Inainte, februarie 1986 (Anul 43, nr. 12702-12725)

1986-02-01 / nr. 12702

în spiritul sarcinilor și orientărilor tovarășului Nicolae Ceaușescu­ în fiecare întreprindere, acțiune susținută pentru a marca acest început de nou cincinal cu planul realizat, cu producții suplimentare cât mai marii însemnate depășiri de plan Colectivul de oameni ai muncii din cadrul între­prinderii de utilaj greu și transport pentru construcții Craiova, care a încheiat cu bune rezultate cincinalul 1981—1985, a trecut cu forțe sporite la abordarea noului an și a noului cincinal, fapt dovedit de realizările obți­nute încă din­ prima lună. Astfel, printr-o organizare temeinică a activității, prin materializarea măsurilor de folosire la întreaga capaci­tate a mijloacelor din do­tare, lucrătorii unității amin­tite sunt angajați cu dăruire și răspundere la marea în­trecere socialistă pentru în­deplinirea exemplară a in­dicatorilor de plan și chiar pentru depășirea lor, răs­­punzînd astfel chemărilor și Îndemnurilor adresate de secretarul general al parti­dului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, tuturor oameni­lor muncii din economie de a realiza producții supli­mentare. Ca urmare, in bilanțul lunii ianuarie a fost înscrisă, peste nivelul prevederilor de plan, o producție în va­loare de 1,8 milioane lei. In condițiile diversificării acti­vității prin preluarea lucră­rilor de mecanizare de la termocentralele din Dolj, flori si Mehedinți, timp către partenerii comer­ciali din Olanda, R.F.R. și Italia. In continuare, pe fluxurile de fabricație se lu­crează intens la noi confec­ții pentru export. Ianuarie — sună record Pentru cei 125 de lucrători din cadrul atelierului me­canic calafetean al între­prinderii mecanice Kai Iești, perioada care a trecut de la începutul anului și pînă în prezent a constituit tim­pul angajamentului ferm de autodepășire. Astfel, după cum ne-a spus șeful atelie­rului, Ștefan Dincă, depăși­rile de plan la producția marfă se ridică la peste 155 000 lei. Oamenii de aici au obținut cel mai înalt ni­vel la producția fizică, reu­șind în ianuarie să fabrice 100 de grupe cu discuri pro­duse mult solicitate de agri­cultură, cel mai mare număr realizat pînă în prezent.­­ Dintre cei care și-au adus contribuție însemnată amintim pe Ion Mazilu, Pe­tre Cara, Florea Asproiu, Atanase Vornic și Iulian Vișan, Noi produse craiovene pe adresa benefi­ciarilor externi Harnicele lucrătoare de la întreprinderea de confecții Craiova, unitate în care încă din prima lună a anu­lui s-a trecut cu întreaga capacitate la derularea acti­vității de export, raportează frumoase realizări privind onorarea la timp și cu pro­duse de bună calitate a con­tractelor încheiate cu bene­­ficiarii externi. Acordînd o atenție deosebită promovării produselor românești pe piața internațională, colec­tivul unității amintite a li­vrat, în perioada 3—-SI ia­nuarie a.c., 183 090 confecții in RTF.G., 20 009 confecții în Olanda și 15 090 confecții în Anglia. Totodată, în ultime­le zile au fost pregătite noi loturi de articole pentru fe­mei și bărbați, la număr d­e pasiv la 000, care urmează :« a« expediate în »cur* r - Fundamentare temeinică, demaraj puternic în realizarea producției fizice și exportului Convorbire cu tovarășul ION DIACON­I inginerul șef al U.F.E.T. Craiova — Tovarășe inginer șef, colectivul de muncă de la Unitatea forestieră de ex­ploatare și transport Craio­va este, deja, recunoscut pentru realizările deosebite înregistrate în cadrul marii întreceri socialiste în anul recent încheiat. Ce ne pu­teți spune despre obiectivele sale în primul an al celui de-al VIII-lea cincinal? — In primul rînd,­ aș re­marca faptul că ne angajăm să obținem în 1936 rezultate la fel de bune ca și în anul trecut, cînd am realizat și depășit atît indicatorii fizici cit și pe cei valorici, în­­scriindu-ne printre unitățile fruntașe pe ramură. Ne-am propus ca în noul an să ac­ționăm în așa fel încît să ne situăm încă de la sfîrși­­tul lunii ianuarie pe o po­ziție fruntașă. Pornind de la îndemnurile și indicațiile secretarului general al parti­dului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, sîntem hotărîți să facem totul pentru der­ala­­rea activității în condiții de calitate ridicată, de înaltă eficiență. De altfel, în adu­nările de sindicat de la nive­lul secțiilor și sectoarelor, colectivele de lucrători au analizat cu temeinicie mă­surile ce se impun pentru a îndeplini sarcinile ce ne revin. Ca o dovadă conclu­dentă în acest sens amintesc realizarea și chiar depăși­rea principalilor indicatori în perioada care a trecut de la începutul anului și pînă în prezent. — Ce direcții de acțiune v-ați propus pentru atinge­rea obiectivelor amintite ? EMU. CAPOTA (Continuare în pag. a IV-a) Concursul profesional „Cel mai bun mecanizator“ Moment final al celei de-a 14-a ediții a concursului pro­fesional „Cel mai bun me­canizator“ : stabilirea și a­­cordarea premiilor. Inregis­­trînd peste 200 000 partici­panți în faza de masă,­ con­cursul, desfășurat în organi­zarea C.C. al U.T.C., Ministe­rului Agriculturii, Uniunii Naționale a C.A.P., Comite­tului uniunii sindicatelor pe ramură, a reunit, în faza finală, 82 participanți. O frumoasă comportare a a­­vut-o echipajul doljean, ob­­ținînd prin Bancă *Tra­ian, mecanizator la S.M.A. Poia­na Mare, locul 1, categ. sub 30 ani (în dreapta­ imaginii), care a totalizat 29,00 puncte și a obținut titlul de „Cel mai bun mecanizator pe țară“ la această categorie­ de vârstă, De agi, 1 februarie, de la ora 8, se des­ fășoară recensămîntul animalelor domestice Cu deplină răspundere cetățenească, în interesul economiei naționale, al fiecărui producător agricol la fiecare localitate din județul nostru, ca de altfel în întreaga țară, de azi, 1 februarie, ora 8, începe re­censămîntul animalelor do­mestice, acțiune majoră, de importanță națională, me­nită să determine noi acți­uni vizînd dezvoltarea zoo­tehniei atît în unitățile agri­cole socialiste, cît și în gos­podăriile populației. Așa cum s-a mai subliniat și cu alte prilejuri, recensămîntul animalelor care are loc în perioada 1—8 februarie a.c„ face parte integrantă din măsurile luate de conduce­rea partidului nostru pentru creșterea efectivelor și a productivității lor, condiție indispensabilă făuririi unei agriculturi moderne, inten­sive, de înaltă eficiență și randament. Pentru cunoaș­terea exactă a evoluției șeptelului este absolut ne­cesar ca atît deținătorii de animale cît și comisiile de recensămînt să respecte ri­­guros prevederile legale­­ referitoare la declararea și înregistrarea precisă a ani­malelor deținute, adică nici mai multe nici mai puține decit există în realitate. Iată, în esență, ce trebuie să cunoască fiecare crescă­tor de animale. Recensă­mintea stabilește, riguros exact, efectivele de bovine, ovine, porcine, caprine, ca­baline, iepuri de casă, ani­male pentru blană, păsări și familii de albine existente la 1 februarie 1386 în uni­tățile agricole socialiste, alte unități deținătoare de animale și, evident, în gos­podăriile populației de 1« sate și orașe. Persoanele fizice, precum și unitățile socialiste de stat și cooperatista care de­țin animale din categoria celor prevăzute a fi recen­zate sunt obligați sa S­E DECLARE. în cazul în care o persoană fizică în­calcă obligațiile prevăzute, ANIMALELE NEDECLA­RATE SE CONSIDERA CA NU II APARȚIN ȘI SE PREIAU, FARA PLATA, ÎN PROPRIETATEA STA­­TULUI Declararea de către o unitate socialistă, de stat sau cooperatistă a unui nu­măr de animale mai­­ mic decît cel real atrage­­ pre­luarea fără plată, la fondul central­ al statului, a anima­lelor nedeclarate. PER­SOANA VINOVATA DF. ÎN­CĂLCAREA OBLIGAȚIEI DE DECLARARE COREC­TA VA SUPORTA CON­TRAVALOAREA PAGUBEI ADUSE UNITĂȚII. Declararea unui număr mai mare de animale decit cel deținut efectiv CON­STITUIE INFRACȚIUNE ȘI SE PEDEPSEȘTE PO­TRIVIT LEGII PENALE. Deținătorii de animale SÎNT OBLIGAȚI SA PER­MITĂ ȘI SA ÎNLESNEAS­CĂ personalului ce efec­tuează recensămîntul și or­ganelor de control SA VE­RIFICE LA FAȚA LOCU­LUI REALITATEA DATE­LOR DECLARATE. Redăm în continuare, suc­cint, răspunderile ce revin (Continuare în pag. a IV-a) Foto-tcxt: DAN STÁNESCU Copiii — suprema vocație a familiei „Numai cine nu iubește copiii spune că e greu să crești mai mulți“ Invitația de a vizita fa­milia lui Gheorghe Ciupite am primit-o la locul său de muncă de la întreprinderea Oietei-lemn din Craiova, un­de lucrează ca tâmplar C.T.C.-ist. De fapt, e un fel de a spune că am primit­­ invitația. Mâ aflam într-o obișnuită documentare pen­tru un articol pe teme aii producției «a, întîm­plător, a venit vorba despre copii. Atît de frumos », vorbit despre cei patru ai săi, ni­cit i-am spus că mi-ar face plăcere să-i văd și, sigur, omul m-a invitat să-i fac o vizită acasă. ...Cartierul „1 Mai", unde­va în apropierea Spitalului clinic județean. Cunosc,oa­recum zona, dar, pentru a economisi timp, întreb pe cineva despre un bloc si îmi arată unul aflat in apropie­re, înăuntrul apartamentului pe care­-l caut, se aud gla­suri de copii, care se topesc dintr-odată la clinchetul so­neriei. Deschide Gheorghe Ciupitu, pe care-l cunoscu­sem la locul său de muncă. Mă invită în sufragerie, lo­cul obișnuit de primire a oaspeților în apartamentele moderne, copiii și soția, se retrag în celelalte încăperi și la început li se aud doar șoaptele. Dar gazda mea ști'­­.că­ am venit, pentru ei și­, in Cu­rînd, simeni toți in­ pre Aceștia sînt copiii des­care v­i vorbeam la MI­IU TI A POSPAI (c­ontinuare in pag. a 11-a) Din gospodăriile populației — cît mai multe produse agroalimentare Fruntași la muncile pe ogor, fruntași la încheierea și onorarea contractelor cu statul După cum se știe, livrarea la fondul de stat a unor cantități cît mai mari de produse vegetale și anima­liere constituie, mai presus de orice, o înaltă îndatorire civică și patriotică a tuturor țăranilor. Și gospodari de frunte — precum Sandu Zisu, Ion Irindea și Victor Țepiș, care se numără prin­tre cei mai harnici lucrători ai ogoarelor de la Calicea Mare — își dau foarte bine seama că prin­ onorarea a­­cestei înalte îndatoriri cetă­țenești își sporesc contribu­ția la înfăptuirea cu succes a programului autocondu­­cerii și autoaprovizionă­rii teritoriale, . Bunăoară, destoinicul coo­perator Sandu 2isil a reușit­ sufragerie, după ce, mi-am dat seama, avusese loc o „aranjare a ținutei vesti­mentare". Sînt trei fetițe și un băie­țel, care s-au așezat frumos pe scaune, la masă, cu ex­cepția celei pe care aflu că o cheamă Alina, ea rămânînd în brațele mamei, cuminte, cu ochi întrebători. Nu „in­tervine“ în discuție decît pron­uițînd din cînd în cirul „mama“, „papa" sau alte câteva cuvinte — rămase to­tuși între cele mai frumoase din seara aceea, anul trecut, să încaseze pe produsele ce le-a livrat la fondul de stat, prin con­tract, aproape 20 000 lei, iar normele fizice pe care le-a realizat la muncile cîm­pu­­lui. Elena, împreună cu soția sa, se ridică la peste 400. Din cîte ne spune to­varășul Victor Aftinescu, vicepreședinte al consiliului popular, acest gospodar de nădejde își desfășoară acti­vitatea, de mai mulți ani, ca udător la sistemul de iri­gații, unde reușește, de fie­care dată, să-și facă în mod exemplar datoria, în timp ce soția se numără și ea printre cooperatorii de frunte din cadrul fermei nr. 7 de cîmp, condusă de ingi­nera Elena Nețoiu. Așadar, iată că atunci cînd bunul gospodar se străduiește să folosească cit mai bine fie­care palmă de pâmânt, să muncească fără preget din primăvară pină in iarnă, izbutește, deopotrivă, nu nu­mai să răspundă cu prompti­tudine la orice solicitare pe ogor, dar să .și livreze la fondul de stat. Cap» lăuda­bil, un apreciabil volum de produse vegetale anim­a­­liere. Cît pentru anul in curs, el s-a angajat să pre­dea statului, prin contract, peste 600 litri lapte de vacă (față de 250 litri, cît a livrat, conform contractului, în 1985), precum și 8 kg carne de pasăre, 250 de ouă,­­1 kg lină, 280 kg struguri, 8 kg IMN­. I.­VMIWSCÜ (Continuare in pag. a III a)

Next