Gazeta Transilvaniei, octombrie 1918 (Anul 81, nr. 112-123)

1918-10-02 / nr. 112

Nr. 112—1918. GAZETA TRANSILVANIEI Pagina 3. Aici ne-a adus acea politică naţio­nalistă, care neţinând seamă de miile de alte rădăcini mai însemnate ale vieţii naţionale a românimei, nădăjduiau vin­­decarea răului numai prin nimicirea şcoal­lelor româneşti. Este tocmai aşa ca­m cum prin tăierea unui singur fir de ră­dăcină dintre cele numeroase s’ar putea nimici pomul întreg ! Ce rezultate se şi sperează oare dela închiderea şcoalelor româneşti ? După cum se ştie, contele Apponyi voeşte să creeze statul naţional maghiar prin „zona cul­turală." Ministrul preşedinte Wekerle a­­proabă politica contelui Apponyi, pentru că „de la dânsa aşteaptă creştere naţio­nală şi păstrarea ideei de stat maghiar“.3) După ziarul „Pesti Hirlap" şcoala este arma cea mai puternică pentru întărirea maghiarismului şi pentru organiziarea statului naţional maghiar unitar“.4) Con­tele Bethlen Istvăn, Apăthy etc. aceşti bărbaţi distinşi ai vieţii noastre naţionale ţin de necesară statificarea şcoalelor ro­mâneşti, pentru că şcoala naţională pune temelia acelei ideologii naţionale, care vede un Maghiar pe duşmanul ei de moarte." Din aceste câteva citate, cari redau în acelaş timp o icoană fidelă a modului de gândire a Maghiarilor, reese, că sămânţa şi ideia fundamentală a tendinţelor de statificare este „statul naţional unitar maghiar." Ţinta ei este: Creşterea Ro­mânilor în această ideie. Ţinta aceasta este sfântă înain­tea fiecărui Maghiar. Iar statul are drept incontestabil să lucreze în această direcţiune. Astfel m­ai rămânea numai singura întrebare, că oare se poate ajunge această ţintă mare cu statificare­a şcoa­lelor româneşti şi cu aplicarea principiu­lui „Cujus regio eius lingua?" -------- (Va urma). Prim ministrul Wekene despre situaţie. Săptămâna trecută ministrul presi­dent Dr. Wekerle a ţinut în clubul parti­dului guvernamental o vorbire, voind să informeze partidul despre situaţia externă şi internă. Iată ce a răspuns Wekerle : Deşi »’am primit răspuns dela Wilson la nota noastră, va trebui să răspundem acum împreună cu Germania, — fiindcă şi Wil­son In nota lui cere lămuriri nu numai dela Germania, ci dela pute­ri­le centrale, şi cere dela aceste puteri să părăsească ţinuturile ocupate. Wekerle a spus apoi că tratatul de pace cu Finlanda şi Rusia s’ a ratificat, şi speră că şi cu România va­m ratificat în curând tratatul de pace. Am făcut o Învoială cu Germania despre condiţiile de pace, ca în comun să stabilim aceste condiţii. La pertractările de pace Ungaria va fi reprezentată în mod direct printr’un bărbat de stat un­gar. Situaţia noastră faţă de Austria s’a schimbat. Stăm în faţa unor fapte împli­nite N’avem nimic împotrivă ca Dalma­­să se unească cu Croaţia. Dar în ce 3) Vorbirea program a ministrului pre­şedinte Wekerle din anul 1917. 4) „Peşti Hirlap" în articolul prim din. 31 Kovb. 1917 intitulat: „Nemzeti-égi­­s­­ priveşte alipirea Bosniei-Herţegovinei de­­ Croaţia, cerem ca înainte de aceasta să fie întrebată Bosnia-Herţegovina dacă voieşte să se unească cu Ungaria sau cu Croaţia. In ce priveşte chestia naţionalităţilor, punctul nostru de vedere este să se sta­bilească principii generale, cari să fie ca un drept internaţional, care trebue aplicat de toate statele cari întră în liga popoa­relor. Cât priveşte aspiraţia cehilor la co­mitatele slovace din Ungaria, s’au declarat deja mai multe comitate contra acestei aspiraţii. O grea situaţie este aceia, că s’a hotărât în Austria, ca să treacă la fe­deralism. Cehii vor să facă un stat sepa­rat. Şi cutez să spun că statul austriac nu are putere să se ridice contra aces­tor aspiraţii. Nu mai e vorbă să se puie în legea penală pedepse contra acelora cari atacă integritatea Ungariei. Ungaria stă dlar acum faţă de o Austrie care nu mai e aceia cu care am încheiat în trecut învoieli. Să vor dizolva stările de acolo, în loc de Austria unită vor fi provincii. De aceia va trebui să rînduim separat şi neatârnat interesele economice, politice, naţionale şi de apă­rare ale Ungariei. Aceasta e aspiraţia noastră. Dar nu trebue să o repetam căci trăeşte deja în sufletul fiecărui ma­ghiar. Sînt deja destule simptome de di­­soluţie în Austria şi Ungaria- Să ne pu­nem de pe acum pe lucru. Să pregătim de pe acum schimbările mari, cam­ de­si­gur că nu se pot face­ de azi pe mâine. Ţelul nostru prim­eşte menţinerea nes­chimbată a integrităţii noastre, să nu asi­gurăm legătura noastră cu Marea. Dacă vedem că integritatea statului nostru nu va rămâne neatinsă în viitor, ci pot urma mari schimbări — de aceia pentru apă­rarea intereselor noastre naţionale e bine să ne unim toate puterile, cari au simţi­­mînt pentru interesele naţionale. De aceia ar fi bine să lăsăm la o parte toate deo­­sebirele de partid, toate neînţelegerile persona­le, şi să ne grupăm la un loc cel puţin până la încheierea păcii. Cu părere de rău văd însă că nu pot întâlni acea bună voinţă şi hotărîre pentru concentrarea tuturor forţelor. Cer­turile noastre interne vor slăbi numai puterea noastră de apărare a Intereselor noastre naţionale. Dacă eu sunt o piedică a concentră­rii partidelor, — am declarat-o regelui — şi o declar şi la Dv., — că eu mă retrag, şi nu reclam nici un rol conducător, ci las îndată locul acelei personalităţi, care va fi mai în măsură să înfăptuiască acest mare ţel naţional. Aceasta e deocamdată situaţia. Polit­ia vai­are a României. „Lumina" din Bucureşti scrie : Intr’un arti col al d-lui N. Iorga apă-­­ rut în „Neamu’ Românesc", am citit urmă-­­ toarea interesantă observaţiune : „Şi, astăzi chiar, ce spun aceşti ochi pironiţi asupra desfăşurării războiului din­­ Apus, — fiecare cu preocupaţia lui fără ca­­­­ peste această preoci­palie să se organizeze dela sine, prin vitalitatea noastră proprie, " puterile noastre, în aşa fel încât, chiar de­­ s’ar întâmpla orice, noi să păgubim cât se poate mai puţin?" Nu se poate observaţiune mai bana­lă, dar nici mai justă. Se găseşte oare ci­neva care să creadă că e bine ca politica unui Stat să se conducă, nu după intere­sele lui bine cumpănite, ci după sentimen­tele de simpatie sau antipatie, pe care con­ducătorii săi efectivi sau spirituali, le au pentru un stat strein sau alt Stat strein. Ideia, pe care a emis’o d-nul Iorga, am văzut’o expusă cam în acelaş timp, în Îndreptarea sub o altă formă. Acolo d-nul general Averescu se ocupa de „filie" şi „fobie",şi ajungea la concluzia logică şi dreap­­tă că noi nu putem şi nu trebue să facem de­cât politică românească — iar nu poli­tică sentimentală. Cum se poate însă ajunge la ceiace d-nul Iorga doreşte, cu o diminuare consi­derabilă şi a ţelurilor d-sale de război, să se obţie de acum încolo, cum se poate a­­dică ajunge la „organizarea puterilor no­astre în aşa fel în­cât, chiar de s’ar în­tâmpla ori­ce, noi să păgubim cât se poate mai puţin ? Evident, că nu continuând pe calea politică a guvernelor războiului, care ne-a adus unde ne vedem. Am plătit scump politica sentimentală. Se cuvine oare să nu tragem nici o învăţătură de pe urma unei asemenea cheltueli?. Cu toate acestea, vedem în presa din Iaşi, şi „Îndreptarea" şi „Neamul Româ­nesc" nu fac tocmai excepţie, numai ironii eftine asupra „neutralităţei reale" cerute de guvern şi tendinţa de a aţiţa pe adversarii noştri de eri, cu cari am încheiat o pace, cu cari orice s’ar întâmpla va trebui, dată fiind situaţiunea noastră geografică şi inte­resele noastre economice, să trăim în le­gături strânse. Ce se urmăreşte prin aceasta? Noi nu ne lăsăm orbiţi nici de suc­cese, nici de înfrângeri militare. In apre­cierea popoarelor, noi nu ne lăsăm influ­enţaţi nici de sugestiile presei, nici de impresiunile războiului.— Valoarea unui popor o stabileşte ceia ce a produs în tim­purile păcei ; aprecierea cea justă asupra lui, chiar din partea adversarului de azi, nu o căutăm în enunţările acestuia de azi, ci în cele ce le-a făcut în timpul păcei. Numai astfel se pot obţine acele criterii obiective, fără de cari nu poţi ajunge la o apreciere a factorilor cu cari are să conte­ze politica noastră şi deci la o orientare a acesteia numai după interesul nostru. Pacea noastră cu Puterile centrale ▼a fi în curând ratificată. Ea va căpăta astfel un caracter definitiv. Dar în rela­­ţiunile dintre popoare nimic nu este etern. Cet­ţi ce spuneau englezii despre francezi sub Napoleon, ce spuneau încă în 1870 — şi gândiţi-vă la frăţia de arme anglo-franceză de astăzi! Relaţiunle noastre cu puterile cen­trale încă sunt atât de bogate în posibilităţi pentru viitor, în­cât nu e indiferent ce facem noi pentru ca aceste relaţiuni să­­ capete o întorsătură cât mai favorabilă­­ intereselor noastre, ca adică, vorba d-lui­­ Iorga la urma urmelor numai „noi să pă­­­­gubim cât se poate mai puţin," ci să câş­­­­tigăm eventual şi chiar ceva... Repetăm: aceasta nu e cu neputinţă­­ şi depinde bine înţeles mai cu seamă de atitudinea noastră. Tot conveni însă şi

Next