Adevărul Harghitei, ianuarie-martie 1993 (Anul 5, nr. 679-728)

1993-01-05 / nr. 679

& tf 40 fe P Anul V., Nr. 679 112 Marți, 5 ianuarie 1993 Să dăm frîu liber speranţei ? ! Ar fi, poate, încă pre­­matur să ne gmdim­ la faptul că 1993 va fi In­­ceputul unui reviriment. Dar, călăuziţi de zicala „Cit respiri, speri“i, nu ne putem totuşi împiedica să ne facem speranţe. Cit vor fi ele de îndrep­tăţite ori, din contră, deşarte, rămlne de văzut. Era cit pe ce să spun : de aşteptat. Numai că şi cu aşteptările acestea e o treabă. Ştiţi chestia cu suferinţa îndelungată şi moartea sigură... Adevărul e că fiinţa umană conţine în sine sîmbriete imul optimism incorigibil. Şi de ce n-am spune-o că e cu mult mai bine decit rău. Pentru că, dacă ar fi lipsit acest „ingredient“, nu o dată toate şi-ar fi pierdut sensul. Iar spe­ranţa de care aminteam mai sus nu e decît o fa­ţetă vizibilă a acestui optimism. Care, însă, n-ar strica să fie nu o dată dublat şi de dorinţa de a acţiona! U­­neori chiar cu paşi mici. Întrucît, nu toate se fac prin revoluţie. Nici iu­birea de ţară şi, im­plicit mîndria de a aparţine li­nei comunităţi — prin înseşi faptele noastre de fiece ni —, nici cinstea şi respectul legii, nici toleranţa, nici sentimen­tul lucrului bine făcut, nici intransigenţa, con­­secvenţa şi multe, multe altele nu se cîştigă nu­mai prin revolu­ţie! Şi nici prin veş­nice r­e­v­endi­­cari! Şi nu e de­­ajuns ca cineva, frustrat fiind ori simţindu-se ast­fel, să se retragă, pur şi simplu, purtîndu-şi jig­nirea ca pe un titlu de glorie. Pentru că, cu CÎt se vor găsi din ce în ce mai mulţi care să acţio­neze paşnic dar cu hotă­­rîre în cel mai bun sens al cuvîntului, cu atît vor exista mai multe teme­iuri pentru SPERANŢĂ. Este indiscutabil că lup­ta, chiar politică(!), se poate duce şi aşa. Ca una dintre căi, fireşte, şi nu singura. Dar ca una dintre căile cele mai fi­reşti şi mai sigure, unde argumentul incontestabil al faptelor precumpăneş­­te asupra unor castele construite, nu o dată, din vorbe ce nu-şi vor găsi nicicînd identitatea. E cineva în opoziţie ? Un lucru cît se poate de firesc ! Numai că acest statut nu refuză cîteva scopuri majore comune. Care au nevoie de supor­tul faptelor. Singurele nu măsură să decanteze griji de neghină. Pentru că dacă încerci să te în­destulezi cu aceasta din NICOLAE KOVÁCS Sfîrşitul şi «­i începutul de an sub­ semnul rela­tiv al liniştii Fiecare dintre noi şi-a dorit un sfîrşit de an cit mai liniştit cu putinţă pentru ca întîmpinarea ■lui 1993 să se facă fără evenimente deosebite. Cînd noi stăteam cu­minţi în faţa televizoa­relor şi ne bucuram din plin de sărbătoarea A­­nului Nou, unii dintre semenii noştri erau la datorie pentru ca nimic să nu tulbure zilele de sărbătoare.­­ Cel mai mult de lucru au avut pompierii militari, care au trebuit să facă faţă unor eveni­mente nedorite. In seara de 31 decembrie la ora 21:39, pe strada Pîrîului numărul 22 din Odorheiu Secuiesc s_a aprins co­şul de fum de la o lo­cuinţa a I.J.G.C.I. Nu s-au înregistrat pagube mari. In schimb, la Miercurea_Ciuc, pe stra­da Spicului numărul 35, la locuinţa lui Márton Tibor s_au aprins mate­riale inflamabile aflate pe balcon. Focul s-a da­torat nesupravegherii co­piilor care s-au jucat (Cont. în pag. a 3_a) ANA OGREZEANU D­IN 1992 S.AU ÎMPLINIT 430 DE ANI DE LA RĂS­COALA SECUILOR DIN 1562. PRESA DE EXPRESIE MAGHIARA — CENTRALA SI LOCALA - NICI MAC­AR N.A­­ AMINTIT DESPRE EVENIMENT ! Noi am fi dorit să fim noi primii care să evo­căm acest eveniment, pe­trecut în mare parte pe actualul teritoriu al ju­­deţului nostru, pornit de d­oi, mai precis de pe meleagurile Odorheiului, cunoscut in istorie sub denumirea de Răscoala secuilor de la 1562, înţelegem că probleme­le politice cotidiene fac ca anumite evenimente să scape presei de limbă maghiară centrală şi lo­­cală ; evenimentul insă a fost prea­­dureros, chiar teagije pentru populaţie secuiească de atunci pen­tru nu merita cîteva rânduri evocatoare.­­In 1551 Ioan Sigismund Zápolya, fiul lui Ioan Zápolya (care i-a pus coroana înroşită lui Gheorghe Doja), voievod al Transilvaniei din 1510 şi apoi rege al Ungariei (1526—1540), pierzîndu-şi tronul de principe al Transilvaniei datorită intervenţiei lui Ferdinand­ I de Habsburg (împărat al Sfintului imperiu ro­man de naţiune germa­nă, între 1556 şi 1564, veşnic rival al lui Ioan Zápolya pentru tronul Ungariei), fuge în Polo­nia de unde revine cu ajutor turcesc şi cu spri­­­ jinul domnitorilor români Alexandru Lǎpuşneanu din Moldova şi al lui Pa­traşcu cel Bun din Ţara Românească îşi reocupă tronul princiar în Tran­silvania. Obligaţiile stipulate în tratatele încheiate cu SOLIMAN MAGNIFICUL (1520—1566) erau împo­vărătoare, iar aurul tre­buia stors din sudoarea truditorilor. Aşa se face că în cei şase ani după revenire, Principele Ioan Sigismund Z. trece, trep­tat, la anularea privile­giilor de care se bucura populaţia secuiască, înăs­preşte censul (în produse cerealiere şi în animale), sporeşte dijma, totul culminînd cu anul 1555 cînd, printr-o adu­nare a nobilimii maghia­re şi a patriciatului să­sesc care a avut loc la Sighişoara, forumul ad­­ministrativ-judiciar su­prem al secuilor ■— Adu­narea generală a repre­zentanţilor tuturor scau­nelor secuieşti — men­ţionată documentar în­­cepînd cu 1344 —­ a fost desfiinţată. Aşa se face că în pri­măvara lui 1562 ţăranii secui părăsesc coarna Ia plugului şi se adună în număr mare pe o cîmpie de Ungă Odorhei, hotă­­rind să se ridice la luptă împotriva fiscului veşnic flămînd şi al principelui neîndurător, in fruntea răsculaţilor se situează NAGY GYÖRGY, GYE­PESI AMBRUS şi BÁN ANDRÁS. Numărul răsculaţilor trebuie să fi fost semni­ficativ. Despot Vodă, domnitorul Moldovei (1561—1563), într-o di­plomă, aminteşte de 40.000, pe cită vreme un cronicar sas — Sieg­er — mai aproape de eveni­ment, vorbeşte de peste 60.000. Pentru a zădărnici răs­coala, principele trimite prin sate soli, cu sabia însîngerată, semn de mo­bilizare în armată a tu­turor bărbaţilor între ÎS şi 60 de ani. Aceasta­­■ e­ra una din îndatoriri­le secuilor în schimbul că­reia erau liberi (adică neiobagi) şi scutiţi da anumite biruri. Numai ca de data aceasta, oa­me­nii s-au mobilizat într_ alt scop. (Continuare vn aag a 4-a-ION M. FLOREA Şi, totuşi, noi nu i-am uitat! m­m­m Prețul I— 6 leijabonament, 10 lei/vinzare liberă Prilej de cumpănire a faptelor, la cumpăna dintre ani Trecerea dintr-un an în altul ne prilejuieşte, celor mai vârstnici, nos­talgia scurgerii vremii, ireversibilităţii retrăirii acelor clipe pe care a­­bia acum ne dăm seama a nu le fi folosit aşa cum trebuia. In schimb, cei mai tineri intră în noul an întârindu-şi speran­ţele în împlinirile la ca­re visează. Dar, şi pentru unii, şi pentru ceilalţi, momentul despărţirii de vechiul an şi intrării în cel nou ar trebui să fie unul de bilanţ. Ceea ce au înţeles poate cel mai bine credincioşii orto­docşi din Miercurea-Ciuc, care — după tra­diţia ce tinde să se for­meze — au lăsat sarma­lele să mai aştepte în oală şi vinul în frigider, şi s-au îndreptat, la ora cum­penii dintre ani, spre Biserica „Sf. Nicolae“ spre a se dedica cîtorva momente de reculegere* apropiere de Domnul şi înălţarea sufletească In­­tru cele sfinte. Prin gla­sul părintelui Viorel Mi­­hoc, rugăciunile lor au implorat iertarea păca­telor celor prezenţi şi neprezenţi, orânduirea treburilor din ţară br (Cont. în pag. a 31a) Oştirea pe... azi­mutul Revelionului! Am păşit in noul an, 1993, cu gînduri curate. Cu dorinţa de mai bine. Fiecare dintre noi şi-a dorit, la cumpăna dintre ani, împlinirea tuturor gîndurilor. Iar belşugul, dacă în 1993 ne vom... pricopsi cu aşa ceva, să se regăsească în viaţa fiecăruia dintre noi. Cu acest sentiment to­nifiant au păşit în noul an şi ostaşii, subofiţerii şi ofiţerii Garnizoanei de vînători de munte din Miercurea-Ciuc. Pentru o noapte, cea a sărbătorii Revelionu­lui, sălile Casei armatei din Miercurea-Ciuc au devenit neîncăpătoarei într-o ambianţă de ma­re sărbătoare, peste 108 de familii ale vînătorilor de munte s-au reunit pentru ca şi la cumpăna dintre ani să fie... la înălţime. Urarea de „Bine aţi venit“ a fost rostită de d.­ col. Crăciun Leu­­cea, comandantul Marii Unităţi. Care, în­ cuvin­te simple, dar pline de încărcătură emoţională le-a dorit tuturor celor prezenţi un „La Mulţi Ani“ din toată inima. (Conf. în pag. a 3_a) GHEORGHE CHIPER

Next