Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 2018 (Anul 30, nr. 6367-6403)

2018-07-06 / nr. 6369

• Pagina a 8-a • 6 iulie 2018 • Ciclism Mâine se dă startul în cea dea 105-a ediţie a Turului Franţei, cea mai puter­nică competiţie ciclistă de şosea din lu­me. Anul acesta, Turul va măsura 3329 km, împărţiţi în 21 etape, sosirea fiind la 29 iulie pe Bulevardul Champs Elisées din Paris. Plecarea se face din localitatea Noirmoutier-en-l’île din ţinutul Vendée, pe malul Atlanticului şi, spre deosebire de alte ediţii, cicliştii vor rula exclusiv pe teritoriul Franţei. Sunt înscrişi 176 ruti­eri, aparţinând la 22 echipe. Cu doar o săptămână înainte de star­tul Turului, Uniunea ciclistă internaţio­nală (UCI) a anunţat că britanicul Chris Froome (foto), cvadruplul câştigător al Turului Franţei, este admis în competiţie după ce fusese suspendat pentru dopaj, în urma unui control efectuat în 2017, în Turul Spaniei. Atunci i s-a găsit o canti­tate dublă de salbutamol faţă de norma admisă. Deşi organizatorii Turului Franţei s­­au opus participării lui Froome, au fost obligaţi să-l primească în urma „înălbi­­rii” rutierului de către UCI. încă odată chestiunile mercantile primează în faţa celor morale sau etice. Turul Franţei I S.V Makarova - „adjutantul” Simonéi Am urmărit, în turul II la Wimbledon, o partidă extraordinară între daneza Caroline Wozniacki, nr.2 WTA şi rusoaica Ekaterina Makarova (foto), poziţia 35 actualmen­te, dar fostă nr. 8 WTA. Makarova a câş­tigat primul set, 6-4, dar al doilea a fost la discreţia Carolinei, care s-a impus cu 6-1. Makarova se redresează, surprinzător, în setul III şi la conducerea cu 5-1. Meciul părea terminat, chiar dacă Wozniacki fa­ce break şi apoi îşi câştigă serviciul. Makarova serveşte, face 40-0, deci are 3 mingi de meci, după care greşeşte de fi­ecare dată când putea să încheie partida. Până la urmă, daneza face breakul încă o dată, apoi îşi câştigă, relativ uşor, serviciul şi scorul devine 5-5. Makarova părea ter­minată, dar face 40-0, după care, conform tipicului, este egalată. Insă rusoaica are o zvâcnire şi îşi câştigă serviciul, conducând cu 6-5. Wozniacki serveşte pentru a rămâ­ne în set şi meci, dar se vede din nou con­dusă cu 40-0. Recuperează o minge, dar o pierde pe următoarea şi Makaraova câştigă partida, furnizând cea mai mare surpriză a actualei ediţii a Wimbledonului. De ce am urmărit cu asemenea emo­ţii un meci dintre două jucătoare, din ca­re nici una nu era româncă? Pentru simplul fapt că ieşirea din turneu a danezei măreş­te considerabil şansele Simonei Halep de a rămâne nr. 1 mondial şi după Wimbledon. Wozniacki, a doua jucătoare a lumii, con­stituia cel mai mare pericol, aflându-se la 961 p în urma Simonei. Următoarea ame­ninţare, în urma eliminării Carolinei, es­te Garbine Muguruza, aflată la 1321 p de Simona. Altfel spus, este suficientă califi­carea în semifinale a româncei, pentru a ră­mâne nr. 1 mondial, chiar dacă Muguruza ar câştiga turneul. Excelentă, din nou, Mihaela Buzărnescu, care promovează în turul III al turneului, nu înainte de a-i explica mignonei britanice Katie Swan că nu toate româncele joacă a­­semenea Irinei Begu. Mihaela i-a adminis­trat „lebedei” un scurt 6-0,6-3. Alexandra Dulgheru i-a luat primul set, la 4, legendei în mişcare care este Venus Williams, dar în următoarele două seturi n-a mai reuşit decât un game! Cam la fel s-au petrecut lucrurile şi cu Sorana Cârstea, deşi avea în faţă o rusoai­că venită din calificări şi de pe poziţia 120 WTA. Turul Sibiului Ieri s-a dat startul în cea de a 13-a edi­ţie a Turului Sibiului, cu un prolog de 2,2 km desfăşurat pe străzile municipiului. Participă un număr de 18 formaţii, prin­tre care şi harghitenii de la Novak Team. Azi are loc cea mai grea etapă a competiţiei, Sibiu-Bâlea Lac, 91,2 km. Căţărarea din această etapă are o diferen­ță de nivel de 1444 m. Informația H&V Vi­itQr Handbal Două victorii dar... După victoria chinuită cu Japonia, din cadrul Campionatului Mondial pentru tine­ret din Ungaria, echipa feminină de handbal U-20 a României a învins la scor, 41 -25 (16- 13) o formaţie modestă a Paraguayului. Cu care a avut totuşi probleme în prima parte a jocului. Au marcat pentru România: Bianca Andrada Berbece 10 (foto), Andreea Popa 8, Andreea Tecar 7, Alexandra Severin 7, Alexandra Banciu 3, Aura Teodora Popescu 3, Diana Nichitean 1. Alte rezultate din gru­pa noastră: Danemarca - Japonia 33-23, Olanda - Angola 37-21. Ieri, după închi­derea ediţiei, s-a jucat partida Olanda - România, meci aproape decisiv pentru ocu­parea unuia din primele două locuri din gru­pă (se califică primele 4 clasate din grupă) care asigură un adversar mai uşor în faza eliminatorie. Fotbal Candidatele din sferturi în ultimele două partide din optimile de finală ale Campionatului Mondial găzduit de Rusia s-au înregistrat rezultatele şi mar­catorii: Suedia - Elveţia 1-0 (0-0), Gol­dosberg 66, Columbia - Anglia 1-1 (0-0). Au mar­cat Yerry Mina 90 - Kane (foto) 67(p). La penalty-uri 3-5. Au ratat de la co­­lumbieni Uribe şi Bacca. Programul sferturilor de finală: Vineri 6 iulie: Uruguay - Franţa (ora 17), Brazilia - Belgia (21). Sâmbătă, 7 iulie: Suedia - Anglia (17), Rusia-Croaţia (21). „Mişcări de trupe” la campioană CFR Cluj-Napoca pare decisă să schim­be o bună parte din lotul cu care, în ediţia trecută, a cucerit titlul de campioană. Cea mai nouă achiziţie a clujenilor es­te internaţionalul maghiar Lang Adam (fo­to), fost la Videoton, la Dijon şi la Nantes, în Franţa. A mai fost transferat şi atacantul din lotul naţional al Camerunului, Robert Ndip Tambe. Francezul Bryan Nouvier a fost împrumutat la CSM Sf. Gheorghe iar Ciprian Rus a devenit, pe cale amiabilă, li­ber de contract. Pagină realizată de Ștefan Danciu

Next