Informatia Bucureştiului, iunie 1954 (Anul 2, nr. 261-286)

1954-06-01 / nr. 261

Pag. 2-a L iteratura pentru copii CICERONE THEODORESCU CONSTRUCTORUL Ia uite : cuburi, în vitrină... Lung le-a privit. Ispită grea. Prea sunt de tot frumoase, prea! Pe-aici cu tata de-o să vină. Să i le cumpere, ar vrea. Dar i le-aduce singur, tata. ...Avu, cu ele, mult necaz. Și mult de lucru — avu... Dar azi, E gata, în sfîrşit, e gata Hidrocentrala din Bicaz ! VIST AV­OI­UL DIMINEŢII De cu ziuă, Piţigoiul Joacă-n geamuri tonto­roiu... Prăpădise, pe la cinci, o pereche de opinci. Dimineaţa pe la şase Joaca nu şi-o terminase. Pe la şase şi un sfert M-am sculat, m-am dus să-l cert: — „Haide, pleacă! Du-te trap! Ce mă scoli cu noaptea-n cap?“ Dar la geamuri, ce drăcie, Tot el face gălăgie: — „Somnorocea, tot mai sforăi ?” Strigă el.» „Ia vezi! Ce oră-i ?” ...„Doarme toată noaptea, nenea, Şi în zori l-apucă lenea?“ „Singuri, alţi copii se scoală... Tu n-ai treabă?... Tu n-ai şcoală?“ ..Şi motanul şi păpuşa S-au sculat!... Deschide uşa“. — „Ei comedie (zic eu) Ai să-mi cînţi aşa mereu ?” — „Am să-ţi cînt, că vreau să-ţi fie Toată ziua-n bucurie.“ „Am să-ţi cînt, să fii voios, Mă goneşti ?... Dar nu-i frumos !” „Spală-te... Te-mbracă iute. Vrei tot mama să te-ajute?" „Măi copile, măi şcolare Cărţile-n ghiozdan! Eşti mare “ „N-o să ciocănesc tot eu La fereastra ta mereu...“ „Sunt mai mic , nu ţi-e ruşine Să te scol tot eu pe tine 7” ...Uite-aşa mă cicăleşte De cu zori, pe păsăreşte, Dumnealui, ştiţi, vistavoiul Dimineţii — piţigoiul... Şi nu tace,-i ne-mpăcat, Pîn-mă vede îmbrăcat. PEGASUL, MlNZUL ŞI MIRTOAGA D­ae­­ ar fi să credem mitologia, Pega­sul a fost un pal admirabil. Imagina-,­ţi-vă că avea aripi, deci capacitatea de a se deplasa cu o viteză uluitoare pen­tru vremea aceea, şi o forţă care pe drept cuvint impune admiraţie. Cu o s­igură lovitură de copită, Pegasul a făcut să ţişnească pe muntele Helicon, fîn­tî­na Hippotenă, din care beau apă rece şi cristalină, muzele. Imaginea a­­ceasta făloasă despre Pegas, pe care a răspîndit-o cu două mii de ani în urmă, mitologia, nu se bucură de în­credere pe Ungă toţi poeţii, deşi nu­mele simbol­­ al animalului e adesea invocat de ei. Unul dintre aceşti poeţi, este şi Ion Gheorghe, care publică în nr. 4­­al „Vieţii Romîneşti” poezia „Pegasul meu”. Rezervele sunt­­suge­rate chiar din titlu, „Pegasul meu”, deci nu cel cu forţe mitice­, fabuloase. Dar care e murgul poetului ? Sunt mai mulţi, poetul îi schimbă pe rînd pentru a ajunge la... poanta finală, în felul şi pentru motivele urmă­toare : doritor să culeagă nişte rodii minunate — suntem într-o lume a bas­mului şi operind prin simboluri, poetul te îndeamnă să identifici­ rodiile cu flo­rile, roadele frumoase ale poeziei — poetul sare în şea, momeşte calul cu un măr murat — nu se ştie de ce — şi porneşte la drum. Cu toate că murgul e străin —■' „era al nu ştiu cui” — a­­leargă destul de bine, sau după ex­presia poetului „nu era un murg prea prost”. Un aspirant la rangul de Pe­gas, am spune noi. Dar, minune, v­rîn­d să sară peste ultimul deal, calul a că­zut istovit, sau tot cu vorbele poetu­lui „a rămas deşirat poznaşul armă­sar". Ca-n basme, un minunat şi ge­neros moşneag apare din senin, i­a mîna poetului, şi-l invită pe crestele Ciarpaţilor, de unde se văd „herghelii de cai neînfrîiaţi”. Un bun parc din care-şi poate alege un alt Pegas, îşi spune poetul în gînd, şi coboară ver­tiginos, fluturînd pe sub nările her­gheliei o tavă cu jar. O altă minune­­ „Numai răpciugoşii s-au întins", a­­dică au rîvni­t la jarul poetului. Iată însă că miraculosul moşneag, în cap­tate de deţinător al cheii simbolurilor, explică cu îngăduinţă, că rodiile nu se aduc cu cai de împrumut, ci cu cai autohtoni, pasă-mi-te „răipciugoşii” ca­re-ţi aparţin. Pegasul a fost degra - Idat dar poetul îi salvează onoarea, "iden-tificîndu-l în cele din urmă cu „mînzul doinei noastre strămoşeşti”. "Concluzia pe care numai cu bunăvoin­ţă o poţi scoate şi din care ar fi putut în­văţa şi poetul este următoarea: nu în­cerca să scrii poezii realiste încălecînd pe curente formaliste, ci folosindu-te ide doină şi tradiţiile populare. Ideea e incompletă şi, totuşi, pentru ca să se ajungă aici, te întrebi, de ce a fost nevoie de acest chinuitor şi steril efort de imaginaţie care se întinde pe patru­zeci de versuri, cu imagini absurde, cu moşnegi arbitrari şi analogii lipsite de logică ? De ce a fost necesar ca poetul să compare discret, dar jignitor, fru­moasele noastre doine cu caii „răp­­ciugoşi”, buni „să­ aduci cu ei păcură şi gaz” sau să-i pui la „saca ?”. Pen­tru care motiv ideile simple şi frumoa­se sînt exprimate Intr-un fel atît de preţios şi afectat, fals? Cui serveşte şi cine are interesul să transforme ima­ginea realităţii arzătoare a fiecărei zile de muncă, în simboluri vagi ? Cit timp, unii poeţi mai au de gînd să ocolească şi în fond să împiedice să răsune în creaţiile lor glasul triumfător şi glo­rios al vieţii noastre de azi ? Şi ar mai fi o întrebare: de ce publică „Viaţa Ro­­mînească” astfel de­­poezii ?. T. P. INFORMAŢIA BUCUREŞTIULUI Viaţa muzicală Liduri romîneşti în primă audiţie Un interpret valoros : NICOLAE SECǍREANU Artistul emerit al R.P.R. Nicolae Se­­căreanu, prim solist al Teatrului de Operă şi Balet, a dat un recital la ,,Dalles“ in cadrul căruia a prezentat o seamă de liduri din literat­ura cla­sică şi modernă a acestui gen vocal. Convins că emoţia artistică este con­diţionată şi de înţelegerea textului li­terar, Nicolae Secăreanu a cintat tot programul in romineşte, cu dicţiunea sa de o exemplară claritate, textele fiind traduse, cu mult s­it poetic, de către Anton Antonescu. Unii compozitori, ca Beethoven ori Brahms — a căror muzică oferă chiar in domeniul liedului aspecte diverse, bogate — au fost prezentaţi prin mai multe lucrări, scrise la epoci şi pe teme diferite.­­Ar­etent faţă de compoziţia rom­inească, — ceea ce nu se poate spune despre toţi cîntăreţii noştri — Nicolae Secă­reanu a prezentat ir. primă audiţie mai multe cintece de Paul Constantinescu, Alfred Mendelsohn, Radu Drăgan, Doru Popovici şi Pascal Beniciu. Paul Constantinescu a scris pe versu­rile poeziei ,,Doi voinici'' de St. O. Iosif im minunat cintec rominesc, de o mare putere expresivă. La început compozi­torul creează atmosfera de băjenie, de răzmeriţă, voinicul singuratic exprimind starea blestemată din trecutul ţării bin­tuită de război şi ciumă. Tema aceasta deosebit de pregnantă, revine de mai multe ori, de fiecare dată transformată cu măiestrie. Atmosfera apăsătoare este ruptă apoi prin mijlocirea unui recita­tiv cu caracter de baladă, după care apare un al doilea motiv contrastant, vesel. Este celălalt voinic, care fiind ,,cu chef" cintă și joacă: „Nici de turc, nici de tătar, n-am avut și n-am ha­bar" etc. In acest cintec relativ scurt, compo­zitorul a concentrat, cu un ascuţit simţ al valorilor şi cu remarcabila-i măies­trie a scrisului muzical, o adevărată operă de artă. ,,Toamna tîrziu", de Alfred Mendel­sohn, pe versuri de Coşbuc, reprezintă viziunea realistă a codrului care se frămintă şi vuieşte in vintul nordului ce se luptă să l desfrunzească... Pe această temă, compozitorul a făurit o muzică îndrăzneaţă cu intona­ţii romîneşti şi care tălmăceşte, din aproape in aproape gindul poetului. Corespondenţele între text şi muzică sini cit se poate de bine realizate, nu insă fără sacrificarea, uneori, a carac­terului melodios al Udului, a posibili­tăţilor de expresie şi chiar de respira­re ale interpretului. Cântecul „Dă-mi mina la iubito", pe versuri de Margareta Bărbuţă, a evi­denţiat însuşirile de melodist ale com­pozitorului Radu Drăgan Doru Popovici, unul dintre tinerii compozitori care s-a făcut remarcat in ultima vreme prin ridurile prezentate, este un real talent. ,,Doina" pe ver­suri de St. D. Iosif (ca și „Dintre sute de catarge", pe versuri de Emi­li­escu) confirmă aceasta. Compozitorul vădește însă o puternică înclinare că­tre muzica impresionistă, debussystă, de care ar fi de dorit, credem, să se despartă. In „Doina" ascultată stările o atmosferă de ,,Catedrală scufundată" (Debussy) care nu are nimic deaface cu haiducii ce doinesc de clocotesc pădurile. Un talent de mari promisiuni este Pascal Beniciu. Cîntecul său „Veselie" pe versuri de St. O. Iosif l-a arătat drept şi compozitor cu personalitate, ce spune româneşte fără a avea obsesia romanţei ieftine şi nici a intonaţiilor lăutăreşti vulgare. Subliniem odată cu acestea generozi­tatea şi convingerea cu care remarca­bilul artist al interpretării, Nicolae Se­căreanu, a studiat compoziţiile noi ro­­mineşti, impărtăşindu-le apoi ascultăto­rilor, popularizîndu-le. Este un frumos exemplu demn de a fi urmat şi de alţi cintăreţi ai noştri. J.­V.P. ATELIERUL SCULPTORULUI BORIS CARAGEA Iţi deschide chiar artistul, pe mîinile căruia lutul străluceşte umed : un bărbat înalt, cu statura de atlet şi figura luminoasă, des­chisă, ale cărui patru decenii şi ju­mătate de v­aţă au lăsat urmă doar în părul uşor încărunţit. Şi iată-te, trecînd din zgomotul rar al străzii înmiresmate de parfumul salcîmilor, în acest lăcaş tăcut de sticlă. De jur împrejur, fiinţe multe, mai mari şi mai mici, stînd liniş­tite şi fără suflu , sculpturile sau machetele viitoarelor lucrări. Şi to­tuşi, în pofida tăcerii lor, freamă­tul vieţii există, îi simţi pulsul în acest atelier. Pămîntul capătă viaţă în mîinile artistului : dintr-un pumn de lut înfloreşte uşor o privire în­dreptată înainte, un zîmbet, miş­carea vie a unei m­îini. Iată o sta­tuie de mari dimensiuni a lui Lenin, cu figura avîntată, cu mîna întinsă — gest deschizător de drumuri — iată şi alte cîteva machete din ghips ale lui Lenin. Precizarea maes­trului este lămuritoare : după sta­tuia expusă la Expoziţia anuală de Stat — şi pentru care a făcut stu­dii, schiţe şi machete nenumărate timp de cîţiva ani — lucrează în prezent la monumentul de mari pro­porţii al marelui conducător al proletariatului. — Trebuie să adîncesc mult ex­presia pe care o voi da chipului acestui mare om... Chipul său, ges­turile, întreaga-i atitudine, vor tre­bui să-l înfăţişeze într-o poză cît mai sobră şi reţinută — atît pe marele gînd lor cît şi pe omul de acţiune, revoluţionarul... Privirile cuprind lucrările de artă răspîndite pretutindeni în atelier : o machetă a statuii lui Caragiale, una a cunoscutului grup sculptural .,Intilnirea", pentru care maestrul a primit Premiul de Stat, o mamă cu­­ un copil în braţe, chipul unei ti­nere. Dar, de bună seamă, privirea ză­boveşte mai îndelung asupra sculp­turii în dimensiuni naturale aşe­zată pe un piedestal în mijlocul în­căperii. E lucrarea pe care o mo­dela sculptorul cînd iam posit... Desprinzîndu-se parcă din lutul ce­nuşiu, se profilează silueta unei femei în virată. Aşezată pe o laviţă, cu părul strîns intr-o basma legată la spate, cu un şal aruncat peste umeri, bătrîna s-a oprit tocmai din tors. Mîna, care subţiase pină a­­tunci firul de lină, s-a strîns pumn, căzînd pe genunchi, chipul, în ale cărui trăsături desluşeşti blîndeţe dar şi hotărîre, s-a ridicat între­bător înainte, iar ochii, ochii a­­ceştia cărora sculptorul nu le poate da culoare şi străluciri, dar atîta negrăită expresie, ochii bătrînei în­treabă şi acuză. — E mama mea, spune sculptorul simplu. Iar lucrarea se va intitula „Nu vrem război". Povestea felului în care s-a năs­cut ideia ace­stei monumentale sculpturi o ascult apoi în liniştea atelierului, istorisită de artist. Şi, nu ştiu de ce, dar am impresia că au plecat urechea să audă povestea, toate acele, mai mari sau mai mă­runte, fiinţe din lut. E de vină, desigur, tot sculptorul, care a dat atîta viaţă creaţiilor sale din pă­­mînt... „Un mic orăşel dobrogean, de pe malul mării. O zi din vara lui 41, cu soare dogoritor şi pămînt uscat. Pe o prispă, o bătrînă toarce. Dar ochii nu privesc firul, ci învăluiesc plini de dragoste un fecior înalt şi lat în spate. E feciorul ei, venit de la oraş pentru cîteva zile să-şi vadă bătrîna. Mama priveşte mîndră mîinile fiului, mîinile care însufle­ţesc pămîntul, şi se minunează iar în sinea ei. Dar ii sîngerează inima cînd îşi aminteşte cît de greu o duce băiatul, cît de amară e pîinea care o cîştigă cu mîinile lui de aur... Dintr-odată liniştea după-amiezii e spartă de dangănul prelung al clo­potelor şi de cîteva voci speriate: „Război, avem iar război” ! Bă­trîna a lăsat atunci turca... — Şi s-a uitat cu privirea pe care încerc să o redau în sculptură, pri­vire zguduită de cumplita veste. Cunoştea războiul — a trăit trei războaie, —­ iar bărbatu-său, tata, a murit în timpul celui din 1917... Priveşte-o aici, în fotografie... Cîteva poze îngălbenite de vreme îmi aduc imaginea acestei dîrze ne­veste. Şi înţeleg mai bine de ce artistul și-a ales-o pentru a da glas prin ea hotărîr'ii oamenilor simpli de a nu îngădui un nou cataclism mondial. ...S-a înserat și umbrele au pă­truns, învăluitor, în atelier. — Nu vreți să vă arăt grădina ?, întrebă sculptorul, pentru ca apoi să-mi comunice ca pe o mare taină , cînd vreau să mă recreez, îmi stro­pesc florile şi-mi îngrijesc pomii... Ieşim în grădina cu zidurile îm­podobite de basoreliefuri, urmaţi de Dalga, o căţeluşă neagră şi priete­noasă. Se bagă singură sub duşul furtunului, ca apoi să fugă,, scu­­turîndu-se răcorită. Maestrul îmi vorbeşte de caisul care anul acesta a făcut 25 de poame („nu vă dau voie să le rupeţi crude, poftiţi mai bine cînd s-or coace"), de corco­duşul şi gutuiul cel tînăr. Apoi despre alte proiecte de viitor, despre studenţii săi de la Institutul de Arte Plastice. Şi mi-a răsărit din nou în minte privirea bătrînei... SANDA FAUR Note de cititor TINEREJEA POETULUI Răsfoiind notele așezate la ultimile ipaginii a!e volumul!«' recent apărut *) găsești și aceste cuvinte aie l ui M­-i ia­­­kovski, spuse cu cîteva luni înainte de moarte : „Deseori, în ultimul timp, acei pe care îi irită activitatea mea li­­teraroa publ’ci­st­le­, spun că pur şi sim­plu eu nu mai ştiu să scriu versuri şi că urmaşii mă vor judeca pentru aceasta... Eu sînt un om hotărît, vreau să vorbesc eu însumi cu generaţiile viitoare şi să nu aştept ceea ce le vor povesti despre mime criticii mei, în viitor. De aceea, mă adresez direct urmaşilor, în poemul meu, care se nu­meşte „In gura mare". Mărturisirea lui Maiakovski pare oarecum limitată: el discută cu noi astăzi, direct,­­pasionant, convingător — nu numai prim ul-i­ma sa operă poetică, ci prin fiecare vers al său, prim nenumăratele poezii care alcătuiesc tezaurul nepreţuit ce­­i l-a lăsat, în dar, poetul „tovarăşei posteritate". Aceasta nu este o simplă figură de stil, ci o senzaţie evidentă pe care o încerci la lectura oricărei poezii a lui Miaiakovski Versul său arzător, te învăluie în cadenţa-ii entuziastă, îţi scormoneşte adine tainiţele inimii şi slobozeşte de acolo tot ceea ce este mai minunat, mai­ înălţător: dragostea pentru cauza revoluţiei, încrederea în ea, dorinţa de a-ţi dărui toate forţele desăvârşiri,­ e. De unde această imensă, copleşi­toare şi­­nestinsă prezenţă în contem­poraneitate, care dispreţuieşte şira­ a­­nilor ce ne despart tot mai­ tmcit de anul morţii sate ? Secretul trebuie căutat în însăşi în­ţelegerea de către Maia­kovski a sen­sului poeziei. Proc­lamînd că : „Noi nu recunoaştem o artă inutili­ă, poezia de astăzi este poezia luptei“, Maia­­kovski şi-a închinat versul luptei îm­potriva ..preascîrbâvniceiei sale — capi­talul". Slăvind revoiluţiia, el a impus din poezie croiul-masă dînd, la distanţă de un secol, replica romantismului in­­divid'Uialist care nu căuta eroismul în mase, ci în tipuri izolate de oameni a­lin­ta­ţi. La un apel generos a răsunat opi­nia lui Mianiakovski despre poezie, ce­rinţa lui adresată poeţilor într-o epocă în care scribii­ capitalului­ îşi revărsau lirismul pentru slăvirea poetică a să­punului de ras marca „X" sau a ce­lei mai moderne maşini de spălat rufe: ,,Daţi-ne versuri durabile, valabile pentru­ o sută de ani — să nu se destrame ca fumul Cu­ asemenea versuri de vini risipite. Cum pot fi create asemenea versuri de către poeţi, Mia­akovski vedea lim­pede : ,,Cu buzele arse, din rîul Această trăire intensă a vieţii, a noi­lor realităţi care-l ajută şi chiar îl obligă pe poet să-i dezvăluie sensurile, aminteşte caracterizarea pe care i-a făcut-o Ilya Eh­ren­burg : „A înălţat — spunea el despre Maiakovski — pînă la rangul de poezie pură, fenomene considerate înaintea lui ca fii­­d pro­zaice, ca terminologie a gazetelor, limbajul străzilor, noua sintaxă sim­plificată". Putem lua oricare poezie cuprinsă în volumul de faţă : nu vom găsi vreuna care să nu fi­ răspuns unui fapt precis, concret ; unei chemări impe­rioase a momentului istoric bine defi­nit ; unei dorinţe nestăvilite de a urma pas cu pas realitatea în avantul ei în­aripat spre viitor. „Comanda socială"­ era înţeleasă în acest sens de Mana­­kovski. Ea nu putea izvorî decât din participarea permanentă, activă la viaţa poporului, în toată diversitatea mani­festărilor ei. Aşa s-a născut poezia „Tineretului nostru" — rod a­ unui turneu făcut de Maiakovski prin ora­şele Uniunii Sovietice în toamna a râului 1920, cu scopul de a ţine con­ferinţe. Aşa s-a născut şi „Povestirea turnătorului Ivan Cozîrev despre insta­larea lui într-o locuinţă­­nouă” — după vizita făcută de Maiakovski în clă­­direa proaspăt ridicată pe strada Lenin din Sverdlovsc unde er,au fosta-1928) laţi atunci (poezia a apărut în muncitorii uzinei Verh-Iseţc. Aşa s-au născut versurile-balo­­ţ­etă despre lumea capitalistă pe care a străbătut-o poetul cu „paşaportul sovietic". Aşa s-au născut versurile sale despre problemele artei (ciclul din din 1925) în luptă cu „­li­richii castraţi". Aşa s-a născut întreaga sa operă mi­nunată, acea „pânză uriaşă scrisă în trăsături, largi de un penel înfuriat", cum o numeşte Alexei Tolstoi. Făcînidu-se ecoul fenomenelor-esenţă ale actualităţii, aii acelor fenomene care pe plan istoric prezentau importanţă şi forţă generalizatoare, Maiakovski ne devine apropiat, pentem lnoram prin clarviziunea cu care descoperă forţele vechiului şi ale noului în luptă, prin precizia cu care stabileşte direcţia lo­viturii ce trebuie dată trecutului în­tunecat pentru a ne sălta cu încă o treaptă spre „zarea comunistă". Este în fond, expresia contopirii organice a destinului său de cetăţean şi poet cu ideile glorioase ale revoluţiei, cu p­o­dul comunist, cu patria spatailis cu poporul nemuritor, după cum s­pr el însuşi , o uzină sovietică producind fericirea poporului" In aceasta stă secretul tinereţii poe­ziei lui Maiakovski căreia anii nu vin decît să-i sporească flacăra cu care ea aprinde sufletele oamenilor, în aceasta stă secretul tinereţii poetului însuşi. EUGEN ATANASIU *) V. Maiakovski: „Poeme Alese" - Ed. „Cartea Rusă“ 1954. in faţa timpului, poţi să te lauzi în faţa Republicii, în faţa femeii iubite". „Mă simt te-apleacă să bei cu numele — „Faptă".. CARACTERE PUTERNICE ,,Dragoste in zori de zi” de Iaroslav Galan pe scena Teatrului Municipal Revărsatul zorilor luminează cu raze aurii bătrîna casă ţărănească. Prin uşa larg deschisă se profilează în depăr­tare stîncile masive ale Carpaţilor încă înzăpeziţi. In această casă dintr-un sat al Ucrainei subcarpatice îşi trăiesc viaţa oameni ale căror caractere poartă parcă amprenta masivilor de piatră ce predomină şi străjuiesc înălţimile. Ziua care începe cu o dimineaţă li­niştită de primăvară va fi poate ziua cea mai agitată din viaţa Varvarei Pe­­trici — învăţătoarea din satul lasnîci. In cele 24 de ore în care se petrece acţiunea piesei „Dragoste în zori de zi”, învăţătoarea va trăi puternica dra­mă a descoperirii trădării mîrşave a omului pe care-1 iubeşte. In dimineaţa care începe, au loc pri­mele semănături colhoznice din satul lasnîci. Asuprit într-un trecut nu prea îndepărtat de puteri străine, satul revenit în urmă cu 4 ani puterii sovietice por­neşte în primăvara anului 1949 — cînd are loc acţiunea piesei — pe calea co­lectivizării. Situat într-o regiune apro­piată de graniţa Uniunii Sovietice, sa­tul este una din ţintele imperialiştilor care trimit spioni şi agenţi pentru a sabota şi pune la cale acte de diver­siune. Unul dintre aceştia este Luca Vorcaliuc, fiul cinstitului agronom Mîcola. Conflictul puternic al piesei este de­terminat de poziţia iubitei şi a tatălui faţă de omul pe care amîndoi îl iubesc şi care, la un moment dat, trezeşte bă­nuieli îngrozitoare, iar pînă în cele din urmă este demascat şi înlăturat fără cruţare, chiar de ei. Cu o mare forţă dramatică Iaroslav Galan dezvăluie caracterul intransi­gent al eroilor săi pozitivi — oa­meni energici, dăltuiţi parcă în grani­tul munţilor. Varvara, Mîcola şi Se­men — sînt personaje care trăiesc in­tens pe scenă, sînt tipuri caracteristice acelor locuri în plină transformare spre o viaţă nouă, sînt oameni care însu­fleţiţi de dragostea de patrie, ştiu să aleagă drumul drept chiar in împre­jurările cele mai grele. Autorul îi sur­prinde pe eroii săi într-unul din mo­mentele cruciale ale vieţii lor, caracteri­­zîndu-i în viitoarea acţiunii piesei. Din desfăşurarea celor patru acte a­­par cu claritate spectatorului caracte­risticile personalităţii învăţătoarei Var­vara Petrici. Dragostea mare, pa­sionantă şi în acelaşi timp echi­librul ce nu poate admite com­promisuri, hotărîrea şi energia în dra­gostea ei de patrie sînt trăsături e­­senţiale ale rolului. Această femeie cu mişcări line dar sigure, care arată că ştie să se stăpînească, dezvăluie intran­sigenţa şi uneori chiar duritatea ce o caracterizează. „Un sloi de ghiaţă în­cins” este la un moment dat replica rostită de un personaj al piesei. Prin jocul său Eliza Petrăchescu redă cu multă măiestrie şi expresivitate stările sufleteşti variate şi complexe pe care le trăieşte Varvara Petriei de la un ca­păt la celălalt al piesei. La început pa­siunea umbrită doar de mici îndoieli, apoi chinuitoare întrebări şi bănuieli, ca pînă în cele din urmă să dezlănţuie împotriva celui pe care l-a iubit ura sa viforoasă, sînt stări sufleteşti interpre­tate de Eliza Petrăchescu cu sens­bili­­tate şi în acelaşi timp cu duritatea im­pusă de rol. „Rugaţi-vă, părinte, pentru cel asu­pra căruia va cădea ura mea”, aceas­tă replică ce redă puterea caracterului Varvarei a fost rostită cu un suflu mai puţin dramatic de Gina Petrini,cea de a doua interpretă a acestui rol. Deşi Gina Petrini a imprimat personajului pe care-l interpretează sensibilitatea ce este o latură a Varvarei, ea totuşi nu a subliniat îndeajuns sfîşietoarea fră­­mîntare a învăţătoarei şi In acelaşi timp energia, chiar măreţia caracterului ei. In rolul acesta, Gina Petrini merge în oarecare măsură pe linia rolurilor învăţătoarelor în care a jucat pînă a­­cum — creaţii de altfel deosebit de reuşite. Varvara Petrici însă necesita alte resurse actoriceşti. Mereu agitat, trăind într-o perma­nentă tensiune, Luca Vorcaliuc — pe care-l bănuim trecut printr-una din şco­lile fasciste de spionaj ale imperialiş­tilor — este un spion periculos, şiret şi abs. Septimiu Sever a redat cu multă veridicitate viclenia şi răutatea mor­ bidă a acestui criminal camuflat care are faţă de fiecare personaj o atitu­dine studiată şi gîndită precis. Este normal ca oarecare nervozitate, dezechilibru în comportare şi atitudini stranii să străbată interpretarea rolu­lui lui Luca — desigur numai în fuga­re momente la început — chiar de la primele replici. N. Mavrodin, cel de al doilea interpret al rolului lui Luca ne a­­pare însă în primul act ca un îndră­gostit sincer, un om oarecare, destul de blind care numai prin cîteva replici şi priviri mai stranii te pune puţin pe gînduri. In celelalte două acte tînărul actor N. Mavrodin dovedeşte reale po­sibilităţi în a interpreta rolul în care este distribuit. Latura abjectă a acestui trădător care în timpul războiului a fugit la fascişti trebuie să trezească dispreţul şi ura spectatori­lor. De aceea e necesar ca ceea ce este specific caracterului lui să fie subliniat de la începutul piesei cu variate pro­cedee artistice, desigur crescînd spre sfîrşit. Un alt personaj interesant este pă­rintele Iulian. Transformarea acestuia sub influenţa evenimentelor şi întregul proces al conşti­nţei sale pînă în mo­mentul in care îşi leapădă sutana constituie o creaţie în cariera actoru­lui D. Onofrei. Semnalăm de asemenea jocul bine realizat şi studiat pînă în cele mai mici­­amănunte ale actorilor Ştefan Ciubotăraşu, Ion Manta, Florin Stroe, Ketty Ştefănescu, Boris Ciornei, Ileana Predescu şi Paul Sava. Direcţia de scenă a spectacolului semnată de N. Al. Toscani a subliniat în desfăşurarea piesei conflictul ascu­ţit al acestei drame psihologice reuşind să creieze o atmosferă bine închegată. Ar fi fost totuşi necesar ca regia să fi evitat unele lungiri nejustificate care fac pe alocuri ca acţiunea să lînce­­zească şi să fi ajutat totodată mai mult actorii tineri. Astfel, ar fi întregit suc­cesul acestui spectacol de calitate pre­zentat pe scena Teatrului Municipal. MAGDALENA FOCŞA O scenă din piesă interpretată de şi Kelly actorii Florin Stroe, D. Onofrei Ştefănescu Astăzi şi în zilele următoare CONCERTE Cu prilejul implinirii a 150 de ani de la naşterea marelui compozitor rus M. I. Glinka, vom avea ocazia să ascultăm joi 3 iunie ora 19:40, in sala Ateneului R.P.R., concertul simfonic al orchestrei Radio din­­tat de Egizzio Massing maestru e­­merit al artei din R.P.R. Partea iutii a programului cuprinde muzică de Glinka, iar partea a doua muzică de Mozart. Astă-seară la ora 20, în sala Ate­neului R.P.R., orchestra „ Barbu Lăutari­" interpretează un concert de muzică populară. Acelaşi­­concert va putea fi ascultat la ,,Arenele Li­bertăţii", sâmbătă 5 şi duminică 6 iunie, ora 20. Dirijează Nicu Stă­­nescu. TURNEE OFICIALE Scenele teatrelor noastre găzdu­iesc în­­ această săptămână două din teatrele de stat din provincie, in turnee oficiale prin ţară. Astfel, astă-seară, la ora 20, pe scena Teatrului Tineretului, Tea­trul de Stat din Ploeşti prezinită spectacolul cu piesa ,,Sondaj a­­dînc". In direcţia de scenă a lui Moni. Ghelerter, maestru emerit al artei din R.P.R., Teatrul de Stat din Arad prezintă joi 3 şi vineri 4 iunie, la ora 20, pe scena Teatrului C.C.S. spectacolul cu piesa „Ultima oră"­ TEATRU DE AMATORI In fiecare joi, slmbătă şi dumi­nică în sala de festivităţi din piaţa Gării de Nord, încep la ora 19 specia,­celele formaţiei artistice de teatru a comitetului de întreprindere C.F.R Gara de Nord, cu piesa „...Eseu", comedie în trei acte, de Tudor Mu­­şatescu. CÎNTECE Şl DANSURI Un bogat program de cîntece populare romîneşti, sovietice, cîntece ostăşeşti, dansuri şi jocuri populare romineşti şi sovietice prezintă An­samblul de cîntece şi dansuri al M.A.I. duminică 6 iunie la ora 20.30 in grădina „Boema" din str. C. A Rosetti nr. 4­6. MANIFESTĂRI CULTURALE IN BIBLIOTECI ŞI CLUBURI In cinstea Zilei Internationale a­­Copilului,­­colectivul bibliotecii raio­nale nr. 30 din raionul Griviţa Ro­şie, bd. I Mai nr. 365, organizează astă-seară la ora 19, în cadrul bi­bliotecii, o consfătuire cu micii ci­titori. Programul va fi completat cu recitări, coruri, cîntece şi gim­nastică interpretate de către pionieri şi şcolari, cititori ai bibliotecii. Biblioteca centrală a Sfatului Popular al oraşului Bucureşti din str. Batiştei nr. 15 organizează pen­tru miine miercuri 2 iunie ora 14, o consfătuire cu ctitorii despre „Viaţa şi opera scriitorului Ilya Ehrenburg". ★ Miercuri 2 iunie, ora 15, specta­­torii cei mici vor avea ocazia să vadă spectacolul cu piesa „Iepura­şul ingimfat" prezentat de Ansamblul Teatrului de Păpuşi al clubului sindicatului muncitorilor din invăţămînt — bd. 6 Martie nr. 32. ★ Formaţiile artistice de copii ale clubului sindicatului muncitorilor din invăţămint vor prezenta pe scena Teatrului C.C.S. duminică 6 iunie ora 10, un recital de balet. ANIVERSAREA A 150 DE ANI DE LA NAŞTERE­A COMPOZITORULUI MIHAIL GLINKA Luni seara a avut loc în sala Ateneu­lui R.P.R. un concert Glinka cu prile­jul împlinirii a 150 de ani de la naşte­rea marelui compozitor rus. Programul a cuprins arii din operele „Ivan Susanin” şi „Ruslan şi Ludmi­la”, muzică de cameră şi l­eduri. Şi-au dat concursul corul Filarmoni­cii de Stat din Bucureşti, dirijat de Dumitru Botez, artist emerit al R.P.R., soliştii vocali Mircea Buciu, artist eme­rit al R.P.R., şi Lola Gălăşeanu (acom­paniament la pian Josef Prunner) şi so­liştii instrumentişti Al. Rădulescu (vio­lă), Ion Filipnescu (pian), D. Ungu­­reanu (clarinet) şi D. Alexandrescu (fagot). Concertul s-a bucurat de mult suc­ces,­­­ Ieri, în numeroase întreprinderi şi instituţii s-­a sărbătorit aniversarea a 150 de ani de la naşterea marelui compozitor rus Mihail Glinka. Astfel, în cadrul şcolii elementare şi medii de muzică, prof. Teodor Gariş a vorbit corpului didactic şi elevilor despre viaţa şi opera marelui compo­zitor. Apoi a urmat un program de lucrări ale compozitorului M. Glinka, executat de elevii şcolii. ★ Salariaţii Ministerului C.F.R. s-au adunat ieri, la ora 17, în sala de festi­vităţi a instituţiei, unde au ascultat o conferinţă despre compozitorul Glinka şi un program din lucrările compozitorului Glinka, executat de or­chestra Direcţiei Generale Radio şi de solişti ai orchestrei. In cadrul înstituturir: „,Dr. Pasteur” ieri după amiază la ora 16, tov. dr. Maria Stanca a vorbit’ s’ialariaţilo­r In­stitutului despre viaţa şi open ’compo­zitorului Glinka. După conferinţă, sa­lar­aţii au vizionat filmul „Glinka”.

Next