Inainte, mai 1956 (Anul 13, nr. 3490-3515)

1956-05-01 / nr. 3490

SĂRBĂTOAREA PRIMĂVERII „în Mai, cînd rozele-nfloresc Scăldate-n aurul din soare, Popoarele sărbătoresc A muncii sfintă sărbătoare Scriind aceste versuri, poetul exprima sentimentele inimii sale fierbinți, care vibra pentru binele celor ce muncesc. Și intr-adevăr, ca și versurile poetului, istoria mișcării muncitorești internaționale ne arată că an de an, după acea vestită demonstrație de la Chicago, tot mai mulți au fost năpăstuiții, exploatații care se ridicau la luptă sub steagul lui 1 Mai. Această năvalnică creștere a forței muncitorilor a dat numeroase rezultate, multe din revendicările demonstrațiilor de 1 Mai fiind satisfăcute. Aceste demonstrații au luat mereu o amploare tot mai mare, 1 Mai devenind simbolul biruinței noului asupra vechiului, luminii asupra întunericului. Este cunoscut că de mulți ani, aproape cu regularitate, muncitorii parizieni, londonezi și newyorkezi sărbătoresc scumpul lor ! Mai demonstrind pentru condiții mai bune de muncă și viață, pentru pace. Visul de aur al celor ce muncesc a fost pe deplin realizat pe o pătrime a globului pămîntesc, în țările socialiste, unde puterea aparține muncitorilor și țăranilor. In țara noastră și in celelalte țări socialiste, de la țărmurile Adriaticei pînă la Oceanul Pacific, liberi și plini de voioșie, oamenii muncii defi­lează astăzi pe străzile îmbrăcate în straie sărbătorești, ex­­primîndu-și recunoștința nemărginită față de încercații lor conducători — partidele comuniste și muncitorești, pentru viața nouă pe care o trăiesc, pentru tot ce vor înfăptui în viitor, pen­tru fiecare ! Mai liber, plin de soare și belșug. Pentru clasa muncitoare internațională, sistemul mondial socialist reprezintă în același timp un exemplu veșnic viu și convingător și bastionul luptei tuturor popoarelor pentru un trai mai bun, pentru pace și securitate internațională. In acest domeniu, oamenii muncii din țările capitaliste aduc o reală contribuție. Dezvoltarea mișcării muncitorești în țările capitaliste face ca a­tăzi această mișcare să constituie un puternic factor internațional, care are un cuvînt greu de rezolvare a problemelor actuale importante. Mișcarea fască din țările capitaliste constituie una din acele ale­și politice care după cum a scos în evidență Con­­. XX-lea al PCUS — contribuie la confirmarea tezei e la posibilitatea preîntîmpinării războaielor în epoca „Oameni ai muncii din toate țările — se arată în che­­ie C.C. al P.C.U.S. pentru 1 Mai 1956 — războiul poate­buie să fie preîntîmpinat. Mai sus steagul luptei împo­­războiului, pentru pace și colaborare între popoare”. Clasa muncitoare din țările capitaliste și chiar păturile mai largi ale populației au dovedit de multe ori inițiativă, noi guvernelor lor să contribuie la eforturile pe care statele­­ toate de pace le depun pentru crearea unei atmosfere de bere in relațiile internaționale, prielnică dezvoltării nestîn­­a legăturilor de colaborare economică și culturală, pentru tuturor popoarelor. Federația Sindicală Mondială, reprezentanta majorității viilor muncii din întreaga lume, a arătat deseori că este ra reducerea armamentelor și a forțelor armate,­­pentru rzicerea armelor atomice și cu hidrogen. O deosebită contribuție la întărirea luptei pentru pace f­ace stringer­ea legăturilor dintre diver­ele organizații min­­orești, colaborarea dintre comuniști, socialiști și toate for­­țele progresiste. Această zi de 1 Mai găsește clasa muncitoare internațio­nală într-o intensă activitate organizatorică și de luptă pentru satisfacerea revendicărilor ei — expresie a solidarității inter­naționale proletare a celor ce muncesc, îndeplinind în mod stăruitor și statornic mărețele principii ale internaționalismului proletar, Partidul Muncitoresc Român își afirmă din nou în numele întregului nostru popor munci­tor, cu prilejul zilei de 1 Mai 1956, solidaritatea cu lupta pen­tru pace a celor ce muncesc din lumea întreagă. Masele de muncitori și țărani, intelectuali și femei, pionieri și utemiști care vor demonstra de-a lungul și de-a latul patriei noastre as­tăzi, 1 Mai 1956, vor purta cu mîndrie chemarea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn: „Oameni ai muncii din toate țările ! Să întărim și să lărgim frontul luptătorilor pentru preîntîmpinarea războiului ! Trăiască unitatea clasei muncitoare, a sindicatelor, a partidelor politice muncitorești, în lupta pentru asigurarea unei păci trainice !“. ANUL XII Nr. 3490 MARTI 1 M­A­I 1956 4 pagini, 20 bani Trăiască și înflorească scumpa noastră patrie Republica Populară Romînă ! Angajamente îndeplinite Desfășurînd larg întrecerea socialistă, aplicînd diferite meto­de înaintate de lucru, oamenii muncii din multe unități industriale au raportat înainte de termen realizarea angajamentelor luate. Tot astfel, și în agricultură au fost dobîndite importante succese. Publicăm mai jos cîteva aspecte din succesele obținute în lup­ta pentru realizarea angajamentelor luate în cinstea zilei de 1 Mai.­­ Colectivul fabricilor unite „Partizanul“, a îndeplinit și depășit angajamentele luate în cinstea marii sărbători a oamenilor muncii. Sarcina de plan pe luna aprilie a fost depășită la biscuiți cu 13 la sută, iar la paste făinoase cu 18,2, deși în angajament era prevă­zută doar o depășire de 3—5 la sută. In întrecere s-au evidențiat muncitoarele Roșu Frusina, Rădulescu Adriana, Rădoi Florica, etc. care și-au depășit norma cu 29—33 la sută.­­ Minerii de la sectorul Schela, desfășurînd larg întrecerea so­cialistă, au reușit să îndeplinească ritmic sarcinile de plan, depă­șind angajamentele luate în cinstea zilei de 1 Mai. in ziua schimbului de onoare, sarcina de plan pe sector a fost îndeplinită în procent de 135 la sută. Succese deosebite au dobîndit maiștrii mineri Hîrșu Grigore și Popescu Aurel de la investiții, precum și brigăzile conduse de mi­nerii Duma Lazăr, Hîrșu Ion și alții care și-au depășit planul lu­nar cu 105—136 la sută. • Colectivul fabricii de țigarete din Ada-Kaleh, raportează înde­plinirea sarcinilor de plan pe luna aprilie, cu 10 zile înainte de termen. De la începutul anului și până în prezent, la fabrica de ți­garete Ada-Kaleh au fost date peste plan aproape 10.000.000 bucăți țigări, angajamentul luat fiind simțitor depășit.­­ Respectind angajamentele luate petroliștii din cadrul Trustului Nr. 7 Oltenia, raportează partidului că în luna aprilie în cinstea zilei de 1 Mai, au izbutit să dea 827 tone țiței peste prevederile planului. Succese deosebite au obținut și petroliștii din cadrul ofi­ciului de producție Nr. 2 care au dat peste plan aproape 800 tone țiței. Printre fruntașii în muncă se situează brigada de foraj con­dusă de Ion Iacobescu care a dat în producție sonda Nr. 182, cu 23 zile înainte de termen, precum și brigada condusă de Păun Constantin care au realizat o viteză comercială de peste 5300 me­tri graf­ic/lună la sonda nr. 191.­­ In multe raioane din regiunea noastră cum ar fi : Filiași, Olte­­țu, Strehaia, Segarcea și Vînju Mare, însămînțarea culturilor de primăvară, cu excepția bumbacului și tutunului, a luat sfîrșit. Pină în dimineața zilei de 29 aprilie, planul total al însămîn­­țărilor de primăvară a fost realizat în procent de 89,3 la sută. Ca și în alte ocazii, colectiviștii, membrii întovărășirilor agri­cole și muncitorii din gospodăriile de stat s-au situat în fruntea muncilor agricole de primăvară, însămînțînd mari suprafețe cu cul­uri prăsitoare în cuiburi așezate în pătrat, precum și mari su­prafețe cu porumb hibrid și dublu hibrid. Aplicînd în activitatea sa metodele înaintate de muncă, fre­zorul Gheorghe Moise de la uzina „7 Noiembrie“ din Craiova reușește zilnic să-și depășească sarcina de plan cu peste 30 la sută, depășind angajamentul luat în cinstea zilei de 1 Mai. In clișeu : atemistul Gheorghe Moise, trezînd roți dințate pen­tru împrăștietoare de îngrășăminte chimice T. R. 1. Din nou bătrîna cetate craiovea­­nă, oraș străvechi așezat la răspîntit de drumuri a îmbrăcat strai­a mîndră sărbătoare. Primăvara a înveșmîntat grădinile, a zvîntat pă­­mîntul, a mîngîiat, cu dărnicia-i de totdeauna, pomii ai căror muguri s.au deschis în fr­unzulițe proaspete. Dincolo de barierele orașului, cormana plugului răstoarnă brazde sub care sămînța dătătoare de belșug se cuibărește cuminte și răbdătoa­re. Zvîntat de zefirul, ce de milenii e musafir nelipsit al ogoarelor, pămîntul s-a trezit la viață, odată cu prima rază caldă slobozită cu dărnicie de soare, odată cu prima floare ce și-a deschis sfielnic pe­talele. Dincoace de bariere, clocotul vieții noi vestește aceeași cal­dă primăvară. Numai că primăvara anului în care mergem succese e mai altfel decât altele, fiindcă este primăvara celui spre noi de-al doilea cincinal. Sub semnul acesta orașul s-a îmbrăcat în straie noi ca să în­­tîmpine ziua a cărei măreție umple inimile de bucurii, slobozește șuvoiul entuziasmului și veseliei, adună în cîmpul înflorit pe făurito­rii vieții acesteia noi, ce crește ca holdele îmbelșugate. Pentru 1 Mai, sărbătoare­a popoarelor, drapelele-și văluresc ro­șul de jar pe străzile orașului, peste clădiri, prin parcuri și piețe. Iată centrul orașului nostru­ Tribuna, drapată în roșu, este stră­juită de puzderie de steaguri purpurii și tricolore. Unduirea lor, în adierea domoală a vîntului primăverii sloboade pîraie trandafirii spre slavă. Oantenii pășesc mai sprinteni, stăpîniți parcă de o tinerețe do­csti­toaie. In­ uzine și fabrici, în birouri și școlii hărnicii și-a spus cuvîn­­tul. Echipa lui Gh­eorghe Frunză de la „Elactroputere“ a terminat în­ ajun de 1 Mai încă un schelet metalic al unui nou tramvai. Stegu­lețele purpurii din secția lui stau o mărturie a muncii entuziaste. „ La uzina ,,7 Noiembrie“, într-­­5 un schimb de onoare, mai mult de­­ 98 la sută din numărul muncitori­­lr lor și-au depășit normele. Turnăto­­­­rii Gheorghe Teculescu, Mihai Knnzeli, Cristina Ghiță, Oprea Encules­­cu, sînt numai cîțiva din cei ce au dat 600—800 la sută procente pes­te plan. ...Și în timp ce în interiorul fabricilor și uzinelor se dădea bă­tălia normelor, dincolo de ziduri, clădirile se găteau de sărbătoare. Pre­tutindeni lozinci și panouri scrise cu litere de toate mărimile, stă­ .... vese astăzi ziua scumpă a oamenilor muncii, 1 Mai. Jerbe de flori și­­ de frunze sînt prinse pe stîlpii străzilor ca niște ghirlănzi. Orașul­­ e îmbrăcat de sărbătoare. Azi, e cea mai scumpă dintre sărbători , ziua muncii — 1 Mai. Oamenii au întîmpinat-o mai entuziast ca în alți 6 ani, fiindcă o petrec în cel de-al doilea cincinal.­­ 1 Mai ! Sărbătoare a popoarelor ! In această primăvară a omeni­­­­rii, milioane de Inimi te slăvesc. 1 Mai, sărbătoare cucerită prin singe. O fe a mii și mii de eroi, azi din mii de piepturi ți se înalță imnuri de slavă. 1 Mai, simbol al înfrățirii oamenilor muncii de pe toate meridia­nele pămîntului, fii bine venit I ! 5 Ca un ocean fără margini tălăzuiesc pe străzi în ziua aceasta oa­­­­menii la marea paradă a primăverii. Sînt mai sprinteni pașii, mai­­ strălucitoare privirile! Obrajii împrumută împurpurarea holdelor de­­ drapele ce văluresc în slavă.­­ Pomii s-au împodobit cu mantii florale pe care le aduc prinos lui­­. Anjdildsa. Multicolore fiori împestrițează covorul verde al parcurilor, o havuzuri înaltă șuvdaie de apă spre cerul senin. E bucurie, entuziasm, o voie bună în întreg orașul. 1 Mai, sărbătoare a tuturor celor ce dăltu­­­­iese în tîmpla tăriilor vremii, viață nouă, bine ai venit! o GH. ANGHELACHE G ö OOOQOQ în Expoziții deschise cinstea zilei Din inițiativa Consiliului sindical regional Craiova, a fost des­chisă ieri în sala Institutului Tehnic din orașul nostru, expo­ziția cu tema „Protecția muncii și tehnica securității“. Cu acest prilej, numeroși oameni ai muncii au vizitat această expoziție. In clișeu : un aspect de la expoziția. Tot în cursul zilei de ieri, a fost deschisă expoziția sportivă organi­zată de Consiliul sindical regio­nal, în colaborare cu Comitetul pen­tru cultură fizică și sport regio­nal Craiova. Cu acest prilej, tovarășul Vir­gil Boeru, președintele prezidiului Consiliului sindical regional Cra­iova, a arătat în scurte cuvinte rea­lizările însemnate obținute pe linie de sport pe parcursul primului plan cincinal și perspectivele de dezvol­tare ale culturii fizice și sportului în perioada anilor 1956—1960 în regiu­nea noastră. Numeroși oameni ai muncii au vizitat apoi expoziția, urmărind cu viu interes exponatele prezentate de diferite colective sportive din ora­șul și regiunea Craiova. De asemenea, vizitatorii au cunos­cut figuri de fruntași în produc­ția și sport. In prima zi, expoziția a fost vi­zitată de un mare număr de oameni ai muncii, care au văzut realiză­rile obținute pe linie de sport în regiunea noastră. Au luat ființă noi In dimineața zilei de 29 apri­lie a.c., în comuna Segarcea a avut loc festivitatea inaugurării Spi­talului unificat de stat, unitate spitalicească înființată ca urmare a propunerilor făcute de alegători în cadrul întîlnirilor avute cu de­putații aleși la 11 martie a.c. La festivitate, printre alții au participat tovarășii dr. Voinea Ma­­rinescu, ministrul sănătății, Vla­dimir Gheorghiu, membru al CC. al P.M.R., prim secretar al Comi­tetului regional de partid, Moangă Ion, președintele Comitetului exe­cutiv al Sfatului popular regional, L. Grozdea, președintele C.C. al sindicatului lucrătorilor sanitari, medici emeriți, cadre medicale și numeroși locuitori ai comunei Se­­garcea. După cuvîntul de deschidere ros­tit de tov. Dumitru Marinescu, pre­ședintele sfatului popular raional Segarcea, au luat cuvîntul prin­tre alții tov. dr. Angela Maghe­­rescu — medic emerit, dr. Andrei Rosenzweig — directorul noului spital, Maria Firescu — președin­tele sindicatului regional al lucră­torilor sanitari, Bărbulescu Simion — secretar al comitetului raional de partid Segarcea. Vorbitorii au subliniat deosebita importanță a înființării noului spi­tal unificat din Segareea, arătând că această măreață realizare fă­cută în cinstea zilei de 1 Mai — a putut fi înfăptuită datorită spriji­nului acordat de organele de partid și de stat, muncii depuse de depu­tați, precum și ajutorului dat de Ministerul Sănătății. Printre altele tov. dr. Angela Magherescu — medic emerit, care a lucrat timp de 18 ani ca medic în comuna Segarcea, a arătat că ES y-Jffin­* 1 regisin­M btfatifiMl-nwk unități spitalicești șieresc, cei peste 18.000 oameni, ai muncii din circumscripția sani­tară Segareea erau deserviți de un singur medic, 6 oficianți, sa­nitari și 4 moașe, fapt ce făcea ca mortalitatea infantilă și morbidi­tatea să crească din an în an. „In contrast cu această situa­ție Spitalul unificat pe care astă­zi îl inaugurăm, dispune de un local corespunzător: 16 saloane, 65 paturi, fiind înzestrat cu apa­rat Roentgen, sală de operație, autoclave, termostate și alte instru­­­mente medicale moderne”, — a spus printre altele tov. dr. Andrei Rosenzweig — directorul spitalu­­­­lui.­­ Noul spital unificat va fi deser­­­vit de 7 medici, cadre medicale ca­lificate ca: dr. Costache L., Ște­­fănescu Ala, Ionescu Elena, etc.,­ precum și de 18 surori, în total peste 60 cadre medicale și perso­nal auxiliar. Luînd cuvîntul, tov. dr. Voinea Marinescu — ministrul Sănătății a arătat că această nouă instituție socială a putut fi inaugurată dato­rită activității deputaților și ale­gătorilor, sprijinului acordat de organele regional și raionale de partid și de stat. El a îndemnat cadrele medicale să depună și de acum înainte o muncă susținută pentru a veghea la apărarea sănă­­­tății oamenilor muncii, să lupte pentru scăderea procentului mor­talității infantile și morbidității. * In după-amiaza aceleiași zile,­ în comuna Lipov, raionul Segarcea, în prezența a numeroși țărani mun­citori a avut loc inaugurarea unui nou spital de circumscripție, a că­rui clădire a fost amenajată prin autoimpunere. Spitalul de circum­­­scrip­ție din Lipov este înzestrat cu 30 paturi și in straiMSilds fite# dfe=U­nifie&sám

Next