Luceafărul, ianuarie-iunie 1964 (Anul 7, nr. 2-13)
1964-05-09 / nr. 10
Erik MAJTÉNYI • » ■â N H TREI. DIMENSIUNI Cărările se-avîntă în trei dimensiuni, se-ndoaie in spirale curbate pe genuni, li se dilată cercul, sint tot mai arcuite, de lunile vecine chemate pe orbite. Eu le-am visat, cînd încă scobeam în piatra tare, eu le-am pornit din jungla de ferigi terțiare. Eu am cules în palme spumosul curcubeu şi-n basme-am pus smaraldul să pîlpîie, tot eu. Pe mine,m-a dus valul mulţimii iară număr şi-am pus la dărîmarea Bastiliei un umăr, şi-n locul răzvrătirii ce arde şi răstoarnă, tot eu lovii în poarta Palatului de Iarnă. Acum, cînd mă îmbie noi rampe de lansare, schiţez profilul amplu al lumii viitoare şi pulberea solară îmi ninge la ferestre, ca fulgii de aluminiu ai păsării măiestre. IN COTROC In Cotroceni aş vrea să-i cad în plasă acestei linişti, seara, cînd se lasă pe-un rond de flori, pe vilele ascunse între castani şi tei bogaţi în frunzei Aci-s captive lămpile-ntre ramuri, dar prin frunziş lumina-şi taie geamuri să mîngîie-un boschet, să scalde-o floare, ori visele ce-n noapte-ncep să zboare. Piaţa unde-n veci păstra-va piatra memoria eroilor din Tatra, o nesfîrşită pace o-nfăşoară... Aci, cu-ai lui panduri odinioară, pe-acest hotar din marginea cetăţii înfipse Tudor steagul libertăţii. Traducere de IOANICHIE OLTEANU Ion ALEXANDRU ACEL MONUMENT Ostaşilor romîni căzuţi in luptele pentru zdrobirea fascismului Acel monument din bolovani de piatră neşlefuita ruptă din munţi şi-ncremenită în beton sub formă de piramidă, terminat în vîrf cu zborul unui vultur desfăşurat, ridicat în amintirea mai multor tineri de vîrsta mea căzuţi pe linia frontului exact în noaptea naşterii mele la sfîrşitul marelui război . Acel monument afumat de trenuri şi ne-ngrădit, la sărbători cu două steaguri decolorate de vreme înfipte la subţiori dintr-un orăşel cu uzine şi coşuri vuind neîntrerupt, iarna înzăpezit ca toate monumentele necunoscute ale lumii, şi vara însorit după ploaie , acel monument bolovănos din piatră neşlefuită, ca de oţel, ce nu-l mai pot înlătura din alcătuirea mea, propun să fie legalizat emblemă pentru toate sentimentele mele de acum şi pentru totdeauna. Poezia celor mai tineri a înregistrat în ultimii ani o dezvoltare impresionantă variată, pe cit de robustă, pe atit de bine definită. In orice moment al unei mişcări literare se poate vorbi, desigur, de o poezie tînără, înţelegînd prin aceasta versurile publicate în volume sau prin reviste, de cei mai de curînd sosiţi în arena literară. Noi putem să ne referim însă, în clipa actuală, la o poezie a tinerilor văzută ca o adevărată etapă literară caracteristică, — ilustrată de nume, preocupări, stiluri, tendinţe — pe care o vom delimita şi concretiza, de la început, în poeţii care au apărut, sau sunt pe punctul de a fi publicaţi, în colecţia „Luceafărul“. Lucrurile se explică în primul rînd printr-o situaţie de ordin obiectiv, deosebit de importantă: ceea ce uneşte pe toţi poeţii la care ne gîndim — în majoritatea lor trecuţi de curînd de douăzeci de ani— este faptul că ei au deschis ochii, spre a spune astfel, la viaţa conştientă, în climatul de deplină biruinţă a socialismului în ţara noastră, în condiţiile înfăptuirilor revoluţionare grandioase realizate la noi sub conducereaPartidului. Dezvoltarea uriaşă a industriei, cu victoriile ei care au transformat radical structura tuturor regiunilor patriei, colectivizarea totală a agriculturii care a modificat de la bază realităţile satului, ritmul de construcţii care au creat condiţii de viaţă modernă unui imens număr de oameni ai muncii, avîntul şi organizarea pe scară de masă a culturii, precum şi nivelul înalt, de prestigiu de care ea se bucură în afară, iniţiativele internaţionale în slujba păcii, de un larg ecou, ale patriei noastre, valorile umaniste de ordin etic şi intelectual cucerite de oamenii muncii, afirmarea unui tip nou de om, toate acestea sunt realităţi temeinice care au hrănit, încă de la primele elemente, formarea conştiinţei tineretului. O astfel de stare de lucruri trebuia să se răsfrîngă, în spiritul tinerilor poeţi, prin trăsături care îi definesc, şi ca preocupări, şi ca tendinţe şi stiluri. Fără îndoială, generaţia la care ne referim este în creştere, în evoluţie, ea dezvăluie deocamdată caracterele ei — determinate de condiţiile istorico-sociale de mai sus —, la un mod încă auroral. Elanul impresionant pe care îl are poezia noastră tînără se datoreşte, desigur, grijii, căldurii şi interesului deosebit pe care Partidul l-a arătat necontenit tinerilor poeţi şi creaţiei lor, încurajîndu-i, punîndu-le la dispoziţie toate mijloacele de a-şi spori experienţa, de a adinei legăturile lor cu masele muncitoare, de a se simţi stimulaţi şi de a apare astfel în reviste şi volume. Generaţia la care ne referim în aceste rînduri poate fi definită în adevăr — spre a ne înţelege mai bine şi mai simplu — ca una a „Luceafărului“ şi a colecţiei „Luceafărul“. Paralel cu aceasta, cenaclul „Nicolae Labiş“, organizat şi condus de redacţia revistei „Luceafărul“, alături de alte numeroase cenacluri din ţară, au creat şi dezvoltat încă un organism pentru identificarea, încurajarea şi sprijinirea tinerelor talente. Casele de creaţie regionale, la rîndul lor, îşi aduc şi ele contribuţia la toată această activitate, deschizînd, prin tipărirea de antologii regionale, noi căi de manifestare tineretului scriitoricesc. Poşta redacţiei, întreţinută în paginile revistelor literare, de poeţi consacraţi — cum a fost regretatul Mihu Dragomir — a jucat un rol important în primele îndrumări. Evoluţia poeziei tinere ne interesează ca stiluri şi tendinţe şi ca experienţe în general, în măsura în care, în primul rînd, putem surprinde mai bine în ea dezvoltarea raporturilor interne ale poeţilor cu realităţile timpului şi ale ţării lor. Poezia este o formă de cunoaştere prin mijloace specifice, şi apare deci firesc să căutăm în ea îndeosebi — atunci cînd, pe o porţiune sau alta, o cercetăm, — care este capitalul de cunoaştere, şi prin aceasta de acţiune, pe care îl aduce, în raport cu predecesorii imediaţi sau mai depărtaţi şi în relaţie cu cuceririle întregului proces al culturii şi al vieţii istorico-sociale. Ideologia noastră marxist-leninistă arată că arta este un produs al desfăşurării vieţii istorice, reflectarea unor raporturi social-economice şi ca atare un instrument de cunoaştere a realităţilor umane ale unei epoci determinate. Desigur că valorile de cunoaştere sunt împletite, prin însăşi natura poeziei, cu cele de sugestie, armonie şi „incantaţie“, dar tocmai acest lucru dă un anumit caracter de mişcare, de eficacitate şi adesea de pătrundere intuitivă anticipatoare adevărurilor poetice. Poezia răsfrînge realitatea, concretizînd-o în imaginea creatoare, interpretînd-o şi propulsînd-o, în cadrul legilor istorice ale acestei realităţi. Raporturile interne ale poeţilor tineri cu realităţile socialismului sînt vii şi autentice. Aceşti poeţi simt şi exprimă în mod creator umanismul socialist, valoarea omului liber, plin de încredere; ei trăiesc puterea realităţii colective, văzută in forma ei dinamizată şi organizată — etic şi ştiinţific —, aceea a socialismului, îşi dau seama de semnificaţia de pîrghie uriaşă a istoriei pe care o are lupta pentru pace. Ei conferă rezonanţe spirituale inedite marilor cuceriri cosmice, specifice epocii noastre ; ei simt patria ca pe un edificiu ocrotitor al întregului popor şi dovedesc o percepere energică şi profundă, a sensului, moral suprem al muncii în societatea socialistă ; totodată ei„ îmbogăţesc şi dau culori puternice emoţiei stenice in faţa marilor realizări ale oamenilor, muncii. Făcînd acest lucru, tinerii poeţi adaogă confruntării lor, cu realitatea obiectivă, o confruntare cu ei înşişi şi duc o vădită luptă împotriva egocentrismului, solipsismului, adevăratei boli profesionale“, care ameninţă artistul din toate vremurile. In sfîrşit, în cadrul acestor coordonate generale, pozitive, nu vom uita să menţionăm că realismul poeziei tinere se manifestă şi în mijloacele artistice pe care ea le întrebuinţează. Totodată este vădit că lupta împotriva gratuităţii este dusă cu o stăruinţă, prin acea însuşire — care în general îi este proprie — de pluri-dimensionalitate a conţinuturilor pe care le ■ exprimă, încercînd să depăşească pura stare afectivă sau contemplativă, prin preocuparea pentru idee şi acţiune, pentru centrarea exprimării pe o realitate operantă. Tot aşa se poate vorbi în genere de o străduinţă vădită a tinerilor de combatere a obscurităţii şi de cucerire a unor poziţii pe largă audienţă — poziţie intrinsecă liricii realist-socialiste. Nu mai puţin interesant este, la cei tineri, contactul evident cu experienţe poetice variate şi utile, de la cele ale marii noastre poezii populare, pînă la cele ale clasicilor şi ale unor poeţi interesanţi din cimpul internaţional. Crescînd şi definindu-se în climatul victoriei depline a socialismului, poeţii tineri sunt conştienţi de acest lucru. Unul din ei (Darie Novăceanu) spune: „E cerul comunismului. Sub el noi suntem prima generaţie căreia îi revine dreptul de a-l locui şi înfrumuseţa“ — ceea ce este just şi frumos redat, cu observaţia că şi altor generaţii imediat precedente le revine acelaşi drept. Universul socialist a intrat în structura intimă a proceselor sufleteşti ale acestor tineri. Poezia lor, la'rîndul-'ei, a devenit o oglindă-vie-a realităţilor noi. Cezar Baltag spune: „Inimă roşie ,a întîlnirilor ! ‘inimă înserată d in cimpul - întins / împrejurul tău diademe electrice , oraşele patriei mele au aprins“. Viziunea lumii este profund etică, optimistă, nicidecum idilicăşi superficială : ’ „Iubim incandescenţa acestor adevăruri, / purificate în lupta cu zgura şi contrastul“, scrie Florenţa Albu, continuînd : „Iubim aceste vîrste prin flacără urcate , spre piscul tău frumos şi demn, maturitate", în „Mişcarea în sus“, Nichita Stănescu1 dezvăluie aceeaşi dialectică interioară a depăşirii : „Cînd Dragoş VRÎNCEANU V. CUPŞA. Motiv eminescian — „LUCEAFĂRUL" EMINESCU IN EXEGEZA LUI G. CALINESCU • DICTIONARUL LIMBII POETICE A LUI EMINESCU • EMINESCU IN LITERATURA POLONA