Ilustratiunea Română, 1932 (Anul 4, nr. 1-27)

1932-01-01 / nr. 1

.ILUSTRAŢI­UNEA ROMANĂ" S’a dus, să nu mai vorbim de el!... lui tocmaii ca la marile decese rega­­le, strigăm azi, când: «i'ruufl vietchi şi-a diait diulhiul : Regele a murat, trăiască, regele ! Niu; e îngăduit, nn prea mare ddiiiu pentru defunct, ca să nai jigneşti pe cel nou... Şi oare menită ai­iuit răposat o pom­pă atât de fastuoasă şi lăcrămate noastre dte jade ? E drept că „des­pre mantii ma i trebue spus decât ihii­­melte“, d­ar atonei am fi siliţii să tă­cem, spre a exprima tot ce ştim tone despre el... Şi traiul mastnu etste s® vorbim ! Deci bine, staiu răul, răpo­­satul va trebuii să audia — diie va mai putea — adevărurile gândite de ,,mepomiscil«ţiiii‘' rămaşi îin hrană-i. Şi credem că sistemul cel mai bun de panegiric este să cităm cuvântul­­a­­ce­lora cari reprezintă un grup, o or­ganizaţie, o idee, lăsându-ii pe fiie­­caire să-şi spue părerea despre anul precedent. In acest mod, chipul ră­­posaituiluii va b­etrăi o clipă, iluminat de efectele ce a produs asupra fie­­căruiia. Dair să dăm cuvântul piraitiomiilloir. Mai întâi , O FATA DE OPTSPREZECE ANI: „A fost un an deli­cios. O rochie pe care înainte mi-o făceam cu trei mii de lei, am ajuns s’o am pe o mie. Dar ciorăpăria! Dar pantofii! dar intra­rea la cinema! Aproape de pomană!... Sper că în anul care vine vom trece din epoca iefti­­nătăţii în epoca gratui­tăţii acestor lucruri... de primă necesitate pentru orice frumoasă. Şi asta numai ca o tranziţie, până se vor hotărî speculanţii ăştia de negustori, să ne mai dea şi un cadou pe de­asupra!“ * ACTORUL : „Nu mă pot plânge că im m’am odlib­miit tot tunul ! Slavă Domnului, mici mm angajament. Ne-am­ omorât cinematografele ! Adică să fiu cins­­tiii, am făcut un tornneu cu o „trupă d initir’un oraş de provincie. Mulţumită primarului, care a intervenit lila jam­­dalimente şi la cazănmin­te locale­, am avut sală pluimă. La comandă, tot pu­blicul a aplaudat, însă după actul doi m­e-a trămas sala deşartă, pentru că trupa­­avea exerciţii d­e tragere la poligon. E frumos lucru arta, dar a­r tre­buit inventată o artă nouă : aceia de a’l obliga pe cetăţean să viie şi pe la teatru, măcar odată pe lună. Ştiu că răutăcioşii spun că spectatorii se abţin, dim cauză că ar mai v­rea să li­ se arate şi actrin­ţe tinere şi fru­moase,, nu numai ciurucuri reforma­te. N’am dreptate . Arta... e conven­­ ţională !“* Bolnavii sunt îin definitiv prim exce­lenţă nişte oameni cari se vaită. A­­cuima că am să se vaite ,mai puţin, sau mai mult tot aia e... Pentru contribuabil, anul acesta a fost cel mai bun, întrucât la acest departament s’a afiliat omul cel mai „impunător“. * COPILUL : „Ce f­rumos am !... Până acum e­­ram silit, vrând-ne vrând, s‘o pornesc din­s de dlimitmeaţă cu ghiozdanul la şcoală. S’a isprăvit cu ăst vis urât Acum d­ică tata mm mai aire cu ce plătii taxele, şi eu hoinăresc toait­ă ziua pe miaidam. Toată fericirea asta rp dlatoneşte crizei... Numai de m’air ni eee mi­ciodată !“. * AGENTUL FISCAL : „Am puis‘o de mămăligă, finalu­-meu. Dacă o menge şi­­la amu ,ca acum putem să schim­băm titulatura din „fisc“ în fi­asco. Vorba ălu­ia : De unde nu-i, nici d­r­a­c­u nu poate lua ! Câte am păţit în ăst an, oi spune şi morţilor. De unde înainte mă mai primea omul cu un pahar de vin şi mai aran­jam şi noi... „o­­meneşte“ o a­­mânare, şimi da la plecare bună­­ziua „cu mâna plină“, acum când mă ivesc prin mahala mă ia cu „huo“ ca pe hingheri, şi numai spinarea mea ştie câte ghionturi fără martori am primit. Dacă o merge tot aşa, m’aim hotărât, odată cu conver­siunea datoriiniilor să m­ă fac mai bine contribuabili. De executat tot ma-i mai poţi execuţia, ci mişti cel mult să te „execute“ ei pe time. Lupă o meserie care dispare“... * UN DEPONENT : „Când am de­pus banii acum un an, mi s’a spus că suma e la vedere. Azi constat că i-am spus... la re­ve­­dere ! Tot ce-am agonisit o viață, s’a dus în anul ăsta în vânt. Tot ce-mi mai rămâ­ne de depus e o plângere la par­chet; adică, să nu uit, mai am un depozit: un de­pozit de nisip... la rinichi. Dar așa e soarta! Pe acesta nu-l pierd oricât m’aş stră­dui !... Am să spun şi eu ca Iov: Domnul a dat, Dommuiuil a luat Fiie numele Domnului biinecuvân­­tat ! * De-o moi­­ume aşa un am, Imt sichimb naţia die ţigan. Şi dlim coarde fac antene, Iar din sonipcă scot galerie !“ * CRIZA : „De ce s’o fi plângând toată lu­mea ? Slavă Domnului, că eu mă des volt în voie. Mă amuz şi mă dine ,peste tot. Mă găsiţi unde voiţi, fie magustorii, mici mm mai vanbasic. A­ coild S­umit ca la meme ,acasă, lin inndius­­tirie, tronez. Opoziţiioniiiştiiii iam omu­ze de ficat; ceii dela guvern, criză de memorie (in urma promisiunilor de ila alegerii!) , sunt atât die omnii-pre­­zenită, încât îmi veţi constata cu si­guranţă prezenţa... chiar î­n ideile aiuitanulimii acestor rânduirii,... Anul a­­cesta ,a fost anul cell mai frumos din viaţa mea“. * SUBSEMNATUL : Eu nu am să adaog pentru citi­­­torii m­oştri decât o speranţă: că până la anul, ilustra predecesoare, criza, miu va rmai put­ea vorbii, şi va, fi dis­părut dintre nod ! Aceasta poate să cam suine a blestem, dlair e departe die mai asemenea ori viată intenţie. I-am dlorit însă în interesul ei pro­priu ,să se aciuieze ,aiurea, ,a ei fiind atât die urâtă, încât economiştii mo­­şu­rii sunt în stare să găsească leacul contra ei. Deci ar face ibime să se ■cam ducă pe alte meleaguri... De pildă... pe pustii ! Lbd. 3 REVELIOANE Im ca,să e cald şi irume multă. Se ospătează toţi la masa plină, se bea şi se ,râde, ca în aşteptarea unui mou născut. ■Du.pă ce pântecele fură ghiftuite, lumea se împărţi în grupe d­upă afi­nităţi şi simpatie. Cărţile, tablele şi vorba nu mai încetă, până la mie­zul nopţii. Deodată lumina se sibiiise şi se ridică o salivă de strigăte spuse pe toate tomurile Imtonem­ieuil stărui numiaii o clipă, apo­i apărură ca din pământ tipsit cu o băutură spumoa­să, cu care cinstiră pentru moul sosit. Jocurile de noroc se încinseră iar şi se prelungiră până dimineaţa. Cu­coanele aţipiră pe scaune, dar nimeni muia îndrăznea să spargă ba­cara­ma. Numai târziu, când săgeţi de lumină albă izbiră ferestrele, lumea se risipi în stradă, cu feţele decolo­rate şi cu ochiii înroşiţi de veghe. * Uri braţ de găteje împletite nu putea fi suficient ca să încălzea­scă o casă de copiii, mulţi şi goi Era târziu noaptea când mam­a veni. Îşi agăţă d­e gât pe cei doi mai mici cari sub amipilie calde de cloşcă, îşi încăl­ziră picioruşele îngheţate. Ceilalţi stăteam b­oată lângă foc. Mama lăsă apoi povara pe o laviţă, care ser­b­a de pat, şi pregătii masa. Agonisi­se cu munca ei ceva mai bun pentru seama lasta de sărbătoare. Ochii ro­­tunziţi şi flămânzi priveau cu lăco­mie pachetele, din care eşiau­­la ivea­lă sumedenie de bunătăţi. Noroc nm aveam ei, se vede, m n­ci unul, d­ar, deşi eram aşa de lipsiţi nu încetam în fiecare an să şi-l încerca. Şi mam­a aduse la sfârşit o farfu­rie — singura poate în casă — pe care înfloream şapte gogoşi rumenite în miţei fierbinte, într­una pusese dânsa iun ban de arginţi, păstrat de mult numai pentru ziua aista mare şi trecu farfuria prin faţa fiecăruia. ...Şi, unul din ei găsi moneda, ...deşi, „noroc nu avea nici unul". Dar dartiinia nm-şi nimicea viaţa, cu toate pronosticurile ei greşite. Evocarea­­norocului era o mângâe­­­re, era speranţa şi încrederea în vii­tor,, cu care ,aveau mevoe să se amă­gească. La urmă, fericită că şi-a înveselit puzderia de copiii pentru o clipă, se culcă şi ea jarnică cei maii mici să-şi desmoliţeas­că mădularele înţepenite de muncă şi frig. Sărbătoarea ei a­­cum­ venise ; și asta era odiihmia. Vânzătorii pascului „cu noroc" UN MINISTRU DE FINANȚE: .. .Pur.'că m’aș fi născut echiilibrist pe sârmă ! Când ziici că m’am pră­vălit, eu iair mi-am regăsit cumpă­tul. Bugetul­ meu e perfect echiiiliiibrat. Nici Arvinte m’air fi putut imnora mai conştiincios . Se plâng funcţionarii de cote prea mari de iimpunere, tai imediata leafa învăţătorilor de cu­rs primar, şi o trec în locull sumelor ce voiam să obţin dela funcţionarii1; se plâng învăţătorii că nu mau pot­­trăii, renunţ să le mai tai reaflai, şi iau banii necesari dela sănătate !... Dar ce te faci cu bolnaviii ?... Ba ăștia sa mă num­i slăb­ească ! LĂUTARUL : „Foaie verde, bob măruţ, Ce-ia fost mândru s’a trecut ; Foaie verde, măr turtit Radio me-a prăpădit !

Next