Lumea, octombrie-decembrie 1928 (Anul 11, nr. 3060-3140)
1928-10-14 / nr. 3072
Y < -ț *1 Á ■? r din țară ULTIMA ORA * De ori până azi Cum se va face recensimintul chiriașilor din oră — Se urmărește întronarea liberei tranzacții? — Pajă de emoția provocată de punerea în aplicare a recensământului chiriașilor, Dr. Decuseară, directorul Statisticei Judiciare din Ministerul de Justiție, a convocat pe reprezentanții presei, cărora le-a făcut o expunere în legătură cu recensământul. D-sa a arătat că recensământul nu urmărește un scop fiscal ci numai pe acel de a cunoaște veniturile chiriașilor, în scop pur informativ, în vederea stabilirei exacte, a raporturilor dintre propietari și chiriași. In acest scop, s-a alcătuit un chestionar, aprobat de Consiliul superior al Statisticei, prin care urmează să se stabilească următoarele: 1) Identitatea chiriașului și a imobilului închiriat; 2) Câte încăperi ocupă chiriașul, fie pentru locuință, fie pentru ocupația profesională. 3) Câte persoane locuiesc, în aceste încăperi, prin persoane se înțeleg, nu numai membrii familiei propiu-zise: tată, mamă și copii, ci și ascendenții și colaterali: frați, surori, cumnați. 4) Chiria ce se plătește fie că e vorba de un imobil lăsat la libera tranzacție, fie că intră în prevederile legei de prelungire a contractelor. 5) Dacă chiriașul se bucură de prelungirea contractului, sau e în libera tranzacție. Chestionarul, va trebui completat, nu numai de persoanele private, care dețin imobile cu chirie, ci și de Societățile particulare și publice, precum și de serviciile publice. In ce privește modalitatea întocmirea recensământului, s’a stabilit că cel mai practic sistem, e ca chestionările să fie împărțite prin circumscripțiile polițienești, la domiciliile chiriașilor, urmând ca dela 1—30 Noembrie, chiriașul să le depună completate cu răspunsurile respective la circumscripție. Recensământul e obligator. Cei ce vor încerca să se sustragă, vor primi sancțiunile prevăzute de art. 21—22 din legea statisticei generale, precum și o amendă de 100—50,000 lei, pentru refuz sau știri greșite. Recensământul se va face numai în Municipiu și orașele cu o populație mai mare de 50,000 locuitori și anume: București, Iași, Chișinău, Cernăuți, Galați, Brăila, Constanța, Craiova, Ploești, Cetatea Albă, Arad, Brașov, Cluj, Oradea Mare, Sibiu, Tg.Mureș și Timișoara. Prin mijlocul recensământului, ministerul urmărește să aibă o cunoaștere exactă a situației, spre a ști la 23 Aprilie, când expiră actuala lege de prelungire, dacă e nevoie de o nouă prelungire a contractelor de încheiere sau dacă poate fi înronată libera tranzacție totală. Tratativele româno- maghiare Dl. V. Brătianu, președintele consiliului, a cerut d-lui C. Argetoianu, ministru ad-interim la externe, să facă demersurile necesare, ca tratativele directe româno-maghiare, în chestia optan]ilor să aibă loc la Praga. Tratativele împrumutului au fost terminate . V Cercurile guvernamentale afirmă ca tratativele financiare au fost terminate și împrumutul asigurat. Dl. Quesnay, delegatul Băncei Franței, a terminat lucrările. De la a plecat ori după ce a pus la punct toate măsurile la Banca Națională, în vederea stabilizarei legale. Dr. Victor Antonescu și membrii delegației juridice române, terminând lucrările, au părăsit Parisul, fiind așteptat în cursul zilei de astăzi în Capitală. Membrii guvernului anunță că împrumutul e încheiat și că lansarea lui se va face la 15 Noembrie. De alta parte suntem informați că d. Chevallier a soluționat la Londra ultele chestiuni în litigiu cu consorțiul financiar Blair. Acțiunea subversivă a ziaristului american Horan Cercetările autorităților franceze au stabilit că ziaristul american Horan, s-a servit de procedee delictuoase pentru a-și procura documentul secret al acordului naval franco-britanic. Se crede că autoritățile cunosc pe vinovații de trădarea comisă și așteapta noui și grave revelații în această afacere. Ziaristul Horan, care a dispărut din Paris, a sosit la Bruxel. Sunt implicați în chestiunea divulgării documentului secret mai mulți funcționari subalterni din ministerul de externe francez. Naționalțărăniștii vor recunaște împrumutul ? Un ziar de seară anunță, că d. Duca, ar fi avut o lungă consfătuire cu d. M. Popovici, discutând chestiuni la ordinea zilei. Se pare că scopul acestei întrevederi, a fost intenția guvernului de a cunoaște atitudinea partidului național-țărănesc, în anumite chestiuni. Se afirmă că partidul naționalțărănesc, va recunoaște împrumutul, în cazul când guvernul va reuși să-l realizeze. In cel mai scurt timp, Pr. General Presan, La Irtana Regență D-nii generali: Presan și Toma Dumitrescu, s-au înapoiat ieri în Capitală, gvenind de la Belgrad, unde au luat parte, la marea paradă militară, organizată cu prilejul aniversarei a 10 ani, de la ruperea frontului de la Salonic, de către armatele aliate. Dl. general Presan, a fost primit ieri în audiență, de înalta Regență. Cu prilejul vizitei sale la Belgrad, Dl. general Presan, a avut mai multe întrevederi, cu șefii militari străini. Delegația română, a fost strălucit primită; dl. general Presan, a fost obiectul unei manifestații entuziaste. Mareșalul Franchet D’Esperey, i-a oferit o fotografie cu un autograf. Dl. general Presan a fost plăcut impresionat de starea admirabilă, a armatei iugo Slave. D-sa a vizitat amănunțit instituțiile militare, și-a constatat munca spornică, a poporului aliat. Moartea moat ! ministru spanio! Ducele de Telnan, ministrul de războiu al Spaniei, la încetatori din vialfi- V Zborul la Polul sud Celebrul explorator polar Byrd, a plecat pe bordul vasului „Larsen“ în expediție spre Polul sud. Iar afacerea Dreyfus Colonelul Perein, care a jucat pe vremuri un rol important în afacerea Dreyfus, se află pe moarte. Raidul avionului „R. Sfânta Maria" Avionul „România Sf. Maria“ a părăsit ori dimineață Roma, plecând spre Atena. Gravul accident de automobil de lânga Hotin — 6 morți și mai mulți răniți — Cernaui 13.— Automobilul de curse Hotin—Noua Sulina, a suferit un grav accident. In mașină se aflau 13 persoane. Automobilul mergea cu viteză mare. La un moment dat, șoferul voind să ocolească un bolovan ce se afla pe șosea, mașina s-a răsturnat. Doi pasageri au fost omorâți, iar ceilalți grav răniți. In spitalul din Hotin, unde au fost internate patru dintre rănit, au încetat din viață. Procesul fostului director al închisorilor, maiorul Cernat Buc. 13. — Curtea de Apel secia 11, a reluat judecarea procesului maiorului Cernat,fostul director general al închisorilor, care fusese achitat, împreună cu ceilalți inculpați. Au fost aduse în instanță toate actele cerute de Curte, au fost ascutati doiuartori, după care s’a amânat procesul în continuare. In jurul fraudelor din Bacău Am reluat marile fraude descoperite la fabrica de casânci „ICtoria“ din Bacău, proprietatea d-ln Leon Grad. Parchetul de Bacău, a telegrafist de două ori Ministerului la frande, cerând să se trimeată un expert cu autoritate de la Minister pentru expertiza registrelor. Cererea însă nu a fost încă satisfăcută. In prezent verificarea registrelor o face d Actor financiar din Bacău. Până in prezent s'au descoperit fraude de circa 2 milioane lei. Se pare ca totalul fraudelor ar atinge suma de 40 milioane lei. Procesul de faliment al Soc. de asigurare „Centrala Moldovei" In fața Tribunalului secția III compus din d-nii Pavlov și Scheletii, s’a judecat ori cererile de declararea în faliment a Societeței de asigurare „Centrala Moldovei din Iași”introduse de d. av. Grinberg, în numele câtorva asigurați din Iași, Botoșani, Dorohoi, Tg. Mureș și Cernăuți. Apararea a fost susținută de d-nii Petre Pogonat, Carol Diamant și Lascar Rosetti. • In susținerea reclamațiilor, d. Ohiberg a arătat că Societatea de asigurare este o societate comercială, bazându-se art. 3 al 1718 din codul comerț, care spune că societățile mutuale sunt comerciale. In obligațiile societății este tipărită că aceasta funcționează cu un capital de 10 milioane. Dar nu s’au depus decât 300.000 lei, iar avocatul societătei a avut grija să ridice și această sumă de la Tribunal, chiar în ziua când a căpătat autorizarea de funcționare. Toate afirmațiile au fost dovedite cu acte. In continuare s’a arătat că Societatea s’a obligat să plătească grupurilor întregi câte 100.000 lei de poliță, iar grupurilor necomplecte 2 3 din ceia ce se va încasa. Societatea prin instrucții date agenților—a împiedicat formarea grupurilor. Dat fiind că grupele nu s’au complectat din vina societătei, ea are răspunderea pentru întregul capital asigurat. Societatea fiind în lichidare, denotă singur că este în încetare de plăți. Deci trebue să fie declarată in stare de faliment, întrucât politele sunt cerie, exiiibili și lichide. In aparare d-nnl Pogonat și Diamant au cerut mai întâi ca procesul să fie sustras din atmosfera greoaie ce s'a creiat în jurul lui și să fie pus pe adevăratul lui teren. S-a arătat apoi că Societatea nu este comercială. Nu face acte de comerț fiind un simplu birou contabilicesc care are obligația să încaseze deja unii și să plătească altora. Creanța nu este o creanță comercială, întrucât societatea nu este decât mandatara asiguraților, iar suma ce ea o primește nu este decât o plată a serviciilor pe care le prestează. Pentru dovedirea acestora s’a citit condițiile de pe verso-ul poliței care constitue un contract dintre părți. Creanțele nu sunt exigibile, deoarece plata lor este condițțonată de plata tuturor asiguraților din grup. In cazul de fată neachitânduse decât sumi infime de către asigurați, la rândul ei nici societatea nu trebue să plătească asiguraților. Societatea este obligată a plăti asigurările numai atunci când membrii din grup își îndeplinesc obiga’iile lor. Spre deosebire de soc. „Regina Maria“, nici un asigurat n'a plătit suma întreaga. Deci nici unul din ei nu este în drepturi. D. Lascar Rosetti a mai adus în discuție o chestiune nouă. Polița de asigurare cuprinde condițiuni nule : O dorință manifestă din partea societăței de a se îmbogăți fără cauză, deci o condiție ilicită. In cazul acesta polița de asigurare fiind nulă, reclamant» n’au creanțe în contra societăței. In cazul când s’ar susține că polița nu este nulă și că urmează să-și producă efectul, atunci insă ia ființă pactul comisoriu express din polița de asigurare. Intr’adevăr pe polița se stipulează că neplata unei singure rate în termin de 30 zile de la data avizării, face ca toate sumele plățite să rămâe în folosul societătei. Așa fiind, întrucât reclamanții n’au plătit toate ratele, ei n’au creanțe exigibile contra societătei, care să poată duce la declararea societăței în stare de faliment. Tribunalul a rămas să se pronunțe azi. Accident pe C. F. R. Buc. 13. — Acceleratul București—Constanța, a suferit un accident în apropiere de stația Sighireanu. La un moment dat s’au încins osiile unui vagon de cl. 1 de la care s’a aprins fundul vagonului. Dându-se semnalul de alarmă, trenul a fost oprit în drum, iar vagonul izolat de garnitură. Magistrat pus în disponibilitate Buc. 13.—Comisia disciplinară a înaltei Curți de Casație a pedepsit cu punerea în disponibilitate a magistratului Georgescu, jude de ocol la Buftea, cu gradul de președinte de Tribunal, acuzat de grave abateri de la datoria de magistrat. Recursul Incontencios al unui inginer de la căile ferate Buc. 13.— Inginerul Gh. Îspravnicu, s-a plâns Contenciosului Curei de Apel din Timișoara, contra refuzului autorităților, de a-i elibera un Certificat doveditor, că a servit 25 ani la căile ferate, sub dominația maghiară, în scopul de a-și regula drepturile la pensie. Curtea de apel, a admis acțiunea. înalta Curte de Casare, judecând ieri recursul Direcției Generale a căilor ferate, l-a respus. va sosi abea Luni în America Berlin 13.— Ultimele radiograme primite anunță că dirijabilul „Contele Zepelin“, cu toate condițiile defavorabile, care domnesc pe oceanul Atlantic, își continuă zborul în mod normal. La Radio s'a auzit ,perfect, zgomotul produs de motorul dirijabilului. Din cauza furtunei violente, Zepelinul nu poate zbura, decât cu viteză de 50 Km. pe oră. Se crede că dirijabilul, va spri alea Luni, pe aerodromul „La Kehurst”, de unde-și va continua zborul spre New York. Peste 300.000 persoane vor face o entuziastă primire, la aterizarea dirijabilului. Foametea face ravagii în Ukraina Riga 12.—Biroul de presă al emigranților ucraineni, publică amănunte asupra ravagiilor foametei în Ucraina. In regiunea Kerson țăranii ucraineni se hrănesc cu buruieni ; din această cauză s-au ivit boli grave la sate. # Ziarul Proletarskaia • Pravna care apare la Moscova, anunță că autoritățile sovietice au acordat suma de 31,ooo,ooo ruble aur, pentru ajutorarea regiunei infometare; deasemenea municipalitățile au fost obligate să acorde o contribuție suplimentară de 6,000,000 ruble. Trei milioane de ucraineni morliteralmente de foame. Locul de naștere al lui Cristofor Columb ? Madrid 12.—Profesorul Serra* ne afirmă că a găsit în registrul bisericei din satul Oliva de Jerez, dovada certă că Cristofor Columb s’a născut in cuprinsul parohiei Jerez de Los Caballeros1 lin proces senzațional la Sofia Sofia 12. — Procesul intentat de moștenitorii defunctului general Lukoff, fostul comandant al armatei bulgare pe frontul de la Salonic, împotriva d-lui Dobri Petkoff, fost ministru în cabinetul Radoslavoff, pentru calomnie și ultrajul adus memoriei defunctului general Lukoff, pe care l-a acuzat de trădare în luptele de la Dobropole, s’a terminat prin condamnarea lui freikoff la un an recluziune și la o mare amendă. • IAȘI Red. și Administrația intr. Ștefan cel Mare Atelierile tipografice •tr. Uzinei No. 33 -IAȘI -ABONAMENTUL pe un an 850 lei pe jum. „ 440 „ pe 3 Iani 230 „ Ratificarea convenției dela Nettuno Belgrad 13.—Regele Alexandru al Iugoslaviei, a pus ei sigiliul pe tratatele de ratificare a convențiilor de la Nettuno și Belgrad Accident mortal de aviație Londra 12. Pe aerodromul de la Henouin s-a prăbușit astăzi un avion, în fața unei mulțimi enorme de spectatori. Atât pilotul cât și mecanicul au rămas mari pe loc. Informații — Șeful slației Culeșii, jud. Cetatea Albă a fost trimis în Judecata consiliului de disciplină de pe lângă Direcția lll-a Exploatare Iași. El este acuzat de luare de mită și excrocherii. — D. Duca a avut ori o consfătuire cu d. N. N. Săveanu, președintele Camerei, în legătură cu fixarea listei noilor vicepreședinți ai Corpurilor Legiuitoare. — Buc. 13.—Un automobil a ciocnit o căruță pe șoseaua Ploești-Câmpina, răsturnându-se. Trei persoane aflate în mașină, au fost grav rănite. — Curtea cu furi a judecat ori crima de astă vară din Unțești. Săteanul Ion Boicu, fiind mereu hărțuit de fruntașul satului Vladimir Pincasievici, fratele avocatului Pincasievici din Bălți, a hotărât să se răzbune, intr’o zi, prinzându-1 trecând cu căruța peste ogorul său—Boicu l’a lovit cu un cuil în abdomen—omorftndu-l. Curtea l’a condamnat pe Ion Boicu, la 3 ani închisoare. — Dl. O.Racoviță, primarul municipiului, a plecat aseară la București, unde va rămâne o singură zi. — Fundația culturală Regele Ferdinand a hotărât să cumpere pentru căminul cultural Regele Ferdinand și imobilul pe care se află si luată Comisia s-a, proprietatea Bisericii Prapa Doamna Paraschiva. Fundația a cerut Primăriei, printr-o adresă primite ori, să-i înainteze planurile acestui imobil. — Buc. 13.— Camera de punere sub acuzare, a respins apelurile prevențiilor: Al. Zaharie și Al. Ștefănescu arestați în afacerea fraudelor petrolifere, contra hotărărei Tribunalului,care le confirmase mandatele. — Praga 12.— Au mai fost scoase de sub dărâmăturile imobilului prăbușit, încă 3 victime, printre care și conducătorul construcției, Pullman, care fost găsit cu bluza înfășurată în jurul capului. Ceasornicul său arăta ora 7. Deoarece prăbușirea principală a clădirei s'a produs la ora 3 după amiaza, este evident că această victimă a continuat să trăiască încă sub dărămături, pănă la ora 7, arătată de ceasornicul său, când cu siguranță a fost omorât de ulterioara prăbușire a dărămăturilor. —Paris 13.— Submarinul, Ondine“ pe bordul căruia se afla 1. 43 persoane, s’a scufundat, în largul oceanului, în dreptul localității Desta. — Bruxeles 13.— Ziaristul american Horan, a părăsit orașul plecând spre Londra. — Mâne Duminică, va avea loc pe terenul Parcului Sportiv, mai bull de foot-ball între echipele „Victoria" și „Sportul studențesc". — Londra 13.—Numărul victimelor aviației, din cursul anului acesta, e de 65.