Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 1971 (Anul 4, nr. 1039-1118)
1971-09-26 / nr. 1115
Pag. 2 ................................................................................................................. CIOPLITORUL DE PORŢI Meşterul popular GHEORGHE BOROD! Arta lui Gheorghe Borodi din Maramureş este deja cunoscută atit in ţară, cit şi peste hotare. La „activul“ său Gheorghe Borodi are peste 30 porţi sculptate, — adevărate monumente de artă, — plus diferite alte obiecte casnice sau mobilier (tuse cu ţurgălăi, linguri, căuşe, chipuri de oameni, lăzi de zestre, scaune etc.) ce împodobesc atit Muzeul Satului din Bucureşti, cit şi Muzeul Bruckenthal din Sibiu, Muzeul judeţean din Baia Mare şi Muzeul etnografic din Sighetul Marmaţiei. Şi-a însuşit arta cioplitului şi a „împistritului“ in lemn de cînd era copil. Sculptura în lemn a lui Gheorghe Borodi, tradiţională şi autentică, surprinde firea, frumuseţea, dirzenia, sensibilitatea, imaginaţia artistică şi bunul gust al maramureşenilor. Motivele ornamentale folosite de Gheorghe Borodi sînt : funia, colacul împletit suin diferite rozete ce simbolizează discul solar, motive tradiţionale moştenite din străbuni, îşi lucrează sculpturile în lemn de stejar, curat, nevopsit. După ce îşi face întîi planul „un cap" şi apoi pe hîrtie, lemnul i se supune, după gîndurile şi închipuirea sa, sub meşteşugul daltei şi bardei, primind formele pe care „stăpînul“ le doreşte. Spre deosebire de celălalt meşter maramureşean — Ion Stan-Pătraş — Gheorghe Borodi susţine că zugrăveala amuţeşte „sufletul“ lemnului. Sculptura lui Borodi dezvăluie fibrele imaculate ale lemnului, meşterul descifrînd, cu dalta, tainele lui. Sculptura şi zugrăveala lui Ion Stan-Pătraş, par mai vesele, pe cînd a lui Gheorghe Borodi mai sobră ca şi structura lui sufletească eligiacă, in permanentă contemplare. Dacă arta lui Ion Stan-Pătraş înclină mai mult spre o dexteritate profesională, cea a lui Gheorghe Borodi are fibre autentice tradiţionale, el vădindu-se un talent înnăscut. Arta lui, apreciată şi peste hotare, constituie o mîndrie naţională, ea îmbogăţind tezaurul spiritual al poporului nostru. Prof. PETRE LENGHIEL-ÎZANU 'rrs&ftmmiml Dacă am reprezenta istoria omenirii printr-o linie, epoca actuală n-ar constitui decât un punct ce desparte trecutul de viitor. Este prin excelenţă epoca tehnicii şi a civilizaţiei înaintate ca produse superioare ale existenţei umane. Această civilizaţie modernă, indisolubil legată de tehnică a determinat crearea pe Pămînt a unor valori materiale şi spirituale ce n-ar fi apărut niciodată fără contribuţia lui Homo sapiens. Tocmai de aceea, civilizaţia şi tehnica au o influenţă reactivă indiscutabilă asupra existenţei biologice a omului şi aceasta, cu atit mai mult cu cit tehnica este mai înaintată, în evoluţia biologică se pot remarca — printre altele — doi factori importanţi, marcind fiecare direcţii diferite de dezvoltare (fără a constitui numai ei mobilurile evoluţiei), care în problema de faţă capătă o importanţă majoră. Aceşti factori sunt adaptarea şi autonomizarea. Ambele procese biologice (adaptarea şi autonomizarea) se fixează însă de-a lungul generaţiilor prin informaţii ereditare. Întrucît omul civilizaţiei noastre, cu ajutorul tehnicii şi-a creat un mediu care devine tot mai artificial (şi ale cărui legi sunt necunoscute sau puţin cunoscute) se pune, întrebarea legitimă : adaptare sau autonomizare? . .. Sigur că pentru adaptare nu avem timp, fiindcă ea ar necesita poate milenii; rămîne deci să căutăm căile întortocheate ale autonomizării. Puse într-o problematică mai specială — şi anume a ocrotirii naturii şi a resurselor sale — cartea prof. J. Dorst, apărută în traducerea lui Guste Vladimir, sub îngrijirea Editurii ştiinţifice, reprezintă chintesenţa eforturilor depuse de autor în contextul ideilor expuse mai sus. Semnalul de alarmă tras de cîţiva amatori de la sfîrşitul secolului trecut, pentru ocrotirea naturii sălbatice, devine azi un S.O.S. „ad literare“ pentru salvarea omului însuşi, care preocupă intens atît diferite organizaţii mondiale ilustre (U.I.C.M., F. A. O., U.N.E.S.C.O., Fondaţia Mondială pentru Ocrotirea Naturii Sălbatice, P.R.I.) cît şi pe cetăţeanul simplu. Homo sapiens, chiar de la începuturile apariţiei sale, după un scurt timp nu s-a mai încadrat în echilibrurile biologice naturale ci, datorită inteligenţei sale, a adaptabilităţii şi plasticităţii sale ecologice, nu cunoaşte factori limitanţi, influenţînd tot mai adînc mediul său de viaţă. Pentru a salva ceva din natura primară, naturaliştii de la sfîrşitul secolului trecut, îngroziţi de amploarea distrugerilor potenţialelor biologice, încep promovarea ideilor de construire de rezervaţii (spaţii protejate de influenţa directă a omului) şi parcuri naţionale. Ele urmau să devină adevărate laboratoare, vii „sanctuare“ pentru omul de ştiinţă, în care viaţa sălbatică să se desfăşoare liniştit, iar restul planetei putea fi lăsată pradă unei exploatări nelimitate. Ideea atît de salutară pentru acea vreme, este astăzi depăşită. Parcul naţional, „sanctuarul“, rezervaţiile integrale, speciale şi parţiale nu mai constituie decît soluţii locale (deşi ele trebuie în permanenţă extinse !) ; în prezent se pune problema ocrotirii întregii planete, soluţia constînd într-o „amenajare reală, într-o folosire fără abuz a tuturor resurselor ... Lupta pentru ocrotirea naturii trebuie dusă acum pe toate fronturile. Natura nu va fi însă ocrotită împotriva omului ; în lumea modernă ocrotirea naturii se va face pentru om şi prin om“. Cartea prof. J. Dorst de la Muzeul de Istorie naturală din Paris e structurată în două părţi. Prima parte intitulată ieri, tratează foarte minuţios factorii care au contribuit la compromiterea existenţei habitatelor naturale şi modul diferenţiat de acţiune , a lor în Europa, America de Nord, Asia, America de Sud, Africa, Oceania. Din multitudinea de exemple documentate vom selecta şi noi numai două, dovedind că şi abuzul omului ar trebui să aibă o anumită limită. Astfel, un exemplu deplorabil de distrugere a unei specii o constituie porumbelul migrator (Ectopistes migratorius) din America de Nord. Această specie, potrivit unor observaţii din Wisconsin, în 1871 cuibărea în cîrduri mari şi numărul lor pe o suprafaţă de 2.200 km2 se apreciază că ar fi fost de 136.000.000 exemplare. Datorită vînării abuzive (şi în mare măsură şi despăduririlor masive) numărul de indivizi, în scurt timp, s-a redus aşa de mult Incit în 1909 s-a instituit un premiu de 1.500 dolari pentru cel care va da informaţii precise despre cuibăritul măcar a unei perechi. Acest premiu nu a putut fi acordat niciodată ! — Ne frapează şi harta forestieră comparativă a Europei între anii 900 şi 1.900, care demonstrează fracţionarea codrilor seculari în păduri mici ale căror condiţii ecologice au fost sensibil modificate, astfel că pentru un naturalist o hartă forestieră poate deveni înşelătoare în ceea ce priveşte compoziţia sa floristică. In paginile celei de-a II-a părţi intitulată Astăzi, în cadrul a opt capitole, se face o incursiune reală, care uneori ne înspăimîntă chiar, asupra situaţiei planetei noastre din ultimele decenii. Autorul insistă, categoric, asupra gravităţii exploziei demografice (în cei 600.000 de ani de existenţă a „omului modern“ numărul său s-a ridicat la 3 miliarde, în actualul ritm de creştere însă vor fi suficienţi numai 30 de ani pentru ca populaţia umană să se dubleze), asupra distrugerii solurilor prin eroziunea accelerată, a despăgubiriilor şi incendierii brusei, ce se practică şi azi, asupra poluării mediului (apa Senei în prezent reprezintă un amestec de părţi egale de apă de rîu plus ape provenite din reţeaua de canalizare), asupra exploatării neraţionale a fondului piscicol. în fiecare capitol, în fiecare pagină găsim exemple documentate despre stadiul de uzură în care a ajuns planeta noastră, indicând şi soluţii, căi de ieşire din această situaţie şi pe care ar fi bine s-o studieze şi economiştii noştri care decid de multe ori soarta unui teritoriu, în ţările puternic industrializate poluarea mediului de viaţă a omului a depăşit demult forţele autorităţilor respective de a face faţă obligaţiilor disproporţionate în această direcţie, cu mijloacele existente. Aici antipoluarea se anunţă ca o industrie de vîrf a anilor viitori. Deşi erorile n-au lipsit nici în ţara noastră, situaţia de aici încă nu este alarmantă. încă avem ce ocroti, ce conserva şi putem pregăti o ocrotire integrală şi a mediului uman. Pentru aceasta este însă nevoie de o cooperare constructivă de lucru între economişti, ingineri, arhitecţi, administratori, tehnicieni, biologi geografi etc. Se impune să fie subliniat în mod imperios faptul că, faţă de amploarea fenomenelor de degradare şi de degenerare a naturii sălbatice, ca o consecinţă a tehnicizării ultra-moderne, îngrijorarea deplin justificată a maturaliştilor şi a tuturor celor clarvăzători se manifestă tot mai stringent, încercînd pe toate căile să atragă atenţia asupra stării alarmante in care se află Terra în prezent (şi mai ales în perspectivă) pentru salvgardarea nu numai a unor monumente ale naturii, dar pentru salvarea naturii ca mediu primordial şi ineluctabil de existenţă pentru Homo sapiens. Conf. univ. CONSTANTIN DOBRESCU Biolog A. KOVÁCS lin nobil act uman OCROTIREA NATURII I TONUL CEL MAI JOS Acesta este desigur singurul flaut-bas din lume, pe care se poate sufla nota sol de jos. O capodoperă a constructorului de instrumente Werner Wetzel, din Berlinul de vest, care a construit-o din alpaca, în mai bine de 150 ore de lucru. Ulterior, instrumentul lung de 1,23 metri a fost argintat. Comanda pentru această execuţie specială a fost dată de un muzician din orchestra simfonică din Viena, care vrea să utilizeze uriaşul flaut pentru a cânta din el la concerte dodecafonice. Mecanismul este acelaşi ca şi la flauturi obişnuite. Ca şi basistul la flaut are însă nevoie de un scaun înalt. ■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■a HARGHITEI 0 la„pusa la naftalină“ O parte a gării centrale din Frankfurt pe Main (Republica Federală a Germaniei), cea mai mare gară terminus din Europa, va fi „pusă la naftalină“, în mod temporar. Pentru construcţia unei staţii subterane, aripa nordică urmează să fie demontată şi apoi «construită după planurile vechi. Experţi ai căilor ferate vest-germane au calculat că această procedură neobişnuită va reveni mai ieftin, decît măsurile de sprijinire şi de securitate care ar fi fost necesare dacă gara rămînea în actuala ei formă. Căile ferate vest-germane sînt sigure că vor putea face faţă circulaţiei din gara centrală Frankfurt — aproape 1300 de trenuri cu circa 150.000 de călători pe zi — chiar şi în timpul dărâmării parţiale. Gara, inaugurată în 1888 şi construită de Paul Wallot, arhitectul clădirii Reichstagului din Berlin, se bucură de protecția acordată monumentelor și trece drept unul din simbolurile metropolei de pe Rin-Main. Din viaţa păianjenilor • Se cunosc 20.000 de specii de păianjeni şi se presupune că pe glob sunt aproximativ 100.000 de specii, din care în ţara noastră aproape 800. • în lumea păianjenilor sunt nenumăraţi arhitecţi iscusiţi în construirea capcanelor. Dar lucrul cel mai interesant este că de cum se naşte păianjenul construieşte pînze identice cu cele ţesute de părintele său. • Un mijloc de transport aerian unic în lumea animală este zborul păianjenului dus în aer de un fir de mătase creat de el. Acest fir ceva mai gros, numit firul aeronautic, poartă păianjenul prin aer uneori chiar sute de kilometri, ca o adevărată „navă aeriană“, ce poate fi oprită in loc numai de un obstacol. A. STOICA SIMPLĂ COINCIDENŢĂ ? In comuna Siculeni, se află un monument ridicat in memoria celor 200 de secui martiri ucişi de trupele austriece la 7 ianuarie 1764. ... în anul 1760, curtea împărătesei Maria Tereza a hotărît ca, în vederea apărării Carpaţilor Orientali, să formeze unităţi de grăniceri din rîndul ţăranilor români şi secui din acele părţi ale imperiului, unităţi care aveau menirea de a împiedică năvălirea turcilor şi a tătarilor. Cu organizarea lor a fost însărcinat generalul Bucov. Organizarea acestor unităţi constituia pentru locuitorii acestor ţinuturi o grea povară, întrucît le sporea greutăţile traiului, creşteau impozitele şi totodată, trebuia să întreţină o armată permanentă sub comanda unor ofiţeri străini. Aşa se face că, hotărîrea curţii imperiale întîmpină o dîrză rezistenţă din partea secuilor. Cu toată rezistenţa, generalul Bucov trece în anul 1762 la recrutări forţate. In toamna anului 1763, văzînd recrutările forţate din Tomeşti, locuitorii din Siculeni se refugiază în Valea Salonca, de lîngă comuna Frumoasa, cerînd totodată sprijin din partea secuilor din Odorheiu Secuiesc şi Trei Scaune. La sfîrşitul lunii decembrie, în ajutorul lor sosesc 600 de secui înarmaţi. Iarna cumplită din Ciuc, lipsa de alimente şi îmbrăcăminte a zdruncinat sănătatea refugiaţilor, care hotărăsc să ceară iertare şi să se reîntoarcă la casele lor. în primele zile ale lui ianuarie s-au adunat la Siculeni pentru tratative cu comisia de recrutare de la Topliţa-Ciuc, dar baronul Siskovits, comandantul regimentului de grăniceri, ordonă locotenent-colonelului Carato, să încercuiască satul şi să treacă la represalii.. Atacul prin surprindere, incendiile provocate, duc la moartea a peste 200 de secui aflaţi in comună ... In anul 1899 constructorul Tamas Iosif proiectează şi ridică monumentul de la Siculeni pe al cărui frontispiciu se află inscripţia: SICVLICIDIVM 1764 — 7 ianuarie. „Sicvlicidivm“, în traducere, ar însemna „supliciul secuilor“. Dar nu despre aceasta este vorba. Dacă ne imaginăm că această inscripţie este scrisă cu cifre romane, (exceptînd prima literă, S, care nu e cifră) şi le adunăm, obţinem : I = 1 C = 100 V = 5 L = 50 I = 1 C = 100 I = 1 D = 500 I = 1 V = 5 M — 1000 Total 1764 anul în care a avut loc masacrul secuilor. Să fi fost o pură întîmplare, să fie oare cu voia constructorului această coincidenţă ? T. BRAŞOVEANU CEI MAI VECHI CEASORNIC Muzeul de ceasornice Abeler, din Wuppertal (Republica Federală a Germaniei) face parte dintre cele mai frumoase şi mai orginale colecţii particulare din Europa. Din 1955, această familie de giuvaergii şi ceasornicari a strîns cele mai frumoase exemplare din toate epocile, iar din 1958 încoace le-a pus la dispoziţia publicului. Ilustraţia noastră (Stînga) înfăţişează copia conformă originalului a unuia din cele mai vechi ceasuri din lume, un ceasornic egiptean cu apă din epoca lui Amenophis al III-lea (1411—1375 înaintea erei noastre). Drept cea mai preţioasă piesă a muzeului trece ceasornicul astronomic artistic al lui Antoni Scheg, din Nürnberg (dreapta) care conţine într-un compartiment ascuns o descriere în limba germană, din anul 1754. Complicata operă de artă indică orele zilei şi nopţii în culori diferite, cuprinde printre altele un calendar etern, anunţă — la dorinţă — sonor minutele, are un indicator automat al zilelor şi un cadran pentru poziţia soarelui în zodiac. ?■ . . . . ■ . ■v. v :,..r v;c :>■ ' . ■er Mi ' ■ „ ■ v'-7? .■■■ . uf ■ V . ii aa a <9 hid w n r m m wBBBBaaaw*wBn»imBBaaBBaaHHBaaaaBBaBaa«aaaBnBaaBaaaaB*fiBaaa*BaBBBaaBaaBnaaaaaawaaBBaaaiiiianiMi Cuvinte încrucişate JUDEJUL HARGHITA ORIZONTAL : 1. Băi renumite din județul nostru, lîngă lacul Sf. Ana de care va fi legat cu un teleferic. — Comună lîngă Cristuru Secuiesc. 2. . . . Secuiesc, cel mai mare centru cultural al judeţului nostru. — Singurul lac vulcanic... de lîngă Băile Tuşnad. 3. Cheile Bicazului . .. Lacu Roşu . . . sau Ghimeş. — Sat component al comunei Dealu. 4. Din . . . Ditrău! — ... şi din Topliţa. — Sat din comuna Ulieş. 5. De la Cristuru ... — Mureşul, Oltul sau Bistriţa care scaldă teritoriul judeţului Harghita. — Vasile Negoescu. — De la Miercurea . .. 6. Sat din comuna Dealu. — Intrarea în judeţ ! —■ Din satul Ciobăniş ... 7. Salcîm. — Aici se află o preţioasă bisercă din lemn. 8. Pari de gard (pop.) — Localitate în Japonia. 9. Suprafaţa judeţului Harghita reprezintă 2,8 la sută din teritoriul ţării. — Rîu pe care se află barajul Mestraian. 10. Monedă japoneză. — Prefix pe jumătate ! — Aurora la greci. 11. Primul — Uriaşa biserică din Ditrău sau castelul din comuna Lăzarea (pl.) 12. Staţie importantă de cale ferată. — Sat component al comunei Mugeni. VERTICAL : I. Important centru forestier şi turistic cu izvoare de apă termală. — Miercurea . . ., capitala judeţului ce cunoaşte o tot mai largă dezvoltare urbanistică şi industrială. 2 Plină de apă. — Una din cele 5 biserici banderiale din Europa se află în această comună din judeţul Harghita. 3. A ajunge la capăt. — Centru minier important unde se extrag pirite cuprifere. 4. Număr scurt. — îşi are izvoarele în judeţul nostru —■ 13 la Miercurea ... 5. Dor nestins ... — De la Atid! — Palatul de gheaţă pentru hocheiştii din Miercurea-Ciuc. 6. Comună mare la nord de Odorheiu Secuiesc — Patinoarul artificial recent dat în folosinţă la Miercurea-Ciuc. 7. Pronume personal. — Haralambie Ursu. — Rival. 8. Stat imperialist — Dans clasic. — Simun . . . central ! 9. Prefix la unele localităţi din judeţ. — Prefixul ... pămîntului. — Din . . . Zetea! £! 10. Gogoriţă (mold.) — Sat din ■! comuna Suseni, unde se află ■! zăcăminte de andezit. 11. De la un Gheorgheni . — într-o parte ! ni (pop.) — Rodica de la Urzica ... şi 12. Pitorească staţiune în Cheile Bicazului, lîngă Gheorgheni ■ « (2 cuv.) — Intre două creste »'ni montane ... ••u I ■ I SERGIU COLOSENCO S! 1 2 3 1.5 2 5 0 5 6 7 9 IO9 It '7 ANUL IV, nr. 1115