Adevărul Harghitei, ianuarie-martie 1993 (Anul 5, nr. 679-728)
1993-01-05 / nr. 679
& tf 40 fe P Anul V., Nr. 679 112 Marți, 5 ianuarie 1993 Să dăm frîu liber speranţei ? ! Ar fi, poate, încă prematur să ne gmdim la faptul că 1993 va fi Inceputul unui reviriment. Dar, călăuziţi de zicala „Cit respiri, speri“i, nu ne putem totuşi împiedica să ne facem speranţe. Cit vor fi ele de îndreptăţite ori, din contră, deşarte, rămlne de văzut. Era cit pe ce să spun : de aşteptat. Numai că şi cu aşteptările acestea e o treabă. Ştiţi chestia cu suferinţa îndelungată şi moartea sigură... Adevărul e că fiinţa umană conţine în sine sîmbriete imul optimism incorigibil. Şi de ce n-am spune-o că e cu mult mai bine decit rău. Pentru că, dacă ar fi lipsit acest „ingredient“, nu o dată toate şi-ar fi pierdut sensul. Iar speranţa de care aminteam mai sus nu e decît o faţetă vizibilă a acestui optimism. Care, însă, n-ar strica să fie nu o dată dublat şi de dorinţa de a acţiona! Uneori chiar cu paşi mici. Întrucît, nu toate se fac prin revoluţie. Nici iubirea de ţară şi, implicit mîndria de a aparţine linei comunităţi — prin înseşi faptele noastre de fiece ni —, nici cinstea şi respectul legii, nici toleranţa, nici sentimentul lucrului bine făcut, nici intransigenţa, consecvenţa şi multe, multe altele nu se cîştigă numai prin revoluţie! Şi nici prin veşnice revendicari! Şi nu e deajuns ca cineva, frustrat fiind ori simţindu-se astfel, să se retragă, pur şi simplu, purtîndu-şi jignirea ca pe un titlu de glorie. Pentru că, cu CÎt se vor găsi din ce în ce mai mulţi care să acţioneze paşnic dar cu hotărîre în cel mai bun sens al cuvîntului, cu atît vor exista mai multe temeiuri pentru SPERANŢĂ. Este indiscutabil că lupta, chiar politică(!), se poate duce şi aşa. Ca una dintre căi, fireşte, şi nu singura. Dar ca una dintre căile cele mai fireşti şi mai sigure, unde argumentul incontestabil al faptelor precumpăneşte asupra unor castele construite, nu o dată, din vorbe ce nu-şi vor găsi nicicînd identitatea. E cineva în opoziţie ? Un lucru cît se poate de firesc ! Numai că acest statut nu refuză cîteva scopuri majore comune. Care au nevoie de suportul faptelor. Singurele nu măsură să decanteze griji de neghină. Pentru că dacă încerci să te îndestulezi cu aceasta din NICOLAE KOVÁCS Sfîrşitul şi «i începutul de an sub semnul relativ al liniştii Fiecare dintre noi şi-a dorit un sfîrşit de an cit mai liniştit cu putinţă pentru ca întîmpinarea ■lui 1993 să se facă fără evenimente deosebite. Cînd noi stăteam cuminţi în faţa televizoarelor şi ne bucuram din plin de sărbătoarea Anului Nou, unii dintre semenii noştri erau la datorie pentru ca nimic să nu tulbure zilele de sărbătoare. Cel mai mult de lucru au avut pompierii militari, care au trebuit să facă faţă unor evenimente nedorite. In seara de 31 decembrie la ora 21:39, pe strada Pîrîului numărul 22 din Odorheiu Secuiesc s_a aprins coşul de fum de la o locuinţa a I.J.G.C.I. Nu s-au înregistrat pagube mari. In schimb, la Miercurea_Ciuc, pe strada Spicului numărul 35, la locuinţa lui Márton Tibor s_au aprins materiale inflamabile aflate pe balcon. Focul s-a datorat nesupravegherii copiilor care s-au jucat (Cont. în pag. a 3_a) ANA OGREZEANU DIN 1992 S.AU ÎMPLINIT 430 DE ANI DE LA RĂSCOALA SECUILOR DIN 1562. PRESA DE EXPRESIE MAGHIARA — CENTRALA SI LOCALA - NICI MACAR N.A AMINTIT DESPRE EVENIMENT ! Noi am fi dorit să fim noi primii care să evocăm acest eveniment, petrecut în mare parte pe actualul teritoriu al judeţului nostru, pornit de doi, mai precis de pe meleagurile Odorheiului, cunoscut in istorie sub denumirea de Răscoala secuilor de la 1562, înţelegem că problemele politice cotidiene fac ca anumite evenimente să scape presei de limbă maghiară centrală şi locală ; evenimentul insă a fost preadureros, chiar teagije pentru populaţie secuiească de atunci pentru nu merita cîteva rânduri evocatoare.In 1551 Ioan Sigismund Zápolya, fiul lui Ioan Zápolya (care i-a pus coroana înroşită lui Gheorghe Doja), voievod al Transilvaniei din 1510 şi apoi rege al Ungariei (1526—1540), pierzîndu-şi tronul de principe al Transilvaniei datorită intervenţiei lui Ferdinand I de Habsburg (împărat al Sfintului imperiu roman de naţiune germană, între 1556 şi 1564, veşnic rival al lui Ioan Zápolya pentru tronul Ungariei), fuge în Polonia de unde revine cu ajutor turcesc şi cu spri jinul domnitorilor români Alexandru Lǎpuşneanu din Moldova şi al lui Patraşcu cel Bun din Ţara Românească îşi reocupă tronul princiar în Transilvania. Obligaţiile stipulate în tratatele încheiate cu SOLIMAN MAGNIFICUL (1520—1566) erau împovărătoare, iar aurul trebuia stors din sudoarea truditorilor. Aşa se face că în cei şase ani după revenire, Principele Ioan Sigismund Z. trece, treptat, la anularea privilegiilor de care se bucura populaţia secuiască, înăspreşte censul (în produse cerealiere şi în animale), sporeşte dijma, totul culminînd cu anul 1555 cînd, printr-o adunare a nobilimii maghiare şi a patriciatului săsesc care a avut loc la Sighişoara, forumul administrativ-judiciar suprem al secuilor ■— Adunarea generală a reprezentanţilor tuturor scaunelor secuieşti — menţionată documentar începînd cu 1344 — a fost desfiinţată. Aşa se face că în primăvara lui 1562 ţăranii secui părăsesc coarna Ia plugului şi se adună în număr mare pe o cîmpie de Ungă Odorhei, hotărind să se ridice la luptă împotriva fiscului veşnic flămînd şi al principelui neîndurător, in fruntea răsculaţilor se situează NAGY GYÖRGY, GYEPESI AMBRUS şi BÁN ANDRÁS. Numărul răsculaţilor trebuie să fi fost semnificativ. Despot Vodă, domnitorul Moldovei (1561—1563), într-o diplomă, aminteşte de 40.000, pe cită vreme un cronicar sas — Sieger — mai aproape de eveniment, vorbeşte de peste 60.000. Pentru a zădărnici răscoala, principele trimite prin sate soli, cu sabia însîngerată, semn de mobilizare în armată a tuturor bărbaţilor între ÎS şi 60 de ani. Aceasta■ era una din îndatoririle secuilor în schimbul căreia erau liberi (adică neiobagi) şi scutiţi da anumite biruri. Numai ca de data aceasta, oamenii s-au mobilizat într_ alt scop. (Continuare vn aag a 4-a-ION M. FLOREA Şi, totuşi, noi nu i-am uitat! mmm Prețul I— 6 leijabonament, 10 lei/vinzare liberă Prilej de cumpănire a faptelor, la cumpăna dintre ani Trecerea dintr-un an în altul ne prilejuieşte, celor mai vârstnici, nostalgia scurgerii vremii, ireversibilităţii retrăirii acelor clipe pe care abia acum ne dăm seama a nu le fi folosit aşa cum trebuia. In schimb, cei mai tineri intră în noul an întârindu-şi speranţele în împlinirile la care visează. Dar, şi pentru unii, şi pentru ceilalţi, momentul despărţirii de vechiul an şi intrării în cel nou ar trebui să fie unul de bilanţ. Ceea ce au înţeles poate cel mai bine credincioşii ortodocşi din Miercurea-Ciuc, care — după tradiţia ce tinde să se formeze — au lăsat sarmalele să mai aştepte în oală şi vinul în frigider, şi s-au îndreptat, la ora cumpenii dintre ani, spre Biserica „Sf. Nicolae“ spre a se dedica cîtorva momente de reculegere* apropiere de Domnul şi înălţarea sufletească Intru cele sfinte. Prin glasul părintelui Viorel Mihoc, rugăciunile lor au implorat iertarea păcatelor celor prezenţi şi neprezenţi, orânduirea treburilor din ţară br (Cont. în pag. a 31a) Oştirea pe... azimutul Revelionului! Am păşit in noul an, 1993, cu gînduri curate. Cu dorinţa de mai bine. Fiecare dintre noi şi-a dorit, la cumpăna dintre ani, împlinirea tuturor gîndurilor. Iar belşugul, dacă în 1993 ne vom... pricopsi cu aşa ceva, să se regăsească în viaţa fiecăruia dintre noi. Cu acest sentiment tonifiant au păşit în noul an şi ostaşii, subofiţerii şi ofiţerii Garnizoanei de vînători de munte din Miercurea-Ciuc. Pentru o noapte, cea a sărbătorii Revelionului, sălile Casei armatei din Miercurea-Ciuc au devenit neîncăpătoarei într-o ambianţă de mare sărbătoare, peste 108 de familii ale vînătorilor de munte s-au reunit pentru ca şi la cumpăna dintre ani să fie... la înălţime. Urarea de „Bine aţi venit“ a fost rostită de d. col. Crăciun Leucea, comandantul Marii Unităţi. Care, în cuvinte simple, dar pline de încărcătură emoţională le-a dorit tuturor celor prezenţi un „La Mulţi Ani“ din toată inima. (Conf. în pag. a 3_a) GHEORGHE CHIPER