Luceafărul, iulie-decembrie 1971 (Anul 14, nr. 27-52)
1971-08-07 / nr. 32
7 AUGUST 1971 ra cronica literară Irina Grigorescu ROBINSON ŞI INOCENŢII Şi în domeniul prozei despre sau pentru copii sîntem, astăzi, tot mai departe de încrederea liniştitoare în autenticitatea artistică rezultată, fără ocolişuri, din simplitatea faptului de viaţă rememorat ori imaginat în chipul cel mai limpede, şi cel mai direct Cu putinţă. Se constată adesea că nu mai e aproape nimic de conceput şi de făcut in afara unui punct de vedere accentuat particular, a unei viziuni artistice generale insolite. Majoritatea autorilor de romane avînd în centrul atenţiei universul infantil văd în aceasta un simplu pretext de la care pierind experimentează în marginea celor mai dificile formule epice şi aspiră la cuprinderea unor teme ce poartă încărcătura unor întrebări existenţiale de vădit conţinut matur. Dezideratul comunicării deschise cu micul cititor cît şi acela al inoculării în conştiinţa acestuia a substratului educativ, e de la sine înţeles, într-un asemenea context, cad în plan secundar sau, pur şi simplu, sînt ignorate. S-ar părea că în mod deliberat atari exigenţe de cînd lumea statornicite în practica genului sunt lăsate fie pe seama moştenirii clasice, fie pe seama rutinatei şi indigestei producţii de confecţie comandat didactică. In cele din urmă, alarmantul fenomen de ezoterizare a literaturii contemporane încearcă a-şi extinde prezenţa şi în cîmpul genului la care ne referim. Drept care ne putem întreba ce poate fi mai straniu şi mai paradoxal decît dificultăţile de lectură — adesea insurmontabile — pe care le ridică însăşi literatura despre şi pentru copii ? Nu am putut evita formularea unei astfel de întrebări , nici în cazul cărţii de debut Robinson şi inocenţii (editura „Cartea Românească“) de Irina Grigorescu. Nu am putut-o evita, fiindcă, nu încape nici o îndoială în această privinţă, nu toţi aceia care se vor încumeta să citească romanul tinerei autoare vor fi înarmaţi cu răbdarea necesară parcurgerii unui text de natura mostrelor ce urmează : „— Deştept de maimuţoi ce eşti, comentase Prus, foarte obraznic puştiul în prima zi de vacanţa, venirea pescarului la barieră, adică venirea sa la ora patru fix, întrucît, de dimineaţă, şirul plăţii de sunete slabe rămîne în mintea celor ce pierd timpul cu aduceri aminte urît şi lung, şi să se termine odatăceri fireşte, mai ales dacă ţi-e somn şi nisipul scoate ceţuri peste lenea ta, cum se întîmplă uneori“. Sau un fragment din numeroasele inserţii de text versificat : „Profesorii aveţi dreptate aceeaşi directorul isteţ / Aleea cu castani în dracu ştie ce cuptoare nu ştiu / Ferestrele noi cu încheieturile topite sclipitoare/ Şi iarba doar pe tălpile foştilor copii care / zi de zi careul cu fruntaşi sau viceversa/ Precum şi streaşină uscată“ etc. E uşor de dedus că Irina Grigorescu, redactîndu-şi în această manieră gramatical-stilistică romanul, a mizat pe efectele fenomenului de aparentă dizarmonie sintactică a limbajului infantil. Să observăm însă numaidecît că, estetic, rezultatele sînt adesea contrarii celor scontate. A „copia“, cu obstinaţie de la un capăt la celălalt al cărţii (212 pagini) un atare specimen de exprimare este echivalent cu alunecarea într-un soi de naturalism lingvistic dintre cele mai flagrante. De aceea, preferăm oricînd acele pasaje, în care, prozatoarea, recurgînd la necesarul procentaj de distanţare critică, recreează textul originalelor teze şcolare ale eroinei ei, Ina. Ele, aceste pasaje, sunt concludente în direcţia relevării captivantei confuzii dintre planul existenţei reale şi acela al existenţei imaginate, în momentele de surescitare psihologică şi de contaminare a sensibilităţii infantile prin lectură. Iată, spre pildă, cum este repovestită şi actualizează acţiunea unei cunoscute cărţi de aventuri : „In toamna aceea eroul este singur în ceasurile albe şi ciudate, aceasta este prima idee, şi caii săi aduşi din insulă au îngheţat într-o peşteră, în timp ce Santos avea o idee nouă, pe care a pus-o în practică împreună cu Ron B., elev in clasă mai mare , şi paralelă, care a luat acea carte pustie din peşteră“, ş.a.m.d. Vocaţia micuţei eroine a Irinei Grigorescu pentru ceea ce altcineva, un personaj matur al cărţii, numeşte „cai verzi pe pereţi“, evident, putea fi din plin scoasă în relief mai ales cu ajutorul acestor procedee, care, precum în Cartea cu Jucării a lui Arghezi sau, pe alt plan, în Zazie dans le métro a lui Raymond Queneau ,sînt apte a redimensiona totul la scara unor criterii de valoare şi a unui sistem de percepere a realului cu adevărat tulburătoare. Facem această observaţie întrucît, în chip derutant, lectura cărţii Robinson şi inocenţii ne-a pus nu o dată în faţa unor latenţe de indiscutabilă valabilitate artistică. Dar ele, credem, nu au putut fi traduse în fapt literar cert decît parţial datorită numai nefericitei idei a tinerei prozatoare de a apela fără discernămînt la serviciile unei „scriituri“ nu dintre cele mai adecvate. Paul Emanuel EXISTENTĂ Şl CUVINTELE Intr-o vreme in care neîncrederea în cuvînt, în capacitatea lui de a da viaţă artistică gindirii şi simţirii poetice, a devenit un soi de boală cronică, boală căreia mulţi i se dăruiesc cu suspectă voluptate (cît de mult ne fascinează o expresie ca aceasta . ..Criza limbajului poetic contemporan“ !),, deci în asemenea împrejurări bîntuite de alarme metamorfozate pe loc în confortabile ticuri proliferate de ultimul strigăt al modei, este un fapt de-a dreptul reconfortant să dai de volumul unui debutant purtînd titlul Existenţa şi cuvintele. Aşa cum rezultă şi din conţinutul scurtului poem de la care se împrumută titlul de mai sus (..în asceza de seară se cucereşte transparenţa / convertită la altă existenţă întoarsă-n obîrşii / descălecată-n cuvînt."), Paul Emanuel — tînărul poet lansat de editura „Cartea Românească"— înţelege chestiunea compatibilităţii cuvîntului cu substanţa existenţială a poeziei în aspectele ei primordiale, deci filozofice, lăsîndu-i astfel indiferent ceea ce la alţii" devine simplă beţie stilistică, tiranic joc imagistic. Că nu este vorba doar de enunţarea unui simplu şi orgolios program ne convingem de îndată luînd seama la continua preocupare a autorului de a se supune la obiect, în sensul aspiraţiei de a obţine un tot armonios, de o unitate inextricabilă , precum in acest autoportret moral convertit în cvasi-alegorie şi a cărui idee directoare — libertatea interioară a individului uman este măsurată de însăşi putinţa lui de a satisface dezideratul sacrificiului de sine — este atit de stringent argumentată poetic : „cunoaşte-te pe tine însuţi“ / ne spune oracolul din Delphi / oare eu am fost în făptura de ieri / mi-aţi ştiut destinul ca aurul din purigă"? / precum un cioplitor evlavios din evul mediu / dintr-un gorun întemeiază o biserică / aşa în azur linişti mai din nimic / m-am privit în adine peste mine însumi / e drept în nestatornicia vieţii mele / cîteodată am întors capul ca Orfeu / şi m-am prăvălit din muntele Carmel / unde se arată celor aleşi d rugul mistuitor / aceste regrete rămîn poate / adevărata mea substanţă / focul iadului meu subt suflet / alba zăpadă atinsă de pămînturi primăvăratice / restul podoabelor mele de prinţ oriental /sclavele cu trup de abanos... / le dărui primului satrap fenician pentru răstignirea mea de dimineaţă“. (Lăuntricul Carmel). Sau în aceste deosebit de frumoase terţine detaşate din poezia In curcubeu îşi au rădăcina : „asemenea scitului tînăr / care-şi spunea nemuritorul / în curcubeu îşi au rădăcina toate lucrurile“. Placată pe un fond de intelectualitate bine asimilată, poezia cultivată de Paul Emanuel — cum se întîmplă în foarte multe cazuri similare — e pîndită de avataruri ce decurg din chiar condiţia ei.,Intre altele menţionăm modul lesnicios de a înainta pe terenul temelor date, de a glosa cu acurateţe dar şi fără participarea afectivă, în marginea cutărui sau cutărui motiv poetic etern Valabil.Aşa se întîmplă în compunerile intitulate: Nu doar din lume, Aproape seară, Obstacole, Memorie, Anotimpuri. Pentru edificare, sub acest raport, socotim suficientă producerea unui singur exemplu : „să toropeşti ca un lămîi palid / sau ca o tufă de mentă pe terase mistuite-n amurg / să asculţi singele pământului în adine / o dată cu respiraţia aburită a mării // a urmări nori scămoşaţi la orizont , formele schimbătoare în oglinda apei / care cîteodată se destramă altădată se împletesc / halucinînd bizare figuri de zei şi zeiţe // a observa minuscule insecte, verzi printre bolovani şi nisipuri galbene şi fine / plaur marin depus în stinci pleşuve / in timp ce se ridică oarbă ceaţa şi mergînd in somn către ziua de mîine / să simţi mijindu-te melancolic / că sufletul este o scoică cu rezonanţe profunde pe subt ale cărui bolţi mai stăruie încât/ necunoscutul palpitînd în valuri şi unde“. Cum uşor se poate constata, situat într-un unghi de vădită convenţionalitate, poetul nu-şi poate salva poemul nici măcar din cleştele metaforelor banale, iremediabil plate. Dar privit în totalitatea sa, volumul Existenţa şi cuvintele divulgă o vocaţie poetică dintre cele mai distincte. Linia de forţă a talentului cu care este dăruit Paul Emanuel pare a fi materializată tocmai în fericitul impact dintre o conştiinţă intens dogorită de marile întrebări ale existenţei şi pasionanta situare intr-un sistem de referinţe intelectuale cu naturaleţe însuşite. Mai ales analiza atentă a ultimelor două piese ale cărţii (Contrapunct, Fiinţa şi noaptea) ar fi fost în măsură să autentifice aprecierile din urmă. Nu avem răgazul acum să procedăm în consecinţă. Mai trebuie spus de asemenea că, datorită sobrietăţii şi exactităţii lor, cuvintele de recomandare ale lui A.E. Baconsky, inserate pe ultima copertă a volumului, nu poartă deloc pecetea simplului act de circumstanță. Nicolae CIOBANU 4 MARIA ARSINS ŞIUAN LUCA D. K. Halul intelectualilor Roman. Editura „Eminescu" Roman. Ediţia a ill-a. Editura „Cartea Românească11. OCTAVIAN SIMU Rulanţa cu umbre Proză. Editura „Cartea Românească “ |§fe igvâ Jm j 9hHHNHMhMuHNh ALEXANDRU GEORGE Clepsidra cu venin Nuvele. Editura „Eminescu" ION IUVCU Tîrziu cu umbre Versuri. Editura „Eminescu“ avant v premiera editoriala ifP GEORGE II AMU Jurnal iesean (1935-1940) „Cartea Publicistică. Editura Românească" . \ Ăi:i Cr. S. CROHMALNICEANU Literatura româna Studiu. și expresionismul Editura „Eminescu" Leucon. Cadenţă eminesciană. Ne naştem în umbra marelui poet. Versul lui neasemuit ne subjugă sufletul, şi intră-n toate începuturile noastre. Nici dumneata nu puteai să scapi. Şi iată dovada : „Vise negre, albe vise tremură mocnit, sub stele / Şi-i răcoare peste lumea plină de singurătate / Vameşii îşi duc povara împărţită pe cămile / Spre un tîrg al nu ştiu cărui ochi ,de împărat mişeli“ etc. Disparat, mi-au plăcutcîteva versuri — „Trupul lui adoarme leneş ca un trandafir întors / Cu petalele albastre..." — dar poemul, în totalitate, nu m-a mulţumit. Imitaţie. I Speranţa. Mărgineanu Dorian. Nu ţi-am citit ''poeziile. Din c^uza scrisorii. ^ teribilă mostră ,de agramatism : „Vă trimit aceste cîteva rînduri cu un nr. restrîris. de poezi, caffe sper că vor pt'irtii un răspuns fie de apreciere, fie de critică. Deşi* sînt tînăr, elev de liceu, sper că aceste poezi vă vor atrage atenţia cîtuşi de puţin, dacă ele merită numele de poezi şi sunt capabile de a avea ceva în ele (sau autorul lor). Dacă sunt apte faceţi ce credeţi cu ele“. Declaraţie : Subsemnatul F.N. , declarcă Speranţa Mărgineanu Dorian e apt pentru a repeta clasa patra elementară, apt pentru serviciul militar şi total inapt pentru poezie. Urmează iscălitura. Filon Sin. Am citit prima frază ! „opinca din piciorul sting il batea la calcii“, m-am frecat la ochi, am oftat şi m-am îngropat în rîndurile următoare :... „făcu mental ecoul lăuntric repetînd obsedant cuvîntul nerostit pre-n şir : odihneşte, odihneşte, pînă cînd glasul speriat de propria-i rezonanţă întrebă : mişeleşte ?“ ...Aici m-am oprit din nou — un gînd mă trăgea să m-arunc pe geam, altul mă trăgea sub duş — am aprins o ţigară, ca să am de cemă agăţa şi-am luat din movila de scrisori de pe masă cartea poştală pe care mi-a trimis-o : Elisabeta Dragan. Iat-o : „Rog pe şeful însărcinat cu trimiterea răspunsuri să-mi dea şi mie răspuns la scrisoare. Am deplină încredere în menţionarea răspunsului de pe-acura şi mai vreau să-mi spună cu cine trebuie să stau de vorbă la Bucureşti sau ce răspuns trebuie să primesc prin scrisori şi de la cine .(adresa exactă) ca să mi se plătească toate operele literare în sens Coşbucian şi Eminescian ce mi le-au capturat pretinşii şefi culturali de la o revistă din Oltenia carenu mă publică niciodată considerînd că nu pot să-l bag în tribunal“. Rog ,să-l introduceţi urgent în tribunal, vin şi eu martor, că m-am săturat s-apar în situaţia de pirat, şi-i băgăm la başca şi pe urmă din cînd în cînd, ne ducem la vorbitor şi-i învăţăm noi minte. Gheorghe Năldoşanu. Citit opera în versuri, intitulată „Meditaţie“ şi rămas profund cutremurat. Pot să jur că şi-acum tremur. Citez versuri cu inimă mişcată : „Şterbit de umbra nopţii, zărit în depărtare / Măsor ca un monstru din neguri, din pămînt, din zare/ ...Te rog cetate sfîntă deschidere să intru / Me tare frig, me foame !Prin oase-mi suflă vîntul / Căci straiele-mi sînt rupte şi trupul sfîşieat/ La mîini şi la picioare cu lanţuri sînt legat /. (In această poziţie puţin cam incomodă sint convins că ţi-a venit greu să respecţi ortografia n.n.) Să prind un pic putere, că simt că ma lăsat/ Deschidere cetate ! Ai milă de-un sărac/ Dar cetatea doarme dusă“... Da, domnule, cetăţile moderne care dorm cu genunchii la gură şi-şi păzesc băncile cu tunul. Şi să ncheiem tot versurile dumitale : „...De vorbit meam vorbit mie / Mampins, durerea poate să spun : cite leam spus /-; Cu şi pentru cine? O ştie cel de sus / Mă este cine poate. Şi vrea. Iar cine nu / încerc să-mi trăiască durerea mea de-acu“. 1 C. Copac. Reproduc pentru bucu-. ria cititorilor o strofă din „Mărturisire“ : „Mi-am strîns albumul, ziua se născuse / noaptea îmi fusese un strănut de om . Doamna îmi plecase şi gîndurile duse / Omizile durerii m-au găsit în pom“. Exact ca-n cunoscuta romanţă „Nu-ţi fie teamă de-un strănut“. Anca Bogdan. încep să cred că ai talent. Ion Păun. Am primit „componentele începutului unei povestiri care se vrea a fi sau a nu fi terminată“. Eu mă rog să nu se vrea. Marin St. Gheorghe. Am citit, povestirea „Betenie“ în care se face că dracii pleacă în excursie pe Lună. Regret că n-o pot reproduce în întregime. Dau numai două fraze, cele de început : „Scaraoschi, sătul deîncîlcelile de gânduri ce i le provocase oamenii pe Pămînt, înfiorat de, fierbinţeala atomului, de şantajele ■ femeilor divorţate, de moda maxi precum şi de uruitul avioanelor Concorde şi Tu, hotărî să plece cu dracii pe un alt corp ceresc. Ieşi din Zona I-a de atracţie compusă de bufete, crame, hoteluri, campinguri şi intră în zona II-a de atracţie..!“ Iţi propun să o trimiţi unei reviste de umor. Sorin R. Mă întrebi : „tovarăşe redactor, se întrezăreşte ceva ?* Iţi răspund cu o frază din schiţa dumitale : „Stau şi mă minunez căci să fiu al dracului dacă înţeleg de unde iau unii atîta incăpăţînare“ etc. Florin Ciuruiţi el ea. Reportajul, mult prea sentimental. Poeziile, în schimb, cuprind unele ’strofe frumoase : „în lanuri de separă se zbate-n flăcări seara / Din trunchi un plop îşi scoate coşciugul lemn cu lemn / Un lup a trecut vadul, ducînd in spate vara / Pe care a furat-o cu paşi de untdelemn“ (Captivitate). „Şi mai alerg prin zare, trăgînd la ham de toamnă / iar stelele într-una mocnesc cu muşchi spre nord , aşteaptă-mă prin muguri împurpurată doamnă / căci pasul meu, cerb, tînăr, se zbate-ntr-un fiord“ (Şi mai alerg prin zare). In nici-un fel : Lidia Mihai, Emil, Constantin, Mihai Mihai, Nichita, Florin, Dannis Heliodor, Gabriel Ungureanu, A.B., Cornel Dimoviei, Dumitru Binzaru, Mihai Filipescu, Ceres, Speranţa Maxim, Alexandru Stan, Alnichii Dealu, Novac Gruia, Cornel Dănăilă, Iile Lupşa, Fîrţan, ■ Emil Adelmail, Apollo — Dor Roman, Doina Baladă, Alex Gomoescu Dan, Fănuş NEAGU t Ii compendiu EMIL VASILIADE Şahul în legende Jocul de şah are o frumuseţe ciudată pe care literatura ar putea s-o exploateze sub cel puţin trei aspecte : ca sursă de evocare, ca mod de gîndire sau chiar ca realitate independentă. Primul caz l-a ilustrat în literatura noastră M. Sadoveanu care a făcut o monografie romanţată a Şahului. Pentru al doilea caz, ar putea fi citat E. A. Poe — un magician al demontării misterelor prin ipoteze adverse, dispuse alternativ. In fine, H. Hesse a imaginat, pornind de la şah, realitatea spirituală a jocului cu mărgele de sticlă. Şahul în legende (ed. Stadion — 1971) nu se încadrează în această clasificare. Autorul a versificat mnemotehnic regulile de joc, reuşind foarte rar să dea o oarecare plasticitate improvizaţiilor sale (iată, de exemplu, un pitoresc tablou al înfrîngerii : ,,Deodată , la un colţ mai părăsit, / am dat de-un / pilc de oaste / risipit, I cu cai trîntiţi, / pioni scăldaţi în fum, / cu o regină ce dormea I în drum. / iar regele,amărît / Şi taciturn, I stătea-ntr-o rină, / rezemat de-un turn.“ — De vorbă cu 0 majestate). In rest — oralitate vulgară şi lipsă de imaginaţie în realizarea ritmului şi c rimei („Povestea, fără tîlc şi nici revers, / n-ar fi decît / un simplu fapt divers, / de nu m-aş întreba, / ca nea Ion, / cum a făcut năstruşnicul baron, / ca-n jumătate / dintr-un turc obez / să vîre trei pătrimi / de polonez !...“ — Automatul etc.). Intenţia pedagogică nu poate motiva aceste carenţe (să ne amintim preceptul horaţian utile cum dulci). Cu atît mai mult cu cît această intenţie nu conduce măcar la o transmitere de informaţii. Digresiunile parazitare şi superficialitatea expunerii împiedică elementara înţelegere a unor noţiuni din terminologia şahistă sau a unor legende, de altfel, celebre. OVIDIU ALEXANDRU Ahile Versurile publicate sub acest titlu la Cartea Românească aparţin unui autor cult şi ingenios care încearcă prin toate mijloacele să-şi inventeze o vocaţie lirică. Cel mai adesea el recurge la situarea poemelor sub raza marilor probleme umane, situare marcată prin titluri sentenţioase, motto-uri sibilinice şi profesiuni de credinţă zguduitoare. Măreţia existenţei nu se revelă însă in abstracţiuni şi de aceea, în loc să fie grandioase, poemele lui O. Alexandru sînt grandilocvente (iată cîteva motto-uri : „Cine nu e cetate, să nu intre“, „sentimentele încep haosul“, „răul este bateria de energie a binelui“ şi cîteva titluri: Zdrobirea morţii, Ţara pe care nu se poate pune mina). Prin aceeaşi intenţie poate fi explicată implantarea unor zeităţi indice sau greco-romane într-o retorică livrescă, întinsă pe perioade obositoare. A împrumuta însă credinţe nu înseamnă a face o poezie mitică, ci doar mitologică. Cum altfel ar putea fi definită, de exemplu, o asemenea complicaţie : „Pe MBW nu-l poate ucide decît / Cel ce se face cu Unul M.B.W. / Dar deocamdată nici Domnul / Nu-l va putea înţelege şi tace / Văzîndu-l pe Ahile înarmat / Ca unul încă nenăscut.“ — Bocet la moartea Sintagei. Acest „MBW“ din exemplul citat, alături de alte rarităţi lexicale ca „archeopteri şi travageri“, „floricorn“, „quadrigă“, constituie pentru O. Alexandru încă o modalitate de simulare a actului liric, pe latura profunzimii inaccesibile. Alex. STEFANESCU 0