Hidrotehnica, 1951 (Anul 1, nr. 1-12)

1951-12-01 / nr. 12

PRINCIPII DE PROIECTARE SI EXECUTARE LA BARAJELE DE ANROCAMENTE Ing. p. WISNER In proiectele mai multor centrale hidro­electrice ce se vor realiza în cursul Planului de Electrificare, au fost prevăzute baraje de anrocamente cu înălţimea variind de la 10 la 60 m„ Deoarece în construirea acestor baraje este antrenat un număr crescând de ingineri şi tehnicieni şi cum în literatura noastră teh­nică nu am întâlnit până acum o expunere sistematică a problemelor ce trebue rezolvate în proiectarea şi realizarea acestui tip de ba­raje, ne propunem pe baza lucrărilor făcute până acum la „Institutul de Studii şi Proiec­tări Energetice” să atragem atenţia­­asupra principalelor probleme din acest domeniu foarte important al construcţiilor hidroteh­nice, precum şi asupra felului în care acestea au fost rezolvate în U.R.S.S. Urmează ca pe măsura avansării construcţiilor şi strângerii de date practice şi de material documentar să se lărgească, experienţa noastră prin comuni­carea şi discutarea observaţiilor făcute. ★ Barajele de anrocamente răspund în foarte multe cazuri la 4 dintre cele mai importante obiective ce trebue avute în vedere la proiecta­rea amenajărilor noastre hidroelectrice: 1. Reducerea cheltuielilor de investiţii. 2. Evitarea întrebuinţării materialelor im­portanţei pentru economia naţională ce sunt de neînlocuit în alte tipuri de construcţii. 3. Folosirea la maximum a utilajului de construcţii existent. 4. Economia de manoperă calificată şi fo­losirea în cât mai bune condiţii a mânii de lucru necalificate. In afară de aceste avantaje, barajele de an­­rocame­nte prezintă ca inconvenient principal necesitatea unei perioade de construire mai îndelungată decât alte tipuri de baraje. Acest desavantaj se poate remedia după cum vom arăta mai jos, dacă se prevăd măsuri pentru a se pune centrala hidroelectrică în funcţiune, înainte de terminarea construirii corpului ba­rajului. Tocmai datorită îndeplinirii obiectivelor de mai sus construirea acestui tip de baraje a cu­noscut în U.R.S.S. un avânt foarte mare, astfel că inginerii sovietici au acumulat în această direcţie o experienţă bogată, de care va trebui neapărat să ţinem seama în lucrările noastre. Această experienţă este cristalizată în normele T. U. pentru „ridicarea barajelor de anroca­mente şi a părţii de anrocamente a barajelor de tip mixt” şi printr-o serie de lucrări de proporţii mai mari, dintre care trebue să a­­mintim studiul lui S. N. Moiseev, citat în toată literatura tehnică de specialitate, precum și o serie de articole apărute în revista „Ghidro­­tehniceseoe Stroitelstvo’*, dintre care cele mai recente sunt ale ing. N­. V. Razin și V. S. Evis­­tov. I. TIPURILE PRINCIPALE ALE BARAJELOR DE ANROCAMENTE După câte se știe un baraj de anrocamente este alcătuit dintr’un corp permeabil de secţi­une triunghiulară, format din blocuri neregu­late de piatră şi având un ecran sau o mască de etanşare care trebue să fie complet imper­meabilă. Legătura dintre mască şi stânca să­nătoasă sau terenul impermeabil se realizea­ză printr’un corp de beton, care pătrunde în aceasta din urmă, şi care se numeşte vatra barajului. De cele mai multe ori este necesar să se facă o perdea de injecţii de ciment sub vatră, fie mai scurte pentru a asigura legă­tura cu stânca, fie şi mai adânci pentru a colmata roca de bază. Masca de etanşare poate fi aşezată: a) în amonta, sau (b) în centrul barajului (fig. 1). In urma accidentelor ce au survenit în bara­jele de tip (b), datorită lipsei de posibilităţi de supraveghere, modului neclar de lucru din punct de vedere static, al măştii, precum și faptului că nu este economic (prisma din a­­monte de mască nu contribue la stabilitatea barajului), acest tipp a fost abandonat de prac­ticii modernă a construcţiilor, şi nu este prevă­zut în prescripţiile sovietice. Pentru acest mo­tiv, în cele de mai jos ne vom ocupa numai de Fig. 1. Cele două tipuri de baraje de anrocamente: a masca amonte; b masca centrală 12

Next