Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1917 (Anul 80, nr. 1-12)

1917-01-05 / nr. 2

) „De Închiriat". Marele rege Carol, făuritorul României moderne, apreciată şi uimată ..­în­­vremurile dominaţiei Majestăţei Sale repausate, mai era în viaţă şi rezida, ca de obiceiu­­areţ, în Sinaia, pe vreme ce în Bucureşti se ridicau valurile poli­tice cu furie ne mai­pomenită pro şi contra întrărei în acţiune şi se lipeau de studenţii universitari ro­mâni din­ Bucureşti bilete „De în­chiriat" pe zidurile palatului dom­nitorului, care se numea Rege al României din­­mila lui­­ Dumnezeu şi voinţa naţională şi a cărui de­viză era­­: „Nimic fără Dumnezeu" ! Regele Cănicț care . aflase de această faptă,. .creată din îndemnul rublei,’ s’a esprim­at, cum,­se zice, faţă de o doamnă de onoare a curţei sale,’cu ocazia fixărei ter­­minu­lui ib­. înapoiere la Bucureşti: „De fapt n’aş­ avea ce căuta la Bucureşti,­­ deoarece palatul meu este de închiriat !“ Chestiunea aceasta n’ar me­rita să fie relevată, c­ar situaţia actuală. • a­ Ron­âniei " reînviâza ", (fin când în când momente, amintiri, cari cu greu pot fi şterse din is-­­­toria românilor,, din fostul regat­­ liber şi cari în .orice. caz contribue la esplicărea cauzelor,, prin cari această RâM­ă. fost vârâtă în pră­­pastieV' f ; "V \ K „De închiriat !u Biletele ,aces­tea, cari se lipesc în România, în timpul mutărei, adecă la Sf-tul Gheorghe şi' Sf-tul­ Dumitru, pe obiectele destinate acestui scop, aceste­­bilete anunţau de pe zidu­rile palatului regal, că în această ţară nu exist­ă nimic sfânt şi că totul este permis, chiar şi insulta­rea cdj­ohheii Rublă făcea minuni ! ■ Puţini au fost la număr oamenii,­­cari au rezistat­: paterei­­acesteia ademeni­toare,­­recunoscând drumul­­prăpas­­tiei, la care aduce patima deslăn­­ţuită a intuiţilor ,şi vânduţilor şi unde­­şi-au ridicat, glasul lor aver­­tizant,. • au fost declaraţi ca trădă­tori, prin presa cea murdară, află­toare în solda muscalilor.. Ţară întreagă, cu mici escep­­ţiuni, era cuprinsă de halucinaţie şi se lucra cu toate mijloacele la îndepărtarea persoanelor, cari şi-au păstrat mintea întreagă. Moartea a împlinit dorinţa es­­primată cu anticipaţie de studenţii ne­ăbdurii. Regele Carol a închis ochii pentru veci şi după puţin timp îi urmă şi regina Elisaveta.— Palatul era de închiriat. Noul stăpân s’a instalat. Fer­dinand s’a urcat pe tron, jurând la timp augustului său unchiu, că va.' urma politica de fidelitate, faţă de Austro Ungaria şi Germania. Primul său act de guvernământ a fost călcarea jurământului. Al do­ilea declaraţia de răsboiu cătră fosta sa aliată Austro-Ungaria. Resultatul ? Nimicirea Româ­niei! Dumnezeu a judecat!.... Iar palatul din Bucureşti este din nou de „închiriat"! Cine s’ar fi gândit, că aceste două­ cuvinte exprimau soartea unei ţări­ întregi ? Mânile, cari au lipit biletele­, pe palat desigur că nu! Istoria­ mai cun­oaşte un caz: „Zi­lele..tale sunt numărate şi cântărite".­­ Cuvintele acestea profetice au fost ascunse, şi în dosul celor două „de‘închiriat"!­­Ferdinand şi Maria cerşesc azi mila­ ursului de la nord, iar popo­rul t zace în mizerie.­­ Asta este judecata* Atotputer­nicului, care nu binecuvântează o faptă necurată, mişelească. •­­ Sub cuvânt, că vin să ne des­­robească, au încălcat, patria noa­stră, regatul Ungariei, spre a în­şela lumea asupra adevăratei lor stări din România, unde ţăranul român cu adevărat cuvânt este robul boierului, iar în realitate n’au avut alt scop, decât să ne arunce şi pe noi în mizerie, la fel cu soartea ţăranului român, spre a se procopsi de pe urma noastră. . .prin acapararea moşiilor şi mo­­şioarelor noastre, căci de fapt nu le ardea de ardeleni, ci de Ardeal! Din fericire pentru noi, ar­mele­ noastre au făcut dreptate. Sperăm, că vom fi scutiţi pe vii­tor de aceşti pseudoelibera­tori. Să vină, când îi vom chema noi, a­­tuncea cel puţin ştim, că vom avea linişte, de ei pentru totdeauna. Declaraţia episcopului Ioan Papp : „La Arad trăeşte un episcop, care nu-i doreşte!" tălmăceşte sim­ţământul întregului popor româ­nesc din Ungaria. „Aici suntem noi şi deasupra este Dumnezeu. Noi am venit să vă aducem cultura. Voi sunteţi proşti !" Domnul general român, care S-a exprimat astfel, aci la Braşov, în restaurantul hotelului Coroană, are acuma timp să cugete asupra acestor cuvinte nechibzuite şi pu­ţin măgulitoare pentru noi. Românul din Ungaria nu este prost ! Românul din Ungaria îşi iubeşte patria sa­ şi îşi respectă jurământul său, dat iubitului său rege ! Românul din Ungaria nu li­peşte bilete de închiriat pe zidu­rile palatului ! Românul din Un­garia ştie de frica lui Dumnezeu ! Românii din Ungaria nu sufer de boli molipsitoare de toate soiurile, ca săracii ţărani din România ! Noi, românii din Ungaria suntem oameni liberi nu robi, ştim carte mai multă, decât cei din România şi nu avem 85 la sută analfabeţi!. Dumnezeu este deasupra ! Aici a avut domnul general dreptate. Cultura românească nu vine de peste Carpaţi, rubla n’are curs la noi. Adevărata cultură românească a pornit în­totdeauna din Ardeal. Aşa va fi şi în viitor! Ardealul nu este şi nu va fi de închiriat! *­ Azi munjii, munţii plâng. Sărman popor mult încercat de soarte, Oar’ce păcate grele vei fi păcătuit; Să fii expus deodată la câte rele toate, Ursita,-vpoate.... aşa ţi-a fost menit! Azi munţii plâng , şi codrii sună, Pământul strigă’n desperare : O'Doam­irie! “Doamne! ce furtună, Când toate cer’ o răsbunare. O primăvară mândră va să vie, Voi bravi eroi în luptă viaţa v’aţi jertfit; Departe de cărifinuri dormiţi pentru vecie Al vostru nume­,’fie preamărit! Azi munţii plâng şi Godrii sună, Pămân,tot strigă’n desperare! Calid­ se deslănţâe-o furtună, Pe-’ăcest pământ atât de mare. Dar astăzi cine va­ ară moşia? Pe când a voastre braţe de leu, ne-au­­părăsit; Să nu lăsăm ca iarăşi să’nţelineascâ glia, Pe car’ dela străbuni noi o am moştenit. Azi munţii plâng şi codrii sună, Pământul strigă’n desperare: Veniţi să punem împreună, Prinos pe sfintele altare. Moşnegi bătrâni şi gârboviţi de spate, Ei vor ţinea de coarne plugul de cu zori; Pe lângă boi vor merge fetiţe şi neveste, Să-i mâne’n locul bravilor feciori. Azi munţii plâng şi codrii sună, Pământul strigă’n desperare­­ ,Auzi-l Doamne şi te'ndură, Când ne rugăm, cerând iertare. Tilaria Ciungariu, înv. Nr. 2 « ' "" -Vjv V, Inseratele­­se primesc la administraţie. Preţul tarif si învoială. Manuscrisele nu se ZI A B POLj nrjejMAȚI­ONAL. Proprietar : Tip. A. Mureşianu : Brahisce & Comp. Redactor responsabil: loan Făgărăşan. * * i t j vV't r*­­ •. L-4 i J rrsj* .x-::. ar ■Braşov (Brasso), Joi 5 (18) Ianuarie Anul LXXX. N-rul 10 filed Redacţia şi administraţia: Strada Prundului nr. 15. RAPORTUL primarului Dr. Schnell despre timpul dosmnathmii româneşti. Urmare şi fine. Când oraşul a fost eliberat iarăş, administraţiunea c*yO nusă’n funcţiune ae comancfa minufrumucWff^* biliar la cea mai mare lipsă, pregătită şi adusă pe drum. Domnul locţiitor de primar Fabricius, luă,­ în lipsa funcţionarilor orăşeneşti activi, cari încă nu se re­­întoarseră, în ajutor pe funcţionării o­­răşeneşti pensionaţi, rămaşi aici, cari cu plăcere s’au pus în serviciul oraşu­lui. Aceştia sunt D-nii: Alfred Schnell, consilier magis­­tratual în pensiune, Friedrich Graef, prim notar în pensiune, Friedrich Fuhrmann, cassar oră­şenesc pensionat, Arthur Hnidy, epitrop parochial pensionat, Iulius Schneider, jude comunal pensionat şi Friedrich Saal, sergent de po­liţie. Chiar şi medicul cercual Dr. Sbarcea, care în decursul învaziunii româneşti a rămas aici, se puse la dispoziţie. Dânsul a colaborat ca me­dic orăşenesc şi poliţienesc, în timpul de la 9 până la 14 octombre. Tuturor acestora să le fie expri­mată mulţumită noastră, pentru promp­titudinea, cu care, timp de o săptă­mână au îndeplinit serviciu, până ce funcţionarii activi s’au reînapoiat la lo­curile lor. O de tot deosebită recunoştinţă datorim noi D-lui locţiitor de primar Fr. Fabricius, care exclusiv, pentru că datoria îi impunea, a trebuit să rămână cu perseveranţă aici, în timpuri atât de grele şi care şi-a dat toate silinţele de a apăra, pe cât a fost posibil, drep­turile şi interesele cetăţenilor rămaşi aici. Ii exprimăm şi cu această ocaziune călduroase mulţumite. Când apoi administraţiunea civilă orăşenească îşi începu aici iarăş acti­vitatea, una dintre cele mai urgente chestiuni era de a stabili soartea exis­tenţei vitelor, cari fuseseră mânate de aici, la refugiare, sub pază militară. In orele de dimineaţa zilei de 28 August, ciurzile oraşului trebuiră a fi predate patrulelor militare, destinate spre acest scop. De către acestea au fost duse, după cum a ieşit mai târziu la iveală, până la Marosvâsârhely şi acolo predate comisiunea de luare în primire. Pe baza comunicărilor conformate pe cale oficială, se dă următorul re­zultat: La Marosvâsârhely au ajuns 506 vite, iar pe drum până acolo au crepat 19 vite. După vitele vândute în Marosvâsârhely, s’a încassat suma de 317.510 lor. La rugarea noastră, corni­ţele suprem dela Marosvâsârhely Dr. Bernady, ne-a transmis, preţul cumpă­rătoarei, o parte în bani gata, iar partea cea mai mare în asignaţiuni, la cassa comisiunii pentru luarea în primire a vitelor, din Cluj. In modul acesta pu­tem spera, că întrun timp cât mai scurt vom fi în posesiunea acestor bani, pentru de a­­ împărţi, atunci, proprie­tarilor de vite, a căror vite se aflau, în mod doveditor la 28 August, în ciurda de vite., Intunerea cancelaria orăşenească dela Budapesta s’a desfiinţat şi activi­tatea administraţiunii de aici a intrat iarăş în cursul său regulat. Obiectele mobile de preţ ale a­­verii oraşului, a fondurilor sale, a cassei orfanale şi ale oficiului de a­­manetare, au fost lăsate totuşi în Bu­dapesta în paza băncii generale de­ credit, respective a oficiului reg. ung. de amanetare şi acele vor rămânea până la sfârşitul răsboiului. Oficiul de amanetare şi-a reluat activitatea sa, în mod provizoriu, până atunci, până când zăloagele rămase aici vor putea fi desfăcute respective răscumpărate. De prezent sunt normal active toate despărţămintele magistratului, că­­pitănatul poliţienesc, cassa orăşenească, sedria orfanală,perceptoratul orăşenesc, şi oficiul de matriculă. Din ce în ce tot mai mare întin­dere la sprijinul momentan, devenit necesar pentru refugiaţii lipsiţi, cari se reîntorc spre casă. Trebue să se poarte grije deasemenea de prevederea cu intremânt a refugiaţilor, cari trec pe la noi. Comandamentul gării a luat asupra sa executarea tuturor pregăti­rilor de intremânt prin propriul său personal. Mijloacele spre acest scop i le pune statul la dispoziţie. Ajutorul de la, stat, care se cuvine aparţinătorilor familiilor sărace ai celor ce se află pe câmpul de luptă, dease­menea sprijinirea celor săraci se plătesc deja de­­câteva săptămâni, totuşi cu mărginirea şi restrângerea, că în cazuri îndoelnice, solvirea ajutoriului depinde de atestatul de bună conduită (purtare) literat din partea poliţiei. Magistratul este însărcinat, în mod obositor, de a aduce mereu în­­cvartirarea militarilor în liniile prescrise în lege şi de a apăra populaţiunea cu privire la reclamaţiunile sale în­dreptăţite. Pentru de a se aduce la vigoare ordinaţiunile regimului, cari există cu privire la aprovizionare, a trebuit să se execute o nouă luare în primire a gospodăriilor. Pe baza acestora s’au introdus iarăşi de câteva săptămâni bi­letele de pâne. Anul cel nou ne va a­­duce şi biletul de zachar. In ceea ce pri­veşte­ laptele, ce ne stă, durere, aşa de restrâns, la dispoziţie, se va îngriji pe viitor o dispoziţiune de-a magistratului, ca totuşi cel puţin persoanele avizate la fapte, în mod necondiţionat, în urma vreunei boale, să poată primi de fapt lapte. Felurite de greutăţi şi neînţelegeri în ceea ce priveşte procurarea mijloacelor de traiu şi cu privire la preţul artico­lelor de hrană, s’au suspendat iarăş pe întragă întindere, în măsură înaltă. Oraşul nostru a avut relativ la această chestiune totdeodată raporturi deosebi­te îngreunate. Nemijlocit la marginea ţării situat, are înaintea sa, în rodi­­toarea ţară a Bârsei, un număr însemnat de sate cu stare bună, ai căror locuitori produc sfecle de zachar, orz pentru fa­bricarea berei, şi cartofi pentru fabri­carea de spirt, dar cari nu au nimic de a da pieţii de producte pentru hrană. Ei nu aduc legume, poame, galiţe în oraş. O excepţie formează numai cele şapte comune de c­angăi. Oraşul, din cauza asta, e pururea avizat la importul din comitatele înve­cinate şi astfel e întro stare cu mult mai grea, decât oraşele, cari formează un deposit de articole de traiu, căci ele sunt în­cunjurate de jur împrejur de comune, cari produc pentru piaţa de mijloace de traiu. O urmare a­­acestei împrejurări este şi aceea, că după cum s’a făcut experienţa, la noi chestiunea preţurilor maximale şi ceea ce stă în legătură cu aceasta, trebue tratată totdeauna cu cea mai mare precauţiune. Tot aici mai trebue adăugat, că noi ca oraş ca magistrat regulat, nu avem drep­tul de proprie determinare şi libertate de mişcare, ca oraşele municipale. Această împrejurare ne­­împiedecă, din diferite­le cauze, de la o aranjare şi dispunere imediată. Pe de altă par­te însă este necesar în mod de neîtrelăsat, ca uxuiei, care nu numai cu articolele de traiu, ci şi cu toate celelalte mijloace de vieţuire continuă de a promova în chipul acesta, mai mult ca ori şi când, în toate lotu­rile, să i se pună capăt, cât se va pu­tea mai curând. .. Perfidia Englezi Urmare şi sfârşit. Prin asemenea măsuri, industria germană neputând nici să exporteze în ţările depărtate, pentru care fusese fa­bricate, obiectele aflate în magaziile ei la izbucnirea răsboiului, nici, în urma lipsei de material brut, să fabrice al­tele pentru uzul intern sau pentru ex­port în puţinele ţări, cu care rămăsese în legătură, nu putea decât să­ piară. Iar în acelaş timp industria engleză, mările fiindu-i deschise, îşi putea tran­sporta produsele în lumea întreagă şi îşi redeschidea pieţele ce i le închisese concurenţa germană­­). Şi englezii nu pierduseră din ve­dere nici ceia ce voiau să facă după încheierea păcii. Ştim, atât din confe­rinţele ţinute de cunoscutul chimist en­glez W. Ramsay, cât şi din alte izvoare, că în Anglia se agită ideia de a se lovi. 1) In cele de mai sus am făcut un în­tins uz de conţinutul broşurii suscitate a lui Français Delaisi: La Guerre qui vient, cu prilejul tratatului de pace, fabrica­tele germane, la întră­rea lor în impe­riul britanic, cu o taxă de 25 % asu­pra valoarei, fabricatele engleze având dimpotrivă a fi scutite de miccă taxă vamală la întrarea lor în Germania. Dar Englezii mai aveau în vedere şi altă măsură. Dat fiind că producţia agricolă a Germaniei nu acopere tre­buinţele populaţiunii sale şi că ea este silită să importe cereale de peste mare, nu numai că erau hotărâţi să împiedece orice transport de materii alimentare prin vase neutre pentru porturile ger­mane neblocate efectiv, dar erau decişi să nu permită productelor de asemenea natură destinaţia pentru porturile ne­utre, luând aceleaşi măsuri ca şi pen­tru materiile brute necesare industriei. Flota engleză n’avea să lase să între în porturile neutre, decât câtimile de cereale şi alte materii alimentare ce a­­miralitatea engleză avea să judece, că nu depăşesc trebuinţele acelei ţări. Germania trebuia să fie constrânsă, chiar prin foame, să renunţe a fi o ţară industrială, care face concurenţă industriei engleze. Voiu cita '­ două fapte cari aruncă o deplină lumină asupra scopurilor poli­ticii urmărite d­e Anglia şi a pretrăiirilor făcute pentru aducerea lor la îndeplinire! Tema marilor manevre navale en­gleze, în anul 1909, a fost: Capturarea vaselor de comerţ trecând între Spania şi Irlanda. Pe întreagă această întindere, a­­miralitatea înşirase o urieşă linie de cuirasare şi de încrucişătoare, care în­chidea întrarea în canalul Mânecei. Şi toate vasele de comerţ engleze cari în­cercau să treacă peste această linie e­­rau oprite şi capturate. Ce bună an­­trenare pentru capturarea vaselor ger­mane în timp de răsboiu ! Iar tema marilor manevre din a­­nul 1910 a fost: Presupunând, că o flotă inamică se află în oceanul Atlan­tic, alta în marea Nordului, ar putea oare o flotă engleză, instalată în Mâ­necă, să le împiedice de a se întruni? 1) Francis Delaisi, op. cit., p. 18 sq.

Next