Informatia Bucureştiului, februarie 1954 (Anul 2, nr. 161-181)

1954-02-02 / nr. 161

. proletar, Din toate ţarte, uniţi-vai Ziar al Comitetului Orăşenesc Bucureşti al P. M. R. şi al Sfatului Popular al Oraşului Bucureşti ANUL II­I Nr. 161 4 PAGINI 20 bani MARŢI 2 FEBRUARIE 1954 Documente care înfruntă secolele Printre pomii desfrunziţi ce-şi con­­turează ramurile negre pe fondul alb strălucitor al zăpezii, se zăreşte la capătul întinsei curţi clădirea bi­bliotecii Academiei R.P.R. Pe aleile înguste, zăpada e bătătorită în fiecare zi de paşii numeroşilor cititori, academicieni şi studenţi, pro­fesori şi şcolari, cercetători de toa­te vârstele şi de toate categoriile. Uriaşul fond de tipărituri pe care-l posedă cea mai mare bibliotecă a ţării noastre, nu este însă singurul mijloc de documentare pus la dis­poziţia publicului cititor. Biblioteca Academiei R.P.R. posedă şi cea mai mare colecţie de manuscrise şi do­cumente vechi aliate în ţara noas­tră. La depozitul serviciului „manu­scrise şi documente” se află exem­plare în numeroase limbi ca romî­nă, slavă, greacă, latină, franceză, germană, turcă, arabă, persană, etc. In ultimii ani tezaurul de documente a căpătat o dezvoltare fără prece­dent. — Dacă am calcula, ne spune şe­ful serviciului, tov. Stempel Gabriel, creşterea colecţiei în ultimii ani, din 1948 şi până astăzi procentul spo­ririi «numărului documentelor ar de­păşi creşterea colecţiei în cele două decenii anterioare. Numeroşi istoriografi şi filologi cer sprijinul serviciului pentru o cît mai adăncă documentare. Li se pun act la dispoziţie cataloage, fişiere cu ajutorul cărora ei se orientează ra­pid. Dar nu e­ aşa de simplu să al­­cătueşti un fond de manuscrise, nu e deloc uşor să selecţionezi aseme­nea documente. Aici vin maldăre de hârtii vechi, manuscrise şi docu­mente. Din mormanele de „materie primă" se înlătură materialele inu­tile şi se păstrează doar documen­tele deosebit de semnificative. De multe ori, deteriorat din pricina con­diţiilor vitrege în care a zăcut zeci de ani în cine ştie ce colţ muced de pod sau de chilie, preţiosul do­cument s’a îngălbenit de vreme, s’a înegrit de umezeală, iar umbrele slovelor deabia mai pot fi urmărite. Cercetătorii înving însă greutăţile şi alcătuesc descifrarea justă a do­cumentului. Alteori o scrisoare sau o pagină literară de o deosebită va­loare nu e semnată. Prin compa­raţie, cu ajutorul expertizei grafice, se identifică autorul necunoscut al manuscrisului şi încă o pagină de valoare, aparţinând făurarilor litera­turii noastre, e pusă în slujba ma­selor populare. Numeroşi cititori rămân însă de­zarmaţi în faţa manuscriselor stră­vechi, pentru că nu cunosc scrierea cirilică. Paleografii serviciului a­­cordă în acest sens un considera­bil sprijin cercetătorilor în descifra­rea şi înţelegerea manuscriselor. Deseori sosesc la serviciul „ma­nuscrise şi documente" colective de şcolari, elevi sau studenţi care cer­cetează cu lăcomie izvoarele stră­vechi. Ei trec prin sala lungă a depozitului în care cărţile sunt păs­trate în rafturi şi dulapuri meta­lice. Sala e întotdeauna luminată în aceeaşi măsură şi are o tempe­ratură constantă. Oricât de puternice ar fi razele soarelui, ele nu pătrund prin ferestrele opace. Vizitatorii au ocazia să vadă aci cel m­ai vechi manuscris aflat în ţara noastră, un fragment dintr-un ration de umilinţă scris în limba greacă pe pergament. Datând din sec. XI, foile acestea străvezii, deşi au înfruntat zece secole, poartă şi astăzi aproape intacte literele scrise cu cerneală vegetală şi miniaturile lucrate în culori vii. Intr-una din cu­tiile special­e se găseşte hrisovul dat acum 545 de ani de Alexandru cel Bun, hrisov prin care întărea stă­pânirea lui Julja Ungureanul asupra­ unor sate moldoveneşti.­ Pecetea mare de ceară ca şi însăşi perga­mentul sunt împachetate cu grijă în foiţă subţire. Pot fi văzute în depozit primele manuscrise româneşti de pe la înce­putul sec. XVI despre care şcolarii au învăţat fără să le fi văzut în manualele lor, ca de pildă codicele voroneţian, psaltirea şcheiană ca şi primele noastre tipărituri. Cu aproa­pe 450 de ani în urmă, la Târgo­­vişte, călugărul Macarie scotea din tiparniţele aduse din Rusia prima tipăritură de pe teritoriul nostru. Liturghierul lui Macarie, legat în scoarţe de lemn acoperite cu piele imprimată, se găseşte şi el într-unui din rafturile depozitului. Se găsesc aici şi alte exemplare rare ca de pildă primele ediţii ale marelui căr­turar moldovean Dimitrie Cantemir. Unul din aceste volume poartă pe co­pertă mari litere slavone : „CARTEA SISTEMULUI SAU A STĂRII RELIGIEI MAHOMEDANE", scrisă din ordinul Maiestăţii Sale Petru cel Mare, stăpănitorul întregii Rusii, in tipografia împărătească din Sand Petersburg in anul 1722 in decembrie 22“. Pe paginile urmă­toare se află tot în limba rusă o dedicaţie lui Petru cel Mare Iscă­lită de Cantemir şi o odă în sti­huri latineşti închinată operei mul­tilaterale a cărturarului moldovean de către arhimandritul Teofilact, rectorul şcolii din Moscova. Dar cel mai mare interes îl stâr­nesc tinerilor cercetători origina­lele manuscriselor clasicilor noştri. Ei răsfoiesc cu emoţie paginile ma­nuscriselor clasicilor, învăţând că melodia dulce a versului se creează cu trudă grea, cu multă răbdare. Prin păinjenişul corecturilor ei des­cifrează melodia minunată a ver­sului eminescian, perfecţiunea nea­semuită a limbii marelui Caragiale. Apoi vizitatorii pleacă ducând în suflet dragostea fără de margini pentru clasicii literaturii noastre, pentru înaintaşii noştri. Iar în să­lile în care lumina truce palidă prin geamul opac, manuscrisele ce-au în­fruntat secolele rămân să slujească altor şi altor generaţii ce răscolesc neobosite trecutul pentru a înţelege rostul viitorului. T. CARANFIL Un­ document datină din anul 1548 (7056) din 8 Aprilie, dat de Ilias Voe­­vod, scris In slavă LA UN CENTRU ŞCOLAR Dimineaţa de tot, cînd am trecut podul dinspre abator, gîrla Dîmboviţei era într-o cămăşuială de a­­buri. Ger mare... Abureau gurile canalelor. Şi cînd aerul s-a aprins către răsărit de o vîlvoare ca rubi­nul treceam pe Ungă zidurile fabricii de în­călţări „Chirov”. Aici a stăpânit înainta vreme un tăbăcar bogat care, spre a-l scoate pe feciorul său harnic la carte bacalaureat, a cheltuit cam cit îl costa intr-un an simbriile muncitorilor. Acum, cînd am intrat pe ulicioara înfundată a fabricii, un nor de fete şi băieţi în mantale civile, cu bocanci zdraveni in picioare, veneau în faţă-mi lunecînd ve­­seli­ pe gheţuşuri. Erau eleve şi elevi de la Centrul şcolar pielărie­ textile al Ministerului Industriei Uşoare. Luaseră ceaiul la cămin şi porneau la ate­liere. Alţi tovarăşi şi tovarăşe de seama lor intrau la clase pentru studii teoretice. Fac cu schimbul. Nimeresc la ora de matematici. Clasa, scăldată în lumina răsăritului de afară, e o mare de un albastru-închis cu spume albe ca ghio­cul țărmurilor , uniformele fetelor cu batiste în bu­zunarele din stingă bluzei, cu diademe de panglică albă în părul frumos pieptănat. Băieţi mai puţini. Toţi sunt copii de muncitori şi plugari săraci. Toţi dovedesc silinţă şi purtări alese. Pupitrele din faţă, îmbrăcate în roşu, pe care stă scris cu slove mari, albe „Cinste fruntaşilor la învăţătură", sunt o cetate a luminii pe care o iau cu asalt cînd unii, cînd alţii... S-a isprăvit dar cu „banca leneşilor" din fundul cla­sei de pe vremea cînd învăţam noi carte ?... S-a isprăvit! Şi ce ciudat! Profesorul care explică la tablă ope­raţiile cu fracţii ordinare, ia exemple cu zarzava­turi, pînză, piele, lemn, vopsele... Pentru aducerea la acelaşi numitor schiţează doi trunchi de arbori, unul gros, altul mai subţire din care trebuie scoase două oişti ori două hulube de aceeaşi mărime. — Cine e nedumerit ?... zise profesorul după ex­plicare. — Eu ! Se ridică un băiat. • — Vino la tablă, tovarăşe ! Ce ciudat!... Pe noi profesorul de socoteli nu ne întreba niciodată aşa ceva. Şi dacă am fi spus, din capul nostru, că n-am priceput, ne-ar fi strigat: „Stai în laiţă, idiotule, boşmalăule, dobitocule!’’ Profesorul reia problema şi, cu ajutorul nedumeri­tului şi al clasei, o mai desluşeşte odată. Şi ce ciu­dat ! Băiatul pleacă zîmbind spre locul lui, iar pro­fesorul îi mingile prieteneşte obrazul... A înţeles. Aşa învaţă acum, cu toată cheltuiala statului pen­tru hrană, adăpost, uniformă, cărţi, spălătură, plim­bări, cei aproape cinci sute de copii de ţărani şi muncitori la Centrul şcolar pielărie­ textile. Şcoala a dat în cinci ani de existenţă o serie de sta­­hanovişti şi stahanoviste pielari­ şi ţesători. Elevii au cercuri de ştiinţă, literatură, muzică. In cancelaria şcolii pîlpîie ca o flacără nestinsă drapelul roşu de fruntaşi în muncă artistică pe care băieţii şi fetele de aici l-au căpătat în întrecerea cu toate şcolile ca­pitalei. IOACHIM BOTEZ „Ziua inovatorului” La Institutul de Studii şi Pro­iectări Energetice se organizează lunar „Ziua inovatorului” în ca­drul căreia colectivul Cabinetului tehnic al Institutului prezintă par­ticipanţilor inovaţiile rezolvate în cursul lunii respective. In ultima şedinţă au fost prezen­tate 8 propuneri de inovaţii şi ra­ţionalizări printre care: un dis­pozitiv pentru stabilirea în mod ştiinţific a materialului necesar ar­mării pereţilor la tuneluri şi un aparat stereomicrometru pentru lucrări de topografie. O sfăşpl­ată binemeritată „...Astăzi, un poet în ţara noas­tră, în republica noastră dragă, se sim­te şi la 50 de ani tînăr, priveşte cu încredere înaintea lui pentru că simte atîta dragoste în jurul său şi ştie că drumul său va fi rod­nic, aşa cum din inimă mă an­gajez în faţa voastră să mă strădui să fie drumul meu“ — spunea Marcel Breslaşu anul trecut mi­cilor săi cititori care l-au sărbă­torit la Palatul Pionierilor cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la naşterea sa. Autor al poemelor „Griviţa Ro­şie” şi „Cîntec de leagăn al Doncăi” al unui mare nu­măr de poezii pentru copii (pentru care a fost distins cu Diploma de Onoa­re a C.C. U.T.M.), vreme îndelun­gată singurul nostru fabulist con­temporan, Marcel Breslaşu se află în plină înflorire a maturităţii sale artistice. Preţuind meritele sale deosebite pe tărîmul creaţiei artis­tice, Prezidiul Marii Adunări Na­ţionale i-a conferit zilele acestea Ordinul „Steaua R.P.R.” clasa IlI-a. Cititorii mari şi mici aşteaptă de la Marcel Breslaşu noi versuri închinate vieţii libere şi fericite din patria noastră. LUCRĂRI EDILITARE IN RAIONUL „23 AUGUST” De cîteva zile s-au terminat lucră­rile de amenajare a şcolii elementare d­e comuna Dobroeşti. Noul local este prevăzut cu 4 săli de clasă, biblio­tecă şi sală de studii. Tot de curînd cabinetul tehnic a statului a instalat la spitalul de copii din strada 30 Decembrie călcătorii me­canice, puse în funcţiune cu gaz me­tan, care dau un randament sporit făcîn­d în acelaşi timp economii impor­tante de curent electric. „VORBIŢI CU MOSCOVA“ Bătrînei i se făcuse dor de Mariana. Fata plecase departe, la învăţătură. Ii scrisese că o duce foarte bine, că are­­note bune şi-i evidenţiată. Dar i se făcuse dor. Voia să-i audă glasul şi mai ales să-i spună să se îmbrace gros. Uite ce viscol e pe aici! Merse la telefon şi, după cum i se spusese, făcu 06... ★ Telefonista Mustaţă Nadejda e de serviri la poziţia Moscova. Cu căştile la urechi, cu creionul în mînă, ea este gata să răspundă la orice chemare. Iată că se aprinde lampa roşie. Intro­duce repede fişa şi intră pe fir. Răs­punde : — Meidunarodnîi — şi adăugă numă­rul său de telefon stă. — Vreau să vorbesc cu Moscova. Tovarăşa Mustaţă repetă atunci în romîneşte: — Internaţional... Cu ce număr din Moscova doriţi să vorbiţi? Cu ce persoană din Moscova doriţi să vor­biţi? Pentru ce dată şi la ce oră do­riţi să efectuaţi convorbirea? Ce nu­măr de telefon aveţi? La ce nume f­­gurează în listă? Rugăm închideţi, vă chemăm. Mustaţă Nadejda e telefonistă frun­taşă. Ea simte o adevărată bucurie să îndeplinească repede cererile de con-, vorbiri telefonice cu Moscova. Acum, fără să zăbovească, a chemat pe fir di­rect oficiul Mosco­va. De data acea­sta vorbeste în lim­ba rusă. II răspun­de o voce plăcută de fată. Telefonista de la celălalt capăt atît de îndepăr­tat al firului no­tează datele comu­nicate din Bucu­rești. Aşteptînd legătu­ra, Nadejda gîn­­dește la prietena ei de la centrala tele­fonică din Mosco­va. Oare cum arată? Cîţi ani are? E blondă, şatenă, brunetă? Fără în­doială că-i romsomolistă. Trebuie să fie fruntaşă în muncă. Lucrează atît de repede şi întotdeauna vorbeşte calm. Face cererile în termeni scurţi dar clar. Se simte că duce lupta pen­tru a cîştiga timp, că preţueşte secun­dele. Tov. Mustaţă este o telefonistă con­ştiincioasă. Ea res­pectă instrucţiunile şi nu-şi pierde vre­­mea în discuţii inu­tile. De aceea cînd lucrează la inter­urban depăşeşte cu regularitate norma de 40 minute circuit pe oră. Acum însă vrea să ştie un lu­cru. — A­lo, tovarășă, ești comsomolistă? Eu sunt utemistă. Vocea care răs­punde pare și mai caldă ca de obicei: — Da, sînt com­somolistă. Te felicit că ești utemlibu. Apoi vocea continuă: — V­ara făcut legătura... Telefonista din Bucureşti introduce fişa şi comunică: — Vorbiţi cu Moscova. Mama aude glasul fetei sale, limpede și tare, de parcă ar fi vorbit la un te­lefon din oraș și nu la mii de kilome­tri. — Fii fără grijă, mami. Sigur că mă îmbrac bine. Mi-am cumpărat un palton gros de la magazinul­­ U.M., cel mai mare Magazin Universal de Stat din U.R.S.S. Magazinul se întinde pe 7 hectare... Convorbirea continuă timp de 3 mi­nute. Cînd se termină, telefonista de la Moscova făcu alte comenzi. Niculescu cheamă pe Paula Niculescu. De la ca­bină se cere un aviz telefonic, pentru Iliescu Maria. Ziua și noaptea telefonistele de la 06 primesc și cer convorbiri cu Moscova. In afară de convorbirile particulare ele fac legătura între diferite instituţii, societăţi comerciale de stat, întreprin­deri industriale. Pe aici se comunică vizitele diferitelor delegaţii ştiinţifice culturale, sportive, se transmit infor­maţiile corespondenţilor de presă. Iar pentru buna funcţionare a aces­tui serviciu telefonic Mustaţă Nadejda, ca şi tovarăşele din celelalte schim­buri, se străduesc să-şi ridice califi­carea profesională, să ajungă la mă­­estria telefonistelor sovietice. A. ROMAN Telefonista Mustaţă Nadejda La locul de munca Regimul de democraţie populară a dat posibilitate femeilor din ţara noa­stră de a se afirma pe toate ţărtmurile de activitate. Printre profesiunile pentru care altă­dată femeile erau socotite inapte, era şi aceea de strungar.In ultimii ani, nu­meroase femei au îmm­brăţişat şi această profesiune obţinind importante suc­cese. Multe au fost distinse cu titlul de stahanovist sau de fruntaş în muncă. Printre muncitoarele de la uzinele,,Re­publica" din Bucureşti, utemista Pri­­coapsă Viorica, strungar-stahanovist din secţia de filetaj a uzinelor este deo­sebit de apreciată . Folosind din plin cele 480 de minute pe locul de muncă, aplicind metodele înaintate ale stahanoviştilor sovietici Voroşin şi Jandarova, stahanovista Pri­­coapsă Viorica împreună cu brigada sa reuşeşte să depăşească zilnic norma cu 60 la sută Tot la uzinele „Republica E utemista Trăistaru Florica, bobinatoare stahano­­vistă, este responsabila brigăzii de e­­conomii „Donca Simo”, brigadă for­mată numai din femei. Aplicind meto­dele sovietice Lidia Corabelnicova, Vo­­roşin şi Ciurchih, această brigadă a reuşit să facă economii la materiale in valoare de 40.960 lei, întreaga bri­gadă depăşeşte zilnic norma cu 100- 120%. In clişeu: utemista Pricoapsă Viorica la strung ! CAI NOI In ultima vreme muncitorii şi tehnicienii Uzinei Electrotehnice A. Sovromconstrucţii au venit cu numeroase propuneri de inova­ţii care, aplicate în practică, des­chid căi noi tehnicii moderne. Preocupat de buna desfăşurare muncii în secţia turnătorie, maistrul Alimpescu Ioachim, îm­preună cu inginerul Nemeş Anton, a construit un dispozitiv special de răcire a cubiloului. Cu ajutorul noului dispozitiv, care prelungeşte viaţa materialului refractar, re­­ducînd totodată şi din timpul de topire a şarjei, turnătorii reuşesc acum să realizeze în fiecare lună cu patru şarje de fontă mai mult ca înainte. Şi în celelalte secţii ale uzinei muncitorii aduc îmbunătăţiri procesului de producţie. Stahano­­vistul Matei Ion a construit, din­­tr-o presă veche, o matriţă spe­cială, cu ajutorul căreia opera­ţiunea de decupare a ferestrelor de la geamurile capsulate etanşe, folosite la instalaţiile de forţă, se execută acum într-un timp mult mai scurt. Printre alte inovaţii a­­plicate în ultimul timp, se mai nu­mără un cuptor pentru uscat mie­, zuri metalice. Pregătiri pentru campania de construcţii Coşul înalt de citi­va zeci de me­tri după care se recunoaşte de de­parte fabrica de cărămizi „Traini­ca“ nu mai fumegă de aproape 2 luni, semn că nici un cup­tor nu mai arde. Pe poarta fabricii însă intră în fiecare dimineaţă muncitorii şi tehnicienii care-şi pregătesc utila­jul pentru primăvară. Conducăto­rul tehnic urmăreşte cu planul de reparaţii în mînă mersul lucrări­lor. Şi el ca şi toţi ceilalţi ştie că utilajul trebuie să fie în per­fectă stare de funcţionare, deoare­ce în curînd vor începe să lucreze din plin pentru a face faţă co­menzilor pentru construcţiile din primăvară. Pînă acum s-a făcut revizuirea mecanismelor de trans­misie la maşini, s-au verificat motoarele electrice şi s-au înlocuit piesele uzate ale escavatorului. A mai rămas de pus la punct presa şi malaxorul pentru prepararea pastei de argilă, lucrare pe care mecanicii o vor termina în scurtă vreme. Şi în secţia ringuri lucrările merg bine. Meşterul Ştefan Cucu — unul dintre cei mai buni cocă­tori ai fabricii — revizuieşte cu grijă cuptorul în care vor arde sute de mii de cărămizi pentru construcţii. In planul de reparaţii au mai rămas numai cîteva ru­brici necompletate, dar şi în drep­tul acestora se va scrie peste pu­ţin timp „Realizat“. Zilele geroase de iarnă nu sunt o piedică pentru muncitorii de la „Trainica“. Ei se pregătesc intens pentru campania de construcţii din primăvară. Tîmpul probabil INSTITUTUL METEOROLOGIC CO­MUNICA: Temperatura maximă de ieri a fost de minus 8 grade, iar minima de astă noapte de minus 15 grade. Azi la ora 8 iau fost minus 14 grade. TIMPUL PROBABIL.­­ Vreme în­chisă și geroasă cu cerul mai mult a­­coperit. Vîntul va bate Cu tă­rie. Temperatura în scădere , noaptea va fi cuprinsă între minus 15 grade şi minus 17 grade, iar ziua în­tre minus 8 grade şi minus 10 grade. Ninsoare intermitentă, viscol în curs de încetare în cursul după amiezii. Pentru următoarele două zile vreme închisă cu ninsoare. COMUNICAT Ministerul Invăţămîntului com­u­­nică: In localităţile unde condiţiile at­mosferice sunt nefavorabile­ cursu­rile instituţiilor de învăţămînt se suspendă pînă la îmbunătăţirea vremii. Comisii de control la centrele de pîine Din iniţiativa Comisiei de Femei de pe lîngă Sfatul Popular al Capitalei vor fi formate comisii de control pe lî­ngă centrele de pîine ale Organiza-­­ţiei Comerciale Locale „Plinea”. Aceste comisii, formate din cîte 2—3 gospodine din cartier, vor avea sarci­na de a controla în fiecare zi felul în care funcţionează centrele de pîi­ne. Ele vor urmări calitatea pîinii, igiena vînzării, atitudinea vînzătorilor faţă de consumatori precum şi felul în care sunt repetate orele de închis­dere şi deschidere a centrelor. . Comisiile îşi vor începe activitatea în cursul săptămînii viitoare. ) Sportivii bucureşteni la antrenament Sportivii fruntaşi bucureşteni care practică sporturile de iarnă se de­plasează la munte, unde fac numeroase antrenamente in vederea campiona­telor R.P.R. Astfel, bobeurii de la Aso­ciaţia sportivă „Dinamo" se află Ic Sinaia. Ei se pregătesc pentru campionatele R.P.R. de bob. In clișeu, echipa de bob „Dinamo" gata să ia startul intr-o coborire vertiginoasă. ÎNFR­UN TIND VISCOL UU Agitat, soţul a alergat la tele­fon. Soţia îl anunţase : — Cheamă „Salvarea“! Erau nervoşi amîndoi. El chiar poate mai mult decit dînsa. Pri­mul copil! Cu cită nerăbdare îl aşteptau ! Şerban Maria privi pe geam. Priveliştea de afară n-o bucura de loc: după amiaza era viforoasă, vîntul gemea lovind cu zgomot sec crengile golaşe ale pomilor din curte, împrăştia la întîmplare ful­gii mici şi îngheţaţi. In casă se putea pătrunde cu greu. Nămeţii se înălţaseră în dreptul porţii, îşi luară gîndul de la maşina „Sal­vării“. — Ce facem, maşina „Salvării“ nu poate veni... Uite ce-i afară ! Maria Şerban nu mai avea de loc răbdare. Coborî de pe dulap un geamantan şi rîndui în el cîte­va lucruşoare pentru ea şi copi­lul ce se va naşte. Soţul îşi trase paltonul pe umeri, înfăşură fula­rul în jurul gîtului. Cînd s-o pornească, se auzi so­neria. O fată tînără, învelită într-o şubă groasă îşi vîrî capul pe uşă. — Aici locuieşte tovarăşa Şer­ban Maria ? Sintem­ de la . Sal­vare“. Poftiţi mai repede, maşina vă aşteaptă pe o stradă alăturată. Ce-am păţit pînă am putut veni!. Raion... Avem un copil născut de ...Cum primise telefonul din par­tea soţului îngrijorat dispecera no­tase pe fişă numele, adresa. A­­poi, înmînase felierei Chiriei Mi­­liţa hîrtia. — Vezi, e prima naştere... Gră­biţi-vă ! Maşina galbenă a „Salvării“ o pornise voiniceşte. Sălta peste nă­­meţi, ocolea mormanele mari de nea, care o ameninţau cu înzăpe­­zirea, farurile proiectau dîre lu­minoase în jocul fulgilor. Deo­dată motorul a svîcnit scurt­. Ma­şina s-a oprit. Se înfundase în nămeţii înalţi până deasupra ge­nunchilor. Şoferul şi felceriţa n-au stat pe gînduri. Ştiau că acolo, pe strada dr. Burghelea nr. 12 îi aşteaptă cu nerăbdare un bolnav. Trebuiau să se grăbească. Au scos lopeţile din maşină şi s-au apucat de treabă. Cîţiva cetăţeni bine­voitori i-au ajutat. Maşina a por­nit din nou. După multe ocoluri s-a oprit pe o stradă lăturalnică, aproape de adresa indicată. ...Pacienta s-a suit împreună cu soţul în maşină. Maşina a con­­dus-o la maternitatea „Donca Si­mo“. In 12 ore de muncă Chiriei Miliţa a însoţit 5 bolnavi. 4.33.13 ? Aici maternitatea 3 zile — Ionescu Vasilica... S-a îmbolnăvit de broncho-pneumonie. Trebuie transportat de urgenţă îm­preună cu mama la spitalul de copii Călăraşi... — Trimitem imediat maşina. Brancardierul Ghența Iosif s-a suit în maşină. Drumul e greu. De teama înzăpezirii şoferul a fă­­cut un ocol mare care a durat aproape un ceas. Dar tot greul a fost la întoar­cere. Maşina a parcurs oceanul de ninsoare. Apoi s-a împotmolit. Nu putea străbate mai departe. S-a oprit undeva, pe linia lui 19. — Ce facem cu copilul ? s-a în­trebat îngrijorat Ghența Iosif ? N-a mai stat pe gînduri. A tras grăbit pătura de pe patul din mașină. Copilul era micuț și ochii i se închiseseră aproape din cauza vîntului. L-a învelit cu dragoste părintească. Şi-a tras şapca mai adine pe ochi, a ridicat copilul încetişor, ca pe o adevă­rată comoară şi a pornit-o prin viscol. Pînă la spital era cale de aproape jumătate kilometru. A ajuns. In urma lui venea în­cetişor mama copilului. Cinci dru­muri a mai făcut C­hența Iosif prin viscolul de afară rezolvînd cazu­rile cele mai urgente. G. POROSTAU

Next