Informaţia Harghitei, ianuarie-martie 1980 (Anul 13, nr. 3143-3218)

1980-01-03 / nr. 3143

Anul XIII., nr. 3143 — pag. a 2-a REVELION 1980- Noroc bun ! Spre noi împliniri în *80 Momente deosebite, cli­pe plăcute, amplificate de bucuria muncii înde­plinite in mod exemplar, au trăit in noaptea de revelion minerii din Bă­lan, care s-au intilnit in această noapte cu sem­nificaţii aparte, in mai multe localuri din oraş, special pregătite, ori reu­niţi in mijlocul familiilor lor. La cumpăna dintre ani, s-au ridicat cupele cu şampanie, cinstindu-se aşa cum se cuvine re­marcabilele succese ale anului de curind încheiat — succesele cele mai mari din ultimul deceniu . — toastîndu-se pentru ele cit şi pentru cele viitoa­re. In localul cantinei în­treprinderii miniere, pa­voazată conform tradiţiei , prilejuite de noaptea cumpenei dintre ani, s-a auzit, ca şi in celelalte locuri unde a fost organi­zat revelionul, tradiţio­nala urare a celor ce a­­duc la lumină comorile a­­dincurilor, „Noroc bun!“, care, mai mult ca ori­­cind poate, a reprezentat o sinceră urare de sănă­tate şi bucurie, de noi împliniri şi satisfacţii in acest an, ultimul al ac­tualului cincinal. Şi-au a­­dresat această urare şi minerii de la Mina Fagu Cetăţii, precum şefii de brigadă■ Anton Dăncuţă şi Constantin Irimia, cu ortacii lor, veniţi la a­­ceastă frumoasă sărbă­toare in frunte cu şeful lor de sector, Eroul Mun­cii Socialiste, Lendeczki Ioan, ca şi cei de la minele Centru I şi Centru­­l, pre­cum Victor Toropan, cei­lalţi mineri cu familiile lor, care au aşezat in fruntea mesei pe condu­cătorul celei mai bune formaţii de lucru a anu­lui 1979 din cadrul între­prinderii, Szatmári Árpád, de la Mina Centru II... Toţi cei prezenţi la a­­cest frumos revelion, au ascultat cu viu interes Mesajul adresat de tova­răşul Nicolae Ceauşescu întregului nostru popor. Reprezentanţi ai condu­cerii colective a întreprin­derii, ai organelor locale de partid, sindicat şi de tineret, odată cu urarea de „Mulţi ani!" şi „Noroc bun !“, prin toasturile lor au dat glas hotăririi mi­nerilor de a obţine noi iz­binzi in anul 1980, izbinzi care să conducă la cele mai notabile realizări din istoria acestei vechi ex­ploatări miniere. (Anton Borş). topliţeni au Încheiat in avans sarcinile economice pe 1979. Pe bună drep­tate, brigada artistică, prezentă in sală la sărbă­­toarea revelionului, a ţi­nut să remarce : „S-a dus vestea in ţară/ Că mobilă ca-n Topliţa,/ Nu mai fa­ce nimenea !...” Cu mesele Încărcate de bunătăţi, forestierii din Topliţa au petrecut reve­lionul cu bucuria muncii împlinite şi cu gindul la Cumpăna dintre ani i-a găsit pe oamenii muncii din Odorheiu Secuiesc bu­curoşi şi mindri de frumoa­sele succese obţinute. Fi­indcă, ei au Încheiat 1979 deja pe data de 10 octom­brie. Nu, nu este un para­dox. Căci, in data aminti­tă, ei au putut raporta o­­norarea sarcinilor pe pri­mii patru ani ai actualului cincinal. Mai mult chiar, pină la încheierea de fapt a anului calendaristic, ei pot raporta o producţie globală industrială supli­­­­menitată de circa şase sute milioane lei. Şi acest şir al grăitoarelor rezulta­te ar putea fi ilustrat cu noi şi noi fapte de mun­că. Insu­fleţitorul mesaj­­indemn al secretarului general al partidului nos­tru, preşedintele ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, urmărit cu atenţie, a găsit astfel şi aici ecoul unei profunde angajări viitoare. Cumpăna dintre vechiul şi noul an, moment de semnificativ bilanţ, gene­rator de bucurie şi îndrep­tăţită mindrie, a fost, aşa cum e in tradiţie, şi mo­mentul sărbătorii şi al ve­seliei, mulţi dintre oame­nii muncii din municipiu petrecindu-şi revelionul împreună cu colegii lor de muncă. Primitoarea şi impozan­ta sală a cantinei între­prinderii de matriţe şi piese din fontă a cunos­cut semnele inconfundabi­­le ale acestei veselii, viitoarele succese pe care sunt hotăriţi să le obţină in muncă in acest ultim an al cincinalului 1976- 1980, în aşa fel incit el să se încheie cu mult înainte de termen. Nu ne îndoim că aşa va fi, fi­nind seama de priceperea şi de hărnicia acestor oa­meni minunaţi care valo­rifică la cote superioare „aurul verde” al munţilor din bazinul superior al Mureşului. (Ilie Şandru.) N-au lipsit nici oaspeţii — muncitori din alte între­prinderi ale urbei, care au beneficiat de ospitalitatea unor gazde primitoare. Căci din marele colectiv al întreprinderii au fost prezenţi aici peste două sute cincizeci de membri. Kiss Tibor, secretarul or­ganizaţiei de partid a secţiei matriţe, care s-a ocupat de programul ar­tistic, s-a îngrijit ca toţi cei prezenţi să se simtă excelent. Şi aşa s-a şi in­­timplat. Căci, acesta a şi fost sentimentul trăit de maistrul de întreţinere Re­le Antal şi de colegii a­­cestuia - Székely Dénes, Dávid Tibor, Barabás György sau Gedö Vilmos — şi de Streitmater Iosif sau Csendőr János, şi de matriţerul Ábrahám Csa­ba, şi de tehnicianul Já­szai István. Veselie şi antreu a fost şi la Clubul tineretului. N-au lipsit nici de aici in­vitaţii. N-a lipsit nici cu­noscutul teatru popular din localitate, tot aşa cum tinerii nu au dus lipsă de muzică. Restaurantul „Tirnava“ şi-a aşteptat oaspeţii in haină de sărbătoare. Şi, conform unei tradiţii pe care cei de aici se stră­duiesc s-o păstreze , cu un serviciu impecabil. In citeva cuvinte , au e­­xistat strădanii ca toţi să se simtă bine, strădanii încununate de succes. (Nicolae Kovács), căminului cultural. Seara a fost deschisă de echipa de teatru pregătită de profesorul Fejér Zoltán, directorul căminului cul­tural, după care dansul şi clinchetele paharelor au fost deplin stăpîne pi­­nă in preajma orei care marchează hotarul dintre ani, cind, tot in acord cu un vechi obicei, care spu­ne că anul nou trebuie să te găsească in propria ta gospodărie, s-au îndrep­tat spre case, unde au ciocnit tradiţionala cupă de Anul Nou. In jurul orei 7, s-au adunat din nou la căminul cultural, petrece­rea continuind pină in zori. A fost, această noapte a cumpenei dintre ani, deosebit de frumoasă pentru, toţi locuitorii Lă­­zăreştiului, dar cu deose­bire pentru cei care prin hărnicia lor recunoscută, prin dăruirea lor — ne gindim acum la Imre Ti­­beriu, Máthé Elisabeta, Boga Iosif, Bálint Tiberiu, Virág Zoltán ori Abraham Iosif - şi-au cucerit dra­gostea, respectul şi admi­raţia colectivităţii in ca­re trăiesc. Mugeni. Noaptea de Anul Nou a fost, pentru locuitorii comunei Mugeni, fie ei mai tineri ori mai „De mulţi ani a intrat in tradiţie ca tinerii să se intilnească aici in noaptea dintre ani, să sărbătorească ştafeta a­­nior rodnici, să-şi încu­nuneze optimismul pen­tru viitor cu voioşie. 1979 a fost pentru toţi cei pre­zenţi un an bogat in sa­tisfacţii, a fost anul cindi şi ei, alături de cei mai virstnici au contribuit din plin la realizarea cu un an mai devreme a unei producţii industriale glo­bale de peste 10 miliarde lei, devansind prevederile Congresului al Xl-lea al partidului". Cuvintele to­varăşului Fazakas János, prim-secretar al Comite­tului municipal Miercu­­rea-Ciuc al U.T.C., au sintetizat un simţămint comun tuturor celor care şi-au petrecut revelionul la Clubul tineretului din localitate. Mese Îmbelşugat Încăr­cate, muzica excelentă a formaţiei Vox T '77, mo­mentele de surpriză pre­gătite de organizatori , Comitetul municipal Mier­­curea-Ciuc al U.T.C. - au fost împreună cadrul care a asigurat o minunată petrecere. Zecile de ti­neri, printre care i-am re­virstnici, o sărbătoare a­­devărată și plină, prilej de a rememora cu min­drie faptele de muncă ale anului, fapte ce au făcut din cooperatorii, mecani­zatorii, din ceilalţi locui­tori ai Mugeniului, Luti­­ţei, Porumbenilor Mari, Dobenilor şi ai celorlalte sate ale comunei exemple demne de urmat pentru mulţi alţi lucrători ai o­­goarelor harghitene. Pro­ducţiile de lapte obţinute­­la fermele zootehnice din Mugeni şi Lutiţa n-au fost depăşite dealtfel decit de o singură unitate — cea din Lupeni — dar bucuria pentru frumoasele rezul­tate obţinute n-a fost de­loc diminuată. Entuziasmul, certitudi­nea că în anul ce vine munca le va fi mai rod­nică şi prin aceasta viaţa mai îmbelşugată au con­stituit dealtfel un element comun pentru toate locu­rile — 5 la număr­­ unde locuitorii comunei Mugeni şi-au petrecut in comun revelionul (participanţii au depăşit cifra de 1.100), iar optimismul lor robust,­­ susţinut de realizările a­­­­nului 1979 şi ale celor­­ precedenţi ne dau certi- i tudinea că dorinţele lor se vor împlini întocmai. (Ştefan Danciu,) marcat şi pe Demeter Eu­genia, maistru in atelierul 1 al întreprinderii de con­fecţii din oraş, Grama Viorica de la întreprinde­rea de filatură de lină pieptănată, Almási István de la poligrafie, au pe­trecut minunat. „Momentul dintre ani a fost marcat de Mesajul secretarului general al partidului nostru, tovară­şul Nicolae Ceauşescu. Au fost minute emoţio­nante - ne mărturisea András Mihály, muncitor la întreprinderea de pro­ducţie industrială pentru construcţii de căi ferate din Miercurea-Ciuc — ca­re m-au făcut să retrăiesc marea satisfacţie a omu­lui care şi-a îndeplinit datoria alături de ceilalţi colegi de muncă. Pentru I.P.I.C.C.F., 1979 a fost un an rodnic. Dar, mai ales, mesajul m-a făcut să rea­lizez la adevărata impor­tanţă, la adevărata di­mensiune, răspunderile ce ne revin in 1980 şi in anii următori, pentru a face cit mai mare partea noas­tră de contribuţie la tra­ducerea în viaţă a hotări­­rilor Congresului al XII- lea al Partidului Comunist Român". (Horea Moldo­van). Bilanţ bogat, chezăşia unui an şi mai rodnic Revelionul tineretului din M­­ier­curea» Ciuc Noroc bun ! Şi cele mai mari izbinzi ! Tinerețe, voioşie, încredere in noi succese. Cu gindul la succesele viitoare Şi la Topliţa, la fel ca in întreg judeţul, a nins mult şi frumos in ultima zi a anului 1979, zăpada făcindu-şi apariţia ca un simbol al rodniciei şi bo­găţiilor noului an pe care oamenii se pregăteau să-l întimpine aşa cum se cuvine ,­­ cu veselie şi bunătăţile pămintului pu­se pe mese. Cel mai frumos reve­lion de aici, din oraşul de pe Mureş, a fost şi a­­cum, ca şi in anii trecuţi, cel al forestierilor topli­­ţeni, organizat in moder­na cantină a C.E.P.L. Aici s-au adunat, pentru a petrece împreună Reve­lionul 1980, sute de mun­citori de pe toate plat­formele de industrializare, precum şi din sectorul de exploatare ,care se întin­de in bazinele forestiere din Călimani, Gurg­iu şi Giurgeu. Printre cei pre­zenţi am remarcat mai mulţi muncitori de la secţia de cherestea din Hodoşa, in frunte cu Vic­tor Muscă, secretarul or­ganizaţiei de partid şi pe mecanicul specialist Am­brus Wilhelm de la U.P.L. Gălăuţaş. Din munţi, de la Muncelu şi Voivodea­­sa au coborit fasonatorii, în frunte cu Dumitru Braic, maistru la gura de exploatare ■ Voivodeasa. De pe platforma din To­pliţa am recunoscut pe muncitorii gaterişti Aurel Dima şi Virgil Colceriu, pe specialiştii de la fabri­ca de mobilă Alexandru Mogojan, Liviu Hărgeanu, Rabla­han şi Martin Gheorghe. Am mai re­marcat şi prezenţa citor­­va silvicul­ori, „fraţii“ buni ai forestierilor, stă­­pînii „aurului verde“ ai munţilor, printre care in­ginerul Ilie Duşa şi mai­strul silvicultor Alexandru Marcu. Şi-au dat, deci, întilni­­re aici, la cantina combi­natului, in noaptea Anu­lui Nou 1980, o bună par­te dintre cei care in a­­nul încheiat, au contribuit ca la sfirşitul primilor patru ani din actualul cincinal, avansul obţinut in realizarea sarcinilor de plan să fie de peste 60 de zile, la care s-au a­­daugat şi cele peste 20 de zile cu care forestierii Constructorii au petrecut revelionul cu hotărirea obţi­­nerii a noi realizări in 1980. Bucuria muncii rodnice, a hambarelor pline Cooperatorii, mecaniza­torii, toţi cei pentru care, in cele mai multe din a­­notimpurile anului, zilele nu au avut alte nume de­cit „bune“ ori „rele“ pen­tru semănat, prăşit, sece­rat ori cules, au sărbătorit trecerea in noul an cu bucuria deplină a omului care-şi ştie munca rodni­că şi hambarele pline. Cî­­teva imagini, surprinse in mai multe localităţi ale judeţului vorbesc elocvent despre acest moment de fericite rememorări şi ge­neroase speranţe. Lăzăreşti. Conform unui obicei respectat de ani şi ani, sătenii din Lăzăreşti, sat ale cărei ogoare a­­parţin de Cooperativa a­­gricală de producţie din Cozmeni, s-au adunat cu toţii in ospitaliera sală . Informatia HARGHITEI

Next