Literatură și artă română, 1903 (Anul 7, nr. 1-7)
1903 / nr. 1-2
O NEVASTĂ ROMÂNCĂ — Citit m Academia Română la 7 Martie 1903. — Şi nu pot să ’nţeleg Că n’am ajuns nebun !... Ar fi nedrept şi chiar puţin serios de a dojeni pe cutare sau pe cutare dintre Români că şi-a luat o nevastă străină. Iubirea nu judecă, nu cântăreşte. Dar totuşi e maters maticeşte sigur că o nevastă franceză, o nevastă germană, italiană, engleză sau din oricare alt neam, nu poate face copii curaţi Români; şi nu numai atâta, dar mai cu seamă: o nevastă străină e peste putinţă de a întări şi a îmboldi l la patriotismul bărbatului Român ; ba şi câtă brumă de simţ naţional îl va fi avînd dînsul din baştină, acea brumă va scădea, se va spălăci, se va jumătăţi, căci nu degeaba se zice că bărbatul şi nevasta devin prin căsătorie două jumătăţi,—o expresiune figurată sau alegorică la început, aproape o realitate obiectivă după o îndelungată viaţă conjugală. Repet dară încă odată, nu vreau şi nu pot să împedic pe nimenea de a’şi lua neveste continentale, insulare sau antipode de orice limbă, dar mă mulţumesc de IULIA HASDEU la 60 ani De-atuncîto duc ca şi ’nainte: Privesc ce unii dreg, ^ Ascult ce alţiî spun, Urăsc pe cei crezuţi cu minte,