Luceafărul, iulie-decembrie 1981 (Anul 24, nr. 27-52)
1981-07-04 / nr. 27
■ MESAJUL TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Urmare din pag. I tualitatea, toţi oamenii muncii din patria noastră, fără deosebire de naţionalitate, participă la înfăptuirea politicii interne şi externe a partidului şi statului, în rezultatele deosebite pe care le obţin în înfăptuirea Programului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism Stimaţi tovarăşi, , în cadrul operei istorice pe care o înfăptuieşte poporul nostru, literatura şi arta ocupă un loc de seamă. Putem afirma că literatura română, ca şi cea a naţionalităţilor conlocuitoare din ţara noastră, s-au îmbogăţit în ultimii ani cu noi lucrări de toate genurile, inspirate din realităţile de astăzi ale ţării, din patosul uriaşei activităţi constructive a poporului. în ultimii cinci ani au fost editate aproape 5 000 de volume de literatură originală contemporană. Numeroase din aceste cărţi au abordat probleme importante ale transformării revoluţionare a societăţii noastre, ale edificării socialismului în România. Aflindu-ne însă la Conferinţa naţională a scriitorilor — chemată să analizeze atit realizările cît şi minusurile creaţiei literare — nu putem să nu menţionăm că, in ce priveşte oglindirea şi abordarea problemelor esenţiale ale dezvoltării României socialiste, unii scriitori rămîn încă datori faţă de societate, faţă de popor. Pe ansamblu, putem spune că literatura noastră nouă joacă un rol important în dezvoltarea vieţii spirituale a ţării, în formarea şi educarea socialistă a oamenilor muncii. De aceea doresc să adresez participanţilor la Conferinţă, tuturor scriitorilor — prozatori, poeţi, critici, dramaturgi, români, maghiari, germani, sîrbi şi de alte naţionalităţi — cele mai calde felicitări pentru activitatea pusă în slujba înfloririi culturii socialiste a României — precum şi urarea de tot mai mari succese şi împliniri în activitatea viitoare. După cum cunoaşteţi, în cincinalul actual, ne-am propus ca obiectiv fundamental trecerea la realizarea unei calităţi noi, superioare în toate domeniile de activitate — şi acest lucru este valabil şi pentru literatură. Dorim o literatură profund angajată în lupta poporului pentru o viaţă mai bună şi prosperă, pentru construirea socialismului şi comunismului, o literatură militantă, revoluţionară, care să oglindească eroismul şi elanul creator al poporului şi să însufleţească masele populare în opera istorică pe care o înfăptuiesc astăzi pe pămîntul României, sub conducerea partidului, şi care să redea convingător şi emoţionant fizionomia omului de astăzi, eliberat de exploatare şi asuprire, care îşi făureşte în mod conştient propriul viitor fericit. Literatura şi arta noastră trebuie să se situeze ferm pe poziţiile socialismului ştiinţific, ale materialismului dialectic şi istoric, care permite înţelegerea justă a fenomenelor din natură şi societate, a legităţilor obiective ale dezvoltării sociale, ale mersului nostru înainte pe calea progresului material şi spiritual, slujirea neabătută a tot ceea ce este nou şi înaintat în practica şi gîndirea socială a României socialiste. Sprijinind puternic noul, creaţia literar-artistică tre- buie să ia, totodată, poziţie fermă faţă de fenomenele" negative din viaţa societăţii, faţă de concepţiile învechite, perimate, care nu mai corespund idealurilor şi cerinţelor noastre de azi, să combată atitudinile înapoiate, orice manifestare de natură să ducă la degradarea fiinţei umane, la înjosirea omului, a demnităţii sale. Oglindind măreţele victorii obţinute de poporul nostru pe drumul luminos al socialismului, literatura nu trebuie să ocolească nici unele neajunsuri existente încă în societatea noastră ; situîndu-se pe poziţii revoluţionare, ea trebuie să militeze pentru perfecţionarea continuă a organizării şi conducerii societăţii, pentru ridicarea pe trepte tot mai înalte a vieţii şi muncii socialiste a poporului. Esenţial este însă ca toţi creatorii de artă să înţeleagă şi să redea in mod realist procesul istoric ireversibil al înaintării ţării pe calea socialismului şi comunismului, cu eforturile ce mai trebuie încă depuse pentru învingerea şi depăşirea tuturor greutăţilor ce ne mai stau în cale, pentru înflorirea continuă a scumpei noastre patrii. Aceasta impune cunoaşterea profundă a realităţilor societăţii, înţelegerea justă a cerinţelor şi legităţilor obiective ale dezvoltării sociale. Arta şi literatura contemporană trebuie să păstreze şi să dezvolte specificul naţional al culturii noastre realizat de-a lungul anilor prin înţelepciunea şi talentul creator al poporului, să fie — cum spunea poetul — „suflet din sufletul neamului“. Să ne amintim cît de frumos şi de convingător susţinea marele Eminescu acest postulat : „Nici o literatură puternică şi sănătoasă, capabilă să determine spiritul unui popor, nu poate exista, decît determinată ea însăşi, la rîndul ei, de spiritul acelui popor, întemeiată adică pe baza largă a geniului naţional“. Preocupîndu-ne de măreţia prezentului să nu uităm nici gloria trecutului de luptă pentru libertate şi neatîrnare a poporului nostru. Iată de ce este necesar să fie reflectată mai larg în literatură marea epopee istorică a luptelor purtate de poporul român, de-a lungul a secole şi milenii, pentru apărarea fiinţei naţionale şi gliei strămoşeşti, a limbii şi culturii, a libertăţii şi independenţei patriei. Prin aceasta literatura mobilizează şi însufleţeşte şi mai puternic masele celor ce muncesc în făurirea istoriei de astăzi a ţării, în înălţarea minunatului edificiu al socialismului şi comunismului pe pămîntul României. Cultivarea patriotismului, a dragostei fierbinţi faţă de ţară şi popor, constituie una din îndatoririle cele mai nobile ale literaturii şi artei. Patria — cu trecutul ei glorios, cu prezentul său socialist, cu viitorul său de aur, cum îl dorea Eminescu — este şi rămîne veşnic o generoasă temă de inspiraţie pentru scriitori. Apare, de aceea, cu totul de neînţeles părerea că poezia politică, patriotică nu mai este de actualitate, că tema dragostei faţă de patrie şi de popor, literatura închinată României socialiste nu mai oferă destule resurse pentruo creaţie de înalt nivel artistic şi de profund ecou în rîndul cititorilor. Or, este clar că astăzi, mai mult ca oricînd, poeţii pot găsi subiecte de insigraţie de mare forţă de vibraţie în realităţile noi ale ţării, în lupta şi victoriile poporului român constructor al socialismului, în viaţa nouă, liberă, demnă şi clocotitoare pe care o trăieşte naţiunea noastră, ca şi în aspiraţiile ei spre înfăptuirea visului de aur — comunismul. „Construcţia socialismului — afirma scriitorul şi criticul George Călinescu — este pentru noi o problemă naţională şi a solicita scriitorului să fie un magistrat inovator la fapte de ridicare a civilizaţiei materiale şi a culturii poporului român este de a face apel la patriotismul său“. Ca să redea convingător viaţa şi preocupările oamenilor, scriitorul, creatorul de artă trebuie să le trăiască el însuşi în modul cel mai intim, să păstreze o permanentă legătură cu poporul, să cunoască şi să se identifice cu modul său de a trăi şi gîndi. Numai astfel el va putea oglindi veridic marile schimbări produse în societate ca şi în conştiinţa oamenilor. Pentru a putea cunoaşte şi preţui mai bine marile eforturi constructive ale poporului, scriitorul trebuie să participe activ la viaţa ţării, să trăiască efectiv în clocotul uriaşei activităţi pe care o desfăşoară naţiunea noastră. El trebuie să ia parte activă la viaţa publică, obştească, să-şi aducă contribuţia la marea operă de înnoire socialistă a României , aşa cum, la timpul lor, scriitorii remarcabili din trecut s-au aflat întotdeauna în miezul luptei pentru progres, pentru libertate şi independenţă a patriei, pentru împlinirea celor mai arzătoare aspiraţii ale poporului. De asemenea, este necesar ca scriitorii să lucreze intr-un domeniu concret al activităţii sociale, să aibă un loc de muncă asigurat, atit pentru realizarea autonomiei lor materiale, cît şi pentru o organică integrare în viaţa societăţii. O evoluţie pozitivă a cunoscut la noi, în ultimii ani, istoria şi critica literară, activitatea în domeniul teoriei estetice marxiste, materializată într-o serie de lucrări şi studii valoroase. Totodată, trebuie spus, că in activitatea criticii literare există, încă neajunsuri serioase care trebuie să fie abordate şi analizate cu răspundere în cadrul Conferinţei. Critica literară nu-şi îndeplineşte în suficientă măsură rolul ce-i revine în promovarea literaturii de valoare, în imprimarea unui spirit cu adevărat revoluţionar, patriotic în creaţia artistică, nu ia poziţie fermă împotriva acelor romane, piese de teatru, poezii care, prin conţinutul lor de idei şi prin forma artistică, nu corespund cerinţelor educării şi formării omului societăţii noastre noi, exigenţelor edificării unei vieţi spirituale sănătoase, care să slujească, intr-adevăr, înnobilării omului. în critica noastră mai dăinuie încă un spirit călduţ, de grab, slabă exigenţă ideologică şi chiar artistică, — toate acestea împiedicînd prezentarea şi analizarea cu obiectivitate a creaţiei literar-artistice. Critica literară trebuie, în primul rînd, să fie un instrument exigent de analiză a creaţiei artistice şi de orientare a ei în spiritul concepţiei ştiinţifice, materialist-dialectice a partidului nostru. Ea trebuie să promoveze în modul cel mai ferm o literatură angajată, pătrunsă de un autentic spirit revoluţionar, de idealurile nobile ale umanismului nou al societăţii noastre, în acelaşi timp, critica trebuie să ia poziţie hotărîtă faţă de ideile şi orientările greşite din anumite lucrări literare, inclusiv împotriva tendinţelor de a imita unele „mode“ trecătoare din alte ţări, care n-au nici o contingenţă cu realităţile noastre, cu specificul naţional. O importanţă deosebită trebuie să acorde critica literară valorificării moştenirii culturale a trecutului. Punînd în valoare tot ceea ce s-a creat mai înaintat de-a lungul anilor în domeniul literaturii şi artei, să pornim de la criteriile ştiinţifice ale materialismului dialectic şi istoric, evidenţiind orientarea creaţiei, felul în care ea a reflectat ideile timpului, cerinţele obiective ale dezvoltării societăţii în perioada respectivă. Trebuie să promovăm în critică o delimitare netă faţă de curentele de idei retrograde, reacţionare din unele lucrări literare, precum şi faţă de unele laturi negative ale activităţii şi creaţiei unor personalităţi cu caracter contradictoriu din istoria culturii noastre. Numai aşa critica literară poate contribui la reliefarea a ceea ce este cu adevărat preţios în bogata noastră moştenire literară, îşi poate aduce contribuţia la dezvoltarea continuă a patrimoniului nostru cultural. O importanţă deosebită pentru stimularea şi orientarea creaţiei literar-artistice are dezvoltarea unui climat de înaltă principialitate şi exigenţă comunistă, a unei atmosfere de colegialitate şi respect reciproc în întreaga viaţă a Uniunii Scriitorilor. Principiile eticii şi moralei socialiste, ale ■ convieţuirii sociale, valabile pentru toţi cetăţenii ţării, trebuie să fie cu atit mai mult aplicate şi respectate în relaţiile dintre scriitori, dintre creatorii de artă, ţinînd seama că ei sunt chemaţi să promoveze şi să cultive prin chiar operele lor aceste principii, în viaţa scriitoricească trebuie să domine un spirit de muncă avansat, excluzîndu-se cu desăvîrşire disputele şi atacurile personale neprincipiale, spiritul de grup, profund dăunător intereselor progresului literaturii şi artei. Este necesar să se facă totul pentru crearea unui puternic front literar unit, care să-şi consacre talentul, energiile, forţa creatoare făuririi unei literaturi demne de epoca pe care o trăim, demnă de minunatul nostru popor. Eforturile trebuie îndreptate spre crearea în rîndurile obştei scriitoriceşti a unei puternice întreceri şi emulaţii pentru a da patriei opere cît mai valoroase, pentru a îmbogăţi patrimoniul nostru cultural naţional. Criteriul de bază al aprecierii scriitorului trebuie să fie onea sa, poziţia lui ideologică, politică şi morală oglindită în această operă, în această privinţă un rol deosebit trebuie să-l aibă Uniunea Scriitorilor, asociaţiile Uniunii. Ele trebuie să asigure participarea activă a tuturor scriitorilor la dezbaterea şi discutarea, intr-un climat de principialitate şi exigenţă, a problemelor creaţiei literare. După cum se cunoaşte, în ţara noastră, în procesul adîncirii continue a democraţiei socialiste, al sporirii atribuţiilor organismelor obşteşti în viaţa societăţii, a fost adoptată, printre altele, şi măsura desfiinţării cenzurii. Aceasta este o expresie grăitoare a climatului de largă libertate de creaţie asigurat în România, a încrederii deosebite pe care partidul şi statul o acordă tuturor celor ce lucrează în sfera publicisticii, a literaturii şi artei. Fără îndoială, însă că această situaţie nouă implică şi o înaltă răspundere, în primul rînd din partea celor ce scriu şi, în acelaşi timp, din partea mijloacelor de informare în masă, a editurilor, a instituţiilor de artă, ca şi a asociaţiilor şi uniunilor de creaţie. Consiliile de conducere ale publicaţiilor, editurile, ca şi organele de conducere ale Uniunii Scriitorilor trebuie să manifeste o profundă principialitate ideologică şi discernămînt în aprecierea lucrărilor încredinţate tiparului, astfel incit acestea să contribuie efectiv la opera de educaţie revoluţionară a maselor, împiedicîndu-se cu hotărîre apariţia unor lucrări de natură să exercite o influenţă negativă asupra conştiinţei oamenilor, să propage idei şi concepţii străine spiritului general al societăţii noastre. Trebuie să fie clar că editurile şi revistele literare aparţin Uniunii Scriitorilor şi Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste , şi nu unor persoane particulare şi, ca atare, ele trebuie să slujească intereselor generale ale dezvoltării literaturii, ale îmbogăţirii culturii noastre socialiste. Consiliile de conducere ale revistelor şi editurilor trebuie să conducă aceste organe şi instituţii cu cea mai mare fermitate, în spiritul ideologiei şi politicii partidului nostru. Răspunderi deosebite revin în îndrumarea creaţiei literare organizaţiilor de partid, ca şi organelor de partid pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea asociaţiile scriitoriceşti. Ca în întreaga noastră viaţă socială, şi in domeniul literaturii şi artei trebuie să se manifeste cu putere rolul politic conducător al partidului, asigurînd orientarea justă a creaţiei în spiritul ideologiei noastre revoluţionare, a intereselor generale ale societăţii socialiste. Afirmarea rolului conducător politic al partidului constă în asigurarea participării active a scriitorilor la viaţa politică a societăţii, la realizarea unei literaturi legate de popor, pusă în slujba patriei, a socialismului. De asemenea, sarcini importante revin Uniunii Tineretului Comunist, organizaţiilor sale, în educarea politico-ideologică a tinerilor scriitori, în formarea lor în spiritul concepţiei revoluţionare a partidului nostru, în stimularea preocupării lor pentru abordarea în operele literare a problemelor majore ale construcţiei socialiste. Uniunea, asociaţiile, scriitoriceşti, trebuie, de asemenea, să se preocupe de de^voit^a,,contactelQir , dintreai , literatura noastră şi literatura altor popoare, să acţîo-" mmm ma neze pentru întărirea prieteniei şi colaborării scriitorilor din România cu scriitorii şi creatorii din alte ţări. Acţionînd în spiritul întregii politici de pace şi colaborare a partidului şi statului nostru, slujitorii scrisului din România socialistă trebuie să se afle permanent în rîndurile luptătorilor pentru afirmarea nobilelor idealuri de pace şi progres, de libertate şi independenţă ale popoarelor, să militeze activ, prin operele lor, pentru transformări înnoitoare în viaţa societăţii omeneşti, pentru făurirea unei lumi mai bune şi mai drepte pe planeta noastră. Trăim o epocă deosebit de complexă şi contradictorie, cînd pe arena mondială se înfruntă două tendinţe diametral opuse. Se afirmă, pe de o parte, cu tot mai multă hotărîre voinţa popoarelor de a pune capăt vechii politici de dominaţie şi asuprire, de a trăi libere şi independente, într-un climat de înţelegere şi colaborare. Pe de altă parte se accentuează criza economică mondială, continuă manifestările politicii de inegalitate şi amestec în treburile interne ale altor state, de consolidare şi reîmpărţire a sferelor de influenţă. Pe diferite meridiane ale globului au apărut noi conflicte şi stări de încordare, cursa înarmărilor cunoaşte proporţii fără precedent — toate acestea primejduind tot mai grav libertatea, securitatea şi independenţa popoarelor, pacea întregii lumi. în aceste condiţii, imperativul suprem al zilelor noastre este unirea şi conlucrarea tot mai strînsă a popoarelor, a forţelor înaintate de pretutindeni pentru a împiedica agravarea situaţiei internaţionale, pentru a impune pacea şi destinderea, pentru a asigura salvgardarea celui mai fundamental drept al oamenilor — dreptul la viaţă, la pace, la existenţă liberă şi demnă. Literatura şi arta din ţara noastră trebuie să joace un rol activ în această direcţie. Este o îndatorire de onoare pentru slujitorii scrisului de a milita neobosit spre a face larg cunoscut în lume mesajul umanist, de prietenie, înţelegere şi colaborare al poporului român, dorinţa sa de pace, destindere şi securitate internaţională. Arta şi literatura noastră sunt, de asemenea, chemate să militeze ferm împotriva oricăror tendinţe, existente pe plan internaţional, de a folosi mijloacele nobile ale literaturii şi artei ca instrumente de învrăjbire între naţiuni, de cultivare a obscurantismului, a neofascismului şi rasismului. Scriitorii din România trebuie să afirme şi să promoveze, prin creaţiile lor şi prin întreaga lor activitate, principiile fundamentale ale politicii partidului nostru de deplină egalitate şi respect între naţiuni, de independenţă şi suveranitate, de neamestec în treburile interne şi de dezvoltare liberă a fiecărei naţiuni potrivit propriei voinţe, să acţioneze neabătut pentru înfăptuirea aspiraţiilor tuturor popoarelor de a trăi libere şi nestînjenite, într-un climat de pace şi înţelegere. Stimaţi tovarăşi, Doresc să-mi exprim, încă o dată, convingerea că în cadrul lucrărilor conferinţei veţi dezbate în spirit constructiv, cu adîncă răspundere, problemele activităţii scriitoriceşti, că hotărîrile pe care le veţi lua vor asigura unirea tot mai strînsă a eforturilor tuturor creatorilor de literatură din ţara noastră — din toate generaţiile — pentru dezvoltarea şi înflorirea tot mai puternică a artei şi culturii noastre socialiste, pentru ridicarea la un nivel tot mai înalt a întregii activităţi cultural-educative, de formare a omului nou, înaintat al societăţii noastre socialiste. Cu această convingere şi cu dorinţa ca dezbaterile pe care le veţi purta să se înscrie ca un moment important în promovarea unei literaturi militante care să contribuie la mersul înainte al societăţii noastre socialiste, la înflorirea multilaterală a patriei, urez succes deplin lucrărilor conferinţei scriitorilor. Vă doresc dumneavoastră, tuturor scriitorilor din România, realizări tot mai mari în activitatea de creaţie, făurirea unor opere tot mai valoroase, la nivelul înaltelor exigenţe ale socialismului şi comunismului în România. ..... , B ^ no-wetfeirMftwi ab -ziis mA .toExa ie Orizont spiritual socialist Urmare din pag. 1 temporanul“ nu apăru în chipul unei publicaţii familiale ori de grup, ci era emanaţia unui simţ istoric impalpabil care plutea în aer şi a cărui expresie fuse acest periodic, tipărit de un particular cumsecade (Th. Codrescu), om nevenat şi pitoresc, lucrînd dezbrăcat în zeţărie, trăgînd paginile în avans faţă de plata cu mult mai tîrzie. „Contemporanul“ n-a ieşit din neant şi nu este rezultatul unei idei izolate, el este efectul unui mediu febril şi democrat care îşi căuta expresia publicistică potrivită. Puţini dintre aceia care au dat, cu gindul şi cu biografia, o trăsătură inedită revistei erau inşi necunoscuţi, majoritatea, din contra, era alcătuită din intelectuali tineri inconformişti, intoleranţi ideologiceşte, cu idei încă tulburi şi în continuă ebuliţiune, dintre aceia a căror prezenţă contemporană provoacă anxietate spiritului stereotip şi germinează în timp incomparabil mai mult decît cuprinsul „armonic“ şi didacticist. Pe la 1880, ideea curentă asupra „socialismului“ se contaminase de frica publică faţă de nihilişti şi de puitorii de bombe. Cine citea pe Karl Marx, pe Lassale, pe Kropotkin, pe Proudhon, acela era de îndată bănuit a depozita muniţie, a complota împotriva guvernului, a se antrena la tir cu revolverul in poligoane secrete. Ceea ce par insolite biograficeste la socialistul român dinainte de „Contemporanul“ sunt din contra „activismul radical“, creator de mari scene memorabile de viaţă, „europeismul“ şi, mai mult, „internaţionalismul“, „simţul misionar“ cu tot ce presupune acesta, a compuns temniţa şi, în fine, sacrificiul biologic în interesul cauzei superioare. Prin „activism“, socialistul elimină „opera“ şi exultă „viaţa“, pune geniul in biografie şi dispreţuieşte produsul meditaţiei de cabinet care este efectul unui spirit sedentar şi contemplativ. Puţin din ceea ce este „activitate“ curentă a trecut şi in literatură, avind a regreta de aceea absenţa din tabloul prozei româneşti a unui şir excepţional de evenimente a căror înregistrare ar fi înaintat tematologia noastră cu o jumătate de veac. Transporturile clandestine de literatură „roşie“ prin contrabandă, depeşele cifrate, întîlnirile misterioase cu „parolă“, treceri de frontieră în travesti, tipografiile ilegale, societăţile secrete cu coduri (una, din 1878, avea căciuli de biber ca semn distinctiv), cărţile îngropate de frica „ruşilor“, colocviile oculte cu poliţia, „filajul“, evaziunile nocturne, excluderea icoanelor din casă, acestea sînt indimenticabile pînze de roman senzaţional, alături de care „Misterele Parisului“, rămîn un artifact fără imaginaţie. în aceste biorfii romaneşti care au lăsat cu mult literatura in urmă stă o initie compoziţie sufletească inedită, pe care de-abia proza modernă o va recupera sub raport estetic. Socialistul e şi un spirit internaţionalist şi mai ales european cu expresie iarăşi preponderent biografică, avind o viziune bizuită pe concordie şi pe optică relativistă, admiţînd diversitatea caracterologică şi morală. Apartenenţa socialiştilor români este de altfel multicoloră, avînd a număra pe lingă mulţi români (bucovineni şi basarabeni), pe J. B. Hétrat — un francez, pe fraţii Rosetti, de os grecesc, pe mulţi ruşi, din a căror radicalitate răsăriteană a ieşt impresia de inflexibilitate teroristă, care nu este adevărată. Izvorînd din ideea că patria „socialistă“ este mondială, socialismul se cultivă oriunde, pleacă în Belgia precum E. Lupu şi C. Mille, ca V. G. Morţun la Paris, urmînd itinerariul junelui român cu instinct migrator, la Petersburg, in Elveţia, ba chiar, precum Ştefan Basarabeanu, în America. . Un soi de Che Guevara era dr. N. Russel, expulzat din România în 1881, nomad prin Anglia şi Hawai, prin S.U.A., în Filipine, Japonia şi China. Un aer tare, de geografie universală ca pe vremea patruzecişioptului străbătută cu pasul şi spintecată cu ochiul, pătrundea inevitabil în cultura românească pe acest pariat „socialist“ şi din acel moment Americile, Asia şi Europa extremului occident nu mai erau nişte puncte pe hartă, ci fragmente de biografie al căror procent integrator, faţă de literatura ulterioară rămîne mm greu de calculat. Mediile pitoreşti, geografism, ’ fără prejudecăţi şi, in fond, „europeismul“ iar« complexe — acestea sint spiritual ceste creaţia socialiştilor. Această toleranţă in spa‘: *. se combină cu totuşi o inflexibilitate doctrina:.;, de unde rezultă un soi inedit, de „missionism“ democratic, cu înclinaţie către civilizare, luminare şi document sociologic, care ne dă un compus de idealism ideologic şi de naturalism descriptiv, fatal pentru literatură, însă incalculabil pentru cultură. Socialistul e întîiul care descoperă esteticeşte Delta, văzută ca o Amazonie de nedefrişat, şi pe omul elementar de acolo, un fel de „bon sauvage“,a cărui prezenţă în proza românească era fără precedent. Obsesia Deltei, văzută literar de St. Bassarabeanu, atinse biograficeşte pe alţii, porniţi intr-acolo precum călugării europeni în America de Sud (Eugeniu Lupu se sfîrşi la Sulina, G. V. Maricea se stabili în Tulcea, mai sint şi alţii). Ceva din „sămănătorism“ şi „poporanism“ stă aci într-un stadiu embrionar. Mai presus, aşadar, de produsul ei durabil şi ca atare de operă, socialismul pină la „Contemporanul“ şi după aceea, aduse în cultura românească un număr, de compuşi biografici de cel mai înalt interes din al căror studiu psihologia artistică a tras un cîştig enorm. Socialismul ne-a adus pe individul eroic şi radical, inflexibil, netezind înţelegerea mentalităţilor doctrinare emise de Camil Petrescu şi, cît ar părea de curios, de Mircea Eliade. O întreagă generaţie neliniştită, avînd în program rectificarea valorilor în baza unei expertize violente, precum aceea a intelectualilor de prin 1930, stă un nuce în acei ani dinainte de „Contemporanul“. Socialismul a extins ochiul sufletesc şi l-a plimbat peste Europa şi peste oceane, a prefăcut manualul degeografie în jurnal de voiaj, stins sentimentul că românul a provincial şi nu, întîmplător Al. Macedonski precum şi alţii, în majoritate simbolişti, fuseseră iniţial îmbătaţi de drapelul roşu. De origină socialistă este şi intuiţia că obiectul estetic poate ieşi de oriunde, dacă ţinem seama că proza „Contemporanului“ a revelat teritorii insolite, biografii mizerabiliste, medii evitate pînă la acel moment din pricina oroarei ciocoieşti de „prostime“. Şi, în fond, imperisabil şi fără pereche in literatură sînt acele imagini fulgurante, extrase din viaţă cu un blitz, precum casa din Sărărie, pipa istorică a doctorului Russel, bărbile căuzaşilor socialişti, aerul sălbatic cu ceva de modern hippy al lui Ioan Nădejde, samovarele etern sub presiune spre a întreţine lungi polemici doctrinare, bacalaureatul Sofiei Nădejde, care a scandalizat Ieşii cu pasiunea ei de ştiinţă şi cu pălăriile înalte, mitologiile demonice din jurul lui I. Nădejde, şi, mai apoi, Sala Franzelaru, cu şcoala de dans, unde în pauza dintre polcă şi un pas de patineurs eravorba despre Bakunin, Jean le Vagre şi Karl Marx. Nimic din ce ne-a dat literatura „Contemporanului“ nu e pe măsura acestei biografii neobişnuite a „contemporaniştilor“ dinainte de revistă şi din istoria ei, o „literatură“ în fond latentă căci din ea s-a ivit, ca un abur, ceva din spiritul modern al culturii noastre de mai tirziu. 4 IULIE 1981