Adevărul Harghitei, ianuarie-martie 1991 (Anul 3, nr. 279-326)
1991-01-08 / nr. 279
Anul III, Nr. 879 Marți, 8 Ianuarie 1991 La Întreprinderea de Fier din Vlăhiţa n-a fost nici revoluţie, n-au fost greve sau alte revendicări, în schimb poftă de muncă a fost din belşug (1) Interviu cu dl. MIRCEA SPIŢA, directorul Întreprinderii de Fier din Vlăhiţa — Domnule director Mircea Spiţă ne aflăm in primele zile ale lui 1991, aici, la preajma furnalelor de la Vlăhiţa alături de ceilalţi jurnalişti la datorie, deşi zilele de 1 şi 7 ianuarie sunt libere. Deci nu ,,La mulţi ani“ vi-l urăm dv. şi tuturor metalurgiştilor vlăhiţeni chiar de aici din „vatra de foc“. Vă mulţumim şi vă adresăm aceeaşi urare şi ziariştilor de la „Adevărul Harghitei“, care, observ că au preluat focul continuu de la noi. — Ei, nu democraţia noastră, tinără, aşa cum este, fiecare are dreptul să opteze, ori pentru relaxare, ori pentru muncă... — E bună democraţia noastră despre care aminteaţi, dar impresia mea personală este că mulţi dintre noi am pus căruţa înaintea cailor. Adică, am preluat, din mers, „democraţia occidentală" in modul de manifestare îngust. Ne a pierit pofta de muncă. Toată lumea cere salarii cit mai mari, condiţii de muncă, cit mai bune, belşug în magazine şi pe mesele fiecăruia dintre noi, zile libere (cu mai multe), dar nu prea am văzut că se cere şi... muncă, tot mai multă... Sigur, nu e cazul celor peste 2.000 de oameni de la întreprinderea noastră. — Apropo de muncă. Cum vedeţi „mersul" întreprinderii vlăhiţene în noul an 1991 ? Ce v-aţi propus chiar din aceste zile ale noului an ? — înţeleg unde „bat“ întrebările dumneavoastră. Dar nu mi-aţi pus o întrebare, „Cum a fost în anul 1990 ?“, primul an după revoluţia din Decembrie 1989. — M-am gindit ca să privim numai perspectiva acestui an. Dar, dacă, totuşi ţineţi să „legaţi“ anul de care ne-am despărţit de cel in care ne aflăm, o puteţi face şi vă ascultăm. — O fac nu pentru vreun moft personal, ci din motive bine întemeiate. Aş vrea să vă spun că nu eu m -am cocoţat în funcţia de director, pentru că aş fi fost avid după o asemenea funcţie. Ci oamenii întreprinderii, în mijlocul cărora am lucrat, m-au ales, în modul cel mai democratic posibil. Eram atunci un concediu de odihnă şi m-au chemat de acasă. Iniţial, am spus un „NU“ categoric! Dar, pînă la urmă am acceptat. Nu din dorinţa de mărire, ci pentru bunul mers al întreprinderii. Nu întîmplător oamenii noştri n-au declarat nici greve, n-au, avut, nici alte revendicări care să influenţeze negativ activitatea de zi cu zi. După Revoluţie, cu toţii, au manifestat o poftă de muncă deosebită. Numai că... Numai că am Înţeles din spusele dv. că prevederile reale ale planului pe anul trecut le-aţi realizat in proporţie de 70 la sută. Unde s-au risipit acele 30 de procente ? — Vedeţi, aici e problema problemelor. Chiar dacă am căuta un „acar Păun“ printre noi, nu l-am putea găsi. Cele mai mari greutăţi le-am întîmpinat din lipsa de materie primă. — înseamnă că furnizorii v-au creat aceste probleme ! — Da de unde. N-o să vă vină să credeţi. Lor, furnizorilor de materii prime, de la Constanţa, Galaţi, Călăraşi, se cuvine să le aducem cele mai respectuoase mulţumiri pentru operativitatea şi promptitudinea cu care ne-au livrat, prin C.F.R., materia primă. Deci, de la Constanţa, Galaţi, Călăraşi pe tot timpul anului 1990 am primit materia primă, pînă la Miercurea-Ciuc, în timp optim. Cea mai mare problemă a fost transportul acestei materii prime, cale de 25 km, de la Miercurea-Ciuc, unde avem depozitul de descărcare, pînă la Vlăhiţa. Cele mai mari dificultăţi ni le-a provocat I.T.A. Harghita, cu care avem contract pentru transportul materiei prime de la Miercurea-Ciuc la Vlăhiţa. (va urma) Consemnare de Gheorghe CHIPER 7 IN NUMĂRUL DE AZI AL ZIARULUI NOSTRU : • Copiii abandonaţi, dincolo de aspectul sentimental al chestiunii • I.A.S. Miercurea-Ciuc intr-un moment de cumpănă • Sport .*• A..' Sfi t - mmm JURNAL INDEPENDENT AL JUDEȚULUI HARGHITA 4 pagini — 7 lei Să învăţăm să acceptăm adevărul! Cu toată seceta de care am avut parte, recolta de cereale obţinută în cursul anului 1990 a fost (cel puţin aşa se afirmă) neaşteptat de bună. Aţi putea spune, ştim, că nu e nici o noutate ! De asemenea, se ştie că o mare parte a recoltei se află în hambarele ţăranilor. Nu numai cerealele au avut această soartă, ci şi furajele. Despre subiectul care are în atenţie furajele s-a mai vorbit. In schimb, fostele CAP- uri, sau unităţile agricole specializate în creşterea animalelor au fost şi sunt nevoite să cumpere hrană pentru animale din import, sau in cel mai fericit caz prin schimb de produse cu alte judeţe. Cu toate că importurile de furaje concentrate au fost substanţiale, prin utilizarea lor (care nu de puţine ori a lăsat de dorit) s-a ajuns la situaţia de a nu mai avea cu ce hrăni bietele vietăţi. Şi atuncinu se ştie cu de la cine putere) s-au luat măsuri extreme, animalele au fost vîndute în alte judeţe (se consideră probabil că avem prea multe), sau au fost sacrificate, neţinindu-se seama de greutatea pe care o aveau. Dacă vom continua tot aşa... atunci cu siguranţă vom putea invoca fel de fel de scuze în momentul in care piaţa va avea de suferit. Dar să revenim la cereale, in special la grîu şi implicit la făina necesară pîinii noastre cea de toate zilele. Pînă acum nu s-a pus problema unei diferenţieri în privinţa livrării pîinii. Oricine o poate cumpăra indiferent de calitatea cumpărătorului (producător sau broşan), sau de scopul folosirii ei (consum individual sau îngrăşarea animalelor). După spusele domnului subprefect Bariu, se pare că incepind din această lună vor exista probleme în asigurarea făinei şi a griului pentru consumul populaţiei. Acest lucru ar cam trebui să ne dea de gindit şi în consecinţă să nu fecem pe cit posibil risipă de pîine. Cu alte cuvinte, şi agricultorii, ale căror poduri adăpostesc cantităţi însemnate de grîu, sunt avizaţi. Pentru că, în primul rind la ei se va face apel atunci cînd va fi declanşată „campania“ de achiziţionare. Este de la sine înţeles că nu întreaga cantitate de grîu necesară va putea fi asigurată de la producătorii harghiteni. Insă trebuie să înţelegem că dacă noi între noi nu ne ajutăm, cu siguranţă nimeni nu ne va scoate din impas. Nu dorim să declanşăm în sufletele dumneavoastră îngrijorarea sau, şi mai grav, panica, dar nici să ascundem prin vorbe frumoase adevărul, care este doar unul singur. Este mult mai cinstit aşa Vremea minciunilor a trecut. Trebuie să învăţăm să acceptăm adevărul, oricare ar fi el . Camelia NICULA Din trecutul (apropiat) al vînătorilor din judeţul Harţţhîtu (2) S-a găsit un cerb mare:,, Săracul Vilmos era foarte harnic Şi dornic de-a învăţa arta cinegetică. Dar era aşa de muncit şi obosit, încît ar fi dormit veşnic. Ajunsese să doarmă, în picioare, în timp ce mergea aşa cum se spunea despre ... infanterişti. Când ieşeau la dibuit mergea în faţă belgianul şi după el Vilmos, — şi ne povestea Louis (aşa se chema vânătorul), că dacă se oprea brusc, din mers, pădurarul întotdeauna dădea peste el. Odată, de două ori, omul a crezut, că Vilmos a fost distrat, dar a treia oară s-a oprit intenţionat şi s-a întors brusc, să vadă ce face acesta. Spre surprinderea străinului pădurarul dormea, efectiv în mers. După ce a terminat hazlia întîmplare, belgianul a mai adăugat dînd din cap cu indulgenţă :. — De fapt nici nu mă mir că este veşnic obosit pentru că, şi eu, sînt foarte ostenit datorită lungilor marşuri pe care le parcurgem zilnic la dibuit. Dar eu, spre deosebire de Vilmos, cînd reveneam acasă, mă culcam şi mă odihneam. Insă pentru săracul pădurar abia atunci începe adevărata muncă. Nici nu a intrat bine pe poartă, că în privdor a și apărut A(Cont. în pag. a 3-a) Ion MICU