Informatia Bucureştiului, decembrie 1962 (Anul 10, nr. 2901-2926)

1962-12-01 / nr. 2901

Declaraţiile lui A. I. Mikoian după dejunul oferit de D. Rusk WASHINGTON 1 (Agerpres). — TASS transmite: La 30 noiembrie A. I. Mikoian, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., a participat la Departamentul de Stat la un dejun oferit în cinstea sa de D. Rusk, se­cretarul de stat al S.U.A. La dejun au luat parte A. F. Do­­brînin, ambasadorul U.R.S.S. în Sta­tele Unite, și G. M. Kornienko, con­silier de ambasadă, iar din partea americană — G. Ball, secretar de stat adjunct al S.U.A., L. Thompson, adjunct special al secretarului de stat, și R. Davis, secretar de stat adjunct pentru problemele europene. Timp de trei ore A. I. Mikoian şi secretarul de stat Rusk au avut un schimb de păreri într-o serie de pro­bleme care interesează cele două ţări. După dejun A. I. Mikoian a făcut unui mare grup de ziarişti americani şi străini, reprezentanţilor radiodifu­ziunii şi televiziunii o declaraţie în care a spus printre altele: „Am discutat o sferă largă de pro­bleme internaţionale care interesează cele două ţări ale noastre. Am discu­tat nu numai problema cubană, ci şi problemele dezarmării, problema Berlinului şi altele. Convorbirea a decurs pe un ton calm, în spiritul înţelegerii şi bună­voinţei, în spiritul năzuinţei celor două părţi de a obţine reglementarea tuturor problemelor importante. Joi am stat de vorbă cu preşedintele Ken­nedy. Am ajuns la o înţelegere în sensul că vom da reprezentanţilor noştri la New York instrucţiuni de a continua tratativele în vederea regle­mentării problemelor din regiunea Mării Caraibilor. Aşteptăm un pro­gres în aceste tratative. Nădăjduim că şi partea americană aşteaptă ace­laşi lucru“. NEW YORK 1 — Trimisul special Agerpres, C. RÄDUCANU, transmite : La O.N.U. a fost dat publicităţii raportul lui Robert Gardiner, şeful misiunii O.N.U. în Congo, „în legă­tură cu evenimentele referitoare la traducerea în viaţă a rezoluţiilor din 21 februarie şi 24 noiembrie 1961“. Raportul trece sub tăcere faptul că rezoluţiile adoptate de Consiliul de Securitate în scopul realizării uni­tăţii naţionale a Congoului şi al re­tragerii cît mai grabnice din Katanga a mercenarilor străini au rămas doar pe hîrtie. In schimb se acordă o de­osebită atenţie aşa-zisului „plan de reconciliere naţională în Congo“ ale cărui prevederi au fost elaborate după cum se ştie la Washington, deşi planul a fost prezentat sub auspi­ciile O.N.U. Acest plan, care prevede „Unificarea Congoului“ pe baza fe­deralizării ţării şi împărţirea între Chombe şi guvernul central al Con­goului a veniturilor provenite din im­pozitele plătite de societatea Union Miniere, oglindeşte mai curînd in­teresele separatiştilor katanghezi şi ale stăpînilor lor occidentali decit ale poporului congolez. Deşi s-a declarat formal de acord cu acest plan, Chombe a recurs la tot felul de manevre pentru a amîna punerea sa în practică şi a profitat de răgazul obţinut pentru a-şi spori forţa militară. Faţă de indignarea majorităţii delegaţilor participanţi la sesiunea Adunării Generale a O.N.U., în special a celor africani, care au cerut cu insistenţă să se pună capăt activităţii nefaste a lui Chombe, şi pentru a evita o situaţie dificilă pentru puterile occidentale, Departa­mentul de Stat, acţionînd prin inter­mediul subsecretarului de stat, Mc­Ghee, care a devenit un adevărat voiajor comercial în problema con­goleză, a depus eforturi pentru rea­lizarea unei unităţi de vederi occi­dentale concretizată sub forma unui program ce a primit numele diplo­matului amintit. Conţinutul programului McGhee este reflectat în declaraţia co­mună Kennedy-Spaak, dată recent publicităţii la Washington, care îşi propune să-l convingă pe Chombe să renunţe în favoarea guvernului cen­tral la o parte din impozitele înca­sate de la societatea Union Miniere. Acest program reprezintă în fond o manevră al cărei scop este destul de transparent. Pe de o parte el limi­tează problema la un aspect unic, cel financiar, evitînd orice refe­rire la problema principală, unifica­rea ţării; pe de altă parte puterile occidentale încearcă să pozeze în campioni ai găsirii unei soluţii în problema congoleză pentru a-şi con­solida poziţia în eventualitatea eşuă­rii discutării ei la O.N.U. Aceste aprecieri își găsesc confir­marea chiar în paginile presei ame­----------- ----------O O­ricane. Astfel,, ziarul „NEW YORK TIMES“ scria recent: „Katanga va primi chiar mai mult de­cît era pre­văzut în planul lui U Thant (denu­mire dată în Occident planului de „reconciliere“) şi deocamdată situa­ţia este fluidă, iar Chombe continuă să se înarmeze“. La rîndul său „WASHINGTON POST“ arată în­­tr-un articol redacţional: „Unii oc­cidentali sunt alarmaţi că intensifica­rea nerăbdării ţărilor neutre afro­­asiatice ar putea determina cererea de a se proceda la un boicot al im­porturilor de cupru şi cobalt din Ka­tanga, ceea ce ar aduce mari pre­judicii“. Dar o părere şi mai autorizată despre noile manevre occidentale şi scopurile lor a apărut sub forma unei scrisori adresată ziarului „New York Times“ de Theodor Idzumbuki, repre­zentantul permanent al Congoului la O.N.U., care criticînd soluţia parţială propusă de americani şi de puterile coloniale europene scrie: „Cauza principală care împiedică revenirea la stabilitatea economică o constituie răsturnarea politică şi socială provo­cată de conducătorii katanghezi şi de sprijinitorii lor străini, care în do­rinţa febrilă de îmbuibare personală, împiedică poporul congolez să se re­întoarcă la condiţii normale. Sarci­na cea mai urgentă rămîne lichida­rea secesiunii katangheze“. Cu ajutorul aşa-zisului „plan de reconciliere naţională a Congoului” P­uterile occidentale împiedică lichidarea secesiunii TELEGRAMA Preşedintele Prezidiului Adunării Populare Supreme a R.P.D. Coreene, Toi En Ghen, şi preşedintele Cabinetului de Miniştri al R.P.D. Coreene, Kim Ir Sen, au trimis o telegramă de răspuns tovarăşilor Gheorghe Gheor­­ghiu-Dej, preşedintele Consiliului de Stat al R. P. Române, şi Ion Gheorghe Maurer, preşedintele Consiliului de Miniştri al R.P. Romíné, prin care mulţumesc pentru felicitările ce le-au fost adresate cu prilejul reale­gerii lor în posturile de preşedinte al Prezidiului Adunării Populare Supre­me a R.P.D. Coreene şi preşedinte al Cabinetului de Miniștri al R.P.D. Coreene. In ultima zi a lunii, la „Electroaparataj“ (Urmare din pag. I) Echipele de muncitori s-au angajat să termine toate aparatajele, astfel ca, în ultima zi a lunii, să nu ră­­mînă nici o restanţă. Nu e totuşi greu de observat că, undeva, pe parcursul lunii, ritmici­Aceste cîteva exemple atestă că, în privinţa ritmicităţii, sunt încă la­cune care creează, la sfîrşitul lunii, unele greutăţi în îndeplinirea pla­nului. ★ Vizita întreprinsă ieri la „Electro­aparataj“ s-a încheiat către ora prîn­­zului. Muncitorii, inginerii, tehnicie­nii luptau cu însufleţire pentru ca­tatea n-a fost întrutotul respectată. Intîrzierile în livrarea unor piese din celelalte secţii, către montaj, au creat acum, în ultima zi a lunii, necesi­tatea unui „asalt“ nedorit. Următo­rul tablou va fi, în acest sens, edi­ficator : ultima zi a lunii să încununeze bi­lanţul bogat al întrecerii socialiste. Nu încape însă îndoială că, o mai justă coordonare a acestor eforturi, o mai deplină respectare a decala­jului inter-sectoare şi, implicit, a rit­­micităţiii vor adăuga noi succese în producţie celor repurtate de colecti­vul de muncă al acestei întreprin­deri. Piesa Termen de livrare Termen real Secția care le-a ^­­ __________________de predare_________întârziat 1. Camerele de 22 noiembrie 29 noiembrie Prese bachelită stingere ale arcu­­lui electric 2- Magnetul mo- 27 noiembrie 29 noiembrie Prese mecanice bil de la întreru­pătorul automat de 25 A_________________________________________,____________________ 3. întrerupătorul 25 noiembrie 30 noiembrie Piese mecanice auxiliar de la contactorul de 10 A 4. Cutia contac- 25 noiembrie 30 noiembrie Cazangerie­torului de 200 A Zgomotul oraşului (Urmare din pag. I) fcă producă un zgomot de aceeaşi tă­rie ca şi un ciocan pneumatic. Au fost construite atenuatoare de zgo­mot eficace, aplicate la toba de eşa­pament a motocicletelor. Trebuie doar ca­ aceste atenuatoare să fie menţi­nute la locul lor, în ansamblul acţiunii de combatere a zgomotului oraşului, o măsură e­­ficace este împiedicarea, cît mai mult cu putinţă, a transmiterii zgo­motului de la sursă la urechea ascul­tătorului, cu alte cuvinte, izolarea omului de zgomotele înconjurătoare. Este o problemă de urbanistică de care se ţine tot mai mult seama în prezent la reconstrucţia oraşelor din ţara noastră. Prin zonarea industriei în raport cu cartierele de locuinţe, prin modul de dispunere a clădirilor de locuit, prin retragerea lor faţă de arterele de mare circulaţie, prin crearea de spaţii verzi şi locuri speciale de joacă pentru copii, se ajunge la ob­ţinerea unui zgomot mai puţin in­tens­­ în dreptul ferestrelor. Asemenea măsuri sunt aplicate la noile con­strucţii de la Drumul Taberei şi de la Balta Albă etc. Dat fiind că unităţile comerciale amplasate la parterul clădirilor de locuit sunt puternice surse de zgo­mot. In noua concepţie arhitecturală de proiectare a ansamblurilor de clă­diri magazinele nu mai sunt cuprinse în blocuri de locuit. Acestora li se rezervă clădiri separate, cu unul sau două etaje. Acest principiu a fost aplicat, de exemplu, la noile clădiri de pe Magistrala Nord-Sud, în centrul oraşului sau pe străzi cu construcţii vechi, unde condiţiile existente impun, totuşi, amplasarea unităţilor comerciale la parterul clă­dirilor de locuit, este necesară luarea de măsuri pentru ca zgomotul să nu tulbure pe locatarii de la etajele su­perioare. Izolarea fonică a motoare­lor, ventilatoarelor şi compresoare­­lor, precum şi a altor instalaţii folo­site de unităţile comerciale, insono­­rizarea încăperilor de deservire publi­că (restaurante, bufete, magazine etc.), manipularea în linişte a măr­furilor la încărcare şi descărcare, constituie unele din aceste măsuri. Este cît se poate de binevenită ini­ţiativa Ministerului Comerţului Inte­rior de a se examina problema zgo­motului la unităţile care depind de acest minister şi de a se lua măsurile de combatere adecvate. In campania de combatere a zgo­motului, stimulată în mod continuu de Comisia de acustică a Academiei R.P.R., au fost obţinute unele suc­cese, însă in acest domeniu mai sunt încă multe de făcut. Totuşi, prin e­­fortul comun al organelor administra­tive, al organizaţiilor obşteşti, al uni­tăţilor de cercetare şi de proiectare şi cu concursul cetăţenilor, Bucu­­reştiul va putea avea climatul de linişte dorit, atît de necesar lucrului şi odihnei oamenilor muncii. INFORMATIA Larga mişcare de protest impotriva inscenarii judiciare din Berlinul occidental BERLINUL OCCIDENTAL 1 (Ager­pres). — La 30 noiembrie, în Berlinul occi­dental a avut loc o conferinţă de presă la care reprezentanţi din dife­rite ţări europene ai organizaţiilor luptătorilor din mişcarea antifascistă de rezistenţă au condamnat cu in­dignare procesul înscenat de autori­tăţile de la Bonn Uniunii persoane­lor persecutate de nazişti. împotriva acestui proces monstruos protestează cercurile cele mai largi ale populaţiei din toate ţările Euro­pei occidentale care au fost atacate de cotropitorii fascişti. Acest proces nu trebuie lăsat fără răspuns ! — a declarat Toulas, secretarul general al Federaţiei internaţionale a luptăto­rilor din rezistenţă, a victimelor şi deţinuţilor fascismului. El a relatat că în numeroase­ ţări din Europa se desfăşoară o mişcare de protest împotriva samavolniciei judiciare a autorităţilor din R. F. Germană. In Danemarca, Franţa şi Italia au fost create comitete de apă­rare a U.P.P.N., din care fac parte lideri politici influenţi, foşti parti­cipanţi activi la lupta împotriva fas­cismului hitlerist. In fruntea comi­tetului francez pentru apărarea aces­tei organizaţii antifasciste se află fostul senator Jacques Debu-Bridel. Toulas a comunicat că participan­ţii la conferinţa internaţională a ju­riştilor care a avut loc recent la Roma au hotărît ca în cazul cînd Uniunea persoanelor persecutate de naziști va fi condamnată, să organi­zeze un contraproces împotriva ace­lora care persecută pe antifasciștii germani. ­o­O­o- Şomaj şi intensificarea ritmului de muncă „binefacerile“ automatizării in capitalism NEW YORK­­ (Agerpres).­­ Recent a apărut în editura new­­yorkeză „New Century Publishers“ cartea .„Este posibilă folosirea depli­nă a braţelor de muncă ?“ de Hyman Lumer, care tratează una din cele mai acute probleme interne ale Sta­telor Unite — şomajul. Bizuindu-se pe o documentaţie bo­gată, autorul ajunge la concluzia că „era folosirii depline a braţelor de muncă“, proclamată de Keynes, Gal­braith, Hansen şi alţi economişti ai „liberei întreprinderi“, s-a dovedit a fi un mit. Incapacitatea inerentă so­cietăţii capitaliste de a utiliza în mod rodnic forţele sale productive şi de a procura de lucru muncitorilor se agravează tot mai mult. Un deosebit interes îl prezintă ca­pitolul privind automatizarea care arată că astăzi în Statele Unite nici unul din purtătorii de cuvînt ai marelui bussines nu mai vorbeşte despre faptul că automatizarea va avea ca rezultat sporirea şi nu mic­şorarea posibilităţilor de a găsi de lucru. Dimpotrivă, subliniază autorul, o dată cu automatizarea a crescut şi intensificarea ritmului de muncă de­oarece capitaliştii doresc nu numai să reducă cît mai mult numărul mun­citorilor, dar şi să stoarcă maximum din cei rămaşi. In legătură cu aceas­ta, autorul arată că propunerea pre­şedintelui Kennedy, privind reduce­rea impozitelor pentru marile firme în scopul încurajării investiţiilor in­dustriale, nu va duce decît la spori­rea capacităţii de producţie din care o mare parte este deja nefolosită, ceea ce va duce implicit la creşterea numărului şomerilor. Autorul scoate în evidenţă faptul că nu automatizarea în sine provoacă şomajul, ci modul cum este folosită de capitalişti şi în acest sens Lumer arată că în Uniunea Sovietică şi ţările socialiste automatizarea duce la creşterea bunăstării muncitorilor. . Cu prilejul vizitei pe care am în­­• • treprins-o în Guatemala, am constatat , cît de popular este dictatorul Fuen­­► tes. Numele lui e pe buzele tuturor. La Berlin am avut o convorbire cu procurorul procesului intentat „Uniu­nii persoanelor persecutate de na­ziști“. El mi-a mărturisit că are ordine să închidă cît mai curînd această ches­tiune. După grațiere, generalul Jouhaux, fosta căpetenie a O.A.S.-ului în Al­geria, mi-a declarat: — Totul e să nu ne pierdem capul. . Desene de A. POCH Plenara C.C. al P.C. din Cehoslovacia PRAGA­­ (Agerpres). — CTK transmite : La 30 noiembrie, la Praga a avut loc o plenară a C.C. al Partidului Comunist din Cehoslovacia. La ple­nară au fost discutate raportul Co­mitetului Central ce va fi prezentat Congresului al XII-lea al Partidului Comunist din Cehoslovacia cu pri­vire la activitatea C.C. al P.C. din Cehoslovacia şi la principala direcţie în dezvoltarea continuă a societăţii socialiste în R.S. Cehoslovacă, pre­cum şi proiectul de statut al P.C. din Cehoslovacia. Antonin Novotny a prezentat prin­cipalul raport la plenară. După dezbateri, C.C. al P.C. din Cehoslovacia a aprobat în unanimi­tate raportul și proiectul de statut, care au fost prezentate plenarei. Congresul al XII-lea al P.C. din Cehoslovacia se va deschide la 4 decembrie, în Palatul Congreselor din Praga. • La 30 noiembrie, în cursul dimineţii, a avut loc o şedinţă în­chisă a Consiliului de Securitate, consacrată desemnării lui U Thant ca secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru o perioadă care durează pînă în noiembrie 1966. Procedura urmată a constat în discutarea şi apoi adoptarea în unanimitate a unei rezoluţii, pre­zentate Consiliului de cei şase membri nepermanenţi ai Consiliu­lui de Securitate, între care şi Re­publica Populară Romînă. Reco­mandarea Consiliului de Securitate transformă calitatea de secretar ge­neral provizoriu pe care U Thant o deţine din noiembrie 1961 în aceea de secretar general al O.N.U. pînă în noiembrie 1966. (Din presa de dimineață). IN PREAJMA TRATATIVELOR DE LA LONDRA PENTRU ACORDAREA INDEPENDENŢEI RHODESIEI DE NORD LONDRA­­ (Agerpres). — Kenneth Kaunda, liderul Partidu­lui unit naţional al independenţei din Rhodesia de nord, a sosit vineri la Londra, unde împreună cu H. Nkumbula, liderul partidului Congresul naţional african din aceeaşi ţară, va duce tratative cu guvernul britanic pentru independenţa Rhodesiei de nord. Partidele conduse de cei doi fruntaşi africani au obţinut împreună la alegerile care au avut loc luna trecută in Rhodesia de nord 19 din cele 34 de mandate în parlamentul ţării. Kaunda şi Nkumbula au ho­tărît să-şi unească cele două forma­ţiuni politice pentru a pune capăt dominaţiei colonialiştilor albi, ai că­ror reprezentanţi deţin 15 locuri în parlamentul Rhodesiei de nord. In cadrul tratativelor de la Londra cei doi lideri africani vor cere, pe lin­gă independenţa Rhodesiei de nord, dizolvarea Federaţiei Rhodesiei şi Nyassalandului, constituită de autori­tăţile colonialiste britanice. Pag. a 3-a Z 1 III A AFRI­C 1 II iii I I ----------------­................. ..... .H jboOOOCOOOODOOOOOOOOOOCf ZIUA de 1 decembrie este sărbătorită ca zi de luptă a popoarelor­­ africane pentru consolidarea independenţei, pentru lichidarea rămăşiţelor­­ dominaţiei colonialiste. _ j In această zi popoarele de pe întregul nostru glob îşi reafirmă solidari­tatea cu cei care mai au încă de suferit ruşinosul jug al colonialismului, cu­­ cei care luptă pentru libertatea şi independenţa Africii. Astăzi, ziua de 1 de­cembrie se desfăşoară sub semnul lichidării radicale a nefastului sistem al­­ robiei, sub semnul luptei pentru înfăptuirea propunerilor U.R.S.S. privitoare­­ la lichidarea inedi­tă şi totală a colonialismului. Poporul român a sprijinit şi sprijină cu toată hotărîrea lupta pentru­­ libertate, Independenţă şi progres a popoarelor africane, el este și va fi­­ întotdeauna prietenul lor bun, alăturîndu-și cu fermitate glasul tuturor acelora­­ care cer lichidarea definitivă a colonialismului, sub toate formele și mani­festările sale. SooOCXXXOOOOOCOtXtCKXXXXOOOCJOOOOf X300000000000000000000000< • Pe harta Africii există în pre­zent 33 de state independente, re­­prezentînd patru cincimi din supra­faţa continentului. • 186 milioane de africani trăiesc astăzi in state africane independente. • Sub jugul exploatării şi asu­pririi mai trăiesc încă 43 milioane de africani în Kenya şi Zanzibar, în Angola şi Mozambic, în Somalia franceză şi Guineea spaniolă şi în celelalte teritorii aflate încă sub stă­­pînirea Angliei, Portugaliei, Spaniei, Franţei, Republicii Sud Africane. • Creşte vertiginos proletariatul a­­fricani. Din 1938 pînă în 1960, numărul muncitorilor salariați a crescut in Re­publica Congo (cu capitala la Leopold­ville) de la 522 500 pînă la 1 200 000, în Republica Sud-Africană de la 713 000 pînă la 2 400 000, în Ghana — de la 63 800 pînă la 350 000, în Nigeria — de la 227 400 pînă la 540 000, în Rhodesia de sud — de la 107 600 pînă la 700 000, iar In Uganda — de la 72 700 plnă la 310 090. „APĂRĂTORII CIVILIZAȚIEI11 ÎN CONCEPȚIA N.A.T.O. • In 1962, în Angola, colonie a unui stat membru al N.A.T.O., Portugalia, se mai practică munca forţată sub for­ma „contractării“. Ministrul de externe portughez afirma că raportul comitetu­lui O.N.U. care a dezvăluit realitatea angoleză ar fi „tendenţios şi nebazat pe fapte“. Iată cîteva fapte care nu pot fi dezminţite. Din 100 de noi născuţi, mor 80. 99 la sută din populaţie este analfa­betă. Despre cei care întreţin o asemenea stare, despre colonialiştii portughezi ziarul „New York Times“ scria că sunt „apărători activi ai civilizaţiei în A­­frica“.­­ Recent, cu ocazia acţiunilor ma­sive de represiune ale poliţiei gu­vernului rasist al Republicii Sud- Africane în localitatea Paar­, cînd au fost arestaţi peste 330 de africani, s-a vorbit despre existenţa­ unui grup ilegal „Pogo“ ceea ce înseamnă în limba hosa „Independenţă şi pu­ritate“. Ca şi organizaţiile denumite „Comitetul eliberării naţionale“ şi „Lancea naţiunii“, noul grup activea­ză în ilegalitate continuînd activita-­ tea partidului Congresul naţional african scos în 1960 în afara legii. AJUTOR DEZINTERESAT • „Ajutorul dezinteresat al ţări­lor lagărului socialist şi mai ales al Uniunii Sovietice este un ajutor fără nici un fel de condiţii politice. El ne garantează crearea unei economii naţionale independente, ne garantează condiţiile pentru cucerirea adevăratei independenţe“. (Plean Kamiba, diplo­mat din Republica Mali). CU AJUTORUL specialiştilor sovie­tici, la Conakry se construieşte un Institut politehnic care va avea 1500 de locuri. In fotografie, unul din sectoarele de construcţie.­­ „Istoria penetraţiei capitaliste In Africa numără zeci de ani. Ea n-a adus nimic bun. Popoarele continen­tului, care s-au trezit, nu pot merge pe calea progresului folosind vechile metode. Socialismul — iată calea pe care vor merge noile naţiuni ale Africii'' — scrie revista ghaneză „Ghanian Monthly". 33 DE STATE INDEPENDENTE­­ La 26 000 locuitori există un singur medic. • Vineri seara a sosit la Roma de­legația Partidului Muncitoresc Ro­mín, care va participa la lucrările celui de-al X-lea Congres al Parti­dului Comunist Italian. • Comisia balcanică a U.N.E.S.C.O. a aprobat propunerea R.P. Romíne de sprijinire de către U.N.E.S.C.O. a activităților culturale balcanice şi crearea unei asociaţii internaţionale de studii balcanice. • Vineri, 30 noiembrie, la Minis­terul Comerţului Exterior s-a sem­nat un nou acord comercial şi de plăţi pe termen lung intre R.P. Ro­mînă şi Republica India. (Din presa de dimineaţă). VIENTIANE. — După cum se re­latează din Vientiane, şedinţa ordi­nară a guvernului Laosului prezi­dată de primul ministru, prinţul Suvanna Fumma, a cerut grupărilor respective din ţară să pună in liber­tate pe deţinuţii politici. D In Irak a sosit primul grup de specialişti sovietici pentru acorda­rea de ajutor tehnic in efectuarea lucrărilor de prospectări şi proiec­tări, reconstrucţia sistemelor de iri­gaţii şi de drenaj a păminturilor irigabile din Irakul de sud, pe o su­prafaţă de aproximativ 1 milion hec­tare. (Din presa de dimineaţă). TOKIO. La 1 decembrie muncitorii făcind parte din Sindicatul compa­niei japoneze de aviaţie „Nihon Koku“ au declarat o grevă de 48 de ore, BOGOTA.­­ In sala Teatrului „California“ din Bogota şi-a deschis lucrările primul Congres al Uniunii Tineretului Comunist din Columbia. Congresul va dezbate raportul cu privire la situaţia politică din a­­ceastă ţară, programul de luptă al tineretului columbian şi statutul Uni­unii Tineretului Comunist. Participanţii la congres au apro­bat în unanimitate mesajul de salut adresat poporului cuban. • La 30 noiembrie, Bachir Hadj An­, secretar al C.C. al Partidului Comunist din Algeria, a cerut să se anuleze hotărlrea guvernului alge­­rian de a interzice Partidul Comu­nist din Algeria. In declaraţia pu­blicată la 30 noiembrie de ziarul „Alger Republicam“, Hadj An­ ca­racterizează această hotărîre drept o „măsură gravă şi cu totul ilega­lă“. El scrie că această măsură este antidemocratică şi „că nu poate fi decit pe placul imperialiştilor“. (Din presa de dimineaţă) CATASTROFĂ AERIANĂ PE AERO­DROMUL IDLEWILD DIN NEW YORK NEW YORK­­ (Agerpres). — Un avion cvadrimotor, aparţinînd companiei americane „Eastern Air­lines“, s-a prăbuşit ieri seară pe ae­rodromul Idlewild din New York. La bordul avionului se aflau 45 de pasageri şi 5 membri ai echipajului. Potrivit ultim­elor informaţii, 18 per­soane supravieţuiesc. • O informaţie publicată la 30 noiembrie de ziarul londonez „Daily Express“ a provocat o puternică e­­moţie în Marea Britanie. După cum arată ziarul, regiuni întinse din An­glia au fost ameninţate în 1958 să fie distruse atunci când un sergent din armata americană, care lucra la baza aeriană de la Sculth­orpe, situată la 90 de mile nord de Lon­dra, a vrut să se sinucidă. El a fost oprit de soţia lui să-şi ducă la în­deplinire hotărîrea de a trage un foc de revolver într-o bombă nu­cleară situată în depozitele acestei baze. Ziarul arată că dacă militarul american ar fi tras, ,,explozia ar fi distrus o regiune întinsă a Marii Britanii“. (Din presa de dimineaţă). ÎNCONJURUL lumii intr-o barcă CU PINZE! LONDRA­­ (Agerpres). — Agenţia France Presse anunţă că trei tineri — un elveţian, un german şi un suedez — au părăsit vineri seară portul Scarborough la bordul unei bărci cu pînze de 12 metri pen­tru a face înconjurul lumii. Numai suedezul Bengt Kjell, in virstă de 23 de ani, este marinar. Ei consideră că înconjurul lumii va dura patru ani. • La Reykjavik s-au încheiat lu­crările Congresului a! XlII-lea al Partidului Socialist Unit din Islanda. (Din presa de dimineață). • In anul care a trecut în rîndu­­rile Partidului Comunist Francez au intrat 48 000 de noi membri. In între­prinderi, in oraşe şi sate au luat fiinţă 1 350 de celule noi ale parti­dului comunist. Aceste date sunt ci­tate in declaraţia Biroului Politic al P.C. Francez, consacrată începerii campaniei de preschimbare a carne­telor de partid pe 1963. (Din presa de dimineaţă). RIO DE JANEIRO. — Camera De­putaţilor a Congresului Braziliei a aprobat bugetul de stat al acestei ţări pe anul 1963. Capitolul cheltuieli din buget reprezintă 1 023 miliarde cruzeiros, iar capitolul venituri 737 miliarde cruzeiros. Astfel, bugetul prevede un deficit de 285 miliarde cruzeiros. Principalele surse ale ca­pitolului venituri le reprezintă impo­zitele,­in primul lună impozitele a­­supra mărfurilor de consum. TEL-AVIV. Conform datelor ofi­ciale despre șomajul din Izrael, în septembrie 1962 se numărau în a­­ceastă ţară circa 40 000 de şomeri, adică cu 41 la sută mai mult decit in perioada corespunzătoare a anu­lui trecut. O OCiOOOOOO OOOOOCXlOOOOOOCXXlOOOOOOOOOOOOOCXXiOOOOOOOOOr1 ECOURI m ECOURI jj» ECOURI Recorduri rasiste TITLUL lasă de la sine să se înţelea­gă că este vorba de Repu­blica Sud-Africană. Se poate spu­ne că nu trece zi fără să se semnaleze noi măsuri in acest sens, unele mai nesăbuite decit altele. Iată, de pildă, cîteva mos­tre recente dovedind că aberaţia rasistă este intr-adevăr fără li­mite. S-a anunţat, de pildă, că s-au pus în vînzare aparate de radio cu care se pot recepţiona numai anumite emisiuni speciale pentru „oamenii de culoare“. Se pune in vedere că pe viitor nu este per­mis să se vîndă negrilor decit asemenea aparate. Parlamentul sud-african fabrică zilnic legi privitoare la populaţia de mioare. Deunăzi a votat o hotărîre­ care completează decizia de interzicere a frecventării co­mune a ştrandurilor. Se preci­zează că intre ştrandurile pentru albi şi cele pentru negri va tre­bui să existe o distantă de cel puţin trei mile (circa 5 km). O ordonanţă a autorităţilor sta­bileşte că in localurile publice unde au loc spectacole de „strip-tease“, in timp ce se desfăşoară scenele de dezbrăcare, personalul de ser­viciu constituit din oameni de cu­loare va trebui încuiat in bucătă­rie sau într-o altă încăpere situată la cit mai mare depărtare de sala de spectacol... Faţă de complexul măsurilor rasiale care transformă pe omul de culoare — respectiv 70 la sută din populaţia Republicii Sud-Afri­­cane — intr-un sclav, asemenea decizii apar de-a dreptul ridicole şi pot părea de inspiraţie umo­ristică , fireşte, un umor macabru în perfectă concordanţă cu ma­cabra politică a ultrarasiştilor guvernanţi din Republica Sud-A­­fricană. •OOQOQOOOOOQOOOOOOOOOOOQOOOOQQQOOOQOOOOQQ OOOOOOOQ OOOOOOOCOCOOOCCGCKjGCOCGOQOOOWOC OOOOQOOO ODOOQOOOOOu

Next