Informatia Bucureştiului, iunie 1954 (Anul 2, nr. 261-286)
1954-06-01 / nr. 261
Pag. 2-a L iteratura pentru copii CICERONE THEODORESCU CONSTRUCTORUL Ia uite : cuburi, în vitrină... Lung le-a privit. Ispită grea. Prea sunt de tot frumoase, prea! Pe-aici cu tata de-o să vină. Să i le cumpere, ar vrea. Dar i le-aduce singur, tata. ...Avu, cu ele, mult necaz. Și mult de lucru — avu... Dar azi, E gata, în sfîrşit, e gata Hidrocentrala din Bicaz ! VIST AVOIUL DIMINEŢII De cu ziuă, Piţigoiul Joacă-n geamuri tontoroiu... Prăpădise, pe la cinci, o pereche de opinci. Dimineaţa pe la şase Joaca nu şi-o terminase. Pe la şase şi un sfert M-am sculat, m-am dus să-l cert: — „Haide, pleacă! Du-te trap! Ce mă scoli cu noaptea-n cap?“ Dar la geamuri, ce drăcie, Tot el face gălăgie: — „Somnorocea, tot mai sforăi ?” Strigă el.» „Ia vezi! Ce oră-i ?” ...„Doarme toată noaptea, nenea, Şi în zori l-apucă lenea?“ „Singuri, alţi copii se scoală... Tu n-ai treabă?... Tu n-ai şcoală?“ ..Şi motanul şi păpuşa S-au sculat!... Deschide uşa“. — „Ei comedie (zic eu) Ai să-mi cînţi aşa mereu ?” — „Am să-ţi cînt, că vreau să-ţi fie Toată ziua-n bucurie.“ „Am să-ţi cînt, să fii voios, Mă goneşti ?... Dar nu-i frumos !” „Spală-te... Te-mbracă iute. Vrei tot mama să te-ajute?" „Măi copile, măi şcolare Cărţile-n ghiozdan! Eşti mare “ „N-o să ciocănesc tot eu La fereastra ta mereu...“ „Sunt mai mic , nu ţi-e ruşine Să te scol tot eu pe tine 7” ...Uite-aşa mă cicăleşte De cu zori, pe păsăreşte, Dumnealui, ştiţi, vistavoiul Dimineţii — piţigoiul... Şi nu tace,-i ne-mpăcat, Pîn-mă vede îmbrăcat. PEGASUL, MlNZUL ŞI MIRTOAGA Dae ar fi să credem mitologia, Pegasul a fost un pal admirabil. Imagina-,ţi-vă că avea aripi, deci capacitatea de a se deplasa cu o viteză uluitoare pentru vremea aceea, şi o forţă care pe drept cuvint impune admiraţie. Cu o sigură lovitură de copită, Pegasul a făcut să ţişnească pe muntele Helicon, fîntîna Hippotenă, din care beau apă rece şi cristalină, muzele. Imaginea aceasta făloasă despre Pegas, pe care a răspîndit-o cu două mii de ani în urmă, mitologia, nu se bucură de încredere pe Ungă toţi poeţii, deşi numele simbol al animalului e adesea invocat de ei. Unul dintre aceşti poeţi, este şi Ion Gheorghe, care publică în nr. 4al „Vieţii Romîneşti” poezia „Pegasul meu”. Rezervele suntsugerate chiar din titlu, „Pegasul meu”, deci nu cel cu forţe mitice, fabuloase. Dar care e murgul poetului ? Sunt mai mulţi, poetul îi schimbă pe rînd pentru a ajunge la... poanta finală, în felul şi pentru motivele următoare : doritor să culeagă nişte rodii minunate — suntem într-o lume a basmului şi operind prin simboluri, poetul te îndeamnă să identifici rodiile cu florile, roadele frumoase ale poeziei — poetul sare în şea, momeşte calul cu un măr murat — nu se ştie de ce — şi porneşte la drum. Cu toate că murgul e străin —■' „era al nu ştiu cui” — aleargă destul de bine, sau după expresia poetului „nu era un murg prea prost”. Un aspirant la rangul de Pegas, am spune noi. Dar, minune, vrînd să sară peste ultimul deal, calul a căzut istovit, sau tot cu vorbele poetului „a rămas deşirat poznaşul armăsar". Ca-n basme, un minunat şi generos moşneag apare din senin, ia mîna poetului, şi-l invită pe crestele Ciarpaţilor, de unde se văd „herghelii de cai neînfrîiaţi”. Un bun parc din care-şi poate alege un alt Pegas, îşi spune poetul în gînd, şi coboară vertiginos, fluturînd pe sub nările hergheliei o tavă cu jar. O altă minune „Numai răpciugoşii s-au întins", adică au rîvnit la jarul poetului. Iată însă că miraculosul moşneag, în captate de deţinător al cheii simbolurilor, explică cu îngăduinţă, că rodiile nu se aduc cu cai de împrumut, ci cu cai autohtoni, pasă-mi-te „răipciugoşii” care-ţi aparţin. Pegasul a fost degra - Idat dar poetul îi salvează onoarea, "iden-tificîndu-l în cele din urmă cu „mînzul doinei noastre strămoşeşti”. "Concluzia pe care numai cu bunăvoinţă o poţi scoate şi din care ar fi putut învăţa şi poetul este următoarea: nu încerca să scrii poezii realiste încălecînd pe curente formaliste, ci folosindu-te ide doină şi tradiţiile populare. Ideea e incompletă şi, totuşi, pentru ca să se ajungă aici, te întrebi, de ce a fost nevoie de acest chinuitor şi steril efort de imaginaţie care se întinde pe patruzeci de versuri, cu imagini absurde, cu moşnegi arbitrari şi analogii lipsite de logică ? De ce a fost necesar ca poetul să compare discret, dar jignitor, frumoasele noastre doine cu caii „răpciugoşi”, buni „să aduci cu ei păcură şi gaz” sau să-i pui la „saca ?”. Pentru care motiv ideile simple şi frumoase sînt exprimate Intr-un fel atît de preţios şi afectat, fals? Cui serveşte şi cine are interesul să transforme imaginea realităţii arzătoare a fiecărei zile de muncă, în simboluri vagi ? Cit timp, unii poeţi mai au de gînd să ocolească şi în fond să împiedice să răsune în creaţiile lor glasul triumfător şi glorios al vieţii noastre de azi ? Şi ar mai fi o întrebare: de ce publică „Viaţa Romînească” astfel depoezii ?. T. P. INFORMAŢIA BUCUREŞTIULUI Viaţa muzicală Liduri romîneşti în primă audiţie Un interpret valoros : NICOLAE SECǍREANU Artistul emerit al R.P.R. Nicolae Secăreanu, prim solist al Teatrului de Operă şi Balet, a dat un recital la ,,Dalles“ in cadrul căruia a prezentat o seamă de liduri din literatura clasică şi modernă a acestui gen vocal. Convins că emoţia artistică este condiţionată şi de înţelegerea textului literar, Nicolae Secăreanu a cintat tot programul in romineşte, cu dicţiunea sa de o exemplară claritate, textele fiind traduse, cu mult sit poetic, de către Anton Antonescu. Unii compozitori, ca Beethoven ori Brahms — a căror muzică oferă chiar in domeniul liedului aspecte diverse, bogate — au fost prezentaţi prin mai multe lucrări, scrise la epoci şi pe teme diferite.Aretent faţă de compoziţia rominească, — ceea ce nu se poate spune despre toţi cîntăreţii noştri — Nicolae Secăreanu a prezentat ir. primă audiţie mai multe cintece de Paul Constantinescu, Alfred Mendelsohn, Radu Drăgan, Doru Popovici şi Pascal Beniciu. Paul Constantinescu a scris pe versurile poeziei ,,Doi voinici'' de St. O. Iosif im minunat cintec rominesc, de o mare putere expresivă. La început compozitorul creează atmosfera de băjenie, de răzmeriţă, voinicul singuratic exprimind starea blestemată din trecutul ţării bintuită de război şi ciumă. Tema aceasta deosebit de pregnantă, revine de mai multe ori, de fiecare dată transformată cu măiestrie. Atmosfera apăsătoare este ruptă apoi prin mijlocirea unui recitativ cu caracter de baladă, după care apare un al doilea motiv contrastant, vesel. Este celălalt voinic, care fiind ,,cu chef" cintă și joacă: „Nici de turc, nici de tătar, n-am avut și n-am habar" etc. In acest cintec relativ scurt, compozitorul a concentrat, cu un ascuţit simţ al valorilor şi cu remarcabila-i măiestrie a scrisului muzical, o adevărată operă de artă. ,,Toamna tîrziu", de Alfred Mendelsohn, pe versuri de Coşbuc, reprezintă viziunea realistă a codrului care se frămintă şi vuieşte in vintul nordului ce se luptă să l desfrunzească... Pe această temă, compozitorul a făurit o muzică îndrăzneaţă cu intonaţii romîneşti şi care tălmăceşte, din aproape in aproape gindul poetului. Corespondenţele între text şi muzică sini cit se poate de bine realizate, nu insă fără sacrificarea, uneori, a caracterului melodios al Udului, a posibilităţilor de expresie şi chiar de respirare ale interpretului. Cântecul „Dă-mi mina la iubito", pe versuri de Margareta Bărbuţă, a evidenţiat însuşirile de melodist ale compozitorului Radu Drăgan Doru Popovici, unul dintre tinerii compozitori care s-a făcut remarcat in ultima vreme prin ridurile prezentate, este un real talent. ,,Doina" pe versuri de St. D. Iosif (ca și „Dintre sute de catarge", pe versuri de Emiliescu) confirmă aceasta. Compozitorul vădește însă o puternică înclinare către muzica impresionistă, debussystă, de care ar fi de dorit, credem, să se despartă. In „Doina" ascultată stările o atmosferă de ,,Catedrală scufundată" (Debussy) care nu are nimic deaface cu haiducii ce doinesc de clocotesc pădurile. Un talent de mari promisiuni este Pascal Beniciu. Cîntecul său „Veselie" pe versuri de St. O. Iosif l-a arătat drept şi compozitor cu personalitate, ce spune româneşte fără a avea obsesia romanţei ieftine şi nici a intonaţiilor lăutăreşti vulgare. Subliniem odată cu acestea generozitatea şi convingerea cu care remarcabilul artist al interpretării, Nicolae Secăreanu, a studiat compoziţiile noi romineşti, impărtăşindu-le apoi ascultătorilor, popularizîndu-le. Este un frumos exemplu demn de a fi urmat şi de alţi cintăreţi ai noştri. J.V.P. ATELIERUL SCULPTORULUI BORIS CARAGEA Iţi deschide chiar artistul, pe mîinile căruia lutul străluceşte umed : un bărbat înalt, cu statura de atlet şi figura luminoasă, deschisă, ale cărui patru decenii şi jumătate de vaţă au lăsat urmă doar în părul uşor încărunţit. Şi iată-te, trecînd din zgomotul rar al străzii înmiresmate de parfumul salcîmilor, în acest lăcaş tăcut de sticlă. De jur împrejur, fiinţe multe, mai mari şi mai mici, stînd liniştite şi fără suflu , sculpturile sau machetele viitoarelor lucrări. Şi totuşi, în pofida tăcerii lor, freamătul vieţii există, îi simţi pulsul în acest atelier. Pămîntul capătă viaţă în mîinile artistului : dintr-un pumn de lut înfloreşte uşor o privire îndreptată înainte, un zîmbet, mişcarea vie a unei mîini. Iată o statuie de mari dimensiuni a lui Lenin, cu figura avîntată, cu mîna întinsă — gest deschizător de drumuri — iată şi alte cîteva machete din ghips ale lui Lenin. Precizarea maestrului este lămuritoare : după statuia expusă la Expoziţia anuală de Stat — şi pentru care a făcut studii, schiţe şi machete nenumărate timp de cîţiva ani — lucrează în prezent la monumentul de mari proporţii al marelui conducător al proletariatului. — Trebuie să adîncesc mult expresia pe care o voi da chipului acestui mare om... Chipul său, gesturile, întreaga-i atitudine, vor trebui să-l înfăţişeze într-o poză cît mai sobră şi reţinută — atît pe marele gînd lor cît şi pe omul de acţiune, revoluţionarul... Privirile cuprind lucrările de artă răspîndite pretutindeni în atelier : o machetă a statuii lui Caragiale, una a cunoscutului grup sculptural .,Intilnirea", pentru care maestrul a primit Premiul de Stat, o mamă cu un copil în braţe, chipul unei tinere. Dar, de bună seamă, privirea zăboveşte mai îndelung asupra sculpturii în dimensiuni naturale aşezată pe un piedestal în mijlocul încăperii. E lucrarea pe care o modela sculptorul cînd iam posit... Desprinzîndu-se parcă din lutul cenuşiu, se profilează silueta unei femei în virată. Aşezată pe o laviţă, cu părul strîns intr-o basma legată la spate, cu un şal aruncat peste umeri, bătrîna s-a oprit tocmai din tors. Mîna, care subţiase pină atunci firul de lină, s-a strîns pumn, căzînd pe genunchi, chipul, în ale cărui trăsături desluşeşti blîndeţe dar şi hotărîre, s-a ridicat întrebător înainte, iar ochii, ochii aceştia cărora sculptorul nu le poate da culoare şi străluciri, dar atîta negrăită expresie, ochii bătrînei întreabă şi acuză. — E mama mea, spune sculptorul simplu. Iar lucrarea se va intitula „Nu vrem război". Povestea felului în care s-a născut ideia acestei monumentale sculpturi o ascult apoi în liniştea atelierului, istorisită de artist. Şi, nu ştiu de ce, dar am impresia că au plecat urechea să audă povestea, toate acele, mai mari sau mai mărunte, fiinţe din lut. E de vină, desigur, tot sculptorul, care a dat atîta viaţă creaţiilor sale din pămînt... „Un mic orăşel dobrogean, de pe malul mării. O zi din vara lui 41, cu soare dogoritor şi pămînt uscat. Pe o prispă, o bătrînă toarce. Dar ochii nu privesc firul, ci învăluiesc plini de dragoste un fecior înalt şi lat în spate. E feciorul ei, venit de la oraş pentru cîteva zile să-şi vadă bătrîna. Mama priveşte mîndră mîinile fiului, mîinile care însufleţesc pămîntul, şi se minunează iar în sinea ei. Dar ii sîngerează inima cînd îşi aminteşte cît de greu o duce băiatul, cît de amară e pîinea care o cîştigă cu mîinile lui de aur... Dintr-odată liniştea după-amiezii e spartă de dangănul prelung al clopotelor şi de cîteva voci speriate: „Război, avem iar război” ! Bătrîna a lăsat atunci turca... — Şi s-a uitat cu privirea pe care încerc să o redau în sculptură, privire zguduită de cumplita veste. Cunoştea războiul — a trăit trei războaie, — iar bărbatu-său, tata, a murit în timpul celui din 1917... Priveşte-o aici, în fotografie... Cîteva poze îngălbenite de vreme îmi aduc imaginea acestei dîrze neveste. Şi înţeleg mai bine de ce artistul și-a ales-o pentru a da glas prin ea hotărîr'ii oamenilor simpli de a nu îngădui un nou cataclism mondial. ...S-a înserat și umbrele au pătruns, învăluitor, în atelier. — Nu vreți să vă arăt grădina ?, întrebă sculptorul, pentru ca apoi să-mi comunice ca pe o mare taină , cînd vreau să mă recreez, îmi stropesc florile şi-mi îngrijesc pomii... Ieşim în grădina cu zidurile împodobite de basoreliefuri, urmaţi de Dalga, o căţeluşă neagră şi prietenoasă. Se bagă singură sub duşul furtunului, ca apoi să fugă,, scuturîndu-se răcorită. Maestrul îmi vorbeşte de caisul care anul acesta a făcut 25 de poame („nu vă dau voie să le rupeţi crude, poftiţi mai bine cînd s-or coace"), de corcoduşul şi gutuiul cel tînăr. Apoi despre alte proiecte de viitor, despre studenţii săi de la Institutul de Arte Plastice. Şi mi-a răsărit din nou în minte privirea bătrînei... SANDA FAUR Note de cititor TINEREJEA POETULUI Răsfoiind notele așezate la ultimile ipaginii a!e volumul!«' recent apărut *) găsești și aceste cuvinte aie l ui M-i iakovski, spuse cu cîteva luni înainte de moarte : „Deseori, în ultimul timp, acei pe care îi irită activitatea mea literaroa publ’cistle, spun că pur şi simplu eu nu mai ştiu să scriu versuri şi că urmaşii mă vor judeca pentru aceasta... Eu sînt un om hotărît, vreau să vorbesc eu însumi cu generaţiile viitoare şi să nu aştept ceea ce le vor povesti despre mime criticii mei, în viitor. De aceea, mă adresez direct urmaşilor, în poemul meu, care se numeşte „In gura mare". Mărturisirea lui Maiakovski pare oarecum limitată: el discută cu noi astăzi, direct,pasionant, convingător — nu numai prim ul-ima sa operă poetică, ci prin fiecare vers al său, prim nenumăratele poezii care alcătuiesc tezaurul nepreţuit cei l-a lăsat, în dar, poetul „tovarăşei posteritate". Aceasta nu este o simplă figură de stil, ci o senzaţie evidentă pe care o încerci la lectura oricărei poezii a lui Miaiakovski Versul său arzător, te învăluie în cadenţa-ii entuziastă, îţi scormoneşte adine tainiţele inimii şi slobozeşte de acolo tot ceea ce este mai minunat, mai înălţător: dragostea pentru cauza revoluţiei, încrederea în ea, dorinţa de a-ţi dărui toate forţele desăvârşiri, e. De unde această imensă, copleşitoare şinestinsă prezenţă în contemporaneitate, care dispreţuieşte şira anilor ce ne despart tot mai tmcit de anul morţii sate ? Secretul trebuie căutat în însăşi înţelegerea de către Maiakovski a sensului poeziei. Proclamînd că : „Noi nu recunoaştem o artă inutiliă, poezia de astăzi este poezia luptei“, Maiakovski şi-a închinat versul luptei împotriva ..preascîrbâvniceiei sale — capitalul". Slăvind revoiluţiia, el a impus din poezie croiul-masă dînd, la distanţă de un secol, replica romantismului individ'Uialist care nu căuta eroismul în mase, ci în tipuri izolate de oameni alintaţi. La un apel generos a răsunat opinia lui Mianiakovski despre poezie, cerinţa lui adresată poeţilor într-o epocă în care scribii capitalului îşi revărsau lirismul pentru slăvirea poetică a săpunului de ras marca „X" sau a celei mai moderne maşini de spălat rufe: ,,Daţi-ne versuri durabile, valabile pentru o sută de ani — să nu se destrame ca fumul Cu asemenea versuri de vini risipite. Cum pot fi create asemenea versuri de către poeţi, Miaakovski vedea limpede : ,,Cu buzele arse, din rîul Această trăire intensă a vieţii, a noilor realităţi care-l ajută şi chiar îl obligă pe poet să-i dezvăluie sensurile, aminteşte caracterizarea pe care i-a făcut-o Ilya Ehrenburg : „A înălţat — spunea el despre Maiakovski — pînă la rangul de poezie pură, fenomene considerate înaintea lui ca fiid prozaice, ca terminologie a gazetelor, limbajul străzilor, noua sintaxă simplificată". Putem lua oricare poezie cuprinsă în volumul de faţă : nu vom găsi vreuna care să nu fi răspuns unui fapt precis, concret ; unei chemări imperioase a momentului istoric bine definit ; unei dorinţe nestăvilite de a urma pas cu pas realitatea în avantul ei înaripat spre viitor. „Comanda socială" era înţeleasă în acest sens de Manakovski. Ea nu putea izvorî decât din participarea permanentă, activă la viaţa poporului, în toată diversitatea manifestărilor ei. Aşa s-a născut poezia „Tineretului nostru" — rod a unui turneu făcut de Maiakovski prin oraşele Uniunii Sovietice în toamna a râului 1920, cu scopul de a ţine conferinţe. Aşa s-a născut şi „Povestirea turnătorului Ivan Cozîrev despre instalarea lui într-o locuinţănouă” — după vizita făcută de Maiakovski în clădirea proaspăt ridicată pe strada Lenin din Sverdlovsc unde er,au fosta-1928) laţi atunci (poezia a apărut în muncitorii uzinei Verh-Iseţc. Aşa s-au născut versurile-baloţetă despre lumea capitalistă pe care a străbătut-o poetul cu „paşaportul sovietic". Aşa s-au născut versurile sale despre problemele artei (ciclul din din 1925) în luptă cu „lirichii castraţi". Aşa s-a născut întreaga sa operă minunată, acea „pânză uriaşă scrisă în trăsături, largi de un penel înfuriat", cum o numeşte Alexei Tolstoi. Făcînidu-se ecoul fenomenelor-esenţă ale actualităţii, aii acelor fenomene care pe plan istoric prezentau importanţă şi forţă generalizatoare, Maiakovski ne devine apropiat, pentem lnoram prin clarviziunea cu care descoperă forţele vechiului şi ale noului în luptă, prin precizia cu care stabileşte direcţia loviturii ce trebuie dată trecutului întunecat pentru a ne sălta cu încă o treaptă spre „zarea comunistă". Este în fond, expresia contopirii organice a destinului său de cetăţean şi poet cu ideile glorioase ale revoluţiei, cu podul comunist, cu patria spatailis cu poporul nemuritor, după cum spr el însuşi , o uzină sovietică producind fericirea poporului" In aceasta stă secretul tinereţii poeziei lui Maiakovski căreia anii nu vin decît să-i sporească flacăra cu care ea aprinde sufletele oamenilor, în aceasta stă secretul tinereţii poetului însuşi. EUGEN ATANASIU *) V. Maiakovski: „Poeme Alese" - Ed. „Cartea Rusă“ 1954. in faţa timpului, poţi să te lauzi în faţa Republicii, în faţa femeii iubite". „Mă simt te-apleacă să bei cu numele — „Faptă".. CARACTERE PUTERNICE ,,Dragoste in zori de zi” de Iaroslav Galan pe scena Teatrului Municipal Revărsatul zorilor luminează cu raze aurii bătrîna casă ţărănească. Prin uşa larg deschisă se profilează în depărtare stîncile masive ale Carpaţilor încă înzăpeziţi. In această casă dintr-un sat al Ucrainei subcarpatice îşi trăiesc viaţa oameni ale căror caractere poartă parcă amprenta masivilor de piatră ce predomină şi străjuiesc înălţimile. Ziua care începe cu o dimineaţă liniştită de primăvară va fi poate ziua cea mai agitată din viaţa Varvarei Petrici — învăţătoarea din satul lasnîci. In cele 24 de ore în care se petrece acţiunea piesei „Dragoste în zori de zi”, învăţătoarea va trăi puternica dramă a descoperirii trădării mîrşave a omului pe care-1 iubeşte. In dimineaţa care începe, au loc primele semănături colhoznice din satul lasnîci. Asuprit într-un trecut nu prea îndepărtat de puteri străine, satul revenit în urmă cu 4 ani puterii sovietice porneşte în primăvara anului 1949 — cînd are loc acţiunea piesei — pe calea colectivizării. Situat într-o regiune apropiată de graniţa Uniunii Sovietice, satul este una din ţintele imperialiştilor care trimit spioni şi agenţi pentru a sabota şi pune la cale acte de diversiune. Unul dintre aceştia este Luca Vorcaliuc, fiul cinstitului agronom Mîcola. Conflictul puternic al piesei este determinat de poziţia iubitei şi a tatălui faţă de omul pe care amîndoi îl iubesc şi care, la un moment dat, trezeşte bănuieli îngrozitoare, iar pînă în cele din urmă este demascat şi înlăturat fără cruţare, chiar de ei. Cu o mare forţă dramatică Iaroslav Galan dezvăluie caracterul intransigent al eroilor săi pozitivi — oameni energici, dăltuiţi parcă în granitul munţilor. Varvara, Mîcola şi Semen — sînt personaje care trăiesc intens pe scenă, sînt tipuri caracteristice acelor locuri în plină transformare spre o viaţă nouă, sînt oameni care însufleţiţi de dragostea de patrie, ştiu să aleagă drumul drept chiar in împrejurările cele mai grele. Autorul îi surprinde pe eroii săi într-unul din momentele cruciale ale vieţii lor, caracterizîndu-i în viitoarea acţiunii piesei. Din desfăşurarea celor patru acte apar cu claritate spectatorului caracteristicile personalităţii învăţătoarei Varvara Petrici. Dragostea mare, pasionantă şi în acelaşi timp echilibrul ce nu poate admite compromisuri, hotărîrea şi energia în dragostea ei de patrie sînt trăsături esenţiale ale rolului. Această femeie cu mişcări line dar sigure, care arată că ştie să se stăpînească, dezvăluie intransigenţa şi uneori chiar duritatea ce o caracterizează. „Un sloi de ghiaţă încins” este la un moment dat replica rostită de un personaj al piesei. Prin jocul său Eliza Petrăchescu redă cu multă măiestrie şi expresivitate stările sufleteşti variate şi complexe pe care le trăieşte Varvara Petriei de la un capăt la celălalt al piesei. La început pasiunea umbrită doar de mici îndoieli, apoi chinuitoare întrebări şi bănuieli, ca pînă în cele din urmă să dezlănţuie împotriva celui pe care l-a iubit ura sa viforoasă, sînt stări sufleteşti interpretate de Eliza Petrăchescu cu sensbilitate şi în acelaşi timp cu duritatea impusă de rol. „Rugaţi-vă, părinte, pentru cel asupra căruia va cădea ura mea”, această replică ce redă puterea caracterului Varvarei a fost rostită cu un suflu mai puţin dramatic de Gina Petrini,cea de a doua interpretă a acestui rol. Deşi Gina Petrini a imprimat personajului pe care-l interpretează sensibilitatea ce este o latură a Varvarei, ea totuşi nu a subliniat îndeajuns sfîşietoarea frămîntare a învăţătoarei şi In acelaşi timp energia, chiar măreţia caracterului ei. In rolul acesta, Gina Petrini merge în oarecare măsură pe linia rolurilor învăţătoarelor în care a jucat pînă acum — creaţii de altfel deosebit de reuşite. Varvara Petrici însă necesita alte resurse actoriceşti. Mereu agitat, trăind într-o permanentă tensiune, Luca Vorcaliuc — pe care-l bănuim trecut printr-una din şcolile fasciste de spionaj ale imperialiştilor — este un spion periculos, şiret şi abs. Septimiu Sever a redat cu multă veridicitate viclenia şi răutatea mor bidă a acestui criminal camuflat care are faţă de fiecare personaj o atitudine studiată şi gîndită precis. Este normal ca oarecare nervozitate, dezechilibru în comportare şi atitudini stranii să străbată interpretarea rolului lui Luca — desigur numai în fugare momente la început — chiar de la primele replici. N. Mavrodin, cel de al doilea interpret al rolului lui Luca ne apare însă în primul act ca un îndrăgostit sincer, un om oarecare, destul de blind care numai prin cîteva replici şi priviri mai stranii te pune puţin pe gînduri. In celelalte două acte tînărul actor N. Mavrodin dovedeşte reale posibilităţi în a interpreta rolul în care este distribuit. Latura abjectă a acestui trădător care în timpul războiului a fugit la fascişti trebuie să trezească dispreţul şi ura spectatorilor. De aceea e necesar ca ceea ce este specific caracterului lui să fie subliniat de la începutul piesei cu variate procedee artistice, desigur crescînd spre sfîrşit. Un alt personaj interesant este părintele Iulian. Transformarea acestuia sub influenţa evenimentelor şi întregul proces al conştinţei sale pînă în momentul in care îşi leapădă sutana constituie o creaţie în cariera actorului D. Onofrei. Semnalăm de asemenea jocul bine realizat şi studiat pînă în cele mai miciamănunte ale actorilor Ştefan Ciubotăraşu, Ion Manta, Florin Stroe, Ketty Ştefănescu, Boris Ciornei, Ileana Predescu şi Paul Sava. Direcţia de scenă a spectacolului semnată de N. Al. Toscani a subliniat în desfăşurarea piesei conflictul ascuţit al acestei drame psihologice reuşind să creieze o atmosferă bine închegată. Ar fi fost totuşi necesar ca regia să fi evitat unele lungiri nejustificate care fac pe alocuri ca acţiunea să lîncezească şi să fi ajutat totodată mai mult actorii tineri. Astfel, ar fi întregit succesul acestui spectacol de calitate prezentat pe scena Teatrului Municipal. MAGDALENA FOCŞA O scenă din piesă interpretată de şi Kelly actorii Florin Stroe, D. Onofrei Ştefănescu Astăzi şi în zilele următoare CONCERTE Cu prilejul implinirii a 150 de ani de la naşterea marelui compozitor rus M. I. Glinka, vom avea ocazia să ascultăm joi 3 iunie ora 19:40, in sala Ateneului R.P.R., concertul simfonic al orchestrei Radio dintat de Egizzio Massing maestru emerit al artei din R.P.R. Partea iutii a programului cuprinde muzică de Glinka, iar partea a doua muzică de Mozart. Astă-seară la ora 20, în sala Ateneului R.P.R., orchestra „ Barbu Lăutari" interpretează un concert de muzică populară. Acelaşiconcert va putea fi ascultat la ,,Arenele Libertăţii", sâmbătă 5 şi duminică 6 iunie, ora 20. Dirijează Nicu Stănescu. TURNEE OFICIALE Scenele teatrelor noastre găzduiesc în această săptămână două din teatrele de stat din provincie, in turnee oficiale prin ţară. Astfel, astă-seară, la ora 20, pe scena Teatrului Tineretului, Teatrul de Stat din Ploeşti prezinită spectacolul cu piesa ,,Sondaj adînc". In direcţia de scenă a lui Moni. Ghelerter, maestru emerit al artei din R.P.R., Teatrul de Stat din Arad prezintă joi 3 şi vineri 4 iunie, la ora 20, pe scena Teatrului C.C.S. spectacolul cu piesa „Ultima oră" TEATRU DE AMATORI In fiecare joi, slmbătă şi duminică în sala de festivităţi din piaţa Gării de Nord, încep la ora 19 specia,celele formaţiei artistice de teatru a comitetului de întreprindere C.F.R Gara de Nord, cu piesa „...Eseu", comedie în trei acte, de Tudor Muşatescu. CÎNTECE Şl DANSURI Un bogat program de cîntece populare romîneşti, sovietice, cîntece ostăşeşti, dansuri şi jocuri populare romineşti şi sovietice prezintă Ansamblul de cîntece şi dansuri al M.A.I. duminică 6 iunie la ora 20.30 in grădina „Boema" din str. C. A Rosetti nr. 46. MANIFESTĂRI CULTURALE IN BIBLIOTECI ŞI CLUBURI In cinstea Zilei Internationale aCopilului,colectivul bibliotecii raionale nr. 30 din raionul Griviţa Roşie, bd. I Mai nr. 365, organizează astă-seară la ora 19, în cadrul bibliotecii, o consfătuire cu micii cititori. Programul va fi completat cu recitări, coruri, cîntece şi gimnastică interpretate de către pionieri şi şcolari, cititori ai bibliotecii. Biblioteca centrală a Sfatului Popular al oraşului Bucureşti din str. Batiştei nr. 15 organizează pentru miine miercuri 2 iunie ora 14, o consfătuire cu ctitorii despre „Viaţa şi opera scriitorului Ilya Ehrenburg". ★ Miercuri 2 iunie, ora 15, spectatorii cei mici vor avea ocazia să vadă spectacolul cu piesa „Iepuraşul ingimfat" prezentat de Ansamblul Teatrului de Păpuşi al clubului sindicatului muncitorilor din invăţămînt — bd. 6 Martie nr. 32. ★ Formaţiile artistice de copii ale clubului sindicatului muncitorilor din invăţămint vor prezenta pe scena Teatrului C.C.S. duminică 6 iunie ora 10, un recital de balet. ANIVERSAREA A 150 DE ANI DE LA NAŞTEREA COMPOZITORULUI MIHAIL GLINKA Luni seara a avut loc în sala Ateneului R.P.R. un concert Glinka cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui compozitor rus. Programul a cuprins arii din operele „Ivan Susanin” şi „Ruslan şi Ludmila”, muzică de cameră şi leduri. Şi-au dat concursul corul Filarmonicii de Stat din Bucureşti, dirijat de Dumitru Botez, artist emerit al R.P.R., soliştii vocali Mircea Buciu, artist emerit al R.P.R., şi Lola Gălăşeanu (acompaniament la pian Josef Prunner) şi soliştii instrumentişti Al. Rădulescu (violă), Ion Filipnescu (pian), D. Ungureanu (clarinet) şi D. Alexandrescu (fagot). Concertul s-a bucurat de mult succes, Ieri, în numeroase întreprinderi şi instituţii s-a sărbătorit aniversarea a 150 de ani de la naşterea marelui compozitor rus Mihail Glinka. Astfel, în cadrul şcolii elementare şi medii de muzică, prof. Teodor Gariş a vorbit corpului didactic şi elevilor despre viaţa şi opera marelui compozitor. Apoi a urmat un program de lucrări ale compozitorului M. Glinka, executat de elevii şcolii. ★ Salariaţii Ministerului C.F.R. s-au adunat ieri, la ora 17, în sala de festivităţi a instituţiei, unde au ascultat o conferinţă despre compozitorul Glinka şi un program din lucrările compozitorului Glinka, executat de orchestra Direcţiei Generale Radio şi de solişti ai orchestrei. In cadrul înstituturir: „,Dr. Pasteur” ieri după amiază la ora 16, tov. dr. Maria Stanca a vorbit’ s’ialariaţilor Institutului despre viaţa şi open ’compozitorului Glinka. După conferinţă, salaraţii au vizionat filmul „Glinka”.