Inainte, septembrie 1956 (Anul 13, nr. 3593-3617)

1956-09-01 / nr. 3593

Pag. 2 Decada artei și literaturii ucrainene Un mare scriitor patriot ucrainean, Ivan Franko s-au împlinit la 27 august a.c., 100 de ani de la nașterea unuia din­tre cei mai reprezentativi scriitori ai Ucrainei, Ivan Iakovlevici Franko. Prozator și poet de talent, drama­turg și critic, traducător și istoric li­­terar, Franko a continuat tradițiile literare ale scriitorilor revoluționari ucraineni, din rîndul cărora se des­prinde mai ales figura luminoasă a lui Taras Șevcenko. . Născut în Galiția (satul Nagaevici, județul Dragobîci), drumul vieții și creației lui se desfășoară în condiții politico-sociale deosebit de grele. (In vremea aceea în Rusia țaristă dom­nea autocrația. Poporul ucrainean din Galiția, pe lîngă crunta asuprire so­cială, suferea jugul împilării națio­nale). Fiu de fierar, Franko cunoaște încă din cea mai fragedă vîrstă viața plină de umilinți și năpastă. De ace­ea nu-i de mirare că întreaga sa operă reflectă în cuvinte calde, dar pline de patos revoluționar, suferin­țele poporului ucrainean. Ivan Franko debutează în litera­tură la revista studențească „Drujba“, prietenia­, în 1874, vreme cînd se afla în ultima clasă de lice­u. Dar nu trec decit doi ani și apare primul său volum de poezii, care prin prospeți­mea lor, prin bogatul conținut de idei atrage atenția criticilor vremii asupra tînărului autor, cu atît mai mult cu cît în perioada apariției sale în literatură, lupta de eliberare națio­nală devenea și mai puternică. Inte­lectualitatea gralițiană, după cum a­­rată și V. Krestovski, unul din bio­grafii lui Franko, se împărțise în două grupări : „filomoscoviții“ care-și uneau nădejdile în țarul Rusiei și naționaliștii burghezi, care militau pentru supunerea față de guvernul austriac. Franko însă, demască esența reac­ționară naționalistă cît și pe acea de înrobire străinilor și se avîntă cu hotărîre în focul luptei revoluționare. Apropiindu-se mișcării de eliberare intră în legătură cu centrele mun­citorești. De acum toate scrierile lui Franko­­ au un conținut militant revo­luționar. Poziția fermă a scriitorului, lupta sa hotărîtă pentru cauza eliberării sociale, poeziile sale pline de patos revoluționar din „Drujba“ atrag asu­pra lui Franko prigoana polițienea­scă. Este întemnițat împreună cu toți membrii redacției. Zadarnic însă, fiindcă după ieșirea din închisoare, năzuințele luptătorului patriot sînt mai înalte, mai avîntate. De acum el cunoaște lucrările democraților re­voluționari ruși, Cernîșevski, Bielin­­ski, Dobroliubov și mai mult a înce­put să pătrundă teoria socialismului științific, citind lucrările lui Marx și Ertgels. După ieșirea din închisoare biciu­­ește fără cruțare în paginile ziarului muncitoresc „Praha“ (Munca), care apărea în limba polonă, autocrația austro-ungară.­­In vremea aceea Ga­liția se afla sub ocupație străină). Pentru ca poporul ucrainean să cu­noască mai bine socialismul știin­țific­ și pe elaboratorii acestuia, Franko traduce în limba ucraineană capitolul 24 (volumul 1) din „Capi­talul“ lui Karl Marx și cîteva părți din „Anti-Düring“ de F. Engels. De asemenea, el publică „Bazele eco­nomiei socialiste“ și „Catehismul so­cialismului economic". Franko însă nu înțelege marxismul ca teorie a mișcării muncitorești și a revoluției proletare, ci, concepția sa despre lume se apropie mai mult de socialismul utopic. Aceste greșeli se vor reflecta în unele lucrări literare ale sale, printre care „Cărări și drumuri“ și „Marea zarvă“. Cu toate acestea Franko rămîne un patriot înflăcărat care propagă cu fanatism ideea internaționalismului și a solidarității de clasă între toate popoarele. Opera lui se caracterizează printr-un înalt spirit revoluționar și dragoste față de poporul său. Fiecare scriere a lui Franko este un fragment din viața și aspirațiile poporului muncitor. El rămîne con­secvent principiilor realismului critic, căutînd să zugrăvească în fiecare o­­peră a sa aspecte realiste ale­­ vieții contemporane. Ivan Franko a văzut posibilitatea victoriei poporului ucrainean, a eli­berării sale de sub jugul asupritori­lor, numai în solidaritatea de ne­zdruncinat cu lupta de eliberare a poporului rus. In numeroasele sale volume de­ schițe, nuvele, povestiri, poezii, articole, ideea aceasta apare necontenit. Fiecare bucată literară a lui Franko arată cititorului exploata­rea nemiloasă la care erau supuși muncitorii și nașterea conștiinței revoluționare a acestora. El a mun­cit ca un titan toată viața sa și chiar atunci cînd spre sfîrșitul Vieții suferă de paralizie, el continuă să lucreze. Moare la 28 mai 1910, numai cu un an înainte de triumful Marei Revoluții Socialiste din Octom­brie, dar opera lui a străbătut și va străbate prin veacuri deoarece își trage esența din avîntul revoluționar și realism. GH. ANGHELACHE Notă O masura care se impune De multă vreme, aparatul de raze Roentgen de la dispensarul din Ca­lafat nu mai funcționează. Unii cetă­țeni din comunele și satele raionului care se prezintă la acest dispensar pentru a-și face examenul de radio­­scopie pulmonară, sunt primiți, de per­sonalul respectiv cu cuvintele: „A­­paratul n-a fost reparat. Puteți merge pentru examenul pulmonar la domiciliul medicului Crinteanu. El posedă aparat de raze Roentgen, care funcționează bine“. Față de această situație, organele competente au datoria să ia de ur­gență măsurile corespunzătoare pen­tru punerea în funcțiune a aparatu­lui de raze Roentgen de la arșsl dis­pensar, iar personalul ce desc­rește acest dispensar în frunte cu medi­cul Iliescu, trebuie educat să dove­dească mai mult interes față d­e în­deplinirea obligațiunilor ce îi revin, acordînd asistența medicală oameni­lor muncii, ce vin­­ să­ și sănătatea. De asemenea, îngrijească secția de Sănătate respectivă, trebuie să cer­ceteze cauzele pentru care se tărăgă­nează repararea aparatului de raze. E. COCORA și DOROȘ GHEORGHE coresp. Noi construcții prin autoimpunere intr-o adunare populară, țăranii muncitori din comuna Vulpe­ni, ra­ionul Balș, au hotărît construirea unui cămin cultural i prin autoim­punere. In acest scop, cea mai mare parte din cetățeni s-au gră­bit să-și achite sumele subscrise. Printre cei care și-au achitat în în­tregime angajamentul luat au fost: Călin N. Ion,­­Mirca Vasile, Cristea Petre și alții. In cea de-a V-a se­siune a sfatului popular, s-a scos în evidență faptul­­ că s-a încasat prin autoimpunere suma de 41.900 lei, din care s-au procurat 90 mii bucăți cărămidă, tablă, lemnărie, precum și alte materiale necesare construcției. In cadrul aceleeași sesiuni s-a arătat și atitudinea unor cetă­țeni ca: Ilie Lucșoreanu, Călina S. Aurel, Chivu Dumitru, Radu Gheorghe și alții care n-au în­țeles pe d­eplin rostul aut timp al nerii, neachiindu-și nici măcar primele rate, CIR­STEA IOAN % • coresp. * Și în satul Tîndălești din comu­na Tg. Logrești raionul Gilort, ță­ranii muncitori au pus cu toții umărul pentru terminarea cons­trucției căminului cultural, ridicată prin autoimpunere. In prezent, ei dau zor cu lucrările, pentru ca, pînă în ziua de 7 Noiembrie, noul local să fie dat în folosință. Pînă acum, acoperișul, tencuiala came­relor, și alte lucrări sînt aproape gata. In această acțiune s-a evi­dențiat întreg colectivul de cons­trucție, în frunte cu Emil Lungu­ și Ioe Militarii. încasările pe anul in curs la autoimpunere, s-au făcut în pro­cent de 95 la sută. GRIGORE CROITURI Coresp. í­N­A­I­N­T­E In sprijinul agriculturii Consiliul raional ARLUS — Ama­­radia, primind conferința „Poleniza­rea suplimentară artificială în spo­rirea producției la porumb, floarea­­soarelui și lucerna“, a trimis-o cercu­rilor ARLUS din comunele raionului care a și prelucrat-o în cadrul că­minelor culturale. Pentru traducerea în viață a meto­delor arătate în această teză ma­joritatea cercurilor ARLUS din ra­ion au întreprins acțiuni concrete. Astfel, în comuna Stoina, tovară­șii Tănase Dumitru, Aurelia Nico­­laescu și alții, sprijiniți de sfatul popular, au aplicat polenizarea arti­ficială de două ori la un hectar de lucernă cultivată pe lotul zootehnic. C. LEPADATU coresp. La împărțirea avansurilor In ziua de 20 augu­st a.c., în curtea gospodăriei agricole colec­tive din comuna Bast, raionul Bă­­ilești, era mare sărbătoare. Se îm­părțea avansul de 40 la sută. In sala de ședințe, colectiviștii discu­tau cu însuflețire, plini de bucurie față de bogata recoltă obținută în acest an. — Nici cînd n-am crezut că pă­mântul nostru poate ea rodească așa mult — spunea colectivistul Ion Nacu, pe fața căruia se citea sa­tisfacția- Cînd munceam pământul de unul singur, abia obțineam cite 15—20 de banițe de grîu la pogon, iar produsele trebuia să le vînd spre a-mi achita datoriile la pre­­cepție și la chiaburi care, chipu­rile, mă „împrumutau”. Astăzi, prin munca noastră unită, am scă­pat de exploatare. Pămîntul nos­tru, lucrat după metode agro­tehnice ne-a dat 1770 kg. grîu la hectar — producție neîntilnită la țăranii muncitori care încă mai muncesc pămîntul individual. — Producția mare de grîu pe care am obținut-o, se datorește fap­tului că muncim pe tarlale mari, cu mijloace mecanizate și cu spri­jinul agronomilor — interveni a­­tunci colectivistul Petre Cioară. Apot­, belșugul caselor noastre nu constă numai în producția de grîu. Barourile anexe de producție sunt importante surse pentru mărirea fondului de bază al gospodăriei noastre. Și odată cu aceasta avem Venituri bănești in fiecare lună Cele spuse de colectivistul Cioa­ră sînt adevărate. Datorită fap­tului căi brigada piscicolă a depă­șit planul de producție cu peste 140 la sută, gospodăria a valori­ficat prin cooperativă peste in va­loare de 151.736 lei. Au de ce să fie mândri colecti­viștii din Rast. Numai ca avans de 40 la sută, colectivistul Ion Nacu, pentru cele 450 zile-muncă a primit 1125 kg- grîu, suma de 2700 lei și alte produse ca: varză, roșii, etc., iar colectivistul Petre Cioară, pentru 402 zile-muncă a primit 804 kg. grîu, 2472 lei, și însemnate cantități de alte pro­duse. Asemenea însemnate cantități de produse și sume de bani au primit toți colectiviștii care au partici­pat cu regularitate la muncile din gospodăria colectivă. P. H. Studiază Rezoluția plenarei C­C al 1­1­R, din 16-17 iulie Organizația de bază din comu­na Pojaru, raionul Gilort, a ini­țiat zilele acestea studiul indi­vidual al Rezoluției plenarei CC al PMR, din 16—17 iulie, cu toți membrii și candidații de partid. Pe baza unui plan operativ, la rîndul lor aceștia au trecut la dez­baterea Rezoluției în organizațiile de masă și pe circumscripții elec­torale. Ințelegîndu-și sarcinile ce le re­vin, deputați ca Baban Constan­tin, Motorga Luca și alții, au des­fășurat o intensă muncă de lămu­rire în rîndul țăranilor muncitori din circumscripțiile respective, pen­tru atragerea acestora pe făgașul transformării socialiste a agricul­turii. Ca urmare a acestui fapt, în satul Murgoci a luat ființă o nouă întovărășire agricolă în care au intrat 20 de familii de țărani mun­citori. Membrii noii întovărășiri și-au luat angajamentul că vor munci intens pentru întărirea întovără­șirii și pentru a atrage alături de ei și pe ceilalți țărani muncitori din comună, hotărîri ei vor in sprijinul acestei urma sfaturile tehnicienilor agronomi în ce pri­vește aplicarea celor mai înaintate reguli agrotehnice. VICTOR GHIMPE coresp. IN EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURĂ POLITICA a apărut i August Bebel: DIN VIAȚA MEA (partea întîi) Viața lui August Bebel, strun­garul devenit cel mai influent, cel mai iubit conducător al maselor muncitorești din Germania la sfîr­­șitul secolului trecut și începutul secolului nostru, prezintă un in­teres deosebit pentru toți cei care doresc să cunoască și să studieze istoria mișcării muncitorești inter­naționale. In cele trei volume el descrie viața lui, viață care se împleteș­te cu însăși istoria mișcării mun­citorești germane. Volumul I cuprinde perioada pînă la Congresul de la Eisenach­, 1869, la care a fost creat Parti­dul Muncitoresc Social-Democrat din Germania. Bebel s-a născut în 1840 la Co­lonia, în familia unui subofițer prusac sărac. Copilăria lui e tristă. Mor pe rînd de tuberculoză tatăl lui, tatăl vitreg, apoi mama. Rămas orfan, deși este elev foar­te bun, trebuie să părăsească școa­la și să învețe o meserie. Învață meseria de strungar, devine calfă și străbate în lung și în lat ța­ra, schimbîndu-și mereu locul de muncă. Perioada aceasta a vieții lui coincide cu anii grei ai reac­­țiunii după epoca revoluționară din 1848—1849. Ideile marxismu­lui nu și-au putut face încă drum pînă la el. La începutul deceniu­­­lui al 7-lea, tînăra calfă de șiruri,­gar citește cu nesaț ziarele libe­rale, editate de vechii militanți ai mișcării de la 1848. El începe să frecventeze asociațiile muncitorești culturale, se debarasează treptat­­ dar temeinic de prejudecățile pru­sace cazone și devine un înflăcă­rat membru al asociațiilor munci­torești culturale. Bebel cunoaște viața muncito­rilor. Setea lui de a-și lărgi ori­zontul îl determină să studieze te­meinic și conștiincios științele so­ciale. Citește pe Lassalle și, mai cu seamă datorită lui Wilhelm Liebknecht, face cunoștință cu o­perele lui Marx. Astfel ajunge la socialism. Caracteristice sunt cuvintele lui Lenin scrise cu ocazia morții lui August Bebel : „Perioada de pregătire și de strîngere a forțelor clasei munci­toare constituie în toate țările o etapă necesară în dezvoltarea lup­tei internaționale de eliberare a proletariatului. Nimeni n-a întru­chipat atît de reliefat particulari­tățile și sarcinile acestei perioade ca August Bebel”. V însemnări despre o comună și despre o echipă de jocuri fruntașă pe țară Comuna Urzica, așezată în par­tea de sud-est a regiunii noastre, nu departe de orașul Corabia, are o vechime de aproape 100 de ani, înainte vreme pe locurile unde se află astăzi satele comunei, croni­cele­­ vremii spun că ar fi fost o pădure deasă în care creșteau puzderie de urzici, de unde se zi­ce că și-ar trage numele comuna. Pădurea a fost tăiată, iar în lo­cul ei au apărut primele ogoare și așezări omenești. De atunci, au trecut mulți ani. Pînă în 1944, țăranii muncitori din Urzica s-au luptat din greu cu nevoile, trudind amarnic pe cele 10.000 de hectare de moșie a fos­tei familii „regale”. Astăzi, țăra­nii care au suferit din greu în vremile acelea s-au încadrat în ritmul vieții noi, constituind gos­podăria agricolă colectivă „8 Mai”, care numără 4 ani de la înfiin­țare. Gospodăria își are și ea istori­cul ei. In 1952, 24 de familii erau cele care porneau pe drumul nou. Astăzi, numărul lor a crescut con­siderabil, la fel ca și suprafața a­­rabilă. Adevărata m­îndrie a colec­tiviștilor din Urzica o constituie și balta de pește din Coteni, a cărei suprafață trece de 50 de hec­tare. Dar nu numai atît, în Urzica, alte 250 familii și-au unit pămîn­­tul în întovărășiri agricole mun­cind laolaltă o suprafață de hectare. Acești țărani hotărîți 400 și harnici smulg pămîntului munca lor, recolte din ce în prin ce mai bogate. In ceea ce privește gospodărirea satului și din acest punct de ve­dere s-au făcut multe. O școală cu 4 clase care se construiește prin muncă de folos obștesc, 5 po­duri, două fîntîni centrale, un mic parc în mijlocul comunei, iată num­ai cîteva din aceste înfăptuiri. Sfatul popular acordă o aten­ție deosebită înfrumusețării comu­nei. In primăvara anului acesta, pionierii și școlarii au plantat pe marginea șoselei peste 450 puieți de tei­­ și plopi. Este o adevărată plăcere să po­posești în comuna Urzica, mai a­­les în zi de sărbătoare. In parcul străjuit de copaci tineri, flăcăi și vîrstnici îmbrăcați în ițari de di­mie, cu găitane negre și diferite înflorituri din lină, se string la joc. Mijlocul și-l încing cu brîu de lină înflorat, iar peste cămașă poartă pieptănaș din piele de miel cu broderii din lîniță de diferite culori. Dar nu numai flăcăii și vîrstnicii se string la joc, ci și harnicele femei și fete, îmbrăcate în ii albe cusute cu borangic, iar peste ii cu boșcele din lîniță ale­se minunat în război și pe cap cu fișiuri de borangic, ele păstrează vechiul port de prin partea locu­lui. E plăcut în parcul din mijlocul satului. Lăutarii cîntă cu foc cîn­­tece haiducești, care răscolesc a­­ducerile aminte ale bătrînilor. Mai apoi încep să zică hore și sîrbe, jocuri vechi cum ar fi „Ilenuța”, a cărei melodie cuprinde tot jo­cul și dragostea unei tinere fete, care se spune că ar fi murit mi­reasă. Este vechi acest joc. Tinerii l-au învățat de la bătrîni, iar bă­­trînii la rîndul lor de la străbuni. Dar nu numai acest joc s-a păstrat în comuna Urzica, ci și al­tele cum ar fi sarba, brîulețul, mereul, sarba de șase, mîndrele, joiana, cazacul, hora lui Flor­ea al popii, etc., etc. Din acest minunat tezaur folclo­ristic, și-a format suita de dan­suri echipa de jocuri populare căminului cultural din comuna Ur­a­bica. Și nu-i de mirare că astăzi, această echipă este fruntașă pe ța­ră. Suita de dansuri populare pe care a prezentat-o în faza pe re­giune, unde echipa s-a clasat pe locul I și mai ales în faza finală ocupînd de asemenea unul din pri­mele locuri, cuprinde numai jocuri specifice comunei. „Ciorapul” de pildă, a cărui poveste foarte haz­lie, spune că această horă a fost jucată cu atîta joc de un ță­ran încît n-a observat cînd și-a rupt opincile continuînd jocul în ciorapi, este plin de vioiciune. La fel de frumoase sînt și celelalte hore și sîrbe care au adus echipei artistice prețuirea spectatorilor. Tinerii care formează echipa de dansuri, printre care Dumitru Stoica, Nicolae Stoica, Mihai Flo­­rea, Jianu Paraschiv, Caplea Flo­­rea și alții, au îndrăgit jocu­l și sînt nelipsiți de la căminul cultu­ral. Au muncit mult, e adevărat, pînă să ajungă a prezenta suita de dansuri într-o formă armonioa­să și plină de prospețime, dar e­­forturile acestea le-au adus bucu­­rie. Și cum să nu fie bucuroși, ti­nerii și tinerele din echipa de jo­curi a căminului cultural din Ur­zica, cînd din miile de participanți la faza pe țară, ei s-au clasat pe primul loc, reprezentînd cu cinste regiunea și comuna lor. V. TOMULESCU coresp. Extras din buletinul nr. 9 al Ministerului Învățămîntului, privind organizarea și funcționarea învățământului general fără frecvență Potrivit directivelor Congresului al II-lea al P.M.R. și Hotărîrii C.C. al P.M.R. și a Consiliului de Miniștri, privind măsurile pentru continua dezvoltare a învățămân­tului general fără frecvență, s-a îmbunătățit organizarea și funcțio­narea învățământului general fără frecvență, în scopul de a da posi­bilitate oamenilor muncii să-și com­pleteze studiile, fără a ieși din producție. învățământul de cultură generală fără frecvență, funcționează cu cla­sele V-XI. Absolvenții școlilor de 7 ani și i ai școlilor medii, cu di­plomă de maturitate, prin învăță­mântul de cultură generală fără frecvență, au aceleași drepturi cu absolvenții de la învățământul de cultură generală, secția de zi, înscrierile pentru învățâm­ântul de cultură generală fără frecvență, pentru anul școlar 1956—1957 au început la 1 august și se încheie la 15 septembrie 1956 Cererile de înscriere vor fi însoțite de certi­ficatul de naștere tip (original și copie) și actele de study, X^PPiS du­pă foaia matricolă sau certifi­catul tip școlar). Cererile care n-au actele indicate mai sus, nu se iau în considerare. Intre 15—20 septembrie școala comunică în scris elevilor dacă au fost admiși la învățământul de cul­tură generală fără frecvență. Pentru a sprijini munca de pre­gătire a elevilor, școala pune la îndemîna lor programele școlare și organizează ore de consultații. Manualele școlare sunt aceleași ca la cursurile de zi, iar consultațiile se organizează lunar. Lucrările de control se dau la limba rom­înă, matematică, limba rusă, limba latină și limbi străine­ La obiectele menționate mai sus se vor efectua anual câte două lucrări de control pentru fiecare obiect în parte. Elevii care la promovarea ultimei clase au avut la majori­tatea obiectelor de studii nota 5, iar la restul obiectelor nota 4, pe da examen pentru două clase în­ același an școlar, cu aprobarea Mi­nisterului Invă­țămî­n­tul­ui: L­­ Cerurile de înscri­ge la exam­e­­­nele pentru două clase, se înain­tează școlilor medii cu secția fără frecvență, pînă la 15 septembrie 1956. Cei care obțin aprobarea, vor da o clasă în sesiunea ianuarie și a doua clasă in sesiunea mai, dacă promovează prima clasă. Pentru a se putea prezenta la examen, elevii trebuie să îndepli­nească următoarele condiții: Să fi fost admiși la începutul anului școlar în învățământul de cultură generală fără frecvență- Să fi depus în termen toate lucrările de control și să fi obținut cel puțin nota 3 la fiecare lucrare. Să fi participat la cel puțin 50 la sută din orele de consultații fixate de școală, învățământul de cultură generală fără frecvență fiind mai bine și mai temeinic organizat, ia din a­­cest an o extindere mai mare, iar oamenii muncii care se vor în­scrie la aceste cursuri, vor avea toate condițiile create­­ pentru în­sușirea temeinică a cunoștințelor și terminarea cu succes a acestor cursurii Verificări și „verificări“... In fiecare an anumite ciitare și unități de măsură de pe raza regiunii noastre trebuie verificate, pentru ca ele să arate exact greu­tatea sau volumul mărfurilor ce circulă dintr-o parte în alta. Un verificator metrol­og este și tovarășul S. Cristea de la Servi­ciul regional verificări de mă­suri Craiova. Dar, deși el are la dispoziție aparate de precizie, se pare că unele greutăți și aparate de măsură se verifică cu ajuto­rul unor procedee originale. Ast­fel, în loc să plece de la veri­­­ficare în perfectă regulă, măsu­­­riile și greutățile pleacă tot șchioa­­­pe­ chillograme de 950 grame, ba­lanțe cu litru de 200 grame, etc. Susnumiitul verificator, te pune să alegi: ori dai un litru de țuică (de 1.000 ml. bine înțeles!). Ori îți aplică pe cîntar o cruce care în­seamnă­­ respins. Ce fel de „verificare” o fi asta, numai tov. S. Cristea știe: Noi știm că verificare înseamnă tocmai în­­­lăturarea a ceea ce este putred, necorespunzător, ca să rămână ceea ce este bun și merită să rămână» Ai M*J

Next