Glasul Bucovinei, octombrie 1935 (Anul 18, nr. 4655-4678)
1935-10-01 / nr. 4655
Pag. 2 GLASUL BUCOVINEI No 4655 Cumpărați de la LIBRĂRIA IM.FTONDOR 1U. mai ales intelectualii se simt fericiţi când pot găzdui manifestaţiuni curat ştiinţifice, ca cea de azi. Această manifestaţiune — spune mai departe vorbitorul — are totuşi caracterul de a ne ridica simţemintele că suntem aci stăpâni definitivi pe acest pământ. E de datoria noastră să ne dăm toată osteneala ca, din punct de vedere cultural şi economic, să fim într’adevăr stăpânii acestor vechi meleaguri ale noastre. Încheind, primarul municipiului urează congresiştilor spor la muncă. Dl George Vântu, prefectul judeţului Cernăuţi, urează bun sosit congresiştilor, în numele judeţului Cernăuţi. Le mulţumeşte pentru delicata atenţiune de a alege capitala judeţului ca loc pentru congresul general din anul acesta. Arată apoi că judeţul Cernăuţi cuprinde între hotarele lui localităţi de mare interes istoric: Şipeniţul, Lenţeşti, Sadagura, Dumbrava-Roşie, etc., cuprind în mijlocul lor comori nepreţuite de mare interes istoric. Dl Filaret Doboş, inspector-şef al învăţământului, arată că cel de al treilea congres de arheologie şi numismatică să deschide pe cel mai istoric pământ al României întregite. Din timpuri străvechi, pe aceste meleaguri a înflorit şcoala. Stăpânirea străină a găsit aci şcoli româneşti la mănăstiri şi prin oraşe. Şcoala din Bucovina şi-a făcut pe deplin datoria de a ţine cald sufletul naţional. încheind, vorbitorul salută pe congresişti în numele învăţământului din Bucovina. Dl prof. univ. Teofil Sauciuc*Săveanu, fost ministru al Bucovinei, luând cuvântul frumos în numele comitetului local de organizare a congresului, spune că alegerea Cernăuţilor ca loc al celui al treilea congres şi expoziţie de arheologie şi numismatică, nu este o întâmplare. Regiunea noastră, Bucovina de altădată, nu mai este, ce-i drept, cea ce a fost când o cânta poetul notru, o veselă grădină, dar a rămas un mare muzeu naţional în aer liber, şi o pagină frumoasă de istorie naţională. Şi este bine ca orice suflet românesc să se lege să facă pelerinajul la noi în Bucovina, să se inspire din pagina de istorie şi muzeul acestui colţ de ţară, şi să ne inspire şi nouă celor de aci, printr’o emulaţie sinceră şi curată, elanul unei munci şi mai rodnice şi binecuvântate. Mai departe, vorbitorul arată că la 1886, a luat fiinţă la Cernăuţi „Societatea arheologică română din Bucovina“ al cărei secretar a fost părintele Const. Morariu. Scopul acestei societăţi era de a ţine treaz interesul românilor din Bucovina pentru antichităţile naţionale, bisericeşti şi lumeşti, de a răspândi după putinţă cunoştinţele arheologice, de a strânge obiectele vechi găsite pe pământul Bucovinei sau aiurea, de a le descrie şi a le păstra, de a se îngriji de monumentele istorice, de muzee şi de păstrarea ruinelor, şi în fine, de a face şi studii arheologice. Colecţia acestei societăţi, a cărei bază a fost dusă de conservatorul Ivan Gutter, a trecut în 1893 în proprietatea muzeului ţării de pe atunci, azi muzeul Regele Carol 11. Alături de Românii noştri din Bucovina, ca Dimitrie Onciul, fostul preşedinte al Academiei Române, Dimitrie Isopescu, baronul Nicolae Mustaţă, Alexandru Isacescu, Cons. Mandicevschi, Simion Florea Moraru, marele nostru folclorist; D. Dan, fostul membru al Academiei Române, pictorul şi profesorul Eugen Maximoviei, profesorii Dr. Animpodist Daşchievici şi Iosif Fleischer din Suceava, fostul prim consilier Onesim Ţurcan, care au adunat, donat şi lucrat pentru muzeul ţării, mai erau şi alţi învăţaţi din Bucovina, de altă naţionalitate, care au dat contribuţii serioase, dar nu întotdeauna destul de obiective istoriei şi muzeului Bucovinei. Amintim pe fostul director al şcoalei de arte şi meserii Carl Ronstorfer, căruia se datoresc cele mai sistematice săpături la cetatea din Suceava şi care are şi o lucrare temeinică despre construcţii de apărare mai vechi în Bucovina. Numim apoi pe Fr. Wickenhauser, pe profesorii Dr. Iosif Dell, Albert Mikulicz, Josef Polek, Rasmund Friedrich Kandi, prof. Wilhelm Schidt şi alţii. Dar în afară de comorile şi resturile din trecutul nostru naţional, Cernăuţii mai are şi alte momente de atracţie ştiinţifică: comorile inepuizabile de artă, arheologie şi numismatică care sunt ascunse în subsolul ei bogat şi cam descoperite doar în parte şi incidental, aşteaptă o desgropare sistematică şi o cercetare ştiinţifică temeinică. Comorile de artă şi arheologie se întind, în timp, din negura vremurilor preistorice până în luminozitatea istoriei moderne. Continuând, d. prof. Teofil Sauciuc Săveanu face un amplu rezumat al descoperirilor arheologice realizate în Bucovina. Arată apoi că a schiţat aceste lucruri pentru a justifica alegerea acestui colţ de ţară ca loc al celui de al treilea congres şi expoziţie de arheologie şi numismatică. Noi, cei din partea locului, suntem mândri de a putea primi pe reprezentaţii ştiinţei arheologice şi numismatice din întreaga ţară. Suntem fericiţi de a le arate unele monumente din regiunea noastră şi urme palpabile din trecutul acestui petec de pământ adunate în muzeul Regele Carol II. Suntem recunoscători tuturor celor care au venit să contribue la reuşita acestui congres, fie prin expunerea colecţiilor lor frumoase şi de valoare, fie prin comunicările lor de interes general. Credem că satisfacţia va fi unanimă, căci sunt convins că ne vom alege de pe urma acestui congres cu îndemnuri şi sugestii folositoare atât ştiinţei, cât şi ţării noastre scumpe. Termin zicând: Să ne trăiască ţara şi neamul şi Regele, ca să înflorească ştiinţa noastră arheologică şi numismatică!* D-l prof. univ. I. Andrieşescu, preşedintele comitetului central din Bucureşti, spune: ne-am adunat astăzi în al treilea congres de arheologie şi numismatică, ca să ţinem, de astădatâ în Cernăuţi, lucrările noastre. Dar nu numai pentru atât: am venit ca să vedem una dintre cele mai vechi părţi din ţară, despre care învăţăm aşa frumoase lucruri încă de copii şi e mare păcat să n’o fi văzut cineva măcar odată în viaţă. Altfel se venea altădată aci şi altfel puteam colinda liberele plaiuri, altădată aşa de mohorîte şi triste, oricât Dumnezeu le-a înzestrat de totdeauna cuneasemănate frumuseţi, rodnicie şi bunătate a oamenilor. Am venit să vedem instituţiile şi monumentele ce ne sunt mai aproape de preocupările şi lucrul nostru de cărturari ce ne silim să învăţam şi să ştim ceva, ca să învăţăm mai departe pe alţii să ştie mai bine. Am venit să vedem dacă ele progresează şi să ne bucurăm. Felicităm din inimă pe toţi cei care s’au străduit a face din vechiul muzeu a! ţării, muzeul Regele Carol II. Am venit în sfârşit, nu mai puţin să ne aducem aminte de toţi cei ce s’au ocupat de lucrurile scumpe nouă, lucruri vechi din trecut şi povestind despre trecut, alături de cronici, cele mai folosite lucruri, care să pregătească tot alte generaţii din ce în ce mai bune, pline de iubire desinteresată pentru pământul acestei ţări şi tot ce a dat în oameni şi fapte. Am venit şi vom merge în inima ţării lui Ştefan cel Mare, ca să cunoaştem mai de aproape tot ce se păstrează mai preţios din trecutul glorios al bisericii noastre şi până la resturile înaintaşilor noştri cei mai vechi, din întâia plămadă şi nu cea mai puţin însemnată în constituirea naţiei noastre întregi. In numele comitetului central, mulţumesc cu recunoştinţă tuturor celor ce ne-au înţeles şi s’au străduit pentru noi toţi şi scopurile noastre modeste dar stăruitoare. Dea Dumnezeu ca lucrările noastre să fie de folos pentru cunoaşterea mai temeinică a ţării şi realizărilor ei, pentru progrese continue ale cunoaşterii trecutului nostru şi găsirea în viitor a celor mai bune mijloace de a face să sporească, nu numai prin vorbe frumoase, ci şi cu adevărate jertfe, ce se cuvin şi se aşteaptă în noui condiţiuni de viaţă, ce nu le am avut, pentru afirmarea cât mai strălucita a sufletului nostru milenar. D-l Const. Moisil, preşedintele Societăţii numismatice române, arată că această societate, împreună cu muzeul naţional de antichităţi şi muzeul militar naţional, a luat încă din 1933 iniţiativa de a organiza congrese numismatice şi arheologice în diferite regiuni ale ţării noastre, congrese însoţite de expoziţii de monete, medalii şi obiecte arheologice. Simţim cu toţii o deosebită satisfacţie, că acest congres s’a putut întruni în capitala frumoasei Bucovine, regiune vestită nu numai pentru frumuseţile sale naturale, dar şi pentru bogăţia monumentelor arheologice şi numismatice din toate epocile trecutului, şi pentru minunatele opere de artă arhitectonică şi picturală, lăsate de strămoşi. Satisfacţia noastră creşte şi mai mult când constatăm că acţiunea noastră este apreciată după cuviinţă de şefii autorităţilor locale, cari printr’o fericită coincidenţă sunt în acelaş timp şi cărturari de mâna întăia şi în mare parte cercetători ai trecutului. De asemenea, că numeroşi învăţaţi şi erudiţi din toate colţurile ţării au venit să ne secondeze, luând parte activă la lucrările noastre. Mulţumim cu recunoştinţă tuturor, după cum mulţumim tuturor participanţilor la această manifestare culturală. Societatea numismatică română are credinţa că acest congres va constitui un mare pas înainte în acţiunea de propagandă ştiinţifică, pe care o ducem cu toţii pentru cunoaşterea cât mai exactă şi mai complectă a istoriei noastre, pentru care monumentele numismatice şi arheologice sunt isvoare de cea mai mare importanţă, iar pentru unele epoce singurele isvoare de care dispunem. Cercetând la faţa locului în fiecare regiune aceste monumente, punându-le în legătură directă cu colecţionarii, cu muzeele şi cu specialişti, comunicându-ne reciproc rezultatele preocupărilor şi studiilor noastre în acest domeniu, facem opera cea mai utilă pentru recunoaşterea trecutului şi contribuim în acelaş timp la crearea curentului necesar pentru preţuirea, respectarea şi studierea rămăşiţelor culturale strămoşeşti. După terminarea şedinţei festive de deschidere, s-a expediat o telegramă omagială Suveranului. Apoi, a avut loc deschiderea expoziţiei de arheologie din muzeul „Regele Carol II“ şi vizitarea muzeului. Au expus: muzeul Regele Carol II din Cernăuţi (monete şi antichităţi); Universitatea din Cernăuţi (monete); muzeul militar naţional din Bucureşti (medalii, decoraţii, plachete şi insigne militare); biblioteca Universităţii Cernăuţi (cărţi rare şi vechi de arheologie şi numismatică) ; Pericle Papahagi, Silistra (medalii vechi şi monete); dr. C. E. Ambrojievici, Cernăuţi (obiecte preistorice din nordul Basarabiei şi din Bucovina); C. Secăşanu, JBucureşti (monete) ; dr. A. Metzulescu, Craiova (monete); Leontin Polgar-Purge, Mercina (monete); Simionescu-Simicel (monete, pecete a mănăstirii Neamţului din 1547); E. Becker, Bucureşti (monete şi medalii); Nautoff Pavel Victorovici, Cernăuţi (ordine, cruci, medalii); dr. C. Ţopa, Cernăuţi (monete); Henry Stahl, Bucureşti (bilete de bancă false); d-na Grigorescu, Bucureşti (machete de medalii); prof. Iosif Lissner, Cernăuţi (medalii, insigne); N. Ţurcan, Siret (medalii). Confecţionare modernă de ştampile prompt şi ieftin IOSWKfe Adolf Lerner-Arie Cernăuţi, str. Regina Maria Iiroso Comenzi prin poştă se efectuiază în cel mai scurt timp