Adevărul Harghitei, ianuarie-martie 1998 (Anul 10, nr. 1826-1886)

1998-01-06 / nr. 1826

Anul X., Nr. 1826 MARȚI, 6 IANUARIE 1998 • 8 PAGINI Prețul - 170 lei prin abonament, 400 lei la vânzare liberă __ / 1997 a fost un an bun. Se speră la şi mai bine în ’98! Cu certitudine că dacă ar fi să dăm cifre din activitatea economico-financiară a unei unităţi economice ori a alteia, totul o să ne conducă la concluzia că anul de curând încheiat - 1997 - a fost unul dintre cei mai bogaţi în realizări şi înfăptuiri de tot felul. Realitatea este însă cu totul alta. Aceste cifre ascund în spatele lor instabilitatea monezii naţionale, inflaţia, jocul preţurilor de pe o piaţă liberă de multe ori prost înţeleasă, dintr-o economie de piaţă care nu se mai stabilizează. Sigur, e uşor să faci comparaţii cu ceea ce s-a realizat în acest an, în plus ori în minus faţă de anul trecut sau faţă de anii trecuţi, dar ele nu sunt întotdeauna relevante! Pentru susţinerea celor spuse mai înainte, să exemplificăm situaţia bilanţului economico-financiar la sfârşit de ’97, de la Exploatarea Minieră Harghita. Cifrele vor părea net superioare, ca şi realizările din producţie, în comparaţia cu bilanţul lui ’96. Dar nu trebuie uitat că cele de astăzi au fost calculate la preţurile actuale... Astfel, faptul că producţia marfă obţinută în 1997 la E.M.H., calculată în lei a fost mai mult decât dublă decât în anul 1996, nu înseamnă că şi în realitate s-au realizat de două ori mai multe produse. Nu este decât rezultatul inflaţiei, al creşterii preţurilor, în general, al celor pentru aprovizionarea cu materii prime şi materiale în special. Nu se mai putea vinde un produs în 1997 cu un preţ egal cu cel din ’96 când pentru fabricarea lui s-a cheltuit de două şi chiar de trei ori mai mult. Realitatea este că, totuşi la E.M. Harghita s-a lucrat în anul trecut mai mult şi mai bine ca în anii trecuţi, iar realizările productive au fost şi ele pe măsură. S-a produs şi livrat aproape 6800 tone diferite tipuri de caolină, circa 310.000 tone dolomită de diferite sorturi. Sunt câteva cifre care vorbesc de la sine despre ceea ce a însemnat munca oamenilor de la secţiile miniere din Voşlobeni. (Continuare în pag. a 2-a) ANTON BORȘ Un conducător de destine Omul este chemat să-şi croiască viaţa spre un scop bine definit. Cu încredere în sine şi luminat de hand divin, ierarhul nostru, Prea Sfinţitul părinte IOAN SELEJAN, domină evenimentele. Le orientează spre perfecţionarea fiinţei. Asemenea unui marinar înţelept îşi conduce corabia vieţii personale pe marea furtunoasă a existenţei. Înfruntă valuri, ocoleşte stânci. Işi ancorează simţirea după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: "Să aveţi în voi simţirea lui Hristos ”. Cu această simţire nu cunoaşte obstacol de neînvins, ci este străină descurajarea. Nu ştie ce este oboseala. Ştie însă să rabde, când împrejurările o cer, să aştepte îndreptarea şi, mai ales, să înfrunte vremile. (Continuare în pag. a 2-a) Omul cu mână forte din imediata vecinătate a lui Gheorghiu Dej şi apoi din suita lui Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, a împlinit recent matusalemica vârstă de 95 de ani. Când îl priveşti, este imposibil să-ţi reprimi gândul despre zădărnicia tuturor celor lumeşti, pentru că omul din faţa ta, care acum este o ruină biologică, a fost decenii de-a rândul în topul bărbaţilor cei mai doriţi de femei, a bulversat munţii cu puşca pe umeri în căutarea celor mai fioroşi urşi în cele mai fabuloase vânători organizate vreodată pe teritoriul României şi a influenţat covârşitor, o vreme, politica românească din interiorul “ghetoului” comunist. Acum se mişcă greu, proptindu-se în baston printr-un efort evident exteriorizat într-o grimasă însoţită de o încleştare a maxilarelor. Nu mai vede aproape deloc, dar - uluitor! - îşi păstrează integral luciditatea şi simţul umorului. A fost evacuat din superba vilă aflată în apropierea Parcului Herăstrău, casă în care s-a lăfuit peste o jumătate de secol. Acum a ajuns să-şi ducă zilele într-un spaţiu meschin şi lipsit de opulenţa cu care fusese obişnuit. Soţia lui, d-na Maurer, femeia care arbitrase mondenitatea odraslelor comuniste, patroana spirituală a artelor româneşti, stă acum prăbuşită într-un fotoliu şi geme înăbuşit. Singura speranţă a celor doi bătrâni, tracasaţi acum după o viaţă lipsită de griji, rămâne fiul lor, Jean Maurer, care locuieşte confortabil în Germania, e un prosper om de afaceri şi îi vizitează de câteva ori pe an. El a angajat pentru bătrânii Maurer un fel de bonă, care i se adresează fostului demnitar cu “tataie”! Ce este cu adevărat uimitor, e faptul că Maurer e la curent, în cele mai mici amănunte, cu ce se întâmplă în ţară şi în lume. Stă prăbuşit întreaga zi în faţa televizorului color, de pe ecranul căruia nu mai desluşeşte mare lucru, în schimb aude vocile crainicilor. Bona îi citeşte zilnic ziarele, bătrânul politician ascultă atent, o roagă uneori să-i repete câte o ştire, apoi cântăreşte şi trage concluziile doar pentru el. Este chiar plăcută o convorbire cu acest bătrânel simpatic, burduşit de istorie, care nu numai că nu adoarme între fraze, dimpotrivă, îţi intuieşte întrebările înainte să le formulezi. (Continuare în pag. a 2-a) VICTOR IANCULESCU Un comunist de vârsta secolului: Ion Gheorghe Maurer (1) în pagina a 8-a • SPORT Cartea şi spiritualitatea vor birui... Am păşit în noul an 1998, cu dorinţa şi speranţa în mai bine. Cu toţii suntem animaţi de gândul de a face din noul an, prin muncă şi dăruire, un an al belşugului şi prosperităţii. Acum, la debut de nou an, ne reamintim de gestul unei delegaţii, sosită la Miercurea-Ciuc, la finele anului trecut, tocmai de la Drobeta Turnu Severin. Atunci, la început de decembrie, ing. Eugen Nicolicea, deputat de Mehedinţi în Parlamentul României, din partea PDSR, s-a încumetat, ca, împreună cu un grup de oameni de cultură din Drobeta Turnu Severin să vină în judeţul nostru. N-au venit cu... mâna goală. Ci, toţi cei sosiţi din Drobeta Turnu Severin au adus cărţi de beletristică, manuale atât de necesare elevilor de la şcolile din judeţul nostru. Având ca colaboratori foarte buni, pe lucrătorii de la Biblioteca judeţeană din Drobeta Turnu Severin, pe câţiva apropiaţi, ne spunea d-l ing. Eugen Nicolicea, deputat de Mehedinţi, ne-am preocupat de a aduna cărţi de beletristică, mai ales acele volume atât de necesare elevilor, şi de a le repartiza în câteva şcoli harghitene. Precum Badea Cârţan odinioară ne-am propus, atât cât ne-o sta în putinţă, ca şi pe parcursul lui 1998, să ne înzecim eforturile pentru ca “zestrea” de carte românească, colectată de noi cei din Mehedinţi, să sporească şi să ajungă în bibliotecile şi şcolile din judeţul dumneavoastră. Nutresc speranţa ca prin tot ceea ce vom întreprinde în continuare să ajutăm la răspândirea, în judeţul Harghita, a cât mai multă carte românească. Fiindcă Cartea şi Spiritualitatea acestui popor din care ne-am zămislit vor birui. Chiar şi în locuri mai puţin propice acestui demers... Deşi au trecut doar câteva săptămâni de la cea dintâi “descindere” a (Continuare în pag. a 2-a) GHEORGHE CHIPER Cazanul (buturuga mică) a răsturnat constructorul (carul mare) în anul 1990, lângă Şcoala generală numărul 9 “Liviu Rebreanu” din Miercurea-Ciuc, a început construcţia unei clădiri al cărei parter a fost prevăzut cu ateliere de tehnologie, iar etajul cu sală de sport. Scopul parterului a fost “modificat” conform cerinţelor actuale prevăzute de Legea învăţământului şi Statutul cadrelor didactice, o parte din ateliere fiind considerate săli de clase în măsură să reducă orarul şcolii la un singur schimb. în mod explicabil, d-na Olga Sarca, directoarea şcolii a doritfierbinte ca acest singur schimb al predării materiilor să pornească în acest an şcolar, mai ales după ce un înalt reprezentant al Ministerului Educaţiei (Continuare în pag. a 4-a) IULIU CONDRAT