Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1921 (Anul 84, nr. 139-278)

1921-07-01 / nr. 139

ANUL al LXXXTV-lea n-l 139 NUMĂRUL 50 bani BRAŞOV, Vineri 1 Iulie 1921 întemeiat l­­a 1838 de George Bariţiu Administraţia Redacţia Braşov, Piaţa Libertăţii 23 Bucureşti, Teatrul Regina Maria Braşov, Piaţa Libertăţii 28 Bucureşti, Teatrul Regina Maria Cu tot dispreţul pentru popor aristocraţii şi oligarhii nici 24 de ore n’ar fi fost in atare să susţină singuri statul (Istoria Transilvaniei). G. BARIŢIU JTpare seara in fiecare zi de lucru genţiile de austru specia! ABONAT 'ifTUL luni Şase luni Un an '1 1 Lei 60 Lei 120 streinătate abonamentul indoit Tatanina­RP­­­SUV OOil BV-vav Ml —«Pityv » ) GREŞIM?!. Ne esprimam surprinderea Intr’un articol din săptămâna trecută faţă de atitudinea pe care ziarul maghiar din loc „Brassai Lapok" obicinueşte să o ia faţă de ţara ungurească. N-aveam nimic de spus dacă în scrisul său acel­a ar dovedia şi faţă de Statul român o părticică, fie cât da mică, din dragostea şi bunăvoinţa pe care o manifestă faţă de un Stat duşman — chiar dacă nu în formă, dar în fond da! — ţării noastre. Atitudinea ciudată însă a ziarului maghiar braşovean nu o mai puteam trece cu vederea după ce în coloanele sale a ţinut să accentueze şi să repete de atâtea ori că reprezintă opinia maghiară din ţara românească şi că scrisul lui este născut din şi pentru ini­mile acestei ungurimi. Iată dar motivul câr­e ne-a în­demnat să scriem articolul din Săptămâna trecută „Lacrimi ungu­reşti". Nu-i place însă ziarului din chestie că am înţeles şi noi ceea ce el scria pentru conaţionalii lui, şi de aceea ţine să ne răspundă într’un articol, în care alege numai ce-i convine din articolul nostru, pentru ca să ajungă la concluzia că noi greşim atunci, când nu-i dăm voie să plângă peste restul de azi al ţârii ungureşti de altă dată. Ori cine a spus, că un ziar nu se poate ocupa de situaţia unui Stat strein? Noi nu! Căci n am voit şi nu vrem să se închidem în ziduri chinezeşti. Dar a te ocupa de chestii interne ale unei ţări streine şi a le frământa în lacrimile isvorite din fundul unei inimi, în care striveşti şi nu laşi să încolţească nici cel mai fr­aged mugur de sentiment petru pro­­pria-ţi ţară, însemnează totuşi a trece limita obiectivităţii şi a pa­triotismului. Şi ac­esta cu atât mai mult, cu cât ziarul vizat tocmai în articolul-răspuns, repetă de câteva ori că ideile lui sunt expre­sia inimii ungureşti. Care e deci concluzia? Greşim sau nu, daci am aruncat masca­da pe obrazul înroşit şi ars de la­crimile ungureşti? Căci pe vremea dominaţiei ungureşti în Ardeal era destul ca un ziar românesc să ceară garantarea şi respectarea li­gilor cari nu asigurau nouă Româ­nilor existenţa politică, pentru ca fierul roşu al iredentismului, să ţi lase semnul de condamnat al Va­­ţului sau Seghedinului. Cât priveşte regatul român n-aveam pe atunci voe nici să ne gândim măcar ce vecin avem dincolo de Carpaţi !.. E adevărat, că nu era pe atunci legea de azi a minorităţilor, dar dacă această lege există astăzi, ea nu e făcută pentru a tulbura, ci tocmai pentru a susţine şi a apăra liniştea şi buna înţelegere între minorităţi şi ţara în care ele trăesc. Smulge însă inimile din trupurile ungureşti ale Ardealului şi a le arun­ca peste Tisa,nu prea corespunde spi­ritului şi intenţiilor legei de mai sus. Iată dar, că „Br. Lapok" gre­şeşte şi nu noi !... Căci nu s’ar repezi altfel cu atâta viollenţâ şi furie împotriva ziarului unguresc dela Odorhai, a cărui deviză este explicarea situaţiei noui şi împă­carea şi aranjarea spiritelor ungu­reşti în cadrele şi constituţia Sta­tului în care trăesc astăzi. Acest ziar vorbeşte doar şi se acomo­dează situaţiei de azi, căutând apro­pierea de noua patrie, până când ziarul „Br. L.“ călăreşte mereu pe fraza „forţa noastră patrie", girăn­­du-se în acelaş timp de organ al opiniei ungureşti din Ardeal... Să mai lungim vorba, e de pri­sos. Sperăm că se va convinge zia­rul vizat de dreptatea ce am avut o când ne-am ocupat de „lacrimile ungureşti" şi va recunoaşte că dacă cineva, din doi, greşeşte, — noi nu greşim. O spunem aceasta, pentru că stăm de vorbă cu „opinia maghiară din Ardeal", și nu cu ziarul care se face interpretul acesteia. Un autor popular N. D. Popescu a murit, și In Ardeal acest nume banal nu va fi trezit amintiri. Aici însă la noi el a represintat ceva acum treizeci de ani pentru acel „popor" care era alcătuit, nu din țeranii cari nu cetiau încă, ci dintr’un anume s­rat al burgheziei. Odobescu tipărise nuvelele sale, pline de adevăr şi, tocmai de aceia, de atâta farmec. A-l imita era greu pentru un om de talent şi de cultură. Trebuiau ştiute atâ­tea lucruri şi ştiute adânc, prac­ticate îndelung! Pentru un tînăr cu ceva şcoală şi cu îndemânare de condeii însă era altfel. Şi iată cum Bucureşteanul N. D. Popescu a început, la rândul lui, să scor­monească prin cronici și să adauge din închipuirea lui — care aceia n’a lipsit — tot ce era necesar pentru a preface un capitol de is­torie sau o simplă amintire a tre­cutului într’o dramă umană sau măcar într’o expunere interesantă pentru cine nu caută stilul, ci ur­măreşte acţiunea însăşi. Aflând şi un editor curagios, el începu să presinte figuri de hai­duci. Aici era la largul lui; viaţa poporului o cunoştea ca fiu de ţeran; dialogul îl gîcea uşor; ima­ginaţia iscodea nesfârşite aventuri în jurul lui Tunsu sau a lui Bu­jor; ilustraţia naivă adăugia încă la emoţia cetitorului nevinovat. A fost un mare succes de librărie, care a îndemnat şi pe alţii, tra­tând chiar aceleaşi subiecte Seria romanticilor duşmani ai cârmuirii fanariote şi despoietori ai bogaţi­lor răi a trecut întreagă înnaintea unei lumi setoaie de a­­ cunoaşte. Poate că pe lângă bătăile de înimâ pentru „cîrc-serdarii* prinşi în capcană de haiducii isteţi cari ştiau potecile codrilor şi tainele gazdelor, s’a învăţat şi puţină is­torie a Românilor, care deci nu era numai manualul de clasă, ofi­lit şi pângărit, şi s’a căpătat acel simţ de trecut care nu se comunica prin lecţiile de nume şi de date ale meşteşugarului didactic respec­tiv. Popescu (N. D.) a ajuns şi el la părerea că are o misiune : a­­ceia de a populariza istoria naţio­nală prin povestiri în care litera­tura de închipuire era înfăţişată doar prin ceva descrieri şi con­vorbiri tot mai puţine, până ce ră­mase istoric, reproducând şi do­cumentele în toată goliciunea lor. Era şi funcţionar la Arhivele Sta­tului, şi hârtia veche care-l încun­­jura îi aducea mustrări pentru pă­catele puse în sama vremilor tre­cute de hatîrul escapadelor hai­duceşti. Introducătorul la mahalale al istoriei Românilor prin mijlocul patoraniilor sânge­rase şi minunate pierdea însuşirea lui de căpetenie: imaginaţia îndrăzneaţă. Devenise un om serios Aşa a rămas până la moarte, multă vreme după ce nu mai apăreau „Calend­arele pen­tru toţi“, unde alături de naraţiu­nile lui erau ilustraţii folositoare, îndemnări despre faptele zilei, iar, mai presus de toate, era îngr­­ire, fiindcă era dragoste. Am vrut să însemn în adevărul ei figura interesantă a acestui ini­mos om simplu, căruia nu i-a lip­sit talentul de a crea oameni pe un fond vag de trecut conven­ţional. Şi de la aceasta nu mă îm­piedecă amintirea păcatului pe care-l făceam când, la treisprezece ani, duceam la anticvarul Kuper­­mann cel bătrân din Botoşani Eve­­nor­el Leucippe şi poesiile fran­­cese cele mai frumoase din biblio­teca risipită a tatălui meu ca sâ primesc în loc, cu un sentiment de bucurie pentru o afacere bună, Dorul inimii și Tunsul Haiducul. n. Iorga. Ana relatat­eri, după telegrame, scandalul da la Cameră pe care l-a provocat guvernul pent­u a putea încerca o lovitură de Stat, înlătu­­rând sau făcând cu totul iluzoriu controlul parlamentar. Situaţia este într'adevăr gravă şi declaraţia cetită de d-l N Iorga arată că astăzi nu mai este acest control, preşedintele Camerei ascul­tând, nu de votul Camerei, ci de ordinele preşedintelui Consiliului de miniştri. Să nu const­ruim lipide un or­dine ș­ter. Guvernul Averescu, în urma unor in­tervenţi, n’a todrăs­nit să vini ca pro­­tigalm­a moşiilor, caislor, viilor şi fabri­­celor, streinilor şi abaente ştilor. In pro­iectul de lega Girofiîd, acest lucra nu era prevăzut. Atunci şi-a îmiuşit, în şe­­dioţa ds alaităîri, prin su prindere, un amendament al d lui Cu­ciureaca, care propune, ca absente,ştutor­ii supuşilor streini, cari au fost expropriaţi in între­gime, să fi­­e restitue casei­, viile, fa-­ bricele — în cazul că ni nu ex­stă un interes obştesc de a le meefee (pentru şcoli, obştii, sanatorii, spitale, etc). D-l Take Io­nes­cu a susţinut acest amendament, combătut de Opoziţia nafionala prin d-nii Iorga, Mantu, Mihalache ş i lunian, cari au declarat că nu se poate ac­cepta, ca proprietarilor supuși streini să li se facă mai multe a­­vantagii de cât celor români. Aaundimeatal propus este iasă vo­t:it, într’un iu nuit, extraord tur, prin ri­dicare da aîâidi. D 1 N. Iorga cere vo­tul cu bile. Prejed ntele primind ordin dela d-l general Averaşcu (care-i face semne) refuză. De-aci izbucnirea unui mare acasdal care d­urează în ceai. La redeschidere, d-l N. Iorga citeşte următoarea dec­oraţie gravă a Opoziţiei naţionale: „ Subsemnaţii declarăm pe cuvân­tul nostru de onoare de oameni, că­ la amendamentul Căld­urescu de la art. 7, majoritatea nu a ac­ceptat articolul prin ridicare de mâini, că un singur secretar se afla la birou, că proclamarea vo­tului nu are valoare legală, și re­zervă­ndu-ne a protesta înaintea alegătorilor noștri, vom căuta la momentul potrivit să tragem con­cluziile ce se impun. Iar, faţă de măsurile disciplinare luate in tumultul explicabil când se calcă făţiş prescripţiile regula­mentului, le apreciem, dată fiind lipsa de autoritate a preşedinţiei şi de echitate a majorităţei, drept cela ce sunt pentru întreaga opi­­nie publică. (Urmează semnăturile deputaţilor din Opoziţia naţio­­nală). Opoaţia striga d-lui preşedinte: pri­meşti ordine de la d-l Agerasca ! * * Dadoraţia opoziţiei este foarte gravă. Ea constitue un protest care anulează le­galitatea lucrărilor unei Camere care trece peste orice consideraţii, atu­nci c­ând e vorba să se apere anumite interesa. In şedinţa de noapte, d­l N. Iorga a pre­­cizat aceste interese. D-sa a încunoştiinţat Camera că doi profesori universitari au ficat o intervenţie scrisă la rege şi la miniştri puterilor streine prin care cere proteguirea averilor supuşilor streini din România. D sa întreabă guvernul ce măsuri înţelege să ia împotriva acestor doi p­ofasari, cari călcând în picioare cele mai elementare simţente ro­mâneşti, au făcut ceea­ ce au făcut. « Camera aplaudă furioais pe orator. » I Tuke Ionesco dă lămurirea, că d sa nu a avut c­unoştinţă de intervenţia făcută. Cu toate acestea, da ce guvernul, prin d sa, a sus­­ţ­nat şi ş­-a însuşit amendamentul adus pe uşa din dos care apăra aceste interese.* Ast­fel guvernul Avicescu găseşte mijlo­ci să protejeze şi Interesele strei­nilor mari proprietari în afară de ace­lea aia proprietarilor partiziui ai parti­­du'.al poporani. Intreegî cp nie publică e revoltat! de aceat proved m. Bj ch’ar îa sâaal mi­­jorităjilor se ridică giasari ds protes­tare. In această privință cszul d-nui C. Starzt este cd ficStor și-l dăm aşa cum îl publică ziarele b­icaristeae: „D. C. Starza din majoritata protes­tiez! împotriva faptului că d«s! îsscris 1® articolul 7, d. preşedinte nu i-a dat Cuvântul. Ua Fn­ dt spirit ds echitate, spune d. Starza, obligă pe d. preşedinte să dea voa să vorbească toate părţile în cauze. A­tsi gavera a venit În putere având ca lozincă da canducere, mancă, cinste și legalitate, continuă vorbitorul. — Pe această bază te-ai aies și d­­e, întrerupe o voce dia najoritate. — Da, șî, tocmai de aceea jin să pro­testez ori de câte ori ea este călcată de onoratul guvern. Ș fi ndză constat ci refo­m­­ ajrară sî discută numai cu vorbi gotle, demi­sionez d n partidul poporului, «farsiste I d. C. Sturzi t* apitazoie iatragei opo­­« ziţU najionsid*. REFORMA AGRARĂ Guvernul apără interesele streinilor — Un amendament adus prin surprindere. — Declaraţia Opozi­­ţ­ei naţionale. — D-l N. Iorga aduce grave acuzaţiuni împotriva a două profesori universitari. — Deputaţii din Federaţie s-au în­trunit aseară în vederea măsurilor de luat conform situaţiei şi pentru a discuta colaborarea mai strânsă a partidelor din opoziţia naţională. Cum se luptă contra speculatorilor in Capitala , am — Lăsată pradă speculatorilor timp de şase luni, se dau populaţiunei preţuri maximale cami, însăşi primăria recunoaşte că nu se pot aplica. — Zurile din Capitală as aduc amă­nunte asupra modulul cam deta­şară «moto lupta contra speculatorilor. Prin om Capitalîi, având assatimentul şi întreg sprijin al g­uvern­ului, a­u mărit ca tanful Nr. 1 primar tarif elaborat suai acesta cu preţuri maximale pentru o bună parte a comerţului, să fie res­pectat şi masudis cele mai drastice po­sibile să se ia contra acela,c a cad ar călca «au lupt» contra ordonanţei co­munale. Ziarele ne povestesc că comercianţii cari ce plâng contra tarifului maxuml elaborat de primăria Capitalei, dacă se dar, la primul ministru, nu sânt primiţi; daca se duc la mlaiatiul de interne, d­i­n getoisna, îi da afară, dacă luira la primărie şi vor să şi spună cuvântul lor, primar a. 1: trimit­ vorbă că atâta vreme cât va fi pruna?, nu va sta de vorbă ca el. U.ul dogar ii primeşte, doar ca sâ le expună măsurile drastice la care a mai avizat guvernul. Acesta este d-l Kuz, si storul de pri­mar. D sa le spune : Vi­ee vor retrage autorizaţia sile de comerţ, vi se vor rechiziţiona loc danie, veţi­­ daţi îi jadecstâ şi când eraaa fi la amenzi şi închisoare. Se vor pune in local Dv. ofiţeri şi elevi de adminis­trare, dacă veţi mai conţină­ să via­­de­ţi papricaş de viţel la loc de papricaş de pui. O să vă ia dracur, dacă crâc­niţi cu cuvânt contra tanfalui Nr. 1 făcut de noi, etc. etc. Cea mai uşoară fapta dla turns fiind azi contra speculatorilor, pentrucă în ea guvernele se asigură dela Început de s­mpstia generală a publicului, gu­vernul şi tr.măria Capitalei au desigur da repurtat numai su case. Ultimele știri ne spun chiar că restauratorii de la București au și început să dezarmeze, că ei au promis că vor respecta tariful maximal No­­i. Guvernul, cu atitudinea lui, a avut deci de repurtat un nou soc­­cet, care desigur va fi interpretat de folie guvernamentală­, ca încă un act care afumă autoritatea celor dela cârmă. * Este lasă o chestiona­txlr#ordinar de importantă ce se desprinde din toată această laptă ce s’a dasfășurat zile în­tregi la Ba­urești — ori cât această lapti #’#r creds câ s’a afirșit ca trium­fal guvernului. Este chestiunea pe care o sintetizează atât de bine rămtmsul ce li t’& dit res­tauratorilor din Capitală, după ce aceştia, a’iti prezentat ajutorului de p ii mur şi i-s fac it cunoscut că în faţa mâ«ar,lor drastics luate de către gavera cd pri­­mâ-le contra lor, ci se «apun. Ziarele ns «pua io aiaasti priviţă câ d. C%tz, strângându-le uiâaa, le-a râ?pau? amnei: — Psntru că Dv*. v’aţi supcs vă promitem acum câ vom revizui in cu­rând tariful No. 1 și vă vom conicita și pe d-voastrâ la fixarea nouiior pre­țuri. Na așs, că este admirab 1 «::est ră«­­pun# ? E chitr scandalos da »d nirabil răs­punsul d-lul aj­utor de primar al Capi­talei, şi dacă ei nu ar reprezenta man­­talitatea specifică a orgsador adminis­­trative, ai destrăbălării administrative dsh­op, nu ar avea nici o importanţă. Căci, pus în faţa unor fapte ce nu pot fi contestate de nimeni, el apare aşa cum este, dintr autoritâţei care l-a proferat, nota exactă ce i se poate da. Se desprind­ în adevăr din cela pe­trecute la Bucureşti câte­va fapte : întâi. Tariful miximal afişat în ziua de 20 Iulie 1921, purtând No. 1, îţi a­­ratâ suflcient cu acelaşi autoritate care se bate ezi cu pumnii la pispt de grijă ce poartă populaţiunei Capitalei ca sâ nu fie exploatată de speculator­, a pro­cedat pedestru de tot, lăsând aceiaşi populaţiune la discreţia sp­eculatorilor dela 1 ianuarie până la 20 iunie, impu­­nându-i acestei populaţiuni să mănânce carnea cu 16 şi 20 lei kilogramul, când măcelarii aduceau din Ardeal vite cum­părate cu 1 lei 50, 2 şi 3 lei kgr., vita vie­­ favorizând adecă pe specula­tori timp de 6 luni. Al doilea : Când se admite exportul de vite din Ardeal şi preţul cărnei se scumpeşte la aşa fel, încât comercian­

Next