Luceafărul, ianuarie-iunie 1961 (Anul 4, nr. 1-12)

1961-01-01 / nr. 1

Evgheni Dolmatovski Migdalul de pe colina Malahov Betonul, chiar şi el Tot crapă-n foc şi ger Sub vijelie piere şi iarba de istov. Doar un migdal zdrelit de grindina de fier A mai rămas pe vechea colină Malahov. El, singur, neînfrînt, Pe dîmbul de pâmînt Stătu aici precum o stîncă de granit. Di-n ani de pace­ şi puse al frunzelor veşmînt Şi în mijlocul unei alei s-a pomenit. Cu un noian de Hori Primind pe trecători Păstrează-n veci acelaşi surîs de-adolescent El, care-a fost în lupte rănit de-atîtea ori El — biruinţei noastre, naturii, monument. Alături de el, voi, Arţarii, mlade noi, Sădiţi de preşedinţii de seamă an de an. Migdalul însă, el — erou între eroi — E în grădina lumii întîiul cetăţean. Iar de va fi cîndva Să răsplătim cumva Mestecenii, stejarii cu-al vitejiei semn, Migdalului, o scumpă medalie i-aş da Că s-a făcut de-aceasta înaltă cinste demn• Voi, oameni ai epocii mele! Oameni ai epocii mele •­ Cu paşi uriaşi străbateţi pâmîntul pietros pe care încă răsună focuri de armă. Pe unii dintre voi i-am văzut rînjind bucuroşi de priveliştea luptelor de cocoşi, retezînd sălbatec aripi şi pinteni... l-am privit îndelung, l-am privit cum arîtă văpaia rugului sub tălpile „ereticilor". l-am auzit urlînd la picioarele spînzurătorilor. l-am zărit agitînd frenetic sulițe împodobite cu teste de semeni. l-am auzit rîzînd• l-am văzut. Tehnică, maniere­ galant-elegante, indiferentă de gheată. Viaţa ce le-a fost dăruită o batjocoresc. La fel au făcut şi părinţii acestor „oameni". Miros acru de sînge umple văzduhul ca arşiţa amiezii de vară- O, fii ai părinţilor voştri •" Gonifi-i „pe unii dintre voi" de pe pâmîntul acesta-mbibat cu sînge, de pe pâmîntul ce-naltă tremurătoare piele de sînge! Cărarea bătătorită de părinţi, iat-o, părăsite morminte, cenuşi risipite, păsări cu aripa neagră şi vîntul — singurii prieteni ai duşmanilor vieţii. In romîneşte de ROMULUS VULPESCU Naxim Hikmet Înainte de răsăritul soarelui Lucrează maşinile­ atomice, lucrează, lunile-artificiale zboară in zori şi tot în zori moare-un copil, un băiat japonez de doisprezece ani, trecut în registru c-un număr. Dar nu de vărsat ori meningită moare băiatul nipon, ci, fiindcă s-a născut atunci, în nouăsutepatruzeci şi cinci. Lucrează maşinile­ atomice, lucrează. Lunile­ artificiale zboară în zori, şi tot în zori şoferul negru e spînzurat de-un copac la o margine de drum şi udîndu-1 cu gaz, îi dau foc şi se duc: unul să soarbă cafeaua, să se tundă, un altul, altul sâ-şi deschidă mai curînd prăvălia altul să-şi sărute fiica pe frunte-Lucrează maşinile­ atomice, lucrează, lunile­ artificiale zboară în zori, şi tot în zori, înainte ca razele trandafirii să lumineze, pe un aeroport piloţii tăcuţi, încarcă-n avioane bombele­­ , şi tot în zori, şi tot in zori, ei seceră cu mitraliera muncitori şi studenţi. ► salcimii de pe bulevarde şi glastrele cu flori din balcoane. In zori, un om de stat * de la banchet se-ntoarce în vilă. in zori este cîntec de păsări ■­ ci şi tot în zori, şi tot în zori,­­ o tînără mama-şi alăptează copilul Lucrează maşinile­ atomice, lucrează, lunile-artificiale zboară în zori, şi tot în zori sfîrşeşte o noapte prea de nesomn, în care-am luptat împotriva durerii. M am gîndit la moarte, la tine, la patrie, la lumea noastră. Lucrează maşinile­ atomice, lucrează, lunile-artificiale zboară în zori, şi, oare, înainte de răsăritul soarelui nu răsare speranţa ? Speranţa, speranţa, speranţa, In româneşte de O. STARCK NicolasGuillén Se va-mplini Tot ce promise Marti Fidel îi dă-ntruchipare­­, Ay, Cuba, ţara mea-n care înfăptuim pe vecii •’ Se va-mplini. Ay, Cuba, da, şi aci se va-mplini, întunecată insula, ca moartea, dar ei făcură flamuri din lumină. Şi n-aveau alte arme decît zorii care dormeau încă lipiţi de tarnă, atuncea începură în tăcere lupta şi marşul către zodia lor. f/i Trudiţi şi-nflăcăraţi înaintau,­­­ se războiau să-şi apere onoarea, r N-aveau drept arme decît propriul sînge­­ şi goi erau cum au venit Pe lume.­­ Din acel pumn de oameni de pe coastă, i se zămisli în Cuba libertatea. Curînd, mîndria celor goi le puse pe umeri haina steiului de munte­­ şi îi hrăni cu neştiută pîine­a şi-i înarmă cu tainic praf de puşcă.­­ Cu ei se deşteptară adormiţii­­ şi obidiţii îşi lăsară groapa­­ şi mamele­ şi îmbrăţişară fiii, ţăranul îşi înfăţişă necazul, şi a sărmanilor curată oaste creştea, creştea asemeni lunii pline. Nu-i luau cu sila pe ostaşi în luptă. Creştea în vijelie stufărişul. Vrăjmaşul îşi lăsa la drumul mare zvîrlite, părăsite-ale lui arme. Călăii tremurau, se prăbuşeau rupţi în bucăţi de către primăvară, cu o detunătură ce-n sfîrşit, le decora cămăşile cu moarte, pe cînd tălăzuirea celor slobozi înainta ca vîntu-n preerie, învîrtejea ţărîna insulară (îşnea, planetă, deasupra mării-Aceasta-i cupa, poţi s-o iei. Fidel, e plină, plină, de nădejdi­e plină. Cînd ai s-o bei vei şti că biruinţa e ca şi vinul vechi din ţara-mi scumpă, nu l-a făcut un om — mulţimi de oameni şi nu de la un fir, din multe vite, şi nu-i un strop — în el sínt multe fluvii, nu-i căpetenia doar, ci bătălii sínt, şi sínt cu tine pentru că-nsemnezi toată onoarea marei noastre lupte. De cade Cuba, vom cădea şi noi, şi vom veni s-o ridicăm din pulberi, de va-nflori cu florile ei toate va înflori cu însăşi seva noastră, şi de vor îndrăzni s-atingă fruntea acestei Cube, — libere prin tine — se vor lovi de pumnii strînşi ai lumii arme-ngropate da-vom la iveală vor da năvală sîngele, mîndria iubitei Cube pavăză să-i facă. In romîneşte de MARIA BANUS Revoluţie c­u b­a n ă Da,câ-n oceanu-adînc tăcea durerea, nădejdile le ridica pâmîntul, şi debarcară într-o zi pe coastă; braţe erau şi pumni erau, de luptă. Fidel Castro cu cincisprezece oameni cu libertatea coborî pe coastă. Bătrîneţe­ ­, de-aş putea să fiu jerba de flori Pe care dulgherul o scufundă-n apele vîntului, Sus, pe schela cea mai înaltă! Să fiu prova tăioasă-a vaporului Încărcat cu fructe înmiresmate şi cu maşini, Despicînd îndepărtatele oceane ! Să fiu biela unei locomotive Ce urcă spre crestele stîncoase, Trăgînd după ea trenuri pline cu bumbac, Cu zahăr, cu grîu şi petrol ! Să fiu, aş vrea să fiu Rotundul curcubeu care ţese Intr-o singură năframă multicoloră Două lacuri Zvîrlite în cele două margini ale orizontului. Vestind liniştea de după furtuna nimicitoare Aş vrea să fiu spicul ţepos de secară Pe care-l mîngîie vîntul Şi mîna bătucită a fetei de ţăran­­, Apoi, rumenit în cuptor, Să astîmpăr foamea copilului negru Flămînd şi bolnav şi singur• Aş vrea să fiu poemă de flacără, Poemă de briză liniştitoare, Poemă de cîntec şi dans, Poemă de cîntec, Poemă de chemare la luptă, Poemă de înlănţuire drăgăstoasă. Şi glonţ în pieptul ucigaşilor, Glonţ şi ştreang şi bici Pentru ucigaşii fraţilor noştri. Prieteni, nu sunt prea bătrîn, Oameni buni, pasăre, vînt, Oameni, prieteni •' In romîneşte de DAN GRIGORESCU Louis Aragon Poeţii (fragment) In ceru-albastru, cu nesaţ. Să credeţi aţi voi mereu. Ştiu, cred în el ades şi eu, Cum crede ciocîrlia-n lat. Ba­ cîteodată, cred în el Cu­ nu-mi cred propria ureche, O eu vă sínt de mult pereche, Vă sínt de-a binelea la fel, Precum grăuntele-n nisip. Ca sîngele ce-n veci se varsă. Ca degetele pururi arse. Asemenea vă sint la chip. Gîrbaciul de manati cu care silești să se care yankeul se împlini. Tot ce promise Martin­­Fidel îi dă-ntruchipare. In romînește de NICULAE STOIAN Cu ghiare de răpitoare yankeul ne tîlhări mierea din trestii — spre zare. Se-ntorc ale noastre-avuții în mîna de-aci, truditoare. Cît este ceasul ?, plouă-afară ?... O, mi-ar fi fost mai drag oricînd Prin voi să birui, eu pierzînd. S-aduc foloase, bunăoară. Se împlini, văd, și aci, ce ne promise Marti. Fidel îi dă chip și culoare■ Se va-mplini. Ast vis, modest, nebun, mă sapă,­­ Mai bine, cred, l-aș fi tăcut. Cu el mă veți închide-n lut Ca pe o stea-ntr-un fund de groapă. Si atîta să v-ajut as vrea Pe fiecare, mie geamăn •' — Dar vorbele ce~n vînt le seamăn Ştiu eu de le-auziţi cumva ? (fracimente) Lucrează maşinile­ atomice, lucrează, lunile­ artificiale zboară în zori şi tot în zori maşinile de strîns gunoaie adună cadavre din stradă cadavre de şomeri şi flămînzi. Se pierde tot, nu vă găseşte Nici vorba mea, nici mîna mea. Voi vă urmaţi cărarea grea Şi gura mea-n zadar grăieşte. Dar iadul vostru e şi-al meu, — Aceeaşi lege grea ne strînge, Cînd sîngeraţi şi eu pierd sînge Şi-n lanţul vostru mor şi eu. Coboară lumina de soare Ay, Cuba, prin nori străvezii şi vulturii-ncepe să zboare şi eu îl zării — cătuşa robiei dispare şi eu o zării — şi cîntă poporul aci un cîntec din zare în zare. Fidel dă acum întrupare la tot ce promise Marti Se va împlini •' Ay, cum flutură-n soare steagul cuban, steagul meu ■’ Nu va putea vreun yankeu, năimiţii de peste hotare •n Havana să-l calce-n picioare! Pablo Neruda In romîneşte de GEO DUMITRESCU Sînt numai un bătrîn fără putere, Cu vorba firavă şi aspră. Cu mîini ostenite de truda anilor lungi, Mîini care tremură. Dar sînt şi jerbă şi provă de vas Şi curcubeu şi spic de secară, Poem pentru oameni, pentru dragostea lor, Glonţ pentru cei ce ucid... In româneşte de TEODOR BALŞ speranţa in om. Quasimodo Salvatore Desene de V. SAVONEA Langston Hughes

Next