Informatia Bucureştiului, aprilie 1965 (Anul 12, nr. 3624-3649)

1965-04-01 / nr. 3624

Pag­ a 2-a PRIN SĂLILE DE REPETIŢII Cine este „el“ ?­ ­ „EL“ este eroul unui spectacol pe care-l montez la Teatrul satiric-muzical „Constantin Tănase“. Un erou tînăr şi frumos de care se Îndrăgostesc toate fetele ultim­ei clase a liceului din ora­şul de pe malul Dunării unde şi-a fixat acţiunea piesei — „Profesorul de fran­ceză" , Tudor Muşatescu. Pe muzică de H. Mălineanu, spectacolul devine o comedie muzicală iar „EL“ o melodie laitmotiv ce însoţeşte principalele mo­mente ale simpaticului profesor de fran­ceză şi ale visătoarei şi Îndrăgostitei Taţi. Regia viitorului spectacol al Estra­dei aparţine lui Nicolae Frunzea­. Cei doi eroi vor fi interpretaţi de Cris­­tea Avram, Vasilica Tastaman — Didi­­onescu; mai evoluează două cupluri întruchipate alternativ de Irina Găr­­descu, Antoaneta Ionescu, Ioana Rados­­lavescu, Horia Şerbănescu, Sandu M., Emil Popescu şi Nicu Constantin. Mai joacă Marilena Bodescu, Ion Antonescu- Cărăbuş şi alţii. Nu vor lipsi nici sublinierile core­grafice încredinţate spre realizare lui Sandu Feyer. „Ideea acestei piese mi-a fost suge­rată de neliniştea pentru soarta lumii. A venit timpul ...pentru ca oame­nii să înţeleagă că noi toţi stăm pe o singură ramură. Piesa mea constituie un avertisment. Consi­der că problemele actuale oricît de complicate, pot fi rezolvate doar pe ca­lea efort­untor reunite“ — declara Fr. Dürrenmatt în cadrul unui interviu. Intr-adevăr, această piesă marchează un moment superior în opera drama­turgului elveţian prin faptul că ia ati­tudine directă împotriva folosirii ener­giei nucleare în scopuri războinice. Cei trei fizicieni, pacienţii sanato­riului de elită al doctoriţei Matilda, ajung la concluzia că un om de ştiinţă nu poate ignora consecinţele descoperirilor sale; ca atare, preferă să rămînă în Închisoarea cu halate al­be, simulînd şi mai departe nebunia, pentru ca nu care cumva să devină coautori fără voinţa lor, la o posibilă crimă împotriva umanităţii. Doctoriţa fanatică, spioană şi cocoşată este însă foarte prevăzătoare. Atît de prevăză­toare, încît dezarmează cu perspica­citatea ei — savanta trinitate a fizi­cienilor. Fatalistul destin al celor trei — Flo­rin Scărlătescu, Mihai Pălădescu şi Mircea Şeptilici — este condus pe scena Teatrului de comedie de regi­zorul Lucian Giurchescu, care îndrumă în repetiţii zilnice şi soarta celorlalte personaje interpretate de Nineta Gusti, Liliana Ţicău, Mircea E. Balaban, Tilda Radovici, Ştefan Tapalagă, Do­rina Done... Dan Nemţeanu este creatorul încăpe­rilor din sanatoriul de groază. „IMu sunt Turnul Eiffel“ Ileana Predescu şi Octavian Cotescu vor alcătui pe unul din viitoarele afişe ale Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra“ un cuplu. Fapt evident chiar de la lec­tura distribuţiei, eroii întruchipaţi de cei doi talentaţi actori se numesc „EA“ şi „EL". Porniţi de la locul unde a fost împlintat un stilp, pe care cîteva piroane au eternizat tăbliţa cu indicaţia des­cifrabilă — staţie I.R-T.A. — intr-o că­lătorie plină de neprevăzut. De fapt pe un drum accidentat ciţiva kilometri de marş forţat pină la şosea. Timp in care fabulaţia Ecaterinei Oproiu i-a purtat printr-o a doua călătorie, ima­ginară, prin viaţă. „Ghid" in această dublă călătorie, pe secvenţe, denumită „Nu sunt Turnul Eiffel" va fi regizorul Valeria Moisescu. Fizicienii“ Două răspunsuri despre un ştrengar... cu capul în nori Felix Caroly a îmbrăcat costumaşul de „marinei“ al domnului Goe. O postată cam ciudată pentru cunoscutul actor de pantomimă bucureștean. De fapt, costumul noului său personaj care timp de 24 de ore se află... „Cu capul in nori". — Așa se va numi noul spectacol al Teatrului „Ion Creangă", o piesă mima­tă. In care eroul principal pe care-l in­terpretez, un băiat de 8 ani, pur si simplu nu vrea să facă nimic in afa­ră de pozne. Şi cum înţelegeţi să aplicaţi „corecti­ve" acestui puşti pe care l-aţi creat atit de ştrengar ? — In piesa pe care am scris-o ac­ţiunea nu se sfirşeşte o dată cu aduce­rea pe căi bune a eroului ci mult mai de­vreme. Timpul de desfăşurare a în­­timplărilor — 24 de ore — nu-mi permi­te aşa ceva. Substratul educativ constă in faptul că întreaga realitate încon­jurătoare — familia, colegii, obiectele (întruchipate de actori) se opun in­­tenţiilor de chiul, felului de viaţă al micului ştrengar. Ceea ce li dă de gindit eroului meu. Iar viitorul lui se întrezăreşte din final; fără îndoială capul lui... va pogori din nori şi va deveni un şcolar conştiincios FELIX CAROLY — desen de Cik­iCamadian „Cursă cu obstacole“ pentru o pălărie florentină în cal mănîncă o pălărie florentină. Gărdescu, Titu Vedea, Traian Dan- Incident ce dă naştere la o sumedenie ceanu, Ion Aurel Manolescu, Cornelii­ de întîmplări care de care mai plină de Dumitraş, Ion Vilcu, Alex. Azoiţei, haz. Din cauza buclucaşei pălării, un tînăr în loc să se ducă la ceremonia propriei lui cununii, face o veritabilă „cursa de obstacole“ prin tot Parisul. Viitorul mire este urmat în cursa sa disperată şi de jignitul socru. Dar si­tuaţia este în cele din urmă salvată, datorită unui miraculos cadou de nuntă sosit în cel de-al­­2-lea ceas. Peripeţiile alcătuiesc subiectul vode­vilului „ÎPălăria florentină“ de Eugene Labiche ce se pregăteşte sub bagheta regizorală a lui Lucian Giurchescu şi în cadrul scenografic creat de Sanda Muşatescu la Teatrul muncitoresc C.F.R. Din distribuţie fac parte: Cornel Vulpe alternativ cu Ştefan Bănică, N. Paul Ioachim, Mariana Mihuţ, Maria Georgescu-Pătraşcu, Dana Comnea, Tamara Buciuceanu-Botez, Athena De­­metriad, Petre Laurenţiu, Gheorghe Dumbrăveanu, Nicolae Gărdescu, Cornel Vulpe cu „două personaje“ pălăria florentină și calul, desen de Nell Cobar După două decenii După două decenii, ope­reta lui Franz Lehar „Ţa­ra surîsului“ va vedea din nou lumina rampei pe o scenă romînească, în montarea Teatrului de stat de operetă. Regia aparţi­ne lui Ion Dacian, care va interpreta şi rolul prin­cipal — ambasadorul din Ţara surîsului, invitat la recepţia unui feldmareşal în retragere. Bineînţeles, că gazda are o fată — pe scena operetei bucureştene Valeria Rădulescu — de care neapărat diplomatul se va îndrăgosti. Tradiţiile „Ţării surîsu­­lui“ se opun însă fericirii celor doi. Rolurile ambasadorului şi ai fetei vor mai fi in­terpretate de Nicolae Ţă­­ranu, Ludovic Spiess, Lu­cia Roic şi Lili Duşescu, în viitoarea premieră mai stat distribuiţi cunoscuţi actori ai operetei, ea : Ma­ria Wauwrina, Bimbo Mărculescu, Toni Burach­i, Nae Roman, George Grü­ner, Vali Niculescu, Mari­­ca Munteanu. Dintre creatorii specta­­colului mai amintim pe Gherase Dendrino și Con­stantin Rădulescu — con­ducerea muzicală , pe Ele­na Penescu-Liciu — ma­­estră coregrafă și pe Ște­fan Norris — realizatorul decorurilor. Don Cristobal In postura de soţ Don Cristobal are intenţii matrimo­niale. Insă impor­iva arzătoarei sale dorinţe de a se ‘Sura stau două pie­dici mari — Don Cristobal este bătrin şi urit. Impedimente pe care se preface că nici nu le observă deoarece aspiran­tul la fericirea conjugală posedă, după părerea lui, suprema „calitate" , a u­­nui viitor soţ m­are aur. De trei ori încearcă bogatul spaniol să devină mire. Şi, de trei ori va aduce in casă cite o soţie tînără şi frumoasă. S-ar putea crede că dorinţa bătrlnului domn este pină la urmă încununată de succes. Dona Belisa, dona Roşită şi dona El­vira, cele trei neveste pline de nuri, îl fac insă pe don Cristobal să treacă printr-o groază de peripeţii. Coclitul mire este drastic pedepsit. Cum? O vor povesti păpuşile de la „Ţăndărică" interpreţii eroilor piesei „Cele trei ne­veste ale lui Don Cristobal“ de Valen­tin Silvestru după Federico Garcia Lorca.. Noul spectacol păpușăresc pentru maturi se pregătește sub îndrumarea regizorală a Margaretei Niculescu. DIN SCRISORILE SOSITE LA REDACŢIE­­\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\V^ Măsuri eficiente La scrisoarea adresată redacţiei noastre de către tov. Constantin Graur, în care sesiza unele aspecte negative din optim­­itatea întreprinderilor raio­nale de construcţii şi reparaţii, Direc­ţia generală construcţii montaj a S.P.C. ne comunică următoarele: „Lipsurile ce mai persistă în activita­tea acestor întreprinderi sunt cunoscute de Comitetul executiv al S.P.C. şi ele au făcut obiectul unor repetate ana­lize, care au dus la luarea unor mă­suri organizatorice în scopul îmbu­nătăţirii muncii. Printre măsurile mai importante care au fost aplicate menţionăm : reorganizarea grupurilor de şantiere şi încadrarea lor cu personal tehnic de specialitate, astfel ca sarcinile de producţie să fie cuprinse în mod co­respunzător, iar maiştrii de şantier să se ocupe permanent şi efectiv de producţie; reorganizarea transportu­rilor prin comasarea tuturor mijloace­lor de transport într-o singură uni­tate, la I.T.B., care în mod centralizat va deservi întreprinderile cu mijloa­cele necesare, ceea ce va crea condiţii optime pentru folosirea justă şi la în­treaga capacitate a tuturor mijloacelor de transport ; organizarea evacuării molozului şi a pămîntului rezultat în urma lucrărilor de reparaţii, prin trans­portarea lor de către I.S.B. iar pentru îmbunătăţirea calităţii lucrărilor şi a respectării termenelor de execuţie şi a celorlalţi indicatori de plan, s-au stabilit criterii de analiză a acestor parametri, care vor duce la creşterea simţului de răspundere a salariaţilor din acest sector". Vă rugăm... linişte Trei cuvinte care ar trebui înţelese just atit de studenţii Institutului de arhitectură, cit şi de unii locatari din imobilul de pe strada Covaci nr. 7, ra­ionul Tudor Vladiimirescu. Despre ce este vorba? In scrisoarea adresată redacţiei de un grup de locatari din str. Covaci nr. 7, este reclamat faptul că la că­minul sus-amintit se produc multe zgomote, mai cU seamă în orele de odihnă a cetăţenilor din jur. Sesizată de cele ce se petrec aici, conducerea institutului a luat unele măsuri disciplinare pentru a asigura liniştea necesară. Totodată, conducerea Institutului ne informează despre atitudinea unor loca­tari din imobilul de pe strada Covaci nr. 7 care organizează petreceri cu prea mult... zgomot. De asemenea, faptul că se sparg lemne și se bat covoarele în timpul orelor de odihnă, că se arde talașul în curtea imobi­lului (umplând căminul de fum), cre­ează la r­odul lor multe neajunsuri celor din cămin. La nenumăratele intervenţii făcute de administraţie şi comitetul din că­min de a stabili cu locatarii din imo­bilul amintit relaţii de bună vecină­tate, acestea nu au dus la nici un re­zultat. In cazul de faţă se pare că devine actuală zicala: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face“! PE MARGINEA ARTICOLULUI: .CIT TIMP SA IE MAI DENUMIM METODE NOI?“ în primul rînd eficienţa (Urmare din pag. I) I. CARAMAN, inginer şef, Uzina „Steaua roşie" împărtăşim şi noi părerea că unele metode, printre care turnarea în forme şi miezuri întărite cu bioxid de car­bon, forjarea în matriţe şi altele nu mai pot fi considerate ca noi pentru nivelul multor întreprinderi din ţara noastră, deşi ele nu trebuie abando­nate, deoarece eficienţa lor în producţie este pozitivă. Considerăm că trebuie acordată toată atenţia experimentării şi aplicării unor procedee tehnologice noi, chiar dacă răsplndirea lor nece­sită eforturi suplimentare. Iată cîteva asemenea metode apli­cate sau pe cale de aplicare în uzina noastră și care ar avea eficacitate și pentru alte întreprinderi cu profil ase­mănător : folosirea In­­turnătorie a amestecurilor cu autointărire pe bază de silicat de sodiu şi ferosiliciu prin care se obţine desfiinţarea uscătoriilor de miezuri şi forme. De asemenea, acest procedeu are un preţ de cost mult mai redus decât întărirea ames­tecurilor de formare şi de miez prin bioxid de carbon. Metoda poate fi apli­cată şi la turnătoriile de oţel, astfel că extinderea ei constituie o problemă care merită a fi luată în considerare. Ifi uzina noastră se fac încercări pentru înlocuirea unor repere — care se rea­lizează în mod curent din oţeluri aliate — prin fonte modificate, urmărindu-se îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice ale acestor repere şi reducerea pre­ţului lor de fabricaţie. C­ele mai noi nume din colecţia „Luceafărul“ sunt cele de pe vo­lumele „Ceremonie de iarnă“ şi „Ultrasentimente“ : Gabriela Meli­nescu pe coperta primului, Adrian Păunescu pe a celui de-al doilea. Sunt nume care, în ultimii doi ani, au putut fi întîlnite prin paginile revistelor, dar numai unul dintre ele s-a putut defini, mai limpede, în dimensiuni particulare, proprii — al lui Adrian Păunescu; poezia Gabrielei Melinescu e dintre acelea care impun ochiului trăsături distinctive abia după o familiarizare mai îndelungă cu motivele și atmosfera ei. A lui Adrian Păunescu im­pe, năvă­leşte ca o beţie a simţurilor şi senti­mentelor, se dezlănţuie exterior, pro­­iectînd în jur viziunile proprii. Gabriela Melinescu e mai discretă, deşi, de la un moment al volumului, cu un patos al pasiunilor echivalent cu al confratelui de poezie şi de gene­raţie ; versul ei, mai puţin dilatat în afară , comunică stări afective mai puţin dinamice, ci cu caracter de con­fesiune care parcurge rar drumul către declaraţia vibrantă. Dar amîndoi poeţii trăiesc, cu o in­tensitate cuceritoare, ce nu trebuie comparată a unuia cu a altuia decit pentru a sublinia trăsături şi note dis­tinctive, nicidecum de a sugera jude­căţi de valoare. De altfel, alăturarea lor impune această constatare primor­dială : un fond sensibil în linii mari comun şi determinat de realităţile iden­tice sociale în care trăiesc ambii poeţi, se caracterizează în versuri, evident deosebite, ale unuia de ale altuia, ceea ce este elementul principal, adică definesc două profiluri de pe acum diferite, personale. Fenomenul e cu atit mai semnificativ, cu cit ultimele volu­me ale colecţiei „Luceafărul“ au adus şi alte asemenea individualităţi, contu­rate c­ar de la prima lor carte : Ana Blandiana (Persoana întîia plural), Ion Alexandru (Cum să vă spun) — ca să nu ne referim decit la apariţiile ime­diat anterioare celor de faţă. Se afir­mă o generaţie sănătoasă, puternică, de poeţi, cea mai tînără, lărgindu-şi şi de­­finindu-şi treptat universul de preocu­pări, însă relevîndu-se dintru început prin originalitate, atit ca nou contingent de poeţi, cit şi în interiorul unităţii de vîrstă, de sol comun şi de seve identice din care îşi trage substanţa — prin originalitatea fiecăruia din tempera­mentele poetice. O anumită voluptate de a trăi, de a-şi împărtăşi unul altuia gîndurile, pasiunile, de a comunica unul cu altul — va fi de mare folos pentru definirea acestor poeţi cerce­tarea motivelor comune tuturor, gene­rozitatea cu care-şi dăruie sau dezin­voltura cu care îşi preiau şi-şi dez­voltă unul altuia universul de preocu­pări, fiecare în chip propriu — o eufo­rie a plenitudinii vieţii, ce nu poate izvorî decît din conştiinţa apartenenţei la un sistem triumfător în ordinea so­cială şi morală. De aici o exuberanţă a sentimentelor, exterioară la unii, pro­iectată interior la alţii, proclamată cu patos sau doar sugerată, metaforic sau în stil simplu, direct, — iată cîteva numai din trăsăturile acestei generaţii. Optimismul încrederii ei în viitor creş­te din certitudinile prezentului, fără tragicele experienţe ale celor ce şi-au desfăşurat copilăria în perioada războ­iului, a lipsurilor din primii ani care i-au urmat (Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Ilie Constantin, Leonida Neam­­ţu, Anghel Dumbrăveanu etc.) şi, mai ales, fără dramele străbătute direct de generaţia încă mai vîrstnică, a cărei adolescenţă şi primă tinereţe au fost bîntuite de spaimele fascismului sau frămîntate de conştiinţa luptei (Vero­nica Porumbacu, A. E. Baconsky, Nina Cassian etc.). Optimismul robust al celor doi poeţi tineri de care vorbeam aici e altoit pe un trunchi de o vigoare neîntîlnită, al socialismului, prezent în structura in­fimă a fiecărei poezii, chiar nedecla­rat. In volumul Gabrielei Melinescu, construit ca o biografie lirică a trece­rii de la infantil spre juvenil şi chiar la treapta feminităţii mature, am des­cifra un moment parcă fundamental, sub raport uman şi chiar ca tempera­tură a versurilor : momentul marcat de poezia Poarta sărutului. Pînă aici copilăria se interferează cu adolescen­ţa, într-o imagine cînd învecinată cu lumea basmelor („Prefaţă", „Motanul descălţat“, „Cenuşăreasa“) cînd din re­miniscenţele mediului unde s-a petre­cut copilăria, construit şi cu prelun­giri din Arghezi sau M. R. Paraschi­­vescu („Calea Dudeşti“, „Bocet“), cînd cu împrumuturi din lecturi („Coliba zburătoare“, „Ultima aventu­ră a lui Tom Sawyer“) etc. Confesiunea e aici aluzivă, mai mult meditaţie intimă, graţios joc al tenta­ţiilor de a­­descoperi lumea, viaţa, dragostea şi direct, nu numai prin in­tuiţii. Zbuciumul este al dorinţelor mai mult nedeclarate — dar intense — de­cît nedefinite. Pînă şi un extemporal de geografie e prilej de a încerca is­pita cunoaşterii adevărate a voluptăţi­lor dragostei, dar totul spus cu can­doarea aşteptării înfiorate, cu pudoare, cu promisiuni înfrigurate încă nede­­cise . Noaptea m-a chemat dar nu m-am ■â dus. A lătrat un cîine toată seara. Ce-o fi fost ? De mult am auzit Că-n grădini ar sta ascunsă vara. Sărutul e poarta prin care copila a înfrînt necunoscutul, şi de aici se ma­turizează brusc sentimentele eroinei; confesiunea, tot interioară, tot pro­fundă, evadează în lumea senzaţiilor de astă dată trăite direct şi iubirea e proclamata deschis, deşi tot înăbuşite. Motivele basmului intervin şi aici („Ana­ a lui Manole“, „Nopţile Şehe­­rezadei“) dar în semnificaţiile împlini­rilor dragostei, chiar cu jertfe. Evenimentul nunţii dobîndeşte pro­porţii mioritice în decor de iarnă („Ceremonie de iarnă“), poeta declară cu patima care şopteşte, nu strigă, permanenţa unei prezenţe, care-o con­duce la viaţă, la dăruire, la împlinire („Nevăzuta femeie“). Se pare că nu greşim afirmînd des­pre volumul Gabrielei Melinescu că e cel mai unitar dedicat biografiei lirice a trecerii de la copilărie la feminitate. Adrian Păunescu clamează, aşa cum am spus, într-un limbaj ce-şi propune în chip deliberat formele cele mai vi­zibile ale ţipătului. O gamă bogată de expresii active, pentru a defini mo­mentele de expansivitate,­­ de apogeu al patimilor, pasiunilor, stărilor sufle­teşti, o întîlnim în versurile sale: aţîţat, febră dulce, clipă fierbinte, de­lir, patimă, frenetic, fascinat etc. — astfel de cuvinte sunt nu doar simple epitete, ci definiri ale unor momente de maximă intensitate a trăirii. Acestea nu sunt relatate epic, în desfăşurarea lor, ci cuvinte identificate cu pasiune şi apoi măsurate în dimensiunile lor printr-un torent de metafore, compa­raţii, asociaţii de idei şi de hiperbole, repetiţii etc. — sugerând euforic mai mult o atmosferă, compunînd o viziune în marginile raţionalului,, fără preocu­parea neapărată ca toate elementele alcătuitoare să se subsumeze direct în­tregului, dar tocmai prin această aglo­merare adesea forţată de imagini, în­groşate, eliptice, contrase, dînd o ex­presivitate mai mare versului. Avan­tajele acestei modalităţi care impre­sionează cu uşurinţă şi se impun re­pede conţin în ele şi primejdia manie­rei — şi poetul nu se sustrage alune­cărilor de acest fel, constînd în supra­licitare­a unei căi proprii. Tot repede, combustia continuă, euforia îndelun­gată se transformă în contrariu şi, dacă pentru un prim volum conside­răm cu îngăduinţă cascada de hiper­bole, paroxisme etc. — e de văzut cu ce şi cum va izbuti poetul să ex­prime stările sale în volumul următor. Ceea ce nu ne împiedică să-i pre­ţuim la mărimea reală ceea ce a dat el acum, lăsîndu-i lui în grijă descoperi­rea unor alte filoane. Cu o astfel de paletă, în care pasta groasă abundă contururile, Adrian Păunescu realizează o poezie a conti­nuităţii conştiente între om şi natură, între contemporan şi trecut, a multi­plicării omului in ceea ce el realizează, de la oţel pînă la construcţii, şi chiar în faună şi floră, al identificării poe­tului cu lumea aflată în procesul pro­gresului ei neîntrerupt. Un sentiment al plenitudinii, şi la el, real, dar ne­definit anume, ca o constantă impli­cită a însăşi existenţei în solul viu al socialismului, însoţeşte structural poe­zia sa. „Vîrstă mea", spune poetul, „nu poate avea ! Decît secunde, mi­nute şi ore fosforescente“. Conştiinţa unei problematici, a unei sensibilităţi comune cu a generaţiei e afirmată fi­resc ca un act de prezenţă în contem­poraneitate („Generaţiei mele“), ca o expresie a succesiunii ciclice a umani­tăţii, privită ca o „febră dulce“ („Fîn­­tîna cu chipuri“). Expresia frustă, une­ori voit plată, din unele poezii (mai ales cele datate 1963 şi mai vechi, deci reprezentînd un stadiu oarecum anterior al evoluţiei poetului) se împe­rechează cu un anumit rafinament în poeziile mai noi, ceea ce e un drum în care se recunoaşte uşor ancorarea sau emanciparea succesivă din luminile unor Arghezi sau Ion Barbu (numiţi cu dreptate de Matei Călinescu în sub­stanţiala prefaţă a volumului). Vom spune în încheiere că ciclurile, trei la număr ale volumului (acela de dragoste, „Tinerii“, fiind închinat Con­stanţei Buzea, şi ea o autentică şi va­loroasă poetă, soţia autorului) sunt foar­te bine definite, în temperatura lor înaltă, prin trilul celui de al treilea, care dă şi titlul volumului : ultra­sentimente d— ultra, adică la trepte maxime ale­ combustiei. Mihai Gafila GENERAŢIE EXUBERANTA Drept mulţumire!... In urmă cu cîtva timp, pensio­nara Pascu Popa, din strada Mihail Eminescu nr. 172, raionul 1 Mai, a fost internată în spital. Femeie în vîrstă de aproape 70 de ani, lipsită de rude şi prieteni apropiaţi, s-a bucurat de o îngrijire plină de atenţie şi solicitudine din partea personalului medico-sanitar, pentru ca starea sănătăţii sale să se îm­bunătăţească­­în timpul cel mai scurt. Din cînd în cînd, în zilele de primire, două vechi cunoştinţe ale sale, soţii Bărbulescu, o vizitau, fapt care îi provoca o sinceră bucurie. Amabilitatea şi omenia soţilor Băr­bulescu au mers şi mai departe. Ei i-au propus ca la ieşirea din spital să-şi petreacă convalescenţa cu invi-­­ tata lor pentru a scăpa astfel de sin­­gurătate şi a fi îngrijită, în conti­nuare, pînă la completa însănătoşire. Datorită unor complicaţii neprevă­zute ivite în evoluţia bolii pentru care fusese internată, şederea în spital a bolnavei Pascu Popa a tre­buit prelungită pe un termen mai îndelungat. In această situaţie, prie­tenii săi (familia Bărbulescu) au ru­­gat-o să-şi încredinţeze locuinţa unui cunoscut de-al lor numai pen­tru perioada internării în spital, urmînd, bineînţeles, ca o dată însă­nătoşită, aceasta să-i fie eliberată. Şi astfel, Mihai Triboi, salariat la Filatura românească de bumbac, a devenit locatarul temporar al ca­ merei de la adresa sus-amintită. La ieşirea din spital soţii Bărbulescu şi-au ţinut promisiunea îngrijind-o pe bătrîna pensionară pînă la completa restabilire, după care aceasta urma să se înapoieze la propria ei casă. Nu mică i-a fost însă surpriza cînd a constatat că musafirul tem­porar, luase hotărîrea de a se stabili definitiv în locuinţa bătrînei. Toate insistenţele acesteia prin care a în­cercat să-i demonstreze că înţele­gerea iniţială a fost că la ieşirea din spital îşi recapătă propria-i lo­cuinţă, nu au dat nici un rezultat. Mihai Triboi uitase legile elemen­tare ale ospitalităţii, ale bunului simţ, continuînd abuziv să ocupe o locuinţă asupra căreia nu avea nici un drept, nici o formă legală. Zile în­tregi a bătut bătrînica la uşa propriei sale case rugind să-i fie eliberată- In acest timp a apelat la mila al­tora pentru a avea unde dormi cite o noapte. Mihai Triboi era de ne­înduplecat. Nu-l impresionau nici lacrimile, nici apelurile vecinilor. Desigur, în cele din urmă, interven­ţia organelor de stat a pus capăt acestei situaţii anormale, cu totul străină zilelor noastre. Comportarea lui Mihai Triboi oferă însă un exemplu trist. Colectivul în mijlocul căruia lu­crează, tovarăşii de muncă de la Filatura romînească de bumbac, cu­nosc ei oare modul in care se com­portă Mihai Triboi în viaţa sa par­ticulară ? Aflînd, ar putea să-i dea o mînă de ajutor să-l aducă în rîndul oamenilor ! E. Pitulescu PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A LUCRĂTORILOR DIN ALIMENTAŢIA PUBLICĂ (Urmare din pag. I) — Cum se va organiza pregătirea profesională a lucrătorilor tineri şi­ a personalului din celelalte uni­tăţi ? — Conform planului întocmit, pregă­tirea profesională a lucrătorilor tineri se va organiza pe o perioadă de trei luni, într-o primă etapă se vor iniţia diferite cursuri teoretice şi practice privind tehnica deservirii, la care vor lua parte toţi lucrătorii. Cei mai buni salariaţi vor fi obligaţi să se ocupe, pe timp de trei luni, de pregătirea teo­retică şi practică a fiecărui tînăr. După absolvire, ei vor efectua o practică de şase luni, cîte opt ore pe săptămînă în bucătării şi centre de fabricaţie, pentru însuşirea cunoştinţelor privind arta culinară. Tinerii cu cea mai bună pregătire teoretică şi practică vor fi recomandaţi pentru a urma şcolile de specialitate ale Ministerului Comerţu­lui Interior. Lucrătorii din celelalte unităţi apar­­ţinînd T.A.P.L.-ului Bucureşti, îşi vor ridica gradul de­ calificare şi specia­zare la cursurile iniţiate pe lingă f­oare întreprindere de alimentaţie f Mică. Planul de învăţămînt a­ fost s­­ilit de către T.A.P.L. Bucureşti urma indicaţiilor primite de la Direc comercială. In vederea răspîndirii celor mai bu metode de deservire, se vor uni schimburi de experienţă între resti­nantele reprezentative şi celelalte loc­luri. Lucrătorii din unităţi vor efect o serie de vizite la întreprinde­ furnizoare — fabrici de bere, de a­parate din carne, conserve de legu şi fructe etc. — pentru cunoaştea procesului de fabricaţie. Planul de ridicare a cunoştinţe profesionale ale lucrătorilor din s­torul alimentaţiei publice va fi­­ bogăţit pe parcurs cu noi acţiuni dreptate către acelaşi scop: îmbul­băţirea deservirii consumatorilor POŞTA REDACŢIEI C. COLESCU. Sesizarea dv. — ne comunică Direcţia comercială a oraşului Bucureşti —­ este justă, în sensul că pe plicurile de „zahăr vanilat“, produse de între­prinderea de produse alimentare, nu este trecută data fabricaţiei. Secţiunea industriei locale a S.P.C. a dispus ca din luna martie a.c. toată producţia respectivă livrată să îndeplinească această condiţie, conform nor­mei interne existente. N. OVIDIU: In urma cercetărilor făcute de către organele de control ale Direcţiei comerciale a oraşului Bucureşti, s-a constatat că cele sesizate de dv., cu pri­vire la desfacerea vinului acasă, prin unitatea din str. Mărgeanului nr. 75—77, raionul V. L Lenin, sînt reale. Pentru toate abaterile săvîrşite, ca şi pentru neglijarea normelor de igienă In vigoare, gestionara Cojocaru Tudo­­riţa a fost sancţionată cu mustrare de către conducerea O.C.L. „Alimentara“. I. DRAGOMIR : In urma­­răspunsului primit la scrisoarea dv. din partea Ministerului învă­­ţămîntului vă informăm că : „în învăţămîntul mediu seral de cultură gene­rală sunt admişi tineri muncitori calificaţi din industrie, transporturi, cons­trucţii, silvicultură, din întreprinderile agricole de stat sau din institutele de proiectări şi cercetări ale Academiei R.P.R., ale ministerelor sau ale altor instituţii centrale, care împlinesc vîrstă de cel mult 25 de ani în cursul anu­lui în care se înscriu în clasa a IX-a şi au recomandarea întreprinderii în care lucrează“. T. VIERU: Scrisoarea dv., în care relataţi că în urma unor lucrări efectuate la sfîrşitul anului 1964, de către I.R.C.R. din raionul V. I. Lenin, la imobilele de pe strada Proserpina, a fost lăsat în părăsire un cazan, a fost trimisă spre soluţionare sfatului popular respectiv, care ne informează că : „S-au dat dis­poziţii întreprinderii raionale de construcţii şi reparaţii să-l ridice de urgenţa“. I. POPA: Prin scrisoarea adresată redacţiei solicitaţi o informaţie cu privire la posibilitatea de a vă procura produse chimice necesare stropirii pomilor. Iată ce ne comunică în acest sens Sfatul popular al regiunii Bucureşti — Consiliul agricol regional : „Cei care doresc să obţină asemenea produse le pot solicita consiliilor agricole raionale“, care pun aceste materiale la dispoziție în mod gratuit, în cazul în care echipe organizate de raion execută aceste tratamente, este suportat numai costul manoperei.

Next