Kamikaze, iulie-decembrie 2011 (Anul 2, nr. 27-52)

2011-07-20 / nr. 29

TERRA ARDE ȘI BABELE SE PIAPTĂNĂ [VII] ,,Rolul intelectualului este, printre alte lucruri, să prevadă ca o Casandră diferitele primejdii, orori și catastrofe" I Vaclav HavelJ Horia-Roman Patapievici sau salopeta de mătase (continuare din nr. 27) MAGAZIONERI DE VORBE Șl REVIZORI CIVICI Paul Claudel spunea că nu vorbele au făcut Odiseea, ci Odiseea a făcut vorbele, subliniind condiția obligatorie a scriitorului valoros: aceea de a poseda un vast bagaj experimental, pe lângă talent exersat și un vocabular firesc, întrucât doar așa scriitorul creează operă, sădind și învățătură. Dacă „babele cochete“ ale acestui serial - dedicat până acum erudiților cotrocenofili - păcătuiesc cu inocență prin ceva, aceasta nu este lipsa vorbelor, ci a propriilor „odisei“. Acești magazioneri ai rastelurilor cu vorbe, de la Mircea Cărtărescu și Traian Ungureanu la Horia-Roman Patapievici (Andrei Pleșu având un statut și o statură aparte, nu însă la capitolul experiențe, ci la credință), trăindu-și recuperator odiseile de garsonieră, se metamorfozează, din când în când, în revizorii oficiali ai civismului românesc. Iar când abordează problemele mediului, tocmai orizontul propriilor garsoniere - acoperit cu tomuri - îi împiedică să zărească orizontul. MEA CULPA! Acum vreo șase ani, n-aș fi crezut în ruptul capului că-mi voi face mea culpa în urma unor gesturi personale de încredere. Faptul că mi se asum nu înseamnă însă că mă scut în vreun fel, motivându-mi greșeala prin foamea mea de civism autentic, cea care mă făcuse să iau, în pustiul civic românesc, generator de miraje, țânțarul drept armăsar. Așa se face că, în momentul excluderii lui Traian Ungureanu de la postul de radio BBC, i-am telefonat lui Horia- Roman Patapievici, spre a-l felicita pentru felul în care reacționase, apărându-l într-un editorial din LAT I, suplimentul de atunci al Cotidianului. Tot atunci, el m-a abordat spunându-mi că „Trebuie făcut ceva... O acțiune de plantare, știu eu? «Bucureștiul verde»?...“ - asta întrucât orașul devenea pe zi ce trece tot mai irespirabil, asaltat de betoane. Onorat, l-am luat în serios și m-am pus pe treabă. Direcția Silvică Suceava mi-a donat 5.000 de puieți mari (mesteacăn, salcâm, tei), asigurând în plus și transportul la București. Găsisem și o parte din voluntarii acțiunii când, printr-o epistolă dactilografiată era, cred, prin 2005, i-am comunicat lui H.-R.R că sunt gata de acțiune, el urmând să se ocupe de amplasarea arborilor și de formalități. Nici un răspuns. Am mai trimis o epistolă, urmată de aceeași tăcere. La telefon nu am mai apelat, înțelegând: mersesem cu credulitatea prea departe. NU CU MÂNA, DAR NICI CU GURA L-am întâlnit apoi la standul TVR, la ediția din același an a Târgului de carte „Bookarest“. Ca scriitor și realizator al emisiunii Idei în libertate ce se afla, H.-R. Patapievici răspundea întrebărilor și sugestiilor telespectatorilor. Televiziunea fiind publică, iar ideile libere, ce mi-am spus? „Se va fi speriat omul de lopată și hîrleț, având mână fină, dar din gură nu are cum să ocolească munca «pro natura».“ Drept care i-am sugerat să abordeze în emisiunea sa și tematica ecologică, mult prea ignorată la noi ce subiect cultural, de la literatură la filme, venind cu exemple dramatice ale realității românești. Oarecum ironic și plictisit, mi-a răspuns că emisiunea sa este una de cultură, că nu o poate ocupa cu ecologie, problemele mediului fiind o chestiune de societate civilă și de integrare europeană. Ultima urmând să le rezolve și pe acestea, atunci când va fi momentul. O PILDĂ PENTRU KIERKEGAARD Cum de la Gabriel Liiceanu știam că „Nu Patapievici este un Kierkegaard al României, ci Kierkegaard este un Patapievici danez“, nu m-am lăsat, îi trebuia pesemne o pildă culturală pe măsura gândirii danezului. I-am oferit-o pe loc. Iat-o, cu nădejdea că, aflat la loc de-a pururi cu verdeață, Sadoveanu îmi va ierta rezumatul. Zice-se că, ajuns în Asia, Alexandru Macedon fusese oaspetele unei populații care trăia după legea iubirii. Acolo asistase la judecarea unei pricini stranii: un om îi vânduse o poftură de pământ altuia și cumpărătorul găsise o comoară. Noul proprietar voia să înapoieze comoara, fiindcă el nu cumpărase și ce era în pământ, iar vânzătorul îi refuza oferta. Uimit, cuceritorul a explicat că, în lumea sa civilizată, lucrurile se întâmplă invers. Ba mai mult, dacă împricinații nu se înjunghie, îi ucide împăratul, care le ia comoara. Tare s-a mirat judecătorul primitiv,întrebând: „Și într-o asemenea țară plouă? într-o asemenea țară, soarele încălzește? Pământul își dă roada? Nu bat molime pe cei răi și sângeroși? Nu cad trăsniți proștii și nelegiuiții?“. Alexandru Macedon i-a spus însă că totul este OK. „înțeleg, a spus judecătorul; înțelepciunea lui Dumnezeu e nemărginită, ca și bunătatea Lui Dumnezeu dă acolo bielșugul pământului, căci în acele țări trăiesc și animale necuvântătoare.“ Pe Kierkegaardul nostru pilda l-a lăsat rece și, cu un zâmbet ușor îngăduitor, i-a cerut publicului altă întrebare. NICOLAE R.DĂRĂMUȘ URZEALA G.R.R. J MARTINE HARDCOVER A DE COJEC JIe george . ÎN CURÂND IA NEMIRA: NEMIRAjti TORZIiv ÎNCLEȘTAREA REGILOR nemira.ro