Inainte, octombrie 1979 (Anul 36, nr. 10739-10764)

1979-10-02 / nr. 10739

2 /" Cerință de prim ordin: Conducere concretă, la fața locului, în fiecare dintre satele componente Dat fiind largul democra­tism ce caracterizează în­treaga noastră viață econo­­mico-socială, este absolut necesar ca, în activitatea lor, consiliile populare să-și facă simțită prezența în ori­care dintre satele compo­nente. Pentru că, nu este vorba numai de a diminua drumurile cetățenilor spre și de la sediul primăriei, mai ales de antrenarea rea­ci­vă, concretă a tuturor locui­torilor la conducerea trebu­rilor comunei. Or, aceasta nu se poate realiza, orice s-ar zice, fără a te afla a­­proape de oa­meni, fără căuta să-i con­a­vingi pe de­plin că pros­peritatea, bunul mers al comunei depinde de fiecare dintre ei, de toți laolaltă. Pentru a ne face o ima­gine despre felul în care se realizează în practică a­­cest important deziderat, ne-am propus o investigație în comuna Melinești, loca­litate ce are în componența sa nu mai puțin de 13 sate. Totodată, unele sate sunt destul de îndepărtate de centrul­­ civic, așa cum este cazul Bodăieștilor de Sus, situat la o distanță de 12 km. Reușește primăria să fie prezentă efectiv acolo ? Așa după cum a reieșit dintr-o ședință comună a biroului comitetului comu­nal de partid și a biroului executiv — ne spunea to­varășul Ion Badea, secreta­rul comitetului de partid și primarul comunei Melinești, — în domeniul la care ne referim s-a înregistrat o ex­periență destul de bună, reușind să ne desfășurăm activitatea în așa fel, încît se poate spune că mai ales în unele perioade sediul pri­măriei este în toată comuna.­­In acest sens, trebuie să remarcăm contribuția deo­sebită a unor deputați și delegați sătești cum sînt Maria Bălan, Demetrian Po­pa, Florea Pîrvu, Ion N. Constantin, Ion Diaconu, Ion Codiță, Vasile Păduraru și Puiu Pătru. Prin ei s-a reușit să se transpună mai bine în viață hotărîrile de partid și de stat, hotărîrile proprii, să se obțină rezul­tate din ce în ce mai bune. Indiscutabil că amplele prefaceri înnoitoare ale Me­­lineștilor sînt strîns legate de activitatea consiliului popular. Bunăoară, în acest an a fost obținută cea mai mare producție de grîu din istoria localității, iar pînă în prezent, valoarea lucră­rilor efectuate prin muncă patriotică se ridică la a­­proape 3 600 000 lei, adică 90 la sută din planul întregului an. De asemenea, toate cele patru unități economice, pre­cum și cooperativa de con­sum și-au depășit sistematic sarcinile revenite. In altă ordine de idei, primăria și-a făcut simțită prezența și prin cele trei colective de popularizare a legislației. Revenind la apropierea or­ganului local de cetățenii satelor, de cei peste 5 000 de cetățeni ce locuiesc in atî­­tea sate amplasate pe nu mai puțin de 40 kmp, am constatat din registrul de au­diențe, că în perioada expira­tă din acest an s-au prezentat în audiență 86 de cetățeni, dintre care 72 din afara sa­tului de reședință, cei mai mulți din satul Negoiești, 40 la număr. Am analizat de­taliat motivele pentru care au venit respectivii cetățeni la primărie (unele audiențe, ce-i drept, au avut loc in satele respective). Nouă din­tre acestea se puteau rezol­va pe loc. Ba mai mult, în unele cazuri, cum sunt cele ridicate de Gheorghe Pa­­raschiv din Spineni, Maria și Florea Trancă din Ne­goiești, Ion Coceanu din Bo­­dăești, fiind vorba de pro­bleme ce priveau colectivi­tatea, era foarte bine dacă soluționarea ar fi avut loc în mijlocul unor grupuri cu­ mai largi de locuitori. De­sigur, este foarte bine că primăria a amenajat camere speciale în satele Negoiești și Bodăeștii de Sus, și că aici sînt prezenți săptămî­­nal, pe rînd, primarul, vice­președintele și secretarul consiliului popular. Dar, considerăm că nu este su­ficient doar atit. Părerea noastră este că primăria trebuie să-și facă simțită e­­fectiv prezența în toate sa­tele componente. Mai ales în principalele sate și în spe­cial la Negoiești, organul local al puterii de stat să se deplaseze cu un colectiv capabil să rezolve acolo ori­ce problemă. Ion DIACONU Răspundem la scrisoarea dr. Constantin I. Dincă, Cra­iova, E.T.C. nu poate con­strui garaje la capetele de linii deoarece aceasta impli­că însemnate fonduri de in­vestiții. Dispersarea parcu­lui de autovehicule pe raza municipiului nu ar îmbună­tăți cu nimic activitatea de transport, creînd, în­ același timp, cheltuieli în plus cu organizarea, conducerea și urmărirea activității. Marian Nichifor, Mihăița. Cu privire la modul de eli­berare a medicamentelor pe rețete gratuite, vă informăm că bolnavii ambulatori care beneficiază de gratuitate semnează, la primirea me­dicamentelor, pe primul exemplar al rețetei și pre­zintă buletinul de identitate. In astfel de cazuri nu este permis e prezenta la elibe­rarea medicamentelor legi­timații de serviciu sau alte acte de identitate. Marin Voinea, Craiova. A­­bonamentul pentru­­ cursă specială poate fi folosit și pe un traseu comun din interiorul municipiului, tra­seu indicat, la cererea dv., pe abonament. Pe autobu­zele cu regim special nu se poate circula pe bază de bi­let de călătorie. C. Niță, Craiova. După cum suntem­ informați: Ex­ploatarea de gospodărie co­munală din Craiova va pu­ne, contra cost. La dispoziția cetățenilor de pe strada Vlad Țepeș recipienți pen­tru depozitarea resturilor menajere. Gh. Mărculescu, Craiova. In zona la care v-ați referit in scrisoare vor fi ampla­sate noi blocuri de locuințe. Din acest motiv nu se poate trece la amenajarea terenu­lui propus de dr. Steliana Dumitrescu, Cra­iova. Documentația pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 4/1973 se înaintează la comitetul executiv al Con­siliului popular județean pentru a emite decizie cu privire la cele solicitate de du. ÎNAINTE ■ 2 — X — 1979 C­ălărie Finalele campionatului republican și ale „Cupei României“ Pe hipodromul din Parcul poporului (Craiova) s-au desfășurat, duminică dimi­neața, ultimele probe din cadrul finalelor campiona­tului republican de călărie și ale „Cupei României“. Vă prezentăm călăreții clasați pe locuri fruntașe în ulti­mele trei zile de concurs : gg obstacole, categoria grea — 1. Al. Bozan (C.S.M. Si­biu) cu Călin. 2. Dania Po­­pescu (Steaua) cu Sonor, 3 tot Dania Popescu cu Pier­sic B obstacole (nr. 4) cat. mijlocie — 1. Ion Popa (Steaua) cu Ficus, 2. Enache Boiangiu (Olimpia Bucu­rești) cu Gruia, 3. Dania Popescu (Steaua) cu Ecou B proba 1 obstacole cat. semiușoară din „Cupa Ro­mâniei“ — 1. Marius Burtea (C.S.M. Sibiu) cu Hazard, 2. Nicolae Gheorghe (Steaua) cu Jur, 3. Romulus Faș­­covschi (C.S.M. Craiova) cu Naum și Nicolae Gheorghe (Steaua) cu sp­ de remarcat că cei patru concurenți cla­sați pe primele trei locuri au încheiat parcursurile cu zero puncte penalizare, de­partajarea făcîndu-se după timpul înregistrat în par­curgerea traseului — res­pectiv, 56”8, 58”8, 59”0, 59”0 , proba 2 în „Cupa Româ­niei", obstacole, cai. ușoară — 1. Gruia Deac (C.S.M. Si­biu) cu Glorios (0 p. pena­lizare, 33”0), 2. Enache Bo­iangiu (Olimpia Buc.) cu Gruia (0 p. penalizare, 33”2) 3. Nicolae Gheorghe (Steaua) cu Ip (0 p. penalizare, 34”0) Și „Cupa României", obsta­cole, cat. semi­ușoară — con­­tracronometru — 1. Nicolae Ghe­orghe (Steaua) cu Ip (32 punc­te, 82”0), 2. Victor Damian (Dinamo) cu June (32 p., 91”0), 3. Nicolae Gheorghe cu Jur (31 p., 91”5) «g „Cupa Ro­mânie" — ob­stacole, proba nr. S. pe echi­pe — I. C.S.M. Sibiu (Gruia Deac cu Glorios, Marius Burtea cu Hazard, Peter Fleiser cu Vampir, Al. Bo­zan cu Năpasta) — 8 p. pe­nalizare ; 2. Steaua (Dumi­tru Velea cu Norbert, Dania Popescu cu Ecou, Nicolae Gheorghe cu Jur, Ion Popa cu Licurici) — 12 p.p. i 3. Dinamo (Mariana Moisei cu Vals, Victor Damian cu June, Eugen Ionescu cu Pro­tocol, Constantin Vlad cu Stolnic) — 15 p.p. ■ Cla­samentul general al „Cupei României“, ediția 1979, se prezintă astfel: 1. Steaua (258 p.), 2. C.S.M. Sibiu (246 p.), 3. Dinamo (134 p.), 4. O­­limpia (131 p.), 5. C.S.M. Iași (57 p.). în cadrul competiției, dis­putată timp de opt zile la Craiova, s-au evidențiat în­deosebi călăreții de la echi­pele bucureștene Steaua și Dinamo. O bună impresie a lăsat pregătirea cailor de la categoriile ușoară și mijlo­cie. De menționat numărul redus de participanți în pro­bele grele. Concurenții cra­­ioveni, care obținuseră re­zultate promițătoare în cam­pionatele naționale de ju­niori și la Balcaniadă, nu au îndreptățit speranțele specialiștilor in această competiție de anvergură a seniorilor. Text și foto : V. POPOVICI, coresp. ■ La sfîrșitul acestei luni (28 octombrie), divizionarele­­ de volei vor lua startul în noul sezon competițional. Lotul feminin al Universi­tății Craiova, după o vacan­ță activă la mare și o suită de antrenamente la Crivaia (munții Semenic), se pregă­tește intens sub îndrumarea noului antrenor — profeso­rul M. Dumitrescu. Față de sezonul trecut, din lotul craiovean lipsesc 5 dintre fostele jucătoare de bază (Buzatu, Popeața, Enescu, Lăluț și Crivăț), o situație delicată, desigur, pentru an­trenor, care nu se arată totuși deloc pesimist în al­cătuirea sextetului cu care va lupta în noul campionat, într-o recentă convorbire, antrenorul M. Dumitrescu a subliniat: „Deși vom fi lip­siți de aportul unor jucă­toare consacrate, avem în­credere în actualul lot, în componența căruia intră, a­­lături de mai experimenta­tele voleibaliste Mariana Chima, Marilena Dubinciuc sau Camelia Ursache, și ju­cătoare promovate din rîn­­dul junioarelor. Rezervele de „ieri" se dovedesc demne de a fi titularizate. Cînd afirm acestea, am în vedere seriozitatea și conștiincio­zitatea cu care participă la antrenamente, spiritul de disciplină care domnește în echipă“. (Gh. Seclăman, co­­resp.).­­ In dubla întîlnire a­­micală internațională dintre echipele feminine de volei Universitatea Craiova — Botev Vrața s-au înregistrat scorurile de 1—3 și 3—0. Evoluția gazdelor (partidele s-au desfășurat la Craiova) ridică unele semne de în­trebare. Subliniem că for­mația craioveană va abor­da apropiatul sezon compe­tițional cu un lot sensibil subțiat valoric, prin pleca­rea a cinci dintre fostele titulare. In această situație, pe lângă multă muncă, este necesară și multă înțelegere și răbdare. Numai așa vor fi posibile o serie de rezul­tate pozitive. O primă con­statare se impune totuși: actualul lot resimte lipsa unei trăgătoare de forță, iar mișcarea în teren a forma­ției este prea lentă, în de­zacord cu exigențele jocului modern și cu... media de vîrstă a lotului — aceasta și datorită faptului că prin­cipala conducătoare de joc, Mititelu, are un evident sur­plus de greutate. ■ Duminică, în etapa a II-a a campionatului repu­blican al juniorilor și șco­larilor : C.S. „N. Titulescu" — C.S.S. Dîmbovița Tîrgo­­viște (1) : 3—1. Excelent spectacol voleibalistic, cîști­­gat pe merit de echipa mai mobilă și cu virtuți tehnice superioare. O remarcă spe­cială pentru Carmen Anghel (Cv.). Liceul industrial e­­nergetic Cv. — C.S. „N. Titulescu“ (m) : 0—3. Succes meritat al voleibaliștilor pregătiți de prof. I. Combei. Echipa învinsă (antrenată de prof. Gh. Mantea) se află totuși în progres față de se­zonul trecut. (I. Amărăștea­­nu, coresp.). Agendă voleibalistică FOTBAL DIVIZIA C — 1g Constructorul Craiova Minerul Motru : 2—3 (0—2). După cinci etape în care nu a fost învinsă, e­­chipa constructorilor craio­­veni a cedat, duminică, sur­prinzător, pe teren propriu. Prestația gazdelor a fost sub nivelul cunoscut, iar jo­cul fundașilor — nesigur. La rîndul lor, atacanții s-au bîlbîit într-o serie de si­tuații favorabile, nereușind să finalizeze. Printr-un joc mai simplu, cu atacuri pe aripi, oaspeții au marcat de trei ori prin Gutuie (min. 4, 30) și Laurențiu (min. 66). Pentru Constructorul a în­scris Barbu (min. 52, 86). gg C.F.R. Craiova — Chi­mistul Rm. Vîlcea : 2—0 (0—0). Partidă viu disputată, în care gazdele au dominat în majoritatea timpului, reușind să puncteze de două ori, în repriza secundă, prin Chiriță și Giuverdea. B Lotru Brezoi — Elec­­troputere : 2—0 (0—0). După o partidă în care oaspeții au ratat numeroase ocazii de gol, Electroputere a pă­răsit terenul învinsă și de astă-dată. De subliniat că, de săptămîna trecută, con­ducerea tehnică a formației craiovene a fost preluată de cunoscutul antrenor Con­stantin Deliu, care sperăm să readucă echipe la... linia de plutire. ■ Dunărea Calafat — Mi­nerul Rovinari : 3—0 (3—0), prin golurile înscrise de Ion Mănățiu, Marin Oncică și Emil Baroga. GH. PIR­OI coresp. Mîine, pe „Central", în „Cupa U.E.F.A.“ „U“ Craiova — favorită, Wiener S.K. firare ce pierde ■ [UNK] [UNK] Primul tur al cupelor eu­ropene la fotbal a reunit 128 de echipe, din toate ce­le 33 de țări membre ale U.E.F.A. Dintre acestea, du­pă prima manșă,­ doar re­prezentantele României au rămas, in corpore, neînvin­se. Cît de semnificative sunt aceste rezultate rămâne de văzut și, mai ales, de con­firmat. Fotbalul românesc n-a intrat peste noapte în elita europeană, dar, cu două săptămâni în urmă a avut o zi bună... Ceea ce ne interesează, însă, în primul rînd acum este ce se va întîmpla mîi­­ne și, în special, ce va face Universitatea Craiova, care pleacă favorită în meciul de miercuri cu Wiener S.K. Să sperăm că își va materiali­za avantajul, în fața unui statdion arhiplin, întreba­­­ți-i pe jucători cît de rău se simt in fața unor tribune goale... Austriecii au primit se­­mieșecul de la V­ienna cu un fair-play care le face cinste. Și antrenorul Rein­­rath și presa austriacă au recunoscut în mod sportiv justețea rezultatului de ega­litate de pe West Stadion, recunoscînd și valoarea cra­­iovenilor. Declarațiile și articolele inserate în presa austriacă nu arborează, bineînțeles, optimism, dar nici n-au un ton de catastrofă, vorbind în general de „un meci re­tur interesant“, ceea ce vrea să spună că încă nu e totul pierdut și că vienezii vor aborda meciul de mîine cu ambiția ultimei șanse, con­form „devizei“ : „N-avem nimic de pierdut“. Atenție deci i­­n cele două meciuri de campionat disputate de la partida cu Universitatea, Wiener S.K. a obținut două rezultate contradictorii — un egal (0—0) în deplasare, la Linz, și un surprinzător eșec pe teren propriu, in fața formației Gak, cu sco­rul de 2—3. De pe acum, după decla­rațiile antrenorului austriac, putem face o serie de su­poziții privind meciul de pe „Central“. Vor lipsi din e­­chipă — spunea Reinrath — Larionows și Demel, adică înaintașii de meserie ai vie­­nezilor. Apoi, Kienast, pre­ferat în prima parte la Vie­­na pe postul de fundaș dreapta pentru spiritul său ofensiv, a cedat locul mai vechiului titular, Lamer, mai precaut ți, se pare, mai sigur în apărare. Să adăugăm revenirea în for­mă a mijlocașului Ritter și vom avea imaginea unei e­­chipe cu o apărare pruden­tă, grupată în jurul libe­­roului Hof, și un mijloc su­praaglomerat, cartea atacu­lui fiind jucată de Drabu­s, golgheterul formației, și, sporadic, de Brauneder, un mijlocaș reputat pentru șu­turile sale de la marginea careului. Mullner, ofensivul fundaș strigă, va sta, pro­babil, retras pe postul lui­­ Crișan are un cuvînt greu de spus în această privin­ță 1). Nu sînt excluse, bine­înțeles, și unele surprize tactice, pentru că, oricum, vienezii trebuie să marche­ze pentru a putea spera calificarea. Elevii lui Valentin Stă­­nescu și Ion Oblemente s-au înapoiat de la Viena cu des­tule cunoștințe despre vice­­campioana austriacă. Cu ce știu, în ce-i privește, au tot dreptul să se vadă vineri în „căciula" de la Zurich a tu­rului 2. Cu condiția, nece­sară și suficientă, a unei victorii în meciul de mîine. Victorie pe care o dorim, mai mult, o întrevedem... Lucian OPREA I 1 ■ „Pati §j 43850), fii g mele pai g rele 8,45; g 19,30. La g g 20. ■ „O g­lefon 1402! g „Moartea g orele : 9; g 18; 20. B .. §§ brie“ E filmul:­­tei dominoului ) 9; 11,15; g 18; 20,15. . g­­ telefon 24! jjj „Avocata“ 1 18; 20. ■ g brie“ — E H mul : * Am. § mine". B g Calafat, für E log peste ü „Independer F" bi­ași, filmul ,.0-1 cuno E kin". B . g Segarce §§§ „Sta* §j­a Muze.. g­­ telefon 121 g fi viz‘~* g orele . H lecții M artă, s M 10, tele g te fi Ü între­g E except­­i ■ r g­­ telefo­ g țiile a. g­­ Casa Răn:­g cesul lup* M feriști B din iunk r g Calea Sev g 9, pot fi v E orele 9—* 1g 2 OCTO E 9,00 Telesc H Film serial: g Compania Ü Ewing. Red j§ sodului 5. r g 16,00 Telex, g reșcoală. 16." g limba a Almanah­er­g 17,20 Di,, g cialiste. h­, E­re turistice E turistic­al­e La început^ = prin munții a Cabane, și g Jab­a *#* poalele "* §ț§ zer-Păr 1 și por g le­­­tul * a bui a vid."- 1 TV.-"18, gj 19,00 Tele, jg îndeplinise E partidul0'',­ g­lodii pop a Seară de la ruțaș,­ g mieră T­­M jurnal. S Tim* g Oltenia g tombine g meteorolog = Banciu. E rece, iar E bil, mai E Vor cade; g Vîntul va a pînă la mo* a­peraturile r S fi cuprinse g 8 grade, iar S xime intri g grade. Ize g giupAa Sv M se va prodi

Next