Informatia Bucureştiului, iulie 1969 (Anul 16, nr. 4935-4957)

1969-07-01 / nr. 4935

A\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\^ O valoroasă contribuţie românească privind „Preistoria rachetei moderne“ - convorbire cu infr. D. lODERb­il), autorul cărţii­­ — La timpul respectiv, am relatat In paginile ziarului amănunte despre investigaţiile dv. in legătură cu — acum — celebrul manuscris de la Sibiu ; de asemenea am consemnat, după aceea, interesul sernit de co­municarea pe care aţi prezentat-o în faţa unui congres al istoricilor ştiinţei ţinut în R.F. a Germaniei. Apariţia recentă a studiului în Edi­tura Academiei ar putea prilejui elucidarea unor aspecte de metodo­logie a lucrului, de privirea temei din perspectiva cunoştinţelor glo­bale asupra ei. — Metodologia lucrului, prin natura temei, a fost subsumată unei singure idei, esenţiale: aceea de a demonstra Vitrina cărţii ştiinţifice aspecte noi, de a infirma concepţii vechi despre originile rachetei moderne, pornind de la materialul documentar descoperit. Scopul propus, deci, m-a obligat la investigaţii istorice de amă­nunt, la edificarea unui probatoriu rigu­ros pus la punct. Intr-un anume fel, în carte este vorba despre rescrierea în­ceputurilor rachetei moderne. Dar şi de descrierea cercetării însăşi care a con­dus la descoperirea şi interpretarea complexă a noutăţilor respective. Cit priveşte perspectiva de actualitate a in­terpretării datelor obţinute, ţin să pre­cizez că tema a fost elucidată de-a lun­gul mai multor ani. Prezentînd rezul­tatele investigaţiilor minuţioase din ţară şi­­peste hotare, într-un domeniu în care lucrurile se considerau de mult asc­­iatic, şi care au suscitat pe parcursul elaborării numeroase discuţii cu repu­taţi­­specialişti străini, era firesc ca, din toate­ acestea să rezulte mereu fapte de ultimă oră, care adesea m-au obligat la Întreruperi din lucru, la abandonarea unor a cărări pe care mersesem timp în­delungat, la reluări. Ele au sporit canti­tate­ale inedit din cartea acum apă­rută... Bunăoară, contribuţia lui Conrad de la Sibiu la crearea rachetei baterie, despre care nu se vorbise decit foarte puţin mai înainte: relaţiile lui cu piro­tehnicienii din Alba Iulia; Conflictul lui de principiu cu artileriştii epocii şi tu­narii mercenari germani de atunci ; ideile lui pacifice şi artficăi voinice atit de frumos şi de limpede exprimate.^­Şi,­­bineînţeles, surprizele dim­ celelalte p£rţi ale manuscrisului. Astfel, îneît Curtea descoperă, prin comparaţii riguros ur­mărite, nu numai drumul de la Sibiu spre mai departe şi mai tîrziu al ra­chetei multiple de tip modern, ci şi fap­tul că „bibliografia“ lui Conrad, de care el se servise şi care era legată la un loc cu, propriul său manuscris, repre­zintă cea mai veche „Carte a focurilor de artificii“ cunoscută pînă azi, o „Grarte­ de artă“ (militară) conţinînd una dintre­ cele mai vechi traduceri europene a ce­lebrei lucrări de ştiinţă militară ro­mană, aparţinînd lui Flavius Vegetius Renatus, şi om prodigios atlas de arti­lerie, în parte reluat de «tutori euro­­peni de prestigiu, lucru demonstrat, de asemenea, în lucrarea recent apărută. — Despre valoarea contribuţiei dv. la cunoaşterea istoricului rachetei moderne a vorbit, nu de mult, acad. Elie Carafoli, preşedintele Federaţiei internaţionale de astronautică. Ne-ar interesa să ştim cum s-a născut ipo­teza teoretică a sintezei pe care o semnaţi acum ? — Cu mai bine de 7 ani în urmă, m-am întîlnit cu manuscrisul, dar nu în realitatea lui cvasiobscură, ci într-o publicaţie din 1857. Acolo era menţionat ca o lucrare de pirotehnie, păstrată în arhivele de la Sibiu. Acesta a fost im­pulsul de pornire. Teza s-a cristalizat, după trei ani de studiu, în comunicarea pe care am prezentat-o la Congresul de istorie a ştiinţei de la Braunschweig, din R.F. a Germaniei. — Care a fost ecoul stîrnit de teza dv. în rindurile specialiştilor de peste hotare ? — Interesul stîrnit pe plan internaţio­nal s-a concretizat în discuţiile şi schim­burile de scrisori avute cu numeroşi oameni de ştiinţă din Paris, Varşovia, Praga, Göttingen, Hamburg, München, Viena, Leningrad, ca şi din S.U.A. Ast­fel că, la data apariţiei cărţii, teza să fie, încă de cîteva luni, pe deplin ad­misă în forumul specialiştilor în mate­rie. Reproduc în final un citat din cele scrise de prof. univ. dr. docent M. Subotowicz, recunoscut specialist pe plan mondial în tehnica rachetei mo­derne şi istoria rachetei vechi: „Sunt de acord cu punctul dv. de vedere (...) Consider că e bine că cele cunoscute de noi despre istoria concepţiilor pri­vind racheta sunt acum mai exacte şi mai profunde şi vă mulţumesc pentru lucrarea dv.“ Ion Butnaru Pentru biblioteca personală După primele două tomuri din Trata­tul academic de istorie a literaturii ro­mâne, tipărite de Editura Academiei, Iubitorii artei cuvîntului pot lua cunoş­tinţă de Încă o contribuţie în acest do­meniu. Este vorba de primul volum din „Istoria literaturii române“ de George Ivaşcu, publicat în Editura ştiinţifică. Capitolele principale ale cărţii, reflectînd însăşi concepţia autorului asupra mate­rialului abordat, se re­feră la probleme cum ar fi : epoca genezelor, de la o cultură medievală la o cultură naţio­nală, clasicii literaturii române vechi, epoca „luminilor" etc. Dintr-un dome­niu întrucitva învecinat face parte mo­nografia „Progresul în limbă“ de Lucia ,„­V.âld,„„.XeM3..este.. abordată,„onultiplu şi suifdamentatǎ..»divers, eu ,apucaţii la o mare parte dintre limbile ce se vorbesc pe giob. Punctele de vedere ale unor lingvişti străini şi români sunt selec­tate cu‘ discernămint, ceea ce nu pre­supune unilateralizarea fortuită a de­monstraţiei. O ediţie poitică a „Primei gramatici » limbii române** e "’publicată de N. A. Ursu, alături de textul cunoscutei „gra­matici’’ a lui Dimitrie Eustatievicî, se arată importanţa ei istorică ,­ cultu­rală, structura,­­moijeliţii şi­ terminologia folosită de autorul’ ei. Destinată elevi­lor, studenţilor şi cadrelor didactice, culegerea de „Probleme de analiza fra­zei« de Aurel Nicolescu ,nu se reduce la o simplă crestomaţie de teste , cărora să li se dea o rezolvare schematică, ci, la fiecare caz, se dau indicaţii judi­cioase privind însuşirea practică, a unei bune metode de analiză sintactică. Regretatul profesor Mihail Macrea semnează studiul intitulat „Viaţa in Dacia Romană«, sinteză istorică a peri­oadei sclavagiste de pe teritoriul patriei, a epocii de formare a poporului român. Aspectele propriu-zis istorice sunt com­pletate cu elementele ţinînd de organi­zarea militară, circulaţia monetară, ar­hitectura, viaţa artistică etc. In recenta colecţie „Natura şi omul“, a Editurii ştiinţifice, menţionăm încă un studiu : „Flori din munţii noştri« de A. Beldie şi C. Pridvornic. Volumul este însoţit de 24 de planşe colorate, ajutînd la identificarea speciilor florale de către orice drumeţ pe potecile alpine. cooperativei „Arta aplicată« realizează o gamă variată de ceramică popu­lară, plăci decorative în stil popular şi forme tradiţionale (Urmare din pag. I) maşinile repartizate pentru transportul lemnelor şi cărbunilor de la depozite, nu au putut realiza cantităţile plani­ficate per vehicul şi au creat întreprin­derii un deficit de aproape 3 milioane lei. Care este adevărul ? Împreună cu reprezentanţi ai celor două întreprin­deri, am analizat situaţia direct in de­pozite. Astfel, spre surprinderea noas­tră şi... a delegatului I.C. Combustibilul, care ne-a însoţit autocamioanele I.T.B. prestează la depozite un program variind între 12 şi 17 ore. NICI UNA din cifrele raportate de către ŞEFII DE DEPOZITE, CERTIFICATE CA VALABILE DE ŞEFII SERVICIILOR DE RESORT ALE I.C. COMBUSTIBILUL — CIFRE PE BAZA CAP.ORA CONDU­CEREA ÎNTREPRINDERII A EMIS SO­LUŢII DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A TRANS­PORTULUI LEMNELOR ŞI CĂRBUNI­LOR CĂTRE POPULAŢIE — NU CO­RESPUNDEA CU REALITATEA. Cum de s-au putut înregistra astfel de situaţii care nu rezistă nici la cea mai simplă confruntare cu realităţile de pe teren ? Răspunsul trebuie căutat în sistemul de evidenţă cu totul rudimentar, lăsat in Întregime la latitudinea şefului de depozit şi chiar a cantaragiului — care Înscriu pe situaţiile ce urmează a fi înaintate Întreprinderii cifre şi date imaginare, menite doar să completeze nişte rubrici. Astfel, în ziua în care am efectuat sondajul, în evidenţele centra­lizate se menţiona că numai 15 maşini au lucrat 12 ore, în timp ce, pe foile de parcurs, semnate chiar de şefi depozi­telor, se preciza că 70 de camioane au lucrat peste 12 ore ! Ceea ce insă nu am găsit prins in nici un fel de evidenţă, dar care afectează în mod direct transportul lemnelor din depozite, sunt o serie de deficienţe or­ganizatorice care, la Combustibilul, se repetă de la un an la altul. Astfel, aproape în toate depozitele din Capitală, nu sunt folosite toate maşinile de tăiat, din lipsa motoriştilor. De asemenea, unităţile nu au numărul necesar de în­cărcători şi descărcatori; cărbunii nu sunt preambalaţi totdeauna, fapt ce îngreuiază manipularea lor. Toate a­­cestea creează dificultăţi artificiale in depozite şi împiedică sistematic maşi­nile să transporte un tonaj corespunză­tor. Şi atunci, putem arunca toate întârzie­rile cu care se efectuează lucrări­ pe seama numărului insuficient de mijloace de transport? Hotărit că nu. Mări­rea numărului de vehicule nu ar face în prezent altceva decit să micşoreze şi mai mult tonajul per maşină, deoarece I. C. Combustibilul nu poate asigura în prezent tăierea, in­­­­cărcarea şi descărcarea lemnelor şi căr­bunilor pentru un număr de maşini mai mare decit cel pe care I.T.B. ii p­une astăzi la dispoziţie. Adevărul este că in primul rind impulsionarea livrări- -literatura -știința Mamaia de immmii!] I 1 I! ! ! linkül! Illilllilll '69 în festival GEORGE SBÂRCEA competiţie artistică. Am ascultat melo­dii frumoase, unele deosebit de izbu­tite, din care juriul a reţinut numărul prevăzut de regulament. Au fost audiaţi toţi interpreţii care s-au înscris la con­curs, fiind găsiţi cei mai potriviţi să apară în cadrul unei manifestări pres­tigioase, chemată să dea o imagine de ansamblu despre nivelul creaţiei şi in­terpretării muzicii uşoare româneşti. Ceea ce trebuie remarcat, în ajun de festival, după selecţiile făcute de un juriu atent la aspectele variate propuse de muzica in sine şi de calităţile tălmă­citorilor ei, este bogăţia creaţiei origi­nale şi, în acelaşi timp, numărul mare al tinerilor dotaţi cu voci bune. Majo­ritatea lor însă a optat pentru cântecul liric, în mişcare lentă, poate şi pentru că piesele compuse la noi aparţin, în cea mai mare parte, acestei categorii. In afară de cîteva bucăţi vioaie, stenice prin temă şi ritm, balanţa înclină şi de astă dată spre meditativ, spre interiori­zarea, care, dacă nu poate să lipsească din muzica uşoară, grevează repertoriul ei cînd devin preponderente. Lucrul acesta se explică, pare-se, prin îmbogăţirea mijloacelor tehnice ale creatorilor, care şi le exprimă mai bine la piesele lente, susceptibile de un tra­valiu armonic mai complex, decit în­­ melodiile mişcate. Dacă n-ar exista un juriu, ci ar trebui să decid de unul sin­gur, aş atribui premiile în proporţie de 75% bucăţilor vesele, cu scopul de a stimula orientarea compozitorilor înspre exploziile de vitalitate. Asta nu înseamnă, fireşte, că vitalita­tea, inspiraţia, nobleţea artistică nu sunt prezente şi nu piesele lente. Dimpotrivă, sînt între ele cîntece foarte bune, din­tre care unele şi-au dobîndit notorieta­tea meritată in mulţimea ascultătorilor sau şi-o vor doblndi în scurt timp de la lansarea lor. înseamnă doar că —­­ aşa cum o demonstrează bogatul nostru folclor muzical — în firea şi înclinaţiile poporului român spre cintec şi joc me­lancolia a fost mereu alternată, dezle­gată fericit de vioiciunea ritmului, de voioşia spontană, contagioasă, a opti­mismului. (­­ Auditorii şi telespectatorii apropiatu­lui festival vor reţine, probabil, rezul­tatele ce s-au obţinut prin formele de învăţămînt artistic organizate pentru educarea tinerilor interpreţi, care tind să se transforme din amatori în artişti profesionişti de talent şi cu o ţinută menită să le asigure, o dată cu o ra­pidă afirmare, un loc cert în simpatia marelui public. Suntem­ convinşi că Festivalul şi con­cursul de muzică uşoară românească Mamaia ’69 va însemna o nouă etapă în evoluţia acestei arte a tuturor, care, prin tot ce are mai bun în creaţie şi interpretare, reprezintă, în ultimă in­stanţă, un aspect al culturii noastre. Ne mai despart doar cîteva săptămini de festivalul şi concursul naţional de muzică uşoară de la Mamaia. Am făcut parte din cele două jurii care au selec­ţionat piesele compozitorilor români, publicate sau inedite, şi pe tinerii cin­­tăreţi maturizaţi in suficientă măsură spre a susţine cu sorţi de izbînda o ajun illllimiiii 111 l! Ilii 111. Pe spaţiul verde din calea Victoriei no.172 s-a deschis expoziţia de sculptură in aer liber a artistei Nanasi Levente. Între I.C. Combustibilul si I.T.B. lor nu se poate obţine decit prin luarea unor judicioase măsuri or­ganizatorice. In cadrul depozitelor. In momentul in care se va asi­gura funcţionarea tuturor utilajelor, uti­lizarea raţională a forţei de muncă, mo­dernizarea sistemului de ambalare şi livrare a cărbunilor etc., atunci va de­veni actuală şi necesitatea măririi nu­mărului de vehicule repartizate depozi­telor. In acest sens, forurile tutelare — M.C.I. şi Direcţia generală comercială a municipiului — au datoria să ia măsu­rile ce se impun pentru eliminarea de­ficienţelor semnalate în reţeaua de des­facere a Combustibilului. Calendar estival (Urmare din pag. I) ţia din acest an. Pină la ora actuală şi-au anunţat participarea la concer­tul cu care se va Întreprinde un lung turneu în ţară, bineînţeles fără a se ocoli Capitala, alături de Luminiţa Do­­brescu, Hanja Pazeltova şi Midinette. Din păcate, cam atit oferă, pentru bucureşteni, calendarul estival OSTA. Alături de localnici, cei aflaţi la odih­nă pe litoral vor avea prilejul să as­culte oaspeţi străini in spectacolele operei constănţene: tenorul bulgar Nikolai Zdravkov, baritonul Viktor Gofjeek din R.F. a Germaniei. De a­­semenea, reluînd o iniţativă mai veche, OSTA girează un spectacol de teatru. Un grup de actori bucureşteni (Paul Ioachim, Şerban Cantacuzino, Maria Georgescu-Pătraşcu, Traian Dănceanu, Ileana Cernat) a montat comedia „Cind bărbatul nu-i acasă“ de Gh. Dumbră­­veanu. Divertisment estival care îşi va începe itinerarul de turneu prin ţară la jumătatea lunii iulie. Informîndu-ne cititorii despre acti­vitatea de vară a OSTA, nu ne putem reţine o întrebare. Oare Oficiul pen­tru spectacole şi turnee artistice nu consideră că, în contextul unei sta­giuni estivale bucureştene destul de fi­rave, ceea ce oferă publicului e cam puţin ? Ne amintim că anii trecuţi, teatrele de vară din Capitală găzduiau colective artistice de peste hotare mai numeroase şi de genuri diverse. Dar chiar păstrindu-se în sfera divertis­mentului, OSTA ar fi putut, credem, contribui mai substanţial la îmbogă­ţirea afişului estival. MANIFESTARE A DEPLINEI RESPONSABILITĂŢI PENTRU CONTINUA ÎNFLORIRE A PATRIEI Energii in (Urmare din pag. I) canal“, sectorul de laminoare de la „Republica", complexul Slebing pen­tru laminorul de tablă groasă in funcţiune, iar in curs de montaj la­minorul de benzi la cald şi rece de la Galaţi şi încă altele, pe care-mi îngădui să nu le mai transcriu din convingerea că şi acestea sunt înde­ajuns de edificatoare pentru capa­citatea de creaţie a institutului. Aşa cum îmi spunea unul dintre pionierii institutului, ceea ce dă valoare în primul rînd muncii de proiectare este nivelul calitativ al utilajelor create. Dar consider că nu e cazul să notez acum parametrii lor de funcţionare, acele deschideri mari ale halelor, cu poduri rulante de mare capacitate şi pretenţios regim de lucru; voi spune doar că de-a lungul anilor au fost căutate soluţii inedite pentru noile lucrări, cum ar fi, de pildă, cele de la Combinatul siderurgic Galaţi. Sau pentru fun­daţiile de utilaje pentru laminoare , acestea sunt construcţiile subterane care, pe lingă rolul de a susţine a­­gregatele tehnologice, cuprind în masivele betoane o reţea de tunete, subsoluri, goluri tehnologice, o geo­metrie subterană foarte complexă. Ca proiectant trebuie să ţii seama de toate necesităţile tehnologiei, de faptul că vehicularea cantităţilor mari de apă tehnologică în circuit închis, cit şi colectarea cu ajutorul ei a ţunderului, complică şi mai mult structura fundaţiilor. Laminorul de benzi la cald de la Galaţi, de pildă, a impus niveluri, de fundare foarte mari, pină la 20 metri şi a reclamat un volum considerabil de beton, 120 000 mc. Ca soluţii de re­alizare s-au adoptat diferite tipuri de fundaţii de adincime: chesoane, piloţi din beton armat, precompri­­maţi sau cu blub formaţi in teren. Sau încă un exemplu pentru ceea ce înseamnă specific al proiectării în această industrie: construcţiile care deservesc gospodăriile de apă. Apa tehnologică se răceşte şi se fil­trează ca să reintre în circuit. E ne­voie, pe lingă instalaţiile obişnuite, de filtrare şi staţii de pompare, cas­tele de apă, turnuri de răcire, con­strucţii speciale pentru decantare şi desfăşurare pompare, executate în chesoane des­chise care ajung pînă la adîncimea de 35 metri. Prin diametrul lor (48 metri), aceste construcţii depăşesc orice alte lucrări similare realizate pînă în prezent la noi şi e necesar să menţionez soluţiile originale ce s-au aplicat, folosindu-se elemen­tele constructive ca elemente de rigi­dizare in timpul lucrării. Iată cum lucrul la planşetă — ca­re se desfăşoară pe o arie de întins volum, spaţiu şi intensitate — te obligă să gindeşti unitar, complet; fazele se intercondiţionează, se defi­nesc unele pe altele, de la trasarea fundaţiilor pînă la fabricarea primei ţevi sau benzi. Dar vorbesc de pro­blemele speciale ce revin institutului şi din alt punct de vedere: aici se proiectează unicate, prototipuri şi de fiecare dată o iei de la început, des­coperi o realitate, o supui calculelor şi exprimării geometrice, o gindeşti în funcţie de un scop precis, o fina­lizezi în proiecte unice care vor fi, in perspectivă, pentru: laminorul de profiluri grele şi semifabricate de la Reşiţa, o nouă uzină de ţevi sudate, o secţie de laminoare din cadrul unei uzine noi de oţeluri aliate etc. Nu e greu de văzut în această înţelegere a perspectivei spiritul Tezelor pen­tru cel de al X-lea Congres al P.C.R.­ şi proiectului de Directive ale parti­dului care stabilesc „direcţiile de creştere rapidă a producţiei şi a îm­bunătăţirii substanţiale a structurii acesteia, prin fabricarea unor sorti­mente valoroase care să satisfacă în condiţii din ce în ce mai bune ce­rinţele de metal ale economiei“. Şi în producţia anului 1975, de 10—10,5 milioane tone oţel, de 7,2—7,5 mili-­­oane tone de laminate şi 1,0—1,1 mil­lioane tone de ţevi se va cuprinde, fără îndoială, în proporţiile şi struc­tura cuvenită, şi contribuţia institu­tului. Zece ani nu sunt de loc o perioadă prea mare, ca întindere în vremea din acest punct de vedere deci insti­tutul e tînăr. Zece ani i-au consfinţit însă o maturitate incontestabilă, o temeinicie evidentă a experienţei, toate obiectivele intrate în exploa­tare, amintite mai sus, ca şi cele în perspectivă o califică, o dovedesc. In epoca de explozie a energiilor, pe care o parcurgem, de împlinire ro­bustă a personalităţii, fiecare an are valoare simbolică şi nu se mai mă­soară neapărat după derularea ca­lendarului ci, ca aici la I.P.L., în in­tensitatea ideii. Fluxul ideilor (Urmate din pag. I) şcolilor profesionale, tehnice şi facul­tăţilor, cit şi pentru lichidarea fluctua­ţiei şi stabilirea , cadrelor. (MARIN BA­­RABANCEA, inginer F.E.A.). • O ÎNTREPRINDERE PE PROFIL MECANIC ŞEF. Să se studieze posibi­litatea creării unei intreprinderi pe profil mecanic şef pentru unităţile elec­tronice, prin comasarea tuturor lucră­rilor aferente mecanicului şef. Astfel s-ar reglementa mai bine problema aprovizionării cu materiale şi a specia­lizării cadrelor. (ŞTEFAN PRALEA, tehnician F.E.A.). • SECTOARE DE PRODUCŢIE IN INSTITUŢIILE DE CERCETĂRI ŞTI­INŢIFICE. Aşa cum s-a simţit nevoia creării unor laboratoare de concepţie in uzine, tot aşa se simte nevoia şi pentru crearea unor mici sectoare de producţie in institutele de cercetări ştiinţifice. Acestea ar face tocmai le­gătura care lipseşte între cercetare şi practică şi ar reprezenta nucleul de formare a unor specialişti in cele mai variate domenii. Ulterior aceştia ar constitui cadre de valoare de înaltă ca­lificare şi ar putea fi trecuţi treptat in industrie. (Prof. dr. OCTAV COSTA­­CHEL, directorul Institutului de onco­logie). Reducerea sistematică şi substanţială a ponderii cheltuielilor materiale in produsul social (Urmare din pag. I) s-ar putea obţine o producţie sporită. Pentru a se realiza o reducere sub­stanţială a cheltuielilor materiale de producţie, proiectul de Directive in­dică, în principal, reducerea consumu­rilor specifice, mai ales in ramurile unde materiile prime şi materialele deţin o pondere însemnată în struc­tura preţului de cost. In industria construcţiilor de maşini, de exemplu, ponderea cea mai mare avînd-o aces­te cheltuieli, este necesară folosirea cit mai raţională a materiei prime, întrebuinţarea înlocuitorilor, micşora­rea greutăţii maşinilor prin reproiec­­tarea lor, aplicarea proceselor tehno­logice moderne, reducerea rebuturilor, eradicarea cauzelor care determină risipa de materiale. Asemenea mă­suri nu numai că concură la redu­cerea consumurilor specifice de metal şi valorificarea superioară a acestuia, ei creează condiţii pentru ajungerea din urmă a ţărilor dezvoltate din punct de vedere industrial, cu un grad ridicat de prelucrare a materiilor prime. Experienţa a dovedit că este nece­sar ca reducerea consumului specific pe fiecare produs să se efectueze tot timpul cit acesta se află în fabricaţie. Respectindu-se această cerinţă s-a reuşit ca electromotoarele asincrone intre 0,5 şi 13 KW, ultima serie asi­milată în 1966 şi pusă in producţie in 1967, să aibă o greutate specifică care egalează cele mai bune perfor­manţe mondiale, reprezentînd doar *2 din greutatea motorului ce se fa­brica în anul 1953. Este demn de reţinut că stabilirea de consumuri specifice raţionale pen­tru materiile prime, materialele, com­bustibilul şi energia electrică are un rol hotârîtor în reducerea cheltuieli­lor din întreprinderi. De aceea, se impune lărgirea acţiunii de normare a consumurilor specifice de materiale nu prin soluţii şablon, definitive, ci diversificate corespunzător specificită­ţii produsului, condiţiilor tehnice de realizare a acestuia etc. Pentru re­ducerea normelor este necesară o a­­naliză temeinică a consumului pe sec­ţii, ateliere, faze tehnologice, produ­se, repere, piese, subansambluri etc., pentru ca reducerea să nu se facă in dauna calităţii. Desigur, problema reducerii chel­tuielilor de producţie îmbracă forme mult mai variate, ceea ce impune antrenarea tuturor cadrelor în muma multilaterală, migăloasă, de depistare a căilor, de punere in valoare a so­luţiilor menite să economisească fie­care leu aflat în sfera circulaţiei pro­ductive. Necesitatea conjugării efortu­rilor în această direcţie rezultă dintr-o prevedere de seamă a proiectului de Directive şi anume cea privind redu­cerea nivelului cheltuielilor la 1000 lei producţie marfă. In anul 1975 — se arată în proiect — comparativ­­cu, anul 1970, nivelul cheltuielilor la 1000 lei producţie marfă se va reduce în medie cu 6,7 la sută pe ansamblul industriei de stat. Măsurile ce vor fi luate in acest sens vor asigura ca ren­tabilitatea producţiei să se situeze la nivelul dotării tehnice şi al posibilită­ţilor pe care le oferă organizarea şti­inţifică a producţiei şi a muncii. Re­zultatele obţinute se vor reflecta in multiplele planuri din viaţa noastră economică şi socială — realizarea unui mai mare volum de mărfuri pentru piaţa internă şi externă, obţinerea de fonduri suplimentare pentru investiţii industriale, şi social-culturale — etc. — se vor reflecta din plin în nivelul de trai al populaţiei. Micşorarea substanţială şi sistema­tică a cheltuielilor materiale de pro­ducţie în toate ramurile — imperativ vital al economiei moderne — condi­ţionează mersul înainte al societăţii noastre, potenţează contribuţia fiecă­rei întreprinderi la dezvoltarea în ritm susţinut a economiei naţionale, în condiţiile unei înalte eficienţe. Adeziune la contemporaneitate (Urmare din pag. I) Insă pentru a putea vorbi despre un acord deplin al literaturii cu efer­vescenţa oamenilor muncii este drept să arătăm că mai sunt multe de fă­cut. Avem încă puţine romane de calitate care să facă memorabile chipul omului de astăzi, al muncito­rului, al intelectualului angajat în fluxul revoluţiei ştiinţifice, al tineri­lor „frămîntaţi de visuri multe”... Larga consultare pe care standuri­le librăriilor asaltate de iubitori ai cărţii o prilejuiesc, edifică pe ori­cine despre audienţa de care se bucu­ră la noi actul literar. S-ar cuveni să-i dezvoltăm accesibilitatea fără a-i afecta densitatea şi acurateţea. Opi­nia publică, cu un gust tot mai avi­zat consumă (in înţelesul bun şi fertil al cuvîntului) lucrarea de artă şi, cu un discernămint matur, îşi manifestă preferinţa pentru scrierile izbutite. Am adoptat atitudinea de elevată culturalitate care ne este de mult hărăzită. Dacă azi scriitorii noştri se ma­nifestă plural şi cu simţul nuanţei, cîntînd după legi ale liberei inspi­raţii interioare, aceasta nu ţine de nici un miracol, de nici un mister metaforic. Generaţia vîrstnică şi cea tinără îşi îngemănează energiile. Le unesc dorinţa de continuitate şi voin­ţa de înnoire. Ascultînd respiraţia fierbinte a acestui timp­ eroic, scriito­rii năzuiesc spre adincirea responsa­bilităţilor, pornind la modelarea vii­torului de la tradiţie, de la experien­ţa dobîndîtă. Cînd, alături de Eminescu, Crean­gă, Caragiale, Rebreanu, sint tălmă­ciţi in diverse limbi şi scriitori ai con­temporaneităţii socialiste, de toate vrrstele şi genurile, ne dăm seama cit de lungă este calea străbătută, cit de autentic consumă literatura noas­tră cu frămintările şi năzuinţele popu­lare, cit de vibrantă este înflorirea geniului literar românesc şi cit de vie propensiunea lui spre condiţia universalităţii. „DIMENSIONAREA" NECESITĂŢII DE INGINERI — Schimbarea in permanenţă, prin transferuri, a preocupărilor unui inginer duce la diletantism — sublinia­tor. AL. GROSMAN, director general In Minis­terul Comerţului Interior. Schimbarea profilului inginerilor (pentru care sunt răspunzători şi cei ce angajează specia­liştii în domenii străine de profilul a­­cestora), constituie o pierdere pentru societate şi duce direct la descalificarea inginerilor. In ce priveşte ministerul nostru, avem nevoie de ingineri, deşi desfăşurăm o activitate comercială, pentru a putea influenţa Întreprinderile in direcţia îmbunătăţirii calităţii pro­duselor, a Introducerii unor materii pri­me sau a unor combinaţii noi. Este vorba însă de o dimensionare a acestei necesităţi. Pentru a asigura perfecţio­narea continuă a inginerilor, am orga­nizat în cadrul Direcţiei generale un program obligatoriu de documentare asupra noutăţilor din publicaţiile de specialitate, Inginerii alcătuind materiale de sinteză care sunt apoi difuzate apara­tului nostru comercial din ţară. Au­t tov. Al. Grosman cu­ şi tov. I. BONCOI, director general în Ministerul Petrolului, au remarcat că şi la direcţii cu specific comercial şi de aprovizio­nare există o cerinţă din ce in ce mai mare de ingineri, date fiind numeroa­sele probleme tehnice ce apar în aceste sectoare. Necesitatea ca aceşti ingineri să aibă şi cunoştinţe temeinice econo­mice ridică problema formării de „ingi­neri economişti“ printr-o specializare post-universitară. Credem că Ministerul Invăţămîntului şi conducerea Academiei de ştiinţe economice ar trebui să stu­dieze necesităţile de perspectivă in acest domeniu, luînd măsurile ce se impun. DE LA 37 DE OAMENI CARE PIERD TIMPUL, LA 2 CARE TL FOLOSESC BINE — In cadrul anchetei noastre serial, un inginer proiectant calcula că pierde 40 de zile pe an numai cu aranjatul foilor în dosare. Pot fi lichidate ase­menea surse de risipire a timpului In munca inginerilor ? Cu această întrebare ne-am adresat d tv. ing. NICOLAE POPA, director al institutului de proiectări pentru indus­tria materialelor şi prefabricatelor de construcţii (IPIMPC). „ Un asemenea caz e rezultatul unor deficienţe de organizare internă, pe care le-am cunoscut şi noi. In prezent am stabilit ca proiectanţii să elaboreze proiectele în ciornă, dar să aranjeze foile în ordine. Proiectul cu toate avi­zele e trimis la serviciul plan unde se cunosc, în funcţie de termene,­ priori­tăţile. O dată cu „ediţia“, doi oameni se ocupă numai de următoarea treabă: conform ciornei, aşază proiectul editat în ordine. Doi oameni în loc de 37, ca pină cu puţin timp în urmă. — Există şi alte posibilităţi de spo­rire a randamentului capacităţii ingi­nereşti ? — Aş menţiona în primul rînd nece­sitatea sporirii răspunderii individuale a fiecăruia, în institut am încetat cu dădăceala, am renunţat să mai explicăm inginerilor sau personalului administra­tiv cum să facă. Le spunem numai ce să facă. Sînt cazuri cînd e necesară o îndrumare atentă, dar esenţiale făiaîn controlul şi încrederea în capacitatea fiecăruia de a şi îndeplini atribuţiile. O altă metodă folosită de noi o constituie alcătuirea unor colective complexe de proiectare. Prin acest sistem, proiecta­rea unei fabrici de ciment, de pildă, Reveniri (II) care trebuia să dureze un an, a fost re­dusă la numai patru luni. Elasticitatea organizatorică reprezintă şi ea o condi­ţie a sporirii eficienţei capacităţii ingi­nereşti. 1000 DE AVIZE PE AN — CA­LIFICARE PENTRU COMIS-VO­­IAJURI „SUI-GENERIS" Cum se risipeşte timpul inginerului ? Iată un exemplu întîlnit tot la IPIMPC din care se vede că uneori simpla in­tervenţie a conducerii unei unităţi nu e suficientă. Conform normelor în vi­goare, la realizarea unui proiect sunt necesare cîteva avize, dintre, care proiectantul trebuie să se îngrijească să capete doar două. Restul (şi pot fi încă 34 diferite) rănim în sarcina benefi­ciarului. In relaţiile cu beneficiarii aparţinînd altor ministere, IPIMPC ac­ţionează după acest principiu, cind insă beneficiarul aparţine Ministerului Indus­triei Construcţiilor (căruia îi este sub­ordonat şi institutul), conform unei practici, cunoscută şi admisă de condu­cerea ministerului, de toate avizele se INGINERULUI ocupă proiectantul. Consecinţa: sunt ne­cesare peste 1 000 de avize pe an de la diverse foruri din toate colţurile ţării, pentru a le obţine, din schema institu­tului au fost „jertfite“ un număr de posturi pe care sunt angajaţi acum un fel de comis-voiajori care colindă ţara pentru a obţine avizele respective. Se risipesc fonduri băneşti importante, se iroseşte o capacitate profesională însem­nată,­­intervenţiile pentru obţinerea avi­zelor atrag şi conducerea institutului şi chiar cadre de răspundere din minister). Dar, altfel, direcţiei IPIMPC îi este practic imposibil să asigure desfăşura­rea normală a muncii ! Credem că se va interveni de urgenţă, conducerea MIC luînd măsuri pentru instaurarea unor norme fireşti de lucru in aicest sector de care răspunde. Fiindcă valoa­rea timpului pierdut în activitatea de concepţie este inestimabilă. VALOAREA TIMPULUI PIERDUT TN MUNCA DE CONCEPŢIE — Se construiesc, în două locuri dife­rite din ţară, două fabrici de ciment absolut identice, pe baza proiectelor noastre — ne spunea tov. ing. N. POPA. Pe unul din şantiere asistenţa noastră nu a fost solicitată niciodată, deoarece inginerii respectivi ştiau să citească pla­nurile şi se ocupau de treburile lor. Pe celălalt şantier eram solicitaţi încon­tinuu. Exasperaţi, ne-am hotărit să aflăm explicaţia acestei incapacităţi a constructorului de a se descurca. Ce-am constatat ? Planurile erau descifrate de maistru, care nu le înţelegea, fireşte. Inginerul de pe şantier, care s-a dovedit a fi bine pregătit, era mereu chemat în altă parte cu diverse treburi străine de sarcinile sale directe. Timpul care i se răpea lui... trebuia completat de undeva. Şi era completat... din timpul nostru. Munca proiectantului depinde foarte mult de corespondentul de calificare şi de organizarea activităţii pe şantiere. — Puteţi ilustra valoarea timpului pierdut In proiectare ? — Iată un caz. Anul trecut o comisie a funcţionat zece zile pentru a revizui proiectele executate. S-a constatat că se pot economisi 280 milioane lei printr-o reproiectare judicioasă. Iată valoarea a 10 zile de gândire. De fapt, aceste 280 de milioane nu trebuiau să apară în plus dacă proiectanţii ar fi avut sufi­cient timp pentru a lucra continuu şi nu ar fi fost antrenaţi în activităţi străine calificării şi încadrării lor. Pen­tru a avea o imagine a timpului pierdut la nivel de director , eu primesc zilnic circa 130—140 de hîrtii (acte), provenind de la minister, organe centrale etc., pe lingă cele ce imi vin din institut. Dintre ele, circa 100 sunt, după părerea mea, inutile și ar putea fi rezolvate printr-un simplu telefon. RESPONSABILITATEA INGINERULUI In locul concluziilor, vom cita din scrisoarea primita de la ION T. IONES­­CU tehnician la Institutul de cercetări pielărie şi cauciuc. El ne trimite şi un desen tehnic, arăt­ind că ii poate face intr-o singură zi... Şi adaugă: „La sa­lariul meu, costul lui ar trebui să fie de circa 50 de lei. Deoarece l-am re­făcut de şase ori­­atit din cauza unor greşeli inginereşti, cit şi din cauza sis­temului de a se mări numărul de ore normate prin adăugarea de detalii inu­tile sau a celei de segmentare a unui plan ( procedee destul de răspîndite în proiectare) şi deoarece nu mi s-a permis să utilizez unele posibilităţi de simplificare, fiecare refacere mi-a luat cite două zile. Astfel, desenul a ajuns să coste 600 de Iei. Dar dacă se ţine seama că în luna respectivă nu am lu­crat decit 18 de ore din 200 posibile (mi-am notat exact orele în care ara lucrat şi cele în care am stat efectiv degeaba), rezultă că ziua mea de mun­că a fost plătită cu 200 de iei, ceea ce ridică preţul desenului la circa 2 400 lei“. In continuare, tov. Ion T. Ionescu scrie: „Ancheta privind folosirea capacităţii de lucru inginereşti este justă prin con-? cluziile ei, in măsura In care această capacitate există integral. Cînd ea se dovedeşte doar parţială, datele proble­mei se modifică. In această ipoteză, cauzele exterioare care ar ,,roade“ ca­pacitatea inginerului, de natură organi­zatorică, sunt de fapt efecte ale slabei capacităţi a inginerilor înşişi, responsa­bili în primul rînd de organizarea act­­ivităţii lor. In acest caz, explicaţia anomaliei ca şi remediul ei sunt altele, şi posibilitatea de a avea somul potrivit la locul potrivit“ este esenţială pentru remedierea multora dintre deficienţele semnalate“. S­ubscriem la sublinierea cores­pondentului nostru. Şi ţinînd seama de rolul deosebit de important ce se atribuie tehnicii mo­derne în procesul complex de amplă dezvoltare a economiei noastre în ansamblul ei — așa cum jalonează documentele pentru Congresul al X-Iea al partidului — se impune luarea unor măsuri corespunzătoare din partea forurilor vizate în anche­ta noastră, pentru valorificarea in­tegrală a capacităţii inginerilor. Ne­îndoios că, în lumina proiectului de Directive, responsabilitatea fiecărui inginer în parte se coroborează cu cea a forurilor de coordonare din ministere şi uzine, ceea ce implică adoptarea unor măsuri eficiente, de natură să determine transformarea muncii inginerului în veritabilă creaţie de maximă utilitate socială. Andrei Bune CUM ESTE DEVORAT TM

Next