Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 1971 (Anul 4, nr. 1039-1118)

1971-09-26 / nr. 1115

Pag. 2 ................................................................................................................. CIOPLITORUL DE PORŢI Meşterul popular GHEORGHE BOROD! Arta lui Gheorghe Bo­­rodi din Maramureş es­te deja cunoscută atit in ţară, cit şi peste hota­­re. La „activul“ său Gheorghe Borodi are peste 30 porţi sculptate, — adevărate monumen­te de artă, — plus dife­rite alte obiecte casnice sau mobilier (tuse cu ţurgălăi, linguri, căuşe, chipuri de oameni, lăzi de zestre, scaune etc.) ce împodobesc atit Mu­zeul Satului din Bucu­reşti, cit şi Muzeul Bruc­­kenthal din Sibiu, Mu­zeul judeţean din Baia Mare şi Muzeul etnogra­fic din Sighetul Marma­­ţiei. Şi-a însuşit arta cio­plitului şi a „împistritu­­lui“ in lemn de cînd era copil. Sculptura în lemn a lui Gheorghe Borodi, tra­diţională şi autentică, surprinde firea, frumu­seţea, dirzenia, sensibi­litatea, imaginaţia artis­tică şi bunul gust al maramureşenilor. Motivele ornamentale folosite de Gheorghe Bo­rodi sînt : funia, colacul împletit suin diferite ro­zete ce simbolizează dis­cul solar, motive tradi­ţionale moştenite din străbuni, îşi lucrează sculpturile în lemn de stejar, curat, nevopsit. După ce îşi face întîi planul „un cap" şi apoi pe hîrtie, lemnul i se su­pune, după gîndurile şi închipuirea sa, sub meş­teşugul daltei şi bardei, primind formele pe care „stăpînul“ le doreşte. Spre deosebire de ce­lălalt meşter maramure­şean — Ion Stan-Pătraş — Gheorghe Borodi sus­ţine că zugrăveala a­­muţeşte „sufletul“ lem­nului. Sculptura lui Bo­rodi dezvăluie fibrele i­­maculate ale lemnului, meşterul descifrînd, cu dalta, tainele lui. Sculp­tura şi zugrăveala lui Ion Stan-Pătraş, par mai vesele, pe cînd a lui Gheorghe Borodi mai sobră ca şi structura lui sufletească eligiacă, in permanentă contemplare. Dacă arta lui Ion Stan-Pătraş înclină mai mult spre o dexteritate profesională, cea a lui Gheorghe Borodi are fibre autentice tradiţio­nale, el vădindu-se un talent înnăscut. Arta lui, apreciată şi peste hotare, constituie o mîn­­drie naţională, ea îm­bogăţind tezaurul spi­ritual al poporului nos­tru. Prof. PETRE LENGHIEL-ÎZANU 'rrs&ftmm­­iml Dacă am reprezenta istoria omenirii printr-o linie, epoca actuală n-ar constitui decât un punct ce desparte trecutul de viitor. Este prin excelen­ţă epoca tehnicii şi a ci­vilizaţiei înaintate ca produse superioare ale existenţei umane. A­­ceastă civilizaţie moder­nă, indisolubil legată de tehnică a determinat crearea pe Pămînt a u­­nor valori materiale şi spirituale ce n-ar fi a­­părut niciodată fără contribuţia lui Homo sa­piens. Tocmai de aceea, civilizaţia şi tehnica au o influenţă reactivă in­discutabilă asupra e­­xistenţei biologice a o­­mului şi aceasta, cu atit mai mult cu cit tehnica este mai înaintată, în evoluţia biologică se pot remarca — prin­tre altele — doi factori importanţi, marcind fie­­care direcţii diferite de dezvoltare (fără a consti­tui numai ei mobilurile evoluţiei), care în pro­blema de faţă capătă o importanţă majoră. A­­ceşti factori sunt­­ adap­tarea şi autonomizarea. Ambele procese bio­logice (adaptarea şi au­tonomizarea) se fixează însă de-a lungul genera­ţiilor prin informaţii e­­reditare. Întrucît omul civiliza­ţiei noastre, cu ajutorul tehnicii şi-a creat un mediu care devine tot mai artificial (şi ale că­rui legi sunt necunoscu­te sau puţin cunoscute) se pune, întrebarea legi­timă : adaptare sau autonomizare? . .. Sigur că pentru adaptare nu a­vem timp, fiindcă ea ar necesita poate milenii; rămîne deci să căutăm căile întortocheate ale autonomizării. Puse într-o problema­tică mai specială — şi anume a ocrotirii natu­rii şi a resurselor sale — cartea prof. J. Dorst, apărută în traducerea lui Guste Vladimir, sub îngrijirea Editurii ştiin­ţifice, reprezintă chinte­senţa eforturilor depuse de autor în contextul i­­deilor expuse mai sus. Semnalul de alarmă tras de cîţiva amatori de la sfîrşitul secolului tre­cut, pentru ocrotirea na­turii sălbatice, devine azi un S.O.S. „ad li­terare“ pentru salvarea omului însuşi, care pre­ocupă intens atît dife­rite organizaţii mon­diale ilustre (U.I.C.M., F. A. O., U.N.E.S.C.O., Fondaţia Mondială pen­tru Ocrotirea Naturii Sălbatice, P.R.I.) cît şi pe cetăţeanul simplu. Homo sapiens, chiar de la începuturile apariţiei sale, după un scurt timp nu s-a mai încadrat în echilibrurile biologice naturale ci, datorită in­teligenţei sale, a adapta­bilităţii şi plasticităţii sale ecologice, nu cu­noaşte factori limitanţi, influenţînd tot mai a­­dînc mediul său de viaţă. Pentru a salva ceva din natura primară, naturaliştii de la sfîr­şitul secolului trecut, îngroziţi de amploa­rea distrugerilor poten­ţialelor biologice, în­cep promovarea ideilor de construire de rezer­vaţii (spaţii protejate de influenţa directă a omu­lui) şi parcuri naţionale. Ele urmau să devină a­­devărate laboratoare, vii „sanctuare“ pentru omul de ştiinţă, în care viaţa sălbatică să se desfăşoa­re liniştit, iar restul planetei putea fi lăsată pradă unei exploatări nel­imitate. Ideea atît de salutară pentru acea vreme, este astăzi depăşită. Parcul naţional, „sanctuarul“, rezervaţiile integrale, speciale şi parţiale nu mai constituie decît so­luţii locale (deşi ele tre­buie în permanenţă ex­tinse !) ; în prezent se pune problema ocrotirii întregii planete, soluţia constînd într-o „amena­jare reală, într-o folosi­re fără abuz a tuturor resurselor ... Lupta pen­tru ocrotirea naturii tre­buie dusă acum pe toa­te fronturile. Natura nu va fi însă ocrotită îm­potriva omului ; în lu­mea modernă ocrotirea naturii se va face pen­tru om şi prin om“. Cartea prof. J. Dorst de la Muzeul de Istorie naturală­­ din Paris e structurată în două părţi. Prima parte inti­tulată ieri, tratează foar­te minuţios factorii care au contribuit la compro­miterea existenţei ha­bitatelor naturale şi modul diferenţiat de ac­ţiune , a lor în Europa,­ America de Nord, Asia, America de Sud, Africa, Oceania. Din multitudi­nea de exemple docu­mentate vom selecta şi noi numai două, dove­dind că şi abuzul omu­lui ar trebui să aibă o anumită limită.­­ Astfel, un exemplu deplorabil de distrugere a unei specii o constituie porumbelul migrator (Ectopistes migratorius) din America de Nord. A­­ceastă specie, potrivit unor observaţii din Wis­­consin, în 1871 cuibărea în cîrduri mari şi numă­rul lor pe o suprafaţă de 2.200 km2 se aprecia­ză că ar fi fost de 136.000.000 exemplare. Datorită vînării abuzive (şi în mare măsură şi despăduririlor masive) numărul de indivizi, în scurt timp, s-a redus aşa de mult Incit în 1909 s-a instituit un premiu de 1.500 dolari pentru cel care va da informaţii precise despre cuibăritul măcar a unei perechi. A­­cest premiu nu a putut fi acordat niciodată ! — Ne frapează şi har­ta forestieră comparati­vă a Europei între anii 900 şi 1.900, care de­monstrează fracţionarea codrilor seculari în pă­duri mici ale căror con­diţii ecologice au fost sensibil modificate, ast­fel că pentru un natu­ralist o hartă forestieră poate deveni înşelătoare în ceea ce priveşte com­poziţia sa floristică. In paginile celei de-a II-a părţi intitulată As­tăzi, în cadrul a opt capi­tole, se face o incursiune reală, care uneori ne în­­spăimîntă chiar, asupra situaţiei planetei noas­tre din ultimele decenii. Autorul insistă, catego­ric, asupra gravităţii ex­ploziei demografice (în cei 600.000 de ani de e­­xistenţă a „omului mo­dern“ numărul său s-a ridicat la 3 miliarde, în actualul ritm de creşte­re însă vor fi suficienţi numai 30 de ani pentru ca populaţia umană să se dubleze), asupra distru­gerii solurilor prin ero­ziunea accelerată, a des­­păgubiriilor şi incendierii brusei, ce se practică şi azi, asupra poluării me­diului (apa Senei în prezent reprezintă un amestec de părţi egale de apă de rîu plus ape provenite din reţeaua de canalizare), asupra exploatării neraţionale a fondului piscicol. în fiecare capitol, în fiecare pagină găsim exemple documentate despre stadiul de uzură în care a ajuns planeta noastră, indicând şi so­luţii, căi de ieşire din această situaţie şi pe care ar fi bine s-o stu­dieze şi economiştii noş­tri care decid de multe ori soarta unui terito­riu, în ţările puternic in­dustrializate poluarea mediului de viaţă a o­­mului a depăşit demult forţele autorităţilor res­pective de a face faţă o­­bligaţiilor disproporţio­nate în această direcţie, cu mijloacele existente. Aici anti­poluarea se a­­nunţă ca o industrie de vîrf a anilor viitori. Deşi erorile n-au lip­sit nici în ţara noastră, situaţia de aici încă nu este alarmantă. încă a­­vem ce ocroti, ce conser­va şi putem pregăti o ocrotire integrală şi a mediului uman. Pentru aceasta este însă nevoie de o cooperare construc­tivă de lucru între eco­nomişti, ingineri, arhi­tecţi, administratori, teh­nicieni, biologi geografi etc. Se impune să fie subli­niat în mod imperios fap­tul că, faţă de amploa­rea fenomenelor de de­gradare şi de degenerare a naturii sălbatice, ca o consecinţă a tehniciză­rii ultra-moderne, îngri­jorarea deplin justifica­tă a maturaliştilor şi a tuturor celor clarvăzători se manifestă tot mai stringent, încercînd pe toate căile să atragă a­­tenţia asupra stării a­­larmante in care se află Terra în prezent (şi mai ales în per­spectivă) pentru salv­gardarea nu numai a u­­nor monumente ale na­turii, dar pentru salva­rea naturii ca mediu primordial şi ineluctabil de existenţă pentru Ho­mo sapiens. Conf. univ. CONSTANTIN DOBRESCU Biolog A. KOVÁCS lin nobil act uman OCROTIREA NATURII I TONUL CEL MAI JOS Acesta este desigur singurul flaut-bas din lume, pe care se poate sufla nota sol de jos. O capodoperă a con­structorului de instru­mente Werner Wetzel, din Berlinul de vest, care a construit-o din alpaca, în mai bine de 150 ore de lucru. Ulte­rior, instrumentul lung de 1,23 metri a fost ar­gintat. Comanda pen­tru această execuţie specială a fost dată de un muzician din orches­tra simfonică din Viena, care vrea să utilizeze uriaşul flaut pentru a cânta din el la concerte dodecafonice. Mecanis­mul este acelaşi ca şi la flauturi obişnuite. Ca şi basistul la flaut are însă nevoie de un scaun înalt. ■■■■■■■■■■■■­■■■■■■■■■■■■a HARGHITEI 0 la„pusa la naftalină“ O parte a gării cen­trale din Frankfurt pe Main (Republica Fede­rală a Germaniei), cea mai mare gară termi­nus din Europa, va fi „pusă la naftalină“, în mod temporar. Pentru construcţia unei staţii subterane, aripa nordică urmează să fie demon­tată şi apoi «construită după planurile vechi. Experţi ai căilor ferate vest-germane au calcu­lat că această procedu­ră neobişnuită va reve­ni mai ieftin, decît mă­surile de sprijinire şi de securitate care ar fi fost necesare dacă ga­ra rămînea în actuala ei formă. Căile ferate vest-germane sînt sigure că vor putea face faţă circulaţiei din gara cen­trală Frankfurt — a­­proape 1300 de trenuri cu circa 150.000 de călă­tori pe zi — chiar şi în timpul dărâmării parţia­le. Gara, inaugurată în 1888 şi construită de Paul Wallot, arhitectul clădirii Reichstagului din Berlin, se bucură de protecția acordată monumentelor și trece drept unul din simbolu­rile metropolei de pe Rin-Main. Din viaţa păianjenilor • Se cunosc 20.000 de specii de păianjeni şi se presupune că pe glob sunt aproximativ 100.000 de specii, din care în ţara noastră aproape 800. • în lumea păianje­nilor sunt nenumăraţi arhitecţi iscusiţi în con­struirea capcanelor. Dar lucrul cel mai interesant este că de cum se naş­te păianjenul constru­ieşte pînze identice cu cele ţesute de părintele său. • Un mijloc de trans­port aerian unic în lu­mea animală este zborul păianjenului dus în aer de un fir de mătase cre­at de el. Acest fir ceva­ mai gros, numit firul aeronautic, poartă pă­ianjenul prin aer uneori chiar sute de kilometri, ca o adevărată „navă aeriană“, ce poate fi o­­prită in loc numai de un obstacol. A. STOICA SIMPLĂ COINCIDENŢĂ ? In comuna Siculeni, se află un monument ridicat in memoria celor 200 de secui martiri ucişi de trupele austrie­ce la 7 ianuarie 1764. ... în anul 1760, curtea împărătesei Ma­ria Tereza a hotărît ca, în vederea apărării Car­­paţilor Orientali, să for­meze unităţi de grăni­ceri din rîndul ţăranilor români şi secui din acele părţi ale imperiului, uni­tăţi care aveau menirea de a împiedică năvăli­rea turcilor şi a tătari­lor. Cu organizarea lor a fost însărcinat gene­ralul Bucov. Organizarea acestor unităţi constituia pentru locuitorii acestor ţinutu­ri o grea povară, întru­cît le sporea greutăţile traiului, creşteau impo­zitele şi totodată, trebu­ia să întreţină o arma­tă permanentă sub co­manda unor ofiţeri stră­ini. Aşa se face că, ho­­tărîrea curţii imperiale întîmpină o dîrză rezis­tenţă din partea secui­lor. Cu toată rezistenţa, generalul Bucov trece în anul 1762 la recrutări forţate. In toamna anu­lui 1763, văzînd recrută­rile forţate din Tomeşti, locuitorii din Siculeni se refugiază în Valea Sa­­lonca, de lîngă comuna Frumoasa, cerînd tot­odată sprijin din partea secuilor din Odorheiu Secuiesc şi Trei Scaune. La sfîrşitul lunii decem­brie, în ajutorul lor so­sesc 600 de secui înar­maţi. Iarna cumplită din Ciuc, lipsa de alimente şi îmbrăcăminte a zdruncinat sănătatea re­fugiaţilor, care hotărăsc să ceară iertare şi să se reîntoarcă la casele lor. în primele zile ale lui ianuarie s-au adunat la Siculeni pentru tratati­ve cu comisia de recru­tare de la Topliţa-Ciuc, dar baronul Siskovits, comandantul regimen­tului de grăniceri, or­donă locotenent-colone­­lului Carato, să încercu­­iască satul şi să treacă la represalii.. Atacul prin surprindere, incendiile provocate, duc la moar­tea a peste 200 de secui aflaţi in comună ... In anul 1899 construc­torul Tamas Iosif pro­iectează şi ridică monu­mentul de la Siculeni pe al cărui frontispiciu se află inscripţia: SICV­­LICIDIVM 1764 — 7 ia­nuarie. „Sicvlicidivm“, în tra­­ducere, ar însemna „su­pliciul secuilor“. Dar nu despre aceasta este vor­ba. Dacă ne imaginăm că această inscripţie es­te scrisă cu cifre roma­ne, (exceptînd prima li­teră, S, care nu e cifră) şi le adunăm, obţinem : I = 1 C = 100 V = 5 L = 50 I = 1 C = 100 I = 1 D = 500 I = 1 V = 5 M — 1000 Total 1764 anul în care a avut loc masacrul secuilor. Să fi fost o pură întîmplare, să fie oare cu voia cons­tructorului această coin­cidenţă ? T. BRAŞOVEANU CEI MAI VECHI CEASORNIC Muzeul de ceasornice Abeler, din Wupper­tal (Republica Federală a Germaniei) face par­te dintre cele mai frumoase şi mai orginale co­lecţii particulare din Europa. Din 1955, această familie de giuvaergii şi ceasornicari a strîns cele mai frumoase exemplare din toate epocile, iar din 1958 încoace le-a pus la dispoziţia pu­­blicului. Ilustraţia noastră (Stînga) înfăţişează copia conformă originalului a unuia din cele mai vechi ceasuri din lume, un ceasornic egip­tean cu apă din epoca lui Amenophis al III-lea (1411—1375 înaintea erei noastre). Drept cea mai preţioasă piesă a muzeului trece ceasorni­cul astronomic artistic al lui Antoni Scheg, din Nürnberg (dreapta) care conţine într-un com­partiment ascuns o descriere în limba germa­nă, din anul 1754. Complicata operă de artă indică orele zilei şi nopţii în culori diferite, cuprinde printre altele un calendar etern, a­­nunţă — la dorinţă — sonor minutele, are un indicator automat al zilelor şi un cadran pen­tru poziţia soarelui în zodiac. ?■ . . . . ■ . ■v. v :,..r v;c :>■ ' . ■er Mi ' ■ „ ■ v'-7? .■■■ . uf ■ V . ii aa a <9 hid w n r m m wBBBBaaaw*wBn»imBBaaBBaaHHBaaaaBBaBaa«aaaBnBaaBaaaaB*fiBaaa*BaBBBaaBaaBnaaaaaawaaBBaaaiiiianiMi Cuvinte încrucişate JUDEJUL HARGHITA ORIZONTAL : 1. Băi renu­mite din județul nostru, lîngă lacul Sf. Ana de care va fi legat cu un teleferic. — Co­mună lîngă Cristuru Secuiesc. 2. . . . Secuiesc, cel mai mare centru cultural al judeţului nos­tru. — Singurul lac vulcanic... de lîngă Băile Tuşnad. 3. Che­ile Bicazului . .. Lacu Roşu . . . sau Ghimeş. — Sat component al comunei Dealu. 4. Din . . . Ditrău! — ... şi din Topliţa. — Sat din comuna Ulieş. 5. De la Cristuru ... — Mureşul, Ol­tul sau Bistriţa care scaldă te­ritoriul judeţului Harghita. — Vasile Negoescu. — De la Mier­curea . .. 6. Sat din comuna Dealu. — Intrarea în judeţ ! —■ Din satul Ciobăniş ... 7. Sal­­cîm. — Aici se află o preţioasă bisercă din lemn. 8. Pari de gard (pop.) — Localitate în Japonia. 9. Suprafaţa judeţului Harghita reprezintă 2,8 la sută din teritoriul ţării. — Rîu pe care se află barajul Mestraian. 10. Monedă japoneză. — Prefix pe jumătate ! — Aurora la greci. 11. Primul — Uriaşa bise­rică din Ditrău sau castelul din comuna Lăzarea (pl.) 12. Staţie importantă de cale ferată. — Sat component al comunei Mu­­geni. VERTICAL : I. Important centru forestier şi turistic cu izvoare de apă termală. — Miercurea­­ . . ., capitala ju­deţului ce cunoaşte o tot mai largă dezvoltare urbanistică şi industrială. 2 Plină de apă. — Una din cele 5 biserici banderiale din Europa se află în această comună din jude­ţul Harghita. 3. A ajunge la capăt. — Centru minier impor­tant unde se extrag pirite cu­prifere. 4. Număr scurt. — îşi are izvoarele în judeţul nostru —■ 13 la Miercurea ... 5. Dor nestins ... — De la Atid! — Pa­latul de gheaţă pentru hocheiş­­tii din Miercurea-Ciuc. 6. Co­mună mare la nord de Odorhe­iu Secuiesc — Patinoarul ar­tificial recent dat în folosinţă la Miercurea-Ciuc. 7. Pronume personal. — Haralambie Ursu. — Rival. 8. Stat imperialist — Dans clasic. — Simun . . . cen­tral ! 9. Prefix la unele lo­calităţi din judeţ. — Prefixul ... pămîntului. — Din . . . Zetea! £! 10. Gogoriţă (mold.) — Sat din ■! comuna Suseni, unde se află ■! zăcăminte de andezit. 11. De la un Gheorgheni . — într-o parte ! ni (pop.) — Rodica de la Urzica ... şi 12. Pitorească staţiune în Che­­ile Bicazului, lîngă Gheorgheni ■ « (2 cuv.) — Intre două creste »'ni montane ... ••u I ■ I SERGIU COLOSENCO S! 1 2 3 1.5 2 5 0­­ 5 6 7 9 IO9 It '7 ANUL IV, nr. 1115

Next