Gazeta Transilvaniei, august 1917 (Anul 80, nr. 3-14)

1917-08-03 / nr. 3

Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 3—1917. Dar tocmai cu considerare la această situaţie, pe baza esperienţelor făcute trebue să declar de imposibil, ca autorităţile su­perioare bisericeşti, cari se găsesc între astfel de împrejurări, să poată înfrunta răul cu succes, sprijinându-se esclusiv pe pute­rile proprii. Deoarece însă educarea tinerimei şi în deosebi a învăţătorilor acestei tinerimi în sentimentul fidelităţii neclintite faţă de stat trebue asigurată în mod necondiţionat — a devenit pentru mine o strictă datorinţă, ca această asigurare să o caut, respective să o esoperez prin întărirea şi extinderea ingerinţei statului, întemeiată în aşezămin­­tele noastre. Drept aceea ,am hotărât, ca pe baza dreptului de supremă inspecţie întemeiat pe paragraful 14 al articolul de lege 38 din 1868 şi pe § 4 al art. de lege 28 din 1876, ca şi pe clauzula de sancţionare a statutului organic al biserici gr. or. române, sancţio­nat în 28 Mai 1869, — pentru condu­cerea, dirigiarea, controlarea şi supraveghe­rea învăţământului şi vieţii spirituale în preparandiile din chestie să esmit, deosebit pentru fiecare institut, câte un comisar mi­nisterial, care să fie înzestrat cu o astfel de sferă de activitate, prin care să-şi validiteze influenţa asupra tuturor ramurilor şi tota­lităţii învăţământului, atât din punctul de ve­dere al educaţiei, cât şi din punct de ve­dere general pedagogic şi special didactic Eu mă voi cugeta şi la aceea, ca pentru a­­sigurarea spiritului, ce trebuie neapărat să se validiteze la propunerea unor materii, să numesc şi profesori pentru propunerea aces­tor obiecte în institutele din chestie. Aceasta este forma cea mai domoală a acelei ingerin­ţe din partea statului, care a devenit deja in­­dispensabilă, — care formă însă nu atinge cursuitorul confoortmal al numitelor institute, şi nici limba de propunere a majorităţii materiilor de învăţământ. Numai credinţa mea că intenţiile Ex­­celenţei Voastre se întâlnesc cu ale mele face cu putinţă, ca în locul statificării necon­diţionate să încerc această formă a coope­­rărei. A face cel puţin atât, în poziţia mea plină de răspundere, unde trebue să stau de pază pentru integritatea patriei şi integritatea sufletelor tinere — este o da­torie inevitabilă. De­oarece însă pregătirea corespunză­­toare a dispoziţiilor intenţionate reclamă timp mai îndelungat, nu aflu de cuviinţă, ca în numitele institute,cursurile să se în­ceapă înainte de luarea acestor dispoziţii. Prin urmare am onoarea a ruga cu tot respectul pe Escelenţa voastră, să dis­puneţi, referitor la preparandiile confesionale gr. or. române din Sibiiu, Arad şi Caran­sebeş, ca cursurile pentru anul şcolar 1917/18 în aceste institute să nu se înceapă, până ce nu va sosi avizul, ce se va da aici. Rog pe Escelenţa Voastră să binevoiţi a vă pronunţa referitor la cele de mai sus în timpul cel mai scurt posibil. Primiţi, Esce­­lenţă, asigurarea sincerei mele consideraţii. Budapest, 17 Iulie 1917. Apponyi m. p. O adresă de acelaş cuprins a fost tri­­mesă şi Escelenţei Sale D-lui arhiepiscop şi metropolit dr. Victor Mihălyi. * Intervievat de corespondentul ziarului „Az Est“, Prea Sfinţia Sa dl. episcop Ioan Pap al Aradului a făcut în chestia prepa­randiilor româneşti următoarele declaraţii: Metropolitul Vasile Mangra a convocat pe ziua, de 3 Septembre conzistorul metro­politan, care să discute şidresa d-lui minis­tru de culte şi instrucţie. Adresa d-lui mi­nistru m’a surprins şi pe mine, deoarece con­ducătorii şi profesorii institutului pedagogic din Arad, de când există institutul, s’au de­dicat esclusiv misiunei lor şi activitatea lor a fost ferită de orice politizare. Guvernul pe de altă parte a controlat în mod per­manent prin comisii săi activitatea institu­telor şi mersul învăţământului. Nu a fost încă caz, ca comisarii guvernului să fi excepţio­­nat niciodată institutul din Arad sau cele­lalte institute, din punctul de vedere al pa­triotismului. Ordinul guvernului deci nu mi-l pot explica altmintrelea, decât ca eflucs al vreunei denunţări sau instigaţii răutăcioase. Amintesc în sfârşit, că faţă de elevii ieşiţi din aceste institute nu s’au ridicat nici când escepţiuni din punctul de vedere patriotic Revista răsboiului. Firul comunicărilor de pe câmpurile de luptă s’a fost întrerupt tocmai în mo­mentul, când pe deoparte pe fronturile dela Vest şi Sudvest se pregătiau a se da cele mai înverşunate lupte, ce le-a cunoscut lumea vreodată, pe de altă parte când re­­voluţiunea ruseasca se credea, că va pune capăt măcelului crunt printro eventuală pace separată şi astfel orice operaţiune pe fron­tul de est se părea sistată. După pregătire febrile de aproape un întreg an, atât Englezii cât şi Francezii au făcut opintirile cele mai uriaşe, ca să poată sparge fronturile germane­ din Flan­­dria şi Champagne. Mareşalul Hindenburg printro manevră genială a aşezat frontul cu câţiva kilometri mai înapoi şi a produs astfel o adevărată zăpăceală în taberele duş­mane. Reculegându-se însă după câteva săptămâni, şi unii şi alţii au început cea mai sălbatică ofenzivă ca să spargă liniile ger­mane. Au făcut să plouă milioane de ghiu­lele în greutate de multe sute de mii de tone de oţel asupra poziţiunilor germane şi apoi s’au aruncat în foc milioane de oa­meni în sire dese unul după altul, doară­­doară vor reuşi să clintească din loc pe contrari, dar bravii soldaţi germani a­u pres­tat minuni de vitejie şi rezistenţă şi astfel au rămas zadarnice toate asalturile duşma­nilor, cari s’au ales cu sute de mii de morţi şi răniţi, cu generali şi ofiţeri superiori des­tituiţi şi cu ruşinea nesuccesului, pentru care mai ales în Franţa a început poporul să murmure şi să se neliniştească, cerând încetarea răsboiului. Guvernul, natural, a trebuit să înăbuşe cu forţa nemulţămirea, tăinuind pierderile enorme, ce le-au suferit în săptămâni întregi de atacuri nereuşite şi sângeroase, cari se mai continuă până în ziua de azi, fireşte însă, cu mai mică vehemenţă. Nici Italienii n’au fost mai norocoşi în atacurile lor înverşunate, ci s’au lovit la Isonzo şi prin Karst de piepturi de oţel, cari nu cunosc gluma, ci dau la mir. Şi aici continuă asalturile şi în ziua de azi, dar tot fără nici un succes real. Pentru a pune la cale aceste ofenzive în mod simultan, şefii antantei, politici şi militari au ţinut dese conferinţe şi mai ales au căutat să înduplece Rusia să înceapă o nouă ofenzivă pe frontul de est şi genera­lul Brussilov, cunoscut ca adevărat călău al armatelor, care duce pe soldaţii ca pe vite la abeatoriu, a şi început acum de cu­rând o nouă mare ofensivă, care la înce­put a avut unele mici rezultate şi câştig de teren. In curând însă armatele puterilor cen­trale au început ele contraofensivă şi de săptămâni de zile înaintează necontenit pe urmele armatelor ruseşti, cari fug în cea mai mare disordine. Până în momentele de faţă bravele noastre armate au recucerit toată Ga­­liţia şi au ajuns la frontiera rusească, au reocupat aproape toată Bucovina cu Cer­năuţii şi în curând vor ajunge la graniţele Basarabiei, pe care au început deja să o evacueze. De câteva zile generalii Macken­­sen, Rohr şi Kovess şi viteazul arhiduce Iosif au început ofensiva la păsurile arde­lene şi din sus de Focşani, au ocupat Pan­­ciu şi sunt în preajma Ocnei. Aceste suc­cese strălucite, câştigate asupra armatelor rusoromâne, care sunt conduse de oficeri englezi, francezi şi japonezi şi sunt împă­nate cu soldaţi de toate neamurile aliate contra noastră, au produs panică mare în restul neocupat al Moldovei şi astfel se ves­teşte, că şi aci evacuarea a început şi gu­vernul român ar fi părăsind Iaşii, ca să meargă în Rusia pe la Don. Ofensivele din aceste zile, engleze, fran­ceze şi italiene au de scop să uşureze ar­mata rusească, care a ajuns, se pare, în discompunere în urma revoluţiei. Pre lângă perderile cele mari în oameni, armata ru­sească a perdut numeroase tunuri şi mate­rial de răsboiu, care acum ar aştepta să fie înlocuit din America. Intraceea Japonezii ocupă mereu te­ren în Manciuria şi Mongolia şi la urma urmei Rusia se va pomeni, că şi eşirea la mare prin Wladiwostock îi va fi închisă cu desăvârşire. Răsboiul de submarine îşi continuă mereu munca rodnică. Până acuma au scu­fundat la cinci milioane de tone corăbii duş­mane, cu toate că aceste numai silite de mare nevoie mai cutează a eşi în largul mării şi încă armate şi însoţite de escadre întregi. Antanta, în neputinţa ei, a mai ră­mas cu ultima nădejde în ajutorul Ame­­ricei. Uită însă, că în America armata tre­bue făcută acuma şi că trebue adusă peste mare cu mii de corăbii expuse pericolului submarinelor. Generalul Sarrail, care lâncezia în Gre­cia cu armata sa, pare că va fi înlocuit cu armata grecească, care de­sigur va fi şi mai puţin de luat în seamă. Aşa se înfăţişează în aceste momente situaţiunea răsboiului, favorabilă pentru pu­terile centrale şi îngrijitoare pentru duşmanii noştri, cari caută să bage în foc şi pe ce­lelalte state neutrale. Cornnţele suprem al Târnavei mari despre chestia naţionalităţilor. Zilele trecute a fost instalat în Sighi­şoara noul comite suprem al comitatului Târ­­nava-mare, baronul Horvath Emil, care în discursul său program a atins şi chestia naţionalităţilor, spunând între altele urmă­toarele : Este nu numai o convingere a mea întemeiată pe marile experienţe ale răsboiu­

Next