Informaţia Harghitei, ianuarie-martie 2013 (Anul 25, nr. 5553-5590)

2013-01-15 / nr. 5558

• Pagina a 4-a • 15 ianuarie 2013 • Informația Hwghtttt Un nume cu ecou în galaxie La jumătatea lunii ianuarie, în fiecare an, simţămintele noastre se îndreaptă spre poetul român Mihai Eminescu. Desigur, se poate pune întrebarea dacă numai la această dată înscrisă cu litere de aur în calendar? Răspunsul nu poate fi decât unul singur, acela că Nu, deoarece Eminescu e în noi şi ne însoţeşte permanent şi peste tot, dăruindu-ne din nobleţea spiritualităţii sale măreţia cuvântului românesc. Faptul că numele poetului îl întâlnim la aştrii din galaxia noastră nu este întâmplător, întrucât el s-a ivit într-un spaţiu mirific, dăruit de Dumnezeu la poalele eternilor Carpaţi. Veşnicia locurilor sale natale avea să fie îmbrăcată de purpura limbii române cu puternice iluminări în literatura universală. Acordând o mare atenţie fenomenului eminescian în cultura şi literatura europeană, istoricul şi criticul literar Rosa Del Conte, într-un studiu al său închinat operei poetului român, afirma că acesta......este un astru ţâşnit din adâncurile cerurilor din Răsărit, ca mărturie despre o civilizaţie tânără şi nouă, dar înrădăcinată într-un trecut de veche cultură şi de severă tradiţie. Ca şi a Luceafărului său, şi lumina lui a străbătut, înainte să ajungă până la noi, o cale lungă”. Expresivitatea graţioasă a slovelor româneşti avea să-l mişte profund pe Iosif Vulcan la primirea poeziei „De-aş avea... ”, pe care o publică în Revista „Familia”, iar redactorul, ca un bun vizionar, îi schimbă numele prevestind cu admiraţie talentul tânărului care-şi trimitea pegasul său acum în cetatea limbii române pentru a înălţa coloane spirituale perene la templele nemaiîntâlnite ale înţelesurilor specifice cuvântului românesc. Pelerin convins, poetul porneşte din Ipoteştiul natal, trece pe la Cernăuţi şi Blajul care-l impresionează în mod plăcut facându-l să exclame „Te salut din inimă,, Romă­­mică!”, poposeşte în diferite zone ale patriei sale dragi, pentru ca apoi să se­­îndrepte către cunoscutele centre universitare din Viena şi Berlin. Aceste peregrinări ale tânărului aveau să fie însoţite şi de lecturi profunde din marile culturi şi literaturi europene şi universale. Acumulând o cultură titanică datorită setei sale de cunoaştere şi înzestrat cu o imaginaţie fantastică, avea să toarne misterul cuvintelor româneşti în tipare de o noutate r­ebănuită, ivind de sub pana sa creaţii dominate de eternitate. Bătând cu măiestria talentului său la porţile dorului a născocit modele filosofico-culturale în toate genurile literare pe care le-a încărcat cu natura specific eminesciană. Cuvintele împresurate de fantezia poetului au fost aşezate în faguri ale spiritualităţii noastre purtând diferite nume, precum: Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Venere şi Madonă, Mortina est!, înger şi Demon, Floare albastră, Glossă, Odă (în metru antic), Luceafărul, La steaua, Memento mori (Panorama deşertăciunilor), Sărmanul Dionis, Avatarii faraonului Tia, Archeus, Mira, Murşanu, Decebal şi multe alte titluri înscrise în Cartea de aur a limbii române. De la romanticul Mihai Eminescu, ogorul limbii române avea să se înnoiască cu brazde moderne de cuvinte din care avea să ţâşnească jerba de flori a culturii româneşti. Prof. Stelian BUSUIOC, Colegiul Naţional „Octavian Goga” ianuarie 1850: borna de hotar a culturii româneşti S-a nimerit ca ziua­ de naştere a unui mare poet al neamului românesc să cadă în zorii dimineţii celei de-a doua duminici a lunii ianuarie, din anul 1850. Iar băieţelul­ ivit în casa numeroasei familii a căminarului Gheorghe Eminovici şi soţiei sale Raluca să fie tare frumos. Având ochii adânci şi negri. Iar părul castaniu şi cârlionţat.” Astfel că părinţii, ca şi preotul ortodox care l-a botezat i-au dăruit un încântător nume. Acela de Mihail, însă nimeni n-ar fi bănuit că Bunul Dumnezeu îl va înzestra pe acel băieţel cu atât de multe şi cinstite daruri. Dovedite, de timpuriu. Atât prin rodnicia minţii şi inteligenţei sale sclipitoare, transpuse în slova scrisului său frumos caligrafiat şi bine îngrijit, cât şi prin marea lui bunătate sufletească. Şi dragoste de ţară. Faţă de neamul lui românesc. Nutrind mereu, faţă de oamenii sărmani şi nevoiaşi o simpatie şi o grijă aparte! Astăzi, marţi, 15 ianuarie, la împlinirea a 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu încercăm să ne aducem aminte, cum ne-om pricepe noi mai bine, de inegalabilul şi inimi­tabilul Om-Poet. Venea în „astă-lume­­ca­ nelumea” din legendarele ţinuturi ale prea măritului domnitor Ştefan. Meleaguri frumos şi blând alintate ca fiind ale „Moldovei de Sus”! Din acele locuri îndepărtate, ale legendarilor codrii verzi de aramă şi lacurilor înmiresmate de nuferi albi, tânărul adolescent va purcede la drum lung transilvan. Era în vara spre toamna lui 1866. Când poetul în devenire avea numai 16 ani împliniţi. Astfel că trebuie să fi avut multe şi diverse motive care să-l îndemne ca degrabă să vadă acele vechi pământuri româneşti! Ţinuturi încorsetate în căuşul împădurit al Carpaţilor, în primul rând îl mâna curiozitatea stârnită de poveştile şi poveţele pilduitoare ale mult îndrăgitului său dascăl de gimnaziu şcolar german de la Cernăuţi. Nimeni altul decât blândul profesor Aron Pumnul. Fiui de plugari scăpătaţi din sătucul Cuciulata, aşezat în apropierea orăşelului de astăzi Rupea şi a satelor Hoghizi, Comăna şi Veneţiile de Jos şi de Sus. Şi mai mult ca sigur că tot din spusele acestuia va fi aflat cum că în aceeaşi „Ţară a Bârsei şi a Făgăraşului” s-ar afla sătucul cu numele Vadu, în care majoritatea ţăranilor purtau numele de Iminovici şi Eminovici. Adică, cu­ rezonanţe expresive şi fonetice identice cu numele lui. Şi al familiei sale. De asemenea, că în apropierea acelui sat din Munţii Făgăraş se află aşezarea natală a cărturarului Gheorghe Şincai, unul dintre corifeii „Şcolii Ardelene a Blajului”. Şi că tot din aceeaşi Şinca Veche se trage şi tatăl eruditului cărturar Iosif Vulcan, întemeietorul Revistei „Familia” de la Oradea Mare. Cel care, în chiar vara acelui an 1866, îi va tipări cea dintâi poezie semnată cu noul său, nume. Cel cu care se va consacra în lumea scrisului românesc. Mihai, în loc de Mihail­ Eminescu, în loc de Eminovici. Numai că dintre atât de multe şi atractive drumuri transilvane, copilul Eminescu va fi nevoit să aleagă doar unul singur, însă lung, frumos şi cât mai românesc cu putinţă. Cel descris geografic de trecătoarea montană Tulgheş-Corbu- Capul Corbului-Borsec-Bilbor-Topliţa Română. De unde va coborî către câmpia Mureşeană, cu popasuri mai lungi la Deda şi la Târgu-Mureş. Iar de aici, mai departe, în josul văii Târnavei Mici. Trecând prin Târnăveni, Adămuş, Corneşti şi Cetatea de Baltă. Castelul ei fortificat amintindu-i de faptele de vitejie ale oştirilor române conduse de Măritul Ştefan Voievod şi de fiului său Petru Rareş. Victorii obţinute împotriva puhoiului armatelor otomane. Va lua la pas uliţele largi ale Sâncelului târnăv­ean şi Pănadei teologului-istoric Timotei Cipariu. Ştiind că în chiar locul de întâlnire al Mureşului cu apele celor două Tâmnave transilvane îi va ieşi în cale Blajul corifeilor Şcolii Ardelene. Ajuns în înaltul „Dealului cu tei” va privi cu ochii înlăcrimaţi de emoţie şi de bucurie în josul „Eroicei Câmpii a Libertăţii”, înspre acea întindere de pajişti şi de line coline care, în tot anul 1848, găzduise repetate întâlniri ale românilor revoluţionari transilvăneni, în fruntea lor stând, cu curaj şi dârzenie, tânărul cancelist Avram Iancu, Mitropolitul Ortodox al Ardealului, Andrei Şaguna, Episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, precum şi o seamă de alţi cărturari-revoluţionari, între care George Bariţiu, Ioan Axente Sever şi Nicolae Bălcescu. Se spune cum că, copleşit de emoţii şi având lacrimi în ochi, Eminescu va rosti următorul gând: „Te salut din inimă Mică Romă! îţi mulţumesc Ţie, Doamne că m-ai ajutat s-o pot vedea”! După care, despărţindu-se de prietenii lui însoţitori la lung drum, de acei câţiva tineri seminarişti ai Blajului, va purcede din nou la drum. Va întârzia la vorbe de duh şi înţelepciune ţărănească cu bătrâni ai satelor româneşti Crăciunel şi Bucerdea-Grânoasa. După care va vizita „Bălgradul Albei Iuliei” cu a lui temută cetate medievală. Zidurile şi fortăreţele sale amintind de cei trei martiri ai moţilor Munţilor Apuseni. De neînfricaţii Horea, Cloşca şi Crişan. Ştiind că între zidurile ei au fost schingiuiţi şi traşi pe roată. Dar şi că tot aici au fost puse bazele celei dintâi Mari Uniri a celor trei provincii istorice româneşti: Muntenia, Moldova şi Transilvania. Şi mai ştia acest copilandru inteligent şi deosebit de frumos la chip că evenimentul istoric se petrecuse în iarna spre primăvara anului 1600. Şi că în fruntea acelor oştiri victorioase, în bătălia de pe câmpia Şelimbărului sibian era neînfricatul voivod Mihai Viteazul. Şi din nou va porni la drum, rătăcind pe uliţele satelor ciobanilor-oieri din frumoasa Mărginime a Sibiului. Pentru ca, apoi, să facă un popas ceva mai lung în cetatea medievală a Sibiului, precum şi în satul din vecinătate, Răşinari, întâmplarea va face ca în acest sătuc de munte să fie găzduit în casa familiei unui dascăl-preot ortodox. Cea a soţilor Bratu. Viitorii bunici, dinspre mamă, ai lui Octavian Goga. Cel care va vedea lumina zilei la 1 aprilie 1881. Deci, când la 15 iunie 1889 Eminescu se va stinge din viaţă, viitorul poet răşinărean era elev în clasa a doua primară la şcoala din sat. Şi se va lăuda, în faţa colegilor săi, că în casa lor şi a bunicilor lui a poposit, o vreme, un mare poet al neamului românesc. Dovadă că mama lui Octavian, dăscăliţa-preoteasă, Victoria Goga, le recita elevilor săi din puţinele poezii eminesciene ajunse pe meleaguri transilvane. Să fi fost această fericită coincidenţă hotărâtoare în destinul de „poet al suferinţelor neamului” a lui Octavian Goga? Se pare că da! loan VULCAN-Agniteanul ‘Mihai­­Eminescu Porfir Luceafărul Cresteau In cer­ului aripe, Si cai de m­ii di ani treceau In tot at­it­ea clipe.­­gj 'Unter de stelle dede^upt^ $)ffimpra-i cer de stele­­;!: Parca un fulger nentrerupt Rătăcitor prin efe. (îsso-tm) fi Moment liric la Muzeul Oltului şi £■ Mureşului Superior Astăzi, de la ora 17:00, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni este gazda unui moment liric închinat aniversării poetului Mihai Eminescu, care va avea loc la sediul Muzeului Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea-Ciuc, strada Petőfi Sándor, nr. 23, împreună cu cadre didactice şi elevi de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” şi Şcoala Generală „Liviu Rebreanu”, precum şi cu membri ai Cenaclului „Buna Vestire” se va omagia ziua de naştere a poetului - ziua culturii naţionale - prin muzica poeziei şi poezia muzicii.

Next