Gazeta Transilvaniei, octombrie 1918 (Anul 81, nr. 112-123)
1918-10-02 / nr. 112
Nr. 112—1918. GAZETA TRANSILVANIEI Pagina 3. Aici ne-a adus acea politică naţionalistă, care neţinând seamă de miile de alte rădăcini mai însemnate ale vieţii naţionale a românimei, nădăjduiau vindecarea răului numai prin nimicirea şcoallelor româneşti. Este tocmai aşa cam cum prin tăierea unui singur fir de rădăcină dintre cele numeroase s’ar putea nimici pomul întreg ! Ce rezultate se şi sperează oare dela închiderea şcoalelor româneşti ? După cum se ştie, contele Apponyi voeşte să creeze statul naţional maghiar prin „zona culturală." Ministrul preşedinte Wekerle aproabă politica contelui Apponyi, pentru că „de la dânsa aşteaptă creştere naţională şi păstrarea ideei de stat maghiar“.3) După ziarul „Pesti Hirlap" şcoala este arma cea mai puternică pentru întărirea maghiarismului şi pentru organiziarea statului naţional maghiar unitar“.4) Contele Bethlen Istvăn, Apăthy etc. aceşti bărbaţi distinşi ai vieţii noastre naţionale ţin de necesară statificarea şcoalelor româneşti, pentru că şcoala naţională pune temelia acelei ideologii naţionale, care vede un Maghiar pe duşmanul ei de moarte." Din aceste câteva citate, cari redau în acelaş timp o icoană fidelă a modului de gândire a Maghiarilor, reese, că sămânţa şi ideia fundamentală a tendinţelor de statificare este „statul naţional unitar maghiar." Ţinta ei este: Creşterea Românilor în această ideie. Ţinta aceasta este sfântă înaintea fiecărui Maghiar. Iar statul are drept incontestabil să lucreze în această direcţiune. Astfel mai rămânea numai singura întrebare, că oare se poate ajunge această ţintă mare cu statificarea şcoalelor româneşti şi cu aplicarea principiului „Cujus regio eius lingua?" -------- (Va urma). Prim ministrul Wekene despre situaţie. Săptămâna trecută ministrul president Dr. Wekerle a ţinut în clubul partidului guvernamental o vorbire, voind să informeze partidul despre situaţia externă şi internă. Iată ce a răspuns Wekerle : Deşi »’am primit răspuns dela Wilson la nota noastră, va trebui să răspundem acum împreună cu Germania, — fiindcă şi Wilson In nota lui cere lămuriri nu numai dela Germania, ci dela puterile centrale, şi cere dela aceste puteri să părăsească ţinuturile ocupate. Wekerle a spus apoi că tratatul de pace cu Finlanda şi Rusia s’ a ratificat, şi speră că şi cu România vam ratificat în curând tratatul de pace. Am făcut o Învoială cu Germania despre condiţiile de pace, ca în comun să stabilim aceste condiţii. La pertractările de pace Ungaria va fi reprezentată în mod direct printr’un bărbat de stat ungar. Situaţia noastră faţă de Austria s’a schimbat. Stăm în faţa unor fapte împlinite N’avem nimic împotrivă ca Dalmasă se unească cu Croaţia. Dar în ce 3) Vorbirea program a ministrului preşedinte Wekerle din anul 1917. 4) „Peşti Hirlap" în articolul prim din. 31 Kovb. 1917 intitulat: „Nemzeti-égis priveşte alipirea Bosniei-Herţegovinei de Croaţia, cerem ca înainte de aceasta să fie întrebată Bosnia-Herţegovina dacă voieşte să se unească cu Ungaria sau cu Croaţia. In ce priveşte chestia naţionalităţilor, punctul nostru de vedere este să se stabilească principii generale, cari să fie ca un drept internaţional, care trebue aplicat de toate statele cari întră în liga popoarelor. Cât priveşte aspiraţia cehilor la comitatele slovace din Ungaria, s’au declarat deja mai multe comitate contra acestei aspiraţii. O grea situaţie este aceia, că s’a hotărât în Austria, ca să treacă la federalism. Cehii vor să facă un stat separat. Şi cutez să spun că statul austriac nu are putere să se ridice contra acestor aspiraţii. Nu mai e vorbă să se puie în legea penală pedepse contra acelora cari atacă integritatea Ungariei. Ungaria stă dlar acum faţă de o Austrie care nu mai e aceia cu care am încheiat în trecut învoieli. Să vor dizolva stările de acolo, în loc de Austria unită vor fi provincii. De aceia va trebui să rînduim separat şi neatârnat interesele economice, politice, naţionale şi de apărare ale Ungariei. Aceasta e aspiraţia noastră. Dar nu trebue să o repetam căci trăeşte deja în sufletul fiecărui maghiar. Sînt deja destule simptome de disoluţie în Austria şi Ungaria- Să ne punem de pe acum pe lucru. Să pregătim de pe acum schimbările mari, cam desigur că nu se pot face de azi pe mâine. Ţelul nostru primeşte menţinerea neschimbată a integrităţii noastre, să nu asigurăm legătura noastră cu Marea. Dacă vedem că integritatea statului nostru nu va rămâne neatinsă în viitor, ci pot urma mari schimbări — de aceia pentru apărarea intereselor noastre naţionale e bine să ne unim toate puterile, cari au simţimînt pentru interesele naţionale. De aceia ar fi bine să lăsăm la o parte toate deosebirele de partid, toate neînţelegerile personale, şi să ne grupăm la un loc cel puţin până la încheierea păcii. Cu părere de rău văd însă că nu pot întâlni acea bună voinţă şi hotărîre pentru concentrarea tuturor forţelor. Certurile noastre interne vor slăbi numai puterea noastră de apărare a Intereselor noastre naţionale. Dacă eu sunt o piedică a concentrării partidelor, — am declarat-o regelui — şi o declar şi la Dv., — că eu mă retrag, şi nu reclam nici un rol conducător, ci las îndată locul acelei personalităţi, care va fi mai în măsură să înfăptuiască acest mare ţel naţional. Aceasta e deocamdată situaţia. Politia vaiare a României. „Lumina" din Bucureşti scrie : Intr’un arti col al d-lui N. Iorga apă- rut în „Neamu’ Românesc", am citit urmă- toarea interesantă observaţiune : „Şi, astăzi chiar, ce spun aceşti ochi pironiţi asupra desfăşurării războiului din Apus, — fiecare cu preocupaţia lui fără ca peste această preocipalie să se organizeze dela sine, prin vitalitatea noastră proprie, " puterile noastre, în aşa fel încât, chiar de s’ar întâmpla orice, noi să păgubim cât se poate mai puţin?" Nu se poate observaţiune mai banală, dar nici mai justă. Se găseşte oare cineva care să creadă că e bine ca politica unui Stat să se conducă, nu după interesele lui bine cumpănite, ci după sentimentele de simpatie sau antipatie, pe care conducătorii săi efectivi sau spirituali, le au pentru un stat strein sau alt Stat strein. Ideia, pe care a emis’o d-nul Iorga, am văzut’o expusă cam în acelaş timp, în Îndreptarea sub o altă formă. Acolo d-nul general Averescu se ocupa de „filie" şi „fobie",şi ajungea la concluzia logică şi dreaptă că noi nu putem şi nu trebue să facem decât politică românească — iar nu politică sentimentală. Cum se poate însă ajunge la ceiace d-nul Iorga doreşte, cu o diminuare considerabilă şi a ţelurilor d-sale de război, să se obţie de acum încolo, cum se poate adică ajunge la „organizarea puterilor noastre în aşa fel încât, chiar de s’ar întâmpla orice, noi să păgubim cât se poate mai puţin ? Evident, că nu continuând pe calea politică a guvernelor războiului, care ne-a adus unde ne vedem. Am plătit scump politica sentimentală. Se cuvine oare să nu tragem nici o învăţătură de pe urma unei asemenea cheltueli?. Cu toate acestea, vedem în presa din Iaşi, şi „Îndreptarea" şi „Neamul Românesc" nu fac tocmai excepţie, numai ironii eftine asupra „neutralităţei reale" cerute de guvern şi tendinţa de a aţiţa pe adversarii noştri de eri, cu cari am încheiat o pace, cu cari orice s’ar întâmpla va trebui, dată fiind situaţiunea noastră geografică şi interesele noastre economice, să trăim în legături strânse. Ce se urmăreşte prin aceasta? Noi nu ne lăsăm orbiţi nici de succese, nici de înfrângeri militare. In aprecierea popoarelor, noi nu ne lăsăm influenţaţi nici de sugestiile presei, nici de impresiunile războiului.— Valoarea unui popor o stabileşte ceia ce a produs în timpurile păcei ; aprecierea cea justă asupra lui, chiar din partea adversarului de azi, nu o căutăm în enunţările acestuia de azi, ci în cele ce le-a făcut în timpul păcei. Numai astfel se pot obţine acele criterii obiective, fără de cari nu poţi ajunge la o apreciere a factorilor cu cari are să conteze politica noastră şi deci la o orientare a acesteia numai după interesul nostru. Pacea noastră cu Puterile centrale ▼a fi în curând ratificată. Ea va căpăta astfel un caracter definitiv. Dar în relaţiunile dintre popoare nimic nu este etern. Cetţi ce spuneau englezii despre francezi sub Napoleon, ce spuneau încă în 1870 — şi gândiţi-vă la frăţia de arme anglo-franceză de astăzi! Relaţiunle noastre cu puterile centrale încă sunt atât de bogate în posibilităţi pentru viitor, încât nu e indiferent ce facem noi pentru ca aceste relaţiuni să capete o întorsătură cât mai favorabilă intereselor noastre, ca adică, vorba d-lui Iorga la urma urmelor numai „noi să păgubim cât se poate mai puţin," ci să câştigăm eventual şi chiar ceva... Repetăm: aceasta nu e cu neputinţă şi depinde bine înţeles mai cu seamă de atitudinea noastră. Tot conveni însă şi