Adevărul Harghitei, iulie-septembrie 2005 (Anul 17, nr. 3730-3796)

2005-09-29 / nr. 3794

• Pagina a 4-a • 29 septembrie 2005 • THE GUARDIAN Succes pe pământ străin: eleva româncă Diana Pleş a obţinut un rezultat uimitor de nivel „A" în Marea Britanie Tânăra româncă în vârstă de 17 ani Diana Pleş, aflată pe punctul de a merge la Universitatea Oxford cu un an mai devreme decât ceilalţi studenţi, recunoaşte că îşi datorează remarcabila sa cunoaştere a limbii engleze dependenţei avute în copilărie pentru desenele animate Laboratorul lui Dexter şi Familia Addams, notează Peter Kingston în cotidianului britanic The Guardian. „Când aveam trei ani, am început să mă uit la acestea împreună cu cea mai bună prietenă a mea. Nu erau subtitrate, însă, după o vreme, am început să ne dăm seama despre ce era vorba”, mărturiseşte Diana. Dacă Balliol College avea nevoie de o confirmare a talentului său, ei bine, cele cinci note de A la nivelul A şi cele trei la nivelul AS obţinute de Diana în această vară i-au asigurat pe membrii comisiei de examinare că decizia lor de a o răsplăti pe tânăra româncă cu un loc în cadrul colegiului pentru a studia filosofia şi matematica este una corectă. Cel mai uimitor lucru este faptul că, după doi ani petrecuţi în Marea Britanie, Diana a reuşit să adune 300 de puncte din 300 la testul de literatură engleză. „Engleza nu este prima mea limbă, însă literatura este marea mea pasiune”, declara tânăra care a obţinut, de asemenea, un procentaj maxim la testul de filosofie. „Nu m-am gândit niciodată că sunt foarte inteligentă”. „Tind să fac bine la examene”, adaugă ea. Printre profesorii săi de la Colegiul Aquinas din Stockport nu este nici o îndoială că examinatorii de la Balliol au făcut alegerea cea bună. „Profesorii de filozofie de la colegiu nu puteau scrie decât cuvântul «incredibil» la sfârşitul eseurilor ei”, mărturisea Ambrose Smith, directorul colegiului romano-catolic amintit. De la începutul anilor ‘90, Colegiul Aquinas a derulat o schemă de parteneriat cu liceul urmat de Diana în Arad, iar în anii următori a oferit o bursă de un an pentru a studia la Stockport. Diana nu a avut nici cea mai mică idee că aplica pentru o bursă atunci când profesoara de engleză a cerut clasei să scrie într-o oră un eseu intitulat „De ce vreau să studiez în străinătate?”. „Vroiam să studiez în străinătate, însă nu mă gândeam că aș fi avut vreodată posibilitatea”, declara Diana. De altfel, cu ajutorul oferit de familie acest lucru nu ar fi fost posibil. Mama sa ţese covoare, iar tatăl său este electrician. „Salariul mediu în România este de aproximativ 100 de lire sterline pe lună şi ambii mei părinţi obţin mai puţin de atât”, mărturisea tânăra, care va primi acum 20.000 de lire sterline din partea băncii HSBC pentru un an de studiu la Oxford. în timpul petrecut la Stockport, Diana a trăit în casa directorului, împreună cu familia acestuia. Şcoala era foarte diferită de ceea ce se întâmpla în România, deoarece în locul planului încărcat de învăţământ din România care număra 14 materii, tânăra a plonjat într-un sistem în care trei sau patru materii erau de obicei limita maximală. „Mi-a plăcut aici, deoarece te poţi concentra pe ceea ce îţi place”. Ca urmare, Diana a ajuns la nivelul A la literatura engleză, matematică, istorie, chimie şi cunoştinţe generale şi la nivelul AS la filosofie, mecanică şi psihologie. „Când îmi place ceva, nu studiez doar pentru examen, ci încerc să acopăr subiectul cât mai mult posibil”, adaugă Diana Căldura şi prietenia britanicilor pe care Diana le-a cunoscut în ultimii doi ani au surprins-o. „Tot ce ştiam despre Marea Britanie aflasem din Mansfied Park. Părerea est-europenilor despre englezi este că aceştia sunt oameni reci şi snobi. Am descoperit că sunt extraordinar de simpatici, în România este un mediu mult mai sever. Trebuie să fii puternic”, adaugă Diana. (ROMPRES) SUEDDEUTSCHE ZEITUNG A In Germania vârsta şi aspectul fizic împiedică angajarea în alte ţări acest lucru nu mai este o problemă în multe ţări din lume, CV-ul candidaţilor la un job nu mai trebuie să conţină obligatoriu date despre vârsta candidaţilor sau poza acestora. în Germania, legea pentru interzicerea discriminării la angajare este încă în sertarele parlamentului, dar nu pentru mult timp, pentru că noul Bundestag va trebui, fie că vrea, fie că nu, să promulge cât mai repede legea respectivă, indiferent de modificările care trebuie aduse. Cei care se vor bucura primii sunt candidaţii mai în vârstă, care până acum aveau şanse mici de a intra pe piaţa muncii. Punerea în practică a directivei cadru UE numărul 78 ar trebui astfel să pună capăt obligativităţii de a insera în CV vârsta şi o fotografie, date fară de care, actualmente, orice CV este considerat incomplet şi fără nici o şansă de a fi acceptat. Prin alte părţi ale lumii s-a renunţat deja de mult să se tragă concluzii asupra capacităţii unui candidat pe baza vârstei şi a fotografiei personale. De acest lucru profită candidaţii mai bine dotaţi din punct de vedere lingvistic, care nu mai sunt aşa tineri şi care, de obicei, pe piaţa muncii, deja de la o primă clasare a dosarelor, ies primii din joc la angajări. Din acest motiv, candidaţii mai bătrâni îşi depuneau CV-ul pentru angajare mai degrabă la firme britanice, olandeze, scandinave sau americane. Ei acţionau foarte strategic atunci când se gândeau la legăturile care există între firmele străine şi filialele lor din Germania, căci aceia care candidează la o firmă străină, unde vârsta nu contează, sunt direcţionaţi de recruiterul extern către filiala din Germania, iar acolo ei au o şansă mult mai mare de a fi luaţi în seamă pentru că nimeni nu îndrăzneşte să-i supere pe cei de la centrala externă. Deja de mai mult timp acest mic secret a ajuns să facă parte din bagajul de cunoştinţe curent al celor care scriu CV-uri. Elka Sloan, cercetătoare deţinând un „Master of Library and Informations Science”, absolvit în SUA, avea 50 de ani când şi-a pierdut postul de la Wiesbaden/Hessen. Toate candidaturile ulterioare au dat greş. După părerea ei, de vină era vârsta, care îi făcea pe cei de la personal să nici nu îi ia în seamă CV-ul. în acel moment, ea s-a decis să scrie direct firmelor de cercetare din SUA şi Marea Britanie. Iată că, într-un sfârşit, o firmă britanică s-a interesat despre cunoştinţele şi experienţa ei. De atunci, ea este responsabilă cu cercetarea la filiala din Frankfurt/Main, ca independentă. Situaţia aceasta, spune ea, se datorează obişnuinţei, larg răspândite în Germania, de a privi oamenii peste vârsta de 50 de ani drept nepotriviţi pentru a ocupa un post. Ce te faci când nu prea ai ce alege? Elka este un om practic. Motivaţia, spunea ea, a apărut aproape automat din situaţia lipsită de alternative. Acum, ea este profund implicată în muncă pentru că jobul actual chiar îi face plăcere. De când marile companii primesc mai ales CV-uri on-line standardizate nu mai merită să scrii tone de candidaturi. Cele mai multe candidaturi de acest tip au succes mai mare la firmele britanice şi americane, deoarece aici nu contează vârsta candidatului. în SUA există, din 1967, o lege care interzice discriminarea profesională pe motive de vârstă. Dacă acolo cineva de 73 de ani doreşte să muncească şi candidează pentru un post, oricine priveşte acest lucru drept normal. Atât în CV, cât şi în interviul de angajare nu este voie să figureze date legate de vârstă. Angajatorul nu are dreptul să pună întrebări referitoare la vârstă sau la durata altor angajări anterioare. Se renunţă chiar şi la fotografia personală pentru că aşa dispune legea, în Germania, dimpotrivă, un CV fără fotografie nu are nici o şansă, în timp ce ghidurile de angajare din Germania dedică un capitol special chestiunii fotografiei personale, în alte ţări europene s-a renunţat la fotografie, ea fiind obligatorie, în afară de Europa de Est, în Spania, Italia şi Portugalia. Dar în timp ce în Germania o poză care afişează un zâmbet fotogenic asigură candidatului şansa de a câştiga lupta acerbă pentru a fi invitat la un interviu, în ţările din spaţiul mediteranean ajunge şi o simplă poză de paşaport, deoarece orice altceva l-ar face pe angajator să strâmbe din nas şi să se gândească la eventuala aroganţă a candidatului. Dar nici aici nu va mai dura mult, pentru că politica UE contra discriminării obligă la modificarea procedurilor de sortare a candidaţilor. Pe piaţa germană de muncă domină persoanele tinere - tinereţea depinzând bineînţeles de ceea ce crede eventualul angajator, deoarece pentru unii deja şi candidaţii la 35 de ani sunt consideraţi drept fier vechi. Angajaţii mai în vârstă nu mai sunt, de destul timp, în topul preferinţelor. Cota angajaţilor între 55 şi 64 de ani se află în Germania la doar 36,8 procente, mult sub media UE, în Islanda, procentul angajaţilor în vârstă ajunge la 87,2 la sută, în Suedia şi Norvegia la 68,4 la sută, iar în Elveţia la 64,8 la sută. Deşi riscul de a-şi pierde jobul este mai mic la angajaţii mai în vârstă în raport cu cei mai tineri, totuşi, în cazul unei concedieri, şansele pentru cei peste 50 de ani de a-şi găsi un loc de muncă sunt mult mai mici, fiecare al doilea şomer peste această vârstă devenind şomer pe termen lung, în luna ianuarie anul curent, la nivel federal, fiecare al patrulea şomer avea peste 50 de ani, cu zece procente mai mult decât anul trecut. Cei de la personal spun că munca persoanelor mai în vârstă este mai apreciată, dar în practică ei sunt angajaţi mult mai rar, mulţi dintre cei peste 50 nereuşind nici după 100 de CV-uri trimise să obţină un post. în realitate, cei din această grupă de vârstă au o şansă pe piaţa muncii numai dacă agenţia pentru angajarea forţei de muncă oferă întreprinderilor anumite subsidii. Respingerea în masă a candidaturilor la persoanele mai în vârstă duce la pierderea motivaţiei de a lucra, spune psihologul Tina Hahn de la Koeln. Aceasta se întâmplă mai ales când li se spune în faţă că sunt prea bătrâni, lucru destul de rar, însă, pentru că ei, în marea majoritate a cazurilor, nici nu sunt invitaţi la interviu. Situaţia candidaţilor mai în vârstă ar trebui să se schimbe în curând, dacă e să le dăm dreptate experţilor în piaţa muncii. Pentru cel târziu 2010, experţii preconizează o lipsă acută de specialişti în universităţi, industrie, administraţie şi finanţe. Dar speranţe îşi pot face doar aceia care sunt născuţi după 1970 sau deţin cunoştinţele de specialitate necesare. Pentru ceilalţi rămâne speranţa într-o legiferare pe măsură sau în capacitatea de înţelegere a firmelor de a nu lăsa persoanele mai în vârstă să caute joburi în exterior, doar pentru că au părul cărunt. (ROMPRES) îhî cm îhî irrim n I