Lupta Moldovei, ianuarie-martie 1950 (Anul 6, nr. 1063-1136)

1950-01-16 / nr. 1074

EMIMESCU POCII POPORULUI Studii despre Eminescu In revista »Viața Românească* Mihail Beniuc semnează un studiu de critică literară intitulat „Eminescu, poet al poporului* în care arată că rădăcinile poeziei eminesciene sunt adânc înfipte în viața poporului. Această caracteristică a lui Eminescu este ușor de urmărit dealungul întregei sale opere. El însuși scrie doine și cântece inspirate din viața poporului care cu greu se disting din realizările proprii ale poporului. Dar nu numai în poezie se servește Eminescu de folklor. Poveștile sale sunt toate inspirate din literatura populară care devine la Eminescu baza creației sale. Studiul tov, Beniuc, aduce o serie întreagă de date, mărturii și argumente interesante in opera de reconsiderare a marelui poet, arătând că Eminescu poet al poporului și-a păstrat admirația și aprecierea marilor masse, tocmai pentru că și-a căutat izvoarele vii ale operei sale în creația populară. „Natura și dragostea In poezia lui Emin escu" In areaș revistă cunoscuta poetă Maria Banuș, semnează studiul care face obiectul conferinței pe care d-sa o va ține azi dimineață la Iași, la sala Teatrului Național. „Dragostea poetului, scrie d-sa, se exprimă pe toate coardele, de la cel mai curat extaz, de la cea mai umană și blândă duioșie, până la cele mai aspre și răsunătoare invective de ură și sarcasm. Nu lipsesc, nu peisajul vast al liricei eminesciene, nici numeroasele luminișuri de voie bună, de umor, de dragoste șăgalnică, de zâmbet printre lacrimi. „Natura se împletește armonios cu această bogăție de sentimente”. Restituind operei eminesciene dragostea de viață care o însuflețește, poeta aduce o nouă contribuție la reconsiderarea poetului. „Dar odată cu sfâșitul stăpânirilor trebuia să vină și sfârșitul acelei epoci, care n'a cunoscut din chipul lui Eminescu decât un biet profil umbrit și întunecat. Trebuia să înceapă epoca înțelegerii și a dragostei pentru marele nostru poet —și ea a început*. Concepțiile despre artă Ide lul Eminescu se numește studiul tov. S. Popper care ajunge la urmatoarele concluzii privind concepția realistă despre artă a lui Eminescu: „caracterele romantici vizibile pi o parte din suprafața operei eminesciene șI s- opune o puternică aspirație Spre o artă realistă, ale cărei norme sunt definite cu precizie, iată de ce, chiar dacă ne-am referi numai la concepțiile sale despre artă am fi nevoiți să respingem caracterizarea schematică de „romantic întârziat* aplicată lui Eminescu de critica burgheză”. Tov. Popper arată cum a luptat Eminescu împotriva formalismului» atât în poezie, cât și in critică, subliniind îndeosebi ca misiune primordială a poetului acela „de a exprima adevărul”. In acest sens citează drept concludente versurile: „E ușor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune înșirând cuvinte goale Ce din coada au sa sune* 100 ani de la nașterea lui Mihail Eminescu la întreaga țără se desfășoară sărbătorirea marelui nostru poet Mihail Eminescu. Și este pentru prima dată cănd sărbătoarea unui creator de artă în țara noastră ia caracterul de massă pe care l-a căpătat centenarul Eminescu. In Universități, în școli, în instituții, în fabrici, în cazărmi, pe șantiere, numele lui Eminescu este rostit cu dragoste. Versul lui șuvoi de ape limpezi, cuvintele lui calde și veșnic vii, nu mai sunt astăzi închise în scoarțele cărților domnișoarelor romantice care cercetau tristețile, nici ale criticilor mincinoși, ci ele sunt citite cu dragoste de omul muncii manuale ca și de profesor. Popularitatea aceasta uriașă a operei lui Eminescu a făcut-o de mult un bun al întregului popor. Bun pe care burghezia a căutat cu grijă să-l ascundă de acei cărora le aparținea. Peste operele poetului (ținut copist ,flămând la Botoșani, ziarist neplatit la București, bolnav uitat în sanatorii din străinătate), burghezia a căutat sa aștearnă praful uitării, încercuind un sicriaș timp versurile sale, bunuri ale poporului, cu tomurile criticilor falși. Transcedental, pesimist, universal, cosmopolit era numit Eminescu, el, poet al suferințelor poporului, al naturii plină de lumină, cântăreț împotriva nedreptății și minciunii. De versurile sale limpezi se agățau tinichetele sunătoare ale cercetătorilor care uitau că moșierul Papadopol pentru a scăpa de vizitatori a ras din temelii casa poetului din Ipotești. Massele îl iubesc asaăzi cu adevărat pe Eminescu, a cărui operă o cercetează tot mai Nu numai o mână de „inițiați“ îi ciocănesc versurile, ci ele sunt azi primite în masse tot mai largi ca o consecință directă a drumului luminos pe care merge clasa muncitoare din țara noastră, condusă de Partid. Opera de culturalizare a înastelor, bunurile artei, devenite bunuri ale poporului, au făcut ca versurile lui Emire eu să răsune peste toate întinsele așezări ale țării. Partidul a arătat necesitatea de a prețui tezaurul culturii noastre naționale ca bunuri ale poporului muncitor. El este inițiatorul acestei mari sărbători. ii Edițiile din Eminescu, festivalurile, șezătorile, conferințele ce au loc în toată țara sunt semne ale prețuirii acordate marelui poet. Orașul nostru poartă urmele pașilor poetului care a iubit ereii lui înfloriți, grădinile lui, iar bojdeuca din Țicău amintește o mare prietenie dedicată aceleiaș dragoste pentru popor. In Iași ca și în întreaga țară serbăm astăzi la centenarul lui Eminescu, odată cu Luna din cele mai strălucitoare figuri ale trecutului, viața nouă, fericită, luminată de luceafărul roșu pe al carui drum merge cu hotărîre poporul nostru. Șt. P. Locul și data nașterii poetului Mihail Eminescu au fost în trecut mult discutate și chiar și după ce s’a găsit actul de naștere, care arată clar că s’a născut în Botoșani la 15 ianuarie 1856. Cercetările făcute, pentru cunoașterea mediului în ore s’a desvoltat Eminescu, starea materială și munca părinților pentru asigurarea existenței unei familii destul de numeroasă au dus la găsirea de date care întăresc întru totul date e arătate în „muzica de nașteri și botezuri” a bisericii Uspenia din orașul Botoșani din anul 1850.Originalul actului de naștere se găsește în păstrarea Arhivelor Statului Iași, la Mapa Eminescu.) Gheorghe Emnovici, tatăl poetului, a stat înpreună cu familia la moșia Dumbrăvenii până în anul 1848, ca vatav, apoi vechil, al proprietarului acelei moșii cavaler Constantin Balș (Baluș In Mal 1848 C. Balș) moare, iar moșia urmând a se atenta la alții, întreaga gospodărie intrând in lichidare (herghelia de cai de rasă, acareturile, mori, etc., Vezi Buf. Of. ne 1848 Nr. 61, 68, 71) Gh. Eminovici care intrase în conflict cu C. Hurmuzache „de* plin î..puternicitul* cucoanei văduve Ana de Balș, trebui să plece. A luat întreaga familie și a adus-o la Botoșani, instalând-o în casele cumpărate de soția sa Raluca încă în 1842 și care case erau stuate tocmai lângă biserica Uspenia unde peste 2 ani va duce pe copilul M hai la botez. Soțul Gheorghe Emino»viel, pentru a avea cele necesare familiei luă în arendă moșia Durneștii din Plasa Ștefăneștii jud. Botoșani și acolo îl găsim locuind aproape tot timpul lucrului moșiei de unde venea din când in când la Botoșani să*și vadă familia. Tot în anul 1848 cum a pară dela Frosinița Petri* no, fica lui Doxachi Hurmizachi, parte din moșia Ipotești în care moșie răzeșească Hurmuzăcheștii erau părtași. Cumpărarea moșiei Ipotești cu prețul de 4ooo galbeni întrecu mult posibilitățile materiale ale lui Gh. Eminovici și zdruncină pe mult timp viața oarecum asigurată a familiei. Luă 15oo galbeni de la zestrea soției sale, iar pentru 25oo rămâne dator Frosiniței Petrino, pentru care baniii amanetează moșia pe doi ani și jumătate. El rămâne mai departe la Durnești având necontenit, grijă să plătească încet încet restul de bani lui Petrino. Cu mare greutate împrumutând din alte părți și mai vânzând câte ceva achită prețul lui Petrino dar rămase dator cumnatei sale bărnașa Maria Mavrodin căreia, pentru plata datoriei, îl arendă moșia Ipoteși pe timpul de/a 1851 — 1857. S’ar părea că în acest timp Eminovici nu a locuit la Ipotești , totuși documentele ne arată că începând din anul 1893 Gheorghe Eminovici stă la Ipotești în urma necazurilor avute cu arendarea moșiei Durnești. „Orășăneasca poliție a orașului Botoșani II căuta de zor să-l „arestuiască” pe Eminovici pentru datorii pe care nu avea cu ce să se plătească și se găsește la Ipotești ,unde însă nu avea nici o avere „fiind moșia arendată*. Soția sa Raluca ședea la Botoșani in casele sale și îngrijea de copil, din care trei îe înscrisese pe toți odată în 10 ianuarie 1850, la „pansionul* Ladislau Ferderber din Botoșani. La 15 ianuarie 1850 naște pe copilul Mihail pe care Îl botează la bi* serica Uspenia fiind cu „lăcuința* alăturea. Preo tul II trace in registrul de nașteri al bisericii pe anul 1850 întrucât familia Eminovici făcea parte de la venirea dîn Dumbrăveni, din poporul acestei biserici. Șederea cu „locuința” a Ralucăi Eminovici In Orașul Botoșani Intre anii 1848—1855 este dovedită documentar. In anul 1855 ea vinde casele din Botoșani și atunci prezența ei la Botoșani este arătată de către asesorul judecătoriei Botoșani, care pentru a se asigura de valabilitatea unei iscălituri „pășește la locuința dumneaei căminăresei aice la Botoșani". Jalobele pe care le face Raluca Eminovici între anii 1849— 1855 arată locuința la Botoșani." Deci locul nașterei poetului Eminescu nu poate fi decât [LA BOTOȘANI în casele de lângă biserica Uspenia, case cumpărate de Raluca din anul 1842. Iar data nu poate fi alta decât 15 IANUARIE 1850 pe care o arată actul. Singura dată care mai rămăsese în discuție de 20 Decemvrie 1849, nedovedită însă documentar, cade și aceasta definitiv întrucât din cercetarea documentelor reiese că Gheorghe Eminovici nu putea fi la Botoșani în ziua de 26 Decemvrie ca să facă acea însemnare pe ceaslov întrucât era la Iași în ziua de 21 Decemvrie 1849 și iscălea niște acte într’un proces „fiind de față“ spune judecătorul. Iar ca să fie în ziua de 21 la Iași trebuia să plece cel puțin în ziua de 19 sau cel mai târziu 2o dimineață tare ca să P03 să parcurge drumul cu poș. Documente eminesciene Locul și data nașterii lui M. Eminescu [Năvalnic codru» fluviu pesta fesuri Năvalnic codru, fluviu peste fesuri, Sub botta ta, pe malul tău, burghezii săi fumegau veninul morții... Vezi*l înfricoșați de marile’nțeresuri ! La strungul rimei cum să nu te’mpresuri De umbre, când în soarele amiezii Foiau în voie corbii, huhurezii Si cârtitele vechilor eresuri. Din încăperea vânătă și scundă Revolta proletară te inundă, Iar versul peste sceptre fulger cade... Vezi, intr’un tort de in îsi coase ochii Orfana, robotind s’o’mbrace'n rochii Pe Cătălina falnicei arcade ? NICOLAE TATOMIR Említosen și limba populară Cunoscător profund al limbii populare de pretutindeni, încă din epoca în care însoțea diferitele trupe teatrale din țară, sau își făcea studiile In Bucovina ori In Transilvania, cititor pasionat al textelor vechi, în care căută tocmai ceea ce lipsea limbii scriitorilor de dinaintea lui, pe care-i preamărește în Epigonii, minte luminată în întrebuințarea neologismelor, Eminescu era omul cel mai potrivit să pună bazele limbii literare moderne. El reușește să îmbine cuvintele într’un fel propriu, făcând să se îmbogățească nu numai sensul respectiv ci încind și expresia prin înlăturarea a tot ce o ținea pe joc și îi dădea un caracter prea obișnuit. Răstoarnă imaginile vechi și crează altele nouă, conștient fiind că singurul lucru care nu se poate împrumuta este tocmai felul în care trebuia să se exprime. El desgroapă cuvinte vechi care dau prospețime operei, iar din limba populară alege iarăși ce-i mai rar și mai viguros. Renunțând la diminutivele de care s’a făcut atâta abuz înaintea sa, el renunță, de fapt, la un mod copilăresc de versificație, care nu se mai potrivea cu epoca lui și punea, pe neașteptate, probleme de om nou și în limba noastră căreia îi dădea un caracter de maturitate. Și nu-i de mirare că în vreme ce bătrânii sli din vremea lui căutau pete la soare acuzându-l de „gr.. șase grosolane de gramatică*. (Viața rom. 12, 9. 245) sau de faptul că Iași ră unele după altele cuvinte, cari au produs nici un sens. Sfidând gramatica și analiza faptul.. (Ibid, p. 246), tinerelul progresist vedea în Eminescu pe adevăratul său îndrumător căruia îi urmează mai ales în această gramatică în sensul că după el nu vom mai avea, decât în cazuri cu totul excepționale, scriitori ilizibili ca înainte de 1870. Toți scriu în’r'o limbă corectă. Și cârti A. Odobescu îl pune printre „Stelele“ pe care se întunecă „lucea >. rul* Alecsandri, poetul nu suferă prea mut fiindcă el se cunoștea mai bine decât îl cunoșteau contemporanii sai și răspunde tuturor prin cunoscuta poezie intitulată „Critici formei“. Alegând din întreg tezaurul lexical al limbi noastre cuvintele cele mai potrivite, Eminescu a știut să le combina într’un mod cu totul propriu și le-a pus să exprime cu o forță nebânuită nu numai prospețimea izvorului de minte ci și măreția fluvietil nestăpânit. In versatile lui răsună deopotrivit cântecul dragostei eterne, revolta împotriva proastei orânduiri sociale, evocarea unui trecut de care patriotismul nu are vorbă goală, precum și bucuria de«a trăi în mijlocul naturii.