Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 2013 (Anul 25, nr. 5626-5664)

2013-07-24 / nr. 5636

„Unitară şi indivizibilă este doar România, iar nu enclavele etnice inventate de politicienii maghiari” Ţinutul secuiesc este o „regiune unitară şi indi­vizibilă”, a declarat duminică un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului ungar de Externe, aflat într-o vizită în România, la Leordeni, rela­tează agenţia ungară de presă MTI, citată de Rador. „Poate că noul plan de reorganizare adminis­trativă nu ia în calcul acest lucru, însă ţinutul secuiesc este o regiune unitară şi indivizibilă. Va veni o vreme când acest lucru va fi recunoscut prin trasarea liniilor de reorganizare administrativă”, a declarat Nemeth Zsolt, secretar de stat în cadrul Ministerului ungar de Externe, într-un discurs ţinut la inaugurarea unei porţi care marchează intrarea în aşa-zisul ţinut secuiesc. „Secretarul de stat în MAE ungar, Nemeth Zsolt, a încălcat regulile oricărei bune uzanţe diplomatice amestecându-se în reorganizarea administrativă a României”, susţine, printr-un comunicat de presă, deputatul social-democrat Bogdan Deaconu. (Continuare în pag. a 5-a) Disensiuni în sânul comunităţii din Sărmaş, acuze că subvenţiile­­ primite de Primărie de la APIA nu au fost folosite corespunzător. Dar şi că au fost nereguli la licitaţiile organizate în acest an pentru închirierea păşunilor comunale . Dacă în urmă cu un an chiria pentru un hectar de păşune proprietate a comunei era de 100 de lei/ha/an, anul acesta a ajuns până la 1.100 de lei - pag. a 3-a - Protest al localnicilor faţă de­­ construcţia unei­­ microhidrocentrale pe pârâul Homorodul Mare La SJU Miercurea-Ciuc, stocul de ser antiviperinic­e pe terminate încă de la bun început trebuie să pre­cizez că în Harghita, în sezonul în care şerpii veninoşi ies în lume, anual, po­trivit doctorului Demeter Ferenc, direc­torul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, sunt muşcate de aces­te animale cu sânge rece înjur de zece persoane, idee în care se comandă şi se cumpără cam tot atâtea fiole de ser antiviperinic. La fel s-a procedat şi acum, numai că, încet, încet, stocul s-a subţiat şi nu întâmplător. Spun asta întrucât la începutul lunii mai a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe prima persoană care a avut ghinionul de a deschide lista celor ce se pot lăuda că au avut o întâlnire de gradul zero, întâlnire terminată cu bine, spre norocul ei. (Continuare în pag. a 5-a) ȘTEFANA DRAGHICI

Next