Informatia Bucureştiului, iunie 1967 (Anul 14, nr. 4292-4317)

1967-06-13 / nr. 4302

A­gasînd atît pe agronomi, cit şi pe orăşeni, ploaia, căzîndu-ne în cap cam des şi întrecîndu-se cu gluma, are totuşi şi un aspect pozi­tiv: oferă cochetelor bucu­­reştence mult aşteptatele pri­lejuri de a folosi. In fine, din plin, umbreluţele... Am Înţeles suferinţa pose­­soarelor de umbreluţe care, în aşteptarea ploii, exasperate, le foloseau, cam impropriu, pe vreme de ninsoare sau soare. In ultima vreme însă, dărnicia cerului dezlănţuindu-se, le-a dat numeroase prilej­uri de compensaţie I plouă des, mă­runt şi monoton, ca-n poemele pluvioase ale lui Bacovia I Pioneze Am asistat deunăzi la o scenă instructivă și simpto­matică. In dreptul cofetăriei „Republica“, un ins a fost lovit în ochi de un vîrf meta­lic al unei umbrele deschise, pe care o purta, cu dezin­voltură, o visă. Lovitura, care putea fi fatală, pentru medi­cul C. R., adică lovitul, s-a soldat doar cu o foarte du­reroasă senzaţie şi cu o con­­gestionare a ochiului. — Ce faci, cucoană ?­­ ? — a strigat lovitul acoperindu-şi cu mina ochiul atins. Vrei să mă laşi chiar ? ? — Chiar eşti tu, că nu te uiţi pe unde treci !! — a ţipat, atinsă, inginera care lovise.. — Nesimţire... a gemut me­dicul Îndurerat. — Nesimţit eşti tu, boule ! a replicat cu piţigăieri per­soana vinovată. Aşadar, In loc de scuze — Iinsultei In loc de regrete — [reproşuri violenţei In loc de Icompasiune — cruzime, scan­dal, miliţie... Faptul rămîne anonim, dar, zic, simptomatic pentru aspec­tul cetăţenesc al străzii. Plecînd de la locul incrimi­nat, am întîlnit pe străzi zeci şi zeci de cochete şi prime­j­­dioase umbrele deschise. Nici una, dar absolut nici una din posesoarele, mai mult sau mai puţin frumuşele, ale um­brelelor, nu a schiţat nici mă­car un gest de protecţie, faţă de ochii trecătorilor care le ieşeau înainte... Cruzime ? Antimasculinism ? Nici una, nici alta , cred că e vorba de o adîncă indife­renţă faţă de persoana omu­lui cu care te întîlneşti zilnic pe stradă, în tramvai, la ci­nema sau în restaurant. Atitudinea asta nu este o exclusivitate feminină ! Nocivi­tatea indiferentismului, a ne­­glij­enţei, a dezinteresului pen­tru persoana morală sau fi­zică a cetăţeanului de alături de tine este o mărturisire ex­presivă a unei absenţe totale de spirit citadin, civilizat, uman... Am dori să nu avem multe prilej­uri de a consemna o ase­menea temă ca cea de mai sus. I. Grinevici Umbrelele din... București FF Cupa Voinţa" la ciclism, victorios la Braşov-­ Cosma BRAŞOV, 13 (prin telefon). — Prezenţă nedorită de nici unul din cei 65 de ci­clişti aliniaţi ieri la amiază la startul celei de a 12-a ediţii a „Cupei Voinţa" ploaia măruntă care i-a însoţit pe concurenţi de pe străzile Capitalei pînă la Ploieşti. Din acest oraş plutonul, format din 49 rutieri romăni şi 16 străini (4 echipe septemvri — Bulgaria, O.R.B. — Austria, Start — Polonia şi Spartacus — Budapesta, alcătuite din cite 4 sportivi), a rulat compact, sprintul din centrul oraşului fiind cîştigat de localnicul C. Ciobanu. In continuare, deşi timpul a devenit favorabil, acalmia din pluton s-a menţinut, atît gazdele cit şi oaspeţii dovedindu-se lipsiţi de combativitate, cu excepţia lui László Jezerniczki care a trecut primul prin centru­l oraşului Cîmpina cîştigind cel de al doilea sprint cu premii al etapei, o uşoară agitaţie in pluton s-a manifestat cu ocazia sprinturilor de la punctele de căţărare Breaza şi Posada (unde primii au trecut N. Ciumeti şi E. Rusu) şi a celor din Sinaia şi Predeal cîştigate de Gh. Suciu şi I. Ardeleanu, dar, după fiecare dintre ele, plutonul s-a regrupat. La coborirea pe serpentinele de la Timiş, un grup de 5 alergători de la Dinamo (Cosma, Moiceanu, Ziegler, Gh. Suciu şi C. Ciocan) au iniţiat o evadare reuşită, care a salvat „onoarea" etapei, ei sosind, in ordinea de mai sus, cu un avans de 33” la Braşov. ION COSMA a trecut primul linia de sosire, colegii săi de evadare fiind cronometraţi cu acelaşi timp (4 h 20’07” — media orară — 38,600), iar plutonul a sosit după 33” avîndu-l in frunte pe A. Devay (Spartacus Budapesta). Pe echipe a cîştigat Dinamo I, urmată la 33” de Dinamo II, la 1’39” de Spartacus Budapesta etc. In sfirşit, consem­năm primul abandon : N. Chima (Dezrobirea Braşov). Astăzi, etapa a Il-a: Braşov — Odorhei, A. Berger S ORM­ATIA por Miine, in sala Dinamo Întîlnirea de haltere România—Anglia Miine seară, sala Dinamo va găzdui o interesantă şi atractivă confruntare internaţională de hal­tere. Este vorba de meciul dintre echipele reprezentative ale Româ­niei şi Angliei, revanşa întîlnirii de anul trecut, cîştigată la limită, cu 4-3, de sportivii englezi. Oaspeţii au sosit astăzi la prînz în Capitală. Lotul deplasat cuprinde o serie de halterofili cu valoroase rezultate pe plan internaţional. Printre alţii vor putea fi urmăriţi Mc. Kenzie, W. Chung, G. Allen, L Levine. Lotul nostru reprezentativ şi-a în­cheiat pregătirile şi, după cum ne-a declarat antrenorul echipei, Şt. Ichim, elevii lui sunt dornici să se revanşeze. În ordinea categoriilor vom fi reprezentaţi de următorii sportivi: Z. Fiat, Al. Toma, D. Ni­­culescu, F. Balaş, M. Cristea, G. Teleman, Gh. Mincu. In atenţia micilor iubitori ai fotbalului, începe competiţia dotată cu „Cupa Steaua" In scopul selecţionării unor elemen­­te talentate. Intre 16 şi 25 Iunie clubul Steaua organizează pe stadionul Ghen­­cea a II-a ediţie a „Cupei Steaua” la fotbal, competiţie la care se pot Înscrie copii (1 Juniori Intre 10 şi 15 ani, de la orice şcoală din Capitală, precum şi echipe reprezenttnd cartiere, străzi, blocuri. Jocurile vor fi arbitrate de antrenorii R. Cata­­nă, I. Voinescu, V. Zavoda, Al. Apol­­zan şi V. Dumitres­­cu) care se vor ocupa apoi. In con­­tinuare, de instrui­rea tinerilor fotbalişti ce vor fi selec­­ţionaţi. înscrierile pentru competiţia „Cupa Steaua" rezervată micilor fotbalişti se primesc zilnic, între orele 8—12 şi 16—19, pină in ziua de 15 iunie inclu­siv, cind va fi efectuată tragerea le sorţi a meciurilor. Călăreţii noştri la Leipzig şi Aachen Aşa cum s-a mai anunţat, nu peste mult timp, la Leipzig şi la Aachen vor avea loc concursuri hipice internaţiona­le, la startul cărora vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai ţării noastre, în afara specialiştilor în probele de obstacole , printre care Gh. Langa şi V. Bărbu­­ceanu — aflaţi în prezent în Polonia, de unde vor pleca la Leipzig, la con­cursurile de la Leipzig (22—25 iunie) şi de la Aachen (1­0 iulie) vor lua parte şi specialiştii în probele de dresaj ai clubului Steaua, şi anume N. Mihalcea, I. Molnar şi D. Velicu. s-a Încheiat campionatul orăşenesc de fotbal categoria I • T.U.G. (seria I) şi Voinţa (seria a ll-a), învingătoare, susţin sîmbătă primul joc de baraj • Au retrogradat : Semănătoarea şi Chimia din prima serie, Luxor şi I.T.B. din seria a doua S-a încheiat prima categorie a cam­pionatului orăşenesc de fotbal. În frun­tea primei serii s-a situat — după cum se ştie de mai multe etape — formaţia T.U.G. De altfel, trebuie să menţionăm că echipa T.U.G. înregistrează o per­formanţă rar întîlnită, aceea de a cîş­­tiga întrecerea pentru a doua oară la rînd, şi, la fel ca şi în ediţia anterioa­ră, o cîştigă categoric, avînd din nou şase puncte în plus. Sunt desigur roa­dele unei munci asriane, pentru care în­tregul lot de jucători, împreună cu antrenorul D. Ignat şi instructorul V. Mărcuş merită felicitări. Deşi a încheiat campionatul, T.U.G. îşi continuă în aceste zile pregătirile, întrucît sîmbătă susţine primul joc de baraj cu Voinţa. Pe locul secund s-a clasat formaţia Autobuzul, pregătită de antrenorul E. Samureanu. De astă­ dată locul deţinut de Autobuzul este şi mai de apreciat prin faptul că a lăsat în urmă, datorită unui puternic finiş, formaţii cu pre­tenţii mult mai mari. Abatorul (antre­nor C. Marinescu), clasată pe lo­cul III, a arătat şi ea o vizibilă creştere valorică (a fost chiar una dintre principalele adversare ale liderei), însă spre sfîrşit nu a mai putut ţine pasul. Meritoriu locul IV al noii promovate A. S. Armata (antrenor C. Dumitrescu) ca şi locul V al Larome­­tului (antrenor M. Bărbulescu). Mai slab decât anul trecut au concurat Gra­nitul şi Electromagnetica, cu toate că prima a încheiat turul pe locul al II-lea. Aceleaşi modeste rezultate le-au avut Viitorul Electronica, Avîntul 9 Mai, I.O.R. şi I.C.S.I.M. Gloria s-a salvat abia în ultima etapă, retrogradând Semă­nătoarea, care nu a rezistat tăriei com­petiţiei, şi Chimia, care şi-a decepţionat suporterii, îndeosebi în retur. Seria a II-a a desemnat-o pe VOINŢA ca cea mai bună formaţie. Victoria Voinţei este cea mai valoroasă de pînă acum, tentativa ei avînd sorţi de iz­­bîndă după mai bine de 10 ani. Deşi a condus plutonul în mai tot timpul, Voinţa a avut destule emoţii pînă în penultima etapă, datorită marilor sale fluctuaţii de formă (în retur, de pildă, a avut şase puncte avans pentru ca după câteva etape să se vadă egalată !). Marele merit al învingătoarei constă în faptul că, în momentul decisiv, a în­vins-o pe adversara sa cea mai te­mută, Dinamo Obor, şi încă pe terenul acesteia, după un joc remarcabil. Victo­ria finală a Voinţei, la care o contribu­ţie de seamă a avut şi antrenorul Gh. Dragomir, este incontestabil meritată. Şi Voinţa este acum gata pentru dubla confruntare cu T.U.G., pentru desem­narea celei mai bune echipe din Ca­pitală şi, implicit, a formaţiei ce va lup­ta în barajul pentru categoria C cu re­prezentanta regiunii Dobrogea. Locul II a revenit echipei Dinamo Obor (antrenor Gh. Teodorescu), care, cu toate eforturile depuse, nu­­a mai putut reedita succesul de anul trecut. E drept, ea a dispus de astă-dată și de un lot inferior ca valoare (din rîndu­­rile ei s-au ridicat, după cum se ştie, Băluţă, Boroş, Cernat, Jercan şi alţii), dovadă fiind cele patru meciuri pierdu­te faţă de nici unul în sezonul anterior. O plăcută surpriză din partea Construc­torului (antrenor C. Minciu) şi a Con­fecţiei (antrenor Sandi Ionescu) ocu­pante ale locurilor III şi, respectiv, IV care au jucat roluri de frunte, ultima cu un lot foarte tînăr de jucători, promovaţi din pepiniera de juniori, pe locul V este clasată C.F.R.B.T.A. (an­trenor I. Negru), la primul an în ca­tegoria I, a cărei comportare bună a fost însă umbrită — cel puţin în tur — de o serie de acte nesportive. Evoluţii asemănătoare anului trecut au avut Spic de grîu, Sirena, Vulcan şi Qua­drat. Dacia — a doua promovată — a reuşit după intense emoţii să supra­vieţuiască. Sub valoarea cunoscută au evoluat Automatica, îndeosebi, şi Bere Rahova, ele salvîndu-se în ultima etapă, şi încă la golaveraj (Automatica minus 7 goluri, Bere Rahova minus 8 goluri) faţă de Luxor (minus 8 goluri) care a retrogradat împreună cu I.T.B. După cum se poate vedea din cla­samente, ultima etapă nu mai pre­zenta interes decît în privinţa luptei din subsolul clasamentelor. In seria I, Gloria, întrecînd cu 2—1 pe Electro­magnetica, s-a salvat în dauna Semă­nătoarei (2—2 cu Granitul), care și în cazul unei victorii, rămînea tot retrogra­dată. Celelalte rezultate : T.U.G.—Viitorul Electronica 1—1 ; A. S. Armata — La­­romet 2—0 ; Abatorul — Chimia 2—1 ; Autobuzul — I.C.S.I.M. 3—1 ; Avîntul 9 Mai — I.O.R. 1—1. In seria a Il-a in­teresau trei jocuri în care evoluau cele patru echipe amenințate cu retro­gradarea. Tn meci direct, Luxor a în­vins pe I.T.B. cu 1—0, Bere Rahova a dispus de Dacia cu 4—1, ia­r Automa­tica a făcut 2—2 cu C.F.R.B.T.A. după ce a condus cu 2—0. Un gol în plus ori în minus în aceste jocuri ar fi schim­bat ordinea retrogradării. Alte rezul­tate : Voinţa — Confecţia 2—1 (la 2—1, Confecţia a ratat un 11 m) ; Construc­torul — Vulcan 1—0 ; Dinamo — Qua­drat 2—0 ; Spic de grîu — Sirena 1—0. D. Porumbacu • Rugbistul dinamovist Stoica, accidentat duminică în prima repriză a finalei „Cupei campionilor europeni", pe care echipa sa a susți­nu­t-o cu formația S.U. Agen, a fost transportat imediat la Spitalul de urgența. Diagnosticul : luxafie la coloana cervicală, la nivelul vertebrelor 6—7, ce a determi­nat punerea lui Stoica în ghips. Operaţia a fost efectuata cu succes — pacientul este de acum în afară de pericol — în timp ce colegii săi luptau să cucerească — şi au reuşit — „Cupa campionilor europeni"... • Nu numai jucătorii Rapidului, ci şi antrenorii formaţiei feroviare — Va­lentin Stănescu şi Victor Stănculescu — se află la primul lor titlu de campioni. Satisfacţia a fost aşadar mare nu nu­mai în teren, ci şi pe banca conducăto­rilor tehnici, la terminarea meciului cu Petrolul. • Un caz aproape unic în istoria bas­chetului european îl constituie profesoara de educație fizica Stela Rusu, care a pre­gătit şi pregăteşte echipe masculine, în­drumînd primii paşi ai unor sportivi care au devenit baschetbalişti de valoare, cum sunt Nosievici, Barau, Popa (Steaua), Io­nescu (Politehnica Timişoara), Novac (Di­namo) şi multi alţii. De remarcat ca Stela Rusu n-a antrenat niciodată o echipă femi­nină ! • Lotul reprezentativ de fotbal se pregăteşte de ieri la Snagov. Astăzi va avea loc un prim antrenament , pentru joi este prevăzut un meci uşor iar du­minică se va desfăşura partida de veri­ficare în compania echipei din prima ligă a campionatului R.F.G. — KARLS­RUHE — în care joacă şi cunoscutul fost internaţional Sekularat. • Din lotul naţional masculin de volei, anunţat zilele trecute, face parte şi rapi­­distul Aurel Drugan. N-a fost selecţionat Porojnicu (Steaua). # Nici nu s-a terminat bine campio­natul de fotbal şi se vorbeşte despre destule schimbări de antrenori. Că V. Mârdârescu ar fi solicitat de Uni­versitatea Cluj, că şi Progresul ar efec­tua modificări, că (mai întrebaţi de ce ?) antrenorii retrogradatelor din prima categorie (CSMS Iaşi şi Politehnica) nu stau prea sigur pe locurile lor, că... Bine ar fi ca nici un caz de schimbare de antrenor să nu fie ratificat atunci cînd se dovedeşte că la origine sunt mo­tive subiective. In multe cazuri antre­nori cu multă putere de muncă şi cu eficiente rezultate s-au văzut îndepăr­taţi din posturile lor numai pentru că nu au obţinut victorii imediate. Fede­raţia de specialitate are posibilitatea, mai ales că există contractele semnate pe termen de doi ani între cluburi şi antrenori, în cazurile de abuz să in­tervină prin sancţionarea în competiţie a cluburilor şi asociaţiilor. CLASAMENTELE SERIA I 1. T.U.G. 26 17 6 3 45:13 - 40 2. Autobuzul 26 14­­ 6 41:13-34 3. Abatorul 26 11 10 5 34:23-32 4. A. S. Armata 26 13 5 8 32:19-31 5. Laromet 26 12 6 8 42:35 - 30 6. Granitul 26 10 9 7 32:26 - 29 7. Electromag. 26 9 9 8 34:36-27 8. Wilt. Elect. 26 8 9 9 28:30 - 25 9. Av. 9 Mai 26 6 12 8 23:30 - 24 10. I.O.R. 26 7 9 10 32:34-23 11. I.C.S.I.M. 26 5 12 9 23:37-22 12. Gloria 26 6 7 13 24:50 = 19 13. Semănătoarea 26 5 7 14 18:29=17 14. Chimia 26 3 6 17 17:45 = 12 SERIA A II-A 1. VOINȚA 26 16 6 4 47:18=30 2. Din. Obor 26 13 9 4 38:19=35 3. Construct. 26 10 9 7 39:22=29 4. Confecția 26 12 3 11 23:27 = 27 5. C.F.R.B.T.A. 26 8 11 7 19:21=27 6. Spic de grîu 26 8 9 9 31:27=25 7. Sirena 26 7 11 8 26:31-25 8. Vulcan 26 7 10 9 25:28=24 9. Dacia 26 9 6 11 26:33=24 10. Quadrat 26 7 9 10 21:37=23 11. Automatica 26 7 8 11 19:26 = 22 12. Bere Rahova 26 8 6 12 35:48 = 22 13. Luxor 26 7 8 11 15:24=22 14. I.T.B. 26 8 5 13 24:38= 21 Răcanii şi supermagazine cu... superlipsuri (Urmare din pag. 1) că una urma să fie desfiinţată. Garan­tăm că pînă una alta, cu asemenea comercianţi ea se va „autodesfiinţa“ din lipsă de clientelă. Super-local sau super-comerţ, în timp ce băcănioara din Pante­­limon are la beci apă minerală pen­tru luni de zile, în gondolele super­­magazinului din Titan (ca şi în magazie), nu existau, în dimineaţa de 31 mai a.c., nici 20 de sticle. În raionul cu autoservire Roseau diferite sorturi de vin la sticle de 1 litru (mai căutate de cumpărători), sticle care existau însă în magazie. Responsabilul „superului“, Eugen Co­­jocaru, justifică rămînerea sub pla­nul de vînzare prin nerespectarea de către furnizori a planului de livrări la vin şi alte produse alimentare ui­­tînd că vinul aflat in magazie nu se vinde singur, ci din gondolele secţiei autoservire. Deşi spaţiul de vînzare nu este bine folosit, raionul de dulciuri e înghe­suit, cel de peşte de asemenea. La ra­ionul de brînzeturi se găsesc trei­­patru sortimente.­­La un magazin ali­mentar fără prefixul­ „super“ raionul de brînzeturi are 22 de sortimente. Adresa : Brezoianu 60, gestionar : Ma­tei Daniel). In legătură cu rolul pe care trebuie să-l aibă marile unităţi de desfacere a produselor alimentare, economistul Constantin Dragomir, de la întreprin­derea de panificaţie „Pionierul“, fă­cea pe bună dreptate următoarea re­marcă : „De ce se numesc super-ma­­gazinele astfel ? Pentru că se află în nişte super-localuri, cu un număr su­perior de raioane, sau pentru că tre­buie să facă comerţ de calitate supe­rioară ?“ „Greşeala“ responsabilului Pe şoseaua Pantelimon, la nr. 267 (aproape peste drum de băcănioara care se autodesfiinţează din lipsă de spirit comercial) se găseşte un alt ma­gazin. Aici nu lipseşte nimic „de la scobitori (n.n. nu sînteţi geloşi, tova­răşi din autoserviri şi super-maga­zine ?) pînă la un masiv stoc de 4000 cutii de marinate româneşti (crap, somn, somotei, lini, babuşcă)“, se lau­dă, pe bună dreptate, responsabilul Traian Rădulescu. Deşi alimentarele fără autoservire vînd de obicei făină vrac, cu scafa, aici se găseşte numai făină la pachete. Ouă sparte nu sînt, în rafturi, ca şi în magazie, există stocuri serioase de ghiveci în ulei, fa­sole păstăi (rara avis la marea majo­ritate a magazinelor alimentare). Preaplinul acesta nu scade cu ni­mic în ochii noştri pe întreprinză­torul responsabil. Totuşi bogăţia raf­turilor de aici, faţă-n faţă cu golu­rile ne­justificate din rafturile altor magazine, naşte întrebarea : nu cumva comerţul alimentar necesită o redre­sare mai energică ? Nu cumva . C.L. Alimentara raionale, resortul respectiv din Direcţia comercială a oraşului, ca şi ICRA (şi ea organizaţie de comerţ) au pierdut din vedere tocmai prin­cipala lor sarcină, adică aprovizio­narea ritmică, proporţionată, potrivit cu cerinţele populaţiei ? Întrucît ancheta noastră vizează mai mult comerţul alimentar din raio­nul 23 August, ne-am adresat tov. Ion Popescu, directorul O.C.L. Ali­mentara din acest raion. — Din ce cauză există deosebiri atît de flagrante intre modul de apro­vizionare dintre un magazin şi altul ? — Băcăniile au un sortiment mai redus de mărfuri, magazinele gene­rale au un alt regim de aprovizionare, iar autoservirile — un regim superior. — Totuşi „regimul superior“ l-am întîlnit în realitate la un magazin „inferior“ condus de Traian Rădules­cu şi nu la cele două autoserviri. — Este un responsabil activ ; alţii sunt cu mai puţină iniţiativă, cu mai puţină experienţă, depun mai puţin efort. Noi urmărim să-i ajutăm pe toţi, în afară de merceologi, răspund şi şefii de servicii de activitatea a cite două magazine. — Ce fel de ajutor este acesta dacă asistăm, în continuare, la ine­galităţile în aprovizionare, cu efect dăunător pentru cumpărătorii din preajma magazinelor slab aprovizio­nate ? Nu se intervine ? Nu există so­luţii ? — Putem folosi recartarea, adică să luăm de unde este prea mult şi să completăm golurile din rafturi. Ar însemna insă să nedreptăţim, intr-un fel, pe responsabilii harnici, întreprin­zători... Fără îndoială, nu este bine ca „ne­pricepuţii“ să se înfrupte din truda celor harnici. Insă este cu mult mai inechitabil ca cel nedreptăţit, în ade­văratul sens al cuvîntului, să fie cum­părătorul. Apoi, înseşi exemplele cu­lese de noi demonstrează că expe­rienţa bună se cere larg extinsă. Cu justificări de genul „avem oameni cu slabă calificare“ nu urnim din loc unele magazine despre care cetăţenii au pe drept cuvînt o părere proastă. Şefilor de servicii să nu li se atribuie doar pe hîrtie magazine pentru în­drumare , este evident că tovarăşul care s-a „ocupat“ de băcănia de pe şoseaua Pantelimon nr. 262 nu şi-a făcut datoria. Nu s-au împlinit nici două luni de cînd am tratat, în aceste coloane, aproximativ aceeaşi temă : aprovizionarea echilibrată a cartiere­lor oraşului prin distribuirea ritmică, echitabilă, în toate magazinele, a tu­turor sortimentelor de produse, rea­lizate în cantităţi suficiente şi într-o gamă tot mai variată de industria alimentară, necesitatea dinamizării tu­turor responsabililor de unităţi. Afară de unele iniţiative timide, preluate şi aplicate cu încetineală de melc, afară de acţiunile mai energice ale unor responsabili treziţi din le­targie, nu se întrevăd încă măsurile organizatorice, de îndrumare şi con­trol, necesare a fi desfăşurate pe plan local, indispensabile creşterii nivelului calitativ de servire a populaţiei. Cu­noaşterea pulsului cererii, asigurarea reglării automate a sistemului de a­­provizionare a magazinelor sunt con­diţii necesare ale unei activităţi co­merciale la nivelul cerinţelor popu­laţiei , credem că ar trebui depus mai mult efort pentru realizarea lor. Posibilităţi privind perfecţionarea şi simplificarea evidenţei contabile (Urmare din pag. 1) srată detalierea mult prea analitică a ul­timelor cheltuieli. Evidenţa contabilă a cheltuielilor de transport-aprovizionare se ţine cu ajutorul a nouă situaţii anali­tice, ceea ce fireşte este complicat. Pe baza studiilor efectuate s-a ajuns la concluzia că se pot reduce aceste anali­tice numai la 3 şi anume: cheltuielile propriu-zise de transport (inclusiv în­cărcarea şi descărcarea), perisabilităţi în limita normelor pe timpul transportului şi „alte cheltuieli de aprovizionare“. Un alt capitol de evidenţă în studiu este şi cel al obiectelor de inventar de mică valoare sau scurtă durată în folo­sinţă. Aceasta, în prezent se ţine cu a­­jutorul mai multor metode. Simplificarea acestei evidenţe este posibilă, de pildă prin înlăturarea paralelismului actual şi menţinerea numai a evidenţei cantitative pe gestionari (magazineri şi lucrătorii care au primit obiectele în folosinţă) şi includerea în cheltuielile de producţie a uzurii obiectelor prin aplicarea unei cote medii (unice) asupra valorii globale a obiectelor aflate în folosinţă la sfîrşitul fiecărei luni, renunţîndu-se la eşalonarea uzurii pe fiecare obiect în parte. Evidenţierea corectă a preţului de cost aferent fiecărui produs în parte permite conducerii întreprinderilor să ia cele mai potrivite decizii în vederea reducerii con­tinue a cheltuielilor de producţie. In a­­cest sens eforturile actuale sunt îndrep­tate atît în direcţia simplificării şi per­fecţionării evidenţei cheltuielilor de pro­ducţie, cît şi a creării condiţiilor pentru creşterea gradului de op­erativitate în furnizarea datelor privind nivelul reali­zat al acestor cheltuieli. O singură pre­cizare în această direcţie: reglementările actuale prevăd obligativitatea întocmirii de calculaţii lunare pe fiecare produs în parte la toate întreprinderile. Se studiază posibilitatea renunţării la întocmirea cal­culaţilor lunare (acestea um­înd a se întocmi numai trimestrial sau semestrial) în cazul întreprinderilor unde acestea nu se dovedesc a fi eficiente. In raport cu creşterea complexităţii e­­conomiei naţionale, a diversificării necon­tenite a producţiei, a necesităţii îmbună­tăţirii conducerii la toate nivelurile, sis­temul actual de întocmire şi centralizare a dărilor de seamă contabile p­rezintă încă unele neajunsuri, care îngreuiază operativitatea şi eficienţa informării, de­oarece cuprind multe elemente inutile. Pentru evitarea unei asemenea situaţii se preconizează renunţarea la acei indicatori din dările de seamă contabile ale între­prinderilor care nu corespund nevoilor acestora. Şi în ce priveşte centralizarea dărilor de seamă contabile se au în vedere simplificări simţitoare. Este vorba despre trecerea la sistemul de centralizare sub formă de „piramidă“ prin care se restrîng indicatorii rapor­taţi cu cît veriga de centralizare, consti­tuie un for superior. Aceasta presupune suprimarea din centralizare a posturilor şi indicatorilor ce trebuie analizaţi şi raportaţi numai la nivelul întreprinderi­lor. Aplicat în practică, acest sistem va face ca munca de centralizare a dărilor de seamă contabile să se reducă cu circa 40 la sută. Din cele de mai sus rezultă că există multiple posibilităţi de simplificare şi perfecţionare a evidenţei contabile care, puse în practică, vor duce la creşterea operativităţii în colectarea, prelucrarea şi transmiterea datelor contabile, elemente esenţiale pentru un bun sistem informa­ţional economic. Arătăm că majoritatea măsurilor preconizate se află deja in­tr-un stadiu avansat de studiu, urmînd ca o parte din ele să intre în vigoare încă din acest an. In acţiunea de orga­nizare ştiinţifică a producţiei şi a mun­cii, simplificarea evidenţei va trebui să se afle în centrul preocupărilor cadrelor economice din întreprinderi şi instituţii care, plecînd de la situaţia de faţă, să facă propuneri concrete pentru îmbună­tăţirea pe mai departe a acestui sector de activitate. — ----------------------------—­ ! ŞCOALA PROFESIONALĂ „DÎMBOVIŢA“ DIN BUCUREŞTI, aduce la cunoştinţa celor intere­saţi, că se fac înscrieri de can­didaţi pentru CONCURSUL DE ADMITERE în anul şcolar 1967/1968, ce se va ţine în perioada 1—10 iulie 1967, pentru următoarele meserii : — CONFECŢII încălţăminte din piele şi înlocuitori — CONFECŢII articole de maro­­chinărie şi voiaj din piele şi înlocuitori — PRELUCRĂTORI cauciuc şi confecţii articole din cauciuc — TABACARI — STICLARI — OPERATORI la prelucrarea ma­selor plastice Pe toată durata şcolarizării, ele­vii au întreţinerea gratuită. Recrutarea elevilor se face din localitatea Bucureşti şi regiunea Bucureşti. Relaţii suplimentare se primesc la secretariatul şcolii din str. Ver­­zişori 18—20, telefon 23.94.70. Întreprinderea de reparaţii AUTO BUCUREŞTI-OLTENIŢA CU SEDIUL IN BUCUREŞTI şos. Olteniţei nr. 388, raionul N. Bălcescu, tel. 23.62.60, ANGAJEAZA PRIN CONCURS maistru şi maistru principal me­canic auto cu Îndeplinirea con­diţiilor legale de studii şi stagiu. Concursul va avea loc în ziua de 30 iunie 1967, la sediul între­prinderii. Cei interesaţi vor depune ac­tele la serviciul personal pînă în ziua de 20 iunie 1967. MAGAZINER principal angajează Ate­lierul central întreţinere şi reparaţii apă­rate medicale, str. Smîrdan nr. 15, tel. 14.93.12. UZINA „Autobuzul“ Bucureşti, str. Ostrov nr. 3, raionul N. Bălcescu, anga­jează STRUNGARI pentru maşina de găurit şi aşezat prin coordonate, STRUN­GARI, MATRIŢERI, LĂCĂTUŞI ajustori, FOCHIŞTI autorizaţi şi PAZNICI. Pen­tru orice relaţii, tel. 23.55.05. INSTITUTUL de studii şi cercetări hi­drotehnice din Bucureşti, splaiul inde­pendenţei nr. 294, tramvai 14, staţia Se­mănătoarea, tel. 17.61.80, angajează ŞEF garaj cu respectarea condiţiilor legale, MECANIC auto cu respectarea condiţi­ilor legale, MUNCITOR necalificat. BAZA pentru desfacerea cărţii, calea Moşilor nr. 62—68, angajează DACTILO­GRAFA principală. Telefon 15.38.17. Pag. a 3* ) „ Filarmonica de stat „GEORGE ENESCU PREZINTĂ LA SAU MICA A PALATULUI MIERCURI 14 IUNIE, ORA 20 SEARĂ DE MUZICĂ PRECLASICĂ Interpretează : ȘTEFAN GHEORGHIU - artist emerit - vioară MIHAI CONSTANTINESCU - artist emerit - vioară VALENTIN GHEORGHIU- artist emerit - clavecin In program : sonate de LOCATELLI, VIVALDI, CORELLI, J. S. BACH, HAENDEL Biletele se găsesc la sala mică a Palatului, str. Știrbei Vodă nr. 1, telefon 14.59.87. 1.m\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\v DUPĂ FREDERICK LEMATTRE, PIERRE BRASSEUR, GRIGORE MANOLESCU, CONSTANTIN NOTTARA, TONY BULANDRA,­­ figura lui KEAN reînvie pe scenă in interpretarea lui SEPTIMIU SEVER | ,.K E A N“ I 2 de JEAN PAUL SARTRE | după ALEXANDRE DUMAS ■ tatăl PREMIERA SIMBATA 17 IUNIE 1967, ora 20 . îs î ^ ^ ( TEATRUL „LUCIA STURDZA BULANDRA" ( SALA STUDIO -GRÄ DINA ICOANEI u Puteţi fixa o intimplare in amintire? Desigur! Este cel mai simplu lucru din lume Pentru aceasta nu T. Trebuie decit un aparat de fotografiat ale cărui fotografii vă păstrează tot ceea ce doriţi să vă aduceţi aminte cu plăcere. Nimic nu pierde din vedere lentila acestui aparat. Imaginea reflec­tată mare şi clar vă ajută într-o clipă la alegerea corectă a obiectivului şi la claritatea optimă a imaginii. Aparatele EXA sînt accesibile tuturor. Ele au oglindă de vizare de mare valoare şi sînt dotate cu toate însuşirile pentru fotografierea modernă de format mic. Vă trimitem cu plăcere prospectele noastre detaliate. IHACEE KAMERAWERK AG IT, 80TO DRESDEN Vă rugam sa ne vizitaţi in timpul expoziţiei de specialitate: fotografie — cinematografie — film, în pavilionul E al Complexului Central de Expoziţii din Bucureşti, Piata Scînteii, între 8—17 Iunie 1967. ........ PUBLICOM ................... INSTITUTUL DE CERCETĂRI PIELĂRIE, CAUCIUC Şl MASE PLASTICE anunţă CONCURS pentru ocuparea următoarelor posturi: 1. PERSONAL DE CERCETARE 1. Secţia de cercetări confecţii din piele şi Înlocuitori. — Şef secţie 2. Sectorul cercetări confecţii din piele şi Înlocuitori. — Şef sector 3. Sectorul cercetări articole tehnice din cauciuc. — Şef sector — Cercetător ştiinţific principal — Cercetător ştiinţific — Cercetător stagiar 4. Sectorul cercetări bunuri de consum din cauciuc — Cercetător ştiinţific — Cercetător stagiar 5. Sectorul de cercetări pentru economia ramurii şi determinarea efi­cienţei economice a cercetărilor — Cercetător ştiinţific principal — Cercetător ştiinţific 6. Sectorul de cercetări pentru organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii — Şef sector — Cercetător ştiinţific principal 7. Secţia de cercetări mase plastice — Şef secţie 8. Sectorul de cercetări bunuri de consum din mase plast... — Şef sector — Cercetător ştiinţific principal — Cercetător ştiinţific — Cercetător stagiar II. PERSONAL AJUTĂTOR DE CERCETARE 1. Sectorul cercetări confecţii din piele şi înlocuitori — Inginer — Tehnician I 2. Laboratorul cercetări chimic pielărie — Tehnician II 3. Laboratorul cercetări fizico-chimice cauciuc şi mase plastice — Chimist 4. Atelierul de proiectări şi execuţii mecanice — Tehnician I 5. Sectorul cercetări articole tehnice din cauciuc — Inginer principal — Tehnician I 6. Sectorul cercetări bunuri de consum din cauciuc — Inginer principal — Tehnician I­ 7. Sectorul de cercetări pentru organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii — Tehnician I­­ 8. Sectorul cercetări bunuri de consum din mase plastice — Chimist principal — Inginer — Tehnician I — Tehnician II Concursul se va ţine la sediul institutului din București str. Bella Breiner nr. 93, la următoarele date : — Pentru personalul de cercetare la 1 iulie 1967 — Pentru personalul ajutător de cercetare la 30 iunie 1967. Candidaţii la concurs vor depune la sediul institutului cererile de în­scriere pină la data de 20 iunie 1967 O dată cu cererea de înscriere vor depune în mod obligatoriu următoa­rele acte : — Copie legalizată a diplomei de studii ; — Copie legalizată a certificatului de naştere ; — Certificatul de sănătate ; — Dovada situaţiei militare ; — Dovada vechimii In timpul muncii şi in specialitate ; — Memoriu de activitate ; — Lista lucrărilor ştiinţifice ale candidatului, însoţită de cite un exemplar al celor mai importante lucrări ştiinţifice (numai pentru personalul de cercetare). Informaţii suplimentare asupra concursului pot fi obţinute la secreta­riatul comisiei de concurs str. Bella Breiner nr. 93 (telefon 21.56.57 pentru personalul de cercetare şi 21.39.37 pentru personalul ajutător de cercetare­. III. PERSONAL DE PROIECTARE — Inginer proiectant — Proiectant I. — Desenator tehnic I. — Desenator tehnic II. — Desenator copist Informaţii suplimentare pentru ocuparea posturilor din proiectare in str. Frigului nr. 16 telefon 23.54.54. R.A.D.,M.I.C., bd. Muncii nr. 242 ra­ionul 23 August, Bucureşti, angajează o DACTILOGRAFA principală, un CON­TABIL revizor principal şi un MECANIC auto care să îndeplinească şi sarcina de revizor tehnic. INSTITUTUL de biologie angajează ELECTRICIAN întreţinere reparaţii, ca­tegoria a 8-a de salarizare şi muncitor FLORICULTOR. Relaţii la tel. 18.12.42. ÎNTREPRINDEREA poligrafică „Info­rmaţia“, cu sediul în Bucureşti, str. Br­zoianu nr. 23—25, angajează CULEG TORI manuali — zeţari, — CULEGATO, mecanici — linotipe —, MONOTAST­RISTI, MONOTURNATORI, LIFTIE* TIPARITORI tipar inuit, MUNCITOr necalificați (tineri cu stagiul militar s­tisfăcut și 7 d­. elementare), DACTILI­GRAFE. RelaţiI la sediul Întreprinde! serv. personal.

Next