Literatură și artă română, 1903 (Anul 7, nr. 1-7)

1903 / nr. 1-2

O NEVASTĂ ROMÂNCĂ — Citit m Academia Română la 7 Martie 1903. — Şi nu pot să ’nţeleg Că n’am ajuns nebun !... A­r fi nedrept şi chiar puţin serios de a dojeni pe cu­tare sau pe cutare dintre Ro­mâni că şi-a luat o nevastă străină. Iubirea nu judecă, nu cântăreşte. Dar totuşi e mate­r­s maticeşte sigur că o nevastă franceză, o nevastă germană, italiană, engleză sau din ori­care alt neam, nu poate face copii curaţi Români; şi nu nu­mai atâta, dar mai cu seamă: o nevastă străină e peste pu­tinţă de a întări şi a îmboldi l l­a patriotismul bărbatului Ro­mân ; ba şi câtă brumă de simţ naţional îl va fi avînd dînsul din baştină, acea bru­­mă va scădea, se va spălăci, se va jumătăţi, căci nu degeaba se zice că bărbatul şi nevasta devin prin căsătorie două jumătăţi,—o expresiune figurată sau alegorică la început, aproape o realitate obiectivă după o îndelungată viaţă conjugală. Re­pet dară încă odată, nu vreau şi nu pot să împedic pe nimenea de a’şi lua ne­veste continentale, insulare sau antipode de ori­ce limbă, dar mă mulţumesc de IULIA HASDEU la 60 ani De-atuncîto duc ca şi ’nainte: Privesc ce unii dreg, ^ Ascult ce alţiî spun, Urăsc pe cei crezuţi cu minte,

Next