Graiul Sălajului, iulie-septembrie 1990 (Anul 1, nr. 103-167)

1990-09-15 / nr. 157

- COTIDIAN AL PREFECTURII JUDEȚULUI SALAJ -ANUL II, NR. 157 SIMBRIA, 15 SEPTEMBRIE 1990 4 pagini — 1 leu BRUM BUR, IN NOUL NN SCOUR­! — Domnule inspector general, am înțeles de la consfătuirile cadrelor didactice că luni, 17 septembrie a.c. este nu numai prima zi a noului an școlar, ci și startul într-o etapă de re­­gîndire a învăț umilitului. Cum vedeți noua școală ? — Dorim ca școala să devină un model de armonie, de împă­care și intrare constructivă în istoria acestor vremi. Vrem să se realizeze, cu adevărat, o au­tonomie a școlilor, pentru ca fiecare școală să dobîndească personalitate. Școala trebuie să ofere fiecărui copil posibilitatea să se dezvolte pe măsura capa­cității sale, să promoveze con­fruntarea civilizată de opinii, să asigure dreptul — și posibi­litatea — la informare, două li­bertăți esențiale de care au fost, prea multă vreme, lipsiți. — Cu ce trebuie început ? — Cu descătușarea de norme birocratice, cu lupta împotriva formalismului și inerției, cărora să le ia locul rațiunea, iniția­tiva, creativitatea. Și aceasta este posibil numai dacă școala devine un spațiu al dialogului, al terapiei intelectuale și mora­le, numai dacă ne întoarcem de la „cazarma ideologică“ la acest templu al intelectului, al spiri­tului, care este școala. — Ce noutăți aduce noul an școlar ? — Cea mai mare noutate este, aș zice, chiar gîndurile oameni­lor, așa cum a reieșit și din dialogul netrucat de la consfă­tuirile cadrelor didactice. Gîn­durile sînt noi ! Și-apoi, tot de la gînduri bune și noi, ne-au venit și alte cîștiguri: înființa­rea, în județul nostru, a pri­melor școli post-liceale (pedago­gică și sanitară); reînființarea școlilor de maiștri și a școli­lor complementare sau de uce­nici; aducerea claselor de liceu sanitar de la Satu Mare, la Zalău și, o altă noutate, vor fi : Interviu cu domnul Oc­­tavian GUȚU, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj — și școlarizați în liceele sălăjene — în clasa a IX-a — un număr de 26 elevi din R.S.S. Moldova. — Este rezolvată problema încadrărilor în învățămînt ? — In luna iunie am soluțio­nat peste 600 de cereri — pre­­transferări, încadrări ale cadre­lor didactice cu reducere de activitate, numiri de suplinitori — cărora, în august-septembrie, li s-au mai adăugat 200. Cu toate acestea mai avem proble­me de cadre, în anul acesta fiind nevoiți să lucrăm cu mulți suplinitori, în special în școlile de la sate. Cum se explică ? Multe cadre didactice s-au pen­sionat, altele s-au transferat în județele de domiciliu, norma didactică a fost micșorată 16 ore, iar absolvenți de univer­sa­litate ne-au venit doar 24, ceea ce înseamnă foarte puțin. In ce privește suplinitorii, vom ini­ția mai multe acțiuni de perfec­ționare metodică a acestora, la toate specialitățile. Prima, va fi în 24 septembrie. Vreau să menționez că în a­­cest an Prefectura județului și primăriile au sprijinit ca nicio­dată școlile. La nivelul Prefec­turii am găsit multă înțelegere pentru școli. — Domnule inspector general, ce mesaj doriți să adresați ca­drelor didactice la început de an școlar ? .— Le-aș spune un mare ade­văr pe care l-am citit in cărți dar l-am întîlnit și în viață : „Singurul rege care nu a fost și sperăm că nu va fi abolit nicio­dată este profesorul în clasa lui, cu condiția ca el să-și asi­gure respectul prin calitatea procesului instructiv-educativ al cărui dirijor este. Să nu se uite că cea mai bună oglindă a noas­tră este clasa, că uitîndu-ne în ochii copiilor ne vedem pe noi înșine". — Și noi le dorim la fel I Interviu realizat de Ileana PETREAN \ / V PA­TR Patria este sufletul și împlinirea noastră, a tuturora la un loc. Destinul ei se împletește ar­monios și pe vecie cu istoria multimilenară dar zbuciumată a poporului român. Un popor mîn­dru și demn, cu un suflet bun și generos, în­zestrat cu multe haruri, cu o mereu trează, pu­ternică și statornică conștiință de sine. De a­ceea, toți suntem­ datori să ne zidim ființa în co­loanele infinite ale nemuririi neamului româ­nesc. Prin muncă, luptă cinstită pentru mai binele nostru și­ a­ patriei întregi, pentru viito­rul ei de mi­­ne. Ce vorbe fierbinți ale Ionilor și Tudorilor, ale Mihailor cu numele de Creangă, de Vladimires­­cu, de Viteazul ori Eminescu­ I. I­II.IP A DiABETUL­UI DIABETICII — Convorbire realizată cu domnul Marius Andrei CALINICI, medic coordonator al Centrului Antidia­­betic județean — • In România există peste 400.000 de bolnavi de diabet. • In județul nostru numărul acestora se ridică la 1.500. • Diabetul nu este un stigmat și nu implică nimic rușinos, de aceea bolnavii nu trebuie să se simtă handicapați, să as­cundă ori să neglijeze această stare, ei, cu ajutorul medicului specialist, al familiei și cu sprijinul societății să dobîndească statutul de om sănătos, agreabil, folositor semenilor. • Pen­tru aceasta sînt necesare o cultură și un comportament a­­decvat, un stil de viață care, prin permanenta colaborare cu medicul specialist, o dată dobîndit îl duce pe diabetic, cu bine, pînă la adinci bătrîneți. • La Zalău este în curs de constituire Filiala Sălaj a Asociației bolnavilor de diabet din România. Informații și înscrieri — la Cabinetul Policli­nic pentru Diabetici, camera 64, zilnic între orele 8,30—10,30. — Domnule doctor CA­­LINICI, ați făcut a doua specializare, in nutriție. Vă ocupați de bolnavii de dia­bet V-am rupă să descrieți puțin această stare de boa­lă.­­Diabetul este o stare a­­normală a organismului, gene­rată de lipsa sau insuficiența unui hormon denumit „insuli­­nă“. Din păcate, această stare este incurabilă, nedepistată la timp și netratată corespunză­tor duce la complicații nume­roase și grave ce transformă diabeticul intr-un handicapat social, chiar la o vîrstă foarte tînără. Problema care decurge de aici este următoarea: dia­beticul este o problemă pen­tru societate și societatea creează probleme. Atîta vre­mi­me ci­ un diabetic se consi­deră „sănătos“, încearcă să-și ascundă handicapul, punînd în primejdie viața semenilor și propria-i viață. Un diabetic, corect tratat — sănătos — este uneori marginalizat din cauza neglijenței ori a unor interese ale celor ce-i încon­joară. Ambele fenomene sunt generate de faptul că la noi în țară nu există încă o legis­lație cu privire la statutul dia­beticului, lipsa ei resimțindu­­se mai ales la tineri. — Cum și cind știe un om că e bolnav de diabet ? — Din păcate, semnele bolii apar numai cind lipsa de in­sulina este foarte mare. Spun „din păcate“, pentru că aces­te semne lipsesc multă vre­me sau sunt estompate. Simp­­tomele cardinale sunt polidip­­sia, poliuria și polifagia. Deși mănîncă mult, diabeticul în­registrează de multe ori scă­deri în greutate. Boala poate fi pusă în evidență mai de o infecție cutanată rebelă la Convorbire realizată de Ileana PETRVAN Continuare în pag a­ll-a In pagina a III-a — MAGAZIA Numărîndu-se între cele opt județe cedate integral Ungariei, Sălajul avea­­ o întindere de 5191 km² (cel mai mare­­ dintre județele cedate) și o populație­­ de 381.977 locuitori, din care (potrivit datelor statistice existente la 31 iulie­­ 1940) 216.490 erau români, 116.535 — maghiari, 17.923 — germani 14.464 — evrei și 16.565 — alții. Rezulta, așadar , că populația românească era în majo­ritate absolută (57,6%) față de toate ce­lelalte minorități naționale din județ (maghiari — 30,5%­« germani — 4,4% evrei — 3,5% alții — 4,0%). Județul fiind situat pe axa princi­pală de apărare a țării în vest, se pierdeau, implicit, și o mare parte din fortificațiile militare (linia „Carol“) , pentru a căror construcție, moderniza­re și întreținere populația Sălajului a contribuit cu uriașe sume de bani (8.300.000 lei numai în cursul semes­trului ( 1940), plus însemnate prestații în muncă în perioada anilor 1936-1940. La 31 august 1940, orele 24, la Pre­fectura județului Sălaj se primea tele­grama nr. 1704, semnată de ministrul de interne, general David Popescu, în care se spunea: „Față de situația crea­tă prin hotărirea de la Viena, hotărîre­­ dureroasă pentru neamul românesc, se impune din partea tuturor cumințenie desăvîrșită, pentru ca nu cumva, prin dezordine, să ajungeți la situații și mai grave, care ar putea pune în peri­col existența noastră de stat indepen­dent. De aceea, ca păstrător al ordinii publice, vă îndemn a lua imediat con­tact cu toți reprezentanții vieții noas­tre publice și de a începe de îndată o propagandă intensă în scopul ca populația românească din teritoriile pierdute să fie liniștită, să rămînă pe loc în mod ostentativ, chiar în mod dîrz, și strîns uniți, poporul cu pătura intelectuală, îndemnați pătura intelec­tuală de toate gradele să nu părăsească poporul, să rămtnă în mijlocul său, servindu-i de cauză ca și în trecut, în­demnîndu-i la unire și la muncă dîr­­ză. Ardelenii cunosc pe noii stăpînitori și n-au motiv a se teme de ei, fiindcă i-au înfruntat în timpuri mult mai cri­tice ca cele de azi. Autoritățile vor rămîne și ele pe ioc, pentru a veghea la ordine și liniște, pînă în momentul predării. Luați contact și cu reprezen­tanții minoritari, rugîndu-i să impună conaționalilor abținerea de la orice provocare, pentru a se evita generali­zarea dezordinii, care ne-ar putea duce pe toți la situații dureroase, și pentru ca predarea teritoriului să se facă în liniște și cit mai civilizat“. Două ore mai tîrziu, Bucureștiul expedia un nou ordin telegrafic,­­ „ex­­traurgent cu precădere“ (nr.37, cons­­tînd din 621 cuvinte), prefectului jude­țului Sălaj, care la rîndul său, avea să-l trimită, în­­ copie, tuturor pretori­lor și primarilor: „În vederea hotărî­­rii de la Viena se ordonă : Evacua­rea va fi călăuzită de ideea ca unită­țile administrative și întreprinderile comunale rămase în teritoriile cedate trebuie să poată funcționa și pe mai departe, ca și în prezent. Să nu lăsăm fraților noștri părăsiți impresia că-i despuiem de bunuri ce aparțin comu­nelor lor, iar noilor stăpînitori să nu le oferim prilejul de a ne acuza de vandalism și de a ne critica din nou. Principal se vor evacua numai bunuri ce ar constitui în adevăr o valoare de netăgăduit și care ne aparține nouă ca stat, ținut sau județ, precum și valorile artistice culturale și de docu­mentare istorică, care intră în averea noastră națională“. In continuarea telegramei se dau instrucțiuni precise privind modul de evauuare a organelor administrative și a inventarului mobil (valori bănești, arhiva secretă „îndeosebi de la jandar­merie și poliție“). Trebuiau să se evacueze „studiile de monografie sta­tistică, cărțile geografice, graficele și orice studii care ne interesează pe noi românii ca element etnic in Ținu­turile cedate“. De asemenea, „se vor evacua și bibliotecile, muzeele ce aparțin comunelor, județelor, ținutu­lui sau statului și numai pe cele rare care ne privesc direct pe noi ca popor dominant în Ardeal“. Se cerea să nu se degradeze sub nici o formă clădirile, mobilierul și inven­tarul rămas, iar întreprinderile comu­nale trebuiau lăsate în cea mai bună stare de funcționare. „Funcționarii de origine etnică ro­mână puteau să-și evacueze familia și avutul, luînd strictul necesar și luc­rurile de valoare. Dintre ceilalți func­ționari se vor evacua numai acei a căror viață ar fi periclitată din cauza atitudinii din trecut“. în ceea ce pri­vește evacuarea populației, se cerea respectarea ordinului telegrafic nr. 1704 și a se îndemna „poporul să ră­mînă la locul lui, pentru a se afirma mai departe etnitatea românească“. Administrația, instituțiile și între­prinderile din Sălaj urmau să fie evacuate, pînă în 4 septembrie 1940, la Deva, sub supravegherea nemijloci­tă a prefectului județului. Cornel GRAD, muzeograf principal Doru E. GORON, arhivist SEMICENTENAR ÎNDOLIAT — Starea de spirit a populației și a autorităților In timpul evacuării teritoriului vremelnic cedat prin Diktatul de la Viena (VI)

Next