Ilustratiunea Română, 1932 (Anul 4, nr. 1-27)
1932-01-01 / nr. 1
.ILUSTRAŢIUNEA ROMANĂ" S’a dus, să nu mai vorbim de el!... lui tocmaii ca la marile decese regale, strigăm azi, când: «i'ruufl vietchi şi-a diait diulhiul : Regele a murat, trăiască, regele ! Niu; e îngăduit, nn prea mare ddiiiu pentru defunct, ca să nai jigneşti pe cel nou... Şi oare menită aiiuit răposat o pompă atât de fastuoasă şi lăcrămate noastre dte jade ? E drept că „despre mantii ma i trebue spus decât ihiimelte“, dar atonei am fi siliţii să tăcem, spre a exprima tot ce ştim tone despre el... Şi traiul mastnu etste s® vorbim ! Deci bine, staiu răul, răposatul va trebuii să audia — diie va mai putea — adevărurile gândite de ,,mepomiscil«ţiiii‘' rămaşi îin hrană-i. Şi credem că sistemul cel mai bun de panegiric este să cităm cuvântulacelora cari reprezintă un grup, o organizaţie, o idee, lăsându-ii pe fiiecaire să-şi spue părerea despre anul precedent. In acest mod, chipul răposaituiluii va betrăi o clipă, iluminat de efectele ce a produs asupra fiecăruiia. Dair să dăm cuvântul piraitiomiilloir. Mai întâi , O FATA DE OPTSPREZECE ANI: „A fost un an delicios. O rochie pe care înainte mi-o făceam cu trei mii de lei, am ajuns s’o am pe o mie. Dar ciorăpăria! Dar pantofii! dar intrarea la cinema! Aproape de pomană!... Sper că în anul care vine vom trece din epoca ieftinătăţii în epoca gratuităţii acestor lucruri... de primă necesitate pentru orice frumoasă. Şi asta numai ca o tranziţie, până se vor hotărî speculanţii ăştia de negustori, să ne mai dea şi un cadou pe deasupra!“ * ACTORUL : „Nu mă pot plânge că im m’am odlibmiit tot tunul ! Slavă Domnului, mici mm angajament. Ne-am omorât cinematografele ! Adică să fiu cinstiii, am făcut un tornneu cu o „trupă d initir’un oraş de provincie. Mulţumită primarului, care a intervenit lila jamdalimente şi la cazănminte locale, am avut sală pluimă. La comandă, tot publicul a aplaudat, însă după actul doi me-a trămas sala deşartă, pentru că trupaavea exerciţii de tragere la poligon. E frumos lucru arta, dar ar trebuit inventată o artă nouă : aceia de a’l obliga pe cetăţean să viie şi pe la teatru, măcar odată pe lună. Ştiu că răutăcioşii spun că spectatorii se abţin, dim cauză că ar mai vrea să li se arate şi actrinţe tinere şi frumoase,, nu numai ciurucuri reformate. N’am dreptate . Arta... e conven ţională !“* Bolnavii sunt îin definitiv prim excelenţă nişte oameni cari se vaită. Acuima că am să se vaite ,mai puţin, sau mai mult tot aia e... Pentru contribuabil, anul acesta a fost cel mai bun, întrucât la acest departament s’a afiliat omul cel mai „impunător“. * COPILUL : „Ce frumos am !... Până acum eram silit, vrând-ne vrând, s‘o pornesc dins de dlimitmeaţă cu ghiozdanul la şcoală. S’a isprăvit cu ăst vis urât Acum dică tata mm mai aire cu ce plătii taxele, şi eu hoinăresc toaită ziua pe miaidam. Toată fericirea asta rp dlatoneşte crizei... Numai de m’air ni eee miciodată !“. * AGENTUL FISCAL : „Am puis‘o de mămăligă, finalu-meu. Dacă o menge şila amu ,ca acum putem să schimbăm titulatura din „fisc“ în fiasco. Vorba ăluia : De unde nu-i, nici dracu nu poate lua ! Câte am păţit în ăst an, oi spune şi morţilor. De unde înainte mă mai primea omul cu un pahar de vin şi mai aranjam şi noi... „omeneşte“ o amânare, şimi da la plecare bunăziua „cu mâna plină“, acum când mă ivesc prin mahala mă ia cu „huo“ ca pe hingheri, şi numai spinarea mea ştie câte ghionturi fără martori am primit. Dacă o merge tot aşa, m’aim hotărât, odată cu conversiunea datoriiniilor să mă fac mai bine contribuabili. De executat tot ma-i mai poţi execuţia, ci mişti cel mult să te „execute“ ei pe time. Lupă o meserie care dispare“... * UN DEPONENT : „Când am depus banii acum un an, mi s’a spus că suma e la vedere. Azi constat că i-am spus... la revedere ! Tot ce-am agonisit o viață, s’a dus în anul ăsta în vânt. Tot ce-mi mai rămâne de depus e o plângere la parchet; adică, să nu uit, mai am un depozit: un depozit de nisip... la rinichi. Dar așa e soarta! Pe acesta nu-l pierd oricât m’aş strădui !... Am să spun şi eu ca Iov: Domnul a dat, Dommuiuil a luat Fiie numele Domnului biinecuvântat ! * De-o moiume aşa un am, Imt sichimb naţia die ţigan. Şi dlim coarde fac antene, Iar din sonipcă scot galerie !“ * CRIZA : „De ce s’o fi plângând toată lumea ? Slavă Domnului, că eu mă des volt în voie. Mă amuz şi mă dine ,peste tot. Mă găsiţi unde voiţi, fie magustorii, mici mm mai vanbasic. A coild Sumit ca la meme ,acasă, lin inndiustirie, tronez. Opoziţiioniiiştiiii iam omuze de ficat; ceii dela guvern, criză de memorie (in urma promisiunilor de ila alegerii!) , sunt atât die omnii-prezenită, încât îmi veţi constata cu siguranţă prezenţa... chiar în ideile aiuitanulimii acestor rânduirii,... Anul acesta ,a fost anul cell mai frumos din viaţa mea“. * SUBSEMNATUL : Eu nu am să adaog pentru cititorii moştri decât o speranţă: că până la anul, ilustra predecesoare, criza, miu va rmai putea vorbii, şi va, fi dispărut dintre nod ! Aceasta poate să cam suine a blestem, dlair e departe die mai asemenea ori viată intenţie. I-am dlorit însă în interesul ei propriu ,să se aciuieze ,aiurea, ,a ei fiind atât die urâtă, încât economiştii moşurii sunt în stare să găsească leacul contra ei. Deci ar face ibime să se ■cam ducă pe alte meleaguri... De pildă... pe pustii ! Lbd. 3 REVELIOANE Im ca,să e cald şi irume multă. Se ospătează toţi la masa plină, se bea şi se ,râde, ca în aşteptarea unui mou născut. ■Du.pă ce pântecele fură ghiftuite, lumea se împărţi în grupe după afinităţi şi simpatie. Cărţile, tablele şi vorba nu mai încetă, până la miezul nopţii. Deodată lumina se sibiiise şi se ridică o salivă de strigăte spuse pe toate tomurile Imtonemieuil stărui numiaii o clipă, apoi apărură ca din pământ tipsit cu o băutură spumoasă, cu care cinstiră pentru moul sosit. Jocurile de noroc se încinseră iar şi se prelungiră până dimineaţa. Cucoanele aţipiră pe scaune, dar nimeni muia îndrăznea să spargă bacarama. Numai târziu, când săgeţi de lumină albă izbiră ferestrele, lumea se risipi în stradă, cu feţele decolorate şi cu ochiii înroşiţi de veghe. * Uri braţ de găteje împletite nu putea fi suficient ca să încălzească o casă de copiii, mulţi şi goi Era târziu noaptea când mama veni. Îşi agăţă de gât pe cei doi mai mici cari sub amipilie calde de cloşcă, îşi încălziră picioruşele îngheţate. Ceilalţi stăteam boată lângă foc. Mama lăsă apoi povara pe o laviţă, care serba de pat, şi pregătii masa. Agonisise cu munca ei ceva mai bun pentru seama lasta de sărbătoare. Ochii rotunziţi şi flămânzi priveau cu lăcomie pachetele, din care eşiaula iveală sumedenie de bunătăţi. Noroc nm aveam ei, se vede, m nci unul, dar, deşi eram aşa de lipsiţi nu încetam în fiecare an să şi-l încerca. Şi mama aduse la sfârşit o farfurie — singura poate în casă — pe care înfloream şapte gogoşi rumenite în miţei fierbinte, întruna pusese dânsa iun ban de arginţi, păstrat de mult numai pentru ziua aista mare şi trecu farfuria prin faţa fiecăruia. ...Şi, unul din ei găsi moneda, ...deşi, „noroc nu avea nici unul". Dar dartiinia nm-şi nimicea viaţa, cu toate pronosticurile ei greşite. Evocareanorocului era o mângâere, era speranţa şi încrederea în viitor,, cu care ,aveau mevoe să se amăgească. La urmă, fericită că şi-a înveselit puzderia de copiii pentru o clipă, se culcă şi ea jarnică cei maii mici să-şi desmoliţească mădularele înţepenite de muncă şi frig. Sărbătoarea ei acum venise ; și asta era odiihmia. Vânzătorii pascului „cu noroc" UN MINISTRU DE FINANȚE: .. .Pur.'că m’aș fi născut echiilibrist pe sârmă ! Când ziici că m’am prăvălit, eu iair mi-am regăsit cumpătul. Bugetul meu e perfect echiiiliiibrat. Nici Arvinte m’air fi putut imnora mai conştiincios . Se plâng funcţionarii de cote prea mari de iimpunere, tai imediata leafa învăţătorilor de curs primar, şi o trec în locull sumelor ce voiam să obţin dela funcţionarii1; se plâng învăţătorii că nu mau pottrăii, renunţ să le mai tai reaflai, şi iau banii necesari dela sănătate !... Dar ce te faci cu bolnaviii ?... Ba ăștia sa mă numi slăbească ! LĂUTARUL : „Foaie verde, bob măruţ, Ce-ia fost mândru s’a trecut ; Foaie verde, măr turtit Radio me-a prăpădit !