Gazeta Transilvaniei, septembrie 1919 (Anul 82, nr. 180-202)

1919-09-03 / nr. 181

r Organizarea campaniei electorale . Se pare că data alegerilor pentru Constituantă s-a fixat definitiv pe ziua de 5 octomvrie. Timp de o lună, abia, mai avem pentru ca să facem propaganda politică obişnuită pentru ca mandatul aleşilor pentru a ne reprezintă interesele obşteşti în parlamentul României mari, să emaneze din voinţa poporului. Se poate imagina în ce impas se găsesc partidele politice diverse, cărora le lipseşte timpul fizic pentru ca să-şi poată desvolta programul în faţa alegătorilor. Partidul naţional al Ardealului nu întâmpină dificultăţi de aceste, pentru că el nu este un partid ca toate partidele militante obişnuite, ci este reprezentanţa politică legală a naţiunii române, este însăş naţiunea română. Am documentat aceasta într’o serie de articole scrise înainte de întrunirea conferinţei naţionale de la Sibiiu, ce a avut loc după încheierea desbaterilor Marelui Sfat. Discuţiunile din acele două şedinţe ale conferinţei au dat aprobare punctului nostru de vedere. Suntem în preajma alegerilor şi partidul naţional trebuie să se organizeze pentru ca naţiunea română din Ardeal să se prezinte unitară, nedismemorată în Constituantă. Conferinţa de la Sibiiu a ales o comi- siune centrală electorală şi aceasta îşi trimite acum delegaţii în toate părţile, pentru ca să facă plănuita campanie pentru a candida pe bărbaţii noştri de valoare. Misiunea delegaţilor este foarte dificilă, pentru că în vremea noastră de transiţie se ivesc atâţia peţitori lacomi să smulgă votul credulilor şi râbduiiilor noştri ţărani. Vom aduce argumentele şi consideraţiile decisive pentru ce trebuiesc susţinute cu toată energia candidările partidului naţional. Vom face o analiză obiectivă şi serioasă stărilor sufleteşti ale poporului nostru din Ardeal. Acum anticipăm conclusiunea ce se impune, că, adică, poporul românesc va trebui să aibă deplină încredere în candidaţii oficiali. Se înţelege, că presupunem că acele comisii judeţene îşi vor face pe deaîntregul datoria şi după o judecată matură vor desemna pentru Constituantă pe cei mai buni, mai nepătaţi, mai meritoşi. Partidul naţional român profesează principiile democraţiei adevărate şi sincere şi oferă gardiţele că acele principii vor fi respectate şi traduse în realitate. Ne aşteaptă o muncă dificilă, de răbdare şi conştiinţă, pentru ca să ne eluptăm drepturile de rasă pe pământul românesc al Ardealului, şi desigur le vom avea dacă ne vom lăsa inspiraţi necontenit de adevărul democraţiei. Nu vrem nimicirea streinilor, din contră, validitatea lor culturală şi politică, dar exclusiv în măsura represintării lor legitime. Apelăm deci la toţi cei ce-şi vor spune cuvântul în campania electorală să nu se lase răpiţi de consideraţii uşoare, ci să aibă conştiinţa responsabilităţii pentru progresul poporului românesc. Desigur dela buna judecată a comisiunilor va depinde în parte succesul luptei. Mai presus de toate să fie cultivat interesul obştesc căruia să-i fie subordonat interesul particular. Cu această lozincă ne vom prezintă aşa cum se cuvine în Constituantă, studenţi. Cu purtarea, studiarea, înaintarea, cu ştinţa elevilor români, nici odată n’a fost îndestulit, şi nu le-a recunoscut ştiinţa nici odată. La 1914, primăvara, a fost o adunare mare ungurească în palatul Uni, la care a luat parte şi contele Apponyi. Aici s’au făcut propagandă contra românilor şi, pentru întărirea Ardealului contra României. Era îmbâcsit aerul de ceva. In adunarea aceasta, Apathy, în vorbirea sa plină de ură faţă de neamul românesc, a trecut şi la studenţimea română, că studentul român numai prin o dili- genţă extraordinară şi supraomenească poate ajunge măsura ştiinţei mijlocie a studentului maghiar, care este înzestrat de la natură cu inteligenţă şi înţelepciune. Mai spunea, că noi românii, am venit numai de ieri-alaltăieri pe plaiurile acestea şi atunci am venit cântând din fluer şi cu bâta în mână dând după oi. El a dus rolul principal şi pentru nimicirea societăţii „Iulia" a studenţilor români. Nu putea suferi pe elevii cu numele româneşti. Uiua, Nicolae, totdeauna îi zicea Nicolăi. Studenţii români, cu toate astea, numai au profitat din ţinuta lui intolerantă. Tovarăşi sub acelaş acoperemânt! înţelepciunea poporului spune: Cine se aseamănă, se adună. Aici pare că s’au adunat două contraste isbitoare. Unul, orb, fanatic, vrea să nimicească totul, să folosească toate mijloacele pentru realizarea idealului, utopiei neamului său. Este, totuş, ceva superior în fapta acestui maniac. Istoria îi va conerva un atom de blândeţă. Al doilea tovarăş este tot ce este mai sordid şi mai abject în fiinţa lui. El s’a deslipit de neamul său . . . a dat, chiar, ajutor duşmanului în contra neamului său. Istoria nu’l va putea crea. El va rămâne veşnic un Ephialte, care a pus scânteia să aprindă biserica neamului său. Acum, asemănarea tovarăşilor: o ţintă comună. Anul al 80-lea Mp. 181. Bani 25 Numărul Oraşov, Miercuri 3 Septemvrie Recacîia şi Fiaministratia Braşov, Str. Prundului Nr. 15. Telefon 226. Apare sesia îxi. fiecare zi a.e liacrvu. Pe un an Pe */1 an . Ps Vi an • Rbonamer.c» Două tipuri Un şovinist şi un rătăcit — Apathy şi Vlaicu Sibiu 31 August Zilele acestea am venit cu un prietin, sosit de la Pesta, de unde a putut scăpa numai după ocuparea capitalei ungare de către armata româna. Trecând pe lângă spitalul oră- Se iese, pa, lângă institutul „Krankenpflege“ (de îngrijirea bolnavilor), apucăm şoseaua către .Trei stejari." Trecem a doua casă, închisă cu grilaj. Abia facem zece paşi mai departe şi însoţitorul mă agrăeşte. Ai văzut pe domnul în manta albă, dinaintea casei pe lângă care am trecut? Era Apathy şi paremi-se, lângă el, unul înalt, roșu, cu barbișon nu era „directorul dela Brașov" ? — cum îi zice.. — Lasă-l, nu-i rosti numele... el era. — Pe Apathy îl cunosc bine, mi-a fost profesor. El este, de bună seamă. — Eu îl cunosc din ziare, mi-ar plăcea însă, să-mi spui ceva despre el. Dr. Apathy Istvan, medic, a fost profesor de zoologie şi histologie şi rector la Universitatea din Cluj, a începu însoţitorul meu. Profesor foarte bun, cu nume european. A fost un şovinist de rasă, special. Oriunde au fost mişcări contra Românilor, totdeauna a luat parte şi a agitat din toate puterile, în contra noastră. Orice neînţelegeri şi certe, orice frecări se iveau între studenţii români şi unguri, cari erau destul de dese, ungurii mergeau la el, şi-i predau chestia în mână. El făcea apoi cercetare din oficiu. Au fost multe cazuri, când, la intervenţia lui, elevii români erau îndrumaţi de Corpul profesoral, să părăsească Universitatea cu purtarea morală nelegală, numai pentru că în sala de propunere vorbiau între ei româneşte şi îşi spuneau părerile lor. In decursul prelegerilor, Apathy, de multe ori se trezea In politică şi, astfel, tota spiritele, băga ceartă şi ură între Cîntuirii din Evreii de la Bucureşti Zicem de la Bucureşti, fiind capitala un simbol al vechiului regat, deşi aceste lăcuste sunt din întreagă ţara Publicul braşovean cunoaşte încă de dinainte de războiu, pe aceşti oaspeţi din neamul lui Israil. Veneau şi atunci mulţi, dar acumi, când Braşovul a ajuns punctul, în care se strătuie cărările tuturor aventurierilor, speculanţilor, hoţilor cu mănuşi, această rasă parazitară ne-a inundat cu desăvârşire. Străzile, cafenelele, restaurantele sunt tixite de Evrei, şi bietul creştin abia dacă îşi mai găseşte un loc în vre-un colţ dosit. Dar o anumită presă bucureşteană ne va acuza de „concepţii barbare", de „antisemitism intolerant" şi va tuna împotriva noastă de la înălţimea principiilor „umanitare". Această presă concepe întotdeauna în mod unilateral principiile umanitare; aceste obligă numai pe creştin, pe Evreu niciodată. Creştinul, dacă nu le respectă, e condamnat fără milă de către această presă. Românul „antisemit" bunăoară nu mai poate avea loc între popoarele civilizate. In schimb Evreului ii este iertat să scumpească viaţa, să înşele, să împingă la mizerie populaţia creştină, Evreul nu-i îndatorat să ţină seamă de principiile umanitare. In Braşov aceste fiinţe, desbrăcate de orice scrupul moral, au creiat o situaţie insuportabilă. Risipesc banii cu nemaipomenită uşurinţă, şi în felul ăsta scumpesc viaţa: fi-i uşor s’o facă, după ce câştigă prin comerţ tâlhăresc, sume fabuloase. Chiria a ajuns aşa de scumpă, încât a îngrozit pe bieţii muritori de rând, ba de-o vreme încoace în Braşov nu mai există locuinţe de închiriat. Publicul românesc îndură cu resemnare şi suferă. De ce ar mai cere intervenţia autorităţilor? E doar aşa de obişnuit cu incapacitatea şi slăbănogia acestor organe, incât preferă să rabde! De altfel Evreii îşi au întotdeauna hârtiile în regulă , vremea noastră nu-ţi mai cere să ai şi sufletul în regulă ! Evreii dispun de-o forţă atot-puternică : banul. Puterea magică a banului preface toate neregulele în regule, deschide toate porţile, împăinjeneşte ochii celor, cari ar trebui să vadă, iar posesorul acestei forţe magice e la adăpostul tuturor neplăcerilor. Ne întrebăm, după toate astea : unde mergem ? Fără să vrem, ne vine în minte soarta Rusiei, Ungariei și nenorocitei Polonii. Ştiri financiare Suntem informaţi că Banca Farmaciştilor din România cu sediul în Bucureşti Str. Paris Nr. 9. a mărit capitalul la 10.000 000, cu scopul de a fonda o mare industrie de produse chimice, articole sanitare, droguri, birou de import şi export etc. In acelaş timp Banca Farmaciştilor din România îşi propune a participa la orice industrie naţională, agricultură, comerţ, procurare de materii, prime, punerea în evaluare a averii solului şi subsolului României Mari. In acelaş scop s’a lansat subscripţiunea publică pe 5.000.000 divizat în acţiuni a lei 220’— fiecare. Condiţiunile de subscriere sunt lei 40% la subscriere iar restul în unul sau în mai multe vărsâminte. In scopul acesta a plecat doi D-ni Administratori. — Delegaţi ai Băncii în Ardeal spre a face subscrieri. Banca Farmaciştilor din România Simplon cu vagoane direct Paris— Bucureşti şi Belgrad Lion. — La Paris s’a întrunit conferinţa tehnică la o a doua întrunire în 6 Septembrie. Se va discuta programul relaţiunilor internaţionale de cale ferată, anume: organizarea definitivă a unor trenuri simplon expres cu vagoane directe Paris—Bucureşti şi Paris - Belgrad. La 15 Octomvrie vagoanele Belgrad vor fi îndreptate până la Atena. Trenul Paris— Praga—Varşovia va funcţiona. Armata lul Denikin s’a unit cu armata Iul Colceag Geneva. — Se anunţă din Berlin, că armata Denikin s’ar fi reunit cu armata Colceag prin armata generalului Wranghel. pentru străinătate îndoit Serbarea din Bran In ziua Sf. Mării, joia trecută, a avut loc în Bran serbarea enunţată şi de noi, pentru ridicarea unui monument al eroiilor căzuţi acolo, în luptele contra Nemţilor şi Ungurilor. A participat un imens public, lume multă din vechiul regat şi de satele Ţării Bârsei. A fost foarte bine reprezintată armata. Serbarea s’a început la orele 3 d. a. Din încasările de întrare a rezultat un venit frumos de 5000 cor. netto. Dăm aci discursul dlui prof. Clinciu din Bucureşti, care cuprinde însemnătatea serbării. Iubiţi consăteni! Astăzi, se împlinesc trei ani, de când viteaza armată română a trecut în zbor Carpaţii, ca să libereze pământul strămoşesc; trei ani de când pârcălabul-castelanul lui Mircea-cel- Bătrân a chemat "cu buciumul său, din cetatea Branului pe strănepoţii ostaşilor de la Argeş să descătuşeze plaiurile noastre; trei ani, în fine, de când vulturul român, luându se la luptă dreaptă, punea pe goană urîta şi nesuferita pajură streină, care se cuibărise prin meleagurile brănene, neaoşe româneşti. Ţinuturile noastre sunt stropite din belşug cu sânge românesc, şi văile şi dealurile noastre sunt împodobite cu mormintele eroilor, cari ne-au lăsat cea mai frumoasă moştenire dintre toate cu care ne-a hărăzit Dumnezeu. Suntem în mare sărbătoare, fraţilor, în îndoită sărbătoare bisericească şi naţională. Şi fiindcă sărbătorile sunt lăsate de cel de Sus, ca în ele să ne odihnim şi să avem răgazul ca prin rugăciuni, să ne curăţim sufletul şi să ne recreem trupul, tot de ele trebue să profităm pentru a ne întări şi conştiinţa şi simţământul naţional. Povestindu-ne unii altora faptele măreţe ale neamului, aflăm cum, în scurgerea vremii, fruntaşii şi ostaşii noştri ne-au pregătit şi înfăptuit întregirea noastră şi unitatea naţională, un vis, pentru care am suspinat atâta amar de vreme. Nu ştiu cum v’aş spune mai frumos; aş vrea, în această clipă de fericire pe care n’o pot traduce prin cuvinte, să rup ceva din sufletul meu şi să lipesc la inima Dvoastră, ca cu toţii dimpreună să plângem, să vărsăm lacrimi, lacrimi nu de doliu, nu de întristare, ci de bucurie; să nu ne cernim sufletul nostru, ci să-l luminăm şi să-l înălţăm până sus, sus de tot în sferele senine şi fără păcate ale Cerului binecuvântat, de unde ne vor fi privind umbrele sfinţilor noştri eroi. Aş dori ca pentru câteva momente să fiţi şcolarii mei, cu cari mi-am petrecut de 32 de ani timpul cel mai frumos al vieţii mele, cu ei, cărora le-am dat tot ce are omul mai scump, sufletul, pe care m’am silit să-l transmit, silinţă ce mi-au răsplătit-o ei cu prisosinţă, săvârşind eroisme demne de imitat. Lor le rosteam numele eroilor, Ie ceteam pomelnicul morţilor, dovedindu-le că noi cei vii trăim numai şi numai din prinosul celor morţi, mai cu seamă din acela al eroilor cari au murit pentru patrie, pe câmpul de onoare. La biserică aţi prăznuit astăzi pe Sfânta Maria, şi v-aţi îndreptat, desigur mintea şi la neuitatele şi nemuritoarele fapte săvârşite de eroina noastră. Regina MariaIs aici însă ne-am strâns să punem la cale chipul cel mai nimerit, de a ne arăta eterna noastră recunoştinţă faţă de eroii din oastea română căzuţi, implinindu-şi datoria fără şovăire şi cu credinţă nemărginită în viitorul neamului, pe teritoriul Branului, o bucată de pământ cu atâtea tradiţii istorice, care necontenit trebuie să fie reînprosperate în mintea tuturor generaţiilor. Mai sus, la vechia frontieră, care samavolniceşte a despărţit atâta vreme pe fraţi de fraţi, a căzut primul colonel român, Colonelul Poenariu, jertfindu-şi viaţa pentru desfiinţarea graniţei arbitrare. Numele lui să ne fie de vecinică amintire, rostindu-se la sărbătorile mari, de toată suflarea brăneană, de la cel mai mic copil, până la cel mai bătrân. Nimeni să nu uite pe acest mucenic al neamului şi la mormântul lui se cuvine a se face, în fiecare an, câte un pios pelerinaj, închinându-ne memoriei acestui erou naţional. Nu mai puţină cinste suntem datori să dăm şi celorlalte morminte, pe care, şi din consideraţiuni creştineşti şi naţionale, datori suntem să Ie îngrijim şi să le întreţinem, împodobindu-Ie cu flori, căci onorând pe eroii noştri, ne cinstim preoi, mai ales când ne gândim că, fioate, şi alţii vor fi făcând acelaş lucru cu mormintele acelora dintre ai noştri, cari şi-au închis ochii, pe veci, pe un pământ străin şi necunoscut de noi. De bună seamă că aţi rănit, iubiţi Brăneni, câtă îngrijire dau Germanii mormintelor, fotografiindu-Ie, spre a putea îndruma pe rudele răposaţilor, de a le cunoaşte şi deosebi, unele de altele, când vizitarea lor le va fi posibilă. De altminteri, cinstirea morţilor, îngrijirea mormintelor sau rurnelor cu cenuşa celor arşi, pe rug, a întrat în obiceiul tuturor popoarelor însemnate, dând naştere unui anume cult, adorându-se umbrele morţilor, ca sfinţi şi sfătuitori pentru cei vii. Pentru vechii Egipteni, preocuparea principală a fost cultul morţilor şi construirea monumentelor, în care se aşezau trupurile păstrate, cu o adevărată artă în curs de mii de ani, având credinţă că sufletele răposaţilor după o călătorie îndelungată se vor întoarce în corpurile lor. La ei cimitirile erau mai împodobite decât oraşele; sau, mai bine zis, mai întâiu se îngrijiau de adăpostul morţilor, şi numai pe urmă se gândiau la casele celor vii. Şi, par’că îţi vine de multe ori să-i aprobi, când te gândeşti că linişte, pace şi curăţenie sufletească găseşti numai în ţintirime, locaşurile morţilor , pe când în oraşele viilor, numai gălăgie, fărădelegi, distrugeri şi deşertăciuni trecătoare. Evident că eternitatea este mai impresionantă decât vremelnicia. Spre a ne convinge câtă importanţă avea cultul morţilor la strămoşii noştri Romani, amintim numai împrejurarea că vânzarea oricărei proprietăţi se făcea cu servitutea de a avea vânzătorul drum liber, oricând, la mormântul ce se găsia pe acea proprietate. Întorcându-ne acum la eroii noştri naţionali, e frumos să le eternizăm me- moria prin ridicarea unuia sau a mai multor monumente mai modeste, sau mai impunătoare, după cum va fi vrednicia noastră. Faţă de însemnătatea istorică a Branului, care a fost şi va fi un punct de legătură, nu numai între provinciile surori, ci între ţări foarte îndepărtate, cum a fost între ţările de jos şi Constantinopol, noi Brănenii, nu ne putem înfăţişa decât într’un mod demn, servind generaţia de astăzi ca un exemplu viu, ca o pildă educătoare pentru urmaşii noştri. Şi cum am putea rămânea nepăsători faţă de eroii noştri, când ne-au desrobit şi ne-au liberat dejugul cel greu al administraţiunii străine? Vă întreb pe toţi, nu simţiţi cea mai mare bucurie, când vă adresaţi judecătorului D-voastră numai în dulcele şi armoniosul graiu românesc? Nu vă sună cât se’ poate de plăcut vorbele : plasă, judecătorie de pace, hotărîre judecătorească, Curte de Apel ş. a. m. d.? Aveţi poliţie românească, jandarmi români, vă veţi prezenta mâine, poimâine la alegeri libere; «vă veţi încredinţa nemulţumirile şi aspiraţiunile D-voastră numai Românilor, numai fraţilor de acelaş sânge. Toate acestea nu însemnează nimic? Nu simţiţi că trăiţi altfel decât mai înainte? Viaţa, pe de-antregul românească, nu este mai uşoară de suportat? Micile scăderi şi tulburări, provocate de noua stare de lucruri, de trecerea unei administraţiuni dintr’o mână într’alta, vor dispărea cât de curând, intrând cu toţii într’o viaţă normală şi la fel cu toţi Românii. Puţină răbdare se impune. Această bucurie şi fericire, cui o datorim? Eroilor, ale căror morminte sunt sub paza D-voastră şi pentru cari datori suntem să ridicăm monumentele comemorative, vrednice de noi şi de urmaşii noştri ; căci, trebuie să recunoaştem că adevăraţii eroi sunt cei morţi şi invalizii, cari nu şi-au precupeţit viaţa pe câmpul de luptă, mai ştiind că nu, întotdeauna, ostaşii cari defilează la paradă, sărbătorind triumful, sunt aceia cari şi-au chinuit trupul la tranşee şi şi-au expus viaţa înaintea gloanţelor şi a feluritelor explozibile. Morţii noştri au realizat, de fapt, înaintea noastră a celor vii, unitatea noastră naţională, odihnindu-se în vecinice locaşuri, ce se întind între Nistru şi Tisa, ba încă trecând cu mult mai departe peste aceste hotare, înăuntru cărora voim să ne consolidăm un stat de ordine şi puternic, îndeplnindu-ne adevărata noastră misiune istorică. Oltenii, Muntenii şi Moldovenii îşi au mormintele lor în Transilvania, cea recunoscătoare, iar Transilvănenii, în număr destul de mare, între cari Frânenii ocupă un loc de cinste, repauzează pe pământul României vechi, care e mândră astăzi că a izbutit să strângă împrejuru-i pe toate surorile ei văduvite-Dureroasă, prea dureroasă este pierderea alor noştri, mai cu seamă unii, cari am rămas aproape singuri, stingându-ni-sa prea mulţi din cei mai apropiaţi de noi şi al căror gol ni se pare ireparabil, suferim şi jelim. Plângem, şi ori de câte ori ne aducem aminte de cei ce s’au dus de mijlocul nostru ne podidesc lacrimile, gândindu-ne că bucuria noastră ar fi fost mai Lei 60 .