Informaţia Harghitei, aprilie-iunie 2017 (Anul 29, nr. 6189-6223)

2017-04-04 / nr. 6189

Din două urgenţe pentru care s-a convocat şedinţa, s-a a­a­i rezolvat doar una urmare din pag. 1 constituie obiectul Dosarului nr. 1517/96/2015 al Tribunalului Harghita, cel de-al doilea punct pe ordinea de zi a fost intr-adevăr o urgenţă, pentru că trebuia să se aprobe Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii pentru obiectivul de investiţii. „Lucrări necesare eliminării efectelor i­­nundaţiei pe DJ 131 O poveste veche şi încă fără final Este o poveste veche, pentru că începutul ei trebuie căutat în 3 de­cembrie 2011. Dar să nu antici­păm, înainte de toate trebuie să fac precizarea că şedinţa extra­ordinară a fost condusă de vice­preşedintele Barti Tihamér. La invitaţia acestuia, secretarul gene­ral al CJH, Egyed Árpád, a făcut o scurtă introducere în tema pri­mului punct. Tribunalul Judeţean Harghita a trimis printr-o adresă o solicitare adresată consiliului prin care a cerut un răspuns la între­barea dacă este de acord cu recu­perarea prejudiciului despre care este vorba în Dosarul 1517/96/ 2015. Am reţinut din expunerea de motive la proiectul de hotărâre că este vorba despre aprobarea modalităţii şi condiţiilor de des­păgubire a judeţului Harghita pentru prejudiciul material cauzat în patrimoniul acestuia prin ope­raţiunea de custodie realizată în cadrul Contractului de lucrări nr. 54/46539/30.12.2011, în cauza ce constituie obiectul Dosarului nr. 1517/96/2015. Secretarul general a mai spus, printre altele, că: „Con­siliul Judeţean a fost întotdeauna de acord cu recuperarea prejudi­ciului, că în sfârşit Consiliul Ju­deţean a angajat un avocat care să reprezinte judeţul în instanţă în această speţă şi,’ da, primul pas ce trebuie făcut este pentru recupe­rarea în natură a prejudiciului, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci să se recupereze contra­valoarea în bani a prejudiciului”. „Datoria noastră este să recuperăm paguba, dar să nu generăm o alta” Preşedintele şedinţei i-a invitat pe consilieri să-şi spună părerea în legătură cu subiectul în cauză. Ciprian Dan Rugină (consi­lier PSD) a fost primul care a luat cuvântul­­ şi bine a făcut, pentru că a fost singurul care a cerut in­formaţii în plus în legătură cu su­biectul despăgubirii, despre care nu a avut informaţii, fiind nou­­cooptat în Consiliul Judeţean. După ce a parcurs mai mult de 100 de pagini cu informaţii despre do­sarul aflat pe rol la Tribunalul Harghita, a ajuns la concluzia pe care a spus-o limpede: „mai bine nu le-aş fi citit”. D-l consilier a scos la lumină o seamă de în­trebări cu privire la custodie: nu se ştie preţul custodiei, nu se cu­noaşte valoarea materialelor date în custodie, nu aflăm nimic despre calitatea materialelor date în cus­todie la sfârşitul anului 2011, nu ştim ce s-a întâmplat cu aceste materiale în cei cinci ani care au trecut, în ce măsură s-au degradat, cea ce se ştie este că ce s-a făcut nu s-a făcut bine, drumul, care chipurile s-a făcut şi pe care acum ar trebui să înceapă lucrările de asfaltare, are foarte multe defecte. „Datoria noastră este să ne recu­perăm paguba, dar să nu generăm o alta şi mai mare”, a conchis consilierul Rugină. Discuţiile au continuat, ace­leaşi întrebări i-au preocupat pe majoritatea vorbitorilor. S-au a­­vansat mai multe propuneri, cine să fie invitat pentru a limpezi lu­crurile şi, evident, luarea deciziei să se amâne pentru ca toţi consi­lierii să studieze materialele care i-au fost date consilierului Rugi­nă, însă, consilierul Mezei János (PCM) a atras atenţia asupra faptului că „cu cât împingem mai departe această problemă e cu atât mai rău!”. S-au mai adăugat la întrebări altele, inclusiv referitor la firma în cauză, cu care Con­siliul Judeţean are încheiat con­tractul de lucrări din 2011 şi care încă este valabil. în fine, consi­lierul Ion Proca (PNL) a propus un lucru posibil de realizat, şi a­­nume să fie invitat avocatul an­gajat de Consiliul Judeţean care să le furnizeze toate informaţiile de care au nevoie pentru a lua o de­cizie corectă. Aşadar, despre acest subiect vom mai scrie, probabil foarte repede. Se impune preciza­rea că propunerea a fost acceptată şi punctul de pe ordinea de zi a fost revocat. în unanimitate în legătură cu cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi, Con­siliul Judeţean Harghita a aprobat în unanimitate Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii pentru lucrările necesare elimi­nării efectelor inundaţiei pe DJ 131, conform proiectului elaborat de SC Valuto Proiect, în valoare de uşor peste un milion două sute de mii de lei. Este vorba despre o lucrare pe DJ 131, în lungime de circa 16 m, unde s-a fisurat partea carosabilă. Soluţia de proiectare prevede realizarea unui zid de sprijin din beton armat fundat pe piloţi foraţi dispuşi alternativ pe două rânduri şi refacerea stratu­rilor din platforma drumului la di­mensiunile iniţiale. Durata execu­ţiei lucrărilor este de 6 luni. AURELIA ILUȚ Patrula de Reciclare la Şcoala Gimnazială Livezi Grădiniţa cu Program Normal Livezi şi Şcoala Gimnazială Livezi - clasa pregătitoare şi clasele I-VIII participă, în anul şcolar 2016-2017, la pro­gramul educaţional de protecţie a mediului „Patrula de Reciclare”. Patrula de Reciclare face parte din programul naţional de educaţie de mediu al Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec, derulat în unităţile de în­văţământ pre­universitar din ţară cu sprijinul Inspec­toratelor Şcolare şi cu avizul Ministerului Educaţiei Naţionale. Programul educaţional de protecţie a mediului „Patrula de Reciclare” are ca scop creşterea gradului de informare în domeniul protecţiei mediu­lui şi promovarea beneficiilor colectării selective a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (denumite în continuare DEE) în rândul publicului larg. Preşcolarii şi elevii s-au implicat în cadrul programului, obiectivul a fost să convingă fiecare locuitor al satului să trimită la reciclare măcar un deşeu electric, de la baterii, becuri, neoane, la frigi­dere, maşini de spălat, computere şi orice alte apa­rate electrice şi electronice vechi sau stricate. în acest context au fost derulate de preşcolari şi elevi diverse activităţi, ateliere de creaţie, dezbateri, piese de teatru, realizare de postere, activităţi practic-gos­podăreşti, confecţionare de „fluturaşi” cu ornamente din brăduţi, distribuire de fluturaşi părinţilor şi lo­calnicilor, concursuri de desene, vizionare filme, jocuri, acţiuni de ecologizare cu ocazia zilei Mon­diale a Apei şi crearea unui „colţ” al Patrulei în şcoală. în prima campanie, voluntarii Şcolii Gim­naziale Livezi au colectat o cantitate de 437,2 kg DEE. Prin aceste activităţi, voluntarii şi întreaga echipă de profesori ai Şcolii Gimnaziale Livezi implicaţi în program au încercat să depăşească frontiera şcolii, pentru a determina întreaga comunitate să adopte un comportament responsabil faţă de reciclarea deşeu­rilor electrice. Prin acţiunile lor, preşcolarii, elevii au fost cei mai buni ambasadori ai mesajului ecologist, modele chiar şi pentru adulţi. Prof. Mihaela Bucur, coordonator voluntari • Pagina a 3-a • 4 aprilie 2017 • A demarat acţiunea de evaluare a a efectivelor speciilor de animale strict protejate - urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică pentru anul 2017 La iniţiativa Ministerului Mediului (MM), în coordonarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita, în perioada 3 aprilie - 10 mai 2017 se vor desfăşura la nivelul judeţului Harghita acţiunile de evaluare a efectivelor speciilor de animale strict protejate: urs brun, lup, râs şi pisica sălbatică, în vederea stabilirii numărului de exemplare existente. Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita a întreprins demersurile necesare desfăşurării în condiţii optime a acţiunii de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate. Conform metodologiei stabilite de Ministerul Mediului, suprafaţa judeţului este împărţită în cuadrate în suprafaţă de 100 km­ iar în fiecare cuadral sunt proiectate trei trasee cu o lungime de circa 3 km pentru evaluarea efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate. Conform procedurii, acţiunile de evaluare în teren se rea­lizează de către echipe mixte, care sunt formate din repre­zentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita şi gestionarii fondurilor de vânătoare. La aceste echipe pot par­ticipa şi reprezentanţi ai institutelor de cercetare, universităţi, organizaţiilor neguvernamentale şi comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu. Acolo unde fondurile cinegetice se suprapun peste arii naturale protejate, la evaluare vor participa şi administratorii ariilor protejate. Evaluarea se va realiza pe fonduri cinegetice şi se va cen­traliza la nivel de judeţ până la data de 20.05.2017. Evaluarea se va face separat pentru suprafețele fondurilor de vânătoare care se suprapun peste ariile naturale protejate. Domokos László József, Kósa Ildikó, director executiv APM Harghita consilier Bătrânică de 80 de ani, tâlhărită de trei tineri O femeie în vârstă de 80 de ani din comuna Ciucsângeorgiu a fost tâlhărită, vineri seara, de doi tineri, de 18,25 de ani, şi un minor de 16 ani, din aceeaşi localitate. Bătrânica a reclamat fapta la Postul de Poliţie Ciucsân­georgiu. Potrivit Biroului de presă din cadul IPJ Harghita, victima le-a povestit poliţiştilor că în timp ce se deplasa pe strada Vitosok din comuna Ciucsângeorgiu, de la un magazin din comună spre casă, persoane necunoscute i-au sustras banii pe care îi avea într-o sacoşă, folosind forţa. Suma sustrasă a fost de 157 de lei. Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit părţii vătămate, iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. Consiliul Judeţean Harghita Proiect de hotărâre în temeiul prevederilor art. 6 al Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Consiliul Judeţean Harghita a afişat la avizierul Consiliului Judeţean, pe pagina de web a Consiliului Judeţean Harghita: www. judetulharghita.ro şi publică anunţul referitor la următorul proiect de hotărâre: 1. Proiect de hotărâre privind acordarea premiului „Pro Harghita” pe anul 2017. Pentru soluţionarea observaţiilor care vor fi eventual formulate în legătură cu proiectul de hotărâre puteţi apela într-un termen de 10 zile de la apariţia anunţului la ajutorul persoanei de contact, d-na Ábrahám Emőke, inspector de specialitate la Compartimentul de publicaţii proprii al Direcţiei generale management din cadrul Consiliului Judeţean Harghita (biroul 135), telefon:0266/20.77.01, interior 1108, Miercurea-Ciuc, 24 martie 2017 Kinda Jolán, Ábrahám Emőke director general adjunct inspector de specialitate Felicitare La aniversarea Zilei Jandarmeriei Române, cercetaşii Centrului local „Orion” le mulţumesc prietenilor jandarmi pentru colaborare şi le urează succes în activitate!

Next