Informaţia Harghitei, aprilie-iunie 1976 (Anul 9, nr. 2022-2056)

1976-04-03 / nr. 2022

O nouă solie a prieteniei între popoare Presa, radioul, televiziunea din ţara noastră, precum şi din Grecia şi Kuweit au relatat pe larg vizita efectuată de preşedintele României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în aceste ţări. Desfăşurată în spiritul tradiţionalei prietenii dintre popoarele român şi grec, într-o ambianţă de caldă cordialitate şi stimă reci­procă, cu un program de lucru deosebit de bogat, care a cuprins intilniri cu personalităţi ale vieţii politice, cu reprezentanţi ai vieţii economice, cu populaţia, vizita în Grecia a constituit o expresie a evoluţiei pozitive a relaţiilor dintre Republica Socia­listă România şi Republica Elenă, o nouă ilustrare a dorinţei comune a celor două ţări şi popoare de a da dimensiuni tot mai largi tradiţionalelor legături dintre ele. Strălucirea ceremoniilor oficiale, înaltele onoruri cu care au fost înconjuraţi preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu, atmosfera de cor­dialitate şi înţelegere reciprocă ce a caracterizat convorbirile ofi­ciale, manifestările de caldă simpatie cu care au fost întîmpinaţi solii poporului român de către populaţia din toate localităţile vizitate, participarea a sute de ziarişti la conferinţa de presă a preşedintelui României, sînt tot atîtea dovezi elocvente ale preţui­rii de care se bucură, în Grecia prietenă, ţara noastră, preşedintele ei, politica externă promovată de statul nostru, politică de pace, prietenie şi colaborare reciproc avantajoasă între ţări şi popoare, indiferent de mărime, grad de dezvoltare şi orînduire socială. Constituie şi acest contact un exemplu practic de ceea ce pot să realizeze două naţiuni inspirate de idealurile coexistenţei paşnice şi colaborării, atît prin acorduri bilaterale, cit şi în cadrul cola­borării multilaterale. Concluziile dialogului la nivel înalt, docu­mentele semnate, înţelegerile convenite deschid noi perspective dezvoltării la un nivel­ superior a tradiţionalelor relaţii de conlu­crare româno—elene, în interesul, ambelor popoare, al destinderii şi păcii în Balcani şi în întreaga Europă. Convorbirile oficiale, întîlnirile cu personalităţi ale vieţii po­litice şi economice care au avut loc în timpul vizitei întreprinse în Kuweit, desfăşurate şi ele într-o atmosferă de stimă şi cor­dialitate, au evidenţiat consensul conducătorilor României şi Ku­weitului asupra necesităţii şi posibilităţii extinderii cooperării multilaterale între cele două ţări şi popoare. Pornind de la dorin­ţa de lărgire a cadrului juridic pentru dezvoltarea continuă a ra­porturilor lor bilaterale, cele două părţi au procedat la semnarea unor acorduri de cooperare în domeniul cultural, ştiinţific, turis­mului, informaţiilor şi în alte domenii. Căldura şi interesul viu cu care au fost primiţi înalţii oaspeţi, soli ai poporului român, sunt o elocventă expresie a prestigiului ,de care se bucură ţara­­ noastră şi în această parte a lumii. Poporul nostru a urmărit cu o îndreptăţită mîndrie patriotică vizita întreprinsă de preşedintele Nicolae Ceauşescu în cele două ţări, considerînd-o ca o nouă şi preţioasă contribuţie la afirmarea tot mai puternică a politicii externe a ţării noastre, politică ferm promovată în interesul păcii şi securităţii tuturor popoarelor, co­laborării multilaterale, pe baze democratice, de deplină egalitate între părţi, la creşterea continuă a preţuirii şi prestigiului de care se bucură ţara noastră pe plan internaţional. PROLETARI DIN TOATE ŢÂRÎLE, UNIŢI-VA ! 5 nnnw«twi HARGHITEI Organ al Comitetului judeţean Harghita al P. C. R. şi al Consiliului popular judeţean In intimpinarea aniversării partidului şi a zilei de 1 Mai Expoziţie stimul... Produse peste plan Colectivele­ de muncă ale întreprinderilor industriale harghitene, angrenate într-o avîntată întrecere socialistă, raportează la finele primului trimestru al anului realizarea unor importante cantităţi de produse peste plan. Printre a­­cestea se numără: întreprin­derea de fier Vlăhiţa — 1221 tone de fontă brută și 106 to­ne de utilaje pentru industria metalurgică ; I.P.L. Miercu­­rea-Ciuc — mobilă în valoare de 2.682.000 lei ; întreprinde­rea minieră Harghita — 20 tone de minereu de fier pre­parat ; U.P.L. Gălăuţaş — 36 mc placaj. Angajament respectat Una dintre cele mai mari lucrări de investiţii planifi­cate pentru acest an la I.M. Bălan, construirea puţului central, este pe cale de a se încheia. Partea de lucrări re­venind întreprinderii — lucră­rile de amenajare şi cele mi­niere — care trebuiau efec­tuate în regie, prin investiţii proprii, au fost terminate, con­form angajamentului, înainte de sfîrşitul trimestrului I al anului, deci înainte de ter­men. La ambele orizonturi au şi fost montate instalaţiile mecanice de acces în puţ a vagoneţilor, respectiv împini­gă­toa­rele şi lanţurile de îm­pins în colivie, şi sunt în pli­nă desfăşurare lucrările de a­­limentare cu energie electri­că a maşinii de extracţie. In realizarea, acestor lucrări s-au evidenţiat echipele conduse de către maiştrii Miklós Dé­nes, şeful de raion, György Dénes, Albert János şi Faze­kas Áron. Valorificarea Inteligenţei tehnice In municipiul Odorheiu Se­cuiesc se întreprind numeroa­se acţiuni în vederea reduce­rii consumurilor de materii prime, materiale, combustibili şi energie electrică. Pe baza propunerilor inginerilor, teh­nicienilor şi maiştrilor din u­­nităţile economice odorheiene, au fost acceptate 49 de studii tehnico-economice, din care 16 vizează reducerea consu­murilor de materii prime şi materiale, iar valoarea totală a eficienţei economice ce va rezulta în urma aplicării în practică a acestora­ va atinge circa 7 milioane lei. Aşa s-ar putea denumi ex­poziţia deschisă recent în sala mică a Casei de cultură din oraşul Miercurea-Ciuc, o ve­ritabilă chemare adresată spiritului creator, inteligenţei tehnice. Este un apel adresat tehnicienilor şi inginerilor de a­ găsi şi valorifica neîntîrziat noi posibilităţi de reducere a importului la strictul necesar, prin asimilarea d­e noi produ­se şi piese de schimb, prin extinderea înlocuitorilor. In fapt, prezenta manifesta­re este componenta unei acţiuni concertate la nivelul întregii ţări, care a primit, recent, un nou impuls datorat şedinţei comune a Comitetu­lui Politic Executiv al C.C. al P.C.R., a Biroului Perma­nent al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi So­ciale şi a Consiliului de Mi­niştri. In acest înalt cadru a fost din nou subliniată sarci­na de mare însemnătate eco­nomică a fiecărei întreprin­deri industriale de a reduce importul la strictul necesar, de a produce cu propriile noas­tre mijloace tot ceea ce este posibil să ,fie produs. De la ace la pompe, de la piese simple la subansamble şi agregate, elemente electro­nice de automatizări, reactivi, lacuri, adezivi, abrazivi şi multe altele, îşi etalează com­plexitatea şi fineţea, dar, u­­neori, şi simplitatea dezar­mantă ! Baza de studiu, de valorificare a materialelor şi cunoştinţelor existente este amplă. (CitidUn­are în Itali­­a ?-a) Horea MOLDOVAN ANUL IX, Nr. 2022 Sâmbătă 3 aprilie 1976 8 PAGINI 50 bani Sesiunea Consiliului popular judeţean Miercuri, 31 martie, s-au desfăşurat lucrările celei de-a IV-a sesiuni a Consiliului popular judeţean. Sesiunea a dezbătut, în ca­drul primului punct al ordi­nii de zi, Raportul Comitetului executiv asupra activităţii desfăşurate în domeniul tu­ristic în perioada 1971—1975 și perspectivele dezvoltării turismului în perioada 1976— 1980, precum și Programul de perspectivă privind dezvolta­rea turismului în judeţul Har­ghita în perioada 1970—1980. In legătură cu materialele supuse dezbaterii, au luat cu­vîntul tovarăşii Răduly Alexe, Victor Ardeleanu, Toader Ben­­driş, Jakab Emeric, Kovács Ludovic, Ilyés Ladislau, Fer­­băsz Friedrich, Buruian Iosif, Benedek Ladislau, Varró Do­minic, Toader Vancu, Szakács Vasile, Nagy Csaba, Pakot Io­sif, Tankó Iuliu, Szántó Béla, Ioan Bucur, Bicsak Carol şi Jeszenszky Francisc, care au subliniat rezultatele obţinute în aceşti ani în dezvoltarea activităţii turistice din jud­eţ, făcînd totodată şi numeroase propuneri vizînd valorificarea deplină a întregului potenţial turistic de care dispune ju­deţul nostru. Deputaţii au adoptat, in­­i­­nanimitate, Hotărîrea privind programul dezvoltării turis­mului în judeţul Harghita în perioada 1976—1980. In continuarea lucrărilor se­siunii s-a procedat la alege­rea unui judecător pentru Tribunalul judeţean şi au fost ratificate deciziile adoptate de Comitetul executiv. In încheierea lucrărilor se­siunii a luat cuvîntul tovară­şul Ludovic Fazekas, prim­­secretar al Comitetului jude­ţean Harghita al P.C.R., pre­şedintele Consiliului popular judeţean. f­ iLacu Roşu — staţiune de neîntrecută frumuseţe.

Next