Luceafărul, iulie-decembrie 1981 (Anul 24, nr. 27-52)

1981-07-04 / nr. 27

■ MESAJUL TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Urmare din pag. I tualitatea, toţi oamenii muncii din patria noastră, fără deosebire de naţionalitate, participă la înfăptuirea po­liticii interne şi externe a partidului şi statului, în re­zultatele deosebite pe care le obţin în înfăptuirea Pro­gramului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism Stimaţi tovarăşi, , în cadrul operei istorice pe care o înfăptuieşte poporul nostru, literatura şi arta ocupă un loc de seamă. Putem afirma că literatura română, ca şi cea a naţionalităţilor conlocuitoare din ţara noastră, s-au îm­bogăţit în ultimii ani cu noi lucrări de toate genurile, inspirate din realităţile de astăzi ale ţării, din patosul uriaşei activităţi constructive a poporului. în ultimii cinci ani au fost editate aproape 5 000 de volume de literatură originală contemporană. Numeroase din aceste cărţi au abordat probleme importante ale trans­formării revoluţionare a societăţii noastre, ale edifi­cării socialismului în România. Aflindu-ne însă la Conferinţa naţională a scriitorilor — chemată să ana­lizeze atit realizările cît şi minusurile creaţiei lite­rare — nu putem să nu menţionăm că, in ce priveşte oglindirea şi abordarea problemelor esenţiale ale dez­voltării României socialiste, unii scriitori rămîn încă datori faţă de societate, faţă de popor. Pe ansamblu, putem spune că literatura noastră nouă joacă un rol important în dezvoltarea vieţii spirituale a ţării, în formarea şi educarea socialistă a oamenilor muncii. De aceea doresc să adresez participanţilor la Confe­rinţă, tuturor scriitorilor — prozatori, poeţi, critici, dramaturgi, români, maghiari, germani, sîrbi şi de alte naţionalităţi — cele mai calde felicitări pentru activi­tatea pusă în slujba înfloririi culturii socialiste a României — precum şi urarea de tot mai mari succese şi împliniri în activitatea viitoare. După cum cunoaşteţi, în cincinalul actual, ne-am propus ca obiectiv fundamental trecerea la realizarea unei calităţi noi, superioare în toate domeniile de acti­vitate — şi acest lucru este valabil şi pentru literatură. Dorim o literatură profund angajată în lupta poporu­lui pentru o viaţă mai bună şi prosperă, pentru con­struirea socialismului şi comunismului, o literatură militantă, revoluţionară, care să oglindească eroismul şi elanul creator al poporului şi să însufleţească ma­sele populare în opera istorică pe care o înfăptuiesc astăzi pe pămîntul României, sub conducerea partidu­lui, şi care să redea convingător şi emoţionant fizio­nomia omului de astăzi, eliberat de exploatare şi asu­prire, care îşi făureşte în mod conştient propriul viitor fericit. Literatura şi arta noastră trebuie să se situeze ferm pe poziţiile socialismului ştiinţific, ale materialismu­lui dialectic şi istoric, care permite înţelegerea justă a fenomenelor din natură şi societate, a legităţilor obiec­tive ale dezvoltării sociale, ale mersului nostru înainte pe calea progresului material şi spiritual, slujirea neabătută a tot ceea ce este nou şi înaintat în prac­tica şi gîndirea socială a României socialiste. Sprijinind puternic noul, creaţia literar-artistică tre-­­ buie să ia, totodată, poziţie fermă faţă de fenomenele" negative din viaţa societăţii, faţă de concepţiile înve­chite, perimate, care nu mai corespund idealurilor şi cerinţelor noastre de azi, să combată atitudinile înapoiate, orice manifestare de natură să ducă la de­gradarea fiinţei umane, la înjosirea omului, a demni­tăţii sale. Oglindind măreţele victorii obţinute de po­porul nostru pe drumul luminos al socialismului, lite­ratura nu trebuie să ocolească nici unele neajunsuri existente încă în societatea noastră ; situîndu-se pe poziţii revoluţionare, ea trebuie să militeze pentru perfecţionarea continuă a organizării şi conducerii so­cietăţii, pentru ridicarea pe trepte tot mai înalte a vieţii şi muncii socialiste a poporului. Esenţial este însă ca toţi creatorii de artă să înţeleagă şi să redea in mod realist procesul istoric ireversibil al înaintării ţării pe calea socialismului şi comunismului, cu efor­turile ce mai­ trebuie încă depuse pentru învingerea şi depăşirea tuturor greutăţilor ce ne mai stau în cale, pentru înflorirea continuă a scumpei noastre patrii. Aceasta impune cunoaşterea profundă a realităţilor so­cietăţii, înţelegerea justă a cerinţelor şi legităţilor obiective ale dezvoltării sociale. Arta şi literatura contemporană trebuie să păstreze şi să dezvolte specificul naţional al culturii noastre realizat de-a lungul anilor prin înţelepciunea şi talen­tul creator al poporului, să fie — cum spunea poetul — „suflet din sufletul neamului“. Să ne amintim cît de frumos şi de convingător susţinea marele Eminescu acest postulat : „Nici o literatură puternică şi să­nătoasă, capabilă să­ determine spiritul unui popor, nu poate exista, decît determinată ea însăşi, la rîndul ei, de spiritul acelui popor, întemeiată adică pe baza largă a geniului naţional“. Preocupîndu-ne de măreţia prezentului să nu uităm nici gloria trecutului de luptă pentru libertate şi nea­­tîrnare a poporului nostru. Iată de ce este necesar să fie reflectată mai larg în literatură marea epopee is­torică a luptelor purtate de poporul român, de-a lun­gul a secole şi milenii, pentru apărarea fiinţei naţio­nale şi gliei strămoşeşti, a limbii şi culturii, a liber­tăţii şi independenţei patriei. Prin aceasta literatura mobilizează şi însufleţeşte şi mai puternic masele celor ce muncesc în făurirea istoriei de astăzi a ţării, în înălţarea minunatului edificiu al socialismului şi co­munismului pe pămîntul României. Cultivarea patriotismului, a dragostei fierbinţi faţă de ţară şi popor, constituie una din îndatoririle cele mai nobile ale literaturii şi artei. Patria — cu trecutul ei glorios, cu prezentul său socialist, cu viitorul său de aur, cum îl dorea Eminescu — este şi rămîne veş­nic o generoasă temă de inspiraţie pentru scriitori. Apare, de aceea, cu totul de neînţeles părerea că poe­zia politică, patriotică nu mai este de actualitate, că tema dragostei faţă de patrie şi de popor, literatura închinată României socialiste nu mai oferă destule re­surse pentru­­o creaţie de înalt nivel artistic şi de pro­fund ecou în rîndul cititorilor. Or, este clar că astăzi, mai mult ca oricînd, poeţii pot găsi subiecte de insig­­raţie de mare forţă de vibraţie în realităţile noi ale ţării, în lupta şi victoriile poporului român constructor al socialismului, în viaţa nouă, liberă, demnă şi cloco­titoare pe care o trăieşte naţiunea noastră, ca şi în aspiraţiile ei spre înfăptuirea visului de aur — comu­nismul. „Construcţia socialismului — afirma scriitorul şi criticul George Călinescu — este pentru noi o pro­blemă naţională şi a solicita scriitorului să fie un ma­gistrat inovator la fapte de ridicare a civilizaţiei mate­riale şi a culturii poporului român este de a face apel la patriotismul său“. Ca să redea convingător viaţa şi preocupările oameni­lor, scriitorul, creatorul de artă trebuie să le trăiască el însuşi în modul cel mai intim, să păstreze o perma­nentă legătură cu poporul, să cunoască şi să se identi­fice cu modul său de a trăi şi gîndi. Numai astfel el va putea oglindi veridic marile schimbări produse în socie­tate ca şi în conştiinţa oamenilor. Pentru a putea cu­noaşte şi preţui mai bine marile eforturi constructive ale poporului, scriitorul trebuie să participe activ la viaţa ţării, să trăiască efectiv în clocotul uriaşei activi­tăţi pe care o desfăşoară naţiunea noastră. El trebuie să ia parte activă la viaţa publică, obştească, să-şi aducă contribuţia la marea operă de înnoire socialistă a României , aşa cum, la timpul lor, scriitorii remarca­bili din trecut s-au aflat întotdeauna în miezul luptei pentru progres, pentru libertate şi independenţă a pa­triei, pentru împlinirea celor mai arzătoare aspiraţii ale poporului. De asemenea, este necesar ca scriitorii să lu­creze intr-un domeniu concret al activităţii sociale, să aibă un loc de muncă asigurat, atit pentru realizarea autonomiei lor materiale, cît şi pentru o organică inte­grare în viaţa societăţii. O evoluţie pozitivă a cunoscut la noi, în ultimii ani, istoria şi critica literară, activitatea în domeniul teo­riei estetice marxiste, materializată într-o serie de lu­crări şi studii valoroase. Totodată, trebuie spus, că in activitatea criticii literare există, încă neajunsuri serioase care trebuie să fie abordate şi analizate cu răspundere în cadrul Conferinţei. Critica literară nu-şi îndeplineşte în suficientă măsură rolul ce-i revine în promovarea literaturii de valoare, în imprimarea unui spirit cu adevărat revoluţionar, patriotic în creaţia ar­tistică, nu ia poziţie fermă împotriva acelor romane, piese de teatru, poezii care, prin conţinutul lor de idei şi prin forma artistică, nu corespund cerinţelor edu­cării şi formării omului societăţii noastre noi, exigen­ţelor edificării unei vieţi spirituale sănătoase, care să slujească, intr-adevăr, înnobilării omului. în critica noastră mai dăinuie încă un spirit călduţ, de grab, slabă exigenţă ideologică şi chiar artistică, — toate acestea împiedicînd prezentarea şi analizarea cu obiec­tivitate a creaţiei literar-artistice. Critica literară trebuie, în primul rînd, să fie un in­strument exigent de analiză a creaţiei artistice şi de orientare a ei în spiritul concepţiei ştiinţifice, materia­­list-dialectice a partidului nostru. Ea trebuie să pro­moveze în modul cel mai ferm o literatură angajată, pătrunsă de un autentic spirit revoluţionar, de idealu­rile nobile ale umanismului nou al societăţii noastre, în acelaşi timp, critica trebuie să ia poziţie hotărîtă faţă de ideile şi orientările greşite din anumite lucrări literare, inclusiv împotriva tendinţelor de a imita unele „mode“ trecătoare din alte ţări, care n-au nici o con­tingenţă cu realităţile noastre, cu specificul naţional. O importanţă deosebită trebuie să acorde critica literară valorificării moştenirii culturale a trecutului. Punînd în valoare tot ceea ce s-a creat mai înaintat de-a lungul anilor în domeniul literaturii şi artei, să pornim de la criteriile ştiinţifice ale materialismului dialectic şi istoric, evidenţiind orientarea creaţiei, felul în care ea a reflectat ideile timpului, cerinţele obiec­tive ale dezvoltării societăţii în perioada respectivă. Trebuie să promovăm în critică o delimitare netă faţă de curentele de idei retrograde, reacţionare din unele lucrări literare, precum şi faţă de unele laturi nega­tive ale activităţii şi creaţiei unor personalităţi cu caracter contradictoriu din istoria culturii noastre. Nu­mai aşa critica literară poate contribui la reliefarea a ceea ce este cu adevărat preţios în bogata noastră moştenire literară, îşi poate aduce contribuţia la dez­voltarea continuă a patrimoniului nostru cultural. O importanţă deosebită pentru stimularea şi orien­tarea creaţiei literar-artistice are dezvoltarea unui climat de înaltă principialitate şi exigenţă comunistă, a unei atmosfere de colegialitate şi respect reciproc în întreaga viaţă a Uniunii Scriitorilor. Principiile eticii şi moralei socialiste, ale ■ convieţuirii sociale, valabile pentru toţi cetăţenii ţării, trebuie să fie cu atit mai mult aplicate şi respectate în relaţiile dintre scriitori, dintre creatorii de artă, ţinînd seama că ei sunt chemaţi să promoveze şi să cultive prin chiar operele lor aceste principii, în viaţa scriitoricească trebuie să­ domine un spirit de muncă avansat, excluzîndu-se cu desăvîrşire disputele şi atacurile personale neprinci­piale, spiritul de grup, profund dăunător intereselor progresului literaturii şi artei. Este necesar să se facă totul pentru crearea unui puternic front literar unit, care să-şi consacre talentul, energiile, forţa creatoare făuririi unei literaturi demne de epoca pe care o trăim, demnă de minunatul nostru popor. Eforturile trebuie îndreptate spre crearea în rîndurile obştei scriitoriceşti a unei puternice întreceri şi emulaţii pen­tru a da patriei opere cît mai valoroase, pentru a îm­bogăţi patrimoniul nostru cultural naţional. Criteriul de bază al aprecierii scriitorului trebuie să fie one­a sa, poziţia lui ideologică, politică şi morală oglindită în această operă, în această privinţă un rol deosebit trebuie să-l aibă Uniunea Scriitorilor, asociaţiile Uniunii. Ele trebuie să asigure participarea activă a tuturor scriitorilor la dezbaterea şi discutarea, intr-un climat de principiali­tate şi exigenţă, a problemelor creaţiei literare. După cum se cunoaşte, în ţara noastră, în procesul adîncirii continue a democraţiei socialiste, al sporirii atribuţiilor organismelor obşteşti în viaţa societăţii, a fost adoptată, printre altele, şi măsura desfiinţării cenzurii. Aceasta este o expresie grăitoare a climatu­lui de largă libertate de creaţie asigurat în România, a încrederii deosebite pe care partidul şi statul o acordă tuturor celor ce lucrează în sfera publicisticii, a literaturii şi artei. Fără îndoială, însă că această si­tuaţie nouă implică şi o înaltă răspundere, în primul rînd din partea celor ce scriu şi, în acelaşi timp, din partea mijloacelor de informare în masă, a editurilor, a instituţiilor de artă, ca şi a asociaţiilor şi uniunilor de creaţie. Consiliile de conducere ale publicaţiilor, editurile, ca şi organele de conducere ale Uniunii Scriitorilor trebuie să manifeste o profundă principia­litate ideologică şi discernămînt în aprecierea lucrări­lor încredinţate tiparului, astfel incit acestea să con­tribuie efectiv la opera de educaţie revoluţionară a maselor, împiedicîndu-se cu hotărîre apariţia unor lu­crări de natură să exercite o influenţă negativă asupra conştiinţei oamenilor, să propage idei şi concepţii străine spiritului general al societăţii noastre. Trebuie să fie clar că editurile şi revistele literare aparţin Uniunii Scriitorilor şi Consiliului Culturii şi Educa­ţiei Socialiste , şi nu unor persoane particulare şi, ca atare, ele trebuie să slujească intereselor gene­rale ale dezvoltării literaturii, ale îmbogăţirii culturii noastre socialiste. Consiliile de conducere ale reviste­lor şi editurilor trebuie să conducă aceste organe şi instituţii cu cea mai mare fermitate, în spiritul ideo­logiei şi politicii partidului nostru. Răspunderi deosebite revin în îndrumarea creaţiei literare organizaţiilor de partid, ca şi organelor de partid pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea asociaţiile scriitoriceşti. Ca în întreaga noastră viaţă socială, şi in domeniul literaturii şi artei trebuie să se manifeste cu putere rolul politic conducător al parti­dului, asigurînd orientarea justă a creaţiei în spiritul ideologiei noastre revoluţionare, a intereselor generale ale societăţii socialiste. Afirmarea rolului conducător politic al partidului constă în asigurarea participării active a scriitorilor la viaţa politică a societăţii, la realizarea unei literaturi legate de popor, pusă în slujba patriei, a socialismului. De­ asemenea, sarcini importante revin Uniunii Ti­neretului Comunist, organizaţiilor sale, în educarea politico-ideologică a tinerilor scriitori, în formarea lor în spiritul concepţiei revoluţionare a partidului nos­tru, în stimularea preocupării lor pentru abordarea în operele literare a problemelor majore ale construcţiei socialiste. Uniunea, asociaţiile, scriitoriceşti, trebuie, de aseme­nea, să se preocupe de de^voit^a,,contactelQir , dintreai , literatura noastră şi literatura altor popoare, să acţîo-" mmm ma neze pentru întărirea prieteniei şi colaborării scriito­rilor din România cu scriitorii şi creatorii din alte ţări. Acţionînd în spiritul întregii politici de pace şi colaborare a partidului şi statului nostru, slujitorii scrisului din România socialistă trebuie să se afle per­manent în rîndurile luptătorilor pentru afirmarea no­bilelor idealuri de pace şi progres, de libertate şi in­dependenţă ale popoarelor, să militeze activ, prin operele lor, pentru transformări înnoitoare în viaţa societăţii omeneşti, pentru făurirea unei lumi mai bune şi mai drepte pe planeta noastră. Trăim o epocă deosebit de complexă şi contradic­torie, cînd pe arena mondială se înfruntă două ten­dinţe diametral opuse. Se afirmă, pe de o parte, cu tot mai multă hotărîre voinţa popoarelor de a pune capăt vechii politici de dominaţie şi asuprire, de a trăi li­bere şi independente, într-un climat de înţelegere şi colaborare. Pe de altă parte se accentuează criza eco­nomică mondială, continuă manifestările politicii de inegalitate şi amestec în treburile interne ale altor state, de consolidare şi reîmpărţire a sferelor de in­fluenţă. Pe diferite meridiane ale globului au apărut noi conflicte şi stări de încordare, cursa înarmărilor cunoaşte proporţii fără­ precedent — toate acestea pri­mejduind tot mai grav libertatea, securitatea şi inde­pendenţa popoarelor, pacea întregii lumi. în aceste condiţii, imperativul suprem al zilelor noastre este unirea şi conlucrarea tot mai strînsă a popoarelor, a forţelor înaintate de pretutindeni pentru a împiedica agravarea situaţiei internaţionale, pentru a impune pacea şi destinderea, pentru a asigura salvgardarea celui mai fundamental drept al oamenilor — dreptul la viaţă, la pace, la existenţă liberă şi demnă. Literatura şi arta din ţara noastră trebuie să joace un rol activ în această direcţie. Este o îndatorire de onoare pentru slujitorii scrisului de a milita neobosit spre a face larg cunoscut în lume mesajul umanist, de prietenie, înţelegere şi colaborare al poporului român, dorinţa sa de pace, destindere şi securitate internaţio­nală. Arta şi literatura noastră sunt, de asemenea, chemate să militeze ferm împotriva oricăror tendinţe, existente pe plan internaţional, de a folosi mijloacele nobile ale literaturii şi artei ca instrumente de învrăj­bire între naţiuni, de cultivare a obscurantismului, a neofascismului şi rasismului. Scriitorii din România trebuie să afirme şi să promoveze, prin creaţiile lor şi prin întreaga lor activitate, principiile fundamentale ale politicii partidului nostru de deplină egalitate şi respect între naţiuni, de independenţă şi suveranitate, de neamestec în treburile interne şi de dezvoltare li­beră a fiecărei naţiuni potrivit propriei voinţe, să acţioneze neabătut pentru înfăptuirea aspiraţiilor tu­turor popoarelor de a trăi libere şi nestînjenite, într-un climat de pace şi înţelegere. Stimaţi tovarăşi, Doresc să-mi exprim, încă o dată, convingerea că în cadrul lucrărilor conferinţei veţi dezbate în spirit constructiv, cu adîncă răspundere, problemele activi­tăţii scriitoriceşti, că hotărîrile pe care le veţi lua vor asigura unirea tot mai strînsă a eforturilor tuturor creatorilor de literatură din ţara noastră — din toate generaţiile — pentru dezvoltarea şi înflorirea tot mai puternică a artei şi culturii noastre socialiste, pentru ridicarea la un nivel tot mai înalt a întregii activităţi cultural-educative, de formare a omului nou, înaintat al societăţii noastre socialiste. Cu această convingere şi cu dorinţa ca dezbaterile pe care le veţi purta să se înscrie ca un moment im­portant în promovarea unei literaturi militante care să contribuie la mersul înainte al societăţii noastre socialiste, la înflorirea multilaterală a patriei, urez succes deplin lucrărilor conferinţei scriitorilor. Vă do­resc dumneavoastră, tuturor scriitorilor din România, realizări tot mai mari în activitatea de creaţie, fău­rirea unor opere tot mai valoroase, la nivelul înalte­lor exigenţe ale socialismului şi comunismului în­ ­România. ..... , B ^ no-wetfeirMftwi ab -ziis mA .toExa ie Orizont spiritual socialist Urmare din pag. 1 temporanul“ nu apăru în chipul unei publicaţii familiale ori de grup, ci era emanaţia unui simţ istoric impalpabil care plutea în aer şi a cărui expresie fuse acest periodic, tipărit de un particular cumsecade (Th. Codrescu), om nevenat şi pitoresc, lucrînd dezbrăcat în zeţă­rie, trăgînd paginile în avans faţă de plata cu mult mai tîrzie. „Contemporanul“ n-a ieşit din neant şi nu este rezultatul unei idei izolate, el este efectul unui mediu febril şi democrat care îşi căuta expresia publicistică potrivită. Puţini dintre aceia care au dat, cu gindul şi cu biografia, o trăsătură inedită revistei erau inşi necu­noscuţi, majoritatea, din contra, era alcătuită din intelectuali tineri inconformişti, intoleranţi ideologiceşte, cu idei încă tulburi şi în continuă ebuliţiune, dintre aceia a căror prezenţă con­temporană provoacă anxietate spiritului stereo­tip şi germinează în timp incomparabil mai mult decît cuprinsul „armonic“ şi didacticist. Pe la 1880, ideea curentă asupra „socialismu­lui“ se contaminase de frica publică faţă de nihilişti şi de puitorii de bombe. Cine citea pe­­ Karl Marx, pe Lassale, pe Kropotkin, pe­ Proudhon, acela era de îndată bănuit a depo­zita muniţie, a complota împotriva guvernului, a se antrena la tir cu revolverul in poligoane secrete. Ceea ce par insolite biograficeste la socialistul român dinainte de „Contemporanul“ sunt din con­tra „activismul radical“, creator de mari scene memorabile de viaţă, „europeismul“ şi, mai mult, „internaţionalismul“, „simţul misionar“ cu tot ce presupune acesta, a compuns temniţa şi, în fine, sacrificiul biologic în interesul cauzei superioare. Prin „activism“, socialistul elimină „opera“ şi exultă „viaţa“, pune geniul in biografie şi dispreţuieşte produsul meditaţiei de cabinet care este efectul unui spirit sedentar şi contem­plativ. Puţin din ceea ce este „activitate“ curentă a trecut şi in literatură, avind a regreta de aceea absenţa din tabloul prozei româneşti a unui şir excepţional de evenimente a căror în­registrare ar fi înaintat tematologia noastră cu o jumătate de veac. Transporturile clandestine de literatură „roşie“ prin contrabandă, depe­şele cifrate, întîlnirile misterioase cu „parolă“, treceri de frontieră în travesti, tipografiile ilegale, societăţile secrete cu coduri (una, din 1878, avea căciuli de biber ca semn distinctiv), cărţile îngropate de frica „ruşilor“, colocviile oculte cu poliţia, „filajul“, evaziunile nocturne, excluderea icoanelor din­ casă, acestea sînt indimenticabile pînze de roman senzaţional, alături de care „Misterele Parisului“, rămîn un artifact fără imaginaţie. în aceste bio­rfii romaneşti care au lăsat cu mult literatura in urmă stă o initie compoziţie sufletească ine­dită, pe care de-abia proza modernă o va recu­pera sub raport estetic. Socialistul e şi un spirit internaţionalist şi mai ales european cu expresie iarăşi preponde­rent biografică, avind o viziune bizuită pe con­cordie şi pe optică relativistă, admiţînd diver­sitatea caracterologică şi morală. Apartenenţa socialiştilor români este de altfel multicoloră, avînd a număra pe lingă mulţi români (bucovi­neni şi basarabeni), pe J. B. Hétrat — un fran­cez, pe fraţii Rosetti, de os grecesc, pe mulţi ruşi, din a căror radicalitate răsăriteană a ieş­t impresia de inflexibilitate teroristă, care nu este adevărată. Izvorînd din ideea că patria „socialistă“ este mondială, socialismul se cultivă oriunde, pleacă în Belgia precum E. Lupu şi C. Mille, ca V. G. Morţun la Paris, urmînd itinerariul junelui român cu instinct migrator, la Petersburg, in Elveţia, ba chiar, precum Ştefan Basarabeanu, în America. . Un soi de Che Guevara era dr. N. Russel, expulzat din România în 1881, nomad prin Anglia şi Hawai, prin S.U.A., în Filipine, Japonia şi China. Un aer tare, de geografie universală ca pe vremea patruzecişioptului străbătută cu pasul şi spinte­cată cu ochiul, pătrundea inevitabil în cultura ro­mânească pe acest pariat „socialist“ şi din acel moment Americile, Asia şi Europa extremului occident nu mai erau nişte puncte pe hartă, ci fragmente de biografie al căror procent inte­grator, faţă de literatura ulterioară rămîne mm greu de calculat. Mediile pitoreşti, geografism, ’ fără prejudecăţi şi, in fond, „europeismul“ iar« complexe — acestea sint spiritual ceste creaţia socialiştilor. Această toleranţă in spa‘: *. se combină cu totuşi o inflexibilitate doctrina:.;, de unde rezultă un soi inedit, de „missio­n­ism“ democratic, cu înclinaţie către civilizare, lumi­nare şi document sociologic, care ne dă un com­pus de idealism ideologic şi de naturalism des­­criptiv, fatal pentru literatură, însă incalculabil pentru cultură. Socialistul e întîiul care desco­peră esteticeşte Delta, văzută ca o Amazonie de nedefrişat, şi pe omul elementar de acolo, un fel de „bon sauvage“,­­a cărui prezenţă în proza românească era fără­ precedent. Obsesia Deltei, văzută literar de St. Bassarabeanu, atinse biograficeşte pe alţii, porniţi intr-acolo precum călugării europeni în America de Sud (Eugeniu Lupu se sfîrşi la Sulina, G. V. Maricea se sta­bili în Tulcea, mai sint şi alţii). Ceva din „sămănătorism“ şi „poporanism“ stă aci într-un stadiu embrionar. Mai presus, aşa­dar, de produsul ei durabil şi ca atare de operă, socialismul pină la „Contemporanul“ şi după aceea, aduse în cultura românească un număr, de compuşi biografici de cel mai înalt interes din al căror studiu psihologia artistică a tras un cîştig enorm. Socialismul ne-a adus pe in­dividul eroic şi radical, inflexibil, netezind în­ţelegerea mentalităţilor doctrinare emise de Camil Petrescu şi, cît ar părea de curios, de Mircea Eliade. O întreagă generaţie neliniştită, avînd în program rectificarea valorilor în baza unei expertize violente, precum aceea a intelec­tualilor de prin 1930, stă un nuce în acei ani dinainte de „Contemporanul“. Socialismul a extins ochiul sufletesc şi l-a plimbat peste Europa şi peste oceane, a pre­făcut manualul de­­geografie în jurnal de voiaj, stins sentimentul că românul a provincial şi nu, întîmplător Al. Macedonski precum şi al­ţii, în majoritate simbolişti, fuseseră iniţial îm­bătaţi de drapelul roşu. De origină socialistă este şi intuiţia că obiectul estetic poate ieşi de oriunde, dacă ţinem seama că proza „Contem­poranului“ a revelat teritorii insolite, biografii mizerabiliste, medii evitate pînă la acel mo­ment din pricina oroarei ciocoieşti de „pros­time“. Şi, în fond, imperisabil şi fără pereche in literatură sînt acele imagini fulgurante, extrase din viaţă cu­ un blitz, precum casa din Sărărie, pipa istorică a doctorului Russel, bărbile căuza­­şilor socialişti, aerul sălbatic cu ceva de mo­dern hippy al lui Ioan Nădejde, samovarele etern sub presiune spre a întreţine lungi po­lemici doctrinare, bacalaureatul Sofiei Nădejde, care a scandalizat Ieşii cu pasiunea ei de ştiinţă şi cu pălăriile înalte, mitologiile demonice din jurul lui I. Nădejde, şi, mai apoi, Sala Franze­­laru,­ cu şcoala de dans, unde în pauza dintre polcă şi un pas de patineurs era­­vorba des­pre Bakunin, Jean le Vagre şi Karl Marx. Nimic din ce ne-a dat literatura „Contempo­ranului“ nu e pe măsura acestei biografii ne­obişnuite a „contemporaniştilor“ dinainte de revistă şi din istoria ei, o „literatură“ în fond latentă căci din ea s-a ivit, ca un abur, ceva din spiritul modern al culturii noastre de mai tirziu. 4 IULIE 1981

Next