Kamikaze, iulie-decembrie 2010 (Anul 1, nr. 17-42)

2010-10-06 / nr. 30

Tra-la-la-la mântuirii neamului KAMIKAZE • NR. 30, 6-12 OCTOMBRIE 2010 POVESTI ANTIVANATORESTI Prinț sau cerșetor de notorietate? (II) t­rebuie să greșim de multe ori pentru a deveni lucizi“, spunea Paul Gauguin. Care, artist de ge­niu fiind, și-a putut permite. „Si jeunes­­se savait, si vieillesse pouvait“, mai zic francezii despre neputința tinereții de a ști (și a nu greși), implicit, despre în­țelepciunea bătrâneții. Vânătorii, majo­ritatea, sunt însă o categorie de indivizi care, pe măsură ce îmbătrânesc, fac bar­­cea-parcea cele două ziceri sapiențiale, dovedind că la senectute dau în mintea copiilor, unde greșeala fără conștiința ră­ului și a necuviinței nu aduce căință. Iar vanitatea acestora, direct proporțională cu numărul anilor, îi face să creadă (pe cât de sincer, pe atât de ridicol) că a slo­bozi un glonț într-un animal este o bra­vură. Care, musai, trebuie exhibată cât mai strident­­ în cazul de față, printr-un album, a cărui recenzie antivânătoreas­­că am început-o săptămâna trecută. Un titlu cuvenit: România, paradisul nesăbuiților în loc să se cheme așa, albumul editat pe cheltuiala lui Dimitrie Sturdza se in­titulează România, paradisul vânătorilor. A apărut în 2006 și a fost menit străinătății cea degrabă vărsătoare de cu­lor. Să aibă bani de data asta era firesc: fostul tenisman Sturdza­­ devenit între timp proprietarul a 26.000 de hectare de pădure, al unor terenuri intravilane și vile de vânătoare etc. în țara noastră­­ dobândise statutul buzunarului de prinț. (In)cultul lipsei personalității Cultul personalității, aspirația natu­rală a oricărui buzunar fără personalita­te, transformă albumul într-o aiuritoare paletă de cadavre și încornorați. Cadavre de necuvântătoare, având pe chip duhul împăcat al morții, și leipezi vii, cu chipuri fără duh, hlipite cadavre ale spiritului. Și, în text, dovada: „Cu binoclul au desco­perit cerbul magnific la numai optzeci de metri. Doar zeițele Diana și Fortuna puteau să facă o asemenea minune... Crucea lunetei a căutat spata, carabina a devenit una cu vânătorul și glontele a pornit“. Cam așa și cam atât e bravura atunci când ucizi un cerb peste care dai întâmplător și care devine (mort) record național. Iar voinicul (foto) e un neamț oarecare, viu și vesel, pe nume Ronald Philipp. Probabil că, la bogăția de spirit a istorisirii, doar o frază ar mai fi trebuit spre a se ajunge la friptura gloanțe. Abia de curând, în 2010, a scăpat pe ici, pe colo câte un exemplar și la plebeii din „paradis“. în­­tr-o scurtă paranteză, voi povesti cum, acum mulți ani, pe când fostul tenis­man Sturdza se arăta românilor „călare pe cal alb“ (cu nădejdea că va pune șaua pe imense proprietăți în România), un prieten, cucerit de dis­cursul său neaoș, dar aparent luminos, cu referiri la natură și la patrimoniul fau­­nistic carpatin, i-a solicitat personajului­­ în trâmbițata sa calitate de proprietar al firmei de cosmetice „Déesse“ din Elveția) un mecenat pentru editarea unei cărți menite educării românilor în spiritul ecologiei. Refuzul, ferm, dar politicos, invocând lipsa de prosperitate a afacerii, a înduioșat instantaneu scriitorul, care, din banii săi de condeier, a fost gata-gata să întindă un pol prințului. Iată că până la urmă industriașul Dimitrie Sturdza a găsit bani pentru o tipăritură. Dar nu una dedicată educației ecologice, ci dimpotri­vă, proslăvind uciderea faunei carpatine. Un adevărat ghid de selecție negativă, prin omorârea genitorilor valoroși ai ape­cii, carne de cerb, la vinuri, flatu­­lență și râgâieli, în rest, resturi... Pe lângă cele 13 fotografii cu Dimitrie Sturdza la vânătoare, pe lângă nenumăra­te fotografii seci de pe seacă, luate ca din albumul cu poze al unui vânător-sculer­­matrițer la „Semănătoarea“, pe lângă ima­gini „fotoșopate“ la greu, mult nimic ome­nesc. Ici-colo, din pagini, chipul câte unui animal viu pare să întrebe: „Pentru ce?“ NICOLAE R. DĂRĂMUȘ P.S. Un montaj de filmulețe cinegetice, comentat în limba engleză, completează această fățișă reclamă princiară, făcută vânătorii comerciale. Borbély László, ministrul Mediului, s-a calificat Inamicul Mediului Un grup de orga­Fnicile metodologice vizații negu- Joi, 30 septembrie, au fost comuni­vernamentale, care rezultatele celui de-al doilea val a avut ideea de monitorizare, care acoperă perioada meschină den 2008-2010 (primul a fost publicat în 2008, urmări ce­ au pentru legile votate între 2006 și 2008). votat deputații Voturile electronice ale 322 de deputați atunci când au au fost „citite“ din perspectiva unei grile avut de decis cu care permite evaluarea votului ca fiind privire la legi „prietenos“ sau „dușmănos“ față de fe­care au efect din. Parlamentarii au primit nota 10 pen­asupra mediului, tru un vot favorabil dezvoltării durabile, Nasol, pentru că­­ 10 pentru unul contrar și­­ 1 pentru fie­deputații sunt care absență. Caracterul pro sau contra interesați de al voturilor a fost definit prin raportare votul cetățeni­ la evaluări ale unor experți independenți lor, dar nu sunt (criteriile grilei pot fi cunoscute pe site-ul obișnuiți cu votulverde.ro), în cei doi ani monitori­reciproca. Iar ta­ți, deputații au avut de votat 14 legi și reciproca asta proiecte de mediu (în care a fost vorba cu legile verzi , despre eficiență energetică, energie rege­fost cam maro­­nerabilă, despăduriri sau utilizarea ne­adecvată a terenului) pentru care votul Camerei Deputaților a fost decisiv. Omuleții verzi și miniștrii maro­n­i . Ca orice sistem de notare, „votul verde“ naște topuri. Cei mai hărnicuți parlamen­tari când e vorba despre mediu nu sunt în România, pentru că cei din România își bagă picioarele în natură: media absen­țelor este de 45% (relativ egal distribuite între cele trei partide mari, PDL, PSD-PC, PNL). La categoria deputa­ților verzi, primul clasat este deputatul PNL Gheorghe Gabor, urmat de Gheorghe Dragomir și Grațiela Leocardia Gavrilescu, și ei de la același par­tid. Pe poziția a patra s-a calificat PDL-istul Cristian Ion Burlacu, urmat de Mircea Dușa de la PSD. La extre­ma cealaltă a clasamentului, pe ultimul loc, cununa de deșeuri nucleare este pur­tată de fruntea lui Victor Surdu (Raul Vic­tor Surdu Soreanu) de la PSD-PC; domnul Surdu a lipsit de la șapte dintre cele 12 legi monitorizate, a votat strâmb patru dintre ele și o singură dată a greșit în bine. Pozi­ția următoare este marea surpriză a sezo­nului: Borbély László, ministrul Mediului, deputat UDMR. El a avut nouă absențe, a votat de două ori împotriva mediului și o singură dată corect. Agenda încărcată și timpul insuficient pot fi, cu siguranță, invocate ca posibile circumstanțe atenu­ante pentru un ministru. Da, dar nu de un ministru al Mediului care ar trebui să urmărească agenda parlamentară atunci când e vorba despre legi cu efect asupra mediului. Cum în cazul unor miniștri agenda este construită de companiile care fac legea în România, probabil că și domnul Borbély a fost trimis sa joacă de alde Gabriel Resources fix în zilele decisi­ve pentru sănătatea mediului. MIRCEA TOMA , Salvați Dunărea și Delta, Ecopolis, împreună cu partenerii Fundația TERRA Mileniul III, WWF, Asociația ALMA-RO, Mare Nostrum, Salvați Vama Veche și GRINDA. Legile de minat mediul Nu e spațiu aici pentru toate cele 14 legi care au fost votate în cei doi ani. O primă posibilă observație ar putea fi că sunt puține având în vedere dezas­trele la care asistăm. Dacă le și citim, vom observa că au fost prea multe. Una dintre cele care ar fi putut lipsi este, totodată, una dintre cele două legi antimediu pentru care ministrul Mediului chiar s-a deranjat ca să le vo­teze favorabil. Este vorba despre „Le­gea 255/2009 privind asigurarea pro­ducției de apă grea în vederea punerii în funcțiune și pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viață a unităților 3 și 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă". S-a votat producția de apă grea pentru unitățile 3 și 4 care nu funcționează și nici nu vor funcționa în următorii ani. Repetăm­­ ca să fiți siguri că nu iarba e de vină­­ că deputații au votat 165 de milioane de euro pe apa grea a sâmbetei. (Asupra acestui subiect su­prarealist vom reveni cu detalii.) Abonează-te! Abonează-te la Kamikaze! Ne plătești cu până la 25% mai puțin decât la chioșc, îți asiguri astfel din timp numerele de revistă pe care nu ți le vei putea lua după următoarea scădere de salariu. Pune-ți deoparte un abona­ment Kamikaze. Avantaj abonat: dacă nu vei râde la glumele din numerele de pe perioada abonamentului, te așteptăm la redacție să le reparăm! Alege­ți tipul de abonament: □ 3 luni: 22,5 RON în loc de 30 RON; □ 6 luni: 45 RON în loc de 60 RON; □ 9 luni: 67,5 RON în loc de 90 RON. Plata se va face în contul SC Logo 77 Logic SRL R048 BRDE 41 OS V705 6053 4100, deschis la BRD - Cotroceni, CIF R 018702121. Abonamentele achitate în a doua jumătate a lunii se onorea­ză începând cu prima apariție din luna următoare. Judet/Sector. Contact abonamente: tel./fax: 021.630.13.19; telefon mobil: 0735.601.030; e-mail: abonamente@kamikazeonline.ro Trimite prin e-mail, fax, poștă sau laser numărul și data ordinului de plată, precum și adresa la care dorești să primești revista: Companie.................................. Strada.............................Nr...... Cod poștal....................Localitate. de mai sus. ......Et.......Ap........ Nume........................Prenume.... .BL. .Sc. SC Logo 77 Logic SRL își asumă responsabilitatea trimiterii revistei către tine. Eventualele erori de distribuție nu cad în sarcina com­paniei, dar te rugăm să le semnalezi la numerele de telefon

Next