Glasul Bucovinei, iunie 1922 (Anul 5, nr. 1000-1020)

1922-06-25 / nr. 1016

Anul V. A I PARE ZILNIC Numărul 1 te» Cernăuţi, Duminică 25 Iunie 1922 a­bonamkin.gi4 . P* an an 160 iei, pe *is an 80 lei, pe trei luni 40 lei, pentru tirani zilnic: pe un an 80 lei, pe z js 40 iei, pe trei luni 20 lei. Numai numărul de Duminică : pe un an 32 lei, pe ’i, an 16 lei, pe trei luni 8 iei. Pentru străinătate pe un an 400 lei, pe Va de an 200 iei. Se primesc numai ar­tic­o­le iscălite Manuscrisele nu se înapoiază RiîSfcivj ^Mdministraţia Cernăuţi Str­.țjUr‘Domnească Mo. 33 F­ondator: SEXUL PUŞCARIU. A.SJU»rFU**I ŞI HROLAMB5, se calculează după tarif şi se primesc la administraţia Strada Domnească No. 33 Pentru inserare în­­interiorul ziarului se urcă taxa cu 68Y. A murit Take ionescu O telegramă a agenţiei «Ştefani» a adus ştirea, că Mercuri dimineaţa la 21 Iunie c. a încetat din viaţă în Roma, în clinica din via Toscana, Take ionescu. D-sa se îmbolnăvise mai astă iarnă la Neapole, şi acum îşi făcea convalescenţa în Roma la clinica amintită şi buletinele sănătăţii lui din ultimele zile erau cât se poate de îmbucurătoare, când deodată ne izbeşte aceasta ştire. Ori­care ar fi fost atitudinea politică a contimporanilor faţă de acest bărbat de stat şi om politic al ţării româneşti, azi în faţa coş­ciugului său ne apropiem cu durere şi sim­ţim, că rândurile celor, cari formau generaţia intermediară între cei dela 48 şi cea a zile­lor noastre, se răresc, şi că prin dispariţia lui Take Ionescu reprezintantul ei cel mai desăvârşit s’a dus. Ori cari au fost neajunsu­rile­ vieţii publice şi ale bărbaţilor politici din vechea Românie în perioada după dobândirea independenţei şi proclamarea regalităţii până în zilele mari ale întregirii noastre naţionale, nimeni nu le poate contesta meritul, că au ştiut să consolideze mica Românie de ori pentru zilele mari de azi. Şi­ o mare parte de contri­buţie la această operă o are Take Ionescu, intrat în viaţa publică la 1884 ales fiind deputat, el, deşi liberal, s’a raliat dela înce­put grupărilor din opoziţie, şi s’a distins deo­dată prin vervă şi talent, şi a atras asupra sa atenţiunea tuturor. La 1888 după căderea gu­vernului Ion Brătianu, fapt, la care contribuise şi el în oare­care măsură, guvernul şi par­lamentul cari i-au urmat sub impulziunile sgo­­motoase ale grupului George Vernescu, voia să deie în judecată guvernul lui Ion Brătianu. Unu! din­tre cei dintăi, cari s’au opus şi cu succes la acest pas nesocotit a fost Take Ionescu. Pe­ripeţiile politice de atunci îl împingeau tot mai puternic pe acest tânăr în rândurile prime, şi la 1891 îl vedem în ministerul Lascar Ca­targ»—Petre Carp deţinând resortul cultelor şi instruucţiunii publice. De la această dată rolul lui devine aproape covârşitor în rân­durile partidului conservator şi se menţi­ne până la 1908, când concentrându-se toate nuanţele conservatoare din nou sub şe­fia lui Petre Carp, el se retrage cu grupul său din partid şi înfiinţează partidul conservator democrat. Primele Succese electorale de atun­ci nu i-au îndeplinit însă speranţele cari le nutria, căci la începutul anului 1911, odată cu schim­barea guvernului, n’a fost chemat el, ci abia mai târziu în Noembrie 1912 a format gu­vernul de colaborare Titu Maiorescu—Take Ionescu, care a dus la bun sfârşit răsboiul balcanic din 1913. Când după acest război şeful partidului liberal dl. I. I. C. Brătianu a abordat programul nou al vremurilor de azi, sufragiul universal şi exproprierea, Take Io­­nescu l-a secondat fără rezerve în această întreprindere. Dacă toate acţiunile politice ale lui Tache Ionescu de până acum, aveau la baza lor, pe lângă interesul obştesc, pe care nici un b­m politic nu-l poate trece cu vederea, şi o tilature de calcul personal, care izbea mai­­ ales veleităţile tradiţionale ale unor cercuri,­­ pe cari n’a voit să l le servească cu preţul demnităţii sale până la sfârşit, din ajunul vre­murilor noi, de la începutul marelui războiu, această lăture a dispărut la ei. Puterea elementară, cu care se punea la­­ ordinea zilei problema românească după iz- I bucnirea marelui războiu, l-a rupt pe el cel dintâi din angrenajul puterilor centrale. De unde în trecut el avea argumentele cele mai convingătoare pentru politica României ală­turi de puterile centrale, şi trecea ca cel mai­­ desăvârşit teoretician al acestei politici, ma­mele războiu l-a desbărat de aceste prejude­căţi şi i-a dat toată vigoarea tinereţii pentru I «politica instinctului naţional cum numia el noua orientare politică a României. Când se va scrie istoria zilelor de astăzi, se va ştie, cât de mare a fost contribuţia lui. Generaţia de azi însă ,da*, că el fost pe lângă Nicu Filipescu propagandistul ce!­ mai hotărît şi consecvent, şi a rămas la a­­cest punct de vedere, chiar şi atunci, când ţara era în imposibilitate de a-1 urma. Sfâr­şitul fericit al marelui războiu i-a dat lui precum şi tuturor toată satisfacţia sufletească, cărei în cu­rând i-a urmat şi cea politică. In guvernarea trecută fiind ministrul afacerilor străine a pus la cale Mica Înţelegere, care la conferinţa din Genova şi a dovedit impor­tanţa ei, iar după guvernul d-lui general A­­verescu a format un guvern de tranziţie sub preşidenţia sa, împrejurările noui politice cu impetuozi­tatea lor din viaţa noastră publică de azi l-au lăsat în urmă ca factor de politică in­ternă pe d-nul Take Ionescu, şi astfel rolul­ său în zilele noastre nu era cel al unei forţe­­ politice, ci doar rolul, la care îi ridica opera trecutului şi prestigiul său personal. De a­­ceea, ori­care ar fi fost forma şi condiţiunile­ colaborării lui cu generalul Averescu, acesta­­ nu i-a îngăduit nici o ingerinţă în politica in­ternă pe vremea guvernării sale. Cum­ erau perspectivele lui viitoare, cine ştie!? Desigur personalitatea lui în resorturile­ ei intime ascundea încă multă voinţă şi dor de muncă pentru popor şi stat, căruia prin un decurs de 38 de ani s’a dat întreg, dar moartea a pus acestor perspective un pre­matur sfârşit. Precum nu ni putem da seama azi de rolul şi opera lui întreagă, tot astfel nu ştim cât de mare este perderea prin moartea lui, dar desigur cu toţi simţim, că ţara pierde pe unul din fiii ei mari, pro­baţi şi deplin devotaţi propăşirea acesteia. Cu aceste sentimente ne apropiem şi noi de sicriul, în care sunt cuprinse rămăşi­ţele pământeşti ale celui, care a fost Take Ionescu şi cu durere în suflet zicem: Popor şi ţară îţi va păstra o amintire recunoscă­toare. • A. Burac, Cili­l.,Glai Ck­elli,‘ Nr. 1016 Un răspuns cum se cuvine D. ministru preşedinte Ioan I. C. Brătianu a fă­cut în şedinţa Adunării Deputaţilor, ţinută Marţi 20 Maiti­e­, un clasic expozeu asupra rolului pe care l-a jucat România la conferinţa de la Genova. Cu acest prilej, deputatul socialist din Cernăuţi d. Pistiner ţi­nând să repete cu orice preţ după pilda reprezentanţilor bolşevici de la Genova aceleaşi învinuiri neadevărate şi banale de tendinţe războinice împotriva României şi să ceară după pilda vorbitorilor din adunarea mino­ritară de Dumineca trecută din Casa Germană, ca austriacismul privilegiat minoritar să se perpetue în Bucovina la nesfârşit, a primit de la d. preşedinte al consiliului de miniştri această replică bine meritată. Dl. M. G. ORLEANU, preşedintele Adunărei: Dl. Prim-ministru are cuvântul. Dl. I. I. C. BRÂTIANU, Preşedintele Consiliului: Sunt mulţumit, că onoratul orator şi-a ţinut cuvân­tarea. Sunt mulţumit pentru că aducând la tribună partea cea gravă a cuvântarei sale, aducând la tri­bună acuzaţiuni neîntemeiate, ne-a dat posibilitatea cu demnitate, fără a le căuta acolo, unde nu ne coborâm, să restabilim adevărul. D-lor, din rostul cuvântării sale, îmi permiteţi să spfcus3c vr­e**s- două­­r4iservaţi w. • ■.tâ i .căAihen*­lismul nostru şi dorinţa noastră de frăţietate pentru minorităţi este reală Şi complectă; aceasta nu implică că nu e* util ca minorităţile să cunoască limba rega-. iului şi chiar cuvântarea onoratului orator... (ilaritate, aplauze) ne sileşte să constatăm că este în folosul minorităţii, ca ea să vorbească limpede şi frumos limba în care este obligat să se rostească la tribună, (ilaritate, aplauze). D-lor, în cuvântarea pe care a ţinut-o, d-l o­­rator, a vorbit de oligarhie şi de democraţie. „Oligarhie“, eu ştiu, după înţelesul cuvântului, că este domnia şi stăpânirea celor puţini, iar demo­craţie este stăpânirea poporului întreg. Mă întreb d-lor: cari sunt cei puţini cari vor să-şi impună vo­inţa şi cari sunt cei mulţi cari reprezintă, şi în fond şi"în lege voinţa poporului? (Aplauze). Democraţia, o reprezentăm noi majoritatea (a­­plauze prelungite) iar dv. reprezentaţi adevărata oli­garhie, (aplauze prelungite)... oligarhie care vrea cu silnicie să impue experienţe primejdioase unei socie­tăţi care are nevoe de sănătate pentru a se desvolta, (aplauze prelungite). Aţi expus aicea o politică care este tocmai con­trariul politicei, pe care am făcut-o noi la Genova: noi, la Genova am căutat tot ceea ce putea uni sta­tele mari cari reprezintă civilizaţia lumii, pentru ca, pe unirea lor, să se poată stabili pacea sănătoasă pe ca­re să se desvolte Europa întreagă. D­vs. aţi încercat şi aici ca aiurea să puneţi în contrazicere Anglia şi Franţa. Am să citez aici, faţă de politica pe care o reprezintaţi cuvintele nu ale reprezintantului Franţei, care spunea reprezintanţilor Rusiei: „nu stau să discut teorii cu d­vs., când aţi pus ţara d­vs. în acea stare de mizerie şi de durere încât’ sunteţi siliţi să cereţi ajutorul lumii întregi (aplauze), nu pentrucă să vă des­­voltaţi, ci pentru ca să puteţi pune capăt foamei, mor­ţii şi a canibalismului“ (aplauze îndelung prelungite). Voiu cita însă, d-lor, cuvintele d-lui Lloyd Ge­orge, adică ale primului ministru al Angliei, spuse a­­celoraşi reprezentanţi ai Rusiei când le zicea că nu pot veni totdeodată cu mâna întinsă ca să ceară ajutor şi cu pumnii ridicaţi ca să ameninţe (aplauze îndelung prelung). Iată de* ce d-lor, cuvintele care s’au spus de la această tribună nu numai că nu mă impresionează dar mă confirmă încă mai adânc în necesitatea luptei pe care trebue să o ducem ca prin libertate, dar prin or­dine, prin democraţie sănătoasă voinţa luminată a ce­lor mulţi să domnească iar nu stăpânirea celor vio­lenţi, (aplauze prelungite). Reprezentăm adevăratele interese ale desvoltărei democraţiei româneşti şi ne numim partid istoric de­mocratic," pentru că noi am contribuit mai mult decât ori­cine la deşteptarea şi la desvoltarea forţelor aces­tei democraţii, (aplauze îndelungite, adunarea în pi­cioare ovaţionează prelung).

Next