Glasul Bucovinei, septembrie 1920 (Anul 3, nr. 506-527)

1920-09-01 / nr. 506

GLASUL BUCOVINEI Pag. 2 Nr. 506 Ratificarea tratatului de pace cu Ungaria Discursul d-lui Dr. Iancu I. Nistor rostit în ședința Senatului din 16 August 1920 De pe banca ministerială d. Ministru de Externe a amintit, și din punctul de vedere al D-Sale trebue să recunoaștem că are întrucâtva dreptate, că noi ca un stat încunjurat din toate părțile de dușmani, de Ruși de o parte, de altă parte de Bulgari, la vest de Unguri, că noi avem absolută nevoie ca măcar intr’o parte, la sud-vest, să fim vecini Este foarte adevărat lucrul acesta, cu o națiune amică. Eu mă întreb însă, și poate v’ați întrebat și D-voastră, oare Serbia nu se găsește și ea taman în aceiași situațiune ca și noi ? La vest vecină cu Italia cu care mai are multe de împărțit, la est cu Bulgaria, la sud cu Grecia. Să zicem că prietenia cu Grecia are să țină un timp în­trucât accesul liber la Marea Egeică li va fi asigurat. Dară încolo și Serbia este înconjurată de națiuni ina­mice ca și noi, și se găsește poate într’o situația geo­grafică chiar mai puțin favorabilă decât noi. Noi avem interes să susținem o prietenie cu Sârbii, dar acel interes îl au și ei cel puțin în aceiași măsură ca și noi. D-Iar, eu cred că problema nu tre­bue să se pună numai din punctul de vedere al si­tuației politice actuale. Nu trebue să aprobăm greșală care s’a făcut din partea unora că se poate ceda o parte din pământul românesc ; eu știu că s’au găsit oameni care în nerăbdarea lor de a vedea înfăptuit idealul național cu o oră mai înainte, erau gata să cedeze chiar Cernăuții, și a fost numai o întâmplare că lucrurile s’au petrecut astfel, dar vedeți că eu trebue să suțin dela această tribună, că nimeni n’are dreptul să cedeze o parte din pământul românesc. Cine se crede în drept de a ceda un pământ care dela Traian până azi a făcut parte din patrimoniul neamului nostru? (Aplauze). Băgați bine de­ seama, nu avem noi oare un caz de precedență, când la 1878 am fost nevoiți de a ne retrage din Basarabia, vă întreb, iscălit’a oare Regele Carol vre­un act de cedare? N’a iscălit nici un act, a retras simplu trupele, or, noi­­ azi găsindu-ne într’o situațiune cu mult mai favorabilă decât atunci, putem ceda o parte din Banat ?... Eu cred că nu ! Eu nu pot consimți să se cedeze o parte din­ Banat întrucât drepturile noastre asupra Banatului întreg sunt și rămân imprescriptibile și ina­lienabile­­ (Aplause). Eu țin să rămână constatat lucrul acesta, nu ca un act de dușmănie față de națiunea Sârbă și Statul sârbo-croato-sloven, față de care am respect și admi­rație. La formațiunea națiunei sârbești a contribuit în largă măsură și elementele­­ românești din sudul Dună­rei. Uitați-vă la tipul sârb și veți vedea această influ­ență etnică. Apoi noi avem foarte mulți conaționali de ai noștri în valea TTimocului, și suntem gata să trăim în prietenie cu acest popor viteaz și războinic ; o recu­nosc, dar numai puțin războinici suntem și noi. Insă dela asigurări de­­ admirație și sinceră prietenie până la cedarea unei părți din moșia strămoșească este o dis­tanță foarte mare. (Aplause). Țin să se accentueze aceasta dela tribuna Sena­tului, căci vor veni alte generațiuni, care vor căuta să «clame acest drept al nostru și care ar putea să ne judece foarte aspru pentru dărnicia noastră de azi. Nu pot reprima nici teama mea, că acest Torontal ar putea să devină o a doua Alsacie-Lorena românească între noi și Sârbi. (Aplause). Voci : Este sigur. D. 1. Nistor : Sufletul poporului care trăește acolo este stăpânit de această ideie, pe care noi n’o putem șterge din conștiința publică. (Aplause). * Să trecem la a doua fruntarie, cea despre Mara­mureș? Aceasta, se pare, că s’a fixat pe baza unui pro­tocol încheiat la Paris. D. Dr. Bilașcu din Maramureș va expune chestiunea în toate amănuntele ei. Știu că pe când eram în Guvern trebuia să se trimită o comisiune la fața locului, căci Ceho-Slovacia era dispusă să trateze cu noi asupra stabilirei unei granițe care să împace­ interesele naționale și economice ale ambelor părți. In momentul acela m’am retras din Guvern. Comisiunea a fost trimisă însă nu s’a dus până la Maramureș, ci s’a oprit la Satu-Mare, unde a fixat o linie demarcațională așa de nenorocită, încât o mare parte din populațiunea Maramureșeană nu are posibilitatea de a se aproviziona și moare de foame. Voci : Așa este : D. I. Nistor: Rog pe d. Ministru de Externe să dea o lămurire în privința aceasta. Se susține că membrii din Comisie nu și-ar fi făcut datoria în mod conștiincios. Nu pun temei pe vorbe, dar o anchetă se impune, pentru a stabili adevărul. Și în caz că Comisiunea nu și-ar fi îndeplinit datoria, atunci membrii ei trebue trași la răspundere ori­cine ar fi ei. D. D. Hentescu­ ! Nici acum nu e terminată lu­crarea. Am avut ocazia să vorbesc cu d. Ministru de Războiu. D. I. Nistor. Cu atât mai bine, dacă chestiunea este încă deschisă putem avea speranță că se rezolvă în sensul justelor noastre pretențiuni. O voce: Linia Clemenceau. (CONTINUARE ȘI SFÂRȘIT) Dr. 1. Nistor: Nu este vorba de linia Clemenceau, căci Ceho-Slovacii erau dispuși să se înțeleagă cu noi asupra unor sate care sunt românești. Dvs. știți că a­­tunci când este vorba să se apere un făcător de rele sau un simplu hotar de moșie, se angajează zeci de avocați ; cu atât mai mult se impune acest lucru când este vorba să apărăm populația românească din mai multe sate care sunt așezate pe un pământ clasic ro­mânesc cum este întreg Maramureșul. E neapărată ne­­voe să punem toată stăruința, toate cunoștințele și toate puterile noastre ca să nu perdem nici un suflet româ­nesc și nici o palmă de pământ de al nostru, căci prin aceasta condamnăm la peste sate întregi și știrbim mo­șia noastră strămoșească și încărcăm grea răspundere asupra noastră înaintea istoriei și a generațiilor ce vor veni în urma noastră. (Aplauze). In art. 45—47, se impune și Maghiarilor faimoasa clauză a minorităților. Foarte bine că se impune acea­stă clauză și inimicilor și nu numai puterilor aliate și­­ asociate precum suntem noi. ! | Cu privire la această clauză ași vrea să spuni­, sau mai bine zis să comple­zez cei ce spusesem și cu altă ocazie că noi Românii care timp de 1.000 ani am experimentat pe însăși pielea noastră și am suferit toate asurpririle și economice și religioase și culturale și politice, credeți Dvs. că am fi noi capabili, astăzi să aplicăm acelaș sistem față de minoritățile cuprinse în hotarele statului nostru național ? Eu cred că nu. Voci . Nu. Dl. I. Nistor : Hotărât nu Românul este ertător și tolerant din­tre­r și a dovedit’o aceasta totdeauna. Prin urmare nu era nevoe să ni­ se impună și nouă clauza minorităților care de bună seamă că nu vor avea motiv de a se plânge de tratament rău din par­tea noastră. Dar când dragostea nu-i deplină, ușor e să gă­sești pricină. Și minoritățile trebue să se împace cu situația creată prin evenimentele războiului, căutănd o apropriere și atașare sinceră către elementul românesc susținător de stat. Pentru a trăi în hotarele aceluiaș stat în concordie și în bună înțelegere trebue să fie totdeauna doi. — Unul suntem noi, elementul băștinaș, iar al doilea trebue să fie minoritățile, ale căror drep­turi și pretențiuni întemeiate vor fi puturea respectate din partea noastră­ Apucături ca cele ale deputatului rutean Krakalia nu pot contribui unei dintre majoritate și minorități. La cimentarea arma­tăn a servit cauza conaționalilor săi acest deputat, cerând în Cameră plebiscit pentru părțile locuite­­ și de Ruteni în Bucovina. Și mirarea mea a fost cu atât mai mare, cu cât am văzut că nu s’a ridicat nici un glas care să protesteze contra acestei cereri îndrăznețe, deși se găseau în Cameră destui deputați bucovineni din ma­joritate. Nu-mi vine a crede că aceaștia să se fi iden­tificat și ei cu cererea D-lui Krakalia. Voci . Foarte regretabil. D. I. Nistor­. Și cum în mijlocul nostru, avem un senator de naționalitate ruteană care este în a­celaș timp și profesor universitar, d. Kozak, îmi place să cred că d-sa care a depus jurământul de credință față de Rege și Constituția Țării, va găsi cuvinte prin care să protesteze în contra aceluia care cere plebiscit pen­tru un pământ care este al nostru . . . (aplauze pre­lungite) Voci: Bravo-D. 1. Nistor : D-lor, în ceea ce privește art. 74 prin care se impune Ungariei să recunoască întregirea hotarelor noastre nu am nimic de zis. Cu privire însă art. 77 din tractat, prin care se hotărește ca toate actele și arhivele referitoare la Tran­silvania și ținuturile alipite României să fie restituite de către Ungaria, eu cred că d. ministru de Externe a trebuit încă de cu bună vreme să trimită oameni pri­cepuți la Pesta, care să aducă în țară aceste acte pe cari maghiarii la retragerea lor din Ardeal le luau cu sine. Art. 77 mai prevede și sancțiuni în contra acelora care s’au purtat în contra legilor războiului. Articolul pomenește și de lista persoanelor care s’au făcut vino­vate de acte contra legilor și obiceiurilor războiului. Lista aceasta trebue complectată cu toți aceia care s’au purtat canește față de ai noștri în Ardeal, Banat și Ma­ramureș. In sfârșit în comisiunea de reparații d-lor, tre­bue să se trimită oamenii cei mai pricepuți și destoi­nici pentru ca interesele noastre financiare și economice să fie bine apărate.Prin art. 186 ni­ se impune participarea la datoria publică a Ungariei, firește că numai până la 1914, Dispozițiunea aceasta este justă, fiindcă ținuturile noastre de peste munți făceau până atunci parte integrantă din Ungaria. Dară aci trebue să fim cu multă băgare de seamă, ca să nu ni se­ impună sarcini financiare mai grele decât se cuvine. In legătură cu aceasta stă și schimbul coroanelor. Căci după valuta pe care o vom fixa noi la retragerea coroanelor se vor face toate so­cotelile la datoria Ungariei și la Comisia de reparațiuni. Prin urmare este un complex întreg de probleme care trebuesc bine chibzuite. Art- 199 prevede dispozițiuni cu privire la pen­sionarii civili și militari ai fostului stat maghiar, deve­niți supuși români. Tratatul obligă România să poarte cheltuelile pentru achitarea acestor pensiuni. Dispozi­­țiunea această impune statului român să plătească pen­siuni unor oameni care au servit statului maghiar și au contribuit acolo la fondul de pensiuni. Membrii comi­­siunii de reparațiunij­or trebui să insiste ca și statul nostru să acestui fond pentru în Acest^^^^^HPfee observațiuni pe care aveam de tractat ale cărui dispozițiuni sunt în gen^^acceptabile până la acele privitoare la fixarea fruntariilor. Prin tractatul de față­­ Ungaria intră în hotarele ei etnice. Numai acum ea devine de fapt un stat națio­nal maghiar unitar, cu care noi nu avem nimic de împărțit și suntem gata să trăim cu acest stat în cele mai bune raporturi de prietenie și vecinătate, întrucât la cârma lui vor fi oameni înțelegători ai situațiun­ei actuale și nu oameni învătați încă de reminiscențel­e unui trecut atât de trist și umilitor pentru noi. Rapor­tul de bună vecinătate se impune atât în interesul lor cât și al nostru... (Aplauze prelungite). D-l Președinte C. Coandă . D-l Ibraim Themo are cuvântul. IM BI -SS­încă una din manifestările cultural-naționale de la Spitalul Central Aniversarea nașterea Maiestății Sale Regelui Cu prilejul aniversării Majestații Sale Regelui a avut loc la serviciul­­ chirurgical de la Spitalul Central a VIII-a șezătoare pentru bolnavi, cărora doctorul Jianu, chirurgul serviciului, le-a arătat marele calități ale Suveranilor noștri recomandându-le să i iubească ca pe proprii lor părinți. A fost cu adevărat o puternică manifestare di­nastică. In numele și cu asentimentul bolnavi­or d-l d-l Jianu a expediat Majestații Sale Regelui următoarea telegramă de felicitare : „Cu ocaziunea aniversării nașterii Majestății ,, Voastre în numele bolnavilor din secția la ca [UNK] ,lirurgicală a spitalului central, strânși în șeză­toare fără deosebire de limbă, religie și națio* y,nalitate, rog pe Majestatea Voastră să primească­­,expresiunea unui nemărginit devotament“. —. ..............—­es ® ————-----— Scrisori bucureștene — Dela corespondentul vost­u special — Remanierea ministerială se va face foarte curând. Demisia seniorului dela Iași, Matei Cantacuzino, a zdrun­cinat desigur situația guverna­ui. Această remaniere care in definitiv nu va schimba deloc situația acestui guvern în fața țarei, se va face cu elemente din sânul majorității parlamentare. E mai mult decât sigur că vor eși din guvern d-nn­ C.I. Tăzlăuanu, ministrul de industrie și comerț, general Văleanu ministrul de comunicații, precum și toți miniștrii fără portofoliu. D. Trancu-Iași, „fegiuitorul­“ rămâne la guvern cu toate că taica-general și s’a supărat grozav pe ei fiindcă lasă pe ziariști să-l bată pe burtă, și din care cauză chiar, a dat ordin ca ziariștii să nu mai aibă acces la consiliul de miniștrii. * * * La toamnă Bucureștii vor avea două vizite foarte însemnate : pe prințul regent al Serbiei, și pe diado­­cul Greciei. Vizita acestui din urmă se pune in legă­tură cu eventuala căsătorie a prințesei Elisabeta. In acest scop M. S. Regina se întoarce in curând în țară. * * + Este foarte caracteristic făptui, comentat mult in toate cercurile, că guvernul care făcuse un fel de con­venție cu opoziția națională, ca aceasta să voteze bud­getul până la 31 Decembrie 1920, și să lase în schimb liberă discuția la legea islazurilor, cu s’a ținut de cu­vânt. Văzându-și votat budgetul, a închis scurt, — mi­­litărește ! — discuția la legea izlazurilor, călcându-și angajamentul luat, la fel cu toate actele de guvernă­mânt pe care se face. C­ITITI * „GLASUL BUCOVINEI'*

Next