Gazeta Transilvaniei, 1922 (Anul 85, nr. 1-279)

1922-06-25 / nr. 135

AMÜL »! LZZXY-lea sH 135 NtMâRÜL 1 Lem Redacţia şi Administraţia: piaţa ubertaţei braşov Telefon 226 Abonament anual lei 200. Pentru streinătate 500 lei Anunţuri, reclame, după tar!!, Fondată la 1838 d de George Bariţiu Apare în fiecare zi de lucru BRAŞOV [Duminecă Iunie Consorţiul imaculat Brătianu-Zaharo. (vorba generalului Cantăcuzino) formează rale“ Gheşeftul, desfrâul şi scandalul public rităţei morale!... neştieniul autorîtăţeî moat astăzi locui auto* Banca Agrară nu este o cointeresare a câtorva acţionari, ca Banca Naţionala — întreg Ardealul românesc participă la fondul Băncei Agrare. — Deosebirea fundamentală între această bancă şi băncile liberale. — Guvernulîncearcă un atentat împotriva Ardealim românesc. Ofiiciosul guvernului încearcă, atât de slab şi lipsit de seriozitate, să justifice actul de disperată ură făcut de Brâtienu împotriva Ardealului, prin atentatul împotriva finanţei româneşti ardelene. Cu neruşinare, însă, vorbeşte de acţiunea guvernului Brătianu ca de o însănătoşire morală, când prin legea anticonstituţională votată de majorităţile liberale, ilegal formate, se calcă nu numai un principiu de Stat, dar se comite o mare crimă morală, deoarece, în acelaş timp, guvernul acordă Băncei Naţionale un privilegiu nou, scadalos. Prin consolidarea bonurilor de tezaur, guvernul aranjază un profit enorm cu provizionul ce-l încasează Banca Naţională înainte de orice cheltuială a nevoilor publice, şi cu sutele de milioane ce intră în mâinile consorţiului Brătianu-Zaharof. Ca să dovedim cât de imorală şi interesată este acţiunea scandalos de revoltătoare a guvernului Brătianu, este destul să arătăm formaţiunea fondului Băncei Naţionale şi aceea a Băncei Agrare. Banca Naţională a României are acţiunile ei în mâinile a câtorva politiciani — liberali, evrei sau nu, după împrejurări (se ştie că familia Bercovici este unul dintre marii detentori ai aefiuerilor acestei bănci, cu enorme privilegii de Stat). Astfel, orice privilegiu nou dă câştig de milioane unei grupe restrânse de oameni cari se pricopsesc, într’o măsură scandaloasă, faţă de mizeria în care se află Statul român. Este destul să citeşti un bilanţ anual al băncei, ca să vezi că, cu toate ascunzişurile ce oferă câştigului enorm, dividendele sunt foarte mari!... Desigur ca, atunci când sprijineşti, în dauna Statului, acest institut de bancă încăput, pe nimica toată, încă de la înfiinţarea lui, pe mâini liberale — faci o operă de interes particular, imorală. Nu tot astfel stă cazul cu Banca Agrară. Marele stat din Sibiu care a creat bazele acestei bănci cu caracter economico-social, n-a avut în vedere interesele câtorva persoane, cum s-a făcut la înfiinţarea Băncei Naţionale. La fondul Băncei agrare din Ardeal au contribuit 86 de instituţiuni financiare româneşti din Ardeal şi 136 de fonduri religionare şi şcolare ale celor două biserici naţionale ardelene. îşi poate da seama oricine că, prin însăşi această constituire de fonduri, ia parte la finanţarea reformei agrare din Ardeal însăşi poporul român— , nu câteva persoane multimilio- nare ca în exploatarea Băncei Naţionale şi a băncilor liberale. Ba, fiindcă economiile ţărăneşti (in Ardei băncile au majoritatea depunerilor de la ţărani) COIStituiesc fondurile celor 86 de instituţiuni financiare care au participat la crearea Băncei agrare. Numai prin arătarea acestei ordine de fapte, oricine poate vedea deosebirea fundamentală care există în principiile ce au călăuzit crearea Băncei agrare şi a Băncei Naţionale. In Ardeal, Banca agrară reprezintă participarea totalităţei capitalurilor mari şi mici româneşti într-o operă de finanţare privilegiată de Stat, pe când la Banca Naţională câţiva acţionari trag profituri uriaşe pe urma foarte multor privilegii acordate de Stat. Când guvernul Brătianu loveşte bitre multele lozinci, cu cari partidul liberal pornise in iarnă campania de cucerire a puterii, era una, foarte des repetată, menită să deştepte iluzii şi speranţe în sufletele slujbaşilor. „Funcţionari puţini, dar bine plătiţi" — spuneau oratorii la toate întrunirile. Naivii, cari au mai crezut în promisiunile şi puterea de realizare a partidului istoric, pot vedea astăzi că, în această privinţă ca şi în chestiunea ieftinire a traiului, aşteptările mulţimei au fost ca niciodată înşelate. Regimul actual a transferat şi destituit, într’o singură lună, mai mulţi funcţionari, decât toate guvernele cari s’au perindat la cârmă dela 1918 încoace. Cât priveşte salarizarea, din locul cel mai competent li s’a spus bieţilor oameni, adevăraţii mucenici ai organizaţiei sociale de astazi, să mai aştepte, până ce colosalul geniu financiar al d-lui Vintilă Brătianu va fi în măsură să echilibreze bugetul Statului. Noi, cam cunoaştem prea bine adevăratele intenţii şi principii de guvernării ale partdului liberal, nici nu aşteptăm ca vreodată fraţii Brătianu să se gândească, în mod sinncer, la îmbunătăţirea sorţii materiale a slujbaşilor. Ingenunchierea şi sdrobirea funcţionarului public, face parte din sistemul de guvernare fanariot. O minoritate rapace şi oligarchică şi-ar putea oare asigura stăpânirea-i volnică, dacă n’ar dispune, după bunul său plac, de puterile Statului? Funcţionarii publici, îndeplinind o foarte importantă funcţiune în mecanismul vieţii sociale, trebuie aşadar să stea la discreţia guvernului, să fie uneltele acestuia. Şi atunci, proasta salariare şi nestabilitatea se impun între cele mai eficace măsuri în vederea aservirii. Un poliţai bine plătit, aflând suficiente garanţii în aplicarea legilor ţării, s’ar mai înjosi el oare să fure urna ? De sigur câ nu. Majoritatea oamenilor, pentru ca să-şi poată păstra demnitatea şi independenţa spirituală, simt mereu nevoia unei independenţi materiale. lată de ce regimul fanariot nu cunoaşte alt duşman mai periculos decât de mnntea omenească. Cu furie oarbă şi instinctivă, tinde s’o distrugă, pe toate că de şi prin toate mijloacele. Funcţionarul trebuie să tremure de ziua de mâine. Mutarea sau destituirea să-l ameninţe mereu, ca sabia lui Damocles. Atunci va fi smerit,supus şi slugarnic. Dacă, neputându-şi întreţine familia numeroasă, va fi nevoit să fure, cu atât mai bine , stăpânirea îl are şi mai sigur într-o instituţie de ordin economico-social ca Banca agrară, care este un institut eminamente românesc al Ardealului, cu participarea celor mai mici capitaluri româneşti un număr mare de acţiuni izolate , şi, în acelaş timp, acordă noul privilegii unei bănci ale cărei acţiuni sunt ţinute de liberali, de un număr restrâns de acţionari, nu se face prin aceasta cea mai imorală operă de părtinire a intereselor partizanilor guvernului şi, în acelaş timp, o crimă contra capitalurilor româneşti mici şi mari din Ardeal? Nu interesele generale le-a avut în vedere guvernul, ci o răzbunare stupidă, disperată, împotriva Ardealului care nu vrea să se fabcă sclavul partidului liberal. Ardelenii vor şti, însă, să răspundă cum trebuie acestei mizerabile provocaţiuni din mână ! Din funcţionarii necorecţi se recrutează dementele cele mai utile ale regimului. Această stare de lucruri a fost eternizată de către Caragiale în „O scrisoare pierdută". Ghiţă Pristandă, poliţaiul, un om activ şi devotat, într’o ţară cu alte moravuri, ce straşnic slujbaş ar fi fost ! Cum însă, „famelie mare... renuneraţi. .. după buget mică“, bietul om e nevoit să ciupească de ici-colo. Prefectul îl ţine în mână şi se încheie o convenţie tacită: prefectul nu denunţă, iar poliţaiul ascultă pe la fereşti, se îmbracă în civil, ca să provoace scandal pe la întrunirile opoziţiei. Priviţi la ceea ce se petrece în jurul nostru şi spuneţi, dacă „O scrisoare pierdută" nu este actuala ? Moartea funcţionarului Sărăcirea . Nemulţumirea se sporeşte cu mijloace artificiale. Politica tulbură şi cele mai curate şi simple lucruri. In jurul reformei agrare se desvoltă lupta ciocoilor noştri, cari ar dori amânarea executărilor „ad graecas callendas". Oamenii învârtelilor încă sporesc încurcătura, iar speculanţii caută să tragă cât mai mult profit din, „haos". Nesiguranţa de drept, protecţionismul politic şi „posibilitatea tuturor imposibilităţilor" din România alarmează lumea... în loc să o liniştească. Ca normă s’a ordonat că dispoziţiile comisiunei judeţene din anul 1921 — rămân şi pe anul acesta în vigoare referitor la brânzile forţate şi păşunatul munţilor. Ce să vezi însă? Administraţia la munţii comunelor, cari au votat în plasa Şugătag cu Partidul naţional şi îndrumă oierii „ să-şi pască turmele unde î şi paşte dr. George Bilaşcu şi dr. Ilie Lazăr gâştele". Proprietarii de vite sunt nu numaibătuţi ci şi batjocuriţi, iar creşterea vitelor făcută imposibilă. In acelaş timp agenţii Mihalyenilor adună vite pentru muntele lor „Petriceana", liber de rechiziţie cu 280—300 lei taxă de păşunat la pereche, atunci când pentru munţii rechiziţionaţi se plăteşte jumătate taxa. In anul trecut, deşi legea opreşte spargerea păşunilor, Mihalyenii au prefăcut păşunea crin „Petricea" în fânaţă, au zidit grajduri pe munte şi au iernat oi şi vite cornute acolo, iartă Scrisori Aea Maramureşpopulaţiei rănii în lipsă de păşune au trebuit sâ-şi prăpădească avutul mişcător. Quod licet Iovi!... Taxele păşunatului fără păstorit au fost ridicate la munţii privaţi pentru oi de la lei 3 la cei 4 şi 20 bani, la munţii erariului pentru vitele cornute şi cai se plăteşte duplu cât pentru cei privaţi, iar pentru oi aproape întreit, iar normativul de păşunat se observă strict. In plus se încasează pentru spese şi Stat 10% adaos, care se pretinde şi de la proprietarii cari îţi pasc munţii nerechiziţionaţi cu vitele lor proprii. Tot inovaţii şicanatoare, prilej de suspiţiuni felurite, căci cele 10% spese nu se socotesc sub controlul publicităţii. Taxele păşunatului şi arenzile munţilor au fost ridicate la inzistenţa prefectului, care reprezintă mentalitatea ciocoilor spre paguba poporului sărac. Sub guvernul Averescu ieia succes ridicarea taxelor la oi cu 100%, iar la vite cornute cu 50%/o faţă de cele statolite de Consiliul Dirigent. Senatorii Emil Bran şi Ioan Tarţa au intervenit la ministrul domeniilor, ca să se curme nedreptatea şi sporirea nemulţumirilor, după ce iernatul vitelor a costat horend iar preţurile în lipsă de export decresc. Ministerul a dat ordonanţă, ca să se respecte taxele anului 1921 şi a anulat ridicarea taxelor. Prefectul Mihălyi Gabor împreună cu Urdea menţin punctul de vedere ciocoiesc şi urmând obiceiul mai nou, nu se supun. Deputatul Urdea declarase: „să-şi vândă poporul vitele, de ce ţine atâtea"... înţelept deputat! Ce câştig pentru Maramureş!!! Pe tema aceasta s-a deschis un conflict grav între senatorii-preoţi, reprezentanţii opincei şi exponenţii ciocoilor. Viitorul va arăta care direcţie va învinge. Poporul Insă vede clar cine îi sunt duşmanii. In lipsa controlului plaga uzurei „gazdelor (administratorilor) de munţi" devine dezastruoasă pentru creşterea vitelor şi întunecă avantagiile reformei agrare. Numai prin o expropriere momentană a munţilor în folosul comunelor se pot curma abuzurile şi arbitrant dispoziţiilor tot mai greşite din an la an. Şi aceasta nu se izbeşte de nici o piedeca! Lipseştebunăvoinţa şi hotărîrea serioasă la cei sus puşi ! Prin dismembrarea Maramureşului, 13 din munţi au trecut la cehoslovaci, precum se vede pe veci, d-l Tache Ionescu a promis o uşoară rectificare de frontieră în Polonia spre Zăbie, anexându-se triunghiul huit în România între Maramureş şi Bucovina din muntele Cucul — urmând plaiul, pârău! Bistryzetz până în Czarny.Czeremos — Zabie=Uscie-Putilla. Aceşti munţi au fost păscuţi de maramureşeni şi o parte bună este proprietatea cetăţenilor români. Fără sporirea disponibilului de păşuni — principala resursă de câştig — creşterea vitelor va decădea şi Maramureşul se va sărăci. Guvernul actual pare puţin preocupat de această problemă, pertractările iniţiate cu Polonia stagnează — deşi nu se întâmpină greutăţi de neînlăturat. — Generalul Moşoi ne-a promis o rectificare însemnată de frontieră faţă de Cehoslovacia, însă s’a făcut în paguba MAMELUCII ARDEIENI Episodul Sândor Ifeanu din camera liberală. In decursul scurtei sesiuni extraordinare a camerelor liberale s’a petrecut cu prilejul validărilor mandatelor un epizod, peste care s’a trecut prea uşor la ordinea zilei, deşi el dă nota halului în care a ajuns guvernul graţie celei de mameluci şi inconştienţi pe cari i-a „ales" după sistemul îndeajuns cunoscut. Marele deputat liberal şi fericitor al Săcuilor, Iteanu, ales într’un cerc fără contracandidat, a ţinut să vorbească contra validării mandatului obţinut de şovinistul maghiar de pe vremuri Sandor Jozsef, învinuind pe acesta şi pe aderenţii săi că în calitate de fost vicepreşedinte al soc. „Emke" ar fi făcut propagandă iredentistă maghiară, că ar fi furat urnele electorale etc. etc. N ştim întrucât dl Iieanu a putut să-şi dovedească afirmaţiile, dar nu aceasta importă deocamdată ci ceea ce"i-a răspuns deputatul Sândor și cu deosebire — tăcerea penibilă care a urmat răspunsului deputatului săcui. Dep. Sândor răspunzând atacurilor a afirmat între altele : Societatea „Emke" a propovăduit cultură maghiară pentru și între maghiari.. Ceea ce a spus d-l Iteanu este o infamie. . S’a mai spus că alegerea mea denotă spiritul alegerilor din Ungaria. In Ungaria au căzut la alegeri cinci miniştri. Ungaria nu e prin urmare o ţară în care se fură urnele, căci dacă ar fi aşa n’ar fi căzut cei cinci miniştri. Maghiarii au toate însuşirile posibile bune şi rele, dar nu politică nu înşeală şi la alegeri nu jură.. Afară de-o singura întrerupere a d-lui Iteanu, care n’a rămas fără răspuns din partea dep. Sândor, camera a luat în tăcere la cunoştinţă replica dep. Sândor validându i mandatul cu 124 contra 11 Voturi. CITI puiwravm —-y-- •i / . nu putea să treacă la ordinea zilei peste afirmaţiile şi eşirile extrem de jignitoare pentru parlamentul României şi banca ministerială ale deputatului Sândor. Intr’un astfel de parlament dep. Sândor desigur nici n-ar fi îndrăsnit să vorbească aşa cum a vorbit. Pentru ce să nu vorbească însă aşa cum a vorbit într’un „parlament" eştt tocmai din furturi şi fraude electorale şi cu deosebire atunci când a fost provocat?! D-l Iteanu şi patronii săi trebuiausă se aştepte la un astfel de răspuns, când toată lumea ştie — prin urmare şi d-l Sândor — că furtul urnelor a fost presidată de însuşi guvernul liberal şi în consecinţă ar fi trebuit să-şi reamintească vorba strămoşească : Si tacuisses... Dar Dumnezeu nu bate cu bâta. Pe dl Iteanu, care însuşi şi-a delăturat la alegerea d-sale într’un cerc săcuiesc pe toţi contracandidaţii ca să fie singurul candidat, și-a scăpat gura şi şi-a primit răspunsul usturător, iar banca ministerială împreună cu toţi mamelucii au înghiţit capul şi l-au validat pe cel care a afirmat în gura mare şi în auzul tuturora de pe tribuna parlamentului român, că — Maghiarii vor avea multe însuşiri şi bune şi rele, dar în politică nu inşală şi la alegeri nu jură! Aluzia deputatului Sândor e prea străvezie, ca să mai insistăm asupra ei. Dar dacă în punctul acesta — al furtului şi fraudelor electorale — nu s’a găsit nici un ministru sau deputat liberal să răspundă decât numai prin tăcere ceea ce dealtfel şi ea este un răspuns, ne-am fi aşteptat să se ridice din ceata deputaţilor liberali ardeleni cel puţin unul, ca să desmintă în plină cameră afirmaţia dep. Sândor, că societatea „Emke" ar fi propovăduit cultura maghiară numai între şi pentru Unguri, căci nu ne putem închipui ca toţi liberalii ardeleni să-şi fi perdut memoria şi să nu mai ştie cine a fost „Emke". In contra cui am dus doar noi Românii din Ardeal lupte de decenii sub stăpânirea ungurească, dacă nu tocmai în contra politicei maghiare şcolare şi culturale de desnaţionalizare, a cărei exponent important a fost tocmai faimoasa „Societate maghiară ardeleană culturală" (Emke) Această societate alăturea de societatea „Demke" şi alte societăţi similare, susţinute cu banii statului ungar luaţi de pe pielea poporului românesc din Ardeal şi Banat, făceau totul pentru întărirea elementului maghiar şi căutau pe toate căile să câştige aderenţi din sânul poporului român cu scopul’ final de al desnaţionaliza şi al înghiţi, cum s’a întâmplat de pilda cu Şvabii din Banat. Lupta noastră în contra maghiarizării prin faimoasele societăţi „culturale" maghiare este poate cel mai înălţător capitol din luptele noastre pentru conservarea conştiinţei naţionale, căci, afară de câteva uscături, societăţile acele n-au putut câştga adepţi SF ^'r ‘MW1 ■' 9rU-rHr xr sro un’deputat Iberal ardelean.— de deputaţii liberali „regățeni" nu vorbim căci ei precum nu ne cunosc nici astăzi cum să ne cunoască trecutul — zicem că cu toate aceste lupte mari, cari sunt mândria noastră, nu s’a găsit nici un liberal ardelean, să răspundă fostului vicepresident al societăţii „Emke". Este o adevărată ruşine naţională, care, dacă n am şti ca ceata deputaţilor liberali ardeleni sunt nişte mameluci şi inconştienţi numiţi de guvernul hoţilor de urne, ar trebui să ne facă să roşim. Presa maghiară din Ardeal în frunte cu „Brassói Lapok* jubilează aducând elogii dep. Sândor, care „a vorbit energic, bârbăteşte şi conştient in parlamentul de la Bucureşti", fără ca cineva să fi încercat să-l contrazică. Ce zic la aceasta mamelucii liberali? Dar şi noi jubilăm,căci tocmai în atitudinea inconştientă a acestor mameluci lipsiţi de cel mai elementar simţ de ruşine, vedem prăbuşirea apropiată a şandramalei liberale.