Kamikaze, iulie-septembrie 2020 (Anul 11, nr. 27-40)
2020-07-22 / nr. 30
Eminescu nu taie lemne! Agentul: un periculos infractor legalizat Sunt ani mulți de când, la licitațiile parcelelor de tăiat pădure, fie la RNP Romsilva, fie la „privați“, rostirea cuvântului „agent“ incumbă un soi de respect amestecat cu teamă. Dimpotrivă, cel care se consideră a fi așa ceva, prin hârtiile doveditoare, simte că are autoritate și calcă cu greutate, conștient că el „dă de lucru“ unor „muritori de foame“, făcând deopotrivă bine țării, prin presupusele sale impozite; că ele sunt plătite, minimizate sau neplătite, e o altă chestiune. Agentul, corect spus, „agentul economic“, de regulă e un ins din categoria celor „cu patru clase“, deși el poate avea și „studii făcute-ntr-un caiet“, vorba lui Moromete, „după facultăți“. De regulă însă e doar cu câteva clase, cu „cei șapte ani de acasă“ lipsă și, din capul și mâinile sale nu știe nimic altceva decât să numere bani și să dea talefoane. Cum spiritualitatea se imprimă pe chipul oricui, agentul are o față „de-mpins vagoane“, amintind de hibridul dintre mistreț și tapiroaică, iar pasul cu greutate îi este veșnică condamnare, kilogramele trupului oglindindu-i și ele, pe lângă obraz, pohta căreia moldovenii-i zic, sugestiv de mama focului, „nesătulie“. Mâna de lucru a agentului Cei cărora agentul le dă de lucru sunt „după chipul și asemănarea“ lui, mai puțin burțile, care sunt de om flămând cules de prin cârciumi. Pe mâna ăstora este pădurea cu arborii, solul, apele și sălbăticiunile sale - ținuturile fiind amarnic năpăstuite, întrucât slugile agentului au pe mâini scule motorizate, tari și nemiloase, drujbe, TAF-uri, remorci cu graifer și camioane de tonaj, împânzind drumeagurile de munte, potecile codrene devenite „drum de TAF“, niște ravene și surpăduri adică, bântuind șoselele deopotrivă, acești amărâți sunt un permanent pericol oriunde s-ar afla, ei refăcându-și forțele seară de seară în cârciumile de unde i-a cules agentul angajator. Eminescu taie lemne! Acum vreo treizeci de ani, la școala din Borea, dacă țin bine minte, deși nu-i important, la limba română un elev trebuia să răspundă ceva despre Eminescu. în clasă se instalase o tăcere nemiloasă ce creștea de la o secundă la alta, odată cu valurile sudorii de pe fruntea năpăstuitului. Profesoara aștepta, pruncul deopotrivă... într-un târziu, scoasă din sărite, ea a vrut să-l ajute: „Zi, măi, ceva despre Eminescu!...Ce știi...Orice!“, moment în care, luminat dintr-o dată, discipolul a izbucnit:“ Eminescu taie lemne!“. Ei bine, pruncul ăsta și alții ca el au devenit agenții de azi și slugile lor. Din nefericire, asta-i realitatea , în codrii României și la volanul remorcilor cu lemn, nu umblă poeții. NICOLAE R.DĂRĂMUȘ Despre moartea înțelesului vieții, prin hipersimplificarea ei Dacă mai văd pe undeva scris, în încercarea de a-mi crea poftă de mâncare, că ceva e „SĂȚIOS“ sau că îmi va provoca un „CURCUBEU PE CERUL GURII“, nu doar că o să vomit nițel în gură, dar o să simt pornirea viscerală de a-l strânge de laringe pe cel care a slobozit ușa grozăvii care taie pofta oricărui om rămas normal. Moare sensul cuvintelor, dă. Odată cu el, moare comunicarea, mor marketingul și publicitatea, murim toți, sub apăsarea acelorași clișee care nu spun nimic, cuvinte goale, dar binecunoscute și atât de sleite prin hiperfolosire încât nici măcar nu mai sunt cuvinte, deja, ci simboluri minimaliste ale unor concepte pe care deja nici nu mai știm să le definim ori explicăm. Simplificarea e foarte necesară,în epoca informației cvasipermanente care se abate asupra noastră, dar hipersimplificarea prin clișee ne reprogramează creierele astfel încât să CREADĂ că înțeleg, când de fapt fiecare dintre noi va rămâne cu o înțelegere personală și cel mai probabil eronată a unui cuvânt sau a unei expresii atât de des repetate încât lumea le-a uitat sensul real de multă vreme. Sute, dacă nu mii de cuvinte cu substanță și vigoare adevărate, astăzi uitate în niște pagini de dicționare, se cer folosite mai mult pentru o țară și o lume în care înțelegerea e ușoară și REALĂ, nu ușoară dar fictivă, cum a ajuns să fie. Dcă scrieți orice, încercați să folosiți mereu al doilea cuvânt sau a doua expresie care vă vin în minte pentru a descrie un anumit lucru, măcar așa, de dragul diversității și al originalității. Pe celelalte, alea deja celebre, oricum le vor silui în continuare supercreativii din publicitate, nu le duceți grija, deci. MANTZY