Inainte, ianuarie 1965 (Anul 22, nr. 6174-6198)

1965-01-03 / nr. 6174

Pag. 2 1 INAINTB In ultimii ani, Muzeul regional al Olteniei din Craiova, în colaborare cu Institutul de Arheologie al Academiei R.P.R. organizează importante șantiere arheologice pentru cercetarea istoriei îndepărtate a pămîntului din aceste locuri. In lista acestor fructuoase rea­lizări științifice se înscriu și săpătu­rile arheologice de la Cioroiul Nou, raionul Băilești. Pînâ în anul 1938 — cînd ea a fost semnalată pentru prima oară de către C. S. Nicolăescu,Plopșor — așeza­rea romană de la Cioroiul Nou nu era înscrisă pe harta arheologică a țării noastre. După trei ani de cer­cetări arheologice (1959—1961), s-a ajuns la cunoașterea parțială a unui orășel roman, din păcate cu nume încă necunoscut, și la strîngerea unui bogat material istoric aflat azi în mu­zeul din Craiova. S-a stabilit că, cei mai vechi co­loniști romani s-au așezat acolo, din primii ani ai stăpînirii romane în Dacia și că înaintea venirii lor nu exista o așezare dacică. La Cioroiul Nou ei au fost atrași de surîzătoare posibilități oferite pentru o agricul­tură și grădinărit rentabile, înlesnite pentru irigație de rîul leruga (sau Apa Cioroiului). Fertilitatea pămîn­tului (cereale, viță de vie, legume etc.) a făcut ca să crească repede un sat roman, ajuns către anii 200 e.n., în situația de orășel, ale cărui gospo­dării se întindeau pe o suprafață de 20—25 ha. Deși nu se găsea pe linia unui mare drum de legătură cu alte așezări romane de seamă din Oltenia, pentru vinderea cu preț bun a cerea­lelor și vitelor, locuitorii foloseau sche­lele vecine de la Dunăre, unde ancorau corăbii romane de comerț. Treptat, între coloniștii romani a apărut o pătură bogată de proprie­tari sclavagiști, deținători ai unor fer­­me la care exploatarea se făcea cu sclavi. Inscripțiile descoperite în săpă­turi ne-au transmis cîteva nume ale unor astfel de bogătași, cum au fost: Marcus, Canius, Herculanus, Actius Ghermanus, Caius Antonius Iulianus, Valerius, Mexy și alții. Puterea lor economică o stabilim după mărimea și monumentalitatea pietrelor de mormînt și a altarelor pe care le-au închinat zeilor. O altă dovadă a bunei lor stări materiale este indicată de faptul că­ aceștia pot cumpăra vase de lux și di­ferite alte podoabe aduse pe calea co­merțului, din Italia și Franța de azi. Cînd orășelul ajunsese la o înflorire și dispunea de fonduri în bugetul co­munal, s-a zidit și o clădire din cără­midă destinată unor băi cu caracter public. Ruinele acestor băi, prevăzute cu apă rece, caldă, și cu instalații de aburi, au fost recent descoperite în cîmpul ocupat de actualul cimitir al satului. Printr-o conductă, aceste băi se alimentau cu apă din rîul Ieruga. Tîrgul roman cu nume necunoscut de la Cioroiul Nou poseda și un oficiu fiscal special, pentru strîngerea dăril­or către stat. Prezența lui este o dovadă că împăratul roman realiza din această DUMITRU TUDOR profesor universitar, București regiune, importante venituri. Dintr-o inscripție găsită în vecinătate, la Ga­­licea Mare, facem cunoștință cu unul dintre funcționarii fiscali ai acestui o­­ficiu, sclavul Dioscorus. Orășelul nostru nu poseda în sinul lui o garnizoană romană care să-l apere în caz de primejdie. Era prea departe de granițele Daciei și prea izolat, ca să se teamă de așa ceva. Dar, pe la mijlocul secolului III e.n. se abat asupra Daciei marile invazii ale barbarilor, care pătrund adinc în interiorul provinciei. Sălbaticii călă­rași ai invadatorilor nu mai aveau ne­voie de drumuri pietruite ca să se in­filtreze peste tot, acolo unde li se o­­ferea posibilitatea de pradă bogată. Prin anii 245—247 e.n., pe când pe tronul Romei se afla împăratul Fi­lip Arabul, cetele triburilor carpilor, aliate cu ale geților au rupt linia de apărare a Oltului și cu jafurile lor au ajuns pînă spre Tr. Severin. Una din­tre coloanele barbare s-a abătut și a­­supra orășelului de la Cioroiul Nou, pe care l-au trecut prin foc și sabie. Ur­mele incendiului și clădirile distruse atunci au fost surprinse în săpăturile arheologice. Intre altele, barbarii au jefuit și distrus un mare templu, lung de 18 metri și lat de 7 metri, construit din zid cu cărămidă. Pînă acum el este primul templu roman descoperit în Ol­tenia și se pare că fusese închinat zeului Hercule. Multe dintre statuile de zei ce se aflau în acest templu și în alte clădiri au fost de asemenea sfă­­rîmate de furia invadatorilor. După ce barbarii au fost alungați peste Olt, de către armatele romane conduse de însuși împăratul Filip, lo­cuitorii ce putuseră fugi de prăpădul lor, s-au reîntors la căminurile pustiite și au căutat a repara pagubele prici­nuite atît de grav. Prima lor grijă s-a îndreptat spre cinstirea zeilor. Templul cel mare era atît de distrus încît nu s-a mai putut reclădi și temeliile lui au fost acoperite cu pămînt. In schimb, ei au adunat statuile sfărîmate ale zei­lor, obiecte socotite ca sfinte și le-au îngropat cu grijă, în apropiere de acel templu. Norocul a făcut, ca săpă­turile arheologice din anul 1960 să gă­sească această groapă, plină cu 37 bu­căți ale unor sculpturi în marmoră. Mai înainte de această descoperire, lo­cuitorii din Cioroiul Nou scoseseră din groapă și alte capete de statui, din pă­cate, dispărute azi în comerțul de antichități. De notat că pe teritoriul țării noastre, numai la Constanța s-a mai găsit acum patru ani un atare de­pozit cu statui sfărîmate și îngropate, ca lucruri sfinte pentru romanii păgîni. Arheologii au putut identifica, între cele 37 sfărîmături chipurile unor zei ca: Minerva (zeița înțelepciunii), Bac­chus (zeul protector al viilor), Apollo (zeul soarelui și artelor), Jupiter (ta­tăl zeilor), Eros (zeul iubirii) și ale altora. Toate aceste sculpturi executate în marmoră fuseseră aduse din Grecia și din alte regiuni ale imperiului ro­man, prin importante sacrificii bănești, de către cetățenii romani bogați. Deși greu lovită de prăpădul din anii 245-247, populația civilă din orășelul roman, acum, în cea mai mare parte ruinat, s-a hotărît, ca în viitor, ea în­săși să-și organizeze apărarea împo­triva barbarilor. In oștile împăratului, puține și anarhice, nu le putea pune mare nădejde, deoarece nu mai erau în stare a ține piept barbarilor, nici la hotare. Cu toții s-au apucat să-și ri­dice o cetate de apărare, construită printr-o munică colectivă. Forma acestei cetăți apare și azi la sud de satul Cioroiul Nou, acolo unde rîul Ieruga o încinge într-un mare cot al ei. Pe atunci, rîul o înconjura pe trei părți și forma în jurul întăriturii o salbă de bălți și smîrcuri, greu de trecut. Acesta a fost, de fapt, avanta­jul principal ce i-a determinat să a­­leagă locul respectiv. Piatră la înde­­mînă pentru zidărie nu aveau decît pe malul bulgăresc al Dunării (25 km de­părtare­­) și mijloacele materiale nu le permiteau a o aduce tocmai de acolo. Tot așa de costisitoare era și pregăti­rea unei imense cantități de cărămidă, ce s-ar fi putut folosi la înălțarea zi­durilor de apărare. De aceea, ei s-au mulțumit a ridica o cetate de pămînt, închisă cu un șanț, larg de 8,50 și adinc de 2,50—3 metri, peste care nu se putea trece ușor. Pă­­mîntul rezultat din săparea șanțului a fost aruncat spre interior și paralel cu acesta, la o distanță de 3,50 metri, e constituit un val co­ntinuu, în­tărit pe margini cu gard de bîrne. Un alt gard de bîrne puternice încununa de jur împrejur creasta valului și fe­rea pe apărători de loviturile dușma­nului aruncate de peste șanț. Monetele și alte materiale arheo­logice descoperite la Cioroiul Nou do­vedesc că viața omenească s-a men­ținut aci pînă prin secolul VI e.n., deși stăpînirea romană încetase încă de la 271 e.n. Se pare că invazia tri­burilor avarilor și slavilor de la sfîr­­șitul veacului VI e.n. a pus capăt pen­tru totdeauna așezării întemeiate cîndva de romani. Săpăturile arheologice de la Cioroiul Nou și importanta lor științifică ARME „CĂZUTE DIN CER" Spre surprinderea lor, în secolul al XVI-lea exploratorii au găsit la unii indieni din America de Nord vîrfuri de săgeți din fier ; alți călători au găsit prin anul 1700 la eschi­moșii din Groenlanda cuțite de fier primitiv lucrate — deși nici indienii și nici eschimoșii n­u cunoșteau prelucrarea fierului, întrebarea care s-a pus a fost : de unde și-au procurat ei fierul ? Cercetătorul polonez Pokrzywnicki, după lungi studii, a ajuns la concluzia că fierul folosit de popoarele care nu cunoșteau metodele siderurgice nu putea fi decît de origină meteorică. Din meteoriții metalici se fabricau mai ales arme, considerate ca fiind „căzute din cer“, origina lor „divină” dîndu-le o mare eficacitate. De altfel, legendele vechi spun că Attila a ieșit victorios în războaie datorită unei săbii căzute din cer și pe care un cioban a găsit-o înfiptă în pămînt. De asemenea, Tamerlan a cucerit în veacul al XIV-lea mare parte din Asia și din Europa tot datorită unei săbii „de origină cerească“. Din în­semnările istorice rezultă că în anul 1621 în India a căzut o puternică ploaie de meteo­riți și din fierul acestora s-au confe­cționat arme dăruite apoi lui Tamerlan. Mai aproape de epoca noastră, în secolul XVIII, James Socwerby a dăruit țarului Alexandru I o sabie făcută în 1793 din metalul unui meteorit căzut în Africa de sud. Din același meteorit lo­calnicii au fabricat arme și unelte. Revista „Economișceskaia Gazeta” relatează, că, începînd din anul vii­tor, o întreprindere sovietică va în­cepe fabricarea în serie a unui nou a­­parat de radio prevăzut cu un ecran pe care vor apare culorile curcubeu­lui, în combinații corespunzătoare cu muzica respectivă. Aceasta va permite amatorilor să aprecieze mai bine con­certele simfonice. Aparatul va fi prevăzut și cu un dis­pozitiv pentru conectarea unuia sau mai multor difuzoare suplimentare, care vor face astfel posibilă audierea concomitentă a unui program în mai multe încăperi. Un șoricel pătrunde într-o enormă bucată de brînză. După ce mîncă pe săturate, se hotărăște să iasă. Dar abia își scoate betișorul că și vede laba u­­nui cotoi care dă tîrcoale brînzei. Su­­­spăimîntat, șoricelul intră înapoi în bucata de brînză. Tocmai cînd se gîndea că e pierdut, aude brusc lătratul unui cîine. „In sfîrșit, își spune șoricelul, sînt salvat. Cotoiul, în mod sigur, și-a luat tăl­pășița". Mai așteaptă cîteva clipe, a­­poi da buzna afară din bucata de brînză. Cotoiul îl înfușcă și îl mânîncă. Ceva mai tîrziu, lingîndu-și mustă­țile murmură cu satisfacție: „Mare dreptate avea mama cînd îmi spunea că pentru a reuși în viață trebuie să în­veți limbi străine !". ★ — Îi­ minte că acum 6 luni mi,am pierdut ceasul? — Da. — Ei, astăzi m-am uitat prin bu­zunarele paltonului pe care îl purtam atunci, și ce crezi că am găsit ? — Ceasul ? — Nu, gaura prin care a căzut. . . — Iar vii de la circiumă — îi spu­ne soția soțului. — Ș i ce ai vrea să rămîn acolo pe veci ?! — La noi a venit doctorul. Tata i-a arătat limba și pe urmă doctorul i-a scris certificatul medical. — La noi s-a întîmplat invers fata a căpătat întîi certificat medical și pe urmă a scos limba. Racheta pentru pasageri Racheta cu un singur etaj, „Pegas“, teză de 27.000 km pe oră. Ea va fi gata P. Bono, directorul secției de rachete și „Douglas Air­craft Company“. Potrivit indicațiilor date de Bono, 35 m înălțime și 16 m diametru la ba­riere, fiecare oferind loc pentru 43 de Motoarele rachetei „Pegas“ vor cu gen lichid. Echipajul va fi alcătuit din speciale pasagerii nu vor resimți fiînar­mit reintrarea în atmosferă. O călătorie minute. Motoarele vor funcționa numai de maximum altitudinea de 200 km și de cerc, va transporta 260 de pasageri, cu o zi­­în 1980. Acest lucru­­a afirmat recent sisteme spațiale a firmei americane „Pegas“ va avea forma unui clopot de ză. Corpul rachetei va fi împărțit în pa,­cușete individuale. i­suma un amestec de hidrogen și oxi­ doi oameni. Datorită unor dispozitive ca bruscă a retrorachetelor, care per­ California — Bombay va dura 39 de timp de șase minute. Racheta va atin­­traiectoria sa va avea forma unui arc S.U.A. . Oamenii de Știință ameri­cani au realizat la Denver o oglindă solară cu diametrul de ÎS metri, ca­pabilă să concentreze căldura soare­lui și să o transforme in electri­citate. In foto: oglinda solară de la Denver. Concerte colorate Învătămînt prin televiziune In Olanda a fost introdus învățământul prin televiziune intr-un număr de 250—300 de școli elementare și medii. Timp de doi ani, emisiile vor fi efectuate pe o bază expe­­rimentală. Pentru primul an s-au prevăzut 20 de emisii de cite 25 minute, care vor avea loc de două ori pe săptămînă. Autoritățile școlare olandeze nu intenționează să înlocuiască prin aceste emisii corpul didactic ci doar să completeze pro­­gramul școlar. Se urmărește lărgirea metodei de predare și transmiterea de material didactic care nu poate fi pro­curat, ci doar vizionat pe micul ecran. Rezultatele practice ale învățământului prin televiziune vor fi analizate de că­­tre oficiul central de statistică din Olanda. Un străvechi coif celtic la Muzeul din Baia Mare se află un coif celtic din secolul III—II î.e.n., pri­mul de acest fel descoperit pe teritoriul patriei noastre. Coiful a fost scos la i­­veală cu prilejul săpăturilor arheologice efectuate în comuna Glumești, raionul Garei. El are două părți distincte perfect armonizate : coiful propriu zis și un șoim din bronz. Aripile șoimului, prinse de corp printr-un sistem de balamale, se miș­cau atunci cînd posesorul coifului mer­gea călare, impresionînd inamicii. După revelion ! Supliment la meniu: Vineeeeeee ! I Ea . Ce, Costică iar face haltere ? E la a cincea sticlă. Acum să nu respiri ! Am nevoie de o scutire, doctore. Văd numai „negru* in fața ochilor... ELVEȚIA. Noua șosea Luzern spre Breuenigpass și susța­țiunea de iarnă Engelberg, complet acoperită cu aluminiu pe o lungime de TO0 metri, va fi curînd inaugurată. Vedere parțială de interior a noii șosele. Curiozități istorice In 1249 cînd marile orașe italiene erau independente, un soldat din armata orașului Bologna a trecut în ar­­mata orașului Modena, luînd cu el un vechi hîrdău de stejar din care își adăpa calul. Autoritățile din Bologna nu au insistat să fie extrădat dezertorul, dar au pretins să restituie hîrdaiul, ca fiind proprietatea orașului. Mîn­­drii conducători aii Modenei au refuzat, și între cele două orașe a izbucnit un război care a durat 22 de ani, prici­nuind numeroase distrugeri și victime. Hîrdăul, care a fost cauza acestui război sîngeros, se află și acum la Modena, unde se păstrează într-unul din vechile turnuri ale orașului. ★ In 1380, francezii au debarcat în Anglia pentru un raid fulger în cursul căruia au devastat localitatea Win­­chelsea. De atunci și pînă astăzi, comuna plătește unui paznic 5 pence și jumătate pe săptămînă pentru a supraveghea litoralul. Funcția de paznic este deținută în prezent de Fred Curd, în vîrstă de 71 de ani, care nu mai vede decît cu un ochi și nici cu acela prea bine. Fred a cerut municipalității să-i procure un binoclu (marea aflindu-se la o depărtare de peste 3.000 metri). Primarul a refuzat, considerînd că nu există o primejdie imediată de invazie. Paznicul s-a resemnat; întrebat ce ar face un caz de invazie, el a răspuns: „M-aș repezi pînă la circiumă să-mi fac curaj cu un whisky*. Discuție cu­­ Enrich Renge nu activează de mult în formația craioveană de fotbal Electro, putere, dar repede s-a făcut cunoscut. Apreciindu-i activitatea anterioară, i-am adresat cîteva întrebări la care talenta­­tul jucător, „copilul“, — cum i se spune în echipă — a răspuns cu amabilitate. — Unde ați debutat ? — Ea Jimbolia, în echipa Ceramica. — Ea ce vîrstă ? — Ea 13 ani. Aveam antrenor pe Th­­­ring. — Cînd? — In 1950. — Cum ați ajuns în naționala de ju­niori ? — In 1956, am fost chemat în tabăra de juniori de la Rîmnicu Vîlcea. In to­­tal, eram 108 candidați pentru lotul țării de juniori. Doream din toată inima să rămîn în lot. Am muncit cu sîrguin­­ță și am rămas. Așa că, în toamna a­­celuiași an am jucat primul meci inter­­național în compania juniorilor bulgari, la Sofia. — Pe cine ați avut colegi de echipă ? — Pe Bărbulescu de la Știința Cra­iova, Ivansuc de la Știința Cluj, Octa­­vian Popescu și Petru Emil de la Di­­nastio București, Motroc de la Rapid București și pe alții, care acum sunt deja cunoscuți în țara noastră ca foarte buni fotbaliști­i în Iugoslavia, Austria, Belgia, Anglia, Ungaria, Polonia, Spania. Bine­înțeles și pe „23 August“ din București. In total am jucat împotriva a nouă na­ționale de juniori. — După depășirea vîrstei junioratului unde ați evoluat ? — Doi ani la Steaua, cu care am vi­­zitat alte cîteva țări printre care China, URSS și Mongolia, apoi din nou la „Ceramica" Jimbolia. Din toamnă, dată cu schimbarea jocului de muncă, o joc la Electroputere Craiova. — Dorințe de viitor ? — Cred că vă referiți la fotbal. Și dacă-i așa mărturisesc sincer că doresc ca începînd chiar cu campionatul viitor, împreună cu echipa Electroputere, să e­­voluez în categoria B. Apoi... Dar mă opresc aici. Eam­ urat succes talentatului fotbalist în realizarea gîndurilor lui legate atît de batonul rotund cît și de producție. Pentru că Enrich Renge este un foarte bun electrician la secția mecanic șef a Uzinelor „Electroputere“. GH. FEGIORE „copilul“ de pe aripa stingă — Unde ați mai jucat cu naționala de juniori ? Știuțiea... ...porumbul are peste 150 de folosin­­­ț­­e ? Boabele, știuleții sau strujenii, în a. * fără de întrebuințarea lor ca nutreț pen­tru animale, constituie materii prime în­­ prepararea vitaminelor E și F, precum și a unor numeroase alte produse far­maceutice, a alcoolului etilic, dextrinei, diverselor lacuri și uleiuri fine, cleiului, amidonului, scrobelei, fondanților pen­­tru săpunuri, zaharurilor energetice etc. ...laptele poate fi menținut proaspăt și timp de 3 ani ? Specialiștii din in­dustria laptelui a țării noastre, au do­vedit că acest nutritiv produs își păs­­trează toate calitățile sale, fără a se altera, perioade îndelungate, dacă el conține un anume adaus de zahăr și este conservat la temperaturi joase. ...prima farmacie din Cluj a fost în­ființată acum 391 de ani ? Din 1752 și pînă în zilele noastre această farmacie a fost deservită de membrii aceleiași familii. Acum, în localul său se află un muzeu de istorie a farmaciei , unic în țara noastră. Colecțiile muzeului cu­prind peste 3.000 de exponate. Ciocîrlia!... O pasăre gingașe, cu fire contradictorie, parcă... Parcă plăpîndă prin sfiala cu care atinge pământul, temătoare, parcă ascunsă în desișul lanului, — dar cu ce izbucnire știe să se avînte spre înal­­turi, la primejdie ori la ceasurile ei de sburdălnicie!... Cînd spunem „ciocîrlie“, spunem parcă, neastîm­­păr, năzuire spre înălțime, spre lu­mină... Oamenii plaiurilor romînești, cu harul dragostei și al frumosului au urmărit cu inima plină, neastîmpă­­rul ciocîrliei. Și așa cum prin cîn­­tec ori prin vers (care tot cîntec este!) și-au oprit totdeauna impre­siile, așa au făcut și în acest caz. Astfel a apărut „Ciocîrlia“, creație muzicală și poetică de cea mai de­plină autenticitate românească și de un farmec inefabil. In multe lanuri și în multe în­tinderi cu păduri ale lumii, nu hălăduiesc ciocîrliile atît de dragi românului. Dar pasărea aceasta știurlubatică e cunoscută pre­tutindeni, grație strălucitoarei sale reprezentante — melodia „Ciocîr­lia". Poate o vor fi cîntat și năierii de la­ curtea lui Dimitrie Cantemir, poate va fi fost și in repertoriul „tacimului“ lui Barbu — lăutarul cel mai vestit al acestei țări... N-avem mărturii. Știm insă că la curtea lui Grigore Ghica era la mare cinste, datorită lui Costache Dinicu. I De un veac și mai bine, „Cioch­­_­lia" zboară pe toate meridianele lumii. Lăutari români înzestrați, deși&s­pre care revista „VIllustration“ scrir*■ [UNK] în 1889 că „au o muzică ce înmăr­murește prin virtuozitatea din năs­care cu care o interpretează, au ..Ciocîrlia" pe malurile Senei și­"' Potomacului, ale Dunării viene,k. e. budr.pestane, ale Rinului, Neuei, 51 de la Paris din 1889, naistul Di­nicu Angheluș a minunat pe toți cu trilurile învăpăiate ale „Ciocîr­liei". Cristache Ciolac — cel pe care Enescu l-a prețuit atît de mult in­cit îl numea „admirabilul nostru Ciolac" și și-l socotea colaborator — al mișcat deopotrivă cu iureșul „Ciocîrliei", atît inimile românilor (adunați seară de seară „la Iorda­­che“), dar și pe spectatorii francezi care au asistat la­ concertul dat în grădinile palatului Elysée. Preșe­dintele de atunci al Frannței — Lou­­bet — i-a oferit o­ră de 2000 cestei vestitoare de bine și speran­țe. La Expoziția internaționa­lă de la New York din 1939, la restauran­tul „Mickodiere", la Monte Carlo, pretutindeni și-a demonstrat virtuozi­tatea și prin cîntecul „Ciocîrliei“. Londonezii înșiși ovaționați frenetic și cereau „Tocarlia“... Muzicologul Viorel Cosma ne o­­feră o mărturie înduioșătoare din timpul concertelor pe care Enescu, Vasile Vasilache, Grigoraș Dinicu și alți artiști patrioți le dădeau pen­tru alinarea răniților. „Intr-o zi, pe palul unui bolnav Dinicu a zărit o vioară. S-a apropiat cu grijă prin­tre paturi și a aflat că rănitul era Călin Tudor, lăutar din comuna Frasin — Dîmbovița, l-a cîntat o Ciocîrlie "de a umezit ochii tuturor celor de față. Călin Tudor a uitat durerea". Același Grigoraș Dinicu a cîntat „Ciocîrlia“ la sărbătorirea Zilei ceferiștilor, în 1946. Cîntecul „Cio­cîrliei“ avea acum alt sens, altă semnificație... Exprima bucuria unei ajungeri și năzuința spre înainte, spre mai sus... In zilele noastre, nenumărați ar­tiști romîni arată în lumea întreagă frumusețea fără seamăn a „Ciocîr­liei“ românești. „Ciocîrlia" — pre­lucrată măiestru de George Enescu — este înscrisă in repertoriul tuturor orchestrelor simfonice din lume. Naiul lui Fănică Luca, vioara lui Ionel Budișteanu sau a lui Victor Predescu, fluierele și strunele a­­tîtor talente din popor, ii dau glas și vigoare nouă. „Ciocîrlia“ răsună astăzi în toată lumea, prezentă în tot fond prin ambasadori ai ar­tei romînești: „Rapsodia Ro­mina", Ansamblul „Ciocîrlia“ și alte mesagere de prestigiu. F. :ALEXANDRU it­al Cio­­b­aliuri, :e inimi — Buică­­u prima­­ră : „La 1 veni cu continue — „der violin vir­­virtuos fii în stra­nei avîn­­'nplinire la­­ra. Nissa. München, dascăl“ de fir“, va fi ':u — „Ciocn­ită viața, ast­­cînd cînta, lodios, vi­­nilurilor a­ de franci, pe care zăt-a. Ciocîrlia „s­i liberă, neîncătușa mărturiseau că b­ei“, arcușul lipeai de au admir al-<­ belik, micianul Un an­ cîrliei. adar Vio a refu­­ztotdeauna temporanii „Ciocîr­­ii se des­­finți. Așa fiară, Ku­li acade­ ­ați de fla­tor e de­­ oare­ orghce iituiie :i De­și bi­­do­­­­­cti­­litil era­­ plo­­tco­­ iu' Jale

Next