Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1918 (Anul 81, nr. 125-127)

1918-11-01 / nr. 125

Pagina, 2. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 125—1918.­ ­­ tele şi aspiraţiunile democratice din ziua de azi. Invaziunea română nu stă în nici o legătură spirituală cu ţinuta şi aspiraţiunile masselor de popor ro­mân din patrie şi cu atât mai puţin cu şcoala şi biserica, deoarece aces­tea caută numai modul de convieţu­ire pacinică pe pământul ungar adă­pat cu sângele strămoşilor lor şi vor blăstăma pentru vecie pe cei câţiva trădători de patrie — dacă esistă — pentru nenorocirea adusă pe capul lor. Poporul român doreşte libertate de desvoltare confesională, naţională şi economică. Lui îi trebue adminis­­traţiune şi justiţie strictă, dar dreaptă şi echitabiă, nu însă reprezentaţiune deşartă. Pentru el ţin de ajuns exe­cutarea legii de naţionalitate şi în schimb — pot afirma cu curaj — el nu pretinde să­ i se facă nici fa­voruri de drept electoral, nici de altă natură. Noi nu pretindem ca Saşii de pildă privilegii deosebite, trata­ment şi ajutoare escepţionale, sau ca Săcun­ sprijin puternic necontenit din partea statului, pentru că noi ne în­­credem în puterea mânilor noastre şi în succesul plăcerii noastre la muncă şi prin aceasta noi nu for­măm o sarcină, ci din contră o uşu-­ rare pentru stat. Aceasta o dovedeşte şi faptul deobşte cunoscut, că Ro­­mân­-ii noştri să înapoiază nu numai din România, ci din America acasă cu bani şiorii adunat din muncă, ca să poată trăi aici acasă mai uşor şi să moară aici. Aceasta e dovada cea mai convingătoare de patriotism şi iubire de patrie. O concepţiune foarte greşită este afirm­aţiunea şi părerea expri­mată în diferite chipuri, că şcoalele româneşti dau în general creştere duşmănoasă statului. Cine cunoaşte şcoalele poporale române, se con­vinge tocmai de contrarul, căci ele cresc mai cu seamă elemente fără curaj şi mici la inimă de teamă continuă şi nici­decum individualităţi cura­joase, deschise şi independente. Ele­mentele furioase, intransigente şi mai puţin de încredere din punct de vedere al patriotismului, toate au umblat la şcoalele ungureşti şi vor­besc perfect ungureşte, dar persecu­­ţiunile şi batjocurile suferite în şcoală şi mai târziu în societate, au produs la dânşii această ţinută. Prin urmare e de dorit, ca în această privinţă pe viitor şcoala maghiară şi publicul maghiar să dovedească faţă de noi o ţinută atrăgătoare şi să ne tracteze cu adevărat frăţeşte şi să nu ne des­­preţuiască ca pe nişte duşmani. Po­porul nostru este în faptă sărac şi necult, dar e blând, bun, recunoscă­tor şi ţine minte, memor­esse solet ! Defăimarea şcoalelor româneşti este numai opera unor ştrebări­­ ori inculţi şi nici nu poate fi altfel, când însuş inspectorul şcolar nu ştie limba de propunere a şcoalei, nu cunoaşte însuşirile poporului, nu-i poate pri­cepe şi preţui aspiraţiunile şi încli­nările lui şi consideră de singura sa problemă numai învăţarea limbei maghiare, nu însă îndrumarea creş­terii adevărate şi îndemnarea învă­ţătorilor să iizuiescă a ajunge acest scop. Foarte puţin îşi bate el capul cu zicala sfântă, că omul de aceea are limbă, că să-şi poată ascunde şi tăinui gândurile şi sentimentele. Convingerea mea intimă este, că în şcoalele româneşti au loc şi pot dovedi succes numai inspectori şcolari români în interesul bine pri­ceput al patriei. Şi dacă la început nu s’ar putea afla persoane de în­credere şi corespunzatoare " pentru ” cele vreo trei mii de şcoale cu limbă­­ de propunere românească, la început s’ar putea face încercar­e cu patru cinci inspectori şcolari în comitatele cele mai expuse. Atâtea puteri di­dactice de încredere deplină posed doară Românii din patrie în şcoalele lor şi pe câmpurile de luptă ! Recu­noştinţa eternă a patriei va încorona activitatea acelui ministru de resort, care va aplica acest mijloc simplu, dar eficace, prin care şcoala româ­nească ar putea fi introdusă în or­ganismul statului. Statificarea şi regulamentar­ea şcoalelor o va califica de persecuţiune şi poftă de răsbunare poporul româ­nesc, care-şi jertfeşte sângele şi ave­rea pentru susţinerea patriei sale iu­bite şi a tronului şi va produce nu­mai resens şi în streinătate. Din­­contră primirea şi realizarea propu­nerii mele creează o astfel de legă­tură între poporul român şi idea de stat, încât aceasta va forma cea mai solidă şi cea mai puternică graniţă ungară ! Aceasta ar impedeca isbuc­­nirea oricărei agitaţiuni şi furtuni, ale căror urmări şi urme pot fi în­­conmensurabile, iar ordinile ministe­riale mai nouă — durere — numai acest efect îl pot produce ! Excelenţa Voastră, Domnule Mi­nistru ! Cine cunoaşte ţinuta mea poli­tică de până acuma şi activitatea mea şcolară şi socială de trei­zeci şi unu de ani, ştie, că iubirea mea de patrie este tot atât de ferbinte ca şi iubirea mea de neam. Aş fi un rău cetăţean al statului, dacă nu mi-aş iubi limba mea maternă şi le­gea străbună. In conştiinţa datoriei mele sfinte, că — salus reipublicae suprema lex — mi-am luat îndrăs­­niala, a măsurat promisiunei făcute, să pun pe hârtie în toată nuditatea convingerea mea şi să o înaintez fără nici o formalitate înaintea Exce­­lenţei Voastre, rugându-Vă respec­tuos să binevoiţi a o examina şi ju­deca cu bună voinţă şi indulgenţă. Părerile mele pot fi greşite, dar is­­vorul lor este convingerea curată şi experienţă îndelungată; iar scopul lor este înflorirea patriei şi fericirea popoarelor ei prin unire frăţească şi conlucrare armonică ! Al Escelenţei Voastre prea de- a votat. Braşov, 16 August 1917. Arseniu Vlaicu. '' director. cătră intelectualii maghiari pentru Înfiinţarea alianţei statelor libere. Cătră intelectualii maghiari. Maghiarilor ! Dorinţa noastră a tuturor s’a înde­plinit. Maghiarii se organizează ca naţiune. Consiliul naţional maghiar a luat puterea. Maghiarimea nu mai zace întinsă dea­supra patului lui Procustes al unui stat istoric. A rămas numai singură, separată de toate celelalte naţiuni. A devenit stăpână pe sine şi dispune acum­ singură de sine şi de soartea sa. Roadele răsboiului lumesc s’au copt pentru noi. Scopurile noastre­ nu se mai contrazic cu ale celorlalte popoare Noi nu suntem duşmanii nimănui. Cu acestea războiul e terminat pen­tru noi. Noi nu mai voim să luăm parte la nici o luptă. Nu mai avem nici o pre­­tensiune faţă de naţiunile noastre surori. Maghiarilor ! Şi noi ne consideram de o naţiune din nou născută, ca o pu­tere devenită liberă, ca şi fraţii ei, cari din ruinele Monarchiei se avântă cu bucurie la viaţă nouă. Respirând liber ajungem la conştiinţa, că nu mai suntem nevoiţi să servim ca sprijin subjugării. Libertatea naţiunilor noastre surori este chezăşia libertăţii noastre proprii. Cine să fie liber acolo, unde nu sunt li­beri vecinii lui. Să trăim alăturea unii cu alţii în pace, ca naţiuni libere cu naţiuni libere Dar nu mai există nici timpul acela, când putea trăi naţiune lângă naţiune în strictă separaţiune. Suntem cu toţi avizaţi unii la alţi. Şi suntem cu atât mai­ mult avizaţi unul la altul, cu cât suntem mai mici. Poziţiunea geografică, comunicaţi­­unea, interesele economice — toate ne dovedesc, că ori­ce izolare este asemenea cu pericolul. Naţiuni se nasc dinaintea o­­chilor noştri, dar naţiunile sunt create întocmai ca şi individul singuratic pentru viaţă socială. Maghiarilor! Noi trebuie să ne unim cu naţiunile noastre surori într’o uniune. Acesta e interesul nostru ca şi al lor. Dar această alianţă să nu fie un duşman al libertăţii. Prin ea nu e per­mis nici­decum să se facă cu putinţă ca o naţiune să restrângă ori să primejdu­iască interesele altei naţiuni. Aceasta trebue asigurată pe seama fiecărei părţi. Şi noi oferim cu aceaşi inimă sinceră a­­ceastă asigurare acelora, cari încheie cu noi alianţa, precum pretindem, dela dânşii pentru noi. Nu există între noi stat mtjre. In nici unul din *tpiele aţipte na­va, trece ^ pel

Next