia dădea tot mai multe dovezi de intenţii vrăjmaşe şi când atât într’o parte a presei româneşti, cât şi în alte cercuri, cari stăteau sub influenţa antantei, se evidenţia tot mai mult credinţa, că atacul asasin şi sperjur al Italiei va fi urmat de un asemenea procedeu din partea României, această situa­ţie i-a făcut pe Românii din Unga­ria, ca să se declare din nou. Putem îndruma la o Întreagă serie de declaraţiuni patriotice înăl­ţătoare de suflet. Astfel în 13 Aprilie cu ocazia sinodului diecezei gr. pr. rom. de Arad episcopul Papp Ioan dă es­­presie strălucită credinţei neclintite a românilor faţă de tron, precum şi patriotismului necondiţionat al a­­cestora. Tot atunci cu prilejul sinodului arhidiecezan gr. pr. român din Si­­biiu însuşi Mitropolitul scoate la iveală sentimentul de jertfă patrio­tică a Românilor. In adunarea comitatului Temeş ţinută în 12 Mai, unul dintre frun­taşii partidului naţional român, ad­vocatul Coste Iuliu rosteşte o vor­bire patriotică. După acesta ,cel mai sfânt sentiment în timp de pace şi de primejdii este iubirea de patrie, susţinerea neatinsă şi neştir­bită a Integrităţii patriei şi apărarea fiecărei palme din pământul pa­triei, dacă e trebuinţă, chiar şi cu preţul vieţii.“ Declară, că „vom­ a­­păra faţă de orişicine patria chiar şi dacă ne-am întâlni faţă’n faţă cu fraţii noştri de aceiaşi rassă.“ în adunarea congregaţiei com­i­tatului Măramaros ţinută în 20 Mai vicarul român Bud Titus accentu­­iază credinţa şi iubirea nestrămutată faţă de patrie a Românilor. In 22 Mai, la propunerea d-lui Dragalina Patricias, preşedintele co­munităţii de avere din Karănsebeş, adunarea, comunităţii îşi exprimă intr’o moţiune unanimă, produaţa ps*­tr­oticâ şi bucuria asupra­ victoriilor din Galiţia. In adunarea comitatui­ Torda- Aranyos din 22 Mai ia cuvântul în numele membrilor de baze române ai congregaţiei Giurgiu Ioan şi dă expresiune speranţei, că, eliminărin­du-se în elanul vremurilor mari ne­înţelegerile. Românii, cari ţin cu credinţă la patria lor, vor gusta îm­preună cu Maghiarii bine facerile păcii. In 23 Mai o delegaţie compusă din fruntaşii partidului naţional a poporaţiunei cu buze române a co­mitatului Szilágy, locţiitorul epis­­copesc Gethie Alex. Cozma Andrei, director de bancă, Papp George ad­vocat etc. s’a prezentat la fişpanul, ca să-l asigure din nou de iubirea de patrie a Românilor, de credinţa lor şi de continuarea până la sfârşit în luptele ce se poartă pentru apă­rarea patriei ungare. In adunarea comitatului Fo­­garaş ţinută în 29 Mai preşedintele partidului naţional român al acestui comitat Senchea Ioan a dat expre­siune însufleţirei patriotice şi iubirei nestrămutate de patrie declarând că Românimea se alătură la naţiunea maghiară şi că în contra oricărui duşman e şi va fi una şi în viitor cu naţiunea maghiară. In adunarea comitatului Szeben, ţinută în 13 iunie asesorul ----­torial gr. or. Ivan Nicolae, vicepre­şedintele comitetului naţional român a enunţat, că Românii umăr la umăr cu ceilalţi cetăţeni aduc toate jertfele, ca să asigure inviolabili­tatea patriei. In 17 iunie cercul protopopesc gr. cat. din Nagybánya trimite cu hotărâre unanimi o adresă episco­­pului gr. cat. din Szamosujvár în care stigmatizează manoperele tră­dătoare de patrie ale preoţilor die­cezani I­scaci Vasile şi Lucaciu Con­stantin invitând pe episcopul să i şteargă pe aceştia din şematismul diecezan. In 20 iunie o deputaţ bane de 120 membri ai locuitorilor de buze române din comitatul Maros-Torda sub conducerea protopopului din Szász-regen Duma Ladislau, Popescu Ioan advocat şi Popestu Iosif di­rector de bancă se m­e^ntă la fata fispanului, ca să expr-:me credința neclintită cătră 'iWto și Patrie a îo­cuLtorilorf e4«. - ”6 u■■ Auix r'/x­mitat. ^ In templul cel tainic­­. In templul cel tainic, în sufletul meu O candelă arde cu veciniei pară, £ flacăra focului sfânt și ceresc A dragostei sfinte de neam fi de ţară. O rugă a glasu mi duios fi domol Când pacea armonice-acorduri vrăjeşte, In tunet să schimbă, în vifor cumplit Când duşmanu'n ţară’mi şi între’ndrăzneş­te. Şi doine duioase din harfă vrăjesc Mioarele p­acini­c când pasc pe câmpie, Când sună alarma în spadă fi scut Schimb harfa, pornind cu-avănt, vitejie. Cucernica raze privirele'mi au Când pacea îfi toarce’n unghiere fuiorul, Dar fulgere poartă, schintei fi văpăi Când dușmani?mi calcă mofia, ogorul. In templul cel tainic, în sufletul meu O candelă arde cu vecinică pară, E flacăra focului sfânt fi ceresc A dragostei sfinte de neamț fi de țară. £mif TI. Cfjiffa. Lecturi pentru cei lin spitale. — Povestire. — Câteva cuvinte. (Urmare.) A doua zi s’a pornit puvoiul. Pi­ața satului gemea de lume, cum e tot­deauna pe vremea „rugei“. Numai că auziai cum se apropie câte o ceată de credincioşi — tot glasuri de femeie. Erau femei grase, rotunjoare, neveste cu feţele pline de bunătate — apoi altele, sveite, slabe, ca neşte paliţe, căl­când apăsat. Câte-o gură fără de dinţi, care cânta şi se ruga, ţi se părea mai potrivită la hârăială, decât la rugăciune Alte femei nici nu-şi băteau capul cu rugăciunea, pe care o spunea una cu glas tare, fără îşi apropiau capetele deolaltă şi-şi povestiau, una-alteia, câte bazaconii toate. Fiecare povestea, fără să asculte pe cealaltă. Năcazurile din căsnicie! Hei, Doamne-Doamne, ce mai gos­podărie ar fi pe-acasă, dac’ar fi bărbatu' bărbat odată! Nu te poţi lăsa în grija bărbatului, şi pace ! Cred bărbaţii că, dacă se’ngrijesc şi ei puţin de gospo­dărie şi dacă aduc banii in casă, cine ştie ce scofală fac. Apoi să câştigi bani nu e cine ştie ce lucru mare, dacă eşti bărbat în toată firea! — Şi-au pierdut puntea, bărbaţii ăştia! Fiecare nevastă voia să se roage astăzi de Sfânta Ata­­nasia, să-i hărăzească pace casnică şi să-i cuminţească bărbatul, să fie om mai cum­se­cade. Una se ruga să nu-i mai bea bărbatul, alta să nu-i mai joace cărţi — a treia să nu pipe, a patra se ruga de Sfânta Atanasia să apuce băr­batul pe vecina ei, pe „ticăloasa“ aia, de chică şi să-i tragă o sfântă de bă­taie. A cincea cerea ca bărbatul ei să nu doarmă atâta, a şasea să nu-i fie un motoflete aşa de mare, că altfel trăieşti cu omul mai vesel! — a şaptea zicea că bărbatul ei prea îşi pierde vremea prin cârciumă, şi bine-ar fi să stea fru­muşel pe-acasă, după cum se cuvine unui gospodar cu copii şi cu nevastă. A opta se plângea că soţul ei e încânit cu copii, a noua că prea e moale cu ei. Al zecelea bărbat era sgârcit, sgârcit minune­ mare — şi alte femei purtau cârpe de mătase !’ Al unsprezecelea îţi îmblătea nevasta, al doisprezecelea era cam mămăligar — ţi-era ruşine cu el! Fiecare spunea: „De n’ar avea soţu’ meu vina cutare şi cutare — ar fi bărbat’ ăl mai bun de pe lume! Nu mi-aş putea închipui unu’ mai bun decât el !“ Aşa cântau şi flecăreau femeile până ce-au ajuns în biserică. Icoana Sfintei Atanasia era încunjurată de trei ori cu un rozariu lung şi în faţa icoanei ardeau, pe-o masă de piatră, o mulţime de făclii albe, vinete şi roşii, erau şi făclii de ceară, de’ dragul soţilor cari n’aveau inimă. Erau şi ochi de ceară*) — daruri de-ale femeilor cu bărbaţi orbiţi de patimă. Au întrebat fe­meile în bărăcile din faţa bisericii dacă nu se află de vânzare şi ochi, cari dorm — una-alta ar fi cumpărat şi ochi de ăştia, ca să mai închidă câte-un ochi bărbatul. Femeile din Negoeşti cari au in­trat cu multă smerenie în sat, s’au a­­dunat cu toatele şi s’aşteptau la o slujbă minunată, cu lumânări, cu chim­vale, cu cântece — şi numai că s’a pornit toată minunăţia asta de slujbă. După slujbă a urmat predica. La început a zis părintele, când s’a urcat pe amvon, „Tatăl nostru“, de trei ori Mai apoi a cetit, încet şi împiedecat, ca şi când nu s’ar pricepe la sloveniţe, evanghelia, care se ceteşte la hramul bisericilor, despre Zacheiu de pe smor­chin A spus apoi iarăş „Tatăl nostru“, de trei ori Aleea după’ce a făcut toate astea, după ce şi-a suflat nasul frumuşel în batistă şi după ce şi-a aşezat mâne­cile felonului — a început predica. Cum, cum nu — s’a luat după Zacheiu şi s’a urcat şi dânsul în slap­*) Aşa e obiceiul pe acolo: ochi, picioare, mâni, inimi bolnave se aduc în faţa altarului — în ceară, chin. A vorbit el câtăva vreme de poame bune şi de poame rele, de frunze, cari se uscă de lemnul uscat şi-aşa mai de­parte. Dela o vreme nu s’a mai simţit bine părintele pe smochinul lui Zacheiu şi nu ştia cum să se dea jos din el, ca să ajungă la neveste. I-au venit în minte,atunci, spre norocul lui, cuvintele lui Hristos : „Za­cheiu, dă-te jos din pom !“ Părintele se legă de vorba asta şi urm : „Şi-aşa vreau să mă scobor şi eu din smochin. Da’ mă urc în pomul căsniciei, al sfintei căsnicii —­ care şi el are să poarte roadă, roadă bogată!“ Minunată trecere ! — „Da’ vai şi amar !“ urmă pă­rintele. „Vai, şi amar — că pomu’ căs­niciei e de cele mai multe ori pomu’ naibei, pomu’ cu sucu’ ’nveninat, pe care stă măru’ Evii, da’ şi şarpele — adecă femeia, femeia ai rea, care de obiceiu poartă vina ai mare la vrajba şi neno­rocirea casii, în vecii-vecilor, amin ! De aceea, scumpii mei credincioşi, să ne ţinem de poruncile Domnului, să ducem o vieaţă creştinească, să primim sfintele taine şi să ne rugăm cu sârguinţă. A­­tunci numai o să se lase pronia ce­rească asupra voastră şi o să fiţi păr­taşi de fericirea vecinică“. Nu-i vorbă, băgase părintele de­­ samă că pierduse tirul, că uitase să­­- l mintească ceva, la ceea ce se gândise In adunarea confinatului Brassó ţinută în 5 Iulie protopopul gr­of. Saftu Vasile se alătură în numele Românilor unei propuneri, prin care Maj. Sa e asigurată de credinţa neclintită şi gata de orice jertfă a tuturor locuitorilor comitatului până la victoria finală. Iată tot atâtea pilde strălucite despre credinţa şi iubirea de patrie a Românilor şi despre acel mare adevăr, că ei­­şi bagă strâns şi în mod nedespărţit soartea lor de acea a patriei ungare. Aceste sunt astfel de declaraţii făcute în zilele marei lupte, cari găsesc un teren fructifer în su­fletul poporului maghiar şi cari vor produce în epoca binecuvântată a plecei com­une a prieticiei, iubirei şi fericirei — fructele lor. Moştenitorul Tronului intre­­soldaţii români. Răvaş din tabără. La Bunavestire, regimentul nostru a fost onorat cu vizita moştenitorului de tron Carol Francisc Iosif I. Fiind martor ocular la primire, îmi ţin de datorinţă a descrie impresiai scenele, schimbate cu soldaţii noştri, a“­­topeelei cu românaşii, cari ne inte­resează mai mult ca ori­ce. Moştenito­rul de tron a trecut pe dinaintea frontului, aşa încât fiecare soldat l-a văzut la distanţă de 1—2 paşi. S’a oprit înaintea multora, cu un surîs vecinic pe buze, întreba numele, comuna, pu­nând fiecăruia întrebări în limba maternă. Vă copiez câteva scene, ca să vă faceţi o mică idee de subiectele con­versaţiei, redând sincer limba româ­nească aşa cum o vorbeşte. „De unde eşti“? întreabă moş­tenitorul. „Din Salva“ răspunse leatul. „Unde asta?“ Lângă Năsăud. „Aha! Năsăud. Ştiu io, ştiu­“ Pe altul îl întreabă: „Are copii? Unde fost decorat?“ La Galiţia. „Frumos, asta bun la Dta“. Apoi comunică căpi­tanului Pârcălab, să le spuie ro­mâneşte la feciori, că El se bucură mult dar şi neamul se bucură şi mai mult când aude că are atâţia fii. Apoi trece la altă companie. De obicei pune întrebări la cei bă­trâni şi decoraţi „Dumneata de unde eşti? întrebă chiar pe un bistriţan. Acesta măreţ ca toţi bis­­triţenii, zice cu o voce sunătoare: Din Bistriţa, Alteţă. „Ana­­ ştie, Bistriţa tare frumos, pare bine la mine. Insurat­o, are copii ?“ Tot întrebări caii le pune fără ajutor. Feciorii se umpleau de bu­curie, auzind vorba românească vor­bită de o mlădiţâ împărăteasca. Intre decoraţi era şi un sub­ofiţer ovrei Mendelsohn Miksa care făcea mari pregătiri să-i răspundă moştenitorului ungureşte. Moştenitorul se apropie de el şi mare a fost surprinderea tuturor când şi pe dl Mendelsohn îl agrăi româneşte. Se înţelege de sine, că tot româneşte trebui să răspundă şi acest fapt a stârnit multă veselie în rândurile noastre. Ajungând la secţia mitralierelor, şi văzându-l pe Urs Pavel cu 2 me­dalii principale, generalii şi coman­danţii îi esplicară moştenitorului nem­ţeşte bravurile extraordinare ale a­­cestui pui de român. Moştenitorul îi întinse mâna, îi mulţumi şi zise: „Bravo, şi mai departe tot aşa, tare frumos la Dia­, iar doi căpitani din suita prin­ciară îl cinstiră cu câte 10 coroane. Când ajunse la mine, generalii îl informară că mă aflu din primele zile tot în foc. Vorbind mai mult îm­preună despre persoana mea, moş­tenitorul mă privea cu coada ochiu­lui, întorcându se apoi spre mine zise: Sehr gut von Ihnen! Bravo, so, asta frumos“ şi salutându-mă, făcând cu capul, se depărtă râzând drăgălaş, cred de barba mea res­pectabilă. I-am zimbit şi eu şi i-aş fi spus bucuros ceva, dacă am fi fost amândoi. A trecut apoi la alt regiment, dar din când în când ne tot trime­tea câte o privire celora din regi­mentul 63, cari ne luptăm cu atâta eroism. Moştenitorul a lăsat impresia cea mai bună Pentru fiecare a avut câte un cuvânt dulce, vorbea vesel, se silea să vorbească româneşte. Unde întâmpina greutăţi îl ajuta dl căpitan Pârcălab dar el repeta încă odată vorba. Ne-a onorat mult vizita moşteni­torului, laudele lui le şi merităm. Ne facem toți datorinţa fără deosebire. Bac­ă-te neam românesc, că fii tai sunt destoinici. Renumele soldatului român va suntem la înălţimea glorioşilor noştri strămoşi. V’ara scris acest revaş, ca să nu peată neştiut o pagină aşa fa­imoasă din istoria regimentului nostru. Să dea Dumnezeu să pot sta me­reu in front, la locul de cinste. Aproape de 12 luni în foc, mă simt tot mai tare, şi nu mă doresc acasă decât la finirea a­­cestui uriaş războiu. Detest vieaţa de spital, prefer linia de foc, câmpul de onoare. Vă salut cu drag G. I. Todea,­­jo­manii ameninţă. Ca­lais. Din Berlin se anunţă : ‘Miniştrii francezi şi englezi şi comandanţii su­premi au ţinut la Calais o consfătuire. După ştirile sosite de la Londra, s’ar fi decis întăriri importante ale fronturi­­or din Flandra şi Argonce, deoarece există temerea, că la sfârşitul lui iulie, germanii vor sforţa cu un milion de soldaţi proaspeţi un atac contra Calais­­ului şi a cetăţei Verdun.

Next