Lupta, septembrie 1885 (Anul 2, nr. 94-105)
1885-09-15 / nr. 99
LUPTA Parlamentului şi dovedi că aici odată încă metoda de a face împiedecare nu fusese aplicată Cu aşa mare intensitate ca în timpul ultimei sesiuni, D. Gladstone stabili o comparaţie între starea actuală de lucruri în materie de politică exterioară şi acea din 1880. El signalează mai întăi cesiunele de teritoriu cătră Muntenegru şi Grecia, în virtutea tractatului de Berlin ; vorbeşte apoi de chestiunea afgană, zicând că intre Anglia şi Rusia se ivi o controversă în urma circonstanţelor care creiau un pericol pentru frontiera engleză de la Indii. El spuse că acel diferend se regulă cu ajutorul emirului din Afganistan într’un chip satisfăcător. Şeful partidului liberal continuă a spune că în Africa australă s’a urmărit o politică care a lasat Transvaalul liber şi curăţit de orice spirit ostil în privinţa Englejilor. Trecând apoi la afacerile Egipetului. D. Gladstone signalează reglementul finanţelor egiptene şi evacuarea Sudanului; el exprimă o vie speranţă că Anglia se va retrage cu totul din Egipet, îndată ce va permite o onoare britanică şi el se declară cu totul în contra anexare, protectorului sau a prelungirei nedefinită a ocupaţiei engleze. El combate chiar şi ideia unei compensaţii oarecare pentru eforturile şi sacrificiile făcute până în acest moment. D. Gladstone declară că toată politica egipteană a cabinetului englez, fusese consecinţa directă a acordului anglo-francez închiat la 1879, adecă înaintea venirei sale la putere. Guvernul francez refuză de a lua parte la o acţiune militară în Egipet, însă interesele serioase a Angliei o obligară a lucra singură pentru a restabili şi privighia puterea Khedivului. D. Gladstone constată că politica engleză în Egipet este fondată pe eroare şi că ceia ce este mai bine de făcut în un asemenea caz, este de a pune capăt răpede unei asemenea intervenţiuni. „Până ce Anglia va părăsi Egipetul, ea se vă găsi expusă în o sută de chipuri de a primi umelinţă şi de a fi ţinută în eşec prin drepturile celorlalte puteri. Anglia nu va putea să se plângă de exerciţiul acestor drepturi, pentru că sunt fondate pe dreptul internaţional ce ea este ţinută a respecta. Când Anglia va fi emancipată de sarcina ingretă ce îndeplineşte în Egipet, ea va relua, în Europa, poziţia admirabilă pe care o asigură o perfectă independenţă şi o influenţă binefăcătoare“. „Astă influenţă, D. Gladstone, sperează că se va exercita totdeauna în sensul respectului egalităţei internaţionale şi că ea va interveni în toate ooastele legitime pentru a sprijini statele minore şi libertăţile născânde în Orient, şi generalminte în favoarea unei libertăţi temperate prin raţiune, în favoarea păcei şi a dreptului public“. Manifestul electoral a fostului prim ministru se ocupă în urmă de chestiunele financiare: „Cel mai bun mijloc zice d. Gladstone,pentru a stabili o administraţie economică şi pentru a preveni orice panică sau agitaţie, este de a urma o politică de pace în străinătate, în Indii şi la Colonii“. D. Gladstone arată ca măsuri necesare : o repartiţie mai echitabilă a impozitului, desvoltarea principiului de descentralizare administrativă şi reforma legilor îngrijitoare de proprietatea fondiată, care reformă are de scop a mări mult numărul acelora cari sunt direct interesaţi de solul, ţărei şi de productele sale, şi a acelora cari posedează locuinţa lor. Asupra situaţiei partidului liberal, d. Gladstone se exprimă astfel : „Nici o grupă nu constitue prin ea însăşi partidul liberal; fiecare dintre ele întră în partid ca un element. Proi dusiunea tuturor acestor elemente şi nu prin predomnirea cutăruî sau cutăruî grup se pot obţinea rezultate mari ; prin ea a fost până acum atinse rezultatele și prin ea vor fi în viitor. Vorbind de Camera lorzilor, el spune că de la 1832, această Cameră identificându-se neîncetat cu partidul conservator, o schimbare importantă a devenit necesară în constituirea ei. El sperează că pentru acest scop o parte de putere va fi atribuită principiului eriditar. In privinţa separaţiei bisericei anglicane şi a statului, D. Gladstone crede că opinia publică nu este încă destul de instruită şi că nu s’a familiarizat încă destul cu această chestiune, pentru ca să se poată considera ca practică. Tot odată desvoltarea bisericeî anglicane este astfel de vr’o cinci zăcî de ani încoace în cît d-luî Gladstone nu-î vine a crede să nu aducă în viitor nici un prejudiţiu. Manifestul nu se pronunţă numai de cât contra instrucţiei primare gratuite, dar sigualează dificultăţile şi arată, că nu trebue pentru moment împinsă prea înainte această chestiune. In fine relativ la afacerile Irlandei, d. Gladstone zice că prima datorie a oricărui representant a poporului este de a menţinea supremaţie coronei, unitatea imperiului şi toată autoritatea Parlamentului necesară la conservarea acestei unităţi. Acest principiu pas, D. Gladstone crede că lărgirea puterilor elective în diferitele părţi a ţărei pentru regularea afacerilor locale, nu constitue nici o primejdie pentru Stat, ci tinde mai degrabă a constitui o nouă garanţie de putere şi de prosperitate pentru imperiu. Manifestul d lui Gladstone este adresat alegătorilor săi din Midleshian. -----—»—O—»--------------- întrevederea de la Kremsier Extragem din jurnalul „Le Figaro“ următoarea conversaţie ce a avut loc între cei doi împăraţi la Kremsier. In ceia ce priveşte partea politică a întrevederei celor doi împăraţi, înaltul funcţionar austriac a istorisit ceia ce urmează . Fusese convenit între D. de Bismarck şi D. de Kalnoky, că împăraţii nu vor discuta decît chestiuni politice fără importanţă. D. de Giers, căruia fu supus acest program, răspunse că el îl aprobă complect, dar că cu toate acestea... Acest răspuns fu primit cu răceală, şi D. de Giers se văzu obligat de a telegrafia Tzarului, plecat pentru Kremsier, că trebui renunţat la acel cu toate acestea... Tzarul, care deja era pe teritoriul austriac, răspunse prin o depeşă în care el manifesta o mierare amestecată de regrete. O copie de pe această depeşă fu expediată în secret la cancelaria austriacă şi natural comunicată împăratului. De aceia chiar cei doi aliaţi se abordară cu oarecare neplăcere, şi ei nu se putură stăpâni de a nu lăsa aceasta să se vază căci se îmbrăţoşară numai fără a se săruta. La Kremsier, Tzarul se încearcă de FOIA, ETON DON-JUAN de la VIRELOUP Era o dimineaţă luminoasă din Iunie... Din fundul pădurilor care înconjoară Auberivul, vagabonda cântare a cucului ajungea până în sat. Acest refren misterios de primăvară pătrundea în întunecoasa cancelarie a primitorului de bani a domeniilor, şi dădea însemnate distracţii unui mic slujbaş de doisprezece ani, cu părul blond sburlit, cu faţa presurată de pistruie şi cu o bluză albastră prea scurtă. Acest băeţaş, ocupat a transcrie pe un infolio cu tartaj verde lămuritele conţinute în un registru de acela, format cu tartajul roş, îş tot muşca condeiul cu dinţii şi-şi legăna cu lenevire picioarele urmând ritmul departat a căutarea cucului, care îi sugera visuri de fugire de şcoală şi de cuiburi stricate de paseri de prin fundul văilor. Tot perzăndu-şi vremea, el pândea cu coada ochiului pe primitorul de bani, cufundat în fotoliul său de piele şi absorbit cu cetirea unui act dificil. La cea mai mică mişcare a spinărei patronului său, blăstămatul de băet sgărnea răpede două sau trei rânduri, apoi se punea iarăşi la fornetat fereastra deschisă care încadra un peisaj luminat de soare. Pe acest fund luminos se deosebea profilul aspru şi fără lumină a d-lui Eustaţiu Fevrier : o frunte încreţită deasupra căreia perii cărunţi şi rebeli stăteau drepţi ca la o perie, o privire acoperită de sticla albastră a ochelarilor, un nas sever, nişte buze strânse şi o bărbie împodobită de un colier de barbă în coloare de piper cu sare. Restul personajului nu se mai vedea din adâncimea foerului şi de după masă plină cu hârţoage. Mănăle singure erau vizibile întorcând filele actului şi menţinîndu-le la înălţimea ochilor, două mâne uscate, cu articulaţii nodoroase, cu degetele scurte, cu unghiele tăete până la carne ; două mâni reci şi fără graţie, însemnând un caracter metodic, inflexibil, absolut. Fisionomia cancelariei era în armonie. Poliţele înegrite ce îmbrăcau păreţii de sus până jos erau încărcate cu volume vechi cu înfăţoşare urîtă , condici, registre, mese cu îngrijire etichetate şi simetric aliniate. Ca mobilier, nişte dulapuri afumate şi câteva scaune rupte. Pe unul din ele dormea în pace un căne căruia nu i se mai putea cunoaşte vărsta, ţănţuit de scaunul său prin sfoară legată de spetează, şi intr’un colţ un mic orologiu fără sonerie batea secundele cu un