Informatia Bucureştiului, noiembrie 1969 (Anul 17, nr. 5040-5064)

1969-11-01 / nr. 5040

I ! „Arta de a te descurca“ îmi rămăsese la minte, nu ştiu de ce, că artele ar fi vreo şapte la număr. Dar ce cumplită e­­roare ! Uitasem tocmai „arta de a avea... prieteni“, „arta de a nu-ţi crea obligaţii“, „arta de a te face apreciat fulgerător“, arta de a te resemna fără crize“ şi multe altele încă, la care întîm­­plarea, sub înfăţişarea imul a­­dolescent îndeajuns de simpatic, avea să-mi propună deunăzi, spre o judicioasă întregire, şi „arta de a te descurca onora­bil“. Să concretizez Insă ! — In clasa noastră — îmi spu­nea tînărul (16 ani!) — sintem­ vreo trei-patru inşi care ne des­curcăm... — Şi ceilalţi ? — întreb eu. — Pierd pînă la patru ore pe zi! — Cu ce pierd...? — Cu toceala ! — Și voi...? — Noi rîdem... (textual). _ De unde am­ și concluzionat că o primă trăsătură a aminti­tei arte ar fi „rîsul", sau ceva care, în orice caz, e de rîs... i­ Suspectlndu-mă, se pare, pen­tru o anume intenţie de răstăl­măcire, tînărul încearcă să-mi explice, nu fără grandilocvenţă, „că noi, cei trei sau patru (inşi), nu învăţăm pentru note...“ — Aaa...! (Ceea ce ar fi pu­tut să însemne, într-o vorbire fără interjecţii, că ideea mi se pare acceptabilă, atunci cînd este enunţată de un elev care are cel puţin cîteva note exce­lente). Altminteri... — Noi nu învăţăm pentru note! (Ceea ce ar fi putut să însemne că notele care marchea­ză de regulă suficienţa li se par totuşi onorabile). V-am mai spus doar... — Dar nu am înţeles, totuşi, pentru ce învăţaţi, dacă, jude­cind după note, de fapt nu în­văţaţi ? — întrebarea dv. simplifică mult... — a protestat din nou tînărul. Pentru că noi, în e­­senţă._ De unde am Înţeles că amin­tita „artă“ este refractară obiş­nuitelor simplificări şi că „a te descurca“, în esenţă, nu simpli­fică,­­dimpotrivă... „Pe profesor — îmi spunea tînărul meu interlocutor intr-un acces de sinceritate — trebuie să-l «înţelegi»­. El se pregăteşte pentru lecţie, munceşte mult... Deci e normal să-l asculţi, să-i pui în­trebări, să ai nelămuriri... Să-i soliciţi, apoi, un sfat într-o pro­blemă de viaţă, atît cît să con­state că ai şi preocupări extra­­şcolare complexe­. Fireşte, nu-ţi va putea da premiu, cum îi va da la sfîrşit de an „tocilarului“, dar promovarea pe care poţi conta va fi, oricît, „onorabilă“... ...De reţinut, deci, că tînărul aspirant la promovare nu co­piază la teze, nu lipseşte nemo­tivat, nu se pregăteşte exclusiv pentru lecţia cînd ar putea fi ascultat... El nu se coboară atît de jos! El pur şi simplu se des­curcă „onorabil“. De unde a treia trăsătură distinctivă ar fi, după aparenţe vorbind, o sobră... „o­­norabilitate“, încercăm să-i demonstrăm tî­­nărului nostru interlocutor că promovările sale de moment ii interzic în fapt promovarea, că te poţi descurca cu note medio­cre în şcoală, dar nu in viaţă; şi că mediocritatea nu este un drum, ci tocmai refuzul de a căuta un drum... Dar tînărul refuză dialogul. El bănuie că noi vrem să-i­„ţinem o lecţie“ şi, simulînd atenţia şi interesul pentru tirada didac­tică, ne compătimeşte probabil şi nu aude nici un cuvînt. De aceea, poate, aceste rînduri se adresează educatorului (care uneori îl scapă din vedere), pă­rintelui (care nu întrevede încă nici un motiv pentru a-şi face probleme) şi zecilor de colegi buni, foarte buni sau mai puţin buni care, tacit, îl încurajează: „Bravo, mă, te descurci!“. ..Pentru că „arta de a te des­curca onorabil“, la scara mare a istoriei şi a vieţii, nu a produs pînă azi opere şi genii, ci numai victime şi ratări. Ceea ce la 16 ani, dacă eşti în stare să înţe­legi, nu e de­loc prea tîrziu. Im­portant ar fi însă ca, măcar a­­cum, „să nu te mai descurci“... i­ Dorel Dorian A­TOMUL Scepticii afirmă : In actualul ritm de consum, rezervele mondiale de combustibili clasici vor ajunge ome­nirii timp de încă un secol. Optimiş­tii prelungesc acest răgaz pînă la două sute de ani. Şi unii, şi alţii, convin însă că petrolul, cărbunele, gazele naturale etc., sunt pe cale să-şi cedeze locul altor surse energetice. Şi aceasta nu numai pentru că a­­ceşti combustibili clasici se găsesc in cantitate limitată, ci şi datorită faptului că valorificarea lor în in­dustria chimică le măreşte conside­rabil valoarea. încă în urmă cu două decenii, oa­menii de ştiinţă anunţau entuziaşti că valorificarea energiei cuprinse în nucleul atomic va soluţiona irevoca­bil această problemă de interes ma­jor. Intr-adevăr, s-a constatat că un kilogram de uraniu produce o canti­tate de energie de 23 000 000 ori mai mare decît cea realizată în urma arderii unui kilogram de păcură. Iată insă că marşul triumfal al energe­ticii nucleare nu se desfăşoară în ritmul prevăzut în anii ei de început, deşi ea cunoaşte — peste tot — in­contestabile succese. Ce spun specialiştii în acest sens ? Iată o întrebare la care ne răspunde prof. umiv. dr. ing. N. Dănilă, de la Institutul politehnic din Bucureşti . — In august 1955 s-a desfăşurat la­­ Geneva prima conferinţă internaţio­nală pentru folosirea în scopuri paş­nice a energiei nucleare. Savanţii întruniţi aici au ajuns la concluzia că energeticii nucleare îi aparţine in­discutabil viitorul, că energia nuclea­ră întruneşte toate condiţiile pen­tru a deveni energia primară a vi­itorului. S-au elaborat, cu acel pri­lej, programe cuprinzătoare de dez­voltare a energeticii nucleare, urmînd ca, în viitorii ani, să se treacă la aplicarea lor. — Cum au fost ele înfăptuite ? — Cîteva cifre sînt edificatoare în această privință. între anii 1955—1958, timpul de dublare a puterii insta­late în centralele electro-nucleare a fost de 1,2 ani. Din 1953 și pînă în 1964 acest timp s-a mărit, atin­­gînd 4 ani. Pentru ca apoi, dublarea puterii instalate să se înregistreze la fiecare doi ani. Se remarcă, aşadar, o primă perioadă de avînt, urmată de o relativă încetinire a dezvoltării energeticii nucleare, succedată — la rîndul ei — de un reviriment, care nu a atins însă ritmul etapei ini­ţiale. .. — Cum se explică această „răcire" a entuziasmului . — Motivele sunt numeroase. Pen­tru a nu enumera decit pe cîteva mai importante, aş aminti faptul că au fost necesare cheltuieli cu mult mai mari decît cele ce fuseseră prevăzute. Apoi, pe parcurs, s-au ivit numeroa­se dificultăţi tehnice, pentru a căror depășire era necesar efort și timp. — Ce neajunsuri prezentau pri­mele centrale electro-nucleare ? — In primul rînd, un randament mai scăzut decît cel al centralelor termo-electrice moderne. Apoi, pu­nerea lor în exploatare ducea la o creștere rapidă a consumului de com­bustibili nucleari, ale căror rezerve nu se compară cu cele ale combus­tibililor clasici. La aceste dezavantaje se mai adaugă pericolul poluării apei şi atmosferei cu produse radioactive, dificultăţile legate de alegerea ampla­samentului lor etc.­­ Şi, totuşi, specialiştii afirmă că, in celebrul an 2000, peste 50 la sută din producţia de energie electrică va fi produsă de centralele electro-nu­cleare... Cum speră oamenii de ştiin­ţă să rezolve aceste dificultăţi ? _ Este vorba — în acest context — nu numai de îmbunătăţirea con­tinuă a performanţelor centralelor INTERLOCUTOR: prof. univ. dr. ing. NICOLAE DĂNILĂ de tipul celor existente . (aş aminti că, în unele ţări, problema competi­tivităţii a şi fost soluţionată), dar şi de crearea unor reactoare de tip nou. Intr-adevăr, dacă centralele e­­lectro-nucleare existente utilizează in funcţionarea lor fisiunea nucleului atomic, însoţită de eliberarea unei considerabile cantităţi de energie, centralele viitorului se crede că vor folosi fuziunea nucleelor, însă pînă la reacţia termo-nucleară dirijată mai sînt încă numeroase piedici de în­vins. S-ar putea, totuşi, ca centralele de tipul amintit să fie realizate încă mai înainte de anul 2000. De aseme­nea, se crede că, după anul 1980, su­premaţia centralelor de fisiune va reveni centralelor nucleare cu reac­­tori cu neutroni rapizi. Atunci, ura­niul va fi folosit nu numai in pro­porţie de peste 70 la sută în pro­ducerea energiei electrice (faţă de doar 0,2 la sută cît este folosit ac­tualmente), dar vom asista şi la un alt proces, aparent /paradoxal, dar intru totul explicabil din punct de vedere ştiinţific , în timp ce combus­tibilii clasici se consumă complet prin ardere, în așa numitele centrale cu neutroni rapizi este produs mai mult combustibil nuclear decît a fost in­trodus intr-însele. Ceea ce contribuie de la fisiune la fuziune din plin la îndepărtarea pericolului epuizării combustibilului nuclear... — Cu alte cuvinte, energia va în­ceta de a mai fi una dintre proble­mele omenirii ? — Evident ! Dirijarea reacţiei ter­­mo-nucleare va astîmpăra „foamea“ de energie a industriei şi a consu­mului casnic. — Cine îi va lua atunci locul ? — Poate că problema necesităţii de a se răci prin mijloace adecvate scoarţa şi atmosfera terestră care se vor încălzi, probabil, ca urmare a complexelor procese atomo-nucleare. Şi, în orice caz, peste două-trei de­cenii, problema energiei va ceda lo­cul celei a apei potabile. Care, la rîndul ei, va fi soluţionată prin fo­losirea apei mărilor şi oceanelor, de­­salinizată datorită aceleiaşi... energe­tici nucleare. I. Adrian PROFESORUL Thomas Gold de la Cor­nell University a pronosticat in urmă cu cîţiva ani că Luna ar avea un înveliş dintr-o pulbere fină pe care a numit-o, după numele său, „pulbere de aur“. El susţinea că pe suprafaţa lunară ar exis­ta anumite zone pufoase în care viitorii astronauţi s-ar putea scufunda „pînă la 15 sau 20 de cm.“. Cel mai interesant aspect al teoriei prof. Gold asupra pulberii lunare îl con­stituie afirmaţia potrivit căreia o anu­mită cantitate din această pulbere s-a produs în urma unei gigantice explozii solare survenite acum 30 000 sau 100 000 de ani (geologic, înseamnă că faptul s-a petrecut ieri şi dacă o asemenea explo­zie solară a avut loc acum 30 000 de ani, ea s-ar mai putea produce în orice mo­ment cu praf unde perturbaţii ce ar pu­tea implica cel puţin fâşia superioară a atmosferei terestre). Examinarea a 17 fotografii (obţinute cu un aparat stereo­­fotografic existent în dotarea echipajului »Apollo-11 capabil să efectueze foto­grafii în culori extrem de amănunţite a suprafeţei lunare) vine, consideră prof. Gold, în sprijinul teoriei sale, contestate de unii savanţi. Fotografiile indică mi­nuscule zone, de cele mai multe ori gru­pate dens, largi de maximum 20 de mm, care par smălţuite, vizibil concentrate în jurul extremităţilor protuberanţei în in­teriorul micilor cratere. Analizind pozi­ţia şi perfecta lor conservare, prof. Gold a afirmat că ele au fost cauzate la o dată recentă („recentă", în termeni geo­logici) de temperaturi înalte şi unidi­recţionale de natură solară, mult mai probabil decît de izbirea asteroizilor sau IPOTEZE „Pulberoul de aur" selenară - rezultatul unei digamtice explozii solare? laboratorul tinereţii Recenta unitate de cos­metică „Iris“ (str. Cris­tian Tell nr. 3) deţine cele mai moderne mijloace de a obţine, într-un timp scurt, rezultate deosebite. Şefa unităţii, cosmeticiana Olga Tuciumi, ne-a oferit cîteva exemple concrete. Sauna, de pildă, acea faimoasă baie de abur cu o îndelungată tradiţie la popoarele nordice, con­stituie o adevărată baie de frumuseţe, datorită capacităţii sale de a pro­voca eliminarea toxinelor printr-o transpiraţie abun­dentă şi relaxare, prin ac­ţiunea aburilor calzi îm­bibaţi cu ozon d­intr-o cabină, pe un pat, o tînără citeşte , ală­turi de ea, un aparat de la care pornesc nume­roase fire ce se pierd sub pledul ce o înveleşte. Ni se spune că... face gim­nastică ! Fără efort, dim­potrivă, relaxîndu-se. Cu ajutorul supermenectronu­­lui (aparat ce provoacă contracţii musculare da­torită unor electrozi), muşchii ce se găsesc în spatele unor straturi de grăsime se tonifică , si­multan, sunt înlăturate şi adipozităţile inestetice res­pective. O jumătate de oră la acest aparat echi­valează cu 30 de ore de gimnastică medicală . Şi în cabinele de îngrijire a feţii se „ascund“ elec­trozi meniţi să tonifice musculatura bărbiei du­ble, ori vaporizatoare cu ozon, pentru rehidratarea tenului. Un alt aparat de­osebit de interesat­­ este gyrod­inul care ajută la reactivarea circulaţiei san­guine, printr-un masaj electric. Adoratoarele soa­relui găsesc şi ele, aici, posibilitatea de a-şi men­ţine „bronzul“ în zilele mohorîte ale toamnei şi iernii, datorită aparatelor de raze ultraviolete. In lupta pentru obţine­rea unei siluete armonio­oase, nu lipseşte - bine-­ înţeles - aparatul de vi­­bromasaj. Un personal special înşiruit oferă şi alte servicii deosebit de solicitate : îngrijirea un­ghiilor şi a miinii, a pielii capului, prevenirea vari­­celor, iimogimnastică etc. Halate şi bonete, duşuri amenajate la subsol, fo­tolii elegante, reviste de specialitate, dau posibili­tatea ca atît tratamentele cit şi... aşteptarea să se desfăşoare In condiţii de confort. » Intr-un cadru deosebit de agreabil şi de ospita­lier, modern amenajat, „secretul tinereţii“ aşteap­tă să se dezvăluie orică­rui vrea să-l caute. Gabriela Bucur ­ I INFORMATIA M­rttrr^r^­*zT?rr^ DE-ALE PIETONULUI Gînd grăbit porneşti pe stradă Sau cu paşi agale treci, Ori şi cui e dat să-i cadă Peste trup... şiroaie reci. Şi te-ntrebi ce taină-i asta Cînd tot cerul e senin, Oare cum veni năpasta Să arăţi a... pinguin. Uneori încerci... replica, Protestezi şi-i zici de toate, Ba-l ameninţi şi c-Urzica Dar „el" uda la... muşcate. Alţii In răspunsul dat, Te insultă cum le vine, Zic: cu apă te-am udat Că nu eşti „crescut" prea bine. Cind dorim să fim mai „tari", Să le spunem c-ar fi cazul. Ca aceşti „mari gospodari“ Să-şi mai „ude" şi... obrazul. Titel Canache — Maistre, ai putea să-mi repari mo­tocicleta ? Vreau să plec In concediu... — Desigur, dar ce-i lipsește ? — Totul, afară de benzină. — Ionel, ce-ai face dacă te-ai rătăci In pădure ? — întreabă Învățătoarea. — M-aş duce acasă după hartă şi busolă. BREVIAR • Aveţi nervii rezistenţi ? Jan© Sherrod Sluger, psiholog la universitatea California, a alcătuit un chestionar care­­ susţine autoa­rea — ar putea stabili momentul cind trebuie să ne alarmăm de sta­rea nervilor noştri. 1. Aveţi mîi­­nile reci şi umede atunci cind în­­tîlniţi necunoscuţi sau trebuie să fa­ceţi faţă unei situaţii noi? 2. Zgo­motul sirenelor ambulanţelor sau pompierilor, noaptea, vă alungă somnul? 3. Aveţi deseori impresia de a nu fi corect îmbrăcat pentru cir­cumstanţa respectivă? 4. Aveţi coşmaruri? 5. Gîndul că ar trebui să mergeţi la medic vă indispune? Aveţi obiceiul să închideţi totdeauna ferestrele şi uşile? 7. Preferaţi să rămîneţi acasă cînd aveţi posibili­tatea să cunoaşteţi o altă ţară ? 8. O umbră oarecare,­ observată brusc, vă tulbură? 9. Vă este prezentă tot­deauna ideea înorţii inevitabile? 10. Aveţi un sentiment de repulsie faţă de diferite animale? Dacă aţi răspuns de zece ori ne­gativ, vă puteţi considera complet calm şi destins. De la unul la patru răspunsuri afirmative, sînteţi cu nervii normali, chiar dacă nu la a­­dăpost de orice. De la cinci la şapte „da“-uri, aveţi nete tendinţe spre anxietate. Zece răspunsuri afirma­tive trebuie să vă determine să evi­taţi orice suprasolicitare nervoasă, sau să faceţi un control în spe­cialitate. meteoriţilor. S-ar putea ca ciocnirile meteoriţilor să fi creat multe „perle“ gă­site în pulberea lunară. Dar parte din­­ceea ce vedem în fotografii continuă el, demonstrează un „efect total nepre­văzut“, cauzat de o explozie solară care, într-un interval aproximativ de 10—100 de secunde, a provocat o creştere a tem­peraturii Soarelui de o sută de ori mai înaltă decît cea normală. Aceeaşi explozie solară ar fi putut de­termina mutaţii geologice pe Terra, a conchis prof. Gold. Ceea ce este de na­tură să stîrnească geologilor un interes cît se poate de... terestru. Este de presupus că viitoarele debar­cări, proiectate mereu pentru alte re­giuni ale astrului nopţii, vor mări şan­sele pătrunderii în multele aspecte, încă necunoscute, oferite de „pulberea de aur“ a profesorului Gold. Politeţe tardivă — Vă rog, tre­ceţi, nu mă gră­besc... — Vai, se poa­te ? 1 nu vreau să nu­ depăşesc. Tînărul a venit să ceară mina fetei iubite. Tata își întreabă viitorul gi­nere : — Ai să poţi să-ţi întreţii familia ? —­ Fără îndoială, — răspunse hotărît ginerele. — Atunci totul e tn ordine. Noi sintem In total șase. ★ — Uită-te la el, e un politician, are peste 80 de ani și-l mintea neobosită. — Ce te miri ? N-a folosit-o doar niciodată ! (Desen de Fred Ghenadescu) O, TOAMNĂ, DULCE TOAMNĂ... D­e CIND MA CUNOSC, şi mâ cu­nosc de foarte mulţi ani, port o deosebită stimă toamne. Am constatat că pentru mine, umo­rist, toamna este sezonul cel mal bo­gat In roade: foiletoane, schiţe, epi­grame, scenete. Intr-un cuvînt toamna plouă cu umor. O să-mi reproşeze din nou cititorii că şi vara cu chioşcurile ei de răcoritoare, cu concediile ei de odihnă, s-a dovedit un anotimp bogat In foiletoane umoristice, că nu deschi­dea­ ziar sau revistă să nu-ţi apară Înaintea ochilor teme satirice dintre cele mai noi şi­ îndrăzneţe: „Servilul la ma­re“, „Ingîmfatul la munte“, „Hippy pe plajă“, „Hippesa sub cort“, „Ospătarul la Mamaia“, „Gramajul la Sinaia“, pre­cum şi alte bombe de sezon. Nu uitaţi Insă că această vară a fost vitregă cu noi, umoriştii. Amin­tiţi-vă că Iunie a fost lună friguroa­să. Aveam un stoc patru foiletoane cri­tice despre sifon şi siropuri care se vînd calde. Şi am rămas cu sifonul şi siropul în stoc. Nu s-au publicat întructt nimeni nu pretindea să fie ser­vit cu sifon rece. Dirdîia şi fără el. A­­veam în stoc nouă schiţe cu lipsa de gheaţă. Şi am rămas cu schiţele în stoc, deoarece nimeni nu cumpăra gheaţă. Cumpăra păcură. Aveam în stoc. Încă din vara trecută, trei schiţe, patru scenete şi opt foiletoane despre ştrandurile care ar fi intirziat deschiderea porţilor după X Iunie. Am fost nevoit să trans­form Întreg acest stoc intr-o biată epi­gramă. De ce? Fiindcă la X Iunie, dacă Ștrandurile s-ar fi deschis, ar fi tre­buit ca bucureştenii să facă baie in pardesiu şi să înoate In ciorapi de lină. Am încercat să rentabilizez aceste ar­ticole umoristice de sezon, adaptîndu- 1© la buletinul meteorologic, dar n-a mers. Nu mi le-au primit nici la Tirgul de vară, Intruclt acolo aveau articole mai cerute. Ca să nu mai vorbesc de luna iulie, care, din cauza ploilor, mi-a produs o pierdere neplanificată de şapte foile­toane despre insolaţii, două poezii des­pre caniculă şi nouă schiţe cu lipsa articolelor de plajă. Am re­cuperat o singură schiţă, transformed deficienţele In aprovizionarea cu citro­nadă rece, In deficienţe la aprovizio­narea cu ceai cald. Pe cînd toamna, Iubiţi cititori, ehei! Am Inceput-o tare!... Numai zarzava­turile mi-au adus o sută de subiecte. Parcă aş avea neamuri la „Legume şi fructe“. Toamna, dacă n-am un su­biect la Indemînă, a de ajuns să mă reped pînă la chioşcul de pe stra­da mea. Mă Inapoiez acasă cu foileto­nul In buzunar: „Tovarăşe, de ce sínt ardeii veşteji?“ „Nu e veşteji, e pu­trezi de la atlta ploaie“. „Sínt ve­ş­teji, nu putrezi“. „Atunci sínt veşteji de la atîta soare“. Mă îndrept spre co­şul cu cartofi: „Tovarăşe, de ce sînt cartofii cu pămînt?“. „păi dacă din pămînt li scoate?“. „Şi trebuie să cum­păr şi pămîntul?“. „Doar nu-i plătiţi separat. II luaţi o dată cu cartofii“. Observaţi? Din două coşuri, e gata foiletonul. Ca să nu mai spun că foile­toane de toamnă găsesc şi pe Lipscani. Poftim foiletonul. Vitrinele magazine­lor au expuse atitea sortimente de va­ră, incit te loveşte insolaţia dacă priveşti mai multă vreme.........Tovarăşe vinzător, galoşi aveţi?“. „Nu cobi, to­varăşe. Vrei s-aduci ploaia? Ia mata un costum de baie, ca să sperii norii"... Nu mai vorbesc de foiletoanele de Up I.C.R. sau I.A.L.: „Tovarăşe inginer, acoperişul e spart. Vine toamna, bate ploaia la uşă“. „Dacă bate la uşă, e bine. Ar fi fost rău dacă bătea prin spărtură“. „Şi cind se repară, tova­răşe inginer?“. „Nu fi birocrat, între­barea asta mi-a pui de trei ani. Sa­lut!“. E clar, stimaţi cititori? Iată pentru ce mi-e dragă toamna, mai mult decît celelalte anotimpuri. Fiindcă vine cu belşug, cu muştării, cu I.A.L., cu I.C.R., cu „Legume şi fructe“, cu borcane de 10 şi 15 litri, că cele de 5 s-au termi­nat, precum și cu alte bucurii umoris­tice. I. Avion M-A INTILNIT un amic. Din vorbă-n vorbă am ajuns la problemele gos­­podăreşti Zice : „Ai pus murături ?“ Zic : „Nu pun murături !“ Zice: „Păi nu simţi şi tu nevoia la o mincare de un gogoşar in oţet, o gogonea, o salată, o varză acră, ceva ?“ Zic: „Sunt sătul de acrituri !“ Zice : „Păi acum e sezo­nul I“ Zic: „Eu am acri­turi tot anul 1“ „Cum frate ?“ i-am explicat . Intru . într-un restau­rant. Să spunem că ora de închidere e 24. Eu vin la 25. Mâ aşez. Ospătarul nu vine deloc. îl chem­, mă ridic, fac semne cu ambele mîini de parcă mă înec. în sfîrşit vine agale şi mâ priveşte dintr-o parte. „Da ?“ Eu îi zîm­­besc. De parcă eu trebuia să-l servesc pe el, nu el pe mine. Zic : „Trei mici şi...“ nu apuc să termin. „S-au isprăvit“. Zic: „O friptură şi...“, dar mi-o taie. „Nu mai merge gră­tarul“. „Atunci ?“ Ridică din umeri. Zic: „Nişte crocheteSe uită la cea­sul de la mină. „Nu mai cred, la ora asta. Să văd“. Şi pleacă. Vine peste un sfert de oră : „Nu mai face“. „Cine nu mai face?“ „La bucătărie...“ „Atunci ceva de la bufet“. Şi mă­­nînci o salată de boeuf rece de la frigider şi pleci acasă flămind şi înfrigurat şi pe din afară şi pe dinăuntru. Acritura asta Murături de ospătar îmi ţine loc de gogoşari în oţet. Mă duc să cumpăr roşii în piaţă. Unitate î.L.F. „Aveţi roşii ?“ „N-avem roşii“. „Dar văd aici un munte de lăzi cu roşii­ 4. „Nu le vindem acum !“ „Dar cînd ?“ „După ma­să !“ „De ce ?“ „Asta-i !“ „Vreau şi eu un kilogram de roşii !“ „După masă!“ „Şi la masă ?“ începe să care lăzile. Eu plec. Per­sonajul deci îmi ţine loc de castraveţi acri. Intru într-un magazin. „Doresc o sacoşă de voiaj ca aceea din vitrină“. Vînzătoarea nici nu ridică ochii la mine. „N-avem“, îmi arunc ochii pe rafturi. „Dar văd acolo una la fel cu cea din vitrină !“ „E defectă“. „Şi altele n-aveţi ?“ „N-avem !“ O las pe domnişoara şi mă adresez alteia. Mai in vîrstă. „De ce ţineţi în vitrină articole pe care nu le mai aveţi ?“ „Ce arti­cole ?“ li arăt sacoşa. îmi aduce din depozit zece. La fel cu cea din vitrină şi cu cea defectă. Plec cu sacoşa. Dar duduia m-a săturat de gogonele acre. Dau la reparat o pereche de ochelari. O unitate pe Academiei. „Cînd să viu?“ „Joi I“ Viu joi. „Gata?“ „Nu !" „Cînd să viu ?“ „Joi I“ Viu joi. „Gata ?“ „Nu !“ „Cînd să viu ?“ „Joi Acolo găsesc un scandal. Un alt cetăţean care vine mereu, la fel ca mine, dar el nu vine joi. Miercuri. Pînă îmi scot ochelarii, de la atitea dru­muri, ajung varză. Şi, bineînţeles, acră. Deci iată, am în depozit gogonele, castraveţi acri, gogoşari în oţet, varză acră. De ce să mai pun murături ? Dar n-am ter­minat. Intru într-o zi să cumpăr brînză. „Aveţi de oi ?“ Vînzătoarea îmi zîm­­beşte. „Desigur“. Zîmbetul ei parcă-mi toarnă nectar în sînge. îmi împachetează telemeaua şi-mi dă pa­chetul zîmbind. Plec uluit şi bine dispus. In sfîrşit, un zîmbet. Vin după trei zile. „Aveţi de oi ?“ „Nu, dar veniţi după două ore. Ne soseşte“. Şi-mi zint­­beşte. Plec vesel şi am şi chef de lucru. Un zîmbet face minuni. Viu după două ore. Cumpăr brînză sărată îndulcită cu zîm­­bete. Toată luna n-am mîn­cat decît brînză. Din care am găsit. Iar vînză­­toarei mă gîndeam să-i scriu o poezie, un poem, o odă, un cîntec. Şi într-o zi i-am spus : „Te felicit!'4 „De ce ?“ „Fiindcă ştii să te porţi cu consumatorii ! Eşti amabilă, serviabilă şi zimbitoare ! Bravo !“ Ea zîmbeşte : „Atunci poate mă daţi şi pe mine la ziar cu nişte laude, nu aşa cum scrieţi dumneavoas­tră de obicei ! Că vă ştiu eu !“ Sădi Rudeanu în luna septembrie anul trecut inventarul întreprins la bufetul „Muncitorul“ stabileşte că man­­ datarii care se perindaseră, pînă atunci, la conducerea aces­tei unităţi, nu făcuseră casa prea bună cu... cinstea. Comisia de inventariere înscrie in contul lor un prejudiciu de peste 1­8 000 lei. Reţinînd amănuntul că în decurs de circa 2 ani — cit au funcţionat, pe rînd, cei 5 mandatari — nu s-a făcut la numita unitate nici un control financiar, avem numai un aspect al „grijii“ conducerii­­.A.P.L. „Arad“ faţă de avutul obştesc. Un altul, cu implicaţii de astă dată penale (fiind vorba de fals şi de abuz in serviciu), a ieşit la iveală în momentul în care s-a pus pro­blema recuperării pagubelor. S-a constatat că trei dintre autorii pre­judiciului, in speţă, Vasile Ştefă­­nescu, Dumitru Marin şi Mircea Ştefan îşi retrăseseră pînă la ul­timul sfanţ garanţiile depuse (tota­­lizînd 175 000 lei) şi că din ceea ce mai rămăsese (garanţiile lui Ion Pavel şi Maria Nae) nu se mai pu­tea acoperi decît suma de 58 000 lei. Cu concursul nemijlocit al direc­torului I.A.P.L., Petre Marin, şi al contabilului şef, Nicolae Chifu (ac­tualmente, şef de serviciu la I.R.VA.), cei trei își făcuseră „inte­resele" luînd-o, apoi, la sănătoasa, cu bani cu tot. Ca să ilustrăm, practic, cum s-au „aranjat" lucrurile vom apela la un exemplu concret: anul trecut, la sfîrşitul lunii mai, contabilul şef Nicolae Chifu redac­tează cu mina d-sale un proces verbal (la care directorul subscrie fără rezerve) din care rezultă că Vasile Ştefănescu n-are nici un fel de datorie faţă de întreprindere. Ulterior, procurorul Constantin Pe­­trescu — desemnat de Procuratura sectorului 6 să analizeze cauzele prejudiciului — stabileşte că aceas­tă răspicată concluzie nu avea nici o acoperire, că atît contabilul, cit şi directorul afirmaseră nişte crase neadevăruri, ocolind cortroalele obligatorii impuse de lege (inventa­rul, verificarea gestiunii, situaţia comparativă) din care ar fi­­ exul­tat, evident, pagubele cauzate de Ştefănescu. Care era mobilul procesului ver­bal fictiv ? Următoarea adresă re­dactată de conducerea l.A.P.L. „A­­rad“ ne edifică: „In urma retra­gerii tov. Ştefănescu Vasile din funcţia de comandatar de la uni­tatea „Muncitorul“ din cadrul l.A.P.L. „Arad“ şi neavînd obligaţii financiare faţă de întreprindere, vă rugăm a elibera suma de 80 000 lei depusă ca garanţie“. Precizăm că aceleaşi procedee au fost folosite şi în cazul celorlalţi doi mandatari — Dumitru Marin şi Mircea Ştefan — care, frustrînd avutul obştesc, beneficiau de per­misiunea conducerii l.A.P.L. „Arad" de a-şi retrage integral garanţiile (45 0­00 lei şi, respectiv, 50 000 lei). Descoperindu-se prejudiciul, pro­tejaţii au rămas , in continuare, tot... protejaţi. Conducerea l.A.P.L. nu pe ei i-a tras la răspundere (deşi fiecare avea venituri substan­ţiale şi bunuri din care se putea face automat recuperarea) ei... pe giranţi. I.A.P.L. „Arad" îşi îngăduie să emită dispoziţii definitive de poprire pe salariile lui Petre Mi­­halache, muncitor la I.O.R. Ioana Muşat, muncitoare la cooperativa de invalizi „Munca“, Ion Surugiu, mun­citor la fabrica de mucava „Stăruin­ţa“, cărora li se reţine, lunar, cîte o treime din venituri. Cu alte cu­vinte, adevăraţii vinovaţi au fost scoşi de pe rol, în locul lor fiind puşi să plătească giranţii — cei care ar fi trebuit să răspundă numai in al doilea rînd, atunci cînd garanţiile sau bunurile mandatarilor nu ar fi acoperit prejudiciul. O altă consecinţă a unor aseme­nea abuzuri o constituie faptul in­tolerabil că paguba adusă avutu­lui obştesc este astăzi recuperată cu ţîrîita (cite 1 500 lei lunar, cit însu­mează reţinerile din salariile gi­ranţilor). Intrebîndu-l cum poate explica cele întîmplate, directorul Petre Marin ne-a răspuns senin: „O con­fuzie...“. N. B. Fiind vorba de o confuzie consumată pe... spezele statului, procurorul şef al sectorului 6, tov. Steian Ivaşcu, a instituit o anchetă penală privind falsurile şi abuzul serviciu de care se fac solidar vinovaţi directorul Petre Marin şi fostul contabil şef Nicolae Chifu. Cornelia Simionescu CONFUZIEPE BANII STATULUI? [I!!!!!ll!![!!lllí!!l!!!!!l!íl!!l!l!lll!!l!!!llillll!!!l]!llí![!!(l!llll!!ll!l!í!!i!lllllll!![ll!!l!llll!lllll!!!lll!l!!llli!illl!|l! I f î Pag. a 3-d Desen de Oct. Andronic P atru cazuri cu... S E SPUNE că întreprinderea „Vin­­alcool“ este ca o mamă : blin­da, înţelegătoare, săritoare la caz de nevoie. Şi cîte griji nu are, săraca. Unii copii sînt buni, ni­mic de zis, dar alţii o fură de-o zvîntă. Şi ca tace, îi iartă, ba le mai dă şi o mină de ajutor. Numai mamă să nu fi ! Are, de pildă, un şofer (mai bine zis a avut şi o să vedeţi de ce l-a dat de suflet) pe nume Ion Jerca, îşi iubea maşina foarte mult, astfel incit toată lumea spunea : „la soare te poţi uita, dar la maşina lui, ba !“ Totuşi, într-o zi mai fără soare — că mai sunt şi de-astea —■ cam pe la în­ceputul lui 1367, cineva a avut curajul să se uite şi în maşina lui şi a văzut nişte alcool care tocmai era pe cale să se evaporeze (pe poartă). Din cauza asta, băiatul a fost despărţit de părinţi, fiind plasat să mediteze, singur (vreo cinci luni) la urmările alcoolului asu­pra oamenilor cu defecţiuni la mina stingă. După ce a ieşit din meditaţie, a venit iar la mămica „Vin­alcolol“ care, de bucurie cînd l-a văzut, n-a mai ştiut ce să facă. în consecinţă, i-a găsit un loc pe schemă, de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic. Cînd a vă­zut el cit de iertătoare e mămica, s-a apucat de lucru cu multă tragere de inimă şi de... bidoane. Vorba primei vorbe : „la soare te puteai uita, dai la maşina lui, ba !“ Cum, necum, în­tr-o zi — tot neguroasă — şeful pazei, Marin Grigore, s-a uitat în maşina lui şi a văzut iar nişte cantităţi de alcool pe cale să-şi ia valea. A întocmit omul proces-verbal, cum se obişnuieşte, i-a pus data de 5 mai a.c. şi l-a înaintat secretarului comisiei de judecată, Pîr­­van Ion. Cind a văzut mama „Vin-al­­cool“ că băiatul e gata să intre iar la apă din cauză de alcool, s-a făcut foc. Cum să-l laşi ? Aşa se face că judecata n-a mai avut loc. Se evaporase acuza­tul ! La sfatul unor binevoitori din în­treprindere, Jerca Ion a depus o cerere de... demisie în ziua de 9 mai (datîn­­d-o 8 mai a.c.), cerere pe care ingi­nerul şef Cerbu pune rezoluţia : „şef personal — s­e aprobă“. Conform pro­priei rezoluţii, inginerul şef întocmeşte adresa cu nr. 5646/69 către autobază, anunţînd, senin, că şoferului Jerca Ion i s-a desfăcut contractul de muncă la cerere, dîndu-i astfel posibilitatea să se angajeze în altă parte, fără să cunoas­că motivele plecării sale de la între­prinderea „Vin­ alcool“ Bucureşti. No­roc că organele de miliţie, fiind sesi­zate, l-au trimis In judecată pentru abateri repetate. Trei lucruri mi se par grave, Insă, In povestea de mai sus : 1. Aşa cum s-a procedat, şoferul Jerca Ion nu a fost ajutat, după cum s-ar crede. Dim­potrivă. 2. A fost încălcată, ba chiar anulată, acţiunea oamenilor de pază şi a comisiei de judecată. 3. Un caz de sustragere a fost muşamalizat, chiar de cei chemaţi să lupte împotriva lui. Şi să ne mai mire că la întreprinde­rea „Vin-alcool“ nu-i prea greu să-ţi faci de cap ? I­MAGINAŢI-VÅ, dragi cititori, a­­ceastă conversaţie între un pro­fesor al Liceului „Emil Racoviţă“ (curs de zi şi seral) şi mama unuia dintre cei 2 000 de elevi care frecventează liceul . — Şi cum învaţă fiul meu, tovarăşe profesor ? — Pe întuneric. Gluma n-am făcut-o eu, ci I.C.R.-9 care, Înlocuind instalaţia veche de lu­mină electrică încă în 1968, n-a reuşit să o scoată la... lumină nici în­­ mo­mentul de faţă (deşi ultimele greutăţi nu-i mai aparţin). Iată despre ce este vorba. Dosarul definitiv al lucrării a fost depus la I.D.E.B. la 23 martie a.c. cînd, procedînd la verificare, I.D.E.B. a constatat unele defecţiuni. Şi, iarăşi a pornit I.C.R.-9 la treabă, şi după ce a făcut ce a făcut, pînă la 25 septembrie a comunicat din nou că lucrarea e gata. Şi a venit I.C.E.R. la verificare şi a constatat că lucra­rea e bună, dar lipsesc contoarele. Şi dacă lipsesc contoarele, liceul nu poa­te face contract cu I.D.E.R. pentru a se furniza curent pe noua alimenta­re. .. Așa stînd lucrurile, am căutat să le venim în ajutor adresîndu-ne Ins­pectoratului școlar al municipiului București, beneficiarul lucrărilor de mai sus. Din păcate, aici am nimerit tot pe întuneric, deoarece tovarăşa ing. Luchian, căreia ne-am adresat, a închis ochii şi a făcut această uluitoa­re mărturisire : „Dacă nu-mi dă dispo­ziţie şeful să stau de vorbă cu dum­neavoastră, nu stau“. Degeaba am arăt necazuri tot noi că ne-am deplasat „chiar“ în interesul inspectoratului pentru a lă­muri situaţia liceului pe care îl are în grijă... In concluzie, lumina Liceu­lui „Emil Racoviţă“ rămine încă sub semnul întrebării. Dar cineva tot tre­buie să-i pună punct. SOCIAŢIA locatarilor din comple­xul nr. 1 Bucureştii-Noi, nr. 56, 58, 60, 62, 64, str. Jiului nr. 4­6 şi str. Crinului nr. 2, 5, ne-a invitat, nu de mult, să admirăm insta­laţiile de încălzire. „Au ceva deosebit ?“ de Rodica Totţ am întrebat noi: „Da — nu s-a răspuns. Nu sunt ca toate celelalte“. Şi, intr-ade­văr, ajunşi la faţa locului am observat că multe radiatoare erau reci, altele seci, şi o parte curgeau de-a binelea. Am mai observat că pe lingă radia­toare, foarte mulţi copii se jucau de-a renii şi laponii. Interesîndu-ne mai în­deaproape de cauzele acestei tempera­turi destul de incomode pentru cei ce iubesc căldura căminului, am fost informaţi că tov. ION BUDESCU, şe­ful fostului Centru nr. 1 (actualmente I.A.L.­Herăstrău) a tergiversat punerea la punct a instalaţiilor defecte, deşi predarea lucrării în bune condiţiuni trebuia făcută pînă in iulie. Să nu credeţi că membrii asociaţiei locata­rilor au stat cu miinile in manşoane. Cind au văzut că radiatoarele n-au de ghid să se repare de la sine, s-au adresat tov. săvulescu, director adjunct al I.A.L.­Herăstrău, iar acesta s-a adre­sat pe loc tov. Budescu cerîndu-i ca, pînă la 10 octombrie a.c., ora 16, lu­crarea să fie pusă la punct. Ei, veţi spune dumneavoastră, dragi cititori, dacă directorul a „zis“, lucrarea se face în mod sigur. Aflaţi însă că lucru­rile nu s-au petrecut chiar aşa. Pen­tru tov. Budescu Ion, cuvintul­ directo­rului e floare la ureche. Adică, n-ajun­­ge un timpan. Cu toate că i s-a indi­cat şi ziua precisă, ba chiar şi ora, lucrarea nu a fost executată din cau­ză că dispoziţia n-a fost scrisă ! Parcă poţi să ai încredere in cel ce vorbeşte ? Vorba zboară, scrisul rămine ! Acesta e şi motivul pentru care am dat In scris nota de faţă ca să nu mai ră­­mină nimic de zis şi de făcut. C­ITEZ dintr-o scrisoare următoarele rînduri semnate de Ene Constan­tin, din str. Minotaurului nr. 35: „In sanatoriu am fost disciplinat, am făcut cura prescrisă de medic, drept care mi s-a eliberat foaia de ieşire cum scrie întocmai. Vă rog din suflet să mă ajutaţi să rezolv situaţia de care nu sunt vinovat cu nimic“. De ce credeţi că se dezvinovăţeşte corespondentul nostru ? Ce pedeapsă i-o fi dat Sanatoriul T.B.C. din Brcşad-Olt,­­jud. Covasna, unde a fost internat ? Iată despre ce este vorba. La ieşirea din sanatoriu i s-a eliberat un certi­ficat medical. Predat C.I.L.-Bucureşti-Pi­­pera, s-a observat că aparţine unui alt bolnav, tot Ene, dar Gheorghe, din... Buzău. Corespondentul nostru a ex­pediat certificatul înapoi la sanatoriu de unde, după opt zile, a primit altul pe numele său, dar cu domiciliul ce­lui din Buzău. A expediat acest certi­ficat înapoi, însă de primit nu a mai primit nimic. Din cauza asta nu-şi poa­te incasa drepturile pe luna septem­brie , ba, mai mult decit atît, e ame­ninţat cu desfacerea contractului de muncă din cauza absenţelor nemoti­vate pe luna respectivă. In aceeaşi si­tuaţie trebuie să fie şi Ene din Buzău,­­al cărui certificat medical s-a plim­bat prin București. Analizind întîmpla­­rea, ii putem asigura pe coresponden­tul nostru că sanatoriul nu are nici „ un motiv să-l pedepsească. In schimb, R are un salariat care ar merita să fie... A

Next